Am inteles, dar pe mine m-a intrigat putin faptul ca sfatul acelui duhovnic dat fiului duhovnicesc ...sa faca ce ii dicteaza constiinta a fost considerat negativ. Practic nu se ia in considerare ca poate duhovnicul respectiv cunoastea acea persoana destul de bine, si ca unii oameni chiar iau decizii bune...fara sa intrebe non stop duhovnicul ce sa faca!

Da, legat de cele enumerate mai sus de tine, nu stiu nici eu ce sa zic....cred ca pana la urma este vorba de constiinta fiecarui individ in parte, si atata timp cat nu se tranforma in sfat pentru ceilalti, fiecare se poate stradui sa nu se abata de la ce si-a propus si de la cum a inteles el drumul drept mai ales cand nu uita si nu se indeparteaza de Dumnezeu prin nimic din ceea ce face!:1:

Parerea mea...

P.S. Sper ca nu vorbesc ca o sectara, Doamne fereste!!!:17:...pentru ca daca este asa, voi accepta bobarnacele...nu am ce face!

Sfintii fac parte din Traditia Bisericii; trebuia sa treaca o vreme, pana cand oamenii au ajuns prin stradania lor la aceasta sfintenie, care stim ca in final tot de la Dumnezeu este. Nu-i putem considera "excentrici" pe toti sfintii din Sinaxar, mai ales pentru faptul ca il avem pe Sf. Ioan Botezatorul ca prim exemplu, dar nu singurul din Evanghelii.
Viata sfintilor ne este pilda vie de cum trebuie sa privim aceasta viata, ce sa cerem de la ea si ce sa dam de la noi, pentru a indeplini scopul existentei noastre: mantuirea sufletului.
Sfintii, prin renuntarile lor aproape totale la bucuriile vietii, (aproape) de neconceput pentru noi, oamenii moderni, au obtinut in schimb toate harismele de la Dumnezeu: darul tamaduirii, darul proorociei, imunitate la otravuri, la foc; harisma de a alunga patimile trupesti; si multe altele.
Acest fel de viata, dedicat lui Dumnezeu, presupune lupta directa cu diavolul timp de decenii; datorita angajarii 100% a calugarilor si a rezistentei lor pana la a-si risca viata, Dumnezeu nu i-a parasit nici o clipa si i-a curatat si de ultima ramasita a pacatului, facandu-i astfel invincibili in fata celui rau. Amintesc iar de Patericul Lavrei Pesterilor de la Kiev, care este o lectura cat se poate de ilustrativa in acest sens. Intelegem de acolo ca idealurile noastre actuale de corp bine intretinut si format, nu este decat un fals ideal spre care doar cel rau ne-a impins. Nici unul din sfinti nu a primit harisme pentru musculatura lor perfecta, ci pentru ranile, pe care le-au suportat ca niste eroi pentru Dumnezeu.
Nu mai suntem noi in stare de asemenea performante, dar macar minimum sa facem, fara sa ne intrebam daca nu e prea mult sau daca nu cumva ne lezam astfel libertatea. Adevarata noastra libertate este intru Hristos si modelul este Hristos Insusi, care a suferit moarte martirica pentru pacatele noastre, pe care noi inca le mai inmultim, fara parere de rau, in numele intelesului de libertate, inventat de noi si diferit de libertatea cea adevarata intru Hristos.

Totusi, eu m-am gandit si la aspectul de 'duhovnic-guru', de ca care omul se asteapta sa ii dea sfaturi si indicatii pentru cele mai marunte si mai importante hotarari ale vietii. Nu asa sunt adevaratii duhovnici.

Nu acest fel de ascultare este cel bun, ascultarea care ne infantilizeaza. Ne trebuie o ascultare 'virila', o ascultare din dragoste.

Asta o spun desi eu am duhovnic si in momentul de fata il ascult intr-un lucru unde mi-ar conveni mai degraba sa nu-l ascult. Insa stiu ca are dreptate si am incredere in conoasterea lui duhovniceasca si teologica.
Nici mie nu mi-a impus niciodata hotarari, ci mi-a dat sfaturi. Am spus in alta parte si ca odata cand nu am ascultat un sfat, mi-am dat seama mai tarziu ca am luat-o pe o cale ocolita care i-a adus suferinta. Insa nu as fi putut sa il ascult in acel moment, pentru ca trebuiau sa se desfasoare in mine posibilitati ascunse si prin suferinta sa invat despre altii si despre mine. Deci, intr-un fel, a fost bine asa. (Este doar un exemplu - poate cunoasteti voi altele)

