Tu în general , eşti împotriva "regulilor", tiparelor de orice fel ! Cred că Florin Ionuţ a pus punctul pe I cel mai bine !

@Cristi - n-am inteles ce vrei sa spui cu ultimul mesaj adresat mie.
Da, sunt impotriva regulilor severe (mai ales fara o explicatie clara) si a tiparelor.
Totusi, n-am indraznit vreodata sa ma duc la Sf.Impartasanie nepregatita. Si nici n-am cerut/vrut dezlegare numai pentru mine special.
Din respect pentru Iisus Hristos. Adica daca exista aceste reguli, asta este. Atat cat pot le respect. Si atunci ma duc rar la impartasit.
Repet, este o problema delicata. Pentru multi aceste reguli sunt impedimentul impotriva impartasirii dese pe care o cereti voi si altii.
Si in acelasi timp este si adevarat ca trebuie si respect acordat actului impartasaniei.
De aceea spun ca trebuie sa gaseasca o cale optima: cat de des, cum sa ne pregatim etc.

Calea pe care o simte fiecare e cea mai buna.

Aici este un blog a unui parinte,care este pentru Impartasania saptamanala..

http://deasaimpartasire.blogspot.com/

@Daniel -
1. Am mai fost dat zilele trecute acest link. Am citit atunci si mi-am scris comentariile.
2. Nu e chiar asa.Ar fi simplu sa facem fiecare dupa cum simtim si asa mi-as dori si eu. Se spune ca fiecare sa faca precum ii spune duhovnicul...daca ii spune...
Pe de alta parte exista niste reguli, unii tin mortis la ele, altii dimpotriva (ma refer aici si la preoti). Asa ca este o negura...

Se pare ca exista o negura,dar pentru unii.Altii s-au mai dumirit.!

Parcă erai împotriva netului şi permiteai accesul la acesta doar mirenilor. Curios , te contrazici singur !

E un preot cu parohie,nu calugar.Si isi face cunoscut astfel,modul sau de lucru.Eu sper sa-ti foloseasca .....

Eşti viclean, dar simpatic în felul tău! Am Duhovnicul meu Părintele Paul Lepădatu , mi-e suficient şi forumul Bisericii pentru completări . Doamne ajută !+

Pai foarte bine ca ai duhovnic,atunci ce iti mai trebuie calugari cu laptop? Nu stiu daca pot accepta cu smerenie calificativul de viclean,eu raspund sincer,acel atribut stiu ca se potiveste altcuiva.

Nici nu e voie sa mergi nepregatita la impartasit. Marturisesc in public ca Duminica asta nu m-am impartasit, fiindca am calcat stramb intre timp si asta m-a despartit de Sfanta Taina a Euharistiei. Deci saptamana asta trebuie sa merg sa ma spovedesc pentru a indrazni sa ma cuminec Duminica ce vine - cu binecuvantarea duhovnicului, bineinteles.

Deci, de ce sa te duci rar la impartasit? Asa te invata duhovnicul tau sau nici cu el nu te intalnesti sau nu vorbesti prea des?

Doamne ajuta si ne lumineaza pe toti!

Pana una alta am gasit cu ajutorul lui glykys pasajul pe care il cautam de la parintele Cleopa, legat de Impartasanie si nu numai.

