Prodromiţa ( continuare )
 

Deci aflându-se părinţii Nifon şi Nectarie, în oraşul Iaşi, capitală a Moldovei, au început a cercetă acolo, pentru un zugrav mai iscusit şi cu vieaţă plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Maicii lui Dumnezeu. Şi din pronia Dumnezeească, au găsit pe un zugrav bătrân, cu numele Iordache Nicolau, cu carele s'au şi învoit să le facă această sfântă icoană după modelul ce i-au dat părinţii; însă i-au pus şi îndatorire ca să lucreze cu postul adică: De dimineaţă până când va flămânzi neluând nimica în gură; iară după masă să nu mai lucreze la această sfântă Icoană, ci alt lucru să facă până a două zi; şi într'acest fel să urmeze cu lucrul Icoanei până la săvârşirea ei. Şi a priimit numitul zugrav învoiala aceasta cu toată mulţumirea şi evlavia, de cât numai zicând că el nu poate lucră acum ca mai 'nainte, că a, îmbătrânit şi-i tre-mură mâinile; iar părinţii Nifon şi Nectarie l-au mai îmbărbătat zicându-i, să se silească şi să aibă credinţă, că îi va ajută Maica lui Dumnezeu. Şi aşa bunul bătrân zugrav a început lucrul cu multă evlavie, şi lucră bine şi cu bună sporire câmpul şi hainele, iar feţele le-au lăsat la urmă după obiceiul zugrăvesc. Deci după ce au isprăvit veşmintele după ştiinţa meşteşugului său, a început a lucră la chipul Maicii Domnului şi al Domnului nostru Iisus Hristos, dând mâna întâiu şi a doua, au mai rămas puţin ca desăvârşit să le îndrep- teze şi să le săvârşească; a doua zi de dimineaţă s'a sculat şi a început a lucră iarăşi la feţe, ostenindu-se cu mare stăruinţă mai toată ziua, ca doară ar putea, să le îndrepteze şi să le săvârşească; însă lucrul ieşia cu totul din protivă, că nu numai nu a putut să le îndrepteze, ci mai ales desăvârşit le-a stricat, în cât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe, urîte, şi nepotrivite. Acestea văzând blagoslovitul bătrân zugrav, foarte s'a mâhnit şi s'a scârbit, nepricepându-se ce va să fie lucrul acesta, şi a încetat de a mai lucră, zi-când: Păcat de osteneala şi postul ce am suferit atâtea zile, lucrând la această Icoană în zadar; Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu ce să mai zic, că de astănoapte cu toată silinţa mă chinuesc, şi nu pot să le îndreptez; ba încă, acum chiar desăvârşit le-am stricat, fă- ndu-mă ca un ieşit din minte, ca şi cum mi-aşi fi uitat meşteşugul.

Din întâmplare s'au dus în ziua aceia pe la dânsul părinţii Nifon şi Nectarie, ca să vază cum urmează cu zugrăvirea sfintei Icoane; şi când au văzut'o şi ei întru acea stare nepotrivită, foarte s'au mâhnit şi s'au scârbit până la suflet, socotindu-se nevrednici darului şi voinţei Maicii lui Dumnezeu, după care a început şi tristul zugrav a le povesti întâmplarea ce a pătimit. Acestea auzind părinţii mai mult s'au mâhnit şi s'au amărît, zicând: Că nu voeşte Maica Domnului la dorinţa şi evlavia lor, însă părinţii nu s'au împuţinat cu totul, ci au lăsat lucrul la buna voinţa Maicii lui Dumnezeu, şi mângâind încă cât au putut şi pe tristul zugrav, i-au zis să nu se împuţi-neze, ci să se apuce şi să isprăvească icoana pre cât îi va fi cu putinţă, fiind că ei tot o vor lua, ori şi cum va fi, şi plata ostenelei lui îi vor da-o deplin, după cum s'au tocmit cu dânşii.

Prodromiţa ( continuare )
 

Întru acea vreme s'a întâmplat de eră acolo cu părinţii, şi părintele ieromonahul grecul Grigorie Esfigmenitul, în sinodiea părintelui Arhiereu Nill Pentapoleos, carele şi el văzând Icoana într'acest fel, a zis părinţilor Nifon şi Nectarie: Păcat de cheltuelile ce faceţi sfinţia voastră, vă rog nu mai duceţi astfel de icoană în sfântul Munte, că acolo sunt destui zugravi cu mult mai buni, carii pot cu adevărat să vă facă o icoană cum se cade, după dorinţa sfinţiilor voastre. Părinţii i-au răspuns: Că poate vor dărui-o acolo în ţară la vre-o biserică mai săracă.

Apoi părinţii au plecat şi s'au dus la metohul lor, iară bătrânul zugrav a acoperit Icoana, cu o pânză curată, şi încuind cu cheia uşa odăii unde lucră Icoana, a rămas foarte scârbit nemân- când nimica în ziua aceia, ci numai tot se ruga şi se închină până la obosire, şi aşa s'a culcat fiind acum seară. A doua zi sculându-se mai de dimineaţă, şi luând cheia, a deschis uşa odăii unde lucră, şi a început a'şi găti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorinţă şi evlavie ca să se apuce de lucru; şi făcând câteva metanii, se închină şi se rugă Maicii lui Dumnezeu, ca să-i lumineze mintea şi să-i ajute ca să nu pătimească ca ieri. Şi aşa mergând la Icoană ca să se apuce de lucru, a ridicat pânza de pre faţa Icoanei; atunci O! Minunile Maicii lui Dumnezeu! Vede cu adevărat că sfintele feţe sunt cu dumnezeească minune îndreptate, încuviinţate şi de sineşi săvârşite, şi pline de dumnezeesc Dar şi Har după cum se vede chiar şi acum, sfânta aceasta de faţă Icoană a prea curatei Maicii lui Dumnezeu. Această prea slăvită minune, văzându-o bătrânul zugrav, împreună cu ucenicii săi, foarte se minunau şi proslăviau pre Maica lui Dumnezeu, că ea singură cu minune dumnezeească şi-a proslăvit sfânta sa faţă, şi a Fiului său, pre care minune spre mai bună adeverire, cu înscris şi punerea peceţii şi a iscăliturii lui, a dat părinţilor Nifon şi Nectarie, care mărturie s'a pus să se păstreze în archiva acelui schit. Iar coprinderea ei este într'acest fel:

«Eu Iordache Nicolau, zugrav din oraşul Iaşi, am zugrăvit această sfântă «Icoană a Maicii lui Dumnezeu, cu însuşi mâna mea, la care a urmat o «minune prea slăvită în modul următor: Dupăce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăviei mele, m'am apucat să lucrez feţele Maicii Domnului şi a Domnului nostru Iisus Hristos; după ce am dat mâna întâia şi a doua, de noapte apucându-mă ca să o zugrăvesc desăvârşit, privind eu la chipuri cu totul au ieşit din potrivă, pentru care foarte mult m'am mâhnit, socotind că mi-am uitat meştejugul; şi aşa fiind, seara m'am culcat scârbit nemâncând nimic în ziua aceia, socotind că a doua zi sculându-mă să mă apuc mai cu deadinsul. Dupăce m'am sculat a doua zi, mai întâiu am făcut trei metanii Maicii lui Dumnezeu, rugându-mă ca să-mi «umineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei Icoană; şi când m'am dus să mă «puc de lucru, o! prea slăvite minunile Maicii lui Dumnezeu! S'au aflat chipurile drese desăvârşit precum se vede, şi eu văzând această minune n'am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi cu greşală am făcut aceasta ca să dau lustru la o asemenea minune.

Aceasta este povestirea acestei sfinte «Icoane».

Prodromiţa ( continuare )
 

Minunea aceasta s'a întâmplat noaptea spre 28 Iunie şi pentru viitoarea prăznuire a sfinţilor Apostoli, s'a mutat slujba Icoanei astăzi la 12 Iulie; care minune dupre cum am zis vâzându-o zugravul de mai sus numit, s'a minunat şi cu spaimă privind nu se pricepea cum s'a făcut aceasta. Asemenea şi ucenicii lui văzând s'au spăimântat, şi au început a chema prietenii şi vecinii de prin prejur ca să vază, şi îndată s'a umplut casa zugravului de norod, care se minuna de proslăvirea acestei sfinte Icoane, şi toţi se închinau aprinzând lumânări, îndulcindu-se duhovniceşte de privirea dumnezeeştilor feţe aşa de bine încuviinţate şi minunate. Părinţii Nifon şi Nectarie, fiind la metohul schitului, dintru acel oraş Iaşi, îngrijaţi şi întristaţi, neştiind nimica de această minune, văd de năprasnă că vine unul din ucenicii zugravului foarte repede şi obosit, spuind în gura mare: Să trimeteţi curând să ia sfânta Icoană, fiindcă, în noaptea aceasta singură s'a zugrăvit, şi acum poporul nu mai încape privind acea minune. Deocamdată părinţii nu credeau cele grăite de ucenic, şi cu ideia aceasta au trimis pre părintele Dosifteiu shimonahul carele avea ascultarea de mitocariu în Iaşi; şi ajungând părintele Dosifteiu la casa zugravului, nu putea intră să vază sfânta Icoană, de îmbulzeala poporului; deci îndată luând o trăsură, şi învelind sfânta Icoană cu o pânză curată, a adus'o la metoh urmând şi poporul. Iară în metoh venind, au închis porţile şi n'au mai lăsat pe nimeni să intre, până se vor sfătui ca ce este de făcut. Grabnic părinţii au făcut cunoscut sfintei Mitropolii de această minune. Şi venind însuşi Prea Sfinţitul Mitropolit Calinic Miclescu, cu tot clirosul său, au văzut sfânta Icoană, şi crezând i s'au închinat cu toată evlavia, minunându-se şi zicând: « Cu adevărat mare Dar ne-a dăruit Maica lui Dumnezeu prin această minunată şi proslăvită Icoană a sa».

Apoi dând binecuvântare de sfinţirea apei, au năvălit poporul la metoh spre închinarea sfintei Icoane, şi cerând a le citi paraclise, şi a face aghiasmă, cu care stropindu-se a început Darul Mai-cii lui Dumnezeu a lucră prin această sfântă Icoană, şi a face minuni, pre care din cele multe, puţine vom spune aicea, spre slava lui Dumnezeu şi a Prea Curatei Maicii Sale; şi pentru ca să nu mâniem pre Dumnezeu tăcând adevărul, că pre unele le-au văzut cu ochii lor părinţii Nifon şi Nectarie, împreună cu alţi fraţi cari erau la metoh; iar altele s'au văzut când s'a adus această sfântă Icoană: «Un om avea albeaţă pre amândoi ochi, în cât se vedeau luminile ochilor lui ca laptele de albe, şi aducându-l cei ce-l purtau, s'a închinat la sfânta Icoană, stropindu-se şi spălându-şi ochii cu aghiasmă, dându-i de a şi băut, luând şi acasă ca să bea şi să se mai spele, spuindu-i să aibă credinţă la Maica Domnului; şi aşa făcând, peste trei zile, a venit ca să mulţumească Maicii lui Dumnezeu, arătându-şi ochii că s'au curăţit şi văd luminat.

Altul avea lepră, preste tot trupul lui erau numai bube; carele închinându-se cu credinţă şi stropindu-se cu aghiasmă, a căzut lepra de pre trupul său ca nişte solzi şi s'a curăţit.

Prodromiţa ( continuare )
 

Un boer a venit şi a spus, că un fiu al lui acum de trei zile, numai pentru că suflă se mai cunoaşte cum că este viu; iar altmintrelea este cu totul mort; şi rugându-se la această sfântă Icoană a Maicii Domnului, a luat aghiasmă şi s'a dus de l-a stropit, dându-i şi în gură puţină ca să bea. Şi îndată s'a trezit copilul cu totul sănătos, pre carele l-a adus tatăl său de s'a închinat la sfânta Icoană, şi a mulţumit Maicii lui Dumnezeu.

Acestea şi altele multe: Bolnavi de friguri, surzi, cu dureri de cap şi de măsele, de ochi, de vătămături, şi alte feluri de boale, sfânta această Icoană a tămăduit, pre care părinţii dela metoh nu le-au însemnat, fiind obosiţi de îmbulzeala poporului, care cerea neîncetat a le ceti paraclise şi aghiesme, în cât nu puteau să ţie socoteală de cine cu ce se foloseşte, şi mai ales că erau ameninţaţi de orăşeni de a le opri Icoana acolo, zicând că a lor este, fiindcă în Iaşi s'a făcut minunea, cu zugrăvirea dumnezeeştilor ei feţe. Acestea înţelegând părinţii Nifon şi Nectarie, şi văzând că se înmulţeşte poporul neîncetat, au ridicat cu grăbire sfânta Icoană, şi au plecat spre sfântul Munte.
Deci plecând din Iaşi, au venit cu sfânta Icoană în oraşul Huşi. Dar şi aci, mult s'au mirat, cum a simţit poporul, fiind că seara târziu au sosit la Episcopie, şi a doua zi când s'a luminat, tot oraşul a simţit ca şi cum le-ar fi vestit cineva, şi îndată s'a umplut Episcopia de popor. Însă părinţii îndată au plecat, temându-se nu cumva să-i urmărească dela Mitropolie, că acum se înştiinţase şi Vodă Cuza şi zicea: să se oprească sfânta Icoană, fiindcă s'a făcut minunea în Ţară.

Din Huşi au mers în oraşul Bârlad, şi ducând sfânta Icoană, la casa doamnei Ecaterina Şuţu, care cu multă dragoste şi cucernicie a priimit venirea sfintei Icoane, cu părinţii. Unde aflând protoereul din Bârlad, a poftit pre părinţi, să aducă sfânta Icoană în Catedrala oraşului, ca să se închine tot poporul de acolo. Şi începând a se închină mulţimea din acel oraş, iarăşi sfânta Icoană a săvârşit şi acolo multe minuni, dintre cari vom spune pre una mai însemnată:

In oraşul Bârlad era un dascăl foarte procopsit la învăţătură şi înţelept, carele avea la şcoala lui pre fiii celor mai însemnate persoane de acolo, şi spunea pentru dânsul bârlădenii, că este foarte de treabă şi cinstit, decât numai la biserică nu merge, fără numai la sfintele Paşti. Acela auzind de venirea sfintei Icoane, a trimis trăsura sa, rugând pre părinţi să facă osteneală să meargă cu sfânta Icoană la casa lui; dar părinţii nu au voit, trimiţându-i răspuns: Că mai cuviincios este să vie el la sfânta Icoană, şi astfel el a trimis trăsura în trei rânduri, ca să meargă părinţii cu Icoana la el. Apoi s'au rugat mulţi oameni, şi au îndemnat pre părinţi a merge cu Icoana la 'dânsul, pentru folosul sufletului lui. Deci părinţii când au voit să ia sfânta Icoană şi să o pue în trăsură, aşa de grea s'a făcut, în cât abia patru inşi cu mare greutate o au dus până la trăsură, şi când au voit să o pue în trăsură a trosnit aşa de tare sfânta Icoană, în cât toţi s'au spăimântat, şi caii dela trăsură au tresărit, iară tocul Icoanei s'a desfăcut din toate încheeturile lui. Atunci au cunoscut toţi că nu voeşte Maica lui Dumnezeu să meargă acolo; iară înapoi întorcându-o doi oameni, o au adus foarte uşor.

Asemenea o doamnă evlavioasă, foarte mult bolnavă, fiind afară la moşie, se temea să se sue în trăsură, ca să nu moară pe drum până în oraş; i s'a arătat această sfântă Icoană în vedenia visului, poruncindu-i să se scoale curând şi să vie la Bârlad ca să se binecuvinteze dela sfânta Icoană; şi cum s'a suit în trăsură, îndată s'a cunoscut desăvârşit sănătoasă; şi venind la părinţi, a mărturisit, zicând: Cu adevărat, pre această sfântă Icoană, o am văzut astănoapte în vis, care mi-a zis, să viu cât mai în grabă la Bârlad, să apuc închinarea ei, şi acum iată sunt sănătoasă.
Din Bârlad, au venit părinţii cu sfânta Icoană la Galaţi, şi o au pus în biserica sfinţilor împăraţi. La această biserică un zugrav lucra meşteşugul său; şi văzând îmbulzeala poporului la sfânta Icoană, s'a mirat foarte, şi a început a ocări pre oameni făcându-i înşelaţi şi proşti, cari nu cunosc nimica, au doară credeţi voi, basmelor călugăreşti? Nu vă amăgiţi, că greşiţi; şi altele mai multe zicea. Acestea bârfind şi însuşi se uită cu obrăznicie în faţa sfintei Icoane, ocărând pre popor în gura mare; atuncea deodată Maica lui Dumnezeu, prin schimbarea feţii sale, atât la îngrozit, în cât s'a înfricoşat cu totul, şi apoi el singur s'a făcut propoveduitor poporului, zicând: Să crează că cu adevărat sfânta Icoană, cu minune dumnezeească este zugrăvită.


După plecarea sfintei Icoane din Iaşi, în urmă au urmat o prea slăvită minune, si de mare mirare în acel ţinut.

Într'un han la drum, eră un evreu cu soţia sa şi cu copii; acel evreu ducându-se după negoţul său, a lăsat în han pre soţia sa cu copiii şi o slugă. S'a întâmplat însă şi a murit unde s'a dus, şi un alt prieten al lui, evreu asemenea, îngropându-1 a luat marfa şi paralele rămase, aducându-le evreicii, soţiei mortului, spuindu-i de întâmplarea morţii bărbatului ei. Iară după ce s'a dus evreul acela strein, vrăjmaşul a pus în mintea slugii, ca să omoare pre evreică şi luându-i averea să se ducă de acolo; deci pândind o noapte când eră singură numai evreica cu copiii, a intrat la dânsa pe când dormea, şi a început a o ameninţă că o va omorî de nu-i va da banii. Iară ea văzând primejdia, şi după toate rugămintele nefolosind nimica, a scos tot ce a avut, şi i-a dat, numai să-şi scape vieaţa. Şi luând sluga aceea banii şi lucrurile date, a intrat în altă grije socotind, că evreica are să spue ori la cine va veni în han, şi va fi vădit. Deci ca să fie fără de grije, s'a plecat în gândul său, să o spânzure; şi gătind spânzurătoarea, evreica plângând se rugă către dânsul, ca să o lase cu vieaţă, dar el îşi căută de planul său. Intre acestea şi-a adus aminte evreica de zugrăvirea cu dumnezeească minune a sfintei Icoane, fiindcă străbătuse această veste pretutindenea; şi la acea nevoie a început cu lacrămi a se rugă ca o creştină, zicând: Maica Domnului! dacă cu adevărat chipul tău s'a zugrăvit cu dumnezeească minune precum am auzit, izbăveşte-mă de această primejdie, că atunci voiu crede, şi mă voiu boteză eu, şi toată casamea. Acestea şi alte mai multe zicând evreica cu mare plângere, sluga s'a apropiat la evreică să o pue în laţ; dar socotind el că este prea sus şi nu o va putea ridică, a pus un scaun subt el, şi laţul în gât, să vadă de este potrivit; şi cum a călcat el nu se ştie, că a sărit scaun'ul de subt picioarele lui, şi a rămas singur spânzurat. Iară evreica văzând această minune, a crezut cu toată casa sa, şi s'a botezat dupre cum se făgăduise.

La plecarea părinţilor Nifon şi Nectarie din Galaţi cu sfânta Icoană aproape de pornire fiind, s'a făcut faţa sfintei Icoane, «ca ghermesit» adică valuri de-a curmezişul obrazului ca asudată, apoi intrând în vaporul austriac, Loid, se mirau toţi de acest chip minunat al sfintei Icoane, câţi se aflau în vapor, nu numai călătorii creştini ortodocşi, dar şi austriacii matrozi, cinstindu-1 şi închinându-i-se, după care ajungând părinţii cu sfânta Icoană în sfântul Munte, la arsanaoa schitului, au trimis veste sus la schit, ca să se pogoare preoţii îmbrăcaţi în sfintele veşminte, cu cântări, şi tămâeri, spre întâmpinarea sfintei Icoane, şi aşa dusă fiind sfânta Icoană, cu mare pompă, în sunetul clopotelor, s'a aşezat în sfânta această biserică, unde se vede de toţi, şi I se face astăzi această obştească prăznuire.

