Nu am nimic nici pro si nici contra surorii a carei postare o preiau si de care ma folosesc ci doar profit de o idee vehiculata tare abil !
Vad ca se pune insidios idea cum ca biserica , prin legile si rigorile ei, ar impieta cu ceva asupra oamenilor sau ca le-ar stirbi cumva libertatea . Ce prostie si ce afront ticalos , pai nu am cazut noi de acord (si mai inainte de noi sfintii capadocieni si si mai ales Sf. Vasile cel mare care spune despre ortodoxie ca este ,,robia care te face liber" !) ca ortodoxia este singura libertate reala a omului. Ce fandoseala ticaloasa sa incerci sa pui in seama bisericii asa ceva ! Cui nu-i place sa fie in biserica , dupa legile si rigorile ei, nu are decit sa iasa, sa plece !! Ce , atunci cind faceam scoala si eram obligati sa-i respectam legile si rigorile ne-am simtit in vreun fel de oprimati sau discriminati sau fara de libertati ? Dar atunci cind lucrind la un loc de munca suntem obligati sa-i respectam legile si conditiile ne dadeam discriminati si fara libertate ? Sau atunci cind mergem la concert, spectacol de teatru sau cind activam pe forum si suntem obligati sa respectam regulile si legile locului ne dam discriminati sau oprimati sau lipsiti de libertate ? Dar cind suntem in familie si copiii ori noi adultii suntem obligati sa respectam legile si rigorile familiei ati auzit ca s-a dat cineva discriminat ori lipsit de libertati ? Aiurea, fandoseala si opozitie draceasca fatisa cum ca tocmai biserica ortodoxa te lipseste de libertate si drepturi ! Cei ce au cautat si cauta biserica si mintuirea lor cu adevarat nici macar nu au indrasnit sa cugete asemenea sminteala si sa se ridice impotriva lui Hristos. Dracii insa aceasta indeletnicire de obste o au si stau ciorchine pe cei care doar cocheteaza cu viata duhovniceasca invatindu-i asemenea . Eu unul nu am auzit pina acum instrainare mai mare sa spui ca tocmai biserica te lipseste de libertate, adica tocmai acolo unde libertatea ta , omule, este deplina , tocmai acolo unde esti invatat sa te apropii de dumnezeire ! Totusi , ce are aface mamona cu Hristos si biserica sa ? Si de ce aceasta ispitire ticaloasa ??? Cui foloseste ???

@ Jane - ba tocmai ca-ti stirbeste libertatea. Nu ai decat doua posibilitati: faci pacatul si atunci iti capeti o pedeapsa (la biserica), sau nu-l faci si capeti o alta problema sau pedeapsa la tine acasa, in familie, sau in persoana ta.
Ce anume am voie sa aleg? Oricum o dau este rau. Si atunci?

Exista oameni pentru care tocmai aceasta alegere este un chin. A fi supus sa alegi intre doua lucruri vitale ca sa spun asa: Dumnezeu sau copii, sau Dumnezeu si a nu avea copii (la unii), sau Dumnezeu si sot/sotie etc.
De ce asta? Cand ar trebui ca acestia sa fie mereu impreuna, pentru ca este vorba de om si iubire.
A fi pus sa alegi in acest fel, intre doua lucruri la fel de dragi, nu mai este iubire, nu mai este credinta.
Dumnezeu nu cere sa alegem. EL trebuie sa fie de fapt in toate si in toti.
De ce adica daca-ti iubesti sotul/sotia, sau copiii, sa renunti la ei pentru Dumnezeu? Dumnezeu este pretutindeni acolo unde este iubire.
Scrie asta si undeva in Biblie.

ce galceava :)

Ba da, discriminare si lipsire de libertati exista pretutindeni.
Diferenta intre ceea ce se intampla in lume (scoala, familie, serviciu, forum, etc.) si credinta, este ca, cel putin dupa unii oameni, in credinta daca te simti discrimionat si lipsit de anumite libertati sau ai probleme, nu ai solutie, decat s-o parasesti. Esti dat afara, esti etichetat ca fiind necrestin.
Nu ti se da nici o alta solutie, sau ajutor, in afara de portita pe care o mai deschide cate un duhovnic mai destupat la minte.

In rest exista solutii, nu neaparat radicale, mai exista alte cai. Exista lucruri care adaptabile la persoana fiecaruia: scoli de toate felurile, inclusiv pentru nevoi speciale, sotul/sotia ti-l alegi dupa potrivire, profesia si serviciul la fel, etc.)
Si si acolo este voia lui Dumnezeu. El iti da ce ai nevoie.
Dar nu stiu de ce in biserica este altfel...De ce acolo oamenii sunt atat de ingusti.
Si depinde de cum simte fiecare.
Pentru unii biserica (in sensul de credinta) este o mare incorsetare, un efort, mai ales daca nu ai cine sa te ajute, sa te invete, sa-ti poarte pasii.

De fapt aici este intrebarea cheie a tuturor intrebarilor dinacest forum si nu numai.
Cum sa imbini omul cu credinta? Cum sa iubesti si om (fie el sot, sotie, copil, prieten, etc.) si Dumnezeu si sa le poti da la toti fara sa-ti sfii stie sau celuilalt sufletul?

Citeam intr-un articol pe site ca "Dumnezeu nu este gelos." El nu cere sa fie cineva numai al lui. Asa este.

Ba eu cred ca omul si credinta merg perfect. Ce vrea Dumnezeu de la noi este sa fim oameni, si daca faci totul cu dragoste si cu dorinta de a fi placut lui Dumnezeu, nu cred ca gresesti.

De fapt Dumnezeu este gelos. In sensul bun. Vrea ca tot ce facem noi sa Il aiba in centru. Si cand Il pui pe Dumnezeu in centru, si nu pe tine, nu pe sotul, nu slujba, nu preotul, ci pe Dumnezeu, toate dilemele se duc.

draga jefferson,

stii deja reperele dupa care sa te ghidezi: poruncile si indemnurile din scriptura si talcuirea lor facuta de Duhul Sfant prin oamenii alesi.

Sf. Siluan Athonitul are un cuvant: „ deosebesti un lucru, un fapt, daca e pacat sau nu, dupa dispozitia pe care o ai sa te rogi inainte, in timpul si dupa ce-l faci. Daca inainte de a face un lucru, in timp ce-l faci si dupa ce l-ai facut, poti sa te rogi, nu e pacat. Daca poti zice: „Doamne, slava Tie ca uite-ma, fac cutare lucru si dupa ce ai terminat poti sa zici fara mustrari de cuget „Doamne iti multumesc!”, atunci nu e pacat".

asta pentru ca ziceai ca te intereseaza ce adevaruri descopera Dumnezeu prin sfinti.