"28. - Care este randuiala de infranare (curatie) si traire conjugala a sotilor? - Biserica nu a fixat sotilor un program de convietuire, caci nu poate intra in amanuntele zilnice. Ci, a lasat totul la stiinta lor si la posibilitatea de a se iconomisi unul pe altul, potrivit cu natura, cu mijloacele si cu idealul fiecaruia. In general, sotii au datoria de a se ajuta unul pe altul, atat la bine cat si la necaz, si mai ales la boala si in greutatile vietii in general. Credinciosia unuia fata de altul trebuie sfanta; copiii sa fie bine crescuti, gospodaria bine chibzuita si demnitatea morala si sociala cu grija pastrata, cum zice si Sfantul Apostol Pavel: Casatoria sa fie cinstita intru toate si patul nespurcat, iar pe desfranati si pe preadesfranati ii va judeca Dumnezeu (Evrei 13, 4). Un Parinte bisericesc zice: „Cei ce sunt legati prin casatorie, trebuie sa-ti fie lor judecatori, fiindca au auzit pe Pavel care scrie ca este lucru cuviincios a se departa unul de altul pentru un timp, prin consimtamant, pentru ca sa staruiasca in rugaciune si apoi iar sa se apropie” (I Cor. 7, 4; Sfantul Dionisie, 3). Celor casatoriti legal le zice acelasi Sfant Apostol: Sa nu va lipsiti unul de altul decat numai prin intelegere, pe un anumit timp, ca sa va indeletniciti cu rugaciunea si apoi iar sa va impreunati ca sa nu va ispiteasca pe voi satana pentru neingranarea voastra. Si aceasta o zic dupa sfat, iar nu din porunca (I Cor. 7, 5-6). „Insa este de trebuienta a se feri de impreunare sambata si Duminica si in zilele de post, pentru ca in aceste zile se aduce Domnului jertfa cea duhovniceasca” (Timotei, canonul 13). „Nu s-a oprit barbatul si femeia de la impreunare trupeasca, decat numai cand vor a se pregati pentru rugaciune si Sfanta Impartasanie” (Pravila Mare, 170). Sfantul Simeon al Tesalonicului invata pe cei casatoriti: „Trebuie sa stim ca cei ce se insotesc prin nunta s-au legat de la Dumnezeu si sunt curati cu chemarea Celui curat. Deci, trebuie sa pazeasca unul fata de altul nunta neintinata si sa vietuiasca in pace si evlavie. Cei ce s-au unit de la Dumnezeu cu cinste, curatie si dragoste, sa pazeasca insotirea intr-un cuget, cu pace, ca un mare dar, pentru ca vor raspunde inaintea Domnului, alaturi de celelalte indatoriri dumnezeiesti, ingrijindu-se nu numai de trup, ci si de sufletul lor. Caci numai asa Dumnezeu va fi cu ei. Sa-si creasca copiii cu frica de Dumnezeu (Ef. 6, 4), sa faca milostenie si sa se mantuiasca” (Sf. Simeon Tesaloniceanul, op. cit., cap. 262). Pravila Mare a lui Matei Basarab, cap. 170, spune urmatoarele despre curatenia trupeasca a celor doi soti: „Barbatul si femeia sa nu se afle in pofta trupului, nici sambata, nici Duminica, ca in aceste zile mai mult se face dumnezeiasca Liturghie. Insa sambata pentru sufletele celor morti, iar Duminica pentru Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Insa aceasta sa fie cu intelegerea amandurora, adica sa fie cu voia barbatului si a femeii”. Iar Molitfelnicul mare, numit Trebnic, pagina 519, spune despre infranarea trupeasca a sotilor: „In cele patru posturi, precum si miercurea si vinerea este bine ca sotii sa se infraneze de la impreunarea trupeasca, ca semn ca iubim pe Dumnezeu”. Asadar, zilele de infranare trupeasca ale sotilor sunt cele patru posturi, miercurea, vinerea, sambata, Duminica si toate zilele de post si sarbatorile de peste an. Sotii trebuie sa aiba doua zile de curatie inainte sa mearga la biserica, iar cand vor sa se impartasasca, in afara de cele patru posturi, sa tina cel putin o saptamana de curatie inainte de a primi Preacuratele Taine si trei zile dupa Sfanta Impartasanie."


De aia va spun ca nu se poate deasa impartasanie si viata lumeasca in acelasi timp. Si de aia tot intreb cum trebuie facut.

Foarte buna postarea.Cleopa ramane "the best".

Si adica? Raspunsul la intrebare care este?

E bine de respectat ceea ce spune parintele Cleopa.

Parintele Cleopa nu este pentru deasa impartasanie.

Parintele Cleopa: - Daca nu esti oprit de duhovnic, daca n-ai impedimente canonice, ar fi bine macar o data pe luna sa va impartasiti.
Credinciosul: - Nu saptamanal?
Parintele Cleopa: - Nu. (din vol. 13 Ne vorbeste parintele Cleopa).

Dar fiecare face cum ii spune duhovnicul. Unii or avea duhovnici mai buni decat parintele Cleopa, cine stie?!

E bine cum spune Cleopa,desi nu e decat o recomandare.Sunt de acord si cu cei care vor sa se impartaseasca saptamanal(si eu as vrea),dar depinde de viata lor duhovniceasca si dorinta lor.Eu deocamdata nu reusesc acest lucru.

Asa este, acestea sunt recomandari, nu litera de lege. Unii pot avea o viata mai induhovnicita decat persoana care i-a pus parintelui Cleopa aceasta intrebare. Si daca au dorinta mare si nu ii opreste duhovnicul, sa le fie de bine si spre mantuire!

http://fatherstephen.wordpress.com/

(Un preot ortodox din US, convertit de la protestantism, scrie despre Impartasanie si de ce depunem un efort ascetic pentru a ne apropia de Potir)

Scrie si ca desi el nu avea inca voie sa se impartaseasca in Biserica Ortodoxa, tinea totusi posturile si nu manca nimic de la 12 noaptea pana dupa slujba, tocmai ca sa simta si el "foamea de Hristos".
Am dat link spre blogul lui pentru ca asa cum o sa vedeti mai jos, el venea dintr-un mediu in care impartasania era pentru toata lumea, fara restrictii ..

