Iată şi de ce "Babilonul" din Apocalipsă şi din Epistola lui Petru nu este Roma ci Ierusalimul, datorită corespondenţei cu pasaje din Vechiul şi Noul Testament:




-Babilonul, cetatea cea mare, este locul unde a fost răstignit Mântuitorul:

Apocalipsa 11,8
Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari, care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor.






-În Apocalipsă Ierusalimul ceresc este opus Ierusalimului pământesc, cetăţii păcătoase:

Apocalipsa 21,10
Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu

21,2
Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.


Această opoziţie apare şi în alte locuri din Noul Testament:

Galateni 4, 24-25
24. Unele ca acestea au altă însemnare, căci acestea (femei) sunt două testamente: Unul de la Muntele Sinai, în Arabia, şi răspunde Ierusalimului de acum, care zace în robie cu copiii lui;
25. Iar cea liberă este Ierusalimul cel de sus, care este mama noastră.







-Desfrânata, alt nume pentru cetatea cea mare, este vinovată de sângele Sfinţilor, Proorocilor şi mucenicilor lui Iisus:

Apocalipsa 17,6
Şi am văzut o femeie, beată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus, şi văzând-o, m-am mirat cu mirare mare

Apocalipsa 18,20
Veseleşte-te de ea, cerule şi voi sfinţilor, şi voi apostolilor, şi voi proorocilor, pentru că Dumnezeu a pronunţat judecata voastră asupra ei

Apocalipsa 18,24
Şi s-a găsit în ea sânge de prooroci şi de sfinţi şi sângele tuturor celor înjunghiaţi pe pământ.


Aceasta corespunde cu referiri asemănătoare din evanghelii:

Matei 23, 34-37 (vezi şi pasajul asemănător de la Luca 11, 47-51)
De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate
Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar.
Adevărat grăiesc vouă, vor veni acestea toate asupra acestui neam.
Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit.






-Cei şapte munţi pe care e construită cetatea se referă la Ierusalim:
http://www.askelm.com/prophecy/p000201.htm





-Balaurul din Apocalipsă, sursa puterii Fiarei (numit şi şarpele, diavolul, satana la 12,9 şi 20,2) se referă la evrei, nu la romani. Romanii nu sunt numiţi "copiii diavolului" aşa cum sunt numií evreii în Ioan 8,44, Fapte 13,10, 1 Ioan 3,10. Evreii sunt numiţi şerpi şi pui de vipere (Matei 23,33).




-Ierusalimul e numit Sodoma în VT:
Isaia 1, 10
Ascultaţi cuvântul Domnului, voi conducători ai Sodomei.





-Noul Ierusalim e numit mireasa Domnului, făcându-se referire la alegoria din Vechiul Testament în care se spune că Domnul e soţul lui Israel:

Ieremia 3, 8 (şi continuarea)
Şi deşi am lăsat pe fiica lui Israel cea necredincioasă pentru atâtea fapte de desfrânare şi i-am dat carte de despărţire, am văzut că necredincioasa ei soră, Iuda, nu s-a temut, ci s-a dus şi ea să se desfrâneze.

Isaia 50,1
Aşa zice Domnul: Unde este cartea de despărţire cu care am alungat pe mama voastră?

Şi din nou versul din Apocalipsă, 21,2:
Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei.





-În Vechiul Testament, la Iezechiel, Ierusalimul e numit desfrânată iar asemănarea cu referirile din Apocalipsă e evidentă:

16,2
Fiul omului, spune Ierusalimului urâciunile lui...

şi continuarea:
13. Aşa ai fost împodobită cu aur şi cu argint şi îmbrăcămintea ta era de vison, de mătase şi de ţesături brodate; te-ai hrănit cu pâine din cea mai bună făină de grâu, cu miere şi untdelemn, şi erai foarte frumoasă şi ai ajuns la vrednicia de regină.
...
15. Dar tu te-ai încrezut în frumuseţea ta şi, folosindu-te de renumele tău, ai început să te desfrânezi; şi-ai cheltuit desfrânarea ta cu tot trecătorul, dându-te pe tine lui.
.....
26. Te-ai desfrânat cu fiii Egiptului, vecinii tăi, oameni înalţi la statură, şi ţi-ai înmulţit desfrânările, mâniindu-Mă pe Mine.
....
28. Tu te-ai desfrânat cu Asirienii şi nu te-ai săturat; te-ai desfrânat cu ei, dar nu te-ai mulţumit cu atât,
29. Ci ai înmulţit desfrânările tale din pământul Canaan până în pământul Caldeii, dar nici cu atât nu te-ai mulţumit.
....
36. Aşa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că tu ţi-ai vărsat astfel banii tăi şi pentru că în desfrânările tale şi s-a descoperit goliciunea ta înaintea amanţilor tăi şi înaintea tuturor oamenilor tăi neruşinaţi şi pentru sângele fiilor tăi, pe care tu i-ai dat lor,
37. Pentru toate acestea iată Eu voi aduna pe toţi amanţii tăi cu care te-ai desfrânat tu şi pe care i-ai iubit şi pe toţi aceia pe care i-ai urât, şi-i voi aduna pretutindeni împotriva ta şi voi descoperi înaintea lor goliciunea ta şi vor vedea toată ruşinea ta.
38. Te voi judeca cum se judecă femeile adultere şi cele ce varsă sânge şi te voi preda urgiei şi pismei;
...
40. Voi strânge împotriva ta adunare şi te vor ucide cu pietre şi cu sabie te vor tăia.
41. Vor arde casele tale cu foc şi te vor judeca înaintea ochilor multor femei; aşa voi pune capăt desfrânării tale şi nu vei mai face daruri.

