E adevarat, se tine cont si de numarul silabelor atunci cand textul se canta, dar asta nu e un tropar cantat, este o rugaciune scurta care se citeste doar.

'A face priincioase cele ale noastre' totusi nu inseamna pentru un cititor din zilele noastre nimic clar. Ramanem in vag, nu stim pentru ce ne rugam de fapt.
Si nici macar nu e corect. In greaca, de data asta am gasit originalul, este un cuvant care inseamna a pune pe calea cea buna (cuvantul cale sau drum este transformat in verb cu ajutorul unor prefixe). Ar fi normal si mai corect sa se pastreze acest sens original.

Mie acest fir de discutie mi-a aratat ca unii cred deja ca limba liturica romaneasca ar trebui sa fie intangibila, ca este ceva sacru oarecum, si orice schimbare a fiecarui cuvintel (chiar evident necesara) ar duce totul de rapa. Mie asta mi se pare o atitudine care ne poate duce la o credinta inchistata, fricoasa.

Traducerile romanesti nu sunt perfecte. Ele sunt bune, frumoase, in mare parte, dar sa stiti ca ele contin si greseli. Nu este nici un pacat sa fie din cand in cand imbunatatite, curatate de uscaturi, altoite. Este o atitudine sanatoasa, dimpotriva...

Pot sa dau exemple, dar nu cred ca isi are rostul. Si sigur, ce mi se pare mie prafuit, poate altora li se pare refreshing. Este subiectiv. Poate m-am exprimat pretentios si lipsit de evlavie cand am spus "placerea mea intelectuala," ai dreptate.

Pentru cel care vrea sa stie mai multe nu, cateva cuvinte neintelese nu sunt pietre de poticnire. Dar pe cel indiferent il vor face si mai indiferent, pe cel pornit impotriva credintei il vor face si mai pornit...

Nu asta am zis; ci sa nu cerem mai multe schimbari, decat se fac deja.

Eu as zice mai bine sa cerem ca schimbarile care se fac sa fie facute cu intelepciune, cu grija pastorala, si nu alandala. Sa nu duca spre aplatizarea textului, ci sa sde pastreze frumusetea si profunzimea castigandu-se in claritate.
Ceea ce am inteles ca nu este intotdeauna cazul. Am gasit si eu exemple de proasta readaptare dar nu le-am notat asa ca nu le pot gasi acum.

De regula, cei care cer schimbare textului liturgic sunt cei care nu sunt prezenti in Biserica. Nu am intalnit pana acum o persoana care sa plece din Biserica indurerata, trista, pentru ca nu a inteles semnificatia unui cuvant. Mai mult, nu am auzit de cineva sa se desparta de Biserica, pe motiv ca in cantarile ei sunt cuvinte pe care nu le intelege. Poate intr-o zi, vor veni unii care vor spune ca si chipurile sfintilor trebuie schimbate din pictura, pentru ca oamenii din zilele noastre au alte infatisari - sunt mai grasi, au alta imbracaminte...

Nu cred ca oamenii se departeaza constient de Biserica din cauza arhaismelor. Cred ca se departeaza inconstient, simt ca este ceva in neregula, sau cum spunea cineva mai sus din indiferenti sau ostili devin si mai indiferenti si ostili. Sau pur si simplu se duc la catolici sau protestanti.
Aminteste-ti de ce s-au traduis mai intai slujbele din slavona pe romaneste si unde: in Ardeal, pentru a contracara propaganda protestanta si a tine oamenii la ortodoxie..

Imi este greu sa spun cum este pentru romani, dar exact asta se intampla cu adolescentii si tinerii de alte natii pe care ii intalnesc aici. Chiar cei care se considera ortodocsi pana la urma nu merg ma biserica decat fpoarte rar, pentru ca tot nu inteleg slujba, nu se simt atrasi. Este pentru ei un ritual venerabil dar arhaic.
Poate pentru romani n-o fi asa, nu stiu...
Dar ce vad este ca ar fi muuult mai usor sa se schimbe putin limba liturgica in sensul descris de mine mai sus, decat pentru ceilalti ortodocsi sa traduca totul, dar si pentru asta exista opozitie.. Tu de ex. chiar crezi ca ar trebui pastrate cuvintele 'a face priincios', 'solire', nastrapa', 'pre' si unele forme gramaticale ca o a aratat? Crezi ca ar pierde ortodoxia ceva?