For many Protestants (and some others) whose Church experience has largely been shaped in the past few decades, one of the most disconcerting aspects of a first visit to an Orthodox Church is the fact that not everybody, not all Baptized Christians, are permitted to receive communion. Indeed, communion is restricted to Orthodox Christians who have made preparation to receive (that’s another topic). For some, this is a surprise, for others, not, and for still some few, this is a welcome fact. When I first visited an Orthodox Church I fell into this last group. I did not rejoice that I was not able to take communion, but I rejoiced that I was not allowed to (in the state of schism in which I was living). Someone was saying to me, “There are things in your Christian life that must be addressed before you approach the Cup.” I understood this as healthy. Indeed the rapid disappearance of communion discipline across much of Christianity in the latter half of the 20th century became as well a rapid re-interpretation of the sacrament and the radical exaltation of the individual over the Church. I have several reflections to offer in this vein.

First – the rapid disappearance of communion discipline meant the disappearance of boundaries. Nothing in the Church any longer said, “No.” With this, the Christian life itself loses definition. “Communion” with Christ becomes a purely subjective event, itself stripped of meaning because of the lack of boundaries. If there is no “No,” neither can there be a “Yes.” The Garden of Eden, paradise of perfection, contained a single “No,” one boundary. And yet that boundary alone defined communion with God. In not eating of that tree, Adam and Eve could live in obedience. Every other meal takes on its meaning of blessed communion because it is eaten in obedience. With the act of disobedience and the destruction of the only boundary given by God, every tree becomes a potential tree of death. Indeed, Holy Communion itself can become a Cup of Death according to St. Paul’s admonitions in 1 Corinthians.

Second – with the abolition of boundaries, communion ceases to be a struggle, and loses the ascesis that is essential to a healthy Christian life. Communion with God is a gift from God – but like the Kingdom of God, the “violent take it by force” (Matt. 11:12). This rather odd verse is a reference to those who pursue God in such a way that it is not inappropriate to use the word “violent” to describe it. St. John the Baptist’s ministry was marked by his fasting and struggles in prayer. It is such efforts that are “violent” in the Christian life. It should be normative in the Christian life that the holy mysteries are approached with ascesis. Rather than approaching God with an attitude of entitlement (“this is my communion”) we approach struggling against sin in our life: repenting, confessing, forgiving, fasting. In a Christian life they are acts of love.

In all of our healthy relationships some level of ascesis is practiced though we rarely reconize it or call it by that name. In marriage we understand that husbands are to “love their wives even as Christ loved the Church” (Eph. 5:25) that is, they are to lay down their lives for them. A marriage built on romantic phrases rather than sacrificial acts of love can all too easily be a marriage destined to fail.

It is not that we earn grace or salvation – I would argue strongly that every effort of “struggle” is itself an effort made possible and infused with grace. But the gift of our salvation should not be likened to a man who never picked up a baseball bat suddenly walking up to the plate at the last out in the ninth inning, facing a pitcher with an ERA below 1 and smacking the baseball deep into the stands in center field. I’ll grant that grace could work like that, but it would be Walt Disney and not Jesus Christ. Thus the God who saves us by grace tells us to “keep my commandments,” and any number of other things. [An exception: the wise thief. Ninth inning. Though even he surely knew a struggle as he fought his way to the words: "Remember me in your kingdom."] God will not abandon us as we take up that struggle – but struggle we must – for such is the life of grace.

Before I was received into the Orthodox Church, of necessity I took a different “approach” to communion. Attending services before I was received into the Church, I knew that I would not yet be able to approach the Cup. But I kept the fast. From midnight forward I ate nothing. Thus like the rest of the congregation, I sang in hunger as Heaven surrounded us and God gave Himself to us on His most Holy Altar. I could not eat – but I could struggle to eat – I could be hungry.
Hunger is not the fullness of the faith – but, if I may be so bold – it is part of the fullness. And at certain times part of the fullness is more than nothing.

I think this is an important point for much of our life. There is a fullness of the Cup of Salvation that most of us have not yet tasted, even if we come to the Cup each Sunday. I do not yet know the fullness of loving my enemies, or forgiving my friends, or walking without fear (we can each make this part of the list longer). But I can know something of the fullness of hunger for these things and the daily toil of struggling for them by grace.
And by grace I pray at last to have been brought across that boundary of sin that separates me from others and myself, united to Christ and the liberty that comes from Him alone.

Am postat mai sus citate din marii Sfinti Parinti ai Bisericii Ortodoxe, de unde rezulta clar ca trebuie sa ne impartasim cat de des putem. Evident ca nu putem zilnic, macar saptamanal - si numai cu aprobare de la indrumatorul nostru duhovnicesc.

Stiu ca Parintele Cleopa si Parintele Iustin sunt pentru impartasania rara. Este treaba lor, eu ma ghidez dupa Sfintii Parinti si dupa duhovnic.

Daca nici macar Sfantul Apostol Pavel nu stabileste cu exactitate anumite zile de abstinenta, atunci de unde si pana unde Parintele Cleopa sau Matei Basarab hotarasc asa ceva pentru cei casatoriti?! Au trait calugarii in lume, au avut ei neveste ca apoi sa ajunga la concluzia asta?... In NT scrie clar ca numai si numai sotii cad de comun acord sa se opreasca pentru o vreme - dupa cum cred ei de cuviinta. Cei care tintesc desavarsirea, n-au decat sa traiasca in casatorie alba, este hotararea lor particulara.