Apocalipsa 18,7-8
Pe cât s-a mărit pe sine şi a fost în desfătări, tot pe atâta daţi-i chin şi plângere. Fiindcă în inima ei zice: Şed ca împărăteasă şi văduvă nu sunt şi jale nu voi vedea nicidecum!
Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea: moarte şi tânguire şi foamete şi focul va arde-o de tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel ce o judecă.


18,16
Şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, cea înveşmântată în vison şi în porfiră şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Că într-un ceas s-a pustiit atâta bogăţie!







-În capitolul 13 din Ieremia Domnul ameninţă că va îmbăta şi nimici Ierusalimul şi pe Iuda:


De aceea, spune-le cuvântul acesta: Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Tot urciorul se umple de vin. Şi ei toţi vor zice: Au doară noi nu ştim că tot urciorul se umple de vin?
Iar tu să le spui: Aşa zice Domnul: Iată, Eu voi umple cu vin până la îmbătare pe toţi locuitorii ţării acesteia, pe regii care şed pe scaunul lui David, pe preoţi, pe prooroci şi, pe toţi locuitorii Ierusalimului,
Şi-i voi zdrobi pe unii de alţii, pe părinţi şi pe fii laolaltă, zice Domnul. Nu-i voi cruţa şi nu-i voi milui, nici Îmi va fi milă ca să-i pierd.



Apocalipsa 17,1-2
Şi a venit unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicând: Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care şade pe ape multe,
Cu care s-au desfrânat împăraţii pământului şi cei ce locuiesc pe pământ s-au îmbătat de vinul desfrânării ei.






Pe scurt, căderea Babilonului din Apocalipsă este distrugerea Ierusalimului din anul 70 d.hr.

Stie cineva care este anul corect al mortii Sf. Apostol Petru, caci difera de la un autor la altul: unii afirma ca in anul 62, altii in 67. Am gasit scris ca II Epistola a Sf. Apostol Petru ar fi din 67, ceea ce ar fi imposibil, daca acesta a murit in 62.

Nu contest in mod absolut interpretarea aceasta, eu insumi inclin intre cele doua posibilitati pentru Babilonul apocaliptic - Roma sau Ierusalimul.

Sunt insa curios cu cine identificati, in cadrul acestei interpretari, cele doua Fiare ?

Nu există date despre anul morții și nici despre anul compunerii celor două epistole, dar se admite în general că Sf. Petru ar fi murit în timpul persecuției lui Nero, 64-68 iar epistolele ar fi fost scrise prima la momentul începerii persecuției iar a doua în anul 67. Oricum, în a doua epistolă este menționat Sf. Pavel ca fiind în viață, el fiind considerat că a murit în 64 de către unii autori.




Versetul 11,8 nu lasă urmă de îndoială că cetatea cea mare este Ierusalimul:

Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari, care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor.

De asemeni corespondența cu elemente și expresii din alte cărți ale VT și NT arată că autorul Apocalipsei avea în vedere Ierusalimul când se refera la "cetatea cea mare" sau "desfrânată".

Cu cine pot fi identificate cele două fiare nu știu; puteți să căutați pe internet, probabil există destule situri care să dea indicii despre aceasta.

Nu inteleg de ce unii dintre voi incearca sa nege traditia istorica si liturgica a Bisericii, care spune ca Petru a fost in Roma.

Chiar nu înţelegeţi ? Motivaţia acestei negări e simplă. Din anticatolicism.
Atunci când ura este intensă, nu mai contează "tradiţia istorică şi liturgică a Bisericii". Ceea ce contează este să o contrapunem "Conform parintelui catolic Paul Peterson, care a urmat un zvon auzit in Elvetia, la un prieten".

Dumnezeu este Adevar, nu minciuna. Deci sa cautam adevarul, nu minciuna.
O descoperire arheologica nu este un zvon. Este o dovada materiala.

Nici vorba ! Pana si istoria laica promovata de marile universitati din lume ofera dovezi privind deviatiile Bisericii Catolice si atitudinea incorecta fata de celelalte culte crestine..., nu zic cel ortodox !

Asta este "descoperirea arheologică" pe care o contrapuneţi mărturiei Bisericii dv, nu ?

Deci, aceasta este "dovada materială". Inscripţia cu litere frumoase, aurii de pe o piatră tombală. Acesta este Adevărul despre care vorbiţi, adică Dumnezeu. Îmi amintesc că, nu de mult, nişte evrei făcuseră o "descoperire arheologică" după aceleaşi criterii: tocmai găsiseră resturile pământeşti ale lui.... Isus Cristos.

Nici nu conteaza unde-i ingropat Sf Petru. L-au confiscat pur si simplu ! Au preferat sa paraseasca scoala traditionala de sfintire si mantuire apostolica si sa-l confiste pe Sf Petru.
Primatul papal este o .......Sa nu faci efortul de a te lupta ca toti ceilalti crestini pt mantuire, cu pretextul ca functia te mantuieste , este o......Si culmea....este sa-i spui si sa-i impui unui ortodox aceasta aberatie necrestina...Pana si copii crestini ortodocsi rad de...Deviatia aceasta imi aduce aminte de imparatii Romei care se declarau zei...

Sa nu confundam...
Imi pare rau sa vad ca nu ati inteles mesajul meu: trebuie sa preferam adevarul, chiar daca ne doare. Iar minciuna nu poate fi niciodata adevar.