Daca totusi, multi sustin contrariul intr-o anumita chestiune dar eu sunt sigura de propriul adevar generat de propria minte si de unele influente si sunt experta in anestezierea propriei constiinte si nu simt ca ceva nu-i in regula, atunci situatia poate degenera si incep sa cauti justificari pentru asta.


Sigur ca informatiile pe care le aflam din carti si de la altii ne pot ajuta la formarea noastra interioara daca stim sa le discernem si sa nu ne lasam contaminati de cele ce se impotrivesc lui Dumnezeu. Dar mai mult decat toate, rugaciunea.

Ca treaba lui Dumnezeu e sa ne dea harul iar treaba noastra e sa-l primim, ca nu degeaba vrea El sa ni-l dea, ci ca sa invatam cum sa fim si cum sa facem cu propria noastra alegere nu doar constransi de reguli si de frica de a nu incalca regula.

Daca il avem pe Dumnezeu in minte in tot ce facem, atunci ne aduce El in limitele decentei, nu ne lasa sa alunecam prin firea noastra slaba.

Cum sa nu iti ceara. Inca foarte clar (Luca 14):
26. Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu.
27. Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu.

Citeste si mai sus:

Luca 14, 20
Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni.

Daca femeia sau tatal sau fratii samd te opresc sa ajungi la Dumnezeu, se cade sa urasti raul care zace in ei si care te poate indeparta de mantuire.

Si daca Topcat persista in ratacirea ateista, eu sunt dator sa-l iubesc in continuare, insa am tot dreptul sa urasc raul care il duce la pierzanie.

24. Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.
Foarte corect, deci, ce zici. Si urasti raul care te opreste sa ajungi unde trebuie si nu faci nimic pentru mintuirea ta? (Asta ca sa trecem peste fenomenul de cumparare a unei sotii)

Dar stiu ca te-ai documentat oleaca..
Incerci cumva sa-ti convingi prietena sa nu (mai) aiba reticente? :21:

Sper ca nu ai si ceva pro si pentru sexul pre-marital :1:

Chestiunea cu anticonceptionalele si avortul ramane deschisa, am sa raspund cand am timp..

[quote=sophia;250866]Cum sa imbini omul cu credinta? Cum sa iubesti si om (fie el sot, sotie, copil, prieten, etc.) si Dumnezeu si sa le poti da la toti fara sa-ti sfii stie sau celuilalt sufletul?




draga sophia
mult te mai zbati si te chinui singura!

Poate iti ajuta cu ceva ce iti scriu acum, nu sunt sfaturi duhovnicesti ca nu ma prea pricep nici eu dar nu ar strica, zic eu, sa facem niste distinctii semantice, ca e mare bezna in capetele noastre.

in multe limbi, inclusiv romana, se folosesc doar 1-2 cuvinte (cu cateva sinonime, care insa nu nuanteaza) pentru a exprima o gama foarte larga de emotii, trairi, sentimente – si acel cuvant este IUBIRE (dragoste).

in limba greaca, care e mult mai nuantata si mai expresiva, exista cel putin 6 termeni care sa exprime evantaiul de trairi pe care noi le bagam toti in aceeasi oala si le zicem “iubire” si ii confundam intre ei.

In limba romana nu exista aceste nuante decat uneori in literatura in exprimari stilistice mai mult sau mai putin vagi. Si doar in scrierile teologice de specialitate se mai explica terminologia.

traducerea lor in romana e doar aproximativa. cei care inteleg greaca surprind conotatiile semantice mai bine.
deci, exista in limba greaca urmatoarele cuvinte pe care multi dintre noi le confundam scandalos.

1. Epithimia- iubirea in aspectul fizic

2. Filautia – iubirea egoista de tine insuti, dorinta de a-ti implini propria dorinta indiferent daca incalca poruncile lui Dumnezeu sau dorintele celorlalti

3.Eros- pasiune si instinct erotic, exclusiv
Cei mai multi oameni CONFUNDA instinctul erotic cu iubirea. cum simt o atractie sexuala, bazata doar pe ceea ce le transmit simturile, zic ca sunt indragostiti. Si cand asta dispare vad ca nimic nu-i tine de fapt impreuna.

4.Storge- iubirea dintre parinti si copii, intre rude

5.Philia- iubirea dintre prieteni, un fel de relatie afectiva profunda care are nevoie sa fie reciproca pentru a fi eficienta
impartasirea propriilor ganduri si sentimente profunde unui prieten care si el face la fel, impartasindu-ti tie trairile lui, duce in timp la o interconexiune psihologica complexa

6.Agape – iubirea cu care ne iubeste Dumnezeu, fara sa astepte nimic in schimb.
Dumnezeu nu ar putea fi fericit daca nu ne-ar darui iubirea. Nu are cum sa nu faca asta, pentru ca e iremediabil indragostit de noi.

Iubirea-Agape e iubirea spre care tanjim, la care suntem chemati sa ajungem noi, iubirea cu care ar trebui sa iubim si noi .
cei care ajung la asta (unii parinti isi iubesc copiii de maniera asta) , nu-si ofera iubirea pentru a primi ceva in schimb, ci ei iubesc pentru ca nu pot altfel, nu pot sa o tina in interior si sunt nefericiti daca nu o daruiesc. Fara sa astepte ceva in schimb. Nici nu-i nevoie ca cel iubit sa fie prezent fizic.

Aici, daca ai putea tu sa operezi distinctia asta in mintea ta.
NU EXISTA NICI O INCOMPATIBILITATE INTRE A-TI IUBI FAMILIA SI A-L IUBI PE DUMNEZEU.
Din contra, "cel ce nu-l iubeste pe aproapele pe care il vede, cum poate sa-L iubeasca pe Dumnezeu pe care nu-L vede?" (citat aproximativ)

doar ca pe fiecare ii iubim altfel.


iarta-ma te rog, dar nu vad de ce crezi tu ca ii "sfasii" sufletul sotului daca tu vrei sa implinesti cele ale lui Dumnezeu.
iarta-ma te rog, nu intentionez sa-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala, dar cea mai mare dovada de iubire pentru cineva este sa-i doresti mantuirea sufletului nu doar sa fii in mare armonie cu el aici in viata asta.

si daca acel cineva iti este foarte apropiat, nu se poate sa-ti vezi numai de credinta ta, ci va lucrati impreuna mantuirea in parteneriat cu Dumnezeu si atunci orice incompatibilitate si disensiune se dilueaza incet-incet pana dispare cu totul.

http://www.canoaneortodoxe.net/can_intreg.html citatul il gasesti aici "Canoanele intregitoare ale Sf. Ioan Ajunatorul.

Dupa cum ai sa gasesti scris si acolo site-ul conţine toată colecţia canoanelor Bisericii Ortodoxe iar conţinutul este luat în totalitate din lucrarea părintelui Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca – Canoanele Bisericii Ortodoxe - Editura Institutului Bibilic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Patriarh Teoctist.