Eu sunt de acord ca Duminica este ziua Domnului si ca trebuie respectata ca atare. Dar nu ma poate obliga nimeni in rest sa fac abstinenta in posturile randuite de Biserica. Este ridicol - si insusi protopopul de Timisoara sustine acelasi lucru.

Cat despre postul de o saptamana inainte de impartasanie si trei zile dupa aceea, este iarasi o enormitate care nu este conforma cu Sfanta Traditie si cu Sfintele Canoane ortodoxe. Daca ar fi asa, atunci preotii ar trebui sa tina post in continuu sau sa nu se impartaseasca la fiecare Liturghie - ceea ce e absurd.

Deci Sophia, mai documenteaza-te si incearca sa traiesti o viata echilibrata, in ascultare de duhovnicul tau si nu pleca urechea la tot ce scrie pe internet. Cantareste toate si ia o decizie buna care ti se potriveste tie si familiei tale. Nu uita: cei care traiesc in extreme sunt cei mai pasibili sa cada rau de tot atunci cand cad; sunt cei mai luptati de subtila patima a mandriei in formele care sunt parerea de sine si slava desarta.

Doamne ajuta!

Luca 24

13. Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus.
14. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
15. Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus Însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.
16. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.
17. Şi El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare.
18. Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el în zilele acestea?
19. El le-a zis: Care? Iar ei I-au răspuns: Cele despre Iisus Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor.
20. Cum L-au osândit la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri;
21. Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea. 22. Dar şi nişte femei de ale noastre ne-au spăimântat ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt,
23. Şi, negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu.
24. Iar unii dintre noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.
25. Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus proorocii!
26. Nu trebuia oare, ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în slava Sa?
27. Şi începând de la Moise şi de la toţi proorocii, le-a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El.
28. Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai departe.
29. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei.
30. Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor.
31. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei. 32. Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?
33. Şi, în ceasul acela sculându-se, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei,
34. Care ziceau că a înviat cu adevărat Domnul şi S-a arătat lui Simon.

Desi le-a talcuit lor din Scripturi, cand s-au deschis ochii celor doi si L-au recunoscut pe Iisus? Numai dupa ce s-au impartasit din Painea Vietii care este Hristos.

Deci si noi, mergand pe cale si teologhisind [mai ales pe forum] despre cele intamplate atunci si in rastimp, nu-L vom cunoaste in adevar pe Hristos daca ne tinem departe de Sfanta Impartasanie.

In Grecia si Rusia lumea se impartaseste mult mai lejer cel putin in Grecia baticul nu e o regula ci chiar la impartasit si in strana la cantat sunt femei cu capul gol,cine a mers in pelerinaj a observat ,pe mine ma mirat si am intrebat cum e posibil la impartasit sa vii cu capul gol si a zis ca nu e o regula,spre deosebire de rui unde umbla cu batic de copii mici,dar se impartasesc ori de cate ori simt nevoia ,ei nu au aceleas canoane?eu am fost in pelerinaj in rusia pt o luna si in toate lavrele mari nu se pune ca la noi asa accent strict la litera legi se tine cont de pacate grave si atat ceea ce ma surprins........

CANONUL 9 apostolic: http://canoaneortodoxe.net/pdf/1.Can...Apostolice.pdf

Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta împărtăşanie, aceia trebuie să se afurisească, ca făcând neorânduială în biserică.
(66, 80 Trul.; 2 Antioh.; 11 Sard.; 2 Dionisie Alex.)

Sa spuna ,cine doreste,concret,de cate ori se impartaseste intr-un an.Ca sa vedem cum stam cu fapta vs vorbe.

De ceva timp incoace, ma impartasesc saptamanal. Saptamana trecuta chiar de doua ori, pentru ca luni a fost liber si am reusit sa ajung la Liturghie.

Ma spovedesc cam o data pe luna. Daca se intampla sa am ceva mai grav pe constiinta, atunci merg neaparat sa ma marturisesc inainte de impartasanie, altfel nu ma apropii.

Duhovnicul meu este un preot-calugar de formatie greceasca, de aceea si pune accent pe impartasirea de fiecare data.

Nu e nevoie sa spunem de cate ori ne-am impartasit. Unora le este de folos sa se impartaseasca des, altora mai rar. Referitor la faptul ca unii parinti impartasesc des, iar altii rar pe ucenicii lor, parintele Rafael Noica a raspuns: "sunt scoli diferite, pentru nevoi diferite. Daca sufletul meu are nevoie de scoala parintelui care imparatseste des, apoi sa am parte de scolirea in felul acesta. Deci trebuie sa avem ingaduinta, sa lasam "usi deschise" si sa dam posibilitatea lui Dumnezeu sa ne mantuiasca pe fiecare cum stie, fiindca omul nu este un obiect al productiei in masa ca in fabricile moderne.

