Apare data la care a fost scris mesajul. De exemplu tu acum poti vedea la ce ora s-au scris mesajele.

Eu am dat definitia din Dex ca vad ca altfel nu avem cum sa ne intelegem, nu folosim nici macar aceeasi intelegere a cuvintelor. Am citit tot mesajul, raspunsul e acelasi pe care l-am dat mai sus lui Cristian. Desi am dat definitia din Dex se pare ca ne referim in continuare la notiuni diferite. Daca vrei eu repet, ma refer la invatatura de credinta care nu are cum sa fie relativa sau subiectiva. Nu depinde de noi, e data de Domnul prin revelatie. Aici e marea problema si de asta spuneam ca e practic imposibil sa avem aceeasi intelegere (nu inseamna ca nu ne putem intelege ca oamenii, de exemplu cu Cristian nu am avut niciodata o disputa sau cearta). Exista o singura cale, am scris in mesajul de mai sus, sa va dati seama ca aceea este o conceptie gresita, ce tine de relativism.

Îţi imaginezi că noi cultivăm relativismul!
Îţi imaginezi că tu ţii de dreapta învăţătură iar noi cultivăm una străină de Biserică!
Îţi imaginezi asta, nu ştiu din ce nevoi sau particularităţi ale personalităţii, ori poate din alte motive
dar e cert că nu îţi dai seama că îţi imaginezi.
Iei de bună prejudecata/proiecţia/impresia/imaginaţia că noi vorbim strâmb iar tu vorbeşti drept.

Cătălin, eu cred că se cuvine să cugeţi un pic mai smerit, atunci când simţi impulsul acela întunecat de a vedea în noi eretici, mincinoşi, relativişti, ecumenişti, filocatolici, înşelaţi etc.
Uite, eu nu văd asta în tine. Văd doar un duh de confuzie, sper, trecător.

Şi e o dovadă de nobleţe, creştine apărător al dreptei credinţe, să ţii socoteala dacă Decebal a fost sau nu la Liturghie?
Cu un astfel de caracter vrei tu să ajungi în Rai, copile?

Ce te face să presupui că asta cred? N-am vrut decât să-l las pe Părinte să vorbească, iar noi să înțelegem, dacă vrem. De ce avem nevoie de reinterpretări? Părintele spune singur la ce se referă.

Asta pentru că off-topicurile abordează o problemă mai profundă și care merită mai multă preocupare decât însuși subiectul, și anume harul. Viața noastră întreagă, viața nouă în Hristos înseamnă trăirea în har. Sigur, este mai de folos să trăim decât doar să vorbim, dar nici vorbirea nu este inutilă. Doar dacă rămâne singură.
P.S. Faceți deosebirea între ortodocși și heterodocși în funcție de felul în care ne raportăm la acea fotografie?

În primul rând, nu ai dovedit că ceva din ceea ce am scris ar fi fost greşit. Dimpotrivă argumentele mele zac în continuare fără niciun răspuns relevant, iar despre felul în care citeşti dumneata citatele pe care le-am dat, m-am pronunţat la vremea respectivă. Una dintre întrebările la care nu te-am văzut să fi răspuns cu ceva convingător este una pusă şi de Cezar undeva pe la începutul firului: Dacă aparatul a surprins lumina respectivă, cum de nu a mai surprins-o nimeni cu vederea? Până acum nu am văzut niciun răspuns concludent, ci doar nişte apologii ieftine ale unui alt user, ceva cu Dumnezeu, cu minuni etc, dar nu se lega nimic decât în fantazia prea bogată a respectivului utilizator.

Evident ca mi se pare relevant, din moment ce el sustine ca e adevaratul ortodox si teolog, si incearca sa ma discrediteze pe mine in acest sens, aratand ca sunt si fara minte si ratacit. Pare in schimb ca nu te-a deranjat in aceeasi masura mesajul (sau mesajele) plin de bun simt al userului respectiv.