Prodromiţa ( continuare )
 

În acest schit, se află atunci un frate topit de boală cu numele Inochentie, carele numai pre suflare se cunoştea că este viu, de trei săptămâni nemâncat, si nu mai vorbia nicidecum. Si cum a intrat sfânta Icoană în schit, ca dintr'un somn s'a trezit şi a cunoscut că a venit Maica lui Dumnezeu închipuită pre Icoană; deci a cerut să-1 ducă ca să se închine şi el, şi închinându-se, acestea a grăit către Sfânta Icoană: «Maica lui Dumnezeu! de'mi este de folos să mai trăesc însânătoşază-mă, căci cred că poţi; iară dacă trăind, mai rău mă voiu strică, mai bine să mor acuma, decât să mă chinuesc aşa; fie voia ta, cum voeşti Stăpâna mea şi cum cunoşti că îmi este de folos»; Acestea el zicând s'a întors la chilia sa, vesel şi plin de duhovnicească bucurie; dar însă nu ne-a spus nimica, ci îndată a cerut cămase curată ca să se schimbe, apoi a cerut să se îmbrace si în toată rânduiala monahicească, că eră schimnic. Şi cerând împărtăşirea prea curatelor Taine: Trupul şi sângele lui Hristos Mântuitorului nostru, dupăce s'a îmbrăcat şi s'a îm-părtăşit, n'a trecut un ceas de când se închinase la sfânta Icoană şi şi-a dat duhul.

Încă şi alt frate anume Serghie, crezându-şi minţii sale, a fugit din schit nespuind nimănui, şi s'a dus de s'a băgat într'o peşteră pustie, cu socoteală ca să se apuce de o nevoinţă mai mare. Odată rugându-se el după obiceiu, s'a pogorît deasupra capului său un luceafăr luminos, şi sta aşă în vederea ochilor lui; însă el îşi făcea canonul său. Apoi acel luceafăr, atât de tare a trăsnit, în cât a căzut la pământ, şi desăvârşit a ameţit, şi a surzit, şi după trei zile s'a deşteptat, însă desăvârşit surd şi de tot slăbit; cu toate acestea, cum a putut a venit la schit, şi a mărturisit întâmplarea, dar altă ispită: Că toţi cel ce-1 vedeau îl auzeau şi înţelegeau ce spunea el, iară ceea ce i se spunea, el nimica nu auzea, fără numai prin scrisoare se înţelegeau cu dânsul. Şi făcându-li-se milă l-au dus la sfânta Icoană, înălţând cu dinadinsul rugăciuni pentru el. Şi aşa Maica lui Dumnezeu l-a vindecat că i-a venit auzul ca şi întâiu.

Altă dată un meşter dintre cei ce lucră în schit, din neştiute judecăţile lui Dumnezeu, l-a apucat un duh necurat, care foarte rău îl muncea, şi aducându-l dinaintea sfintei Icoane, cetindu-i acatiste şi paraclise, s'a izbăvit de acea neputinţă.

Şi aceste spuse sunt numai care s'au văzut cu ochii, de unii din părinţi, şi altele ni le-au spus cei cari s'au folosit dela această sfântă icoană. Pricina însă, care ne-a îndemnat să scrim Şi aceste puţine, este pentru slava Maicei lui Dumnezeu, şi spre folosul celor care nu cunosc minunea zugrâvirei acestei sfinte Icoane. Iară dacă cineva nu crede, noi nu păgubim nimica, fiindcă ne-am făcut datoria cuvenită, a scrie aceste minuni. Noi însă credem şi mărturisim, că Maica lui Dumnezeu, pururea a săvârşit, şi săvârşeşte minuni, până la sfârşitul veacurilor, din bunătatea sa, spre folosul celor ce cred şi se închină ei, cu credinţă şi cu dragoste. Într'un an, Iulie în zece, părinţii din Chinoviu rânduiţi a pescui, s'au pogorît noaptea la mare la Arsana, ca să arunce toate mrejile spre pescuire, deşi în timpul acesta nimeni, nici mănăstirile, nici ori care alt pescar, nu aruncă mreji, fiindcă apa este caldă, şi peştele umblă în faţa apei pe deasupra, şi de aceia nu se prinde peştele in mreji. Însă părinţii, fiind trei la număr, au zis: Noi să cercăm şi să aruncăm mrejile, şi Maica lui Dumnezeu, de va vroi, puternică este. Iară unul dintre aceşti trei monahi, fiind cam cu îndoială, a îndrăznit a zice întru sineşi: Să văz acum dacă Icoana aceasta a Maicei Domnului s'a zugrăvit cu minune, după cum spun părinţii;—să facă să se prinză peşte în timpul acesta de vară, şi atunci voiu crede fără îndoială. Şi aşa au aruncat în mare cinci bucăţi de mreji, optzeci de stânjeni bucata, şi le-au lăsat în mare, nu trei ceasuri după obiceiu, ci cinci ca să se pescuiască bine; apoi începură a le scoate, şi nu găseau întru o bucată de mreajă decât 4 sau 5 peştişori mici, aşa au urmat la toate bucăţile de mreji, iară când au scos bucata cea mai de pre urmă, au început aceşti părinţi a cârti; că Maica Domnului nu a voit şi păcat,— ziceau—de osteneala care o au făcut dânşii; şi acum scoseseră mreaja mai mult de jumătate. Când iată că fără de nădejde fiind, Maica lui Dumnezeu nu i-au lăsat împuţinaţi, arătându-le minune,—că dintr'un capăt de mreajă au scos 30 oca de peşte.

Mărimea acestei sfinte Icoane, este în lungime de 4 '/2 palme, iară latul după analoghie. Nu este făcută după nici una din icoanele făcătoare de minuni, ci este făcută după un nou plan al zugravului. Faţa ei este ca văpseala grâului; nasul, gura, bărbia sunt foarte potrivite la măsuri, iară ochii, atâta dar au, ca şi cum ar soarbe inima privitorilor; cu toate acestea, căutătura este cu stăpânire; şi privind cineva cu înţelepciune şi cu luare aminte, în faţa acestei sfinte Icoane, va vedea caracter de mare neam, amestecat cu o blândeţe, cu care arată că este însăşi Maica lui Dumnezeu închipuită pre Icoană, şi plină de Dar dumnezeesc şi nu poate nimeni să o privească fără să nu simţă în inima sa dulceaţă duhovnicească, bucurie şi umilinţă, fără numai de va fi vreun om prea cerbicos şi întunecat la minte, ca să nu simţă nimica dintru acestea, că numai din privirea ei se încredinţează fiecare cum că nu este săvârşită de mână de om, precum mărturisesc şi străinii cari vin de o văd, că nu stă numai într'un chip sfânta ei faţă, ci uneori se cam smoleşte, alteori se îngălbineşte, iar la pri- vigherile cele de toată noaptea, la praznice împărăteşti, şi mai ales la această prăznuire de acum, atât este de veselă şi voioasă cum este un triandafil, în cât privitorilor nu li se pare că văd chip, ci ca şi cum ar privi chiar pre adevărata Maica lui Dumnezeu, şi stă în strană în mijlocul bisericii, cu podoabe încuviinţată, ochii tuturor atrăgând, şi nesăţioase priviri având. Şi precum odinioară a văzut-o sfântul Dionisie Areo- paghitul, în sfântul Sion, asemenea şi în sfântul Munte, au văzut-o deştept fiind în dumnezeească vedenie, cuviosul Marcu, ucenicul sfântului Grigorie Sinaitul, şezând pe scaun, ca o împărăteasă, încunjurată de îngeri şi de arhangheli, şi de toţi cuvioşii sfântului Munte, slăvindu-o şi închinându-i-se ei, care avea palaturi de aur înalte, către partea ce se zice Vigla, în care loc acum cu ajutorul ei, s'a făcut această nouă biserică, întru slava Fiului ei spre mântuirea monahilor Români şi a tuturor credincioşilor ortodocşi.

Mulţămită dar fraţilor, toţi să dăm lui Dumnezeu, pentru această prea slăvită şi nouă minune, că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, precum vedem prin sfintele Scripturi. Drept aceea noi toţi câţi ne-am adunat la această sfântă şi veselitoare prăznuire a Maicei lui Dum-nezeu, căzând înaintea acestei sfinte Icoane a ei, ce îşi are închipuite feţele cu minune, să strigăm credincioşii: Prea sfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară Mărie, sprijinitoarea şi apărătoarea noastră, cerem a ta nebiruită apărare; împărăteasa Cerului şi a pământului, ceea ce ai cu dreptate numele Prodromiţă adică înainte mergătoare, întăreşte-ne întru lucrarea faptelor bune, şi ne du întru împărăţia cerească; povăţueşte-ne pre noi şi pre toţi dreptcredincioşii creştini, spre a vedea şi veşnic a ne îndulci, de slava Fiului tău şi Dumnezeului nostru, că binecuvântată şi prea proslăvită eşti, în vecii vecilor, Amin'.

Schitul Prodromu, schitul romanilor din Sfântul Munte Athos, a fost întemeiat în anul 1820, sub arhipăstorirea Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. Ctitoria schitului a fost recunoscută prin hrisoavele domneşti semnate de Grigorie Alexandru Ghica al Moldovei, în dată de 7 iulie 1853, şi de Carol I al României, în dată de 19 iulie 1871

Marturii :
 

Tinerele cele nevinovate, cărora le-a trimis din cer cununi Stăpâna cea prea lăudată


„Stăpâna îngerilor, Maica sărmanilor şi ajutătoarea săracilor, în îngrijirea şi sub acoperământul tău dau, din tot sufletul meu, pe aceste două sărmane ca să le chiverniseşti; că nu pot să le păzesc eu fără de paguba sufletului şi a trupului, din sărăcia şi neajungerea mea. Şi tu, cu dumnezeiasca ta mai înainte purtare de grijă, după nemărginita ta milostivire să le acoperi şi să le păzeşti, ca să nu-şi întineze fecioria lor”.

O femeie oarecare, de neam bun şi îmbunătăţită, avea două fiice foarte frumoase pe care le sfătuia să-i urmeze ei la petrecerea cea după Dumnezeu, şi mai ales la multa evlavie pe care o avea faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Iar după moartea bărbatului ei a sărăcit foarte, şi nu avea cu ce să-şi mărite fetele ei. Deci se amăra, temându-se ca nu cumva să vândă cinstea lor din pricina sărăciei. Însă având credinţă către Dumnezeu, s-a dus cu dânsele la biserică, şi stând înaintea Presfintei Născătoare de Dumnezeu, au zis acestea cu lacrimi:
„Stăpâna îngerilor, Maica sărmanilor şi ajutătoarea săracilor, în îngrijirea şi sub acoperământul tău dau, din tot sufletul meu, pe aceste două sărmane ca să le chiverniseşti; că nu pot să le păzesc eu fără de paguba sufletului şi a trupului, din sărăcia şi neajungerea mea. Şi tu, cu dumnezeiasca ta mai înainte purtare de grijă, după nemărginita ta milostivire să le acoperi şi să le păzeşti, ca să nu-şi întineze fecioria lor”.
Acestea zicând mama cea evlavioasă a apucat mâinile fiicelor ei şi le-a apropiat de Sfânta icoană spre semn de legătură, ca să fie Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mama lor, din ceasul acela, şi ea mai mult nu. Aceasta făcând, s-a întors la casa lor.
Deci când s-au apropiat de uşă, iată un tânăr, în chipul fulgerului care ţinând o pungă plină de arginţi, îi zise ei: „Împărăteasa cea cerească îţi trimite banii aceştia ca să chiverniseşti fiicele tale”. Luându-i dar pe dânşii, acela s-a suit în ceruri, iar dânsa a căzut la pământ cu lacrimi, mulţumind Făcătoarei de bine celei bogat dăruitoare, pentru grabnicul ajutor şi grabnica sprijineală. Apoi cheltuind, le-au îmbrăcat pe dânsele şi le-a cumpărat cele de nevoie ale vieţii lor.
Însă vecinii cei răi, ştiind sărăcia lor cea dinainte, le grăiau de rău şi le huleau pe dânsele cu nedreptate şi cu ruşine, osândindu-le şi zicând cum că maica lor le-a vândut cinstea vreunuia din cei bogaţi şi a luat bani. Clevetirea aceasta cumplită auzind-o evlavioasa femeie, socotească fiecare câtă durere şi necaz a suferit! Şi pe cât timpul trecea, pe atâta şi osândirea creştea, încât s-a înştiinţat de aceasta toată cetatea. Deci mama lor, neputând să mai sufere cuvintele oamenilor, a zis fiicelor: „Duceţi-vă la Maica voastră cea milostivă, şi vă rugaţi bunătăţii ei cu lacrimi şi cu inimă smerită, ca să vă ajute să vă izbăviţi de gurile oamenilor şi dacă vă veţi ruga cu neîndoită credinţă, vă va auzi pe voi Maica înduratului Dumnezeu cea mult milostivă, după cum şi mai înainte ne-a auzit şi ajutat”.
Deci ascultând ele învăţătura mamei lor, s-au dus la dumnezeiasca biserică, şi au făcut după cum le-a învăţat. Şi după ce s-au rugat în destul, vărsând lacrimi, cu credinţă fierbinte, s-au întors la casa lor, nădăjduind la Împărăteasa cea Atotputernică, că le va trimite ajutor din Cer, după cum s-a şi făcut. Că Împărăteasa, hrănitoarea săracilor, primind smerita rugăciune şi lacrimile nevinovatelor tinere, le-a ascultat pe dânsele şi cu minune le-a ajutat întru acest chip:
La un praznic, la care era tot norodul cetăţii în Mitropolie adunat şi dădea învăţătură un duhovnic, era şi femeia cea zisă mai sus, cu fetele ei. Şi iată pe la mijlocul învăţăturii, când se ostenise duhovnicul, văzură toţi un înger preafrumos, că a intrat pe o fereastră, ţinând în mâini două cununi frumoase şi minunate, alcătuite din flori de trandafir alb şi din alte flori prea bine mirositoare, şi zise aceste cuvinte către cele două copile întru auzul tuturor: „Aceste două cununi de flori albe vi le-a trimis din ceruri Împărăteasa, pentru semnul fecioriei voastre”. Acestea zicând a pus pe capetele lor cununile şi îndată s-a făcut nevăzut. Câtă veselie socotiţi, o!, ascultătorilor că au luat fecioarele şi câtă înspăimântare cei ce stau împrejur! A rămas învăţătura neisprăvită; a alergat Arhiereul şi boierii ca să sărute cununile cele cereşti şi, în scurt, tot norodul se întrecea, cine să cinstească pe fecioare mai mult; şi mai pe urmă decât toate, le-au petrecut până la casa lor. Însă ele nu s-au mândrit în deşert pentru această cinste ce li s-a făcut, ci cu multă smerenie au mulţumit Împărătesei celei vrednice de cinste.
Iar Arhiereul şi cei mai mari boieri au cheltuit averi nenumărate, zidind două mănăstiri prea frumoase în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi au hotărât pe o fecioară stareţă într-o mănăstire şi pe alta în cealaltă mănăstire. Şi petreceau ele cu aşa fapte bune şi viaţă minunată, încât multe fecioare de bun neam ale boierilor, nu numai din acea cetate, ci şi din alte cetăţi, auzind de vestea cea bună, şi de petrecerea cea plăcută lui Dumnezeu, au lăsat bogăţia cea curgătoare, cum şi slava cea deşartă şi au venit la ascultarea lor. Şi atâta au crescut aceste două mănăstiri, avându-le toţi în mare evlavie, încât socotea o mare fericire cineva, dacă s-ar fi învrednicit să se numere împreună cu această binecuvântata tagmă. Iar acele două proestoase minunate s-au săvârşit cu sfinţenie, şi sfintele lor moaşte bine au mirosit; iar fericitele lor suflete s-au dus întru împărăţia cea cerească, pe care, o!, de ar da Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim. Amin.

(Din minunile Maicii Domnului, Editura Doxologia, Iași, 2013)

Sfânta Icoana a Mmaicii Domnului de la Nicula
 

http://i1218.photobucket.com/albums/...M_D_Nicula.jpg

Sfânta icoana a Maicii Domnului de la Nicula fost pictată de către preotul ortodox Luca, din comuna Iclod,judeţul Cluj, în anul 1681.Ea s-a pictat la cerea şi pe cheltuiala nobilului român Ioan Cupşa din Nicula, care a donat-o bisericii din acest sat. Fără îndoială că preotul iconar Luca, a fost un om viaţă duhovnicească aleasă, dublată de un real talent artistic. Cu penelul său măiestrit a zugrăvit şi multe alte icoane,dintre care se păstrează unele până în zilele noastre.Trei dintre ele sunt făcătoare de minuni. Una existentă la mânăstirea Strâmba, din judeţul Sălaj numită ,,Dulcea sărutare’’ iar cealaltă în biserică sfinţii apostoli Petru si Pavel, măreața catedrală ce se construieşte în cartierul Mănăştur din municipiului Cluj-Napoca. A treia cea mai renumită, cea mai iubită şi mai cinstită pentru multele ei minuni şi binefaceri,este cea de la Mânătirea Nicula. Renumele şi minunile ei binefăcătore au depăşit demult graniţele ţării şi bisericii noastre româneşti, find fără îndoială,numărată şi venerată, între cele mai vestite icoane făcătoare de minuni ale ortodoxiei universale. Zugrăvită după rânduiala erminiei bizantine,încadrată în categoria odighitria(îndrumătoarea), ea s-a remarcat dintru început prin frumuseţea ei artistică, dar mai mult decât atât printr-o cerească frumuseţe duhovnicească. Un document de la anul1736, primul cunoscut, descrie frumuseţea plină de splendoare şi măreţia plină de har a Persoanelor zugrăvite în sfânta icoană,scriind : ,,Chipul Maicii Fecioare si al Fiului pe care-L ţine în brațul stâng, cuprinde întreaga icoana într-o proporţie potrivită. Faţa Maicii Domnului e lungăreaţă de culoarea spicului de grâu,mai roşie în ambele obrazuri,cu ochii negrii, iar corpul inclinat puţin,cu o privire plină de graţie şi cu atât mai fermecătoare,fiind că până acum nici un penel nu i-a redat aşa splendoarea şi farmecul ei ceresc. Micuţul are o înfăţişare strălucitoare,cu capul descoperit. Maica îşi atinge sânul,fruntea ei fiind ascunsă într-un văl de culoarea cerului,peste care din afara peste creştet se lasă o haină purpurie umbrită cu negru şi vânăt . Întreaga icoană imitează ceia ce a vrut sfântul evanghelist Luca să deie icoanei sale.Afară de acestea Fecioara are două stele pe haină, una pe creştet, cealaltă pe umărul drept. Capetele ambelor figuri le înconjoară o glorie strălucitoare’’.În continuare, privind sfânta icoană, vedem că mâna dreaptă a sfintei Fecioare este îndreptată spre Fiul ei, arătând originea Lui divină,dar şi prezentându-se pe sine ca ceia ce arată calea.Ea prin smerenia,curăţia şi iubirea ei,ne arată calea care conduce sufletele spre Hristos-Dumnezeuul Om, ca unic Mântuitor al nostru. Iar Pruncul deşi este purtat şi ţinut în braţe de Maica Sa,braţul ei fiind mai mult decât un tron de Heruvimi, binecuvinteză cu mâna dreaptă. Prin aceasta se prezintă pe Sine ca Făcătorul, Atotţiitorul şi Proniatorul a toate cele zidite, inclusiv a Maicii Sale..Un alt document din anul 1930 aminteşte proportiile icoanei zugrăvite pe lemn de tei ca având o lungime de 86 de cm. şi lăţimea de 65 de cm.,grosimea scândurei având 2 cm.

Sfânta Icoana a Mmaicii Domnului de la Nicula ( continuare )
 

Aşezată în tâmpla bisericii din satul Nicula sfânta icoană a Maicii .Domnului, s-a arătat de la început ca un izvor de lumină, şi de bucurie,bucurând cu prezenţa ei pe ţăranii credincioşi ai satului şi pe cei din satelor vecine.