Sf. Ioan Ajunatorul (sau Postitorul cum este mai bine cunoscut) a fost Patriarh al Constantinopolului intre anii 582-595 si se praznuieste pe 2 septembrie.

vezi aici http://www.calendar-ortodox.ro/sfintii_septembrie.htm

si aici mai multe date despre viata sfantului http://patriarhii-ortodoxiei.blogspo...-ORTODOXIEI%29

draga topcat, inainte de a te pronunta asupra unui text scris din scriptura, e indicat sa nu excluzi metatextul nescris dar si contextul semantic si istoric in care a fost scris.

ti-am mai raspuns la asta pe alt topic, e posibil sa nu fi citit sau doar e un hobby al tau sa pui aceeasi placa de enshpe ori.

mai reiau o data si pe topicul asta.

aici acest cuvant - a uri- e un ebraism preluat de greaca veche şi, prin ea, de limbile moderne. Nu e vorba de a urî în înţelesul propriu al cuvântului, ca Iisus nu îndeamnă niciodată la ură, ci la capacitatea de a te despărţi imediat şi total de cei dragi spre a deveni adept apropiat al Domnului.

In esenta, a deveni adept al lui Hristos inseamna a te naste din nou, duhovniceste vorbind.
Si ca si in cazul nasterii trupesti, fiecare parcurge singur acest proces (de schimbare a mediului intrauterin cu mediul in care traim), tot asa, nasterea intru Hristos e un proces strict personal de schimbare a launtrului in care traim ca fire cazuta si intrare in mediul harului , e un proces de restaurare a fiintei si fiecare il parcurge doar pentru sine, indiferent daca membii familiei sale trec prin acelasi proces sau nu.


a fi crestin - in sens autentic, nu doar de convenienta sociala - nu inseamna doar a afirma din cand in cand un set de principii, convingeri si credinte, ci e un proces de asimilare progresiva a harului, e o lucrare launtrica de lunga durata, destul de dureroasa, de iesire din starea de pacat si trecere in starea pentru care a fost creat initial.

Matei, care şi-a scris Evanghelia mai întâi în aramaică şi apoi în greacă, a fost conştient de riscul acestui cuvânt - a uri- şi a formulat aceeaşi teză în termeni prioritari: „Cel ce-şi iubeşte pe tatăl său sau pe mama sa, sau pe fiul sau sau pe fiica sa, mai mult decât pe Mine nu este vrednic de mine" (Mt 10, 37).

a-si uri cineva sufletul inseamna a recunoaste onest ca starea in care se afla trebuie lepadata si inlocuita.
Impreuna cu Hristos facem treaba asta, dar noi punem prea multe intrebari (ceea ce nu-i rau) dar nu lasam raspunsurile lui sa ne re-alcatuiasca.

si unul din raspunsuri e asta, ca nu putem trece peste o prapastie din doi pasi mici, trebuie sa facem un pas mare, fara reveniri ( asta referitor si la cuvintele "lasa mortii sa-si ingroape mortii" - adica lasa-i pe cei ce se cred vii fara Hristos si vino si sa devii viu )


iar celelalte citate la care te refereai ca Hristos a zis "am venit sa aduc sabie.. "etc. se refera la disensiunile ce se creeaza intre membrii unei familii, comunitati cand unul dintre ei vrea sa se rupa realmente de starea anormala de pacat iar ceilalti vad in asta o forma de autism cultural sau schizofrenie.

Pentru fiecare membru al familiei, aceasta trecere launtrica poate fi mai mult sau mai putin dramatica. Nu inseamna neaparat sa-ti lasi familia de izbeliste si sa te plasezi egoist in alt spatiu geografic, ci doar ne avertizeaza ca din cauza aceasta vor fi disensiuni.

a prefera starea de nedesavarsire ( odata ce ai devenit constient ca Hristos pentru asta a venit intre noi , ca sa ne schimbe), a prefera pacatul si neiesirea din el, de dragul unor relatii de rudenie(asta in cazul ca pe ceilalti membri ai familiei nu-i intereseaza religia), inseamna o zbatere absurda intre niste bariere pe care ti le impui singur.

Am spus eu altceva? Am spus doar ca credinta e mai presus de familie.

:)) m-am documentat mult mai mult de fapt dar doar atat am apucat sa dau linkuri.
din pacate nu am pe cine sa conving :) sunt singur. doar ca vroiam sa imi clarific mie insumi si eventualilor curiosi.

pre-marital sex is a mortal sin. scrie peste tot :)

ma tii la curent cu noutatile.

Doamne ajuta!
Delia, imi plac foarte mult postarile tale insa as vrea sa te intreb, vizavi de cele scrise de tine mai sus, cum impacam dorinta de mantuire personala cu eventuala lipsa de dorinta de mantuire a sotului / sotiei? Viata ne aduce uneori in situatii de genul: sotia - credincioasa, interesata sa faca tot ce-i e in putinta pentru a se mantui; sotul - necredincios, ateu, in apostazie, etc. Sau invers.
Cum procedam in asemenea situatii?
Bineinteles ca i se poate reprosa celui "credincios" din familie ca nu a ales "cu cap" in momentul in care s-a casatorit cu respectiva persoana, insa, asa cum stim prea bine, pocainta poate interveni oricand pe parcursul vietii unui om. Cazul celor 2 soti care-si impreuna-lucreaza mantuirea e "de manual", reprezinta exceptia in zilele noastre, restul situatiilor fiind extrem de "pestrite".
Asadar, n-ar fi constructiv sa prezentam si variantele "de lucru" pentru acesti crestini?
Ceea ce am ingrosat in postarea Deliei e foarte adevarat insa cu grad de aplicabilitate redus...

Doamne ajuta!

draga coralina

Da, e adevarat, fiecare om e un caz unic si mantuirea fiecaruia e o taina.
Unii traiesc in familii cu situatii dramatice cu scandaluri zilnice , altii au cele mai propice conditii de studiat si de rugaciune.
Si intre extremele astea sunt multe, multe nuante. Nu sunt doua situatii identice.
Si totusi mantuirea, atat cat tine de noi, e legata de dorirea noastra de a fi cu Dumnezeu si de a scapa de pacate si de a face binele.

Stii cum se zice, unde l-a pierdut omul pe Dumnezeu? In Rai
Si unde L-a gasit? In Iadul suferintei si necazurilor.

Acuma, depinde de la caz la caz dar din orice situatie se poate iesi invingator sau invins. Depinde daca L-ai luat pe Dumnezeu ca aliat.

Nu am nici o pretentie ca as pricepe ceva din tainele lui Dumnezeu si nici nu cred ca
ne-a predestinat dupa vreun criteriu aleatoriu, ci doar ca in prestiinta Lui, Dumnezeu stie ce ne este de folos fiecaruia.