Eu tot nu inteleg, tu de ce crezi ca ne contrazicem aproape la fiecare subiect, pentru ca avem aceleasi pareri? Ti se pare ca ce spun eu cu ce spui tu e identic sau cel putin asemanator? Uite, pana si in aceasta privnita parca vorbim doua limbi diferite, tu spui ca noi sustinem aceleasi lucruri, eu vad ca sunt foarte diferite. O intelegere ar insemna sa sutin si eu aceleasi lucruri, dar e imposibil, pentru ca stiu ca sunt gresite. Putem in schimb discuta civilizat, eu intotdeauna am cautat sa fac asa.

Si ce lucruri interesante abordeaza mesajul sau mesajele lui Decebal, in care s-a hotarat sa discute despre mine in loc sa comenteze mesajele?

Pentru ca stiu ce crezi, ce conceptii ai. La fel cum cred ca si tu stii ce cred si eu, chiar amanuntit. Stim acestea din mesajele pe care le-am scris fiecare dintre noi pe forum. In plus, s-au mai dat ca argumente astfel de citate, in sensul indicat de mine.

Afirmația asta este definiția prejudecății. Nu poți gândi fără etichete, fără încadrări, fără a reduce. Iar trimiterea pe care am făcut-o către Părintele Stăniloae invita tocmai la un alt mod de a gândi; unul care afirmă taina, nu o reduce.
Nu am concepții sau păreri definitive, poate asta te face să mă încadrezi la relativiști.
Sunt pe cale, caut mereu să învăț, inclusiv de la cei de pe forum, și sper că nu voi ajunge vreodată să cred că am înțeles ceva definitiv. Sper să rămân mereu deschis față de noi și noi înțelesuri, și totodată sper să mă țin pe Cale, să nu mă depărtez de Hristos, să caut Duhul Lui și în El să trăiesc.
Și aici este vorba și despre dogmă, ea fiind o expresie a credinței.

Poveste nebuna (si atat)

Doua muste nenorocite si neroade zburau odata pe langa un imparat.
si oricate gesturi facea imparatul, mustele incapatanate il bazaiau neincetat.
imparatul voia sa scrie zapize si acte, importante de "alt fel".

Si cand apropia mana de hartie o musca drept pe varful penitei sedea
In timp ce cealalta neroada pe varful nasului i se aseza.
Nervos si agitat imparatul scria insa tot ce scria stramb iesea.

De ce, si de ce, si de ce se intampla, una ca asta tocmai acum.
mai muste neroade ce-aveti cu mine?
nici cum nu pricep de ce-s perturbat.

Un glas parca din ceruri se aude deodat: pai daca aici totul "pute" a pacat.


Fara referire la niscaiva oarecine, ganditi si voi e doar un imparat ciudat si doua muste neroade si atat.

E poveste nebuna mai fratilor, nu vedeti?

Iertati frati si surori da avem nevoie si de poezie uneori asa neroada cum e.

Dacă aparatul a surprins lumina respectivă, cum de nu a mai surprins-o nimeni cu vede
 

Ai grijă că aici ai scos foarte urât din context. Firul de discuţie respectiv, Erezia catolica cu privire la nasterea din Dumnezeu, de unde ai luat citatul, fără ca să dai vreun link, conţine vreo câteva zeci de postări numai ale mele şi ale lui tikkun_olam, zeci de postări cu multe argumente, din care tu ai rupt trei rânduleţe, le-ai rupt din întregul context al dezbaterii şi argumentativ, pentru a le afişa aici. Întreaga ta "apologie" este deci viciată de aceastză rupere nelegitimă din context, rupere prin care ai încercat să sugerezi un alt sens pentru spusele userului tikkun_olam. Şi ca un fapt divers, chiar cu nu mult timp în urmă am postat un citat din sfântul Maxim Mărturisitorul despre cele două chipuri ale naşterii din nou, dar s-ar putea pentru tine şi pentru mulţi de aici de pe forum să fie o hrană prea tare pentru dinţişorii credinţei voastre. Dar cred că este oricum bine dacă puneţi mâna şi citiţi, cu ocazia asta poate vă mai emancipaţi în "credinţă".

