Interesant subiect
 

Da, pana nu te confrunti cu un caz concret e greu sa vorbesti daca ai accepta sau nu o pers. desfranata, mai mult decat atat, daca ai iubi-o. Iubirea nu e abstracta, ci concreta. Dar aici intervine o noua problema. Stim bine ca gandul e la fel de condamnabil ca si fapta si daca ai gandit in sinea ta ceva, e ca si cum ai fi savarsit asa ceva, se spune si in Sfanta Scriptura. Oare mai usor am accepta o persoana care a desfranat cu gandul si cu inima daca pot sa zic asa, decat o persoana care a desfranat cu fapta? Mai mult decat atat, oare o persoana care a desfranat cu fapta dar si-a schimbat radical modul de viata si este un adevarat crestin nu este mai buna decat o persoana care a desfranat in gand si nu si-a schimbat modul de a gandi? De ce oare oamenii par sa treaca mai usor peste ganduri, vorbe decat peste fapte? Oare nu suntem noi cei prea legati de concret, de materie? In plus, daca nu stim trecutul unui om il tratam asa cum il vedem in prezent, pe cand daca il stim imediat ne schimbam parerea, desi pana la urma conteaza ce este el in prezent.

Ba da, insa discutia ajunsese in punctul in care unul dintre cei doi pretinde anumite lucruri de la cel de langa el. Si era ceva de genul... cum de as avea tupeul sa cer sotiei curatenia deplina, pana la mine, daca eu insumi nu am reusit sa raman neatins de patimi trupesti, pana la ea ?!

Topicul vizeaza exact acea putere de a renunta la orice pretentie privind trecutul, si intreaga concentrare de iubire a prezentului, putere pe care nu multi o au.

O prietena imi spunea, putin mai devreme:
"O familie crestina primeste ca nora (in cazul de mai sus) o fata provenita dintr-o familie destramata?!"

Iubire si iertare
 

Oricum, iubirea e legata si de iertare, cand iubesti ierti si nu poti osandi. Daca un barbat zice ca iubeste o femeie si apoi, dupa ce ii afla trecutul, zice ca nu o mai poate iubi inseamna ca nu o iubeste suficient. Daca femeia respectiva s-a schimbat sincer, atunci respingerea ei de catre barbat este o dovada ca acel om nu este cu adevarat bun crestin. Normal, fiecare avem slabiciuni, dar nu trebuie sa facem din ele o virtute. Nu pentru ca ea a fost rea nu ai putut sa o ierti, ci pentru ca nu esti tu suficient de tare in credinta ca sa o ierti. Pe femeia virtuoasa o iubeste oricine, dar adevarata iubire e cea care trece dincolo de bariere si se manifesta acolo unde sunt piedicile mai mari. Pe mine daca un barbat m-ar lua numai pentru virtutile mele nu si pentru defecte as simti ca nu ma iubeste suficient. Atat timp cat omul respectiv vrea sa se intoarca la Hristos si sa mearga pe calea cea buna, nu vad de ce ar trebui sa fie condamnat. Oricum, iti trebuie un suflet mare si putini sunt capabili, pentru ca intervine orgoliul, mandria. Incepem sa il judecam pe celalat, sa ii punem in balanta calitatile si defectele, in loc sa ne bucuram de prezenta lui. Relatia dintre barbat si femeie este deseori bazata pe preconceptii, gandesti tu in locul celuilalt, vrei sa nu fii umilit, sa nu cumva sa fii mai prejos, sa nu cumva sa oferi mai mult decat iti este oferit. Daca el s-a culcat cu alte femei, de ce sa nu ma culc si eu? Sau de ce sa il iau eu? Il iei pentru ca il iubesti, daca il iubesti. Il ierti pentru ca il iubesti, nu pentru ca te iarta si el. Dragostea nu e schimb pe schimb, nu facem un tabel cu ce oferim si ce ni se ofera, dragostea nu precupeteste, nu se targuieste. Altfel e o competitie capitalista, nimic mai mult. Daca intri in competitie cu celalat e clar ca intervine orgoliul, ura, deznadejdea. Nu mai esti in dragoste, esti in iad. Daca ti-ai pastrat curatia, nu e meritul tau, e ajutorul lui Dumnezeu, nu e ceva ce poti oferi la schimb. Esti curat pentru ca asa vrei sa apari in fata lui Dumnezeu, nu pentru ca si sotul tau sa fie curat sau pentru ca crezi ca primesti un premiu. Nu esti curat ca sa-i dai celuilalt peste nas. Daca te compara cu alti parteneri e lipsa lui nu a ta, in cazul asta nu te iubeste crestin si curat. Dar asta nu inseamna ca toti cei care au desfranat fac comparatii intre parteneri. Daca omul se caieste sincer, isi aduce aminte de caderile sale cu durere in suflet, nu ca o bravura, asa ca are partea lui de plata. Nimic nu e mai chinuitor decat constiinta unui om care s-a cait si vrea sa mearga pe calea cea buna.

Cand a vorbit despre dragoste in prima epistola catre corinteni, sf ap Pavel nu a pomenit nimic despre pretentii (oricat de indreptatite ar fi). Vorbeste de iertare, de rabdare, de suferinta si de nadejde. Acestea definesc dragostea.

Pretentii e cazul sa avem doar de la noi. Avem datoria (fata de Dumnezeu si fata de noi insine) sa ne pastram comoara noasra, nu sa o cantarim pe a celuilalt. Daca ne pastram comoara noastra, e logic ca vom fi mai bogati, iar daca cel de langa noi e mai sarac, ar fi bine sa-i daruim si lui de la noi, adica daca noi suntem curati, sa-l invaluim si pe el in curatia noastra... Daca nu putem... ei bine, E NEPUTINTA NOASTRA!