Poate e un exemplu vulgar, dar se zice ca in viata nu conteaza sa ai carti bune, ci sa le joci bine pe cele pe care le ai.
Ca daca tot ma chinui sa inteleg de ce asa si nu altfel, de ce mie Dumnezeu mi-a dat asa si la celalalt altfel, ajung ca in loc sa traiesc viata sa ma dedic descifrarii hieroglifelor din viata mea.

Nu zic sa traiesti fara sa te straduiesti sa intelegi , ci doar sa accepti ca sunt lucruri pe care le poti schimba, altele nu tin de tine iar tot ce trebuie sa faci e sa-I ceri lui Dumnezeu sa-ti dea intelepciunea sa faci diferenta dintre ele.

Banuiesc ca un raspuns duhovnicesc la ce m-ai intrebat ( desi eu nu stiu sa dau sfaturi si nici nu pretend cuiva sa ia drept reper ce zic eu ) ar fi sa ai multa rabdare cu cei de langa tine si multa rugaciune si nejudecare.

Ca asa cum si cu mine are Dumnezeu rabdare chiar de vede cat trag pisica de coada si ma invart in cerc, tot asa si cu ceilalti are rabdare si pe toti ne ingaduie si ne asteapta.

De este unul in familie macar care merge la biserica , cred ca Dumnezeu nu trece asta cu vederea.
O intreba cineva pe Maica Siluana “ce sa facem pentru cei din familie care nu merg la biserica? “ si maica a zis “pai, sa-i duceti pe targa.
Stiti ce e inseamna a duce pe cineva pe targa la biserica, nu?” Adica a-l pune pe pomelnic la fiecare Liturghie” si sa lasi restul in seama lui Dumnezeu.

Si in rest sa te porti normal si sa vezi in orice om chipul Celui care ne-a creat pe toti.
Si sa nu incerci sa convingi pe nimeni cu forta iar daca iti pune inadins piedici poti sa-i spui civilizat ca asa cum tu ii respecti optiunea sau necredinta , sa-ti respecte si tie credinta si dorinta.

Iarta-ma te rog ca suna asa de teoretic dar in lipsa unui caz concret pot doar sa vorbesc cu aproximari.
Multumesc pentru aprecieri, dar postarile mele , daca nu ai sesizat pana acum, sunt in mare parte copy/paste de la altii care chiar stiu, ca de as zice de la mine, s-ar inchide tot forumul.

P.S. Daca nu poti vorbi cu un om despre Dumnezeu si mantuire pentru ca nu-l intereseaza, vorbeste cu Dumnezeu despre el, ca pe Dumnezeu sigur Il intereseaza.

Apreciez mult ca ai dat o opinie personala si ca ai coborat din 98% (ai stat sa-i numeri? :P) in particular. Parerea mea e ca in orice act sexual e o doza foarte mare de egoism pe care nimic n-o poate baga sub pres. Poti spune ca nu esti egoist cand esti frigida sau cand ai in minte copiii. Dar cand iti place... nu mai intru in detalii.

Si inca o chestie: dupa cum deduc din aproape toate postarile pe tema asta:
- mai multe femei decat barbati implicati in discutie, nu am vazut nici un barbat sa scrie "daca sotia ma refuza in sarbatori , ma duc la alta" :)
- nimeni n-a spus, ma, cand imi vine imi vine, asta e. Nuuuu, majoritatea vorbim despre ce ni se pare NORMAL sau NATURAL.

Now: NORMAL si NATURAL, in cel mai trupesc caz cu putinta, e cand faci sex ca asa-ti vine. Iaca, se aprinde trupul si de-acolo stim toti ce se intampla. Dar in momentul in care faci teorie pe tema normalului si naturalului, si reglementezi actul sexual dupa statistici, dupa ce ai citit in Cosmopolitan ca e normal si dupa ce stii de la tv/vecini/prieteni/restul societatii ca e natural, deja cred ca ne aflam pe un teren foaaaarte alunecos.

Ceva de genul, eu nu fac amor ca am chef, fac pentru ca "ideologia" pe care mi-am facut-o eu despre sex ma impinge la asta. E normal si natural sa fac atmosfera, sa pun un tzol festiv, aprindem un betisor, tra la la si facem foc de unde nu era. Stiti ce spun? Adica pe trup nu-l interesa sexul in ziua aceea, dar ideologiile mele m-au determinat sa creez in mod artificial un moment si un mediu propice, dpdv psihologic, actului. Dupa care mai si numesc asta iubire. :p

Mintea mea precede si determina actul sexual, nu nevoia trupului.

In minte se intampla totul, si daca da cineva cu matura pe-acolo si sa zica, auzi, de chestia asta nu prea am nevoie, imi cam complica existenta, cred ca o sa aiba oarece surprize si-o sa constate ca pe-acolo in pod, sub toate gioarsele inutile, zacea un ascet care abia astepta sa fie scos la lumina. Pe mine postul nu m-a ajutat sa-mi disciplinez trupul (desi am aflat chestii interesante despre nevoile reale) cat m-a ajutat sa-mi dau seama ce varcolaci concupisenti erau fix in mansarda. Cu care daca stai la negociat, ai pierdut din start. Ori smulgi din radacina prejudecatile legate de normal/natural/dragut/romantic bla bla, ori cari chestia asta cu tine pana la adanci batraneti si eventual si pe lumea cealalta, unde n-o sa mai poata fi satisfacuta oricum.

Asa vad eu situatia.

In ebraica si aramaica (chiar daca evangheliile au fost scrise in greaca sunt multe ebraisme) cuvantul care corespunde acestei traduceri cu a uri este altul, nu a uri. Este a nu pune in centrul dragostei tale.

PS Tocmai am vazut ca a explicat mult mai bine Delia mai sus.

Cum se spune, organul cel mai erogen este creierul. Da.

Nu stiu, de ce ar fi un lucru rau, de fapt, sa simtim si noi placere si sa fim, asa cum spui, si egoisti in actul trupesc? Ce am invatat eu este ca trebuie sa invatam sa respectam dorintele celuilalt si sa cautam placerea si bucuria lui in primul rand, si nu sa evitam sa simtim si noi dorinta, placere, satisfacere, unire etc.
Este un subiect foarte intim si de aceea greu de discutat. Fiecare are experientele lui personale si sunt greu de pus una langa alta aceste experiente si generalizat.
Mi-a placut ce a scris Delia mai sus citandu-l pe sf. Siluan: ca daca putem sa ne rugam inainte, in timpul si dupa un lucru cu inima usoara, inseamna ca acel lucru nu este rau. Imi amintesc ca si tu ai propus asta mai demult, cand vorbeam de citirea literaturii. Poate ar trebui sa practicam asta si pentru dragostea trupeasca, si astfel ea se va curati de elementele pra egoiste si consumiste de care este poate poluata - sub influenta culturii actuale hipersexualizate si consumiste?