În primul rând, nu ai dovedit că ceva din ceea ce am scris ar fi fost greşit. Dimpotrivă argumentele mele zac în continuare fără niciun răspuns relevant, iar despre felul în care citeşti dumneata citatele pe care le-am dat, m-am pronunţat la vremea respectivă. Una dintre întrebările la care nu te-am văzut să fi răspuns cu ceva convingător este una pusă şi de Cezar undeva pe la începutul firului: Dacă aparatul a surprins lumina respectivă, cum de nu a mai surprins-o nimeni cu vederea? Până acum nu am văzut niciun răspuns concludent, ci doar nişte apologii ieftine ale unui alt user, ceva cu Dumnezeu, cu minuni etc, dar nu se lega nimic decât în fantazia prea bogată a respectivului utilizator.

Daca se doreste a se discuta despre har, cine va impiedica sa deschideti un topic special pe aceasta tema?!?
Mie mi se pare cel putin la fel de important subiectul botezului la catolici.
In rest, doar teorie neverificata de practica vreunuia dintre participantii la discutie. Sa revenim la smerenie si atunci sansele de a intelege corect vor fi direct proportionale.
Nu am nimic impotriva sa se discute si aceasta tema, dar nu ca off-topic si nu din varful prajinii... ci cu smerenia cuvenita, atat fata de subiectul in discutie, cat si fata de intorlocutori. Mandria cu care vorbeste cate unul ne demonstreaza ca unul ca acesta nu are habar despre ortodoxie, dar vorbeste despre Duhul Sfant, ca despre propriul buzunar, caruia nimeni in afara de el nu ii stie continutul. Acest lucru nu este tipic ortodoxiei.

Dar ce este tipic Ortodoxiei, doamnă, propaganda ortodoxistă cu fotografii trucate, falsificate? Credeţi cumva că are Ortodoxia nevoie de o atât de dezavantajoasă propagandă? De ce nu apără ortodoxiştii "ortodoxia" lor cu argumente reale, spre exemplu cu prezenţa Duhului Sfânt în viaţa lor? Dar este mai uşor să-L "prinzi pe Duhul" în poze trucate şi măsluite decât să Îl ai prezent şi lucrător în viaţă, nu-i aşa?

Nu sunt două subiecte separate, Botezul având strânsă legătură cu harul. Cât despre smerenie, nu cred c-o putem cere decât de la noi înșine; eventual și de la cei care sunt (dacă sunt) sub ascultarea noastră.

intrebarea mea este: de ce nu apara ortodocsii (nu ortodoxistii ca sa nu confundam) "ortodoxia" lor cu argumente reale, spre exemplu prezenta Duhului Sfant in viata lor? Nu crezi ca daca ar fi asa toti i-ar crede fara nici un fel de indoieli?

Intre noi avem voie sa discutam despre smerenie?
stiu exemplul practic este cel mai important. Insa daca intre noi nimeni nu cunoaste smerenia si "exemplul practic" practic nu exista, sa trecem smerenia sub tacere ?

si daca avem voie sa vorbim de smerenie desi nimeni nu cunoaste smerenia, despre mandrie avem voie sa discutam? mai ales ca aici avem exemple practice nelimitate si toata lumea cunoaste mandria.

cum vorbim despre mandrie fara sa atingem mandria nimanui? ca la fiecare treapta si faza a mandriei este asezat cate un om, sau mai multi.
stiu, sa vorbim despre propria noastra mandrie.

Nu stiu cum se face dar toata lumea vorbeste despre mandria altuia dar despre a lui nicicum.

Poate din prea multă smerenie nu vorbim despre mândria noastră, să nu vadă ceilalți cât de smeriți suntem :)
Avea Părintele Arsenie Papacioc o vorbă: „În materie de smerenie desfid orice concurență”.