Care adevar si care minciuna ? Hai sa va subliniez ceva: sunt crestin ortodox, traiesc in Romania - o tara plina de biserici, manastiri, duhovnici cu har si sfinte moaste , toate ortodoxe...Suntem 85-90% crestini ortodocsi si ESTE ASA CONFORTABIL SA FI ROMAN CRESTIN ORTODOX..Ma doare nicaieri ca exista o Biserica Catolica ! Si culmea ironiei pt voi este ca toate profetiile crestin-ortodoxe vorbesc de o prabusire a imperiului catolic..., in timp ce noi vom dainui bine -merci !

Unire cu de-a sila - despre abuzurile papale !
 

UNIRE CU DE-A SILA


DIPLOMA LEOPOLDINA SI INTREITUL JUG


La 4 decembrie 1691, imparatul Leopold I a dat o Diploma - leopoldina - care a fost o adevarata Constitutie pentru Transilvania, mai bine de un veac si jumatate. Printre altele se confirmau privilegiile celor trei natiuni politice - unguri, sasi si secui - precum si drepturile celor patru "religii recepte": catolica, luterana, calvinista si unitariana. In functii publice urmau sa fie numiti numai "indigeni": unguri, sasi si secui, legiferandu-se astfel din nou, intreitul jug la care era supus poporul roman: national, social si religios.



DE CE ERA NEVOIE DE UNIATIE


Indata dupa trecerea Transilvaniei in stapanirea Habsburgilor, acestia au inceput o actiune energica pentru consolidarea dominatiei lor. In aceasta actiune, un rol insemnat a revenit Bisericii Romano-Catolice. De aproximativ un veac si jumatate, calvinii detineau o situatie privilegiata in principatul transilvan, catolicii fiind inlaturati aproape cu desavarsire din viata politica. Odata cu trecerea Transilvaniei in stapanirea Habsburgilor catolici, puterea calvinilor trebuia slabita, in vederea intaririi confesiunii catolice, care - intre cele patru confesiuni recepte - era cea mai slaba. Cu alte cuvinte, trebuia schimbat raportul de forte in favoarea catolicismului. In acest scop au fost initiate o serie de actiuni in favoarea Bisericii Catolice, dar recastigarea pozitiilor economice, politice si religioase pierdute in favoarea calvinilor sub pricncipii Transilvaniei nu se putea face decat prin sporirea numarului catolicilor. Intrucat recatolicizarea luteranilor, calvinilor si unitarienilor era, practic, imposibila, misionarii iezuiti si-au indreptat atentia asupra romanilor ortodocsi, care erau mai numerosi decat toate cele trei natiuni recepte laolalta. Prin atragerea romanilor ortodocsi la unirea cu Biserica Romei se urmarea, pe de o parte, cresterea numarului catolicilor si - implicit - cresterea rolului politic al "statului catolic ardelean" (reprezentantii catolicilor in Dieta), iar pe de alta parte, ruperea legaturilor, de orice natura, cu romanii ortodocsi din Tara Romaneasca si Moldova.



PRETINSUL SINOD DE UNIRE


Un pretins Sinod de Unire, sustin iezuitii, ar fi avut loc inca din 1697, pe timpul Mitropolitului Teofil. Cercetarile ulterioare efectuate de istoriicii Ioan Crisan, Gheorghe Popovici dar mai ales Stefan Lupsa si Silviu Dragomir, au evidentiat mai multe neconcordante cum ar fi falsificarea primelor patru pagini care erau scrise dupa anumite copii in latina, limba necunoscuta de vladicii ortodocsi. De asemenea, trezesc nedumeriri si anumite cuvinte si expresii care apar in actele respective, neintalnite in alte acte ale vremii. Un alt fapt curios este de ce actele sunt semnate in martie sau iunie de vreme ce sinodul s-a intrunit in februarie? Despre semnatura lui Teofil s-a dovedit ca este un fals - plastografie, iar semnaturile protopopilor apar pe o foaie separata putand fi la fel de bine sustrase din alt dosar. Si sa nu uitam ca la aceea data un eventual sinod se putea tine numai in prezenta superintendentului calvin care mai avea inca drept de control asupra Bisericii romanesti si care, bineinteles, nu si-ar fi dat acordul pentru asa ceva.



"MANIFESTUL DE UNIRE"


Singurul act despre care s-a spus ca exprima hotararea clerului roman de a se uni cu Biserica Romei este asa numitul "manifest de unire" din 7 octombrie 1698. In acest manifest se mentioneaza ca romanii ai caror semnaturi se afla inscrise acolo se unesc cu Biserica Romei DAR CU ANUMITE CONDITII, a caror nerespectare, dupa cum scrie pe penultima foaie atrage nulitatea documentului. Aceste conditii sunt: primirea acelorasi privilegii de care se bucura preotimea catolica si respectarea randuielii ortodoxe (Liturghia, posturile, alegerea ierarhului). Asadar este vorba de o unire de principiu fondata pe dorinta de a scapa de sub jugul politic-economic-national la care erau supusi. Nicicand acei semnatari n-au acceptat sa primeasca dogma catolica asa cum pe nedrept este scris in transcrierea latineasca a documentului. Acest fapt l-a determinat pe Nicolae Densusianu sa exclame: "Avem inaintea noastra o traducere din cele mai miselesti si criminale, falsificarea unui document public, a unui tratat politico-bisericesc, pentru a supune poporul roman catolicilor si a desfiinta Biserica romana de Alba Iulia...". Mai trebuie subliniate si urmatoarele aspecte: ipsa semnaturii Mitropolitului atrage nulitatea documentului; lipsa mentionarii acestui sinod in izvoarele contemporane ridica semne de intrebare; modalitatea intocmirii documentului cu foi taiate, adaugate, lipite, precum si erorile privind denumirea localitatilor romanesti ridica mari semne de intrebare. Toate acestea, coroborate cu nementionarea acestui sinod in timpul protestului brasovenilor impotriva unirii din 1701 ne fac sa credem ca acest sinod nici nu a avut vreodata loc!