Cat despre lucrurile pe care le citezi, da, este vorba aici si de exercitarea libertaii de a citi si intelege si aplica intr-un anumit fel canoanele si regulile incetatenite in Biserica (in afara de relatiile intime din timpul sarcinii, pt care nu am auzit sa existe vreun canon, ci care la p. Arsenie Boca sunt atat de interzise ;-))

Anna, de fapt, daca zici ca e un pacat sa citesti carti eretice, te referi si la literatura care nu este explicit crestina sau care contine idei necrestine (stiu ca am mai avut noi o discutie mai demult pe tema unei anumite carti, dar nu o mai citez aici ca sa nu se devieze firul discutiei)?
Tu stii ca sfintii parinti recomandau in general tinerilor sa se foloseasca de educatia pagana, sa invete literele (clar, scrieri pagane), pe care de altfel si ei le-au folosit in slujba lui Hristos?
Iar ei, ca sa le critice, nu citeau carti eretice?
Ai sa spui ca erau sfinti.. Dar repet, ei nu stiau asta :-)
Acum, ai sa zici ca iti spun asta din diplomatie, dar tu crezi ca ai scrie asa de frumos si coherent daca nu ai fi citit la viata ta nu stiu cate carti, dintre care pariez ca majoritatea nu au fost crestine?

Imi produc multa bucurie aceste cuvinte. Eu cu mintea mea simpla
vad lucrurile la fel de simplu: tinta noastra e sa obtinem iubirea in
Hristos. Canoanele, randuielile, traditiile sunt jaloane pe acest drum.
Nu pica cerul daca le mai calcam, dar intr-adevar pica cerul daca
noi cadem din dragostea Lui Hristos. Unii stau cu ochii numai in jos,
altii doar pe jaloane, si doar cativa ii indreapta tot timpul in sus.
Iertare.

In ceea ce priveste cititul cartilor neortodoxe, sau chiar eretice, eu raman la ideea ferma ca interdictia formala a cititii unei carti este neortodoxa.
Sigur, nu inseamna ca este bine pentru pricine sa citeasca orice. Nici din cartile teologice daca e pe asa nu e bine sa citeasca oricine, orice.
Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ni le interzica cineva.
Arderea cartilor si indexurile sunt de trista amintire pentru cultura crestina, mai ales occidentala, dar incep sa ma feresc de acest contrast, dupa cate citesc pe aici.

Discernamantul duhovnicesc este un dar care se capata exercitandu-l. Daca nu ni se da niciodata posibilitatea de a-l exercita, el se atrofiaza, si atunci ce facem? Alergam mereu la un preot sa ne spuna ce sa facem? Sau, ceea ce din cate vad mai mult de pe acest forum fac, luam cartile de canoane drept indrumar, iar daca duhovnicul pe care il avem ni se pare ca nu se conformeaza, ca e prea bland, sau ca e prea ecumenist, sau sau, il schimbam... Deci, tot un fel de judecata proprie pana la urma, o punem in functiune, pentru ca cititul nu ajunge, exista si o interpretare a textelor in Biserica.. Asta tot zic eu. Canoanele trebuie citite in tot contextul vietii Bisericii de acum si dintotdeauna.
Din punctul asta de vedere, cititul canoanelor de catre orice mirean, cum se poate acum pe internet, nu este folositor. Inainte numai preotii aveau acces la ele, de altfel.
(Asta nu inseamna ca trebuie interzis ;-))

Trăirea credinţei creştin-ortodoxe depinde şi de zona din ţară (România) şi de ţara în care eşti acum.
Toţi suntem ortodoxi dar nu toţi practicâm la fel credinţa.Spun acestea deoarece am călătorit destul de mult prin ţară,pe la biserici şi mânăstiri şi am cunoscut mulţi ortodoxi care fercventează biserica.
Vă pot spune cu mâna pe inimă (şi nu cred că mă va contrazice cineva) că nicăieri nu este ca în Moldova,Avem atât de multe biserici,atâtea mânăstiri,atâţia duhovnici îmbunătăţiţi şi atâţia creştini nevoitori "tăinuiţi în mijlocul lumii",postitori adevăraţi, care duc o viaţă aproape sfântă.
Pentru rugăciunile acestora nădăjduim ca Dumnezeu să ne mai îngăduie pe toţi.

Omul păcătos este sclavul patimilor care îi conduc viaţa.
Libertatea o dobândeşte creştinul prin lucrarea virtuţilor şi prin despătimire.

Libertatea fata de reguli este numai pentru cei ce au lasat toate pentru Hristos. Cine nu a lasat toate va folosi libertatea în scopuri patimase.

Noi suntem liberi fiindca suntem dupa chipul lui Dumnezeu, înzestrati cu liber arbitru, dar daca nu renuntam la vointa noastra pierdem mântuirea.