Începutul minunilor:
Mângâierile,alinarile şi bucuriile aduse de sfânta icoana a Maicii Domnului,credincioşilor- locuitori ai satului Nicula,nu au fost probabil cunoscute de către autoriăţile oficiale hasburgice, care stăpâneau pe atunci Transilvania.La 15 februarie 1699 însă, s-a întâmplat o minune, a cărei veste a străbătut ca fulgerul satul Nicula, împrejurimile şi depărtările, ajungând până la Viena,vestita capitala imperiului.Militarii Regimentului Vasas al Măriei Sale Crăieşti de Hohenzolern, fiind aşezaţi în satul Nicula şi în împrejurimi mergeau adesea la biserica ortodoxă din satul Nicula. S-a întâmplat că la acea dată mergând în biserică şi uitându-se la sfintele icoane, au văzut icoana Maicii Domnuului cu Pruncul lăcrimând.Au încremenit în faţa minuni şi au alergat la preotul ortodox al satului părintele Mihail, spunându-i minunea.Acesta a venit în grabă şi privind uimit, nu a putut înţelege motivul plângerii. Vestea sa răspandit cu iuţela fulgerului,căci în ziua de 22 februarie 1699 toţi locuitorii satului Nicula şi din împrejurimi au privit cu uimire minunea lăcrimării, examinând icoana pe toate părtile.Au văzut că din ochii Sfintei Fecioare curgeau boabe mari lacrimi,mai mult din ochiul drept decât din cel stâng, unele ajungând până la gură iar altele rostogolindu-se-n jos, pănă la pământ.Această minune al lăcrimării sfintei icoane a ţinut mai bine de trei săpttămnâni, ea neavând o regularitate, timp în care a fost văzută de mii de martori. Între aceştea sunt nobili români şi maghiari,simpli ţărani ,ofiţeri imperiali, soldaţi, preotul satului Nicula Mihail Pop şi contele Sigismund Korniş, guvernatorul Transilvaniei din acea vreme. Din categoriile amintite istoria consemnează douăzeci şi opt de martori, care au depus mărturia lor cu jurămant.
La câteva săptămâni după începutul minunii lăcrimării icoanei, contele Sigismund Korniş a hotărat să ducă sfânta icoană în paraclisul castelului său de la Benediuc..Într-o procesiune impresionantă desfăşurată pe data de 12 martie 1699, la care au fost prezenţi, atât autorităţile militare cât şi nobilimea ardeleană, sfânta icoană a fost dusă la castelul amintit.Datorită unei puternice revolte a locuitorilor niculeni, şi a celor din împrejurimi,contele a fost nevoit să readucă icoana în biserica din satul Nicula, în ajunul praznicului Bunei-Vestiri - 24 martie din acelaşi an. Ea a rămas o vreme închisă şi sigilată , pănă ce curtea de la Viena urma să i-a o decizie privinţa ei.Împăratul de la Viena, a hotărât cu multă înţelepciune ca icoana miraculoasă, să nu fie nici a sătenilor nici a guvernatorului, ci se cuvine să fie undeva într-un loc neutru, unde să poată fi cinstită şi venerată de către creştini de orice neam şi de orice lege.Acest loc hotărât de Dumezeu şi sfânta Sa Maică,prin împăratul de la Viena,a fost biserica sfintei mânăstiri Nicula ,unde se păstrează până în prezent.Prin aşezarea sfintei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, pe tâmpla bisericii mînăstirii Nicula, această manăstire va deveni o reşedinţă aleasă a Împărătesei cereşti şi unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj din România şi din sudestul Europei.

Sfânta Icoana a Mmaicii Domnului de la Nicula ( continuare )
 

În vremuri grele mai ales,dar şi de bucurie, Maica Domnului a fost alături de smeriţii călugări şi zecile de mii de credincioşi care se îndreaptă spre sfânta ei icoană,cu ajutorul ei nepreţuit.Datorită pericolului străin, în perioada anilor 1714-1782, icoana a fost îngropată în pământ. Din 1948 , până la 31 ianuarie 1962, a fost din nou ascunsă de către călugării uniţi.A fost gasită de către părintele stareţ din acea vreme, arhimadritul Serafim Măciucă, în locul numit Lunca Bonţului, unde a stat ascunsă vreme de paisrezece ani.Dusă acolo, împreună cu odoarele mânăstirii,de către călugării greco-catolici, care la plecare au ars şi arhiva mânăstirii. Sfânta icoană a fost zidită in geamul casei lui Vasile Chezan zis Moşuţul, tatăl unuia dintre călugări uniţi..Găsită, a stat în mânăstire doar câteva ore pentru că a fost ridicată de organele comuniste de securitate şi transportată la Cluj, la sediul Arhiepiscopiei ortodoxe.După o restaurare, executată între anii 1990-1991 care i-a redat frumuseţea şi strălucirea iniţială, a părăsit Clujul,revenind la Nicula într-o procesiune impresionantă din ajunul praznicului Bunei –Vestiri la 24 martie 1992.De atunci nu a mai părăsit acest loc drag al ei, decât pentru scurt timp în câteve rânduri când ieşit în pelerinaj. Aceasta s-a întâmplat când a fost dusă la mânăstirile Parva şi Salva din iudeţul Bistriţa-Năsăud, în luna iunie 1998.La Catedrala Arhiepiscopală din Cluj,precum şi la în cartierul Mănăştur, în martie 1999, ocazia împlinirii a trei sute de ani dela minunea lăcrimării.Şi tot în Cluj,la praznicul Bunei- Vestiri din 25 martie anul 2006, cu ocazia înfiinţării noi Mitropolii a Clujului ,Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi întronizării de către părintele partriarh Teoctist, a părintelui arhiepiscop Bartolomeu Anania, ca Mitropolit.În fiecare dintre aceste pelerinaje ale a sfintei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, zeci şi sute de mii de credincioşi au întâmpinat-o, nu puţine minuni au fost săvârşite, şi deasemenea nu puţine rugăciuni pline de durere au fost împlinite.



RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA NICULA

O, Preacurată, ceea ce cu mângâierea rugăciunilor Tale opreşti viforul ispitelor abătut asupra noastră şi iei în mâinile Tale viaţa noastră, cu evlavie plecăm genunchii sufletului nostru înaintea Ta, a celei Ce Te-ai înălţat la cer, dar întru a Ta preacinstită Adormire nu ai părăsit pământul din care ai răsărit ca Un Crin preastrălucit al tuturor virtuţilor. Străjuieşte pământul ţării noastre cu razele rugăciunilor Tale, care strălucind până la marginile lumii pe toţi cheamă spre preamărită cinstirea Ta. Ca Una Ce ai deschisă pururea inima spre a auzi suspinurile celor necăjiţi nu trece cu vederea nici pe robii Tăi care în mijlocul încercărilor vieţii scapă la nebiruită milostivirea Ta.
De îngeri eşti slăvită neîncetat, ca Una Ce cu aripile dorului dumnezeiesc ai zburat ca o porumbiţă, întrecând ceata heruvimilor şi a serafimilor. Dăruieşte-ne şi nouă aripile rugăciunii Tale ca să înaintăm cu nădejde pe calea mântuirii. Cu flori de laude eşti încununată de glasurile smerite ale creştinilor, Tu, Ceea Ce primind în auzul Tău curat glasul Arhanghelului cu smerit cuvânt ai pecetluit voia Tatălui. Pe Acesta, roagă-L acum pentru robii Tăi, ca să se izbăvească de blestemul păcatului şi prin viaţă întru pocăinţă să câştige cununa alergării celei bune pe cărarea mântuirii. După Dumnezeu întru Tine ne-am pus nădejdea de mântuire, căci prin curgerea izvorului rugăciunilor Tale a secat izvorul lacrimilor Evei. Primind în pântecele Tău Bucuria a toată lumea ai gonit întristarea lui Adam şi în braţele Tale purtând pe Soarele dreptăţii ai risipit tot întunericul lumii. Revarsă şi robilor Tăi picăturile bucuriei duhovniceşti în mijlocul vârtejului ispitelor şi potoleşte marea cea învolburată a acestei vieţi, ca Una Ce Te-ai făcut Corabia a mântuirii creştinilor. Ţie Celei Ce ai păzit nedeschisă poarta fecioriei Ţi s-au deschis porţile vieţii veşnice cu bucurie de către îngerii cei luminaţi. Deschide-ne şi nouă porţile mântuirii, încuind cămara inimii noastre dinspre gândurile cele necurate. Ca Un Stâlp de foc Te vedem strălucind în mijlocul lumii şi povăţuind poporul cel întristat către cetatea Împăratului Hristos, deci fii nouă pururea Călăuzitoare în noaptea acestei vieţi pământeşti şi către răsăritul cel tainic al vieţii veşnice ne călăuzeşte prin neîncetatele Tale rugăciunii.
Mulţumim milostivirii Tale şi purtării Tale de grijă neîncetate, căci nu poate nici limba îngerească a rosti mulţimea facerilor Tale de bine dăruite neamului omenesc, Ceea Ce ai Te-ai făcut casă sfinţită Dătătorului a toată bunătatea, Celui Ce în călătoria Sa pe pământ a venit să aducă pe toţi cei aleşi în cămările cele cereşti. Mulţumim mijlocirii Tale neîncetate înaintea Judecătorului şi Binefăcătorului nostru, care covârşesc şi înţelegerea îngerească. Iar noi slabi fiind în cuvânt şi purtând povara păcatelor osânditoare nu îndrăznim a crede că vom putea vreodată a-Ţi aduce mulţumirea datorată. Dar primeşte gândul nostru smerit şi Însăţi înmulţeşte datoria pe care o avem către Tine, înmulţindu-ne însă şi râvna de a Te lăuda şi a-Ţi aduce rugăciuni de cerere şi de mulţumire. Amin.

http://i1218.photobucket.com/albums/...lului_7297.jpg

Despre Maica Domnului - Cuviosul Siluan Athonitul
 

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...l-b1-p2087.htm


Cand sufletul e in iubirea lui Dumnezeu, cat de bune, cat de placute si vesele sunt atunci toate.Dar, chiar si in iubirea lui Dumnezeu sunt intristari si, cu cat e mai mare iubirea, cu atat mai mari sunt intristarile.Maica Domnului n-a pacatuit niciodata, nici macar cu un singur gand, nici n-a pierdut vreodata harul, dar si in ea au fost mari intristari; iar cand statea langa cruce, atunci intristarea ei a fost nemasurata ca oceanul, si chinurile sufletului ei au fost neasemanat mai mari decat chinurile lui Adam la izgonirea din rai.Si daca a ramas in viata, e numai pentru ca a intarit-o puterea Domnului, fiindca Domnul a vrut ca ea sa vada invierea Lui si, dupa inaltarea Lui, sa ramana pe pamant spre mangaiere si bucurie apostolilor si noului popor crestin.Noi nu ajungem la deplinatatea iubirii Maicii Domnului si de aceea nu putem intelege pe deplin intristarea ei si iubirea ei desavarsita.Ea iubea nemasurat de mult pe Dumnezeul si Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire si norodul.Si ce n-a trait ea atunci cand oamenii pe care-i iubea atat de mult si a caror mantuire o dorea pana la capat, au rastignit pe Fiul ei preaiubit?Nu putem pricepe aceasta, pentru ca in noi iubirea lui Dumnezeu si de oameni este mica.Asa cum iubirea Maicii Domnului e nemasurata si neinteleasa, asa si intristarea ei e nemasurata si neinteleasa pentru noi.


https://lh4.googleusercontent.com/-9...a%2Bpocaev.jpg

O, Fecioara Preacrata, Maica lui Dumnezeu, spune-ne noua, copiilor tai, cum iubeai pe Fiul si Dumnezeul tau cand traiai pe pamant?Cum se veselea duhul tau de Dumnezeu, Mantuitorul tau?(Lc.1, 47)Cum priveai fata Lui preafrumoasa cu gandul ca El este Cel Caruia ii slujesc cu frica si cu dragoste toate puterile ceresti?Spune-ne, ce simtea sufletul tau cand tineai in bratele tale Pruncul minunat?Cum L-ai crescut?Care au fost durerile sufletului tau cand, impreuna cu Iosif, L-ai cautata vreme de trei zile in Ierusalim?Ce chinuri ai trait atunci cand Domnul a fost dat spre rastignire si a murit pe cruce?Spune-ne, care a fost bucuria ta la Inviere si cum tanjea sufletul tau dupa inaltarea Domnului?

https://lh4.googleusercontent.com/-Z...a+sarutare.gif

Sufletele noastre sunt atrase sa cunoasca viata ta impreuna cu Domnul pe pamant, dar tu nu ai vrut sa asterni aceasta in scris si ai invaluit in tacere taina ta.Multe minuni si mile am vazut de la Domnul si de la Maica Domnului si nu pot sa dau nimic in schimb pentru aceasta iubire.Ce as putea sa dau Preasfintei noastre Stapane pentru ca nu s-a scarbit de mine in pacat, ci m-a cercetat si luminat cu milostivire?N-am vazut-o, dar Duhul Sfant mi-a dat sa o cunosc din cuvantul ei cel plin de har, si mintea mea se bucura si sufletul meu este atras spre ea cu atata iubire, ca si numai chemarea numelui ei e dulce inimii.
Intr-o zi, cand eram tanar frate sub ascultare, ma rugam inaintea icoanei Maicii Domnului si rugaciunea lui Iisus a intrat in inima mea si a inceput sa se rosteasca de la sine.
Intr-o zi ascultam in biserica o citire din proorocul Isaia, iar cuvintele:"Spalati-va si va veti carati"(Is.1, 16), mi-a venit gandul: "poate ca Maica Domnului a pacatuit vreodata, chiar si numai cu gandul".Si lucru uimitor, in inima mea, deodata cu rugaciunea, un glas mi-a spus lamurit:"Maica Domnului n-a pacatuit niciodata, nici macar cu gandul"Astfel, Duhul Sfant a dat marturie in inima mea curatiei ei.Dar in timpul vietii ei pamantesti si in ea a fost o oarecare nedeplinatate si unele greseli, dar fara de pacat.Se vede aceasta din Evanghelie atunci cand, intorcandu-se de la Ierusalim, nu stia unde este Fiul ei si L-a cautat impreuna cu Iosif vreme de trei zile.(Lc.2, 44-46).



https://lh5.googleusercontent.com/-U...%2Bhadambu.jpg


Sufletul se infricoseaza si se cutremura cand se gandeste la slava Maicii lui Dumnezeu.Mintea mea este slaba si inima mea saraca si neputincioasa, dar sufletul meu se bucura si e atras sa scrie despre ea macar un cuvant.Sufletul meu se inspaimanta de o asemenea indrazneala, dar iubirea ma impinge sa nu ascund recunostinta mea fata de milostivirea ei.Maica Domnului nu si-a asternut in scris gandurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul si Fiul ei, nici durerile sufletului ei in vremea rastignirii, pentru ca nu le-am fi putut intelege, caci iubirea ei pentru Dumnezeu e mai puternica si mai arzatoare decat iubirea serafimilor si a heruvimilor, si toate puterile ceresti ale ingerilor si arhanghelilor sunt mute de uimire in fata ei.
Chiar daca viata Maicii Domnului este ca invaluita intr-o tacere sfanta, Bisericii noastre Ortodoxe, Domnul i-a dat sa cunoasca ca iubirea ei imbratiseaza intreaga lume si ca, in Duhul Sfant, ea vede toate noroadele de pe pamant si, asemenea Fiului ei, ii este mila de toti si miluieste pe toti.
Ah, daca am sti cum iubeste Preasfanta pe toti cei ce pazesc poruncile lui Hristos si cat ii este de mila si se intristeaza pentru cei ce nu se indreapta.Am simtit acest lucru pe mine insumi.Nu mint, spun adevarul inaintea fetei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu Il cunoaste:Cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioara.N-am vazut-o, dar Duhul Sfant mi-a dat sa o cunosc pe ea si iubirea ei pentru noi.Daca n-ar fi fost milostivirea ei, as fi pierit de mult, dar ea a vrut sa ma cerceteze si sa ma lumineze sa nu mai pacatuiesc.Ea mi-a spus:"Nu-i frumos pentru mine sa ma uit la tine sa vad ce faci!" Cuvintele ei erau placute, linistite si blande, si ele au lucrat asupra sufletului meu.Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci si nu stiu ce i-as putea da in schimb eu, pacatosul, pentru dragostea ei fata de mine, necuratul, si cum voi multumi bunei si milostivei Maici a Domnului.Cu adevarat este ocrotitoarea noastra la Dumnezeu si chiar si numele ei bucura sufletul.Or, tot cerul si tot pamantul se bucura de iubirea ei. Lucru minunat si neinteles.Ea viaza in ceruri si vede neincetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uita nici pe noi, sarmanii, si acopera cu milostivirea ei tot pamantul si toate noroadele.Si pe aceasta Preacurata Maica a Sa, Domnul ne-a dat-o noua.Ea este bucuria si nadejdea noastra.Ea este Maica noastra dupa duh si, ca om, e aproape de noi dupa fire si tot sufletul crestinesc e atras spre ea cu iubire.

(extrase din:Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei - Cuviosul Siluan Athonitul)

https://lh6.googleusercontent.com/-I...orpieduti2.jpg

Serpii Maicii Domnului
 

sursa: http://simplyorthodox.tumblr.com


Minunea apariției șerpilor Maicii Domnului are loc de secole în timpul festivităților pentru cinstirea Născătoarei de Dumnezeu între 5 și 15 august în satul Markopoulo de pe insula Kefalonia, din Grecia.

Micii șerpi apar la Biserica Ortodoxă a Maicii Domnului Langouvarda pe locul unei mănăstiri de maici cu același hram.
Povestea despre acești șerpi s-a născut în jurul anului 1705 când pirații au atacat mănăstirea. Rugându-se Fecioarei Maria să le ocrotească, maicile au fost transformate în șerpi pentru a nu fi luate prizoniere.
Șerpii au o cruce mică pe cap iar limbile sunt tot sub formă de cruce. Aceștia aparțin speciei Telescopus fallax, cunoscută și sub numele de Șarpele Pisică European, și apar în curtea bisericii și în împrejurimi, pe pereți și turnul clopotniței. Șerpii nu se tem atunci când se slujește și sunt inofensivi în timpul sărbătorilor. Odată cu încheierea Sfintei Liturghii de pe 15 august, devin ostili și agresivi și dispar în pustia din apropiere nemaiputând fi văzuți până anul următor.
Locuitorii satului îi consideră sfințiți, îi adună și îi aduc la icoana „Fecioarei Maria cu șerpi” (Panagia Fidoussa). Localnicii au mărturisit că în timpul celui de-al doilea război mondial și în august anul 1953 când a avut loc un cutremur distructiv pe insulă, șerpii nu au mai apărut. Aceștia interpretează asta ca pe un semn, și consideră că dacă șerpii nu apar înainte de 15 august se apropie un pericol.

http://i1218.photobucket.com/albums/...lului_7297.jpg

În casele multor creştini se află măcar o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. Din praznic în praznic femeile şi fecioarele deopotrivă varsă untdelemn şi ţin aprinsă candela la icoana ei. Şi bine fac.
Aşa s-ar cuveni să facă fiecare creştin, pentru că noi trebuie să o cinstim aşa cum se cuvine pe Maica Domnului nostru şi pururea Fecioara Maria, a cărei sfântă pomenire o facem acum când serbăm mutarea ei de pe pământ la cer.
Chipul său de vieţuire pe pământ a fost în felul următor, după cum arată dascălii bisericeşti Epifanie şi Nichifor, aşa spunând:
Era ea în tot lucrul cinstită şi statornică, grăind foarte puţin şi numai ceea ce era de trebuinţă. Lesne spre ascultare, de bine grăind, dând fiecăruia cinstire, era măsurată la sfat, spunând totdeauna vorbe cuviincioase către fiecare om, fără de râs şi fără de tulburare, dar mai ales fără de mânie. Aspectul feţei sale era precum a grăuntelui de grâu, părul galben, ochii ascuţiţi şi la privire blândă. Sprâncenele îi erau negre şi plecate, nasul potrivit, şi buzele precum floarea de trandafir, pline de dulci cuvinte. Faţa nici rotundă, nici scurtă, ci puţin lungăreaţă, mâinile şi degetele lungi.
Pe scurt era de toată măreţia neîmpărtăşită, smerită, neprefăcându-şi deloc faţa, purtând cu sine şi o aleasă umilinţă. Hainele pe care le purta erau smerite, precum arată şi sfântul acoperământ al prea-sfântului său cap. Pe lângă toate acestea era învăluită însă şi de mult har dumnezeiesc.
Iar sfântul Ambrozie mai adaugă:
Pe nimeni nu asuprea, ci tuturor le dorea numai binele. Nu s-a îngreţoşat niciodată de vreun om sărac, nici a râs de cineva, ci pe toate cele ce le vedea, le fericea. Nu se afla nimic în gura ei ca să nu fie dar vărsat. Era în toate lucrurile cele fecioreşti, iar vederea ei era chipul desăvârşirii celei dinăuntru. Adevărat model de milostivire şi bunătate.