EPISCOPUL INOCHENTIE MICU


Viitorul episcop Inochentie Micu vazuse inca din tinerete ca promisiunile facute celor ce vor accepta uniatia nu se implineau. De aceea el va demara actiuni de mari rasunet pentru dobandirea drepturilor elementare ale romanilor. In majoritatea memoriilor inaintate el relata starea de inapoiere in care era tinut poporul roman si conditiile grele in care traia: proprietarii de pamant opreau pe fiii iobagilor si chiar pe cei ai preotilor de la invatatura; romanii nu aveau dreptul sa practice mestesuguri sau sa faca comert; nu erau primiti in functii publice; nu aveau dreptul sa cumpere sau sa mosteneasca pamant. In schimb erau incarcati cu biruri si cu alte sarcini, erau obligati sa dea dijme preotilor de alt neam si de alta credinta, contribuind in plus si la intretinerea preotilor proprii. Arata, de asemenea starea de inferioritate in care se afla poporul roman, care suferea aceleasi nedreptati si era supus acelorasi abuzuri din partea autoritatilor de stat si a proprietarilor de pamant ca si pastoritii lor. Acestia nu se bucurau de drepturile preotilor catolici, cum li s-a fagaduit din diplomele imparatului Leopold din 1699 si 1701, ci dimpotriva, plateau dijma, impreuna cu credinciosii lor, pana si pastorilor luterani si calvini.
Inochentie este primul roman care cere ridicarea romanilor la o treapta "superioara" ca fiind a patra natiune in stat. Insa Curtea de la Viena raspunde: "pe fata, in adunari si convorbiri particulare, popii insasi sau preotii declara adeseori ca ei n-au depus juramantul pentru unire si pentru lepadarea de la schisma, ci numai ca sa poata fi liberi de judecata domnilor de pamant, de servicii si de contributie; se vede aceasta si din faptul ca in realitate se servesc toti de carti schismatice (nn. ortodoxe) din care vorbesc poporului, slujesc Liturghia, in care se neaga in chip fatis ca Sfantul Duh purcede de la Fiul si nu adauga nici in simbolul niceean Filioque;... absolut nici unul dintre popi nu invata si nu instruieste poporul, fie in mod particular fie in biserica, despre cele patru puncte. Numai cand se iveste vreo cauza, vreun litigiu, vreo ontributie proprie de ordin lumesc, se refugiaza toti la imunitatea unirii ca la o ancora sacra...". Nemultumit de acest raspuns, Inochentie Micu a continuat sa lupte din rasputeri pentru drepturile romanilor din Ardeal, iar dupa venirea pe tron a Mariei Tereza si-a reluat protestele la Curte. Nici un rezultat. Ba mai mult, cu ocazia unei deplasari la Viena a fost acuzat in 82 de capete, lucru ce l-a silit sa mearga la Roma, pentru a cere ajutorul Papei Benedict XIV.
De aici de la Roma, a continuat sa lupte pentru cauza romanilor dar mai ales impotriva teologului iezuit care ii supraveghea actiunile indeaproape, lucru ce a dus la excomunicarea iezuitului in 1745. Sunt cunoscute cuvintele lui: "Mai bine sa piara toate ale lumii acesteia, decat sa-mi las poporul in vesnica servitute, clerul, pe mine si episcopii urmasi in robia iezuitilor". Lipsit de orice ajutor banesc din partea catolicilor, sau a acelor din tara, vladica Inochentie s-a stins din viata dupa 24 de ani petrecuti in exil, in care a indurat multe scarbe si lipsuri incat a ajuns sa-si vanda si crucea de pe piept. Presat de foamete si boli si parasit de toti a fost silit sa-si semneze retragerea contra unei mici pensii.
Desi era slujitor al Bisericii, Inochentioe Micu a pus pe primul plan problemele national-politice. In ce priveste uniatia, el a conceput-o doar ca un instrument pus in serviciul luptei sale nationale si nicidecum ca o recunoastere a invataturii Bisericii Catolice. Faptul ca ameninta mereu cu parasirea unirii constituie o dovada concludenta ca el urmarea ca, prin ea, sa obtina drepturi pe seama clerului si a poporului sau. Lupta sa impotriva teologului iezuit sau impotriva incercarilor de imixtiune ale arhiepiscopului de Eztergom si ale papei in eparhia sa nu era altceva decat o lupta pentru pastrarea independentei Bisericii sale, a doctrinei, cultului si organizarii traditionale ortodoxe, in fata oricaror incercari de catolicizare si de desnationalizare a Bisericii si poporului roman.