Nu am zis aici, nici Noesisaa nici altii, ca ar trebui sa facem dragoste pur si simplu cand avem chef. O anumita forma de abstinenta este buna. Insa fiecare cuplu trebuie sa si-o gaseasca de comun acord, dupa conditiile strict intime si personale in care se afla. Cam asta ziceam eu.

Eu nu cred ca exemplele pe care le-ati dat tu si Anna mai sus de persoane obsedate de sex pana la batranete si spunand lucruri necuvincioase copiilor sunt neaparat relevante pentru discutia noastra. Nu cred ca un cuplu care incearca sa duca o viata sexuala bazata pe iubire, echilibru, in cadrul casatoriei, ajunge asa la batranete. Cred ca mai degraba ajungi asa daca faci numai ce ai chef din tinerete. Si cred ca cei obsedati de sex au o problema de faopt cu sexualitatea lor, nu o traiesc intr-adevar in mod echilibrat si in dragoste si respect. Sunt de fapt lipsiti de adevarata sexualitate echilibrata. De aia le 'trebuie' reviste porno.. NU cei care traiesc o viata sexuala bazata pe iubire si respect in casatorie au asemenea probleme.

Ba exista si ar trebui sa stii ca profesor de religie. Asta daca nu minti, facând pe nestiutoarea.

Cumpara-ti cartea asta de drept canonic ortodox:
http://www.supercarti.ro/carte/drept...ericeasca.html





Cum am zis mai sus, exista legislatie biseirceasca, Sfintele Canoane. Nu te mai lua dupa ce-ti zice oricine pe internet, întreaba un un preot.

De asemeni întreaba un preot cine sunt Sfintii Parinti. S-ar putea sa afli ca e vorba de ansamblul scriitorilor bisericesti si ai ierarhilor canonizati (facuti Sfinti) si ca opera lor e unitara nu din pricina ca se luau unul dupa altul ci din pricina ca toti au fost inspirati de acelasi Duh Sfânt. În Traditia Bisericii ei reprezinta o autoritate atât sub raport practic, fiindca ei sunt autorii Sfintelor Canoane, cât si sub raport formal, fiindca se considera de catre unamimitatea autorilor teologi ca ei reprezinta modelele de gândire si de vietuire ale Bisericii.


Felul batjocoritor în care vorbesti despre ei s-ar putea sa-ti atraga mânia lui Dumnezeu si sa ajungi sa te întrebi de ce ti s-a întâmplat cutare lucru.

@ Fani, ce am dorit eu sa zic cu acel post este ca noi acordam o importanta prea mare sexualitatii, si nu in acel aspect al ei care e cel mai important (importante sunt cu adevarat consecintele ce pot decurge din act, adica zamislirea).
Nu trebuie neaparat sa fii obsedat ca sa acorzi o importanta prea mare sexului. Ajunge sa crezi ca este indispensabila vietii de cuplu. In momentul in afirmam ca:
- fara sex nu este echilibru in cuplu
- ca de ce e voie doar in zilele x y z
- ca de ce trebuie sa fim abstinenti inainte de Impartasanie
- sau dupa
- ...

Din acestea rezulta ca noi recunoastem ca s-ar putea sa fie o problema mare (de cateva zeci de pagini :p) cu aspectul acesta al vietii omului, si recunoastem problema asta inainte chiar ca ea sa se fi produs (nu cred ca scrie cineva pe-aici cand e excitat si nici nu cred ca poate cineva sa prezica momentul in care va fi, si daca acel moment va fi intr-o sambata sau nu).

Faptul ca discutam atat de mult despre lucrul asta arata limpede ca ne roade foarte mult psihologic. Si ca, in afara oricarui stimul sexual fiind, totusi gandurile acestea ne domina cumva prin "absenta". Perspectiva de a nu mai face dragoste in anumite zile (in care repet, nici macar nu stim daca vom dori sau nu), starneste in toi toate duhurile de impotrivire si razvratire.

Pe mine cel mai mult ma intereseaza lucrul asta :) De ce opunem rezistenta unui lucru care nici macar nu e sigur ca se va intampla :) Si tot razvratindu-ne noi, in loc sa zicem simplu ca vedem ce facem la fata locului, tot discutand pe tema asta si gasindu-ne justificari la acte/caderi/pacate/evenimente din viitor, ma tem ca prin asta si facem self fulfilling prophecies. Daca nu vrem sa fie altfel, daca nu ne putem macar imagina ca se poate gandi/exista si altfel, nu vom ajunge niciodata sa vedem cum este acel altfel. Adica suntem sclavii unui tipar pe care noi insine ni l-am faurit.

Si acum un exemplu: astazi in policlinica a venit o doamna de 60 de ani, cu o tulburare etichetata ca depresie. Sotul era cu ea. Doamna se plangea ca nu are chef de nimic, ca tremura, ca are stari de rau, ca fusese in mai multe servicii de medicina interna care o trimisesera acasa sau la psihiatrie. La un moment dat a spus ca vrea sa share ceva mai intim si l-am rugat pe sot sa iasa afara. Eh, nu e nevoie, a zis ea, i-am spus si lui, stie. Si ne-a povestit cum de 15 ani, de cand a intrat la menopauza nu mai are viata sexuala cu sotul, ca ii reproseaza lui lucrul acesta, el fiind impotent, ca s-a gandit chiar sa apeleze la o cunostinta, pentru satisfactie. Am intrebat-o, si aici devine interesant, daca simte fizic nevoia de sex. Raspunsul a fost: nu. Dar ziceti si dvs, viata sexuala e importanta pentru sanatatea omului, nu?

O fi, dar nu atat de importanta incat sa te impinga in bratele vecinului pensionar, mai ales daca si recunosti ca nici macar nu ai chef. Circumstanta atenuanta ar fi fost ca doamna sa aiba nevoie de afectiune (sunt oameni care confunda lucrurile): insa de aceasta are parte pentru ca sotul ii face toate poftele, el face toata treaba in gospodarie si nu o lasa niciodata singura. Iar ea ii reproseaza acel unic lucru pe care el nu il mai poate face si de care trupul ei nici macar nu are nevoie.

Si e o femeie ca multe altele, nici vorba sa fi fost obsedata de sex (cel putin nu asa cum imi imaginez eu pe cineva obsedat de sex :p). O bunica cu batic pe cap si cu vata in urechi, sa n-o traga curentul. Care nu simte trupeste nevoia. Dar care poate, daca ar ajutat-o intelectul si educatia, ar scrie si ea volume intregi despre importanta sexului in viata de cuplu :)

PS: Ce i-ati fi spus voi acelei doamne? :D

Ne lipsesc credinta nadejdea si dragostea.
Oare exista lucruri pe lumea asta care sa fie la voia intamnplarii?
Sau tot ce se intampla e din voia si cu ingaduinta lui Dumnezeu?