CU ÎNGERII ŞI SERAFIMII:

Dar ştiţi voi oare că Fecioara cu chipul precum grăuntele de grâu şi cu ochii precum măslina afară de chinurile naşterii a trecut prin toate suferinţele omeneşti?...
O icoană ne-o înfăţişează fugind pe un asin tocmai în pustiile Egiptului de frica lui Irod, care căuta să-i omoare Pruncul. O alta, ne zugrăveşte traiul cel de fiecare zi al sfintei familii: Maica Precista torcând de zor ca să pregătească Fiului cămaşa pentru care ostaşii au aruncat sorţii, dreptul Iosif cioplind lemnul, ca să poată hrăni pe Maica Preacurată şi pe Prunc, iar copilul Iisus potrivind lucrul lemnului cu ferăstrăul şi dalta.
Însă cea mai puternică şi de neîntrecut durere a sa a fost însă, răstignirea Fiului său. Se cuvenea, dar, ca Maica îndurată să primească plata ostenelilor şi încercărilor ei, mai cu seamă că de la Înălţarea Fiului Său la cer ardea inima într-însa de dor şi aşteptare.
Apropiindu-se, dar, clipa mutării ei la cele cereşti, i-a trimis Fiul Său şi Dumnezeul nostru blândă vestire prin Arhanghelul Gavriil despre această mutare şi ramură de finic prea-luminoasă i-a dat ei, spre încredinţare, de care vestire bucurându-se Născătoarea, s-a suit în muntele Măslinilor, îndeosebi să se roage. Şi s-au închinat ei, până la pământ, pomii şi verdeţurile, lacrimi de rouă picurând din mugurii lor, pentru despărţirea ce avea să vină. Şi voind ea să-şi ia rămas bun şi de la prea sfinţii apostoli, în toată lumea răspândiţi, a trimis Dumnezeu nor luminos şi ia adunat de la margini şi lângă patul Maicii i-a aşezat, ca să jelească cu durere şi cu cinste să îngroape preacuratul său trup. Şi s-a veselit Preasfânta că i-a văzut şi cu vorbe bune i-a încurajat. Apoi le-a spus ca cele două haine ale sale să le dea de pomană la două văduve sărace, apoi şi-a dat sufletul în mâinile Dumnezeului şi Fiului său. Apoi, cu laude şi cântări a fost aşezată în mormânt lângă muntele Eleonului, satul Ghetsimani.
Vrând însă Bunul Dumnezeu să descopere oamenilor că n-a dat stricăciunii vasul cel ales în care El sălăşluise, a rânduit ca Toma Geamănul să nu poată fi prezent la prohodul Preacuratei Maici. Şi, pentru aceasta, apostolii au deschis mormântul pentru ca să vadă şi Toma preacuratul său trup. Însă, mirare mare i-a cuprins, căci nu au dat acolo decât peste giulgiurile de înfăşurare, trupul Maicii Domnului fiind luat la cer de către Fiul său.
Iar acum cu îngerii şi serafimii locuieşte îndulcindu-se de vedere Fiului său şi Dumnezeului nostru. Sălăşluieşte pe scaunul dumnezeieştii slave ca o Împărăteasă a cerului şi a pământului, mai presus de toată zidirea, precum bie spune şi David proorocul: ,,Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, în veşmânt aurit îmbrăcată şi prea înfrumuseţată” (Ps. 44, 11)

ÎN CER ŞI PE PĂMÂNT:

Mutându-se la viaţa cea nouă, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nu ne-a părăsit. Şi cu aceeaşi dragoste şi râvnă, cu aceeaşi neînvinsă blândeţe şi smerenie, împărăţeşte cerul şi pământul deopotrivă. Ba, pe cât ne spun nenumăratele sale minuni, cu îndoită putere mijloceşte către Fiul său pentru noi oamenii şi îmblânzeşte dreptele Sale judecăţi asupra păcatelor noastre.
De câte ori nu a plecat ai săi genunchi în faţa Tronului Ceresc pentru obidiţii ce cad în cursele vrăjmaşului?!
Căci cunoaşte foarte bine cu ce greutăţi se luptă sărmanii oameni.
Din câte robii, blesteme şi boli n-a scos şi izbăvit pe copilaşii neamului omenesc?! Căci ,,sabie a trecut prin inima ei” atunci când a fost răstignit Fiul ei.
Ce n-a iertat ea şi cu ce neasemănate puteri nu a luptat ea pentru copilele şi fetele ce au alergat la Sfântul său Acoperământ?!
Cu ce grabă şi bucurie nu aleargă şi astăzi în sprijinul creştinilor ce o roagă, plâng şi se cuceresc ei; postesc, nădăjduiesc şi se închină cu credinţă icoanei ei şi cu vrednicie serbează sfintele sale pomeniri?!
De al tău sprijin să nu ne lipseşti niciodată, Preacurată Maica lui Dumnezeu!

MERINDE pentru SUFLET- Mitropolitul Firmilian Marin, Mitroplitul Olteniei

Icoana Maicii Domnului din Georgia
 

În 1654, în timpul epidemiei de ciumă, Icoana a fost mutată la Moscova, iar cei ce s-au rugat în fața ei au scăpat de moarte. Numeroasele copii ale Icoanei confirmă cinstirea deosebită pe care o are.
http://www.doxologia.ro/sites/defaul..._georgia_1.jpg


În anul 1622 șahul persan Abbas (numit Abbas cel Mare) a cucerit Georgia. Multe odoare sfinte au fost furate, și multe dintre ele au fost vândute în Persia negustorilor ruși. Astfel, Icoana Maicii Domnului din Georgia a ajuns la un negustor pe nume Ștefan, care a păstrat-o cu sfințenie.

În Yaroslavl, negustorul Gheorghe Lytkin, în slujba căruia era trimis Ștefan în Persia, a avut o descoperire într-un vis despre obiectul sfânt găsit de Ștefan, și i-a poruncit acestuia să-l trimită la mănăstirea Chernogorsk, din episcopia Arkhangelsk, fondată în 1603.

Când Ștefan s-a întors în 1629 și i-a arătat Icoana lui Gheorghe Lytkin, acesta și-a amintit de viziunea lui, și a mers la periferia Dvinei unde se află mănăstirea Chernogorsk (numită astfel pentru că a fost construită într-un loc abrupt și întunecos, numit în vechime „muntele negru”; mai târziu, mănăstirea și-a schimbat numele în Krasnogorsk.)

Icoana a fost preamărită acolo prin minuni. În 1654, în timpul epidemiei de ciumă, Icoana a fost mutată la Moscova, iar cei ce s-au rugat în fața ei au scăpat de moarte. Numeroasele copii ale Icoanei confirmă cinstirea deosebită pe care o are.

În 1658, cu binecuvântarea Patriarhului Nicon, a fost stabilită o zi de sărbătoare anuală pentru Icoana Maicii Domnului din Georgia, ziua de 22 august. Slujba a fost scrisă în 1698 și tipărită în Moscova sub supravegherea lui Theodor Polykarpov.
http://www.crestinortodox.ro/comunitate/

Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei”
 

sursa: http://oca.org



Sărbătorită pe 24 august, Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei” a fost numită așa deoarece a fost pictată de Sfântul Petru, Mitropolitul Moscovei (+ 21 decembrie 1326), în vremea în care a fost egumen la Mănăstirea Ratsk, lângă Volinia.
Sărbătorită pe 24 august, Icoana Maicii Domnului „a Sfântului Petru, Mitropolitul Moscovei” a fost numită așa deoarece a fost pictată de Sfântul Petru, Mitropolitul Moscovei (+ 21 decembrie 1326), în vremea în care a fost egumen la Mănăstirea Ratsk, lângă Volinia. În timpul unei vizite la Mănăstirea Ratsk, a Sfântului Maxim, Mitropolit al Kievului și a întregii Rusii (+ 06 decembrie 1306), Sfântul Petru i-a oferit această Icoană în dar. Mitropolitul a luat-o la Vladimir, la Klyazma, unde se afla catedrala lui.
La moartea Sfântului Maxim, egumenul Gherontie, care a dorit să devină noul mitropolit, a intenționat să ofere această Icoană, Patriarhului Atanasie al Constantinopolului (24 octombrie). Călătoria egumenului Gherontie a fost însă amânată de o furtună mare. În timpul acestei furtuni, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i s-a arătat și a spus: „Demnitatea de episcop nu va fi acordată ție, ci mai degrabă celui care a pictat Icoana mea.”
Când a ajuns înaintea Patriarhului Atanasie, Sfântul Petru era deja în Constantinopol și fusese sfințit ca mitropolit. Patriarhul i-a dat Icoana Sfântului Petru rostind cuvintele: „Ia sfânta Icoană a Maicii Domnului, pe care ai pictat-o cu mâinile tale; pentru acest motiv, Însăși Pururi Fecioara ți-a dat acest dar, și a prevestit calea ta.”
Sfântul Petru a luat Icoana la Vladimir, iar atunci când sediul mitropolitan a fost transferat la Moscova, în anul 1325, Icoana a fost așezată în Catedrala Adormirii Maicii Domnului, ca icoană mare a altarului.

Arătarea Maicii Domnului Sfântului Serghie de Radonej
 

sursa: http://oca.org



...dintr-o dată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului, pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului.

Arătarea Maicii Domnului Sfântului Serghie de Radonej este sărbătorită pe 24 august.
Odată, târziu în noapte, Sfântul Serghie (1314-1392) citea un acatist al Maicii Domnului. După ce și-a terminat pravila zilnică, el s-a așezat să se odihnească puțin, dar dintr-o dată a zis uncenicului său, Sfântul Mihail (6 mai): „Fiule, trezește-te și priveghează, pentru că trebuie să avem o vizită minunată.” Acestea rostindu-le, îndată s-a auzit un glas: „Preacurata se apropie!”
Sfântul Serghie s-a grăbit spre intrarea în chilie, și dintr-o dată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului, pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului. Ea i-a zis lui: „Nu te spăimânta, alesul meu! Iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi şi pentru locaşul tău să nu te mai mâhneşti, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viaţa aceasta, ci şi după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locaşul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l şi acoperindu-l”. După ce a spus acestea Maica Domnului s-a făcut nevăzută.
Sfântul, a fost cuprins de frică și de cutremur mare, dar venindu-și în sine după o perioadă de timp, a aflat pe ucenicul său zăcând de frică, ca mort, și l-a ridicat. “Spune-mi, părinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunată vedenie de vreme ce duhul meu numai puţin de nu s-a despărţit de trupeasca-mi legătură, pentru vedenia cea strălucită?” a întrebat el. Iar sfântul se bucura cu sufletul şi faţa lui strălucea de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască altceva nimic, fără numai atât: “Aşteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură în mine de acea minunată vedenie”.
După puțin timp, Sfântul Serghie a chemat pe doi dintre ucenicii săi, Sfinții Isaac și Simon, și le-a spus cum a văzut pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu apostolii şi despre promisiunea făcută lui. Apoi, împreună au cântat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfântul a petrecut toată noaptea aceea fără somn, socotind cu mintea la viziunea divină.
Arătarea Maicii Domnului la chilia Sfântului Serghie, unde în prezent e camera Serapionov, a fost într-una din zilele de vineri din postul Nașterii Domnului, din anul 1385. Sărbătoarea vizitei Maicii Domnului și a promisiunii ei, la Mănăstirea Sfânta Treime a fost păstrată cu evlavie de către ucenicii Sfântului Serghie.
La data de 5 iulie 1422, Sfintele Moaște ale Sfântului Serghie au fost descoperite întregi și nestricate, iar la scurt timp, o icoană a arătării Maicii Domnului a fost așezată pe mormântul Sfântului. Icoana a fost cinstită cu mare respect.
În anul 1446 Marele Cneaz Vasile (1425-1462), a fost asediat la Mănăstirea Sfânta Treime de către armatele Cnezilor Dimitrie Shemyaka și Ioan din Mozhaisk. El s-a baricadat în Catedrala Sfintei Treimi, și când a auzit că este căutat, el a luat icoana Arătării Maicii Domnului și s-a întâlnit cu Cneazul Ioan la ușile bisericii din partea de sud, zicând: „Frate, am sărutat Dătătoarea de Viață Cruce și această Icoană a Dătătoarei de Viață Treimi, la acest mormânt al făcătorului de minuni Serghie, care nu intenționează, nici nu dorește răul oricărui dintre frații noștrii, și dintre noi. Acum, nu știu ce se va întâmpla cu mine aici.”
Călugărul Ambrozie, a reprodus Icoana Arătării Maicii Domnului Sfântulului Serghie, sculptată în lemn (pe la mijlocul secolului al XIV-lea).
Țarul Ivan cel Groaznic a luat Icoana Arătării Maicii Domnului în campania sa de la Cazan (1552). Cea mai vestită icoană, pictată în anul 1558, a fost cea a iconomului Lavrei Sfintei Treimi – Serghiev, Eustațiu Golovkin, având rama făcută din racla de lemn a Sfântului Serghie, care a fost dată la o parte în anul 1585, când moaștele Sfântului au fost mutate într-o raclă de argint (14 august).
Prin această Icoană, Maica Domnului a protejat în mod repetat armata rusă. Țarul Alecsei Mihailovici (1645-1676) a luat-o în campania poloneză în 1657. În anul 1703, Icoana a participat la toate campaniile militare împotriva regelui suedez Carol al XII-lea, iar în 1812 Mitropolitul Platon a trimis-o la Moscova ca donație militarilor. Icoana a fost purtată în războiul ruso-japonez din 1905, și în timpul primului război mondial, în 1914, aceasta a fost în casa comandantului de căpetenie.
O biserică a fost construită peste mormântul Sfântului Mihail, iar când a fost sfințită pe 10 decembrie 1734, a fost numită în cinstea Arătării Maicii Domnului și a Sfinților Apostoli Sfântulului Serghie de Radonej.
La data de 27 septembrie 1841, biserica a fost restaurată și resfințită de Mitropolitul Filaret al Moscovei, care a spus: „Prin harul Preasfântului și Preasfințitului Duh, restaurarea acestui templu este acum realizată, închinată înainte de noi în cinstea aducerii-aminte a Arătării Doamnei noastre, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a fost la poarta Sfântului Serghie, la care Sfântul Mihail a fost de asemenea martor ocular.”
Sărbătorirea acestui eveniment, este marcată pe bună dreptate de sfințirea unei Biserici. Toată această mănăstire este o aducere aminte a minunatei vizite. Prin urmare, intenția sa, în decursul veacurilor este să continue împlinirea făgăduinței vizitatorului ceresc: „Acest loc va dăinui!”
În amintirea vizitei Maicii Domnului la Mănăstirea Sfânta Treime – Serghiev, Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cântat în zilele de vineri, și o slujbă specială în cinstea Arătării Maicii Domnului este săvârșită la mănăstire pe 24 august, în a doua zi a odovaniei Praznicului Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

http://www.crestinortodox.ro/comunit.../954/26978.jpg http://www.crestinortodox.ro/comunit...ages/trans.gif
http://www.crestinortodox.ro/comunit...ages/trans.gif
http://www.crestinortodox.ro/comunit...ages/trans.gif



Parintele Arsenie: “Maica Domnului e suparata pe aceia care nu-i cer nimic”

http://preasfantafecioaramaria.wordpress.com/

http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...--maicii-d.jpg


BRÂUL MAICII DOMNULUI, COMOARA DE MARE PREŢ A VATOPEDULUI

Cea mai mare comoară a Vatopedului o reprezintă Brâul Maicii Domnului, ţesut din păr de cămilă (Irinarh Şişman, care l’a văzut îndeaproape, „cu binoglu”, spune că „e din două bucăţi şi îi ţesut din aţe de păr de cămilă, şi în mijloc îi cusut cu aţe de aur de mâna împărătesei Zoi, care au primit tămăduire de la acest sfânt brâu”) chiar de către cea care a luat în pântecele ei pe Cel necuprins, spre mântuirea noastră.

Dăruit în chip minunat apostolului Toma, care venea prin văzduh către locul unde fusese înmormântată, el a fost în acest chip şi semn al ridicării Preacuratei la cer. Pentru o vreme, brâul sfânt a rămas în Ierusalim şi tot aici s’a întors, graţie credinciosului împărat Theodosie cel Mare (379-395), după ce un timp a zăbovit în Cappadocia. Cel care l’a adus la Constantinopol în anul 395, a fost tocmai Arcadius, fiul lui Theodosie cel Mare şi cel despre care se spunea că a fost salvat dintr’o furtună pe mare, chiar de Maica Domnului (Vatos-paediou – copilul din tufişuri). A fost păstrat în Nea Roma de mai multe biserici: mai întâi în cea a Sfinţilor Apostoli, apoi în ctitoria împărătesei Pulcheria, Vlaherne (până în timpurile lui Justinian aici s’a aflat la loc de cinstire împreună cu „broboada, acoperământul capului” – de la care vine sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului din 1 octombrie), Chalkopatri (de la anul 565) şi Hagia Sophia. Zoë, soţia lui Leon cel Înţelept (886-912), a fost vindecată de duhuri necurate prin puterea acestui sfânt brâu („Zoi, avea boala epilepsiei şi s’a închinat la sfântul brâu, puindu’l pre ea şi s’a făcut sănătoasă”) şi în semn de preţuire şi recunoştinţă, l’a cusut cu fir de aur şi l’a reaşezat în racla în care’l pusese Arcadius (eveniment marcat în calendarul ortodox la 31 august).

Vlahii şi bulgarii lui Ioniţă Caloian iau din Constantinopol nepreţuita cingătoare a Maicii Domnului („biruind pe Alexios Angelos al III-lea, ca recompensă de despăgubire a luat… cinstitul brâu”), pentru ca aceasta să fie dăruită în veacul următor mănăstirii Vatopedou, de către cneazul sârbilor Lazăr I Hrebeljanović 1372-1389 („Lazăr, cu adjutorul lui Dumnezeu, regele Sîrbiei şi împărat al grecilor, dăruiesc această sfântă cruce cu brâul Maicii Domnului monastirei Vatopedului, a împărăţiei mele anul 1389”, scrie pe dosul unei cruci păstrate în mănăstire.). Se pare însă că basileul Ioan VI Kantakuzenos (1347-1354) – monahul Ioasaf de mai târziu, apărătorul isihasmului şi al sfântului Grigorie Palamas (pe care l’a şi răscumpărat din robia turcească!) – şi nu craiul sârb, a adus cele trei părţi ale brâului Maicii Domnului spre păstrare vatopedinilor. Eruditul monarh şi monah avea să moară la Mistra în 1383, însă nepreţuita cingătoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, n’avea să mai părăsească sfânta mănăstire athonită, decât pentru binecuvântate pricini (cum a fost cea în care a îndepărtat ciuma din 1813 de pe pământurile Valahiei, sau holera din imperiul otoman, la 1871).

Două părţi mai mici ale brâului au fost dăruite la 1522, mănăstirii de maici Kato Xenias (din eparhia Volosului), bucata cea mai mare fiind păstrată şi astăzi la Vatopedu într’un sipet de argint, frumos lucrat de meşterii Ungro-Vlahiei secolului al XVIII-lea. Marea preţuire pe care au arătat’o dintotdeauna românii acestui veşmânt al Fecioarei Maria s’a materializat într’un paraclis cu hramul „Brâului Maicii Domnului”, zidit în mănăstirea athonită de binecredinciosul voievod Neagoe Basarab în timpul domniei sale (1512-1521), refăcut apoi, tot cu danii româneşti la 1796 şi înzestrat în veacul al XIX-lea cu o remarcabilă catapeteasmă nouă.