Doamne ajuta!
:)

Tipic ortodoxiei este sa vorbeasca despre Dumnezeu cel care L-a experiat in viata sa, si anume sfintii. Duhul Sfant se arata doar celor curati la inima si ajunsi la un inalt nivel de spiritualitate, aidoma Sf. Ioan Maximovici, a Pr. Mina Dobzeu si a multor altora care si-au dedicat viata rugaciunii.
Cand aparatul de fotografiat surprinde pe pelicula lumina in apropierea acestor persoane, lucrul se intampla cu ingaduinta lui Dumnezeu, ca noi, cei pacatosi, sa putem vedea cu ochii nostri la ce grad de sfintenie poate ajunge cel, care este mare iubitor de Dumnezeu:

Iata inca o fotografie cu Sf. Ioan Maximovici scaldat in lumina:
http://www.google.dk/searchhl=da&sit...41.AoG-WnPUPu4
Iar Pr. Mina Dobzeu ne-a marturisit ca din 14 octombrie 2010 il cerceteaza lumina necreata, rod al practicarii Rugaciunii inimii.
Ne spune cum vede aceasta lumina:
* Icoana Maicii Domnului din Sfantul Altar, invaluita in lumina;
* Harta Romaniei, dupa intreg conturul ei, luminata toata.
* Sfantul Potir in lumina, cand ma impartasesc;
* Cand in strana este mai multa doxologie, in mijlocul Bisericii, am vazut stâlp de lumina inalt de 2-3 metri;
* Val de lumina, deasupra Bisericii Sfintei Episcopii, s-a desprins usor luand drumul catre tara.
* Stalp de lumina rotund, inalt de 2-3 metri, in fata Bisericii, afara la intrare;
* Stâlp dreptunghiular de lumina, inconjurand zidurile Bisericii, in exterior;
* Cand a aparut la slujba P.S. Cornelui, de cateva ori, s-a manifestat lumina; etc. (din cartea Apocalipsa - planul de salvare a lumii in 7 etape)

Daca unul intre acestia, care au vazut lumina, ne avertizeaza si ne spune sa nu luam drept bune fotografiile, pe care s-a surprins lumina, atunci este alteva; dar nu ascult de unul, care doar a auzit de lumina; sau de unul, care prin nu stiu ce practici orientale, a ajuns sa vada ceva ce seamana a fi lumina. E bine sa nu amestecam borcanele, domnilor!

Aşa e, doamnă!
Puneţi borcanul dumneavoastră ceva mai departe de tinda Bisericii, că împrăştie un miros dubios, de migdale amare...
Nu vrem să-l amestecăm cu aromele Sfântului Mir şi nici cu mireasma tămâiei, în ruptul capului!

Iar nu stie Decebal ce a facut cu celelalte nick-uri. Si pana acum ma tot acuza ca noi n-am vorbit de Filioque si nu a scris nici despre faptul ca nu se mantuiesc copiii botezati. Citatul este de pe topicul meu pe care l-a redeschis chiar el astazi: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=118
Ideea era ca de atunci a inceput un sir de neintelegeri si erori, facand pe altii vinovati (pe mine, in special) de toate neintelegerile lui din invatatura ortodoxa.

Exact despre asta spuneam si eu. Eu nu inteleg, daca scrii sute de mesaje cu aceleasi intelegeri cum sa nu stiu exact ce conceptii ai? Daca spunem in fiecare mesaj ce credem si cum vedem lucrurile? Tu de exemplu nu stii cu exactitate ce conceptii am? Eu m-am straduit sa le scriu clar pe ale mele, ca sa nu fie dubii.

Mai e o zisă posibilă, frate:
oricâte sute de variante ar scrie omul, tu le reduci pe toate la una şi aceeaşi înţelegere a ta...