LUPTA CLERULUI SI CREDINCIOSILOR DIN TRANSILVANIA PENTRU APARAREA ORTODOXIEI IN SECOLUL AL XVIII-LEA


La scurt timp dupa savarsirea dureroasei dezbinari bisericesti a romanilor transilvaneni din 1698 - 1701, preotii si credinciosii care imbratisasera uniatia si-au dat seama ca toate cele promise in diplomele imparatului Leopold I nu erau decat vorbe amagitoare si ca erau amenintati sa-si piarda legea stramoseasca. Drept aceea a inceput o lupta pentru apararea ortodoxiei care s-a manifestat in diferite forme: prin impotrivirea directa de a imbratisa uniatia; prin trimiterea de memorii la Curtea din Viena si Petersburg ori la Mitropolia Ortodoxa Sarba din Carlovit, memorii in care se relatau suferintele indurate de romanii ortodocsi care cereau libertate religioasa; prin trecerea unor preoti si credinciosi in Tara Romaneasca si Moldova, unde puteau sa-si marturiseasca nestingheriti credinta lor ortodoxa; prin revenirea la Ortodoxie a unor preoti si credinciosi care fusesera amagiti sau siliti sa primeasca unirea, etc.
Cei mai statornici aparatori ai Ortodoxiei s-au aratat credinciosii din Scheii Brasovului. in 1701, ei au refuzat sa recunoasca autoritatea lui Atanasie Anghel, devenit episcop unit, caruia insa i-au platit pe viitor dajdiile vladicesti, pentru ca sa nu le poata face necazuri. In acelasi an, preotii si "gocimanii" bisericii Sfantul Nicolae din Scheii Brasovului s-au infatisat la mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei, dand o declaratie scrisa ca doresc sa atarne "in cele sufletesti" de Mitropolia pastorita de el. Ei au ramas in aceasta situatie si sub urtmasii sai, Antim Ivireanul, Mitrofan si Daniil, care le hirotoneau preoti, le trimiteau carti de slujba sau cuvinte de invatatura.



VISARION SARAI


Marile framantari si lupte pentru apararea Ortodoxiei au inceput abia in 1744, cand a aparut calugarul Visarion Sarai, roman din Bosnia, din familia Ciurcea. A fost inchis la Sibiu, Deva apoi exilat in Muntii Tirolului unde a si murit. A predicat impotriva uniatiei, spunand adevarul despre un lucru inca necunoscut de majoritatea populatiei romane. Agitatia provocata de Visarion a alarmat Curtea de la Viena care a decis sa dea o "patenta" prin guvernatorul Transilvaniei, Ioan Haller, pentru a linisti spiritele, proclamatie care a avut un efect contrar deoarece ea a facut cunoscuta tuturor unirea cu Biserica Romei. Rezultatul a fost ca multimea a refuzat sa se considere unita sau sa accepte pe preotii uniti, lucru ce a dus la numeroase arestari. Mai mult, dupa spusele episcopului rutean Manuil Olszavski - insarcinat de imparateasa Maria Tereza sa faca o vizita canonica in Transilvania pentru a face un raport despre starea uniatiei - in sudul Transilvaniei preotii uniti erau alungati de credinciosi. Data fiind aceasta situatie, Maria Tereza a decis intemnitarea preotilor ortodocsi care instiga pe credinciosi impotriva uniatiei, alungarea calugarilor ortodocsi din schiturile Scorei, Arpas si Porcesti (intre Sibiu si Fagaras), si altele.