Arătarea Maicii Domnului Sfântului Serghie de Radonej
 

sursa: http://oca.org



...dintr-o dată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului, pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului.

Odată, târziu în noapte, Sfântul Serghie (1314-1392) citea un acatist al Maicii Domnului. După ce și-a terminat pravila zilnică, el s-a așezat să se odihnească puțin, dar dintr-o dată a zis uncenicului său, Sfântul Mihail (6 mai): „Fiule, trezește-te și priveghează, pentru că trebuie să avem o vizită minunată.” Acestea rostindu-le, îndată s-a auzit un glas: „Preacurata se apropie!”
Sfântul Serghie s-a grăbit spre intrarea în chilie, și dintr-o dată a fost luminat de o lumină strălucitoare, mai strălucitoare decât soarele. El a văzut în apropierea slavei nepieritoare a Maicii Domnului, pe Apostolii Petru și Ioan. Neputând suferi raza cea strălucitoare, Sfântul Serghie a căzut cu fața la pământ înaintea Maicii Domnului. Ea i-a zis lui: „Nu te spăimânta, alesul meu! Iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi şi pentru locaşul tău să nu te mai mâhneşti, că de acum înainte vei fi îndestulat cu de toate, nu numai până ce vei fi în viaţa aceasta, ci şi după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locaşul tău, cele trebuitoare dându-i nelipsit, păzindu-l şi acoperindu-l”. După ce a spus acestea Maica Domnului s-a făcut nevăzută.
Sfântul, a fost cuprins de frică și de cutremur mare, dar venindu-și în sine după o perioadă de timp, a aflat pe ucenicul său zăcând de frică, ca mort, și l-a ridicat. “Spune-mi, părinte, pentru Domnul, ce era aceasta minunată vedenie de vreme ce duhul meu numai puţin de nu s-a despărţit de trupeasca-mi legătură, pentru vedenia cea strălucită?” a întrebat el. Iar sfântul se bucura cu sufletul şi faţa lui strălucea de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască altceva nimic, fără numai atât: “Aşteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură în mine de acea minunată vedenie”.
După puțin timp, Sfântul Serghie a chemat pe doi dintre ucenicii săi, Sfinții Isaac și Simon, și le-a spus cum a văzut pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu apostolii şi despre promisiunea făcută lui. Apoi, împreună au cântat Paraclisul Maicii lui Dumnezeu. Iar sfântul a petrecut toată noaptea aceea fără somn, socotind cu mintea la viziunea divină.
Arătarea Maicii Domnului la chilia Sfântului Serghie, unde în prezent e camera Serapionov, a fost într-una din zilele de vineri din postul Nașterii Domnului, din anul 1385. Sărbătoarea vizitei Maicii Domnului și a promisiunii ei, la Mănăstirea Sfânta Treime a fost păstrată cu evlavie de către ucenicii Sfântului Serghie.
La data de 5 iulie 1422, Sfintele Moaște ale Sfântului Serghie au fost descoperite întregi și nestricate, iar la scurt timp, o icoană a arătării Maicii Domnului a fost așezată pe mormântul Sfântului. Icoana a fost cinstită cu mare respect.
În anul 1446 Marele Cneaz Vasile (1425-1462), a fost asediat la Mănăstirea Sfânta Treime de către armatele Cnezilor Dimitrie Shemyaka și Ioan din Mozhaisk. El s-a baricadat în Catedrala Sfintei Treimi, și când a auzit că este căutat, el a luat icoana Arătării Maicii Domnului și s-a întâlnit cu Cneazul Ioan la ușile bisericii din partea de sud, zicând: „Frate, am sărutat Dătătoarea de Viață Cruce și această Icoană a Dătătoarei de Viață Treimi, la acest mormânt al făcătorului de minuni Serghie, care nu intenționează, nici nu dorește răul oricărui dintre frații noștrii, și dintre noi. Acum, nu știu ce se va întâmpla cu mine aici.”
Călugărul Ambrozie, a reprodus Icoana Arătării Maicii Domnului Sfântulului Serghie, sculptată în lemn (pe la mijlocul secolului al XIV-lea).
Țarul Ivan cel Groaznic a luat Icoana Arătării Maicii Domnului în campania sa de la Cazan (1552). Cea mai vestită icoană, pictată în anul 1558, a fost cea a iconomului Lavrei Sfintei Treimi – Serghiev, Eustațiu Golovkin, având rama făcută din racla de lemn a Sfântului Serghie, care a fost dată la o parte în anul 1585, când moaștele Sfântului au fost mutate într-o raclă de argint (14 august).
Prin această Icoană, Maica Domnului a protejat în mod repetat armata rusă. Țarul Alecsei Mihailovici (1645-1676) a luat-o în campania poloneză în 1657. În anul 1703, Icoana a participat la toate campaniile militare împotriva regelui suedez Carol al XII-lea, iar în 1812 Mitropolitul Platon a trimis-o la Moscova ca donație militarilor. Icoana a fost purtată în războiul ruso-japonez din 1905, și în timpul primului război mondial, în 1914, aceasta a fost în casa comandantului de căpetenie.
O biserică a fost construită peste mormântul Sfântului Mihail, iar când a fost sfințită pe 10 decembrie 1734, a fost numită în cinstea Arătării Maicii Domnului și a Sfinților Apostoli Sfântulului Serghie de Radonej.
La data de 27 septembrie 1841, biserica a fost restaurată și resfințită de Mitropolitul Filaret al Moscovei, care a spus: „Prin harul Preasfântului și Preasfințitului Duh, restaurarea acestui templu este acum realizată, închinată înainte de noi în cinstea aducerii-aminte a Arătării Doamnei noastre, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a fost la poarta Sfântului Serghie, la care Sfântul Mihail a fost de asemenea martor ocular.”
Sărbătorirea acestui eveniment, este marcată pe bună dreptate de sfințirea unei Biserici. Toată această mănăstire este o aducere aminte a minunatei vizite. Prin urmare, intenția sa, în decursul veacurilor este să continue împlinirea făgăduinței vizitatorului ceresc: „Acest loc va dăinui!”
În amintirea vizitei Maicii Domnului la Mănăstirea Sfânta Treime – Serghiev, Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este cântat în zilele de vineri, și o slujbă specială în cinstea Arătării Maicii Domnului este săvârșită la mănăstire pe 24 august, în a doua zi a odovaniei Praznicului Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

ICOANA MAICII DOMNULUI „RUGUL APRINS"


http://i747.photobucket.com/albums/x...doxe/Md-05.jpg

Prima Icoană a „Rugului aprins" se presupune a fi fost pictată la mânăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, dat fiind faptul că altarul acestei biserici este ridicat pe rădăcina rugului străvechi, unde Moise a vorbit cu Dumnezeu. Icoana îl cuprinde pe Profetul Moise, descălţat de sandale, înaintea rugului care nu se mistuia în flăcări, precum toate icoanele „Rugului aprins" („Neopalimaia Kupina") mai vechi. Data de sărbătorire din 4 septembrie, pentru Icoana „Rugului aprins", existentă în sinaxarele ruse, a fost stabilită în cinstea Sfântului Profet Moise, celebrat în această zi de toate Bisericile Ortodoxe, cel care s-a învrednicit să vadă rugul nears, simbol al mântuirii oamenilor prin Fiul lui Dumnezeu întrupat din Pururea Fecioara Maria.De la Sinai, tipul Icoanei s-a răspândit în toată lumea ortodoxă, pe parcursul vremii devenind din ce în ce mai complex. În prezent, o icoană făcătoare de minuni „Neopalimaia Kupina" se află la Moscova, chiar în biserica Rugului aprins (nears).
Realizarea Icoanei „Rugul aprins" are la bază relatarea biblică a Vechiului Testament, despre minunea rugului în flăcări, care nu ardea:„Şi depărtându-se (Moise) odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; iar acolo i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia." (Ieşire 3, 1-2; vezi şi 3, 3-6) Din mijlocul rugului i-a vorbit Dumnezeu Însuşi, Moise acoperindu-şi faţa şi descălţându-se de sandale, în semn de respect, după cum i s-a poruncit. Moise a fost înştiinţat că îi va conduce pe evrei la izbăvirea din robia egipteană, iar Domul i-a spus numele Său: „Eu sunt Cel ce sunt". (Ieşire 3, 14)
Biserica a considerat dintotdeauna imaginea rugului nears ca prefigurare a Maicii Domnului - Theotokos, care Îl naşte pe Mântuitorul lumii, rămânând Fecioară şi după naştere. Această idee a pătruns şi în imnele bisericeşti, dar şi în iconografie. „Aşa cum rugul arde şi nu este ars, asemenea Fecioara Te-a născut pe Tine", cântă biserica noastră.
În ceea ce priveşte Icoana, aceasta cuprinde o stea cu opt colţuri, în centrul căreia se află Maica Domnului cu Pruncul. Patru dintre colţurile stelei sunt roşii, sugerând focul, iar patru sunt verzi, sugerând rugul păstrat neatins de foc. Pe fiecare colţ al stelei este zugrăvit ceva: pe cele roşii, simbolurile biblice ale celor patru evanghelişti: îngerul (Sfântul Evanghelist Matei), leul (Sfântul Evanghelist Marcu), boul (Sfântul Evanghelist Luca) şi vulturul (Sfântul Evanghelist Ioan), după cum sunt indicate la Iezechiel 1, 10 şi în Apocalipsă 4, 7.
Ei sunt închipuiţi în jurul Maicii Domnului, pe colţurile roşii, întrucât sunt cei care au scris despre viaţa lui Hristos, Cel plămădit în pântecele „nears" de focul dumnezeiesc, al Fecioarei Maria.
În colţurile verzi ale stelei sunt reprezentaţi Sfinţi îngeri, a căror împărăteasă este Născătoarea de Dumnezeu.
Cu timpul, Icoana a devenit din ce în ce mai complexă. Pe margine au apărut (în afara stelei): într-o parte, Proorocul Moise, Sfinţi arhangheli şi rugul (Ieşire 3, 2); în alt colţ Profetul Isaia şi serafimi cu cărbunele aprins din profeţia sa (Isaia 6, 7); în altul, Profetul Iezechiel şi poarta prin care numai Domnul poate intra, profeţie a acestuia (Iezechiel 44, 2) şi în ultimul colţ, patriarhul Iacob cu scara sa (Facere 28, 12). Maica Domnului ţine, în centru, scara lui Iacob de dimensiuni micşorate, care urcă de la pământ la cer, pe cei credincioşi. În unele reprezentări iconografice ale acestui tip apare şi „mlădiţa lui Iesei" (Isaia 11, 1), mai exact arborele genealogic al Mântuitorului din care răsare „Vlăstarul" divin.
Se cunoaşte o istorie veche, despre un incendiu care cuprinsese mai multe clădiri din lemn. În mijlocul focului, o bătrână stătea în faţa casei sale, ţinând în mână o Icoană „Rugul aprins". A doua zi, s-a văzut că doar casa femeii era neatinsă, în timp ce toate celelalte arseseră din temelii. Acest lucru explică faptul că Icoana este considerată ocrotitoare de incendii.
Există o slujbă specială în cinstea acestei Icoane, la începutul căreia se menţionează: „Această slujbă este cântată la Muntele Sinai, ori de câte ori este vreme de furtună". Precizarea e motivată de faptul că Icoana „Rugul aprins" ocroteşte şi de trăznete, nu numai de incendii.„

Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară
aşa S-a zămislit, S-a întrupat,
Cel ce a păzit nevătămat!
trupul Rugului de pară.
Cuvânt de rostit S-a făcut
Numele Domnului de slavă
Dumnezeul cel nevăzut
ce-n inima focului s-a ghicit,
Faţa Frumuseţii cereşti
Chipul cel nemărginit
pe Sine S-a încăput
cu măsură S-a măsurat
şi aievea Cel nenumit
aici, printre noi S-a arătat..."

(fragment din „Imnul Acatist la rugul aprins al Maicii Domnului", Ieroschimonah Daniil – Sandu Tudor)

Maica Domnului - Doamna a rugaciunii
 

SURSA :http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p2112.htm


Legea ontologica a omului, sub forma uneia dintre cele mai stranii si milenare mosteniri de imagine, o avem inchisa in acel "chip si asemanare dumnezeiasca" pe care mereu auzim ca trebuie sa le aducem Lumii.
Aceasta lege, cand voim mai ales la femeie sa o descoperim, oglindita ca drept rostul si chemarea ei - (si, fara indoiala, rostul acopera chipul, iar asemanarea este chemarea) legea aceasta ne aduce prin femeie o mai limpede vadire, o mai puternica dovada despre acea contradictie totala si fundamentala a vietii.

Dintr-un principiu antitetic si cu totul de temelie, femeii i se cere sa fie in acelasi timp atat iubita de-a pururi si fara de prihana, cat si mama cea rodnica si de cuviinta. Cum se vede, la randul sau, femeia trebuie sa fie o adevarata cruce, crucea pasivitatilor pozitive.
Si aici un corolar de la sine inteles al acestei fundamentale si functionale pasivitati: femeia va fi, totdeauna, mai curand robita de simturile si patimile ei decat hipnotizata de gandirea pura sau vointa de putere.Astfel, ca o indreptatita parafrazare a nu stiu carui ganditor apusean, se poate spune ca, daca barbatul este o biruinta a inteligentei printr-o vinovata nesocotinta a trupului, in schimb femeia este biruinta trupului printr-o vinovata nesocotinta a spiritului. Sa nu ne miram dar, daca o vedem mai carnala pe femeie, mai adanc inradacinata in vital decat barbatul.Si e firesc ca ea sa fie mai refractara atat fata de valorile superioare, cat si de dinamica spiritului creator. Fiindca femeia, in privinta acestor esentiale si cardinale cerinte, intampina in ea insasi piedici si inertii mai mari, tocmai de aceea, desavarsirea si implinirea ca om a femeii, cuprinzand in sine atat de tragice sovairi si zvarcoliri, sunt mai vrednice de luat in seama, ca unele ce impun schimbari si innoiri mai eroice, si prin aceasta sunt inca mai cutremuratoare, mai vadite si mai usor de descoperit, precum si mai cuceritoare sufleteste pentru noi toti.
Viata, intr-adevar fara de prihana, printre femei, e mult mai rara decat ne inchipuim, dar cand se infaptuieste, ea este o biruinta covarsitoare, mai vrednica de bucurie decat oricare alta si mai doveditoare decat orice dovada. Dovada Maicii Domnului e dumnezeiasca neprihanire care a atins absolutul Sfintei intrupari.

V-ati intrebat mai cu grija vreodata de ce in piscul cel de sus al Neamului omenesc a fost asezata o fecioara, acea davidica Sfanta Maria?
Iat-o, si-a deschis launtric inima si palmele spre rugaciune in cea mai desavarsita primire, suita prin plecaciunea ei in pasivitatea celei mai inalte rapiri.

V-ati straduit vreodata sa urmariti cu un inteles ceva mai destoinic toata calea aceasta asa de lunga care s-a adunat in vrednicia unui trup atat de plapand?

Intelegeti cumva, cum spune cucernicul Ilie Miniat, chinul acesta omenesc "care a obosit cerurile timp de cincizeci de veacuri cu rugaciuni fierbinti" si raul acesta lucrator de "neintrerupte lacrimi" ale suspinatoarei noastre firi care a silit pantecul sterp al Anei de a odraslit o fecioara vrednica de intruparea lui Dumnezeu? Trebuie sa intelegem bine ca legenda aceasta este adevarata, s-a petrecut aievea printre noi, cu o putere reala nemaiinchipuita.

V-ati pus la incercare macar gandul sa aflati nemasurata truda si lupta omeneasca care e cuprinsa in ea? Cata cucerire de sine, cata rabdare, cata nadejde impotriva nadejdii si cata asternere de smerenie si bataie de frunte a trebuit sa se impreune ca sa dea nastere acestei flori a inaltimilor duhului care este Fecioara cea pusa la adapost in tacerea Sfintei Sfintelor a Templului din Ierusalim ?
http://www.iconexpo.ru/pics/1_6084.jpg

Si inca o intrebare mai ascutita si mai tare: Cum oare, sa fie doar o nebuna saltare, o zadarnica pornire si un avant plin de galagie stearpa, ce de prisos s-au nascut numai dintr-o mincinoasa si usuratica incantare omeneasca, toate aceste uriase comori de lauda si litanie de irmos si condac, de icos si canon, de paraclis si acatist si inca mai departe tot muntele acela sfant de inaltimi liturgice, zborul acela de stih si melodie de tot felul al Sfintelor Slujbe pe care atatia melozi, si sfinti imnologi, si psalti, si corifei, si protopsalti, si dascali si toate acele glasuri de altar, de strana si amvon, care necurmat si de veacuri au rodit si s-au adaugat in Biserica mai mult decat oricine - afara de Marele Dumnezeu si Domnul nostru, intru mareata si sfanta proslavire a Sfintei Mirese si Fecioare, Doamna Cerului si a Pamantului, Sfanta Maria ?
(Extrase din: Arhim.Sandu Tudor - Mari duhvnici despre Maica Domnului, ed.Eikon 2003)
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...i-b1-p2112.htm

Cine nu vrea, nu se vindecă. Cine vrea, este vindecat de Harul lui Dumnezeu. În cele din urmă înţelegem cine este de vină, înţelegem ce se întâmplă înlăuntrul nostru şi ne lăsăm convinşi să se vindecăm. Să alergăm la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate. Să alergăm la Maica Domnului, dar cu credinţă. Credinţa se manifestă prin voinţă. Dacă omul vrea să se facă sănătos: „Vrei să te faci sănătos?”, să răspundă: „Da, vreau să mă fac sănătos!”. Când vrea cu adevărat, manifestă credinţă adevărată. Când are credinţă adevărată, va manifesta şi voinţă adevărată. Ceilalţi oameni care trăiesc cu dumnezeii lor se chinuiesc, nu-şi găsesc odihna, nu-şi găsesc vindecarea.
Creştinii adevăraţi au această şansă, îl au pe Hristos, o au pe Maica Domnului. Cei care credem în Hristos, cei care suntem membri vii ai Bisericii şi credem în Maica Domnului, o considerăm Maică a noastră, să alergăm cu îndrăzneală la ea. Să alergăm şi să o rugăm. Să o rugăm din tot sufletul nostru, din toată inima noastă, cu toată credinţa şi puterea din noi. Să-i arătăm evlavie, să facem metanii, să-i sărutăm icoana, să ne ungem trupul cu untdelemn din candela ei ca să se tămăduiască trupul şi sufletul nostru, să ne vindecăm de bolile trupeşti şi sufleteşti.
(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Sufeltul meu , temnița mea, Editura Bizantină, p. 100-101)

Arhimandritul Teofil Părăian
 

Maica Domnului, pentru mine, este Stăpâna mea, nădejdea mea (avem nădejde mai multă când ştim că se roagă şi Maica Domnului pentru noi), acoperământul meu (adică ocrotitoare, asta înseamnă), mângâierea mea şi bucuria mea.
Părintele Stăniloae l-a întrebat cândva pe un student: „Ce simţi dumneata când te rogi Maicii Domnului?” Nu ştiu ce a răspuns studentul, dar ştiu ce ar fi trebuit să răspundă.
Cei care ne împărtăşim cu dumnezeieştile Taine şi spunem rugăciunile de mulţumire, când ajungem la rugăciunea a cincea adresată Maicii Domnului zicem aşa: „Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea”... şi îi spunem mai departe Maicii Domnului ce avem de spus.
Deci, ce spunem Maicii Domnului? Ce zicem către Maica Domnului? „Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoperământul, scăparea, mângâierea şi bucuria mea..”. Deci ar trebui să putem spune fiecare dintre noi că: Maica Domnului, pentru mine, este Stăpâna mea, nădejdea mea (avem nădejde mai multă când ştim că se roagă şi Maica Domnului pentru noi), acoperământul meu (adică ocrotitoare, asta înseamnă), mângâierea mea şi bucuria mea. Asta este avantajul nostru, al dreptmăritorilor creştini, spre deosebire de cei care nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului, chiar dacă nu sunt nici necinstitori ai Maicii Domnului. Trebuie să facem deosebire între omul care este necinstitor, care e defăimător, şi omul care nu e cinstitor. Sunt atâţia indiferenţi faţă de Maica Domnului.
Noi avem nişte avantaje faţă de ei, şi anume: nu ne putem închipui să fim credincioşi faţă de Domnul Hristos şi nepăsători faţă de Maica Domnului. Nu se poate aşa ceva! Cel puţin în Biserica noastră, care este Biserică cinstitoare a Maicii Domnului.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Daruri din darurile primite, Editura Andreiana, 2009, p. 214)

Minunea petrecută cu copilul îngropat sub un val de pământ
 

Când s-a surpat pământul și am căzut peste temelie, a apărut lângă mine o Femeie minunat de frumoasă și strălucind de lumină, care a dat pământul la o parte de pe mine și a aruncat toate pietrele care mă acopereau.