In primul rand nu e cazul sa-ti imaginezi pacatele trupesti ale altuia, oricine ar fi el. Le ierti sau nu le ierti.
In ceea ce priveste comparatia, cand ea exista inseamna ca omul respectiv nu s-a schimbat, nu regreta nimic, te priveste doar ca pe una dintre ele (cele cu care a avut relatii, cele cu care si-ar fi dorit sa aiba relatii). Poate ca te priveste ca pe cea mai buna dintre ele, dar tot una dintre ele ramai... Daca el a lasat in urma trecutul definitiv, atunci tu devii "unica". Problema reala in situatia descrisa nu tine de greselile trecutului, ci e mult mai adanca si mai greu de rezolvat, ea tine de felul in care un barbat priveste o femeie, de demnitatea cu care este capabil sa isi investeasca sotia. Modelul este fireste demnitatea cu care Hristos si-a investit biserica sa.

E fara sens sa incepi o relatie cu un barbat care are alte valori decat ale tale si sa pornesti tu, mare si tare sa-l schimbi... In schimb, daca omul s-a schimbat, a realizat gresala sa... iar tu mai si pretinzi ca il iubesti, nu mai ai dreptul sa-l judeci.

Imi dau si eu cu parerea...fapta totusi implica si o oarecare transpunere in realitate a gandurilor, sau o cantarire minima a consecintelor...a aspectelor negative sau pozitive pe care le implica orice decizie.

Si ma gandesc iarasi, de exemplu daca eu, prin reducere la absurd ( Doamne fereste!) m-as gandi ca mai bine l-as omori pe X, pentru ca...nu se poate compara nici pe departe cu fapta in sine, un gand ti-l poti reprima...te poti lupta cu el, si insasi nematerializarea lor..conduce clar la ideea ca unele persoane nu trec peste anumite bariere pe care reusesc sa le pastreze, sau pe care doresc sa le pastreze!!!

Acum nu avem de unde sti poate ce ganduri sageteaza creierele indivizilor, dar cu siguranta...cei care ajung sa si transpuna in fapte gandurile, clar depasesc anumite stadii, bariere, si fac o alegere, aceea de a lasa in urma conceptiile de viata de pana atunci si astfel trec prin niste experiente palpabile...cel putin asta e parerea mea!

Poate pentru ca amprenta pe care o lasa barbatul asupra femeii este mai puternica decat cea pe care o lasa o femeie asupra barbatului, o amprenta atat fizica cat si spirituala (femeia a fost facuta pentru barbat).

Daca privim problema crestineste, din punctul de vedere al gravitatii pacatului, atunci fireste trebuie sa fie egalitate. Urmarile duhovnicesti ale pacatului sunt identice pentru barbat si pentru femeie. Trebuie insa sa tinem cont ca oamenii, trateaza arareori problemele vietii duhovniceste. Experienta arata cam asa: pentru ca pentru barbat sexul este ceva oarecum mecanic (raspuns la un stimul si cu asta gata), ca urmare el este mai putin marcat de experienta, o depaseste mai usor, in timp ce, pentru femei sexul este de regula incarcat de multe trairi, justificat aproape intotdeauna de sentimente, deci le va fi mai greu sa uite, sa anuleze trecutul... fireste nu imposibil, daca asta vor.

Da, dar cred ca si barbatii pot trece foarte greu peste o experienta de genul...care implica si sentiment, eu asa ma gandesc!Daca se vorbeste de relatii pasagere de ambele parti, pana la urma e acelasi lucru...insa exista si multi barbati care nu isi pot reface viata dupa o relatie care ii marcheaza, ca sa nu spun daca sunt si mai multe!

Orgoliul masculin si orgoliul feminin
 

Pentru ca tot m-am apucat sa raspund la acest subiect, mai vreau sa aduc o completare. Este vorba de un banc pe care sotul meu l-a citit pe un site englezesc.

Sotia era ofticata de nedreptatea care li se face femeilor pentru ca un barbat care are relatii cu mai multe femei este un macho, dar o femeie care are relatii cu mai multi barbati este considerata desfranata. Sotul ii raspunde: "draga, imagineaza-ti o cheie care descuie toate incuietorile, este o supercheie, nu-i asa?!... dar o incuietoare care este deschisa de orice cheie, nu face doi bani.

Acest banc mi se pare ca reliefeaza foarte bine rolul mandriei in privinta sexualitatii. L-am adus in discutie pentru a arata ca, uneori, pentru femei, a nu fi atinse este o chestiune de orgoliu intr-un fel asemanator barbatilor care vor sa aibe multe femei, desi ele nu inseamna nimic pentru ei, demonstrand cat de "barbati" sunt ei.
Desi este minunata fecioria, daca ne gandim la pilda celor 10 fecioare, trebuie sa fim atenti sa nu ne culcam pe o ureche ca o avem, ci sa o impletim cu o buna chibzuiala. A nu judeca si a ierta da bine in CV-ul de crestin.

A nu judeca si a ierta da bine in CV-ul de crestin.
Frumos spus.

Desi este minunata fecioria, daca ne gandim la pilda celor 10 fecioare, trebuie sa fim atenti sa nu ne culcam pe o ureche ca o avem, ci sa o impletim cu o buna chibzuiala. A nu judeca si a ierta da bine in CV-ul de crestin.[/quote]
.................................................. .................................................. .................................................. .....


Mare vorba ai spus sora !!!! Desi se simtea nevoia cu mult timp inainte a fi spus este f. bine ca ai specificat aceasta si acum . Pacat insa , asa cum se intimpla cu multe lucruri adevarate si folositoare postate pe topicuri, ca acest adevar nu va fi apreciat si retinut decit de cei care cu adevarat si-au luat crucea si voiesc sa-l urmeze pe Hristos !