Fiecare om este o alta mantuire, fiecare suflet este un alt aspect al chipului lui Dumnezeu, care nu a mai fost niciodata in istorie si in toata creatia, si niciodata nu va mai fi. Si asta are de-a face cu maretia fiecarui om. Si deci fiecare este o cu totul alta cale decat oricare alt om, dintru nefiinta intru fiinta. Se aseamana caile, uneori sunt aproape paralele, dar niciodata identice".

Si care e diferenta pe care o vezi la tine,dintre perioada cand te impartaseai mai rar si acum?

Impartasania deasa ma ajuta in primul rand sa fiu mai atent cu ispitele. Caut sa ajung saptamana urmatoare sa ma intalnesc cu Hristos fara sa am pe constiinta nimic grav. Pentru ca daca se aduna pacate opritoare de la cuminecare, atunci trebuie sa alerg la duhovnic in afara orasului, sa-l deranjez de la pravila... Deci toate acestea ma stimuleaza sa ma limitez la greseli si la pacate "minore", care apar inevitabil in viata cotidiana. Cu timpul si acestea se vor diminua, cu ajutorul direct al Lui Hristos.

Mai presus de toate, stiu ca in fiecare Duminica ma impac cu Dumnezeu, care imi iarta pacatele prin aceasta Sfanta Taina, care mi se da in dar spre tamaduirea sufletului si a trupului si spre viata de veci.

Costel,

Ma mir foarte de raspunsul tau. Oare nu stii ca marii Sfinti Parinti, cei a caror opera cantareste greu in Traditia noastra ortodoxa, toti au fost pentru impartasania cat mai deasa, chiar de cateva ori pe saptamana? Citeste Omiliile Sfantului Ioan Hrisostom, citeste-l pe Sfantul Nicodim Aghioritul ( http://www.cartiortodoxe.ro/cartea-c...raditiei-.html ), pe Nicolae Cabasila, pe marii dascali si teologi ai nostri!

Si oare Canonul 9 apostolic, lasat spre povatuirea noastra, oare ne minte sau ne inseala cand ne indeamna sa ne impartasim la fiecare Liturghie? Tu de ce mergi Duminica la biserica, sa asculti predici, sa te rogi si sa mananci anafora la sfarsit? De ce adica sa ignori fara motiv invitatia preotului de a manca Painea Vietii? Pentru ce se savarseste Sfanta Liturghie, pentru ce Se face de fiecare data jertfa nesangeroasa, ca sa se impartaseasca numai preotii?!

Citeste si tu, te rog foarte frumos, acest eseu - desi este destul de lung: http://www.blog.teologie.net/2010/01...ne-impartasim/ .

Inca nu-mi vine sa cred ca am citit asta de la tine...

Florin, Costel a apelat la autoritatea parintelui Rafael Noica. Exista chiar un raspuns, dintr-o perspectiva istorica, in Rasarit se va dezvolta o latura ascetica- in foarte multe manastiri- fiind legata de rara impartasire, iar in Apus- o latura liturgica- fiind pentru o deasa impartasire.
Pentru vremurile noastre, duhovnicul va avea un rol decisiv. Sunt Duhovnici care recomanda credinciosilor o deasa impartasire in perioada posturilor mari de peste an. Sa urmam sfatul duhovnicului, cum de altfel asta am inteles din postarea lui Costel.

Pentru acest motiv, as schimba imediat duhovnicul cu unul care are argumente in Sfintele Scripturi si in Sfanta Traditie.

Crezi ca parintele Rafael Noica sau alti duhovnici care sunt pentru o deasa sau rara impartasire nu se conduce dupa Sfintele Scripturi? sau dupa coanoanele Bisericii???
Costel a subliniat bine, daca am inteles eu, ca persoana fiind unica nu i se impune un anumit ritm ca o "reteta".

Cea mai frumoasa si constructiva "polemica "de pe acest forum din ultima perioada ! Ma bucur imens ca exista OAMENI ca voi !:1:

Cel ce sa impartaseste des sa nu judece pe cei ce se impartasesc rar.Fiecare sa mearga pe calea care crede ca e cea mai buna,insa sa nu se mandreasca si sa nu judece.Impartasania deasa nu ne mantuieste in mod automat.In continuare trebuie sa cautam sa cultivam virtutile,sa pazim poruncile,iar impartasania sa vina ca o incununare a eforturilor noastre si ajutor pentru eforturile si ispitele viitoare.Asa ca ,desi in mod ideal ar fi ca sa ne impartasim cat mai des,fiecare dupa cum poate la acel moment ,si atentie foarte mare ,cei care se impartasesc mai des sa nu se mandreasca,si sa fie in stare sa reziste la ispitele venite de la cel viclean.Doamne ajuta!