Maica Domnului Megalospiliotissa
În anul 1753 părinții de la Peștera Mare se apucaseră să reconstruiască unul din metocurile mănăstirii, care stătea să se surpe., cel numit Vinica. Zidarii săpaseră deja un șanț în jurul temeliei. Într-zi, pe la amiază, prânzind ei, un ucenic de 12 ani, pe numele său Andrei, fiul lui Stavros Kolokinta, de loc din satul Dumena, a rămas din întâmplare ultimul lângă șanț.
La un moment dat pământul din jur s-a surpat și băiatul a fost îngropat și strivit sub un morman de pietre și de pământ. Meșterii, printre care și tatăl copilului, dându-și seama de nenorocire, au început să sape, plângând și jelindu-se. Au săpat până au dat de copilul căzut chiar pe temelii și care nu vorbea și nu mai respira.Crezându-l mort, l-au scos și au început a-l pregăti pentru înmormântare. În timp ce-l grijeau, băiatul a început să-și revină. Reîntros la viață, s-a ridicat în capul oaselor și le-a povestit cine-l salvase și cum de mai trăia:
- Când s-a surpat pământul și am căzut peste temelie, a apărut lângă mine o Femeie minunat de frumoasă și strălucind de lumină, care a dat pământul la o parte de pe mine și a aruncat toate pietrele care mă acopereau.
Copilul nu suferise nici cea mai mică vătămare, nici la cap, nici la restul trupului, și toate oasele îi erau întregi. Leșinase numai, dar s-a trezit după ce a fost scos la lumina soarelui. Toți cei de față nu-și mai veneau în fire, dar văzuseră minunea cu ochii lor și L-au slăvit pe Dumnezeu și au mărit-o pe Maica Sa Preasfințită.
(Arhimandrit Teofilact Marinakis, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, Editura Sophia 2008, pp. 340 -341)

Cinstirea Maicii Domnului
 

Cela ce nu mărturisește pe Doamna noastră, cea întru tot cântată, și pe cea mai sfântă și fără de prihană, și decât toate mai cinstită, cum căci cu adevărat este adevărată Maică a lui Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele, să fie anatema

„Voievodul chemând pe clericii cei mai întâi ai cetății Selimbria, pe prezbiteri, pe diaconi și pe monahii cei mai cinstiți, i-a trimis la fericitul Maxim, ca să afle de la dânsul dacă sunt adevărate cele grăite despre el, că hulește pe Maica lui Dumnezeu. Deci venind ei, s-a sculat Cuviosul și li s-a închinat până la pământ, cinstind fețele lor. La fel și ei s-au închinat Sfântului și au șezut toți. Atunci un bărbat din cei ce veniseră, foarte cinstit, cu multă blândețe si cu cinste a grăit către sfântul: Părinte, de vreme ce unii ne-au spus despre sfinția ta, cum că nu mărturisești pe Doamna noastră, Preacurata Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, a fi de Dumnezeu Născătoare, deci, jură-te pe Preasfânta și cea de o ființă Treime, ca să ne spui adevărul, și vei scoate îndoiala din sufletele noastre, ca să nu ne vătămăm cu nedreptate, îndoindu-ne despre tine. Cuviosul Maxim întinzându-se pe pământ în chipul Crucii, și iarăși sculându-se, mâinile spre cer ridicându-și, a strigat cu glas mare și cu lacrimi: Cela ce nu mărturisește pe Doamna noastră, cea întru tot cântată, și pe cea mai sfântă și fără de prihană, și decât toate mai cinstită, cum căci cu adevărat este adevărată Maică a lui Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele, să fie anatema de la Tatăl și de la Fiul și de la Duhul Sfânt, de la Treimea cea de o ființă și mai presus de fire și de la toate puterile cerești; cum și de la ceata sfinților apostoli și a proorocilor și de la mulțimea cea fără de sfârșit a mucenicilor, și de la tot duhul cel drept, care întru credință s-a sfârșit acum și pururea și în vecii vecilor".
(Selecție de texte de la Sfinții Părinți și autori contemporani )

Despre rugăciunile către Maica Domnului
 

Parintele Cleopa avea mare evlavie la Maica Domnului, ”Imparateasa Heruvimilor si a Serafimilor si Stapana noastra?”. De aceea nu era zi in care sa-i fi ramas necitit Acatistul Bunei Vestiri si cateva canoane din Bogorodicina.

Spunea Parintele Cleopa: ”Stiti voi cine-i Maica Domnului? Ea este Imparateasa Heruvimilor, Imparateasa a toata faptura, camara intruparii lui Dumnezeu-Cuvantul, usa luminii, ca lumina cea neapropiata ganditoare prin ea a venit in lume. Ea este usa vietii, ca Viata Hristos prin ea a intrat in lume. Ea este poarta cea incuiata prin care n-a trecut nimeni decat Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel”.

Mai spunea: ”Maica Domnului este scara catre cer, pod catre cer; porumbita care a incetat potopul pacatelor, precum porumbita lui Noe a adeverit incetarea potopului. Este cadelnita dumnezeiasca, caci a primit focul dumnezeirii si Biserica a Preasfantului Duh. Maica Domnului este Mireasa Tatalui, Maica Cuvantului si Biserica Duhului Sfant”.

Spunea iarasi: ”Cand vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos in brate, tu stii ce vezi acolo? Cerul si pamantul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului si al pamantului. Iar Maica Domnului reprezinta pamantul, adica toate popoarele de pe fata pamantului, ca ea este din neamul nostru. Este din semintie imparateasca si arhiereasca”.

Zicea batranul: ”Bratele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decat umerii heruvimilor si ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine tine Fecioara Maria in brate? Voi stiti pe cine tine? Pe Cel ce a facut cerul si pamantul si toate cele vazute si nevazute”.

Iarasi spunea: ”Stiti voi cine este Maica Domnului si cata cinste, cata putere si cata mila are? Este mama noastra, ca are mila si de saraci si de vaduve si de crestini. Pururea se roaga Mantuitorului Hristos pentru noi toti”.

Aproape in fiecare predica Parintele Cleopa ii intreba pe crestini: ”Aveti voi icoana Maicii Domnului in casa?”, ”Dar candeluta la icoana Maicii Domnului aveti?” Si ii sfatuia: ”Sa luati ocrotitoare si ajutatoare pe Maica Domnului, Mama noastra din cer si de pe pamant! Imparateasa cerului si a pamantului!
Daca o veti lua pe ea ocrotitoare, citindu-i dimineata un acatist cu candeluta aprinsa si seara un paraclis, veti avea ajutor si in timpul vietii si in clipa mortii si in ziua Judecatii… Stiti voi cat poate Maica Domnului inaintea Tronului Preasfintei Treimi? Daca nu era ea, cred ca lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!”

Celor care dadeau slujbe la biserica, le zicea: ”Aici am pus slujbe mari, dar daca omul acasa nu face nimic, se implineste ceea ce zice in Sfanta Scriptura: Cand unul se roaga si celalalt nu se roaga, unul zideste si celalalt strica! Atat va dau: dupa rugaciunile de dimineata sa cititi Acatistul Bunei Vestiri cu candeluta aprinsa. O sa vedeti ca Maica Domnului este grabnic ajutatoare!”

Neoranduiala noastra, durerea Maicii Domnului
 

Un monah aghiorit a povestit urmatoarea vedenie:
Ieromonahul Macarie din Manastirea Vatoped a fost un nevoitor duhovnicesc harismatic. In toata viata sa a pus in lucrare acest cuvant al Parintilor: " Monah inseamna o neincetata sila a firii".
Prezenta sa si viata lui monahala plina de traire duhovniceasca au fost de mare insemnatate pentru Manastirea Vatoped in acele momente grele, cand in Sfantul Munte scazuse foarte mult numarul monahilor. Intr-o vreme pentru a evita smintelile care se petreceau in manastire, parintele Macarie a hotarat sa plece.
Dar , Maica Domnului care veghea asupra vietii din manastire si asupra celei a parintelui Macarie, a randuit altfel.
Voia ei cea sfanta era sa ramana in manastirea de metanie ca sa-i slujeasca prin viata lui cea sfanta si prin discernamantul sau. Maica Domnului avea nevoie de el, pentru ca avea sa ajute mult manastirea.
La 1 ianuarie, dupa privegherea de noapte, parintele Macarie s-a intors la chilia sa ca sa-si continue acolo canonul.
Dupa ce a aprins focul in soba, a inceput sa-si faca canonul. Nu se stie cum in chilia sa a aparut un fotoliu cu rotile pe care parintele Macarie l-a asezat langa soba. In timp ce-si facea canonul, la un moment dat a vazut o "priveliste neobisnuita": o Femeie statea in acel fotoliu.
Arata mahnita si istovita din pricina neoranduielilor si a smintelilor care se petreceau in manastire. Si aceasta pentru ca monahii umblau ca niste neintelepti, iar nu " ca niste intelepti, rascumparand vremea". Parintele Macarie a ramas uimit cand a vazut-o pe acea Femeie si se intreba in sinea sa :" Cum o fi aparut aceasta femeie in chilia mea?
Ce cauta o femeie intr-o manastire din Sfantul Munte?
Dupa un timp cand privirile lor s-au intalnit, acea Femeie l-a intrebat:
-De ce vrei sa pleci din manastire? Unde vrei sa mergi? Nu vezi ca sunt bolnava si am nevoie de tine? Ramai aici !
Aceasta le-a spus Maica Domnului si a disparut.
Atunci parintele Macarie a cazut in genunchi si a sarutat locul unde au stat picioarele Maicii Domnului, rugand-o totodata sa-l ierte pentru hotararea lui nechibzuita.
Cunoascand voia dumnezeiasca a Maicii Domnului pentru el, a rostit cuvintele pe care candva le-a spus ea Arhanghelului Gavriil :" Iata robul tau, Stapana ! Faca-se mie dupa cuvantul tau !"

Un Ajutor de nadejde !
 

Următoarea întâmplare minunată s-a petrecut cu 30 de ani în urmă, în Mănăstirea Sfântul Pavel. Ea confirmă prezenţa adevărată a Maicii Domnului în toate evenimentele şi nevoile vieţii noastre. În mănăstire trăia un bătrân smerit, cu inimă curată, monahul Toma. Ascultarea lui era de a ajuta la brutărie. Fiind binecuvântat cu smerenie şi bunătate, el era binecuvântat de asemenea cu vedenii minunate.
Într-o zi, când s-a întâmplat ca cei doi călugări ce se ocupau de brutărie să fie absenţi, întreaga responsabilitate a căzut asupra ajutorului lor, părintele Toma. El trebuia să pregătească şi să coacă destulă pâine ca să fie pentru două zile, o cantitate mare, pentru părinţi şi pelerini. Şi nu ştia ce să facă. Nu ştia de unde şi cum să înceapă. Cu lacrimi în ochi s-a rugat Maicii Domnului să-l ajute. Apoi a luat drojdie şi a adăugat apă şi făină. În acel moment i-a apărut o doamnă încântătoare, îmbrăcată în negru. Ea a amestecat ingredientele, a făcut pâinile şi le-a copt. Părintele Toma, în tot timpul pregătirii, s-a simţit de parcă nici nu ar fi fost acolo. La puţin timp după aceea, când le-a spus părinţilor ce se întâmplase, ei şi-au dat seama că acea femeie era Născătoarea de Dumnezeu. Pâinea s-a dovedit foarte dulce şi cu un gust foarte bun.
– Părinte Toma, trebuie să fi pus ceva în pâine ca s-o coci aşa de repede şi să aibă un gust aşa de bun! îi spuneau lui.
Aceeaşi grijă a arătat-o Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Maica noastră, în diferite feluri, în timpul ocupaţiei germane.

“Frumusețea va mântui lumea…”
 

Dacă vorbim despre frumuseţe, care nu este doar o privelişte exterioară şi trecătoare, nici o simplă valoare estetică, ci putere care mântuiește lumea, atunci, Sfântul Munte, prin existenţa şi viaţa lui, are ceva să ne spună: de ce anume se numeşte “Grădina Maicii Domnului” şi “Munte al Schimbării la Faţă”.
Maica Domnului, în imnologia Bisericii, este: Fiică preacurată și plină de har, cea ”împodobită cu frumusețea virtuților”, care a primit ”strălucirea Duhului”, ”bunăcuviința cea înfrumusețătoare”, pe Domnul Dumnezeu și om, ”Cel Care pe toate le-a înfrumusețat”.

https://lh4.googleusercontent.com/-d..._4969067_n.jpg

Dar, ca să ne apropiem cu sfiala cuvenită şi să înţelegem taina frumuseţii care mântuieşte, nu trebuie să uităm că frumuseţea nu este altceva decât dragostea și binele. ”Binele este cântat de sfințiții teologi și ca bine, și ca frumusețe, și ca dragoste, și ca iubit… și toate cheamă către el, pentru aceasta se numește și frumusețe”. Adică, Domnul, care este dragoste şi frumuseţe inegalabilă, le creează pe toate „bune foarte”. Şi cheamă la părtăşia vieţii, prin frumuseţe, întreaga creaţie.
Omul, auzind chemarea la frumuseţea dumnezeiască, devine părtaş fericirii vieţii Treimice. Dar, împotrivindu-se şi neascultând, creează iadul nepărtăşiei, blestemul urâţeniei nefireşti care nu mântuieşte, ci distruge omul şi creaţia.
Şi, să nu uităm că afară de frumuseţea adevărată care cheamă la mântuire există şi surogatul frumuseții care ameninţă şi distruge, pentru că nu este descoperire a bunătăţii, ci o aparenţă a frumuseţii şi funcţionează ca momeală. Îl ameţeşte şi îl prinde în capcană pe om şi îl duce la robie totală şi la nimicire, promiţându-i mântuirea, aşa, ca printr-o simplă magie.
Această luptă şi încercarea de dobândire a frumuseţii alcătuiește istoria omului şi a umanităţii: Care frumuseţe ne va atrage mai mult? Căreia ne vom supune?
Dintru început ne-a atras o frumuseţe care ne-a distrus, din pricină că am despărţit-o de dragostea şi ascultarea de Dumnezeu. Ne-am mişcat grăbit şi nechibzuit: ”Frumos era la vedere și bun la gust rodul ce m-a omorât”.
Dacă printr-o femeie a venit căderea, în crearea din nou tot o femeie se face aducătoarea mântuirii. Necunoscută şi neînsemnată pentru lume, dar smerită şi neîntinată, fiica Nazaretului se distinge ca „fericită între femei”, căci primeşte închinarea Îngerului şi zămisleşte pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu.

https://lh5.googleusercontent.com/-q...-pruncul-2.jpg

Frumuseţea virtuţilor Drepţilor, râvna Proorocilor şi aşteptarea întregii umanităţi pregătesc şi poartă în pântece, la rândul lor, frumuseţea şi virtutea Fecioarei.
Aceasta, prin sfânta smerenie şi ascultarea de bunăvoie de voia lui Dumnezeu, s-a arătat instrument al mântuirii întregii lumi. Ea este ”hotarul dintre firea creată și cea necreată”. Scara cerului „pe care S-a pogorât Dumnezeu” şi podul „care trece la cer pe cei de pe pământ”. Pruncul ei este Dumnezeu Cuvântul. Şi Dumnezeu este pruncul pe care ea însăşi L-a născut. Ca „Maică mai presus de fire, iar după fire fecioară” trăieşte prin Sfântul Duh maternitatea pururea fecioriei şi se bucură de fecioria naşterii de Dumnezeu. Uneşte cerul cu pământul.
Şi, de vreme ce noi, oamenii, am înnegrit frumuseţea chipului lui Dumnezeu, El, Dumnezeu Cuvântul, prin curatele sângiuri ale Pururea Fecioarei, devine om desăvârşit, iar ”chipul cel întinat l-a unit cu dumnezeiasca frumusețe”.
Dumnezeu Cuvântul nu a apărut doar în chip văzut, ci a unit întreaga noastră fire cu dumnezeiasca frumusețe.
Mântuirea omului se înţelege şi se trăieşte ca participare şi reînnoire în frumuseţea dintru început.
Frumuseţea dumnezeiască mântuieşte omul, dar nu în chip magic, fără ştirea lui, nici împins cu forţa, căci astfel l-ar desconsidera și l-ar disprețui; dimpotrivă, omul este răscumpărat acordându-i-se preţuire, pentru ca el însuşi să devină artist, izvor al frumuseţii şi mântuirii pentru cei mulţi: ”izvor de apă curgătoare spre viață veșnică”, pentru ca doxologia, slăvirea lui Dumnezeu, să se nască din întreaga sa existenţă ca mulţumire.
Şi Fecioara, ca Născătoare de Dumnezeu, a arătat însăşi firea omenească ca fiind Născătoare de Dumnezeu. Cu pilda şi ajutorul Maicii Domnului, fiecare suflet care caută aşezarea duhovnicească şi curăţia, dacă este ascultător voii dumnezeieşti, poate deveni, după har, născător de Dumnezeu. Să zămislească şi să nască omul îndumnezeit care biruiește moartea. Atunci trăieşte omul, cu toată fiinţa lui, cercetarea Maicii Domnului în lumea sa lăuntrică şi se întreabă precum Elisabeta: „de unde mie cinstea aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?”.
Această prezenţă a Născătoarei de Dumnezeu rămâne apărătoarea şi hrănitoarea Sfântului Munte.
(Sursă: Arhim. Vasílios Gondikákis, Sf. Mănăstire Iviron, Frumuseţea va mântui lumea )

"Sa nu temi niciodata ca o iubesti prea mult pe Maica Domnului. Nu o vei putea iubi niciodata mai mult decat Fiul ei."
Sfantul Maximilian Kolbe

"Numai cea Preacurata are din partea Domnului promisiunea victoriei asupra Satanei. Ea cauta sufletele ce se vor dedica intru totul ei, ce vor deveni in mainile sale puternice instrumente pentru infrangerea Satanei si instaurarii regatului lui Dumnezeu."
Sfantul Maximilian Kolbe

"Devotamentul catre tine, O Maica a Domnului, este un mijloc al mantuirii pe care Dumnezeu o daruieste tuturor acelora pe care doreste sa-i salveze."
Sfantul Ioan Damaschin

"Vai pacatosule, nu te lasa descurajat, ci indreapta-te catre Maria in toate cele ce-ti sunt de trebuinta. Cheam-o in ajutorul tau, caci in asa fel este porunca divina, ca ea sa dea ajutor in orice fel de trebuinta."
Sfantul Vasile cel Mare


"Nu exista nimeni, O Preasfanta Maica a Domnului, care sa il poata cunoaste pe Dumnezeu altfel decat prin tine; nimeni care sa fie salvat ori mantuit altfel decat prin tine; nimeni care sa fie pus la adapost de pericole altfel decat prin tine, O Maica Fecioara; nimeni nu afla mila decat prin tine, Tu Cea Plina cu Tot Harul."
Sfantul Germanus, Patriarh al Constantinopolului

"Intrucat lumea nu merita sa il primeasca pe Fiul lui Dumnezeu direct din mainile Tatalui, El i-a daruit Fiul Sau Mariei pentru ca lumea sa-l primeasca de la ea."
Sfantul Augustin


https://fbcdn-sphotos-f-a.akamaihd.n...87688982_n.jpg

„Mângâierea celor necăjiți și întristați”
 

sursa: http://www.stjohndc.org



https://fbcdn-sphotos-e-a.akamaihd.n...20076674_n.jpg




Icoana Maicii Domnului cunoscută ca „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a aparținut conform tradiției Sfântului Patriarh Atanasie al Constantinopolului. În anul 1999, la scurt timp după ce icoana a fost restaurată, a început să izvorască mir. Într-o zi din luna iulie, din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au curs râuri de lacrimi de mir.