Nu te supăra, vorbesc serios, chiar cu maximă gravitate.

(Iartă-mă că te-am necăjit iarăşi, dar nu ştiu cum de reuşeşti să mă sileşti...
Poate găsim o formă de pace, până la urmă. Ce zici, e posibil?
Nu înainte însă de a mă lămuri cum e cu Adam şi Eva, pe topicul despre Purcederea Duhului Sfânt, unde bălmăjişi ceva despre Perfecţiunea lui Dumnezeu.)

Nu are cum sa ma supere ceva cand discutia nu deviaza in altceva. Si chiar cand sunt atacat, abia dupa mult timp raspund, cand vad ca se insista.
E imposibil sa nu stii ce crede un om in privinta unui aspect daca acela scrie chiar el ce crede. Si nu e nevoie de sute de mesaje, chiar si 2-3 sunt de ajuns. Problema cea mai importanta, si aici e neintelegerea, e sa ai si cunostintele (in cazul de fata invatatura ortodoxa) ca sa ai un termen de comparatie. Altfel daca unul scrie ceva adevarat si altul o prostie de unde sa stie cineva care a scris adevarul? Lui i s-ar parea ca si unul a spus ceva si altul, deci adevarul probabil e la mijloc. Aproximativ la fel e si relativismul.

Nu era vorba de borcanul meu. Dar asa inteleg unii ce se scrie pe aici...

Este prima oara, dintre toate mesajele tale pe care ti le-am citit vreodata pe forum (desi probabil ca nu am citit decat o foarte mica fractiune din ce ai scris tu pe forum), primul mesaj cand nu sint de acord cu tine.

Eu consider vorbirea ca fiind inutila. Cel putin la nivelul de aici de pe forum, de polemici si dispute asa-zis "principiale", vorbarie multa si fara folos. Pentru cel ce traieste in har, chiar si vorbirea este o imprastiere (distragere a atentiei/distractie) de la rugaciune, sau o poarta deschisa pentru vorbit in vant inutil (care poate aluneca spre vorbit cu pacat/patima), sau pentru a aluneca atentia spre contrare, spre sine, iar nu spre Dumnezeu. Cel ce traieste in Har, vorbirea este fara folos si poate sa fie spre pierdere daca prin imprastierea adusa de vorbire face sa ramana singura. De aceea parintii isihasti si sfintii nu se imprastiau in vorbarie multa.
Iar pentru noi, este una din caile foarte usoare de alunecare/abatere/imprastiere a atentiei de la trezvie spre vorbarie, scazand trezvia. O ispita subtila.

Iata un pasaj cu o replica celebra despre cum vorbesc cei desavarsiti, dintr-un articol care mi-a placut:

Si acum trebuie sa imi cer iertare pt lipsa mea de delicatete scriindu-ti acest mesaj. Dar ti l-am scris cu prietenie, nu ca pe o mustrare sau contrare in vreun fel.

Dacă chiar crezi că vorbirea e inutilă de ce mai vorbeşti?
Inchide-ţi contul şi gata! Sau e doar o manevră de fariseu?

@adam000:
În schimb, eu nu pot să nu fiu de acord cu tine, soră :)
Da, sigur că este mai bună tăcerea decât o vorbire fără rost și neluminată, adică o vorbărie, așa cum facem cam mult în spațiul ăsta. Aproape de fiecare dată când scriu ceva mă întreb dacă nu e mai bine să tac și mă gândesc dacă n-ar fi bine să mă tragă cineva de mânecă; căci știu că pentru fiecare cuvânt deșert voi da seamă. Îți mulțumesc pentru că mi-ai amintit.

Însă cred, totuși, că nu orice vorbire, sau nu a oricui, este fără rost. A mea cu siguranță. Dar dintre oamenii înduhovniciți, știi ca și mine, că unii tac, iar alții vorbesc chiar mult. La unii tăcerea e cu folos, la ceilalți vorbirea. Poate e mai de jos vorbirea, dar ce ne-am face noi dacă cineva nu s-ar pleca la măsura noastră ca să ne ridice, poate chiar până la tăcere?