Eu cred că problema acestui topic este prost pusă, iar la o problemă prost pusă nu se poate răspunde în termeni de "da" sau "nu". Împărtăşania nu trebuie să fie nici prea deasă, nici prea rară, ci trebuie să fie întotdeauna pregătită. Unii oameni au nevoie de împărtăşanie mai deasă, alţii mai rară, iar cel care ştie cel mai bine care este ritmicitatea optimă a împărtăşaniei în cazul fiecăruia este Dumnezeu. Să ascultăm ceea ce ne spune Dumnezeu, fie prin Vocea Lui care este conştiinţa, fie prin trimişii Lui calificaţi, care sunt preoţii.

Eu personal mă împărtăşesc des: la fiecare Sf Liturghie, în afară de rarele cazuri în care, pe de o parte, sufletul îmi este în stare căzută, iar pe de altă parte nu m-am putut spovedi. Asta, însă, nu înseamnă că toată lumea trebuie să facă astfel. Eu fac aşa fiindcă, din cauza slăbiciunii mele, am nevoie să iau des medicamentele Bisericii. Nu numai că mă împărtăşesc des, dar preoţii au ostenit de câte ori le cer binecuvântarea.

Acuma, ca regulă generală, atât cei care se împărtăşesc des, cât şi cei care o fac rar, trebuie să se păzească de anumite pericole spirituale specifice. Astfel:

-cei care se împărtăşesc des trebuie să fie atenţi să nu demonetizeze acest maxim dar al Domnului, care este hrănirea noastră cu El însuşi. Ei trebuie să aibă grijă să nu cadă în automatism liturgic şi să evite starea de sastiseală (akhedia) pe care au avut-o atâţia din vechiul popor ales, în vremea călătoriei lor prin deşert, când se hrăneau zilnic cu mana cea dumnezeiască, prefigurare şi antitip a Sfintei Împărtăşanii. Chiar dacă nu se impune de fiecare dată spovada pregătitoare, se impune de fiecare dată examenul de conştiinţă, actul de căinţă şi rugăciunea de mulţumită. Practicându-le, credinciosul va şti că nu se cuminecă spre osândă şi va evita automatismul despre care vorbeam. Căci pericolul cel mai mare la care se expun cei ce se împărtăşesc des acesta e: să o facă spre osândă.

-cei care se împărtăşesc rar trebuie să se păzească de supra-scrupulozitate, care e o cunoscută ispită de dreapta. Ei mai trebuie să fie atenţi să nu cadă în formalism: nu este absolut necesar să facem nu ştiu câte mătănii sau să postim nu ştiu câte zile înainte: singurul lucru absolut necesar este să nu ne cuminecăm în stare de păcat grav. Iar pericolul cel mai mare care trebuie evitat de aceştia chiar acesta este: să se păzească de a muri în stare de păcat grav.

Doar părerea mea.

Daca sunt pentru deasa impartasire, atunci da, sunt zeci de exemple in Sfanta Traditie care le justifica optiunea. Daca sunt pentru rara impartasire, atunci sa ne arate clar care dintre marii Sfinti Parinti au fost de parerea asta.

Credeti ca nu stiu ca Parintele Cleopa, Parintele Iustin Parvu si altii au propovaduit rara impartasire? Pai asta e parerea lor proprie si personala si nu inseamna ca trebuie s-o iau de buna. Deci haideti sa verificem impreuna, domnilor, iar apoi sa tragem concluzii.

Daniel,

Nu stiu daca ma crezi sau nu, dar nu ma mandresc si nici nu judec. In schimb, ma simt dator sa marturisesc in public ceea ce fac tocmai ca exemplu pentru cei care nu fac. Este riscant, intr-adevar, dar uite ca imi pun in pericol sufletul pentru ca sper sa iasa totusi ceva bun din marturia mea. Si nu judec, ci critic. Daca cineva vede ca fratii lui gresesc, sunt obligati sa ii atentioneze, altfel se fac partasi la greselile lor. Deci, tu intelegi ce vrei din postarile mele; daca nu vrei sa urmezi sfatul, macar sa te puna pe ganduri.

Impartasania nu reprezinta un premiu pentru buna purtare, nu este o incununare a virtutilor. Nimeni nu este vrednic pentru a primi Painea Vietii, insa Hristos ne ofera aceasta Taina pentru cresterea noastra duhovniceasca. Bineinteles ca trebuie sa ducem o viata crestineasca, evident. Spune-mi, tu cand mergi totusi sa te impartasesti, te consideri vrednic de asta in acel moment? Te consideri virtuos, ai ajuns atunci la nepatimire si la desavarsire? Ma indoiesc. Deci, apropie-te la indemnul preotului cu frica si cu cutremur pentru sanatatea sufletului si a trupului si spre viata de veci.

Fratilor,

Daca nici macar voi, care sunteti ortodocsi activi si traiti credinta in mod autentic, nu va impartasiti cand va invita preotul la Liturghie, atunci cine o s-o faca?! Am ajuns sa vad cum in Duminica Tuturor Sfintilor s-au impartasit trei oameni dintr-o parohie de cateva mii de suflete, in afara de preoti si de copii.