Icoana Maicii Domnului cunoscută ca „Mângâierea celor necăjiți și întristați” este un triptic cu balamale ce datează din secolul al XVII-lea. Conform tradiției această icoană a aparținut Sfântului Patriarh Atanasie al Constantinopolului.
Sfântul și-a petrecut întreaga viață luptând pentru apărarea ortodoxiei, împotriva turcilor și iezuiților. Din ascultare el a luat de mai multe ori crucea, slujind ca Patriarh al Constantinopolului. În 1634, după ce a fost ales de sărbătoarea Bunei Vestiri a Maicii Domnului, a ocupat tronul patriarhal pentru doar patruzeci de zile, iar în 1652, pentru doar o jumătate de lună. După cea de-a treia plecare de pe tronul patriarhal, vlădica Atanasie s-a retras în Moldova, unde a găsit sprijin la curtea evlaviosului domnitor Vasile Lupu (1634-1653), care l-a trimis la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” din Galaţi.
În anul 1653, patriarhul a plecat în Rusia pentru a strânge ajutoare pentru creștinii ce se aflau sub ocupație otomană. Aici, el a primit însemnate daruri de la Țarul Alexei Mihailovici (1645-1676) şi de la patriarhul Nicon (1652-1666).
În toate călătoriile sale, dar și în perioadele de retragere, inclusiv pe timpul șederii în Muntele Athos, vlădica a avut această icoană a Maicii Domnului cu el. Prin urmare, 1653 poate fi considerat anul în care prima icoană a Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a ajuns în Rusia.
În 1654, Sfântul Ierarh Atanasie a plecat din Moscova spre „patria” sa. La întoarcere a rămas în cetatea Lubnî (din Ucraina), unde s-a aşezat la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă” din Mgarsk.
Cunoscându-şi mai dinainte vremea sfârşitului, Sfântul Atanasie a alcătuit un testament prin care a împărţit darurile primite de la ţar mai multor mănăstiri şi biserici din Moldova, din Sfântul Munte Athos şi din Muntele Sinai. A rânduit de asemenea a se aduce daruri şi la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Galaţi.
Sfântul Atanasie a adormit în Domnul la 5 aprilie 1654, a treia zi de Paşti, ținând Sfânta Evanghelie în mâini. În conformitate cu practica înmormântării patriarhilor răsăriteni, Atanasie a fost înmormântat în biserica Mănăstirii din Mgarsk, așezat pe jilț, ținând în mână cârja. Opt ani mai târziu, când în urma unei vedenii minunate s-a deschis mormântul, cei prezenți au constatat că trupul Sfântului Atanasie era întreg și neputrezit.
În anul 1662, Sfântul Ierarh Atanasie a fost canonizat, cu dată de prăznuire 2 mai.
După adormirea sfântului, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a fost dusă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, unde a rămas până în octombrie 1849, când a fost înființat schitul rusesc Sfântul Andrei. Atunci, Mitropolitul Grigorie care se retrăsese la Vatoped, a oferit această icoană ca binecuvântare către schitul nou înființat. Icoana a fost așezată în chilia întemeietorului, părintele Visarion. Înainte de a muri, el a binecuvântat pe frați cu icoana Maicii Domnului spunând: „această icoană ar putea fi pentru voi (o sursă de) bucurie și mângâiere în necazuri și întristări.”
În 1863, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” s-a proslăvit prin nenumărate minuni în ținutul rusesc Vyatsk, atunci când ieromonahul Paisie venise din Athos pentru a colecta donații, aducând cu el și icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Acum, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” se află în Catedrala Sfântul Nicolae din Sankt Petersburg. O dovadă a puterii făcătoare de minuni a icoanei, există în Rusia ortodoxă contemporană. În Mănăstirea Sfântul Alexie din Voronej se află o copie a icoanei athonite, ce poartă inscripția: „această icoană a fost pictată și sfințită în Mănăstirea rusească Sfântul Ioan Gură de Aur din Sfântul Munte Athos, în timpul păstoririi ieroschimonahului Kiril (1905).”
În anul 1999, la scurt timp după ce icoana a fost restaurată, a început să izvorască mir. Într-o zi din luna iulie, din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au curs râuri de lacrimi de mir.

Icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată"
 

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...a-b1-p2192.htm


https://lh4.googleusercontent.com/-S...steptata+1.jpg

Povestea acestei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului Bucurie Neaşteptată este legată de procesul de pocăinţă.
Icoana „Bucurie Neaşteptată" a PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu înfăţişează acestea: într-o cameră se află o icoană a Maicii Domnului, iar lângă ea se observă un tânăr îngenuncheat la rugăciune. Tradiţia despre vindecarea unor tineri cu diverse boli prin intermediul acestei icoane este amintită în cartea Sfântului Dimitrie al Rostovului, „Ploaia pe lână" .
Un tânăr stăpânit de un păcat greu, care totuşi avea evlavie către Maica Domnului, s-a rugat într-o zi înaintea icoanei Preacuratei Fecioare, înainte să se ducă şi să păcătuiască din nou. Rugăciunea sa de fiecare zi cuprindea şi cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har!" În ziua aceea, după ce a rostit cuvintele, când era pe punctul de a pleca, el a văzut că Pruncului i-au apărut răni la mâini şi la picioare, cu sânge care curgea din ele. Dar şi chipul Maicii din icoană se mişca, fiind ca şi viu. Îngrozit, a exclamat, căzând cu faţa la pământ: „Stăpână, cine a făcut asta?"
Maica Domnului din icoană a răspuns: „Tu şi alţi păcătoşi, prin păcatele voastre, Îl răstigniţi din nou pe Fiul meu. Tu îmi spui mie milostivă, iar după aceea mă insulţi cu faptele tale." Mişcat profund, omul acela s-a rugat Maicii: „O, Stăpână, să nu fie mai presus păcatul meu decât bunătatea ta neasemuită! Tu eşti nădejdea păcătoşilor. Roagă pe Fiul tău să-mi vină în ajutor!"
Maica Domnului a rostit de două ori o rugăciune către Pruncul Hristos, vreme în care El a rămas neclintit, dar după aceea a răspuns rugăciunii stăruitoare a Maicii Sale: „Voi îndeplini cererea voastră. Pentru rugăciunea voastră, păcatele acestui om sunt iertate. Lasă-l, în semn de iertare, să-mi sărute rănile."
Astfel, păcătosul iertat, în faţa căruia s-a arătat inepuizabila milă a Maicii Domnului, într-un chip minunat, s-a ridicat şi a sărutat rănile Mântuitorului cu o bucurie nespusă. Din acel moment, el a dus o viaţă curată şi cucernică.

https://lh5.googleusercontent.com/-Z...a.-polonia.jpg

El a primit BUCURIA NEAŞTEPTATĂ a iertării păcatelor sale.
Acest eveniment, consemnat de Sfântul Dimitrie al Rostovului, a inspirat pe un credincios să realizeze icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată", în care să apară şi un bărbat îngenuncheat în faţa Icoanei. De obicei, în josul icoanei sunt scrise cuvintele de la începutul istorisirii: „A fost cândva un om păcătos...".
Una dintre aceste icoane (Bucurie Neaşteptată) se află la Moscova, în biserica Sfântului Ilie (după ce a fost mutată prin multe biserici, din cauza ateilor care ardeau / distrugeau bisericile respective), în zilele de vineri cântându-se aici, de regulă, Acatistul Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată". De altfel, legat de toate Icoanele renumite ca fiind făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, s-au alcătuit Acatiste, ce sporesc rugăciunea înaintea icoanelor respective.
Foarte multe minuni s-au petrecut şi se petrec în legătură cu această Icoană, atât vindecări de boli (fizice şi psihice), cât şi alungare a tristeţii şi ajutor pentru despătimire.

Rugăciune de la sfârşitul Acatistului Maicii Domnului Bucurie Neaşteptată

https://lh4.googleusercontent.com/-J...400-no/183.jpg

„O, Prea Sfântă Fecioară, Prea Bună Maică, acoperământul a toată lumea creştină, credincioasă solitoare şi sprijinitoare a tuturor celor ce sunt în păcate, necazuri, nevoi şi dureri. Primeşte această cântare de rugăciune, ce se înalţă de la noi nevrednicii robii tăi şi precum de demult pe cel păcătos, care în fiecare zi de mai multe ori se ruga înaintea cinstitei tale icoane, nu l-ai trecut cu vederea, ci i-ai dăruit lui bucuria cea fără de veste a pocăinţei şi l-ai plecat pe Fiul tău cu multă stăruitoare rugăciune spre iertarea acestui păcătos şi rătăcit, aşa şi acum nu trece cu vederea rugăciunea noastră a nevrednicilor robilor tăi şi roagă-L pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru ca şi nouă tuturor, celor ce ne închinăm cu credinţă şi umilinţă înaintea icoanei tale celei de vindecări purtătoare, să dăruiască BUCURIE NEAŞTEPTATĂ după trebuinţa fiecăruia:
Păcătoşilor celor afundaţi în adâncul răutăţilor şi al păcatelor şi al patimilor, înţelepţeşte a tot lucrătoare pocăinţă şi mântuire;
Celor din necazuri şi întristări mângâiere;
Celor ce se află în nevoi şi asupriri desăvârşită scăpare de acestea;
Celor slăbiţi cu duhul şi deznădăjduiţi, nădejde şi răbdare;
Celor ce trăiesc în bucurie şi belşug, neîncetată mulţumire Binefăcătorului;
Celor nenorociţi, îndurare;
Celor din boli şi neputinţe îndelungate şi celor părăsiţi de doctori, vindecare neaşteptată şi întărire a celor cu mintea pierdută din boală;
Întoarcerea şi reînnoirea minţii celor ce pleacă la viaţa cea veşnică şi nesfârşită;
Amintire a morţii, umilinţă şi zdrobirea minţii pentru păcate, duh treaz şi nădejde tare spre îndurarea Judecătorului.
O, Doamnă Preasfântă, milostiveşte-te spre toţi cei ce cinstesc întru tot Sfânt numele tău şi tuturor arată-le atotputernicul tău acoperământ şi sprijineală. Păzeşte în bunătate pe cei ce până la sfârşitul lor cel mai de pe urmă vieţuiesc în dreaptă credinţă şi arată cinstită petrecere, pe cei răi, buni îi fă, pe cei rătăciţi, pe calea cea dreaptă povăţuieşte-i, la orice lucru bun şi plăcut Fiului tău, ajută-i; orice lucru rău şi potrivnic lui Dumnezeu strică-l, celor ce se află în nedumerire trimite-le lor din cer ajutor nevăzut şi înţelepţire, de ispite, sminteli şi pierzare scapă-i; de toţi oamenii cei răi şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi apără-i şi păzeşte-i, cu cei ce călătoresc, împreună călătoreşte; celor din lipsuri şi din foamete, fii hrănitoare, celor ce nu au acoperământ şi adăpost, fii acoperământ şi scăpare, celor goi dă-le îmbrăcăminte, celor obijduiţi pe nedrept şi prigoniţi sprijineală; pe cei ce rabdă clevetire, batjocură şi hulă, îndreptează-i în chip nevăzut, pe clevetitori şi hulitori mustră-i înaintea tuturor, celor ce se duşmănesc cu înverşunare dăruieşte-le pace fără de veste şi nouă tuturor dragoste unuia către altul, pace, evlavie şi sănătate cu îndelungare de zile.
Căsniciile în dragoste şi unire le păzeşte, pe soţii care se află în duşmănie şi despărţire împacă-i, uneşte-i unul cu altul şi pune-le lor dragoste nestricată, maicilor născătoare de fii dăruieşte-le grabnică dezlegare, pe prunci îi creşte, pe cei tineri înţelepţeşte-i şi deschide-le lor mintea spre primirea oricărei învăţături folositoare, povăţuieşte-i spre frica de Dumnezeu, înfrânare şi iubire de osteneli; pe cei de un sânge, prin pace şi dragoste îi izbăveşte de ceartă şi de vrăjmăşii, pentru orfanii cei fără de mamă fii Maică; de tot păcatul şi de toată spurcăciunea îi îndepărtează şi spre toate cele bune şi plăcute lui Dumnezeu îi învaţă, iar pe cei înşelaţi şi căzuţi în păcat şi necurăţie, curăţindu-i de spurcăciunea păcatului, scoate-i din adâncul pierzării; văduvelor fii mângâietoare, toiag bătrâneţilor fii, de moartea cea fără de veste şi fără de pocăinţă pe noi, pe toţi, ne izbăveşte şi ne dăruieşte nouă tuturor sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de durere, neruşinat, cu pace şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos.
Pe cei mutaţi întru credinţă şi pocăinţă, din viaţa aceasta a noastră, fă-i să locuiască împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii, pentru cei ce s-au sfârşit de moarte năpraznică, roagă-L pe Fiul tău, milostiv să le fie şi pentru toţi cei răposaţi fără să aibă rudenii care să roage pe Fiul tău pentru odihna lor, singură fii neîncetată şi caldă rugătoare, ca toţi, în cer şi pe pământ, să te cunoască pe tine ca pe o sprijinitoare neînfruntată a neamului creştinesc şi, cunoscându-te, să te slăvească pe tine şi prin tine pe Fiul tău, cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Cel de o fiinţă Duhul Său, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

Stapana noastra
 

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dalhauti, numita si "Anufiana", este una dintre cele mai renumite icoane din tara, aceasta fiind recunoscuta drept facatoare de minuni. Manastirea Dalhauti este situata la o departare de 14 kilometri de orasul Focsani, ea apartinand in prezent de Episcopia Buzaului.

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dalhauti - Anufiana

Istoria icoanei Maicii Domnului din Manastirea Dalhauti nu este foarte clara, ea pastrandu-se mai mult in traditia orala a locului. Atat vietuitorii de atunci ai manastirii, astazi fiind cu obste de maici, cat si istoricul locului, din anul 1932, marturisesc ca icoana ar fi de origine apostolica, adica o copie dupa un model original, zugravit de Sfantul Apostol si Evanghelist Luca.

Monahul Anufie, staretul de atunci al sihastriei, mergand la Ierusalim, a luat drept binecuvantare o icoana a Maicii Domnului, care data din timpul iconoclastilor, apre a o aduce in Romania. Apropiindu-se cu icoana de Constantinopol, el a fost prins de o ceata de turci, care i-a furat tot cea vea, iar icoana a batjocorit-o cum nu se poate descrie si apoi a asezat-o intr-un grajd de cai. Noaptea insa, grajdul a inceput a vui, caii devenind salbatici, iar grajdarii fiind loviti cu copitele.

Batranul Anufie, auzind cele petrecute, le spuse turcilor despre icoana, insa ei au vrut atunci sa il omoare. Condamnat la moarte, monahul a fost dat unui ienicer sa-l execute, dar ienicerul era un roman luat rob mai demult. Acesta i-a dat drumul, spre a se intoarce in tara, fara insa a mai veni vreodata prin acele locuri.

Intors acasa, fara de icoana, Anufie era tare mahnit pentru marea pierdere. Aici, el intalni un frate mai mic, scapat cu viata dintr-un atac al turcilor asupra familiei lui. Mergand pe malul Marii Negre, spre a-si alina durerea, el a zarit pe valuri o lumina ce se indrepta spre tarm. Crezand ca aceea este de la vreo barca, el pleca.

A doua zi, revenind pe malul marii, el ramase uimit la vederea minunatei icoane. Anufie lua icoana, care era taiata cu iataganele turcesti pe fata, in semn ca au pangarit-o si au auncat-o mai apoi in mare. Minunea urma insa la scurt timp, caci marginile zgarieturilor erau deja astupate, precum o rana in carne, cum se vad si astazi.

Nevoitorul Anufie a adus icoana in casa parintilor, unde era fratele mai mic apoi, vanzand mostenirea, au dus sfanta icoana la Manastirea Dalhauti, unde au si pus temelia bisericii Izvorul Tamaduirii, in anii 1464-1469.

Maica Domnului tine Pruncul in partea drepta, capul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu este lasat foarte mult asupra Fiului, cu duiosie, iar fata ei revarsa o lumina profunda.

Ca mai toate celelalte icoane facatoare de minuni, icoana este asezata in partea stanga a naosului, intr-o strana speciala, din lemn sculptat. Marimea icoanei este de 0,90 metri pe 1,25 metri, ea fiind ferecata in argint aurit, in anul 1843.


Multe si felurite au fost minunile facute la icoana Maicii Domnului de la Manastirea Dalhauti. Cele mai obisnuite minuni savarsite de acesta icoana sunt vindecarile de tot felul de boli. Dupa obicei, bolnavilor li se facea Taina Sfantului Maslu, dupa ce isi marturiseau fiecare pacatele. Apoi li se mai citeau rugaciuni si molifte speciale, si unii din cei mai credinciosi se vindecau. Altii capatau mangaiere sufleteasca, intarire in credinta, rabdare in suferinta, liniste in familie, implinirea dorintelor de folos etc.

Acesta sfanta icoana a fost renumita dintodeauna si pentru ajutor in caz de seceta. In verile secetoase, alergau satenii de prin imprejurimi, in frunte cu preotii, cereau icoana de al staretul manatirii si o purtau in procesiune, prin sate, pe ogoare, peste tot, cu post, rugaciune si molifte de ploaie. Si intodeauna Maica Domnului mangaia poporul cu ploi manoase si binecuvantate.

Icoana Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec”
 

Icoana Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec” este prăznuită pe 20 decembrie.

Această icoană este cunoscută și ocrotitoarea marinarilor și a tuturor celor ce călătoresc pe ape.

Lenkovo, un sat de lângă Novgorod (Rusia), a avut odată o biserică cu hramul Soborul Maicii Domnului, motiv pentru care locul este cunoscut sub numele de „Bogorodicini” (care înseamnă „al Maicii Domnului”).

În timpul incursiunilor polonezilor din secolul al XVII-lea, orașul Lenkovo a fost devastat, iar bisericile sale au fost complet distruse. După aceasta a fost construită o nouă biserică cu hramul Sfântul Arhanghel Mihail, care a găzduit icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Conform tradiției, icoana Maicii Domnului a fost adusă în această biserică de la fosta biserică a Maicii Domnului.

Povestea icoanei Maicii Domnului este următoarea:

Pe râul Desno, vizavi de dealul pe care mai târziu a fost construită biserica, era un vârtej de apă foarte periculos, care era considerat chiar și de către cei mai experimentați marinari, greu de traversat. Se întâmpla des ca barje enorme încărcate cu cereale să devină victime.

În anul 1301, icoana Maicii Domnului a apărut în dreptul vârtejului și a venit singură la mal. Găsind icoana, credincioșii evlavioși au așezat icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe dealul din apropiere. Mai târziu, pe acel deal a fost construită Biserica Maicii Domnului.

Încă din acel moment, cei ce călătoreau pe râu, au început să-și facă un obicei ca înainte de a trece vâltoarea, să se oprească în orașul Lenkovo pentru a se închina înaintea icoanei Maicii Domnului. La finalul rugăciunii trăgeau la sorți pe cel ce urma să conducă vasul prin vâltoarea periculoasă. Ceilalți pasageri mergeau pe mal, până ce vasul trecea de pericol, după care își continuau drumul.

S-a constatat că din momentul apariției icoanei Maicii Domnului, tragediile de pe râu au fost din ce în ce mai rare, ajungând să înceteze complet.

Icoana Maicii Domnului a devenit foarte respectată de oamenii din jurul orașului Lenkovo, și a atras o mulțime de credincioși, mai ales pe cei care veneau să se roage înainte de a pleca într-o călătorie pe apă.