P.S. Pe de altă parte, totuși, ființa forumului nu din vorbele sau vorbăria noastră e alcătuită? Oare ar fi mai bine să fie o tăcere generală? Da, dacă ne-am retrage la rugăciune cred că n-ar fi o pierdere.

In prima parte ai oarecum dreptate, forumurile si discutiile pe internet sunt o forma trunchiata de comunicare si sunt de multe ori medii agresive, in care poate intra oricine cu orice caracter.
Acest citat se refera la tacerea obisnuita, o sa gasesti ca nu intotdeauna e recomandata tacerea cand se spun invataturi gresite. Pustnicii si calugarii nu se contraziceau pe tema invataturii de credinta, iar cand o faceau stim bine ca nu taceau deloc.
Pe forumul acesta am vazut de toate, fiecare credinta gresita cred ca am vazut-o expusa pe forum, pe unele nici nu le-am mai intalnit.

Frumos spus!

Si eu la fel.

Iata, esti cu mult mai intelept ca mine. Si eu iti multumesc pt ca mi-ai dat gand bun ca sa imi reamintesc.

Eu nici nu stiu ce inseamna "cuvant desert". Oare inseamna cuvant neprimit de celalalt (deci posibil sa sminteasca?)? Oare inseamna cuvant care e posibil sa sminteasca pe celalalt (chiar din neintelegere), sau sa starneasca vreo patima/gand rau in celalalt)? Oare inseamna cuvant mincinos, fariseic (fata de vreo atitudine de-a noastra pe care nu constientizam ca este in opozitie cu ce vorbim)? Oare inseamna ca despre realitatile duhovnicesti pe care nu le cunoastem experential nu ar trebui sa graim?

Eu nu stiu. Tot ce stiu este ca daca incerci sa fi atent la tine, la gandurile tale si te stradui spre trezvie, este o mare diferenta daca te stradui sa iti tii mintea spre rugaciune (cand mai usor poti sesiza gandurile rele in contrast cu pacea rugaciunii) si cu totul altceva daca iti lasi mintea sa se imprastie in vorbarie multa, chiar vorbarie nevinovata, fara de pacat (cand mai greu poti sesiza un gand rau intr-un suvoi de alte ganduri ce se perinda imprastiate). Iar daca vrem sa ajungem la masura despre care spunea Sf Siluan ca Harul poate fi pierdut chiar si numai pt un singur gand rau, atunci, logic, ar trebui sa ne straduim spre a avea cat mai putine ganduri rele, iar lipsa vorbariei multe si stradania de a ne face in mod regulat un program de rugaciune (de a ne retrage in rugaciune cat mai des/mai mult) ajuta mult, asa cum bine spui si tu:

De aceea, de fiecare data cand m-a rapit aceasta "fiinta" a forumului (?) ;-) macar citindu-l, a fost rau (dpdv al stradaniei spre trezvie si linistire), si mai rau cand am scris si vorbaria mea poate a smintit fara sa vreau pe careva.

Vorbaria noastra e influentata, prin tendinta de scadere a trezviei, de catre vorbaria celorlalti, pe care la randul nostru ii putem influenta fara sa vrem. Astfel fiinta forumului este, poate, ceva mai mult decat vorbele noastre.

odata, un monah mi-a spus: feriti-va de vorba in desert. femeile in general au tendinta de a vorbi mult si in desert. si atunci am intrebat: cand vorba noastra este in desert? si el mi-a raspuns: atunci cand vorbim de desertaciunile lumesti. poti spune si doar o fraza dar daca este despre desertaciunea desertaciunilor , este vorbire in desert. Deci pentru a nu vorbi in desert trebuie sa vorbiti de Dumnezeu.

deci nu cantitatea face vorbirea sa fie in desert ci continutul vorbirii. Sigur ca e bine sa vorbesti cat mai putin pentru a pastra timp pentru convorbirea cu Dumnezeu.
Aproape intotdeauna cand se vorbeste mult nu prea se vorbeste de Dumnezeu. de aceea ne este recomandat sa vorbim putin.