Daca asta a ajuns credinta noastra ortodoxa, atunci cu adevarat traim vremurile din urma.

In primul rand, noi vorbim aici de oamenii care sunt traitori de credinta, de cei care frecventeaza biserica saptamanal. Nu discutam cazul celor care vin o data pe an la Slujba Invierii.

Din moment ce acestia sunt prezenti la Liturghie, se presupune ca sunt crestini practicanti, care incearca sa duca o viata bineplacuta Lui Dumnezeu, lepadandu-se de pacate si de orice rau - adica sunt pregatiti pentru a-L primi pe Hristos. Sunt oameni rugatori, oameni cu constiinta treaza si cu atentia data la maxim. Si, desi viata lor este curata, ei se feresc sa se cuminece pentru ca si-au insusit acest stil rar din cauza ca asa face lumea de obicei. Greseala lor este ca nu se documenteaza, nu se intereseaza sa vada oare ce au horatat Sfintii Parinti in privinta aceasta. Mai grav, preotii insisi ii incurajeaza sa stea departe de aceasta Sfanta Taina, ceea ce este o e-re-zi-e. Imi pare rau ca trebuie sa subliniez aceste lucruri aici, unde se presupune ca se logheaza si scriu oameni care au cunostinte teologice solide si care au citit multe carti sfinte la viata lor. Putini sunt de aceeasi parere cu mine, de fapt nu cu mine, ci cu Sfanta Traditie ortodoxa.

Este obligatoriu ca fiecare sa aiba binecuvantarea duhovnicului sau pentru impartasanie. Ca doar nu o facem dupa capul nostru, ci facem ascultare de indrumatorul spiritual.

Este de la sine inteles ca apropierea deasa de Hristos presupune o viata pe masura. Si mai presupune constientizarea gravitatii actului euharistic, a acestui Dar care este Paine Vietii vesnice. Si iata cum de Duminica pana urmatoarea Duminica, cel care-L primeste pe Hristos incearca sa se si comporte ca Hristos, prin ajutorul Lui nemijlocit, El fiind prezent in noi spre sfintirea noastra, spre vindecarea noastra de orice rau sufletesc si trupesc, spre ajutorarea noastra. Si asa atentia va fi mai treaza, pacatele se vor imputina si constiinta va fi mai impacata. Numai si numai asa mantuirea ne va fi mai la indemana, cu ajutorul Lui Hristos prin Sfintele Taine.

Este un risc urias sa ne impartasim rar. Pentru ca moartea nu vine neaparat la batranete si dupa aceea urmeaza vesnicia. Deci care este motivul rarei impartasiri? Eu unul nu pricep. Cat timp tinem posturile randuite de Traditie si avem duhovnicul aproape in caz ca pacatuim mai grav, ce anume ne opreste sa raspundem invitatiei preotului care se face de fiecare data, la fiecare Sfanta Liturghie? Eu ma gandesc ca multi nu constientizeaza acest risc si o lalaie intr-un stil agale, de parca sunt siguri ca vor apuca 90 de ani. Si culmea este ca nici cei mai in varsta nu vin sa se impace mai des cu Hristos, sa fie iertati mai des... Ce sa mai zic? E culmea ca toti fac coada la anafora si eventual sa ia binecuvantare de la episcopul locului, ca odata am pierdut rugaciunile dinaintea impartasaniei din cauza ca nu puteam trece de cei care stateau sa ajunga la Mitropolitul nostru Nicolae - eu crezand ca asteapta sa se impartaseasca...

Si a mea.

Sfintii ne vor judeca, dupa cum urmeaza:

1. Canonul 9 apostolic: "Toţi credincioşii care intră în biserică şi ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta Împărtăşanie, aceia trebuie să se afurisească, ca făcând neorânduială în biserică."

2. Canonul 2 de la Antiohia (local): "Toţi cei ce intră în Biserică şi ascultă Sfintele Scripturi, dar nu participă la rugăciune împreună cu poporul, sau se feresc de participare la Sfânta Euharistie potrivit oarecărei nerânduieli, aceştia să se lepede din Biserică, până când nu se vor mărturisi şi nu vor arăta roduri de pocăinţă, şi atunci rugându-se vor putea primi iertare;"

3. Sfântul Ioan Gură de Aur - Omilia III Efeseni: "in zadar se savarseste Liturghia in fiecare zi daca nu va impartasiti". "Acestea le spun nu ca sa va impartasiti oricum, la intamplare, ci ca sa va faceti vrednici."

Tot el ne avertizeaza: "cel ce nu este vrednic să se împărtăşească în fiecare zi nu este vrednic nici măcar o dată pe an, pentru că vrednicia nu ţine de timpuri (perioade sau soroace)".

4. Sfântul Vasile cel Mare - Epistola 93 catre patriciana Chesaria: "Impartasirea zilnica si hotararea de a primi zilnic Sfantul Trup si Sange al Lui Hristos e un lucru bun si folositor, caci El insusi o spune limpede: "cel ce mananca Trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica"." "Cu toate acestea noi ne impartasim doar de 4 ori pe saptamana: duminica, miercurea, vinerea si sambata, precum si in zilele in care se face pomenirea vreunui sfant)."