Icoana Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec” a devenit cunoscută și datorită altor multe minuni săvârșite, ajungând să fie cinstite nu doar în zona orașului Lenkovo, ci mult mai departe, în special în orașele-port din întreaga Rusie.

În secolul al XVIII-lea, icoana a fost mutată în Mănăstirea Schimbarea la Față a Mântuitorului, unde a rămas până la Revoluția Rusă din 1917. După această dată, nu se știe ce s-a întâmplat cu icoana originală.

În ziua de 22 mai 2003, cu ocazia sfințirii Bisericii „Bucurie neașteptată” (parte a Mănăstirii Schimbării la Față din Novgorod), un creștin evlavios, Serghei Viaceslav Babuskin, a donat egumenului Mănăstirii o veche copie a Icoanei Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec”.

Odată cu revenirea icoanei, a reînflorit și mănăstirea.

https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.n...21137530_n.jpg

Icoana Maicii Domnului din Novgorod
 

sursa: http://oca.org



Icoana Maicii Domnului a fost pictată de Sfântul Petru, Mitropolitul Moscovei (21 decembrie), în timpul șederii sale ca egumen al unei mănăstiri de pe râul Rata, la hotarul Malyi Dvoreț.

Icoana Maicii Domnului din Novgorod este prăznuită pe 20 decembrie.
Icoana Maicii Domnului a fost pictată de Sfântul Petru, Mitropolitul Moscovei (21 decembrie), în timpul șederii sale ca egumen al unei mănăstiri de pe râul Rata, la hotarul Malyi Dvoreț.
În timpul persecuțiilor, Uniații au jefuit Mănăstirea Novgorod, iar icoana a fost mutată de către ieromonahul Iacov la Mănăstirea Eleț-Cernigov.
Mai târziu, Episcopul Antonie (Stakovski) de Cernigov, a binecuvântat cu această icoană pe Simeon, organizatorul Mănăstirii Suroj (Episcopia Cernigov).
La data de 14 august 1677, în timpul unei procesiuni cu icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la biserica veche la cea nouă, aceasta a săvârșit nenumărate minuni.
Pe 25 iunie 1889, Mănăstirea Kamenski a fost învăluită de o furtună violentă, însoțită de tunete asurzitoare și fulgere înspăimântătoare. Un fulger a lovit cu forță cupola Bisericii Adormirea Maicii Domnului din cadrul mănăstirii. În scurt timp, cupola cea mai înaltă a bisericii a fost cuprinsă de flăcări. Înspăimântați fiind, credincioșii s-au adunat și au săvârșit un acatist în fața icoanei Maicii Domnului. În timp ce se rugau, un alt fulger a lovit candelabrul, răspândind focul în toată biserica. Înspăimânți, oamenii au ieșit afară și au continuat să se roage. După o perioadă de timp, focul s-a stins singur, iar când au intrat în biserică, credincioșii descoperit icoana nedeteriorată, spre surprinderea tuturor.
Acum, icoana Maicii Domnului este așezată în Mănăstirea Novgorod-Seversky, din eparhia Cernigov.

https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.n...40125075_n.jpg

Fecioara Maria a trăit cea mai mare unire cu Dumnezeu pe care o poate realiza omul. Ce înţelegere pentru Fiul Său, ce înţelegere pentru taina omului, taină care-şi are rădăcina în Dumnezeu, ce înţelegere pentru Dumnezeu întrupat... Importanţa Maicii Domnului vine din legătura ei cu Hristos. Această unire supremă cu Dumnezeu întrupat e experienţa ce ni se pune înainte. Fecioara Maria este tipul fiinţei umane pe deplin realizat. Există la ea o intimitate infinită cu Dumnezeu şi un repect infinit: ea cunoştea Dumnezeirea lui Iisus într-un mod pe care noi nu-l cunoaştem, o cunoştea la un punct culminant. În Iisus ea slujea lui Dumnezeu. Există la ea în acelaşi timp o iubire maternă şi iubirea celei care este slujitoarea model a Domnului.
Nu putem să o separăm pe Fecioara Maria de noi, şi să o punem pe acelaşi plan cu Hristos. Ea stă pe acelaşi plan cu noi şi de aceea ne poate ajuta atât: arată ce poate realiza o faptură omenească folosindu-şi libertatea pentru a se însoţi cu voia lui Dumnezeu.
(Dumitru Stăniloae, Marc-Antoine Costa de Beauregard, Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, Editura Deisis, 2000, p. 184)

A doua zi după marele praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, în tradiţia Bisericii este rânduită o zi de sărbătoare în cinstea Prea Sfântei Născătoare de Dumnezeu – Aceea prin care s-a împlinit miracolul dumnezeiesc al Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Maica Domnului – aşa cum o numim cu respect şi credinţă pe Sfânta Fecioară Maria – va rămâne de-a pururi pentru noi, oamenii, cea mai sfântă dintre fiinţele omeneşti, „vasul cel ales” întru care s-a sălăşluit dumnezeirea, pentru mântuirea noastră. Despre faptul că Mama Mântuitorului Iisus a fost înaintea lui Dumnezeu o fiinţă cu totul excepţională, ne spune însăşi Sfânta Scriptură, la momentul Buneivestiri, când însuşi Arhanghelul Gavriil a venit înaintea Fecioarei Maria ca un sol al lui Dumnezeu, aducându-i vestea minunată că ea este cea aleasă prin care se vor împlini profeţiile despre mântuirea oamenilor.

Naşterea minunată a Pruncului Iisus din Fecioara Maria, avea să întărească o legătură spirituală extraordinară între Mântuitorul şi Mama Sa. O legătură de suflet ce avea să se transfere până în veşnicie. Cea care l-a purtat în pântece pe Cel făr’ de-nceput i-a plămădit în templul trupului său preacurat un trup omenesc Aceluia care a zidit toate câte sunt. Prin ea, Absolutul a încăput într-un trup şi astfel a sfinţit cu totul firea omenească. Anii pe care i-a petrecut lângă Mama Sa Domnul Iisus, au fost ani în care El a primit imensa iubire a unei Mame conştiente din prima clipă de misiunea sa dumnezeiască. În tot ceea ce Domnul a făcut mai târziu, în timpul activităţii Sale între oameni, trebuie să recunoaştem şi bunătatea sufletească a Maicii sfinte şi toate acele virtuţi ale sale, alături de care Fiul Iisus a crescut până la vârsta în care a ieşit în lume la propovăduire.

Se cuvine să o cinstim pe Maica Sfântă, pe Cea care a purtat în pântecele său pe Fiul ceresc, care L-a născut, L-a crescut şi îngrijit cu dragoste fierbinte de mamă, fiindu-I alături în toate momentele importante ale Mântuitorului. Prin cuvintele Domnului pe cruce, atunci când a încredinţat-o Apostolului Ioan, Maica Domnului a devenit mama tuturor creştinilor, mama noastră, a tuturor celor ce-L mărturisim pe Domnul Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor.

http://www.icoaneortodoxe.com/bulkup...maria-m-03.jpg
RUGĂCIUNE LA SOBORUL MAICII DOMNULUI

O, Preafericită, Icoana Cea înţelegătoare a Bisericii pe noi toţi ne adună în jurul mesei duhovniceşti a Cuvântului, ca să ne hrănim înţelegător cu laudele cele mai presus de minte, pe care le ţes minţile serafimilor şi le luminează cu gândurile dumnezeieşti înfricoşătorii heruvimi. Cu adevărat, Maică a Stăpânului Te-ai arătat, în braţele Tale fecioreşti întinse neîncetat la rugăciune în templu purtând pe Cel Neapropiat cetelor îngereşti, Care Ţi-a dăruit Ţie aripile rugăciunii spre a ajunge mai presus de înălţimile serafimilor.
Nu mă pricep eu a-Ţi împleti cuvânt de laudă, ca unul ce sunt mult nepriceput la minte şi de valurile patimilor pururea tulburat. Dar, dă-mi din destul darul Tău ca să Te laud împreună cu tot soborul Sfinţilor ce s-au făcut următori frumuseţii Tale dăruite de lumina Duhului.
Bucură-Te, Oglinda Împărăţiei cerurilor, Pământul Cel binecuvântat din Care a răsărit Spicul mântuirii lumii, Cămara Cea preacinstită înmiresmată de mirurile cele de multe feluri ale virtuţilor, Porumbiţa cuvântătoare ce ne-a vestit izbăvirea din potopul patimilor, Odihna gândurilor Evei celei legate cu întristarea, Cheia ce a descuiat lui Adam uşa Împărăţiei, Cartea cea înţelegătoare a gândurilor dumnezeieşti, Făclia ce a purtat Lumina Tatălui pe pământ, Adâncul cel nesecat al iubirii de oameni, Râul cel dulce curgător al slavei Raiului.
Ca Una Ce ai născut fără de durere pe Cel Ce a ridicat durerile oamenilor, poartă-mă şi pe mine deasupra valurilor durerilor pricinuite de sabia păcatelor, întărindu-mă pe piatra răbdării necazurilor.
Cu lapte ai hrănit pe Cel Ce Prunc S-a arătat ca pe omul cel căzut în vicleşug să-l înveţe nevinovăţia pruncilor. Hrăneşte-ne şi pe noi cu gânduri bune, ca să biruim patimile cele ce ne necăjesc în toată vremea.
În scutece ai înfăşat pe Cel Ce a venit să dezlege legătura păcatelor noastre. Leagă-mă pe mine, cel încurcat în multe păcate, cu legătura iubirii Tale curate şi mă arată mai râvnitor întru rugăciunea cea către Tine.
Cu acoperământul gândurilor iubitoare ai acoperit pe Pruncul Dumnezeiesc mai mult decât cu scutecele, ţesând neîncetat din gândurile inimii Tale curate laude de mulţumire Celui Ce a venit să cerceteze sărăcia cugetării noastre celei împovărate de răutate.
În braţele Tale ai purtat pe Cel Ce întru Tine Şi-a zidit Luişi scară înţelegătoare cu care a ajuns la fereastra inimii Tale veşnic luminate de raza Duhului, vestind apropierea mântuirii lumii.
Cu smerenie Te-ai plecat ca O Slujitoare Celui Ce este slujit în cer de heruvimi şi cu dragoste ai îmbrăţişat pe Cel Necuprins de gândurile serafimilor, pe Care roagă-L să ne cheme pe noi cei despărţiţi de zidul păcatelor la limanul pocăinţei.
Împreună cu soborul tuturor Sfinţilor care Îţi slujesc Ţie cu credinţă roagă-te ca şi noi să fim luminaţi de steaua înţelegătoare a credinţei şi cu nădejde de mântuire să mergem pe calea Cuvântului şi să aflăm dragostea cea nesfârşită a Tatălui, Care a trimis în inimile noastre arvuna Duhului.
Toţi Sfinţii, cei ce v-aţi făcut icoane înţelegătoare ale Împărăţiei cerurilor, spre a ne povăţui pe noi la viaţa cea mai bună, luminaţi şi sufletele noastre ca să înfrunte cu credinţă toate prigonirile acestui veac înşelător şi să afle prin rugăciunile voastre intrare în Împărăţia Luminii.
Cu starea Ta de faţă înaintea Treimii, Preacurată Stăpână, cere pentru noi sfârşit cu pace întru lumina pocăinţei, ca să ne învrednicim a urma steaua rugăciunii Tale şi a ajunge în cămara Soarelui dreptăţii, Celui Ce mântieşte pe cei ce Te cinstesc pe Tine cu credinţă.
Amin

Icoana Facatoare de minuni Maica Domnului Potoleste Intristarile Noastre (25 ianuarie)

Însuși numele acestei icoane este o rugăciune către Maica Domnului pentru izbăvirea de mai multe boli și întristări, trupești și duhovnicești.

https://lh5.googleusercontent.com/-x...istarile-2.jpg

Icoana "Potoleşte întristările noastre" a fost adusă la Moscova de către cazaci în vremea domniei ţarului Mihail Fiodorovici (1613-1645) şi se afla în biserica Sfântului Nicolae din cartierul Sadovniki. În această biserică se păstrau înscrisurile despre multe din minunile petrecute la sfânta icoană, însă incendiul din 1771 a nimicit întreaga arhivă. S-a păstrat doar amintirea unei minunate arătări prin mijlocirea acestei icoane făcătoare de minuni, întâmplată în a doua jumătate a secolului XVII.
O doamnă de viţă nobilă, care locuia departe de Moscova, a zăcut multă vreme, fiind chinuită de o boală istovitoare. Medicii nu mai sperau sa se însănătoşească şi bolnava îşi aştepta sfârşitul. În această situaţie grea s-a arătat milostivirea Domnului. In somn i s-a arătat acestei doamne chipul Născătoarei de Dumnezeu, de la care s-a auzit un glas: "Porunceşte să te ducă la Moscova. Acolo, în biserica Sfântului Nicolae, se află icoana Maicii Domnului cu inscripţia: "Potoleşte întristările noastre." Roagă-te în faţa ei şi vei primi vindecare." Cu adâncă credinţă femeia a pornit la drumul atât de anevoios pentru ea, şi la sosire a început să caute biserica Sfântului Nicolae, pe care, după multe căutări a aflat-o. Cercetând toată biserica, ea totuşi n-a găsit icoana ce-i apăruse în vis. Şi atunci, povestindu-i preotului paroh vedenia sa, a cerut de la sfinţia sa povăţuire. Preotul a poruncit slujitorului să aducă din clopotniţă toate icoanele Maicii Domnului. Aceasta împlinindu-se, s-a descoperit printre icoanele vechi şi prăfuite o icoană a Maicii Domnului cu inscripţia: "Potoleşte întristările noastre." Văzând-o, bolnava a exclamat: “Ea este! Ea este!”
Doamna aceea, care până atunci nu putea să-şi mişte nici mâna, spre mirarea tuturor, şi-a făcut semnul Crucii, s-a sculat în picioare şi fără ajutorul slugilor ei s-a apropiat de icoană. Acasă la ea s-a întors pe deplin sănătoasă, iar icoana a fost asezata in Biserica Sfantului Nicolae, la loc de mare cinste, amenajandu-se si un altar in cinstea ei. Această tămăduire a avut loc la data de 25 ianuarie 1760, zi pe care Biserica rusa a inchina-o praznuirii acestei icoane făcătoare de minuni, alcatuind si slujba si acatistul in cinstea ei.
Din toate orasele au inceput sa soseasca suferinzi la icoana nou descoperita si puterea lui Dumnezeu s-a aratat in numeroase alte minuni savarsite la aceasta icoana. Un numar foarte mare de minuni s-au savarsit la icoana Maica Domnului - Potoleste intristarile noastre si in timpul epidemiei din anul 1771.
Mai multe copii ale icoanei "Potoleşte întristările noastre" au fost realizate si impartite in intreaga Rusie, numai in Moscova aflandu-se patru icoane purtand acelasi nume care au fost preamarite prin numeroase minuni. Icoana Maica Domnului - Potoleste intristarile noastre o infatiseaza pe Maica Domnului care tine Pruncul cu mana dreapta, iar mana stanga se afla lipita de obraz. Pruncul tine in mana Sa un pergament desfasurat ce contine textul: "Potoleste intristarea mea!"

O minune contemporană a Maicii Domnului în Siria
 

Cea mai veche mănăstire ortodoxă din Siria, Saydanaya, este „inima care pulsează sângele creştinismului sirian”. De fapt, este un oraş de biserici, cu 40 de Sfinte Altare. Rugăciune, frumuseţe, arhitectură, istorie şi ruine. Un loc în care creştinii se roagă de 1500 de ani, un loc unde femeile musulmane vin să se roage, pentru a rămâne însărcinate. O mărturie că pe acest pământ a existat o profundă trăire creştină, încă din timpul împăratului Iustinian cel Mare.
În limba aramaică, pe care a vorbit-o Însuşi Hristos Mântuitorul, saydanaya însemnă „vânătoare de gazele”. Căci, legenda întemeierii aceste mănăstiri este legată chiar de o gazelă. Împăratul Iustinian, într-una dintre expediţiile sale orientale, a ajuns în acest deşert, în care armata sa şi-a aşezat tabăra. Împăratul a văzut o gazelă frumoasă în depărtare. A pornit la vânătoare, urmărind-o până când acesta s-a oprit pe un pisc stâncos şi s-a apropiat de un izvor de apă proaspătă. Deodată, gazela s-a transformat într-o icoană a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Din ea se întindea o mână albă şi un glas i-a spus: „Tu vei construi o biserică pentru mine, aici, pe acest deal”. Apoi, lumina cerească şi figura maiestuoasă neobişnuită au dispărut.
Legenda s-a păstrat doar în varianta arabă, neexistând în izvoarele bizantine. Însă, un lucru este cert. În oraşul bisericilor se păstrează o icoană a Maicii Domnului, datată de către specialişti ca fiind contemporană cu domnia împăratului bizantin Iustinian. O icoană la care au evlavie atât creştinii, cât şi musulmanii. Dacă întrebi orice musulman din Damasc şi împrejurimi ce este Saydanaia, el va răspunde că este „Doamna noastră”. O mănăstirea ce adăposteşte icoana de la care curg valuri de minuni atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.
Maica Domnului a deviat racheta
Cultul profund adus Maicii Domnului a făcut ca mănăstirea să reziste în vâltoarea primăverii arabe. A fost atacată şi pustiită în dimineaţa zilei de 27 septembrie 2013, dar maicile vieţuitoare s-au întors la numai o săptămână de la atac. Deşi forţele guvernamentale le-au avertizat că nu le pot garanta securitatea – fără curent, apă şi hrană, ele au preferat să nu lase pustie mănăstirea, chiar şi cu preţul vieţii.
Nu a existat săptămână în care maicile să nu fie ameninţate cu răpirea sau incendierea locaşului, dacă nu îşi vor părăsi casa. Cu toate acestea, viaţa mănăstirii a început, din nou, să pulseze. Mai ales că Maica Domnului a fost acolo, mereu. A acoperit mănăstirea cu Sfântul ei Acoperământ, aşa cum a făcut-o şi în zilele acestea. Pe 26 ianuarie 2014, un grup de luptători Al Nusra s-a instalat în faţa mănăstirii, ameninţând cu distrugerea. Poarta a fost zăvorâtă şi toate maicile s-au adunat în biserică, la rugăciune, săvârşind Acatistul Sfântului Acoperământ.
În momentul în care racheta a fost lansată, zgomotul a fost asurzitor. Toate maicile se aşteptau să moară în următoare clipă… Dar, clipa a trecut... şi nu se întâmplase nimic. Erau vii, nevătămate şi mănăstirea era întreagă. Ce se întâmplase?
Răspunsul l-au aflat, mai târziu, de la comandantul trupelor guvernamentale. Aflat pe drumul spre mănăstire pentru a o elibera, deşi era conştient că va ajunge prea târziu, ofiţerul sirian a văzut „o Doamnă în văzduh, îmbrăcată în albastru, înconjurată de o lumină puternică, care parcă a luat racheta în mâinile ei şi a aruncat-o departe”.
Aceasta este o declaraţie a unui ofiţer musulman, străin de religia creştină care, însă, a mărturisit puterea Macii Domnului. După eveniment şi după eliberarea zonei, toţi s-au întrebat: care era probabilitatea ca, la o ţintă fixă, de aproape, cu o armă performantă, racheta să ocolească mănăstirea?
Maicile de la Saydnaya ştiu răspunsul corect: Maica Domnului, a cărei icoană străjuieşte de 1500 de ani în biserica mare, a păzit şi va păzi în continuare mănăstirea lor.

http://www.basilica.ro/_upload/img/1...a1nnv11hpa.JPG


Deşi e rânduit să fie serbat de fiecare dată în perioada Postului Mare, praznicul Bunei Vestiri este o sărbătoare a bucuriei. Sfântul Nicolae Cabasila explică motivele acestei stări: „Dacă ar fi trebuit ca vreodată omul să se bucure, dacă ar fi avut vreo clipă pe care s-o prăznuiască în strălucire şi măreţie, dacă trebuie ca pentru aceasta să cerem înălţimea duhului, frumuseţea discursului şi avântul cuvintelor, eu nu cunosc o altă zi decât aceea în care un înger a coborât din cer, aducând bunele vestiri pe pământ“.