Inteleg ce vrei sa spui, dar unde gasim oameni pentru a face asta? Eu cand ma gandesc la "micile" modificari, facute in ultimii ani, in cadrul practilor bisericesti, ma ingrozesc! Nu vad nici un fel de cumpatare, dreapta socoteala (de smerenie nici nu mai vorbim). E mai mult un fel de plonjare cu capul inainte, fara a tine cont de absolut nimic, poate doar de moda vremii...
Sunt multe de amintit aici: cenzurarea Prohodului, eliminarea Sinodiconului Ortodoxiei, si cate si mai cate... Acum sunt la moda si niste mici "gale", organizate dupa incheierea Slujbei, in care se ofera medalii anumitor "personaltati" (politice, "culturale", sau orice figura publica), care nu prea au mare legatura cu Biserica, poate doar o legatura financiara, prin intermediul actelor filantropice (cuvantul milostenie "nu se mai poarta"). Uite un exemplu de inovatie adusa in Biserica, cu scopul de a-i apropia pe cei "din afara". Cand o sa primeasca batranica care vine de zeci de ani la fiecare Sfanta Liturghie, o medalie de merit... Nici nu ar avea nevoie de asa ceva.
Eu consider o inovatie chiar si slabirea participarii credinciosilor in actul liturgic, slabire venita atat din partea credinciosilor cat si din partea slujitorilor - nu se mai face cateheza liturgica, credinciosii nu mai cunosc semnificatiile fiecarui moment din Sfanta Liturghie, nu se mai aud din altar rugaciunile preotilor (fapt condamnat de multi Sfinti, printre care si Sfantul Imparat Iustinian I), Euharistia nu mai este centru vietuirii crestine, deasa Impartasanie este privita cu frica, este vazuta chiar ca o inovatie catolica (???). Toate acestea duc la slabirea participarii efective a credinciosului la Sfanta Liturghie, prin nestiinta.
Intr-un asemenea mediu, cand ma gandesc ca cineva s-ar apuca sa revizuiasca limbajul bisericesc, sa-mi fie iertat, dar mi se face pielea de gaina...

Fani, inclin sa cred ca slujba nu devine inteleasa pentru ca este lipsita de arhaisme. Ma tem ca si daca am avea parte de o traducere reusita, oamenii nu ar fi mai traitori. Nu de asta ducem lipsa, ci de reala unire cu Hristos.

Am intrat de multe ori intr-o biserica in care erau prezenti studenti de la teologie. Lipsea duhul rugaciunii din ea, mai mult, nu am vazut nici un student sa se impartaseasca. Si cu toatea astea, ei cunosteau si simbolismul Liturghiei. Imi pare ca de multe ori vrem sa impodobim mintea si nu inima.

trebuie sa le impodobim pe ambele. :)
Daca intelegem doar cu mintea, dar inima ramane rece, nu trebuie lepadat nimic. Mergem inainte, ne rugam, si intr-o zi ne va aprinde Dumnezeu si inima.
Doamne ajuta!

Eu nu propuneam schimbari in slujbe... Propuneam doar niste schimbari minimale, intelepte, motivate pastoral dar si lingvistic, in limbajul liturgic.
Nu mi se pare bine ca de frica de a pierde totul si de frica fata de cei care nu iubesc ortodoxia cu adevarat, care o intineaza, etc, sa nu incercam sa facem shimbarile bune care se cer. Nu mi se pare bine ca frica sa fie la baza actiunii sau neactiunii noastre.
Contrastul nu este intre 'inovatori interesati, ahtiati de modernism de dragul lumii' si 'conservatori inversunati, care tin cu dintii de fiecare amanunt de frica de a nu pierde totul'. Mi se pare ca o buna opozitie la prima categorie este o atitudine ca cea descrisaz in epistola catre Diognet, sa fim straini lumii fiind in acelasi timp cetatenii ei. Sa iubim Biserica si sa intelegem lumea, si sa iubim ce e bun din ea, sa incercam sa ii vorbim cat mai direct, pentru a o putea transfigura. Consecinta pentru traducerile liturgice: sa pastram profunzimea si frumusetea straduindu-ne pentru a le face cat mai pe inteles - pentru ca inima cu care, desigur, ar trebui intelese, sa nu aiba in minte o poticnire, ci un ajutor (asta fiind si raspuns la cele scrise de Costel)