PREOTII SI CREDINCIOSII LUPTATORI PENTRU ORTODOXIE


In primavara anului 1745, au fost arestati trei tarani din Salistea Sibiului - Danila Milea, Stan Borcea si Dumitru Seflea - pentru alungarea preotilor uniti. Au ramas in inchisoare patru ani.
In toamna anului 1748, salistenii au inceput noi actiuni pentru apararea credintei lor. Ei au trimis atunci la Viena pe consateanul lor Oprea Miclaus, pentru a prezenta Curtii un memoriu, in numele credinciosilor din partile Sibiului, Miercurei, Sebesului, Orastiei si Dobrei, prin care cereau sa fie lasati in vechea lor credinta. Odata cu el a plecat si Ioan Oancea din Fagaras, care ducea o plangere in numele credinciosilor din acest oras. Dupa prezentarea memoriului, li s-a poruncit sa se intoarca acasa cu promisiunea ca doleantele lor vor fi rezolvate. Din contra, Ioan Oancea si inca un taran au fost inchisi. Mai mult, au fost trimise doua regimente de soldati in imprejurimile Sibiului care fortau trecerea la uniatism, botezand cu de-a sila pe noii nascuti. Aceasta situatie a facut pe credinciosii din aceste parti sa trimita o noua delegatie la Viena, formata de aceasta data din cinci tarani: Oprea Miclaus din Saliste, Bucur Barsan din Gura Raului, Moga Triflea din Orlat, Coman Banu din Poiana Sibiului si Constantin Petric din Jina. Doi dintre ei au murit pe drum, in timp ce reveneau de la Viena. Petitia lor a fost respinsa.
La inceputul lui 1752, mai multi preoti si credinciosi s-au adunat in casa preotului Vasile din Saliste, care a redactat, in numele lor, un nou memoriu catre Curtea din Viena, cerand libertate credintei si episcop ortodox. Memoriul a fost dus de preotii Ioan din Poiana Sibiului si Ioanes din Gales, la Becicherec in Banat, unde se gaseau Oprea Miclaus cu preotul Moise Macinic din Sibiel. Acestia doi au fost insarcinati sa duca Memoriul la Viena, dupa ce a fost tradus la Timisoara in limba germana. Imparateasa Maria Tereza i-a ascultat cu rabdare, apoi i-a aruncat in temnita de la Kufstein, unde au si murit.
In paralel cu aceste actiuni ale sibienilor nu trebuie trecute cu vederea nici memoriile pe langa tarina Elisabeta Petrovna, care la rugamintea preotului Nicolae Pop din Balomir a intervenit pe langa Curtea din Viena pentru acordarea deplinei libertati religioase romanilor ortodocsi, insa fara nici un rezultat.
Un alt luptator pentru dreapta credinta a fost ieromonahul Nicodim, originar din partile Albei care a depus mai multe memorii atat la Curtea din Viena cat si la cea din Petersburg. A fost arestat dupa revenirea in tara.
Dupa arestarea lui Oprea Miclaus si a lui Moise Macinic, initiativa a fost preluata de preotul Cosma din Deal care impreuna cu credinciosul Constantin Petric din Jina, au cutreierat 42 de sate intre Sibiu si Sebes apoi pe Valea Muresului catre Orastie. Ei au redactat niste "carti" in care descriau suferintele poporului roman si a celor maltratati pentru ca au indraznit sa condmne uniatia. Au fost inchisi, batuti ci biciul, jefuiti de bunuri si umiliti atat barbatii cat si femeile. Amenzile in vite, bani si alte bunuri au dus la ruinarea materiala a taranilor si asa saraci. Aceste "carti" au fost prezentate Mitropolitului de Carlovit un adevarat aparator al romanilor din Transilvania. La el s-au mai prezentat si alti credinciosi ortodocsi din Transilvania, cum ar fi Ioan Oancea din Fagaras sau protopopul Eustatie din Brasov.
Prin 1756, in fruntea actiunii de aparare a Ortodoxiei in Transilvania se afla preotul Ioanes Virvorea din Gales. A fost arestat imediat si pus in lanturi.
Numeroasele nemultumiri si agitatii din Transilvania au determinat pe Maria Tereza sa dea un decret la 13 iulie 1759, prin care acorda toleranta religioasa credinciosilor ortodocsi, iar episcopului unit i se interzicea persecutarea lor. Nu se permitea insa revenirea la Ortodoxie nici reocuparea bisericlor confiscate abuziv, iar protestele impotriva uniatiei trebuiau sa inceteze. Si acest decret ca si celelalte a agitat si mai tare spiritele in loc sa le potoleasca. Preotul Stan din Glamboaca (Sibiu) a preluat initiativa si a intocmit liste cu ortodocsi organizand alegeri de protopopi. Preotii uniti au fost alungati, iar bisericile reocupate. Aceeasi situatie se intalnea si in Rapolt (Hunedoara), Orastie, Saliste si Ludus.
In chip deosebit s-a remarcat preotul Ioan Piuariu din Sadu, care a organizat mai multe adunari cu sute de participanti, pentru dezbaterea situatiei. A fost arestat si dus in Austria, dar eliberat dupa cativa ani.

RASCOALA LUI SOFRONIE DE LA CIOARA


Miscarea a fost pornita in 10 august 1760 la Zlatna, unde un "sinod" de preoti si credinciosi si-au dat iscaliturile pe noi memorii. Revolta s-a extins rapid in toata Transilvania, pana la Satmar si Maramures. Imparteasa Maria Tereza a trebuit sa bata in retragere promitand ca va dispune infiintarea unei comisii care sa cerceteze uniatia. Acest lucru a dat un elan si mai mare lui Sofronie care a continuat convocarea de "sinoade" incercand chiar sa reorganizeze Biserica Ortodoxa din Transilvania. Punctul culminant al rascoalei l-a constituit Sinodul din Alba Iulia, in urma caruia zeci de sate au parasit uniatia. Era prima biruinta!



MISIUNEA GENERALULUI BUCOW


In aceste imprejurari, imparateasa Maria Tereza a trimis in Transilvania pe generalul Nicolae Adolf Bucow, care ajutat de noi unitati de cavalerie si infanterie a distrus zeci de manastiri din toata Transilvania. Aceasta actiune a inceput in 1761 si a continuat in anii urmatori. Prin aceasta, viata ortodoxa era pusa la pamant.



GRANICERIZAREA


La propunerea lui Bucow, Maria Tereza a admis organizarea de regimente graniceresti care urmau sa fie formate din uniati. Ei erau declarati oameni liberi si scutiti de impozite; in plus primeau si o mica diurna. Insa la depunerea juramantului doua batalioane au intors armele impotriva lui Bucow. Batranul care i-a instigat, Tanase Todoran din Bichighiu, in varsta de 100 de ani, a fost tras pe roata. Complicii lui au primit sute de lovituri cu biciul iar altii au fost spanzurati. In Cugir 264 de familii ortodoxe au fost inlocuite cu 99 de familii din alte sate. In Jina, 65 de batrani au fost intemnitati pentru ca i-au sfatuit pe tineri sa nu consimta la granicerizare. In 1765 au plecat din sat 335 pribegi. In Tohan (Brasov) preotul din sat impreuna cu alti credinciosi au fost siliti sa plece, ei intemeind Tohanul Nou. Taranii liberi din Tantari (azi Dumbravita-Brasov) au devenit iobagi. Alte emigrari au avut loc din Vestem-Sibiu, Breaza-Fagaras, Sinca Veche-Fagaras.