Poate cineva avea copii daca Dumnezeu nu vrea sa ii dea?
Oare da Dumnezeu oamenilor mai multi copii decat ar putea acestia creste? Nu se ingrijeste Dumnezeu de toate fapturile Lui?
De ce sa ne substituim lui Dumnezeu si sa facem cum vrem noi si nu cum vrea El?

Iata cateva intrebari pe care sa ni le punem intr-o astfel de situatie.

Pentru ca numai ideea ca suntem ingraditi ne face sa ripostam instinctiv pentru a ne elibera. Orice regula care nu este acceptata din dragoste sau inteleasa ne va duce mai devreme sau mai tarziu la razvratire. Uneori ne razvratim pe drept impotriva acelei reguli, caci vom descoperi in final ca nici macar nu era necesara. Alteori , cand ne luptam cu o regula buna, suntem coplesiti de dragostea lui Dumnezeu care este in spatele acestei reguli pentru a ne pazi de ceva mai rau....si ne pocaim... Sunt si unii care persista in razvratirea lor deoarece razvratirea e tot ce doresc si nu vor sfarsi bine. Dar noi nu suntem din aceia, nu-i asa... :5:

Am mai scris de multe ori, canoanele nu sunt echivalentul Magisteriului vcatolic, nu sunt echivalentul dreoptului canonic catolic si nu au valoare de lege in Biserica Ortodoxa, ci de orientare. Ele se aplica de cand lumea (o spune si sfantul Vasile) la persoana. Exista pentru asta si principiul iconomiei (adica a 'bunei chivernisiri a casei', etimologic).
Exista canoane si canoane. Unele au baza dogmatica si nu pot fi schimbate, altele au la baza realitati sociale depasite si daca nu sunt schimbate, atunci macar nu se alica(de altfel in practica foarte multe canoane nu se gandeste nimeni sa le aplice, exista doar cateva pe care se tot bate apa in piua, de altele nu prea ne pasa si culmea e ca uneori sunt cele mai importante).

Se spune ca Dumnezeu iti da dar nu iti baga in traista.
Noi colaboram cu Dumnezeu. Avem voie sa ne folosim si mintea proprie.

Cred ca confunzi liberul arbitru cu libertatea crestina. Libertatea crestinului este modul in care el face alegerile morale.

Iar crestinismul nu este o religie a legii, nu uita asta : nu este ca iudaismul sau islamul. Nu se considera ca ne mantuim respectand legi si reguli, ci apropiindu-ne din ce in ce mai mult de Dumnezeu, prin dragoste. Sigur, reguli mai exista, dar nu ele sunt in centru.
A spune altfel inseamna pana la urma a nu intelege nimic din Noul Testament.

Si sigur ca sunt anumite lucruri care sunt in mod clar pacat - dar toate se pot reduce la legea dragostei daca le analizezi. Nu sunt legi in sine.

@Traditie - Atentie la ton si la limbaj. Nu mai face oamenii mincinosi!
1. interesanta lucrarea recomandata. Cred ca ma intereseaza si pe mine
2. Si sa stii ca nu vorbesc batjocoritator la adresa Sf.Parinti. Dimpotriva, mi se pare ca ceilalti o fac folosind aceasta denumire. Mi-as dori, ca sa ne putem toti, de fiecare data cand se vorbeste despre ei, sa se spuna numele lui si titlul lucrarii.

@Jane -
Niste concluzii - tu te-ai casatorit din alte motive si nu ai relatii cun sotul tau. Nu simti nevoia, va simtiti bine asa, consideri ca un cuplu nu trebuie sa aibe sex. O.K. Este parerea si simtirea ta si a sotului tau (daca ti-o impartaseste).
Nu mai generaliza insasi. Altii simt si considera altfel.
De fapt de unde ai tu aceasta idee ca sexul nu este indispensabil intr-un cuplu de casatoriti?
Asta este sensul casatoriei, indiferent daca rezulta copii sau nu. Este daruirea totala. Asa cum spunea si Noesissa, este vorba de a iubi un om cu trup si suflet.
Si tot ceea ce spui tu ar fi valabil numai daca cei doi n-ar dormi in acelasi pat, sau ar avea anumite tulburari.
Si nu vorbim (adica eu cel putin) neaparat despre actul respectiv (pana la sfarsit). Poate vorbim numai de anumite gesturi erotice.
N-as vrea sa intram in detalii aici.
Legat de cazul cu femeia:
Nemultuirea ei, acumulata in timp, s-a mai si amplificat probabil, s-o mai fi rasfrans si in alte lucruri, s-a generalizat. Este posibil sa fi reprimat de multa vreme aceasta dorinta. Ca n-o mai simte fizic e una, dar o simte in suflet.
In plus femeia percepe anormalitatea vietii de cuplu.
Daca ii lipseste sau nu, numai ea stie. Depinde si sub ce forma.
Tu spui cat o ajuta si rasfata si ce face in gospodarie. Eu te intreb trupeste ce-i ofera? Mangaieri, atingeri, alte gesturi erotice.
Poate ca ea nu mai simte dragostea lui.
Daca are nevoie? Cum poti sa spui ca nu are nevoie!

Pentru mine, Noesisaa si altii, dragostea pentru un om este ceva complex, care implica si trup si suflet si gesturi si etc. Daca ceva din ele lipseste, dragostea nu mai este aceeasi.

Exact asa cum spuneti voi (unii) ca daca nu te jertfesti in anumite zile sau nu faci nu stiu ce, inseamna ca nu-l iubesti (suficient) pe Dumnezeu, la fel se intampla cu un om. Nu-i dai atentia cuvenita, inseamna ca l-ai privat de o parte de dragoste.

Pentru mine actul in sine, nu reprezinta nimic. Pot trai fara el. Dar atunci nu ma mai consider in cuplu. Asta in afara de faptul de a concepe copii. Exista alte lucruri care imi sunt mai importante si care insa pot aluneca spre act. Si unde punem granita atunci?

Si de ce nu vorbesc barbatii aici despre acest aspect? Nu stiu. Poate sunt mai lasi. Sau poate ca oricum ei nu-si fac probleme cu asa ceva...nu fac abstinenta in cuplu. Stiu eu.
De fapt nici vreeo femeie nu a vorbit concret cum face ea si cata abstinenta sau nu. Este o problema privata.
Am observat de fapt de mai multa vreme ca se evita in mod constant si categoric impartasirea experientei proprii.
Mai bine citam pagini intregi, decat sa spunem in doua vorbe: uite noi asa facem (eu asa fac) si gata. Nu in detaliu. In doua vorbe.