Nu pot sa nu imi amintesc de cuvintele Sf. Siluan Athonitul: "cine iubeste ceva acela si vorbeste despre acel ceva."
Iubesti mult pe Dumnezeu atunci si vorbesti de Dumnezeu din iubire pentru El.

Sfatul unei vorbe putine este foarte bun, pentru ca usor alunecam cand vorbim, la cele ce sunt desertaciuni. Un imbunatatit poate vorbi mult despre Dumnezeu si sa nu lunece in cele lumesti.

revin, pentru ca imi vine in minte intreaga convorbire cu acel monah.
am intrebat: bine, dar atunci cand vorbim de necesitati este tot vorbire in desert? si mi-a raspuns: daca depaseste masura, da. unii in loc sa vorbeasca strictul necesar , dezbat problema ore intregi. de pilda: ma duc sa cumpar cartofi, ei bine nu stau de vorba doua ore despre faptul ca ma duc sa cumpar cartofi. mai ales femeile stau la taclale mult timp despre lucruri neimportante.
s-a intors spre mine atunci si mi-a spus: uite dvs aveti obiceiul sa repetati o fraza ca si cum celalalt nu a inteles-o din prima. (am stat si m-am gandit ca asa era: repet o fraza de doua ori obicei capatat mai de mult cand vorbeam neterminat ca sa spun asa adica nu aveam rabdare sa vorbesc pe cat de repede gandeam si atunci spuneam uneori fraza pe jumatate renuntand sa o mai completez; apoi atentionata fiind repetam cu rabdare ca si celalalt sa ajunga sa inteleaga ce vroiam sa spun).

Si a continuat:
vorbiti putin ca sa va feriti de desertaciuni caci intr-o vorbire multa, cat din continut este duhovnicesc?!

prea des in ultimul timp am uitat de convorbirea cu acest monah. ma bucur ca mi-ati reamintit-o prin dialogul avut N. Priceputu si Adam000

Și eu îți mulțumesc pentru împărtășirea experienței tale.
Cuvântul deșert cred eu că poate fi chiar și cel care are (sau pare că are) legătură cu credința, cu mântuirea, însă este neziditor, gol.
Oricum, cred că trebuie să găsim fiecare echilibrul între tăcere și vorbire, să nu vorbim când ar trebui să tăcem și nici invers. Dar un exercițiu al tăcerii însoțite de rugăciune cred că este necesar pentru ca și vorbirea să ne fie cu folos.
Totuși, mă tem, iată, că deja am vorbit prea mult despre... tăcere.

sa ne gandim si la cel ce vorbeste despre Dumnezeu chiar daca nu zideste. Caci faptul ca vorbeste despre Dumnezeu arata dorinta lui de al cunoaste pe Dumnezeu dar inca nu L-a cunoscut. Si deci chiar daca nu zideste pe celalalt, pe el il "impinge" inconstient spre Dumnezeu insasi aceasta dorinta a lui de a discuta de Dumnezeu.

ca sa zideasca cuvantul nostru are nevoie de Harul lui Dumnezeu. Doar atunci nu zideste, cand lipseste Harul.