EDICTUL DE TOLERANTA


In toamna lui 1781, imparatul Iosif II a dat asa-numitul Edict de Toleranta prin care se interzicea asuprirea cetatenilor pe motive de credinta. Se ingaduia oricarei confesiuni, daca avea 100 de familii, sa-si zideasca biserica, sa intretina preot si invatator. Necatolicii nu mai erau obligati sa ia parte la slujbele catolicilor sau sa plateasca taxe preotilor catolici. Era admisa si trecerea de la o confesiune la alta. Dar la scurt timp - 16 ianuarie - imparatul isi da seama de riscurile pierderii uniatiei si revine asupra deciziei, incat nu se mai putea trece la Ortodoxie. In 20 august 1782 da o Patenta de Unire prin care era interzis prozelitismul intelegandu-se prin aceasta convertirea la Ortodoxie.



CONCLUZII


Daca asa cum zic greco-catolicii unirea cu Roma - "mama noastra" - s-a facut benevol de ce atatea proteste si de ce atatea Edicte de Toleranta care s-au emis in urma acestor proteste. Si ce justificare poate exista pentru daramarea zecilor de biserici de catre generalul Bucow?
Tinand seama de viata si lupta pentru apararea ortodoxiei de catre Cuviosii Ieromonahi Visarion si Soforonie si de credinciosul Oprea din Saliste, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe i-a canonizat, hotarand ca ei sa fie cinstiti ca sfinti, de vreme ce si-au dat viata pentru apararea dreptei credinte.


articol dupa Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Romane, ed. IBMBOR, Bucuresti 1992

Ne fac mai buni creștini? Mai informați, da. Dar, s-ar putea, și mai lipsiți de iubire. Să le lăsăm acolo unde sunt și să ne iertăm reciproc, greșeli au fost și de o parte și de alta. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă mult mai mult. Doar ne recunoaștem ca biserici surori. Evident că fără amestecuri doctrinare și slujbe comune, dar cu înțelegere între noi, credincioșii de rând. Chiar credeți că pe soacra mea catolică o interesează cele mai de sus? "Fii om", îmi spune, "indiferent de biserica la care mergi". Nu discutăm ceea ce ne desparte și atât.

IonelS, si eu sunt tot crestin-ortodoxa. La care "voi" te referi? In ceea ce priveste adevarul, cred ca ne referim la acelasi.

Ma refeream la catolicii de pe acest forum..Foarte agresivi ! Acestia nu sunt aici pt o discutie matura, dogmatica, crestineasca...

De acord domnul meu ! Din pacate am observat ca exista o gasca de catolici foarte agresiva pe acest forum si cum nu-s un sfant mi-am permis sa le dau de lucru...Si o voi face in continuare, cu sau fara voia dumneavoastra, pana cand se vor potoli !

Eu nu-mi permit sa ma duc pe nici un forum catolic si sa ma apuc sa tulbur cu vre-un extremism dogmatic...Parca -s iezuiti domnule ! Culmea a fost sa constat ca la topicurile privind migratia au fost printre cei mai aprigi sustinatori ai expatrierii, de parca ar vrea sa goleasca Romania !

Bai baieti, ce-i aici, sat fara caini ?

Primatul papal:contraargumente istorico-scripturistice
 

Odata inceputa lucrarea de mantuire a neamului omenesc, prin nasterea, patimirea si Invierea Mantuitorului, trebuia continuata si desavarsita. Pentru aceasta, El Si-a ales ucenici prin care va propovadui neamurilor Cuvantul Evangheliei, vestea cea buna, mantuirea. Nu ei au ales apostolatul, ci au fost chemati la aceasta de catre Insusi Domnul: "Si umbland pe langa Marea Galileii, a vazut pe Simon si pe Andrei, fratele lui Simon, aruncand mrejele in mare, caci ei erau pescari. Si le-a zis Iisus: Veniti dupa Mine si va voi face sa fiti pescari de oameni. Si indata, lasand mrejele au mers dupa El. Si mergand putin mai inainte, a vazut pe Iacov al lui Zevedeu si pe Ioan, fratele lui. Si ei erau in corabie, dregandu-si mrejele. Si i-a chemat pe ei indata. Iar ei, lasand pe tatal lor, Zevedeu, in corabie, cu lucratorii, s-au dus dupa El" Marcu 1, 16-20; "Si mergand propovaduiti zicand: �S-a apropiat imparatia Cerurilor�" Matei 10,7; "Nu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi si v-am randuit sa mergeti si roada sa aduceti, si roada voastra sa ramana, ca Tatal sa va dea orice-I veti cere in numele Meu" Ioan 15, 16. in continuare, apostolii vor primi Duhul Sfant (Ioan 20, 22) iar odata cu el si darul vorbirii in limbi, imprastiindu-se in lumea intreaga pentru a implini menirea la care au fost chemati. Este o mandrie pentru noi, romanii, sa stim ca am fost increstinati nu prin siluire, din porunca vreunui lider politic ci prin lucrarea misionara a Sfantului Apostol Andrei, unul din cei 12 Apostoli, pe care Sfantul Ioan Evanghelistul il aminteste ca fiind intaiul-chemat. (Ioan 1, 40). Acest fapt istoric ne confera o oarecare cinste, dar ne si obliga, in acelasi timp. Si fara indoiala ca aceasta mandrie, care trebuie sa fie una ziditoare, o vor fi resimtit-o si celelalte neamuri increstinate de Sfintii Apostoli. insa nu gasim nicaieri in Sfanta Scriptura sau in Sfanta Traditie vreo dovada, catusi de neinsemnata, care sa ateste intaietatea vreunui apostol asupra altuia. Din contra, Mantuitorul ne invata altceva. Si totusi, Biserica Romei doreste sa fie deasupra tuturor. in incercarea ei de a detine suprematia n-a ezitat, din pacate, sa forteze interpretarea Scripturii si sa se foloseasca de dovezi istorice ireale, cum ar fi minciuna ca Sfantul Petru a pastorit in Roma. Dar ce spun romano-catolicii? Ei afirma ca Sfantul Petru a fost investit de Mantuitorul cu o putere mai mare decat a celorlalti ucenici si ca ar fi fost episcop al Romei. in virtutea acestui presupus episcopat, papa, fiind urmasul Sfantului Petru, s-ar bucura de aceleasi privilegii apostolice. Sa analizm argumentele romano-catolicilor, incepand cu cele istorice si continuand cu cele scripturistice.
PRIVIND EPISCOPATUL SFANTULUI PETRU LA ROMA