Din pacate da (poate mai ales) celor care nu-i pot creste cum se cuvine: nu sunt casatoriti, sau sunt fara capatai, folosesc alcool, droguri etc., sunt f.saraci, fete singure si sarace etc. Iar copiii sunt apoi abandonati, sau uneori si mai rau. Unii ajung mai tarziu sa fie infiati de oameni buni...altii ajung pe strazi si case de corectie. De ce? De ce face Dumenzeu asa?
N-am (prea) vazut oameni bogati si cu o familie echilibrata, cu multi copii.

Pentru ca daca ar fi indispensabil, atunci in cazul unei boli sau unui accident, ai fi indreptatit sa divortezi sau ce? Ai inceta sa iubesti in secunda doi pe cel cu care te-ai cununat? Dar pe vremea cand plecau cu anii la razboi? Sau acum cand lucreaza in alte tari si se vad o data la cine stie cate luni?

Ce, oamenii aia nu se iubesc? Dragostea lor nu e completa? Eu zic ca abia aia e dragostea cu adevarat complexa si care nu cade (daca este si nu calca pe alaturi).

Tuturor ne place sexul dar cum am zis si in postul anterior, daca nu ne putem concepe viata fara el, daca nu putem concepe cateva saptamani de post sau cate or fi, de abstinenta, cum ne putem concepe vesnicia fara el?

Uite, ca da, dupa ultima "sedinta" de sex(ce-o fi insemnand cuvantul asta, oare ?), m-am mantuit, da, da, m-am mantuit !
Nu pot, nu vreau, sa nu va doresc la toti, "sexare" in plin, ca nu mai asa o sa va mantuiti, dragilor !
La mantuire deplina, sexosilor !:5:

Intr-adevar asa este. De aceea, una dintre cele mai dragi rugaciuni ale sufletului meu este aceasta:

"Doamne da-mi putere sa ma pot obisnui cu ceea ce nu pot schimba, da-mi curajul sa lupt cu ceea ce pot schimba si da-mi intelepciunea de a le deosebi una de alta!

Amin !"

O interpretare psihologica de foarte mare bun simt si cat se poate de adevarata.
Bravo! si ... multumesc din suflet. aveam mare nevoie sa citesc scrisa de altii aceste lucruri care reprezinta un "deziderat" (daca-mi este ingaduit sa-l numesc astfel) al sufletului meu.

Inca o data multumesc draga Jane.

Situatia 1: da, in cazuri de impotenta stiu ca este indreptatit divortul
Situatia 2: nu incetezi sa-l/s-o iubesti, dar nici nu mai este acelasi lucru, mai ales daca iti doresti si copii.
Situatia 3: este o situatie anormala, care nu functioneaza pe durata mai mare.
Daca iubetsi cu adevarat pe cineva faci si niste eforturi sa fii cu el, niste renuntari etc.
Depinde aici mult si de fiecare persoana. Am mai spus. Nu se poate generaliza. Ceea ce pentru unul se poate, pentru altul este de neconceput.

Ultima fraza n-am inteles-o. In primul rand ca pet total se cere (in canoane) f.multa abstinenta. Numara pe calendar. Si ce are vesnicia cu asta? Inteleg ca te referi dupa moarte? Pai atunci nu mai suntem trup, nu ne mai trebuie nici iubire, nici sex, nici nimic. Ce-ai vrut sa spui de fapt?

Concluzie: suntem oameni, nu masini, nu roboti. Este greu sa ceri renuntarea la iubire.
Fiindca Jane, abstinenta presupune multe: autocontrol, distanta/izolare trupeasca, raceala. Altfel se pot intampla accidente, tocmai prin ea (poti pacatui in somn, sau in gand, sau cu sufletul, etc.).
N-ai voie nimic...

uite in seara asta chiar simt nevoia sa scriu simplu si clar ce-mi vine in minte si ce gandesc asa cum simt fara sa-mi mai recitesc postul, fara sa ma mai gandesc de 10 ori (desi asa poate nu e asa de bine) dar IL las pe Dumnezeu sa-mi calauzeasca mainile pe tastatura in timp ce scriu (rugandu-ma cu mintea si cu sufletul sa o faca).

dupa ce am terminat de citit de unde n-am mai citit ce ati scris, am ajuns la ultimul post al sophiei si mi-a venit sa oftez si am spus (da am spus cu voce tare caci sunt singura in casa si nu ma aude om, ci doar Domnul "Doamne te rog, ajut-o pe sora mea Sophia sa inteleaga, si da-mi Doamne si mie putere sa inteleg, da-mi intelepciune sa pricep si sa nu vorbesc/scriu doar vorbe'n vant").

Si pentru ca tot la sophia mi-a ramas gandul (nu stiu de ce simt aceasta legatura sufleteasca atat de puternica acum cu zbuciumul care reiese din postarile ei - poate pentru ca a fost candva si al meu, si poate inca mai este) am sa incerc eu sa fac ceea ce spunea ca-si doreste. Sa scriu despre mine. cu exemple proprii, traite si nu luate cu copy si paste de pe vreun site.

am trait cu multi barbati, am trait in pacat, necununata, am facut sex, am facut avort, mi-am jucat mantuirea la ruleta ruseasca cu prezervativul si metoda calendarului (anticonceptionale nu am luat niciodata dar nu din motive de credinta ci din cauza ca nu le suporta ficatul meu).

Am trait f multi ani in starea aceasta. Nu am sa intru in detalii cum si de ce m-am "trezit". pentru ca nici n-as sti sa explic. stiu doar ca Domnul s-a indurat de mine si nu m-a lasat singura nici o clipa, nici macar atunci cand eu nu stiam de EL si nu-L cautam si nu respectam poruncile Lui.

Am sa scriu insa despre ceea ce simt acum, in momentul de fata, cand m-am intors la Dumnezeu, la dreapta credinta, de cand am inteles/acceptat, mi-am impus atunci cand ma luptam cu mine insumi sa ma rog, sa nu renunt sa merg la sfanta Liturghie chiar daca mi se pun zeci de piedici si ispite in cale, sa-mi plec genunchii si sa ma rog chiar si atunci cand parca nu simt nimic din cuvintele rugaciunilor, sa persist in aceasta oricum si sa indraznesc sa cer de la Domnul la nesfarsit iertare pentru pacatele mele.

chiar si acum am ajuns sa cad in pacat cu un barbat (nu sunt casatorita)... ce a diferit insa?
faptul ca dupa ce am facut pacatul nu am simtit ce simteam inainte ci numai rusine si cainta si frica si totusi speranta ca Dumnezeu ma va ierta daca ma spovedesc si daca imi propun si ma si straduiesc sa nu mai repet pacatul. si au mai fost ispite dar am reusit sa le biruiesc. Domnul ma intareste daca vede ca si eu ma straduiesc.
chiar simt ca daca eu fac un pas catre EL, EL face 10 pasi catre mine.