Deci un cuvant despre Dumnezeu al unui om, poate sa nu ne zideasca pe noi insa poate sa il zideasca insusi pe acel om. Sa simta bucuria ca vorbeste despre Dumnezeu si sa il duca usor usor catre Dumnezeu. Socotesc ca nu este vorbire in desert. Dar poate gresesc, ma iarta ca nu vreau sa contrazic

Multumesc pt aceasta frumoasa explicatie. Inseamna ca Dobrin are dreptate in prima parte a mesajului sau, cand spune:

Si de asemenea banuiala mea:

Dar, daca Dumnezeu este Cel care face toate acestea pentru noi (el face ca un cuvant sa nu fie gol, ci ziditor), atunci singura solutie ca noi sa avem sansa sa nu graim in desert, ar fi sa ne rugam inainte lui Dumnezeu ca sa faca El sa ne ajutam pe aproapele nostru prin sfatul sau ceea ce ii spunem aproapelui nostru - adica, dupa cum spui:

Pot vorbi despre Dumnezeu cu o dorință aparentă de a fi de folos interlocutorului, însă în spatele ei să se afle propria mea vanitate, care poate fi cu atât mai mare cu cât am adunat mai multe „podoabe” (cunoștințe teologice, filosofice, de toate felurile, talent literar ș.a.). Iarăși, pot vorbi din dorința, mărturisită sau nu față de mine însumi, de a primi răsplată de la Hristos, fără, însă, a avea dragoste față de celălalt.

Sau pot, pur și simplu, vorbi prost, fără pricepere, hrănindu-l pe celălalt cu propriile mele greșeli.

Păcatele mele se transmit – adesea camuflate în virtuți – și prin (sau mai ales prin) cuvintele mele. Și ele pot să-l vatăme pe celălalt, dacă nu este el însuși pregătit să le recunoască și să le respingă.

Cel căruia îi vorbesc simte imediat falsitatea cuvintelor mele, atunci când ele nu sunt sincere, din inimă, din viața mea, și va respinge credința asociind-o cu ipocrizia. Sau va cădea și el în aceeași greșeală pe care eu i-o propovăduiesc.

De aceea cred că mai de folos este tăcerea, cel puțin în cazurile astea, atât pentru el, cât și pentru mine, pentru că și pe mine mă surpă lăuntric o astfel de vorbire (hrănindu-mi, de exemplu, părerea de sine).

Și trebuie, prin urmare, cum spunea adam000, să nu uităm să ne rugăm înainte de a vorbi (dar și atunci când vorbim) și să luăm aminte la duhurile care ne împing la fapte care pot fi doar în aparență bune.

După toate acestea am putea ajunge la concluzia că este mai bine să nu mai vorbim noi, pentru că suntem păcătoși, și să-i lăsăm doar pe sfinți, dând numai citate. Cuvintele sfinților sunt, cu siguranță, hrană duhovnicească adevărată, ziditoare. Însă cel căruia i le oferi caută, mai întotdeauna, să intre în dialog cu tine personal, să primească ceva de la tine, să vadă o credință pe care o trăiești în viul vieții tale, care nu există doar în cărți.

Iar pentru asta trebuie ca tu însuți să digeri, să metabolizezi hrana pe care ai primit-o, făcând-o roditoare în viața ta. Să te aprinzi tu însuți de la lumina primită de la sfinți, pe care și ei au primit-o de la alți luminători, Cel dintâi fiind însuși Hristos.

Deci n-avem decât o soluție: să ne pocăim, să ne curățim, să ne luminăm; toate, cu harul lui Dumnezeu.

Vezi că din nou te înşeli, Cătăline? Vezi că iar aberezi fără să studiezi exact ceea ce am spus? Chiar şi aşa, discuţia respectivă era purtată în cpntextul mai larg al temei acelui fir de discuţie la care am dat trimitere. Nu ai decât să mergi acolo şi să vezi exact ce am scris, iar nu aberaţia pe care ai interpretat-o tu. Acolo era vorba despre naşterea din nou din Dumnezeu şi despre intrarea în împărăţia lui Dumnezeu, nu despre mântuire la general; lucrurile sunt spuse foarte clar de mine şi de tikkun_olam, nu cred că este necesară misitificarea ta. Dacă crezi că ai ceva de comentat, nu de bârfit în chip greşit pe alte topicuri, mergi pe firul de discuţie respectiv, la care am dat link, şi citeşte şi răspunde acolo.