Deci problema libertatii este o capcana, nu slobozenia trebuie s-o cautam ci supunerea, ascultarea trebuie sa ne preocupe.

Te inseli in ceea ce priveste scrierile parintilor in occident.
1) Mi-ai amintit de o perioada frumoasa a vietii mele, cand mergeam mai des in Romania si ma intorceam cu doua valize pline cu carti.. Multe, din Parinti sau inspirate de ei.
2) Exista in limba franceza (cu originalul grec) o colectie de sute de volume numita 'Sources Chrétiennes', care contine scriereile mai tuturor parintilor Bisericii. Aceasta colectie se gaseste la mai toate bibliotecile mari (se gasea la biblioteca facultatii unde mi-am petrecut vreo 12 ani din viata, si adesea ma intorceam la ea)
3) Exista in limba germana o colectie asemanatoare, aproape la fel de bogata - si ea se gasea la biblioteca facultatii mele
4) Exista si in engleza, dar la asta nu aveam acces direct
5) exista colectii populare de texte patristice, Les pères dans la foi de exemplu, la preturi accesibile, si care se gasesc usor de cumparat
6) Exista nenumarate situri internet cu scrierile sfintilor parinti, aproape exhaustive, in engleza, si foarte bogate in franceza
(ca sa nu mai vorbesc de cele pe romaneste pe care insa le cunosc mai putin)

Toate astea, pentru ca si in Occident au fost redescoperiti Parintii in sec. 20, si au avut si influenta asupra gandirii unor teologi catolici.
Teologii pe care i-am citit eu, din occident (ortodocsi) sunt in linia miscarii neopatristice, adica cea a redescoperirii sfintilor parinti, care cam fusesera uitati, inclusiv in Ortodoxie, in secolele dinainte. Se spunea de asta si in articolul despre St Serge pe care l-ai publicat tu in alta parte.

Ai incercat vreodata sa citesti scrierile dogmatice ale Sf Maxim Marturisitorul, sau ale sf Grigorie de Naziaz? Sa vezi ca n-ai sa mai spui ce usor sunt de citit Parintii.. ;-)

De ceva vreme ma gandesc ca as putea si eu sa spun ceva interesant pe topicul asta.

Dar nu cred.

Cred ca sentimentul de vinovatie pe care am impresia ca il au unii vine din faptul ca fie supraestimeaza peformantele sau nivelul credintei pe care un crestin trebuie sa il atinga pentru a se simti liberi sau fericiti, fie isi subestimeaza felul de a trai.

Spunea cineva mai inainte ca libertatea se obtine prin despatimire. Dar ce inseamna practic despatimirea? Renuntarea totala la patimi. Adica sfintenie. Dar cum despatimirea totala este foarte rara, daca nu aproape imposibila pentru un om obisnuit -- asta inseamna ca, fiind om, crestin obisnuit, cu unele scapari, cu unele scaderi, nu poti niciodata sa ajungi sa fii nici liber, si nici fericit, fiindca e imposibil. Dar oare asa este? Oare mantuirea, fericirea si libertatea in credinta sunt doar pentru sfinti (in intelesul de sfinti de genul cei pictati pe peretii bisericii ...)? Ce rost mai are credinta noastra, ce rost mai au efroturile noastre spirituale, daca pornim din start cu ideea ca, desi in ideal exista, in realitate niciodata nu vom putea ajunge la acel ideal? Sau doar unii, prin varfuri de munti si manastiri pot sa o obtina. Cum se poate ca un crestin, deci crezator deplin in realitatea Invierii cu tot ceea ce presupune pentru om, sa nu creada ca poate vreodata sa fie liber, in afara daca fuge de lume si de ce e in lume?

Unde este libertatea, unde este credinta asumata daca ne ferim de orice contravine ceea ce credem noi ca inseamna credinta?

Cat despre cititul cartilor eretice...sincer, da, m-am uitat si prin revistele penticostalilor, si prin cele de la iehovisti. Din curiozitate. Nu cred ca mi-au facut nici un rau, nu m-au facut sa am nu stiu ce fel de indoieli, pur si simplu, le-am citit din amuzament si curiozitate, si nu cred ca am facut vreun pacat. Nu le citesc cu regularitate, nici nu le caut, cred ca ultima data m-am uitat prin Samanta adevarului a penticostalilor cand eram cu bunica in spital asta iarna prin februarie si au venit niste tineri si le-au impartit. Ma gandesc ca ar fi frumos sa aiba si ortodocsii ceva de genul si sa le imparta pe gratis prin spitale. Dar nu au.