Incerc sa ma rog cat mai mult pot si sa nu uit nici o clipa ca voi cadea, ca voi obosi iarasi, ca sunt prada ispitelor trupului si ca nu voi reusi nimic fara ajutorul Lui.

si inca ceva. tot foarte personal. Eu una simt nevoia de reguli, de legi. simt ca daca Dumnezeu ma lasa de capul meu si nu ma indruma prin invataturile sf parinti, ale duhovnicului, prin canoanele bisericii... voi cadea iar si iar si iar.

eu simt nevoia sa mi se spuna nu ai voie in ziua x, in ziua y si in ziua z, nu e bine sa aia si aialalta. si cu cat mai neconforme cu gandirea mea lumeasca sunt regulile cu atat mi se pare ca le pot imbratisa si respecta mai mult.
cel mai greu lucru de acceptat pt mine a fost acela ca nu pe lumea asta trebuie sa fiu fericita - nu cu o fericire lumeasca cel putin. Dar dupa ce am simtit acest "adevar" in insasi fiinta mea nu am mai avut probleme.

Caile Domnului sunt nebanuite si daca reusesti sa zici din suflet macar o data "Faca-se voia Ta Doamne", EL lucreaza inspre intelegerea si luminarea din mintea ta.

Desi, cu cat inaintez pe aceasta cale , cu atat sunt ispitele si incercarile mai mari. Dar asta nu-mi e spre deznadejde ci spre bucurie.

Eu inteleg ca regulile ajuta. Si pe mine ma ajuta. Doar ca imi dau seama pe masura ce trece timpul ca Dumnezeu nu ne opreste la asta si ne cere sa trecem mai departe, sa devenim adulti responsabili, nu copii care asculta doar de parinti.
Maria, gandeste-te ca se spune ca regulile sunt bune pentru inceput dar ca incetul cu incetul trebuie sa facem lucrurile in libertate si din dragoste si nu urmand regulile. Cam asta ar fi calea crestina.
Sigur ca anumite lucruri chiar trebuie urmate - ferirea de relatii sexuale inainte de castaorie de exemplu, pentru ca nu este o regula in sine ci sta la baza definitiei casatoriei si a respectlui fata de celalalt si a responsabilitatii crestine. Cum spune sf Pavel, cand te unesti cu o femeie te faci una cu ea.. De aici responsabilitatea.
Dar alte reguli... Cred ca sunt acolo ca sa ne ajute, sa ne indrume, nu ca sa ne constranga. Aici ma refer la regulile stricte de abstinenta in cuplu si la posibilitatea contraceptiei.

In legatura cu ce scrii in celalalt mesaj si ce scrie Jane: sigur ca altfel vezi lucrurile cand ai trait o viata sexuala in afara casatoriei si ai ajuns poate chiar la avort. Daca pe urma te intorci la credinta si te casatoresti, amintirile din perioada dinaint te pot tulbura si poate sa iti para mai importanta abstinenta decat trairea sexualitatii, pe care o ascociezi fara sa vrei chiar cu pacatul si lipsa responsabilitatii. De acceea de ex. Sf Maria Magdalena a plecat in pustiu si nu s-a casatorit.. (este un caz extrem, evident)
Dar poate voi cei care ati trait astfel de lucruri ati putea sa incercati sa -i intelegeti pe cei care au trait altfel, si pentru care poate sotul sau sotia este primul partener. Ei nu au cunoscut sexualitatea in afara casatoriri. Pentru ei, ea nu este legata de pacat. Oare nu este normal sa o perceapa altfel?
(Nu spun asta ca sa judec..)

Pentru Jane: sigur ca trairea concreta a sexualitatii nu este indispensabila. Exista situatii in care unul din soti se imbolnaveste. Exista batranetea, impotenta. Sigur. Daca ni se intampla asa ceva, putem sa ne manifestam dragostea si tandretea si pe alte planuri (si nu, Sophia, nu este motiv de divort in Biserica ortodoxa ci in cea catolica unde se considera ca facerea copiilor este motivul principal pentru care cei doi se casatoresc - cel putin pana de curand se considera asa). Dar este altceva sa spui ca pentru un cuplu de oameni sanatosi si inca tineri s-ar putea tot atat de bine lipsi de ea, ca ar fi chiar normal si bine sa o faca (de ex. ca sa traiasca o cununie alba sau ca sa nu aiba copii). Sigur ca este numai un mod de exprimare si traire a unirii si a drgostei, nu unirea si dragostea in sine. Dar este un mod firesc, omenesc. Noi oamenii suntem suflet si trup, este normal ca si trupul sa fie angajat in aceasta daruire totala a dragostei dintr-un cuplu. Asta este situatia normala, nu cea a bolii si a suferintei care este o exceptie, o cruce suplimentara de purtat. Este ceva greu, nu este dat decat unei minoritati.

Cred ca tot ce este al nostru, omenesc, trebuie trait in Hristos deci transfigurat. Daca noi nu suntem in stare sa incercam macar sa includem si sexualitatea in viata noastra duhovniceasca, eu cred ca ea se va intoarce mai degraba impotriva noastra. Daca o traim cu rusine, ca pe ceva necesar facerii copiilor, sau slabiciunii noastre, ca pe o concesie ('o iesire tolerata', cum spunea un vajnic ortodox pe aici), atunci ea se transforma in monstru care ne ataca in alte parti. Sau in fine, o parte din noi se atrofiaza.

Daca vrem sa o transfiguram prin asceza pura, atunci sa nu ne casatoitm, sa alegem calea manastirii sau a celibatului. Dar daca ne-am casatorit, sa asumam si sa luminam si acest aspect al persoanei noastre.

O parere mai neortodoxa
 

Cred ca in anumite cazuri, cand ambii parteneri il pun in prim plan pe Dumnezeu, sexul poate ajuta la mantuire.

E...aici cu ,,ambii´´ chiar e subiect de discutie. Nu in toate cazurile sunt in acelasi gand, la unison in privinta asta. Si iau chiar cazurile in care ambii s-au cunoscut prin biserica, sunt credinciosi. Inainte de casatorie discuta, normal si acest aspect si ajung la un acord. Dar dupa casatorie...multe se pot schimba. Ambii fiind crestini practicanti poate nici nu au stiut ce presupune o relatie sexuala, poate inainte nici nu lucrase ispita trupului in ei asa cum lucreaza acum cand sunt atat de aproape unul de altul...
Apoi, cand pornesti la drum intr-o casnicie, esti plin de avant, zici ca o sa rastorni lumea, iar cand vin greutatile....atunci iti dai seama cu cine ai pornit la drum. Ca omul la incercari se cunoaste.

Asta chiar nu o inteleg ! Ce legatura are sexul cu mantuirea ? Deci te rog cauta oriunde si vezi ce inseamna SEX si ce inseamna MANTUIRE .