Ca o comparatie, in 2010 am ajuns sa reducem frecventa impartasirii la 4 ori pe an sau chiar mai rar, in loc de 4 ori pe saptamana.

5. Sfântul Nicodim Aghioritul: „Este cu neputinţă să ajungă cineva la desăvârşire fără deasa împărtăşire cu Sfintele Taine. Pentru că fără de aceasta, nici dragostea nu o poate dobândi, fără dragoste nici ascultarea de stă*pâneştile porunci, iar fără ascultare nici desăvârşirea.De ace*ea, Sfinţii Părinţi nu cer desăvârşirea de la cei ce se împăr*tăşesc, ci îndreptarea vieţii prin pocăinţă."

6. Sfântul Nicolae Cabasila - cel mai autoritar Sfânt Părinte care a scris despre Sfânta Liturghie: "Cât timp suntem uniţi şi păstrăm legătura cu Hristos, trăim viaţă sfântă, sorbind izvor de sfinţenie prin Sfintele Taine; dar dacă ne despărţim de Biserică – Trupul tainic al Său –, în zadar vom gusta din Sfintele Taine, căci seva de viaţă nu mai curge prin mădularele moarte şi tăiate. Şi cine desparte mădularele de Trup? „Păcatele voastre stau ca un zid despărţitor între Mine şi voi”, zice Domnul. Dar oare orice păcat ucide pe om? Nicidecum! Ci numai păcatul de moarte. Tocmai de aceea se şi numeşte de moarte; căci există păcate care nu sunt spre moarte, spune Sfântul Ioan (I Ioan 5,17). Prin urmare credincioşii care n‑au săvârşit păcate de moarte nu sunt întru nimic opriţi să se împărtăşească cu Sfintele Taine şi să devină părtaşi la sfinţire, ca unii ce sunt încă mădulare vii, pentru că păstrează unitatea cu Capul (Hristos). Mai mult decât atât, în tratatul său Despre viaţa în Hristos, Nicolae Cabasila face o afirmaţie şi mai directă spunând: pe cât este de nedrept să te împărtăşeşti din Sfintele Daruri dacă ai săvârşit păcat de moarte şi nu te‑ai spovedit, tot pe atât de mare greşeală ar fi să fugi de această „Pâine”când n‑ai greşit de moarte!"

Pentru a clarifica şi mai mult lucrurile, dorim să arătăm care sunt aceste păcate de moarte pentru care Sfinţii Părinţi opresc de la Împărtăşanie. Povăţuirile de la sfârşitul Liturghierului opresc de la Împărtăşanie pentru următoarele păcate: trufia, iubirea de argint, desfrânarea (sub orice formă: malahie, adulter, sodomie, gomorie etc.), mânia şi răzbunarea, lăcomia, zavistia şi lenevirea spre faptele cele bune. La acestea se adaugă o altă categorie de păcate la fel de grave (sau chiar mai grave unele dintre ele) şi care, de asemenea, opresc automat de la Împărtăşanie. Acestea sunt: minciuna şi mărturia falsă, descântecul şi vrăjitoria (atât cel care face, cât şi cel căruia i se face), furtul sau orice alt fel de nedreptate socială, bătaia şi omorul (inclusiv avortul), răspândirea sau simpla aderenţă la o idee sectară (eretică) sau antieclesială, furtul de cele sfinte şi nerespectarea rânduielilor bisericeşti (suprimarea samovolnică a posturilor, afară de motiv de boală; comuniunea euharistică cu eterodocşii; încălcarea gravă a Canoanelor bisericeşti etc.), hula împotriva lui Dumnezeu şi negarea existenţei Lui, fie prin ateism, fie prin sincretism (creştinism + yoga, credinţa în reîncarnare, meditaţia transcendentală etc.)

7. Sfântul Simeon Noul Teolog: "Pentru a nu se ajunge la tot felul de excese, pentru ca cineva să se poată împărtăşi, este obligatoriu să aibă şi binecuvântarea duhovnicului, iar dacă, din anumite pricini legate de timp sau distanţă, nu se poate obţine binecuvântarea, este important ca respectivul măcar să nu fie oprit pentru vreo perioadă de la primirea Sfintelor Taine. Dacă nu vor fi încălcate rânduielile stabilite de Biserică pentru primirea Împărtăşaniei (împăcarea cu toţi, spovedania, pravila de rugăciune, postul etc.), nu se va ajunge la nici o extremă."

IMPORTANT: Cititi neaparat eseul de aici scris de un doctor in teologie, preot-calugar, fost decan al unei Facultati de Teologie Ortodoxa: http://www.blog.teologie.net/2010/01...ne-impartasim/ .

Duminica aceasta a fost prima din postul Apostolilor Petru si Pavel.V-ati impartasit in acest inceput de post?