Sfantul Petru a fost episcop in Antiohia, neavand cum ocupa, in acelasi timp si Scaunul Romei. in acest sens exista cel putin doua dovezi incontestabile. Prima ar consta in insasi cuvintele Sfantului Petru din Constitutiile Apostolice, unde marturiseste ca primul episcop a fost Linus: "in ce priveste episcopii pe care i-am hirotonit din timpul vietii noastre, acestia sunt... iar pentru Biserica Romei, Linus, fiul Claudiei a fost primul, hirotonit de Pavel, iar dupa moartea lui, al doilea a fost Clement, hirotonit de mine, Petru". Asadar Sfantul Apostol Petru daca a ajuns in Roma a ajuns dupa Sfantul Apostol Pavel, si a venit nu cu scopul de a pastori ci de a hirotoni un episcop, al doilea din istoria Romei, dupa Linus.
Sfantul Irineu, episcopul Smirnei si ucenicul Sfantului Policarp confirma, de asemenea, numirea lui Linus de catre Sfantul Apostol Pavel: "Dupa ce au intemeiat si pus in randuiala Biserica Romei, au numit episcop pe Linus. Acelasi Linus este amintit si de Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Timotei (II Timotei 4, 21). Succesorul lui a fost Anaclet. Tertulian insira aceeasi lista de episcopi cu Linus si Anaclet.
Donariul lui Constantin. Donariul lui Constantin este un edict roman imperial, nascocit probabil intre anii 750 si 850. Nu reiese clar scopul alcatuirii sale dar este cert ca apara interesele Papei, probabil impotriva pretentiilor bizantinilor sau a francilor lui Charlemagne care si-au asumat continuitatea imperiala in Vest. Unii spun ca a fost scris pe vremea Papei Stefan al II-lea, in jurul anului 752. Pretinzandu-se a fi emis de imparatul Constantin cel Mare, Donariul acorda Papei Silvestru I si urmasilor sai, ca succesori ai Sfantului Petru, stapanirea peste Roma si peste vestul imperiului, urmand ca Imperiul Roman de Est sa fie condus din Constantinopol de catre imparatul Constatin. La inceputul documentului se afirma ca aceasta este rasplata imparatului Constantin catre Papa Silvestru pentru catehizarea facuta, botezul crestin si miraculoasa vindecare de lepra. Donariul a fost folosit de papii medievali pentru a-si sustine pretentiile teritoriale si puterea seculara in Italia. A fost acceptat mai peste tot, desi imparatul Otto al III-lea a denuntat documentul ca fiind fals. Totusi, pe la mijlocul secolului XV, Biserica si-a dat seama ca documentul este o facatura. Umanistul italian Lorenzo Valla a dovedit in 1440 ca Donariul este un fals, analizand limba, si aratand ca anumite formule imperiale si latine, nu existau la acea data. Ulterior s-a demonstrat si faptul ca vindecarea lui Constantin de lepra de catre papa Silvestru este o legenda.
Decretele Pseudo-Isidoriene. Decretele Pseudo-Isidoriene reprezinta o colectie alcatuita cu mare maiestrie in Franta, probabil de Isidor Mercator. Colectia insumeaza peste 700 de pagini cu scris mic si cuprinde diverse decrete adunate si "completate", prin care Papa castiga o putere mai mare, mai ales in privinta problemelor religioase. Desi spre deosebire de "Donariul lui Constantin", aceste decrete se adreseaza mai mult lumii vestice, totusi ele cuprind si referiri la credinta ortodoxa, la aspecte litugice si mai ales la persoanele Sfintei Treimi. Astazi, nimeni nu se mai indoieste de falsitatea acestor decrete.

CONTINUARE
PRIVIND PASAJELE BIBLICE INVOCATE


Adevarul scripturistic spune ca "Noi suntem ziditi pe temelia apostolilor si a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind insusi Iisus Hristos, pe care toata zidirea alcatuindu-se, creste intru locas sfant intru Domnul; intru care si voi impreuna va ziditi spre locas al lui Dumnezeu intru Duhul (Efeseni 2, 20-22). Iar corintenilor le spune: "Am aflat ca sunt certuri intre voi. Unul zice: �Eu sunt al lui Pavel�; altul: �iar eu al lui Apollo�; altul �eu sunt al lui Petru�; altul �iar eu al lui Hristos�. Au doara S-a impartit Hristos? Au Pavel s-a rastignit pentru voi?" (II Corinteni 1, 11-13). Iar in Epistola catre Efeseni (4, 11-16) aseamana Biserica unui corp al carui cap este Hristos. De remarcat faptul ca nici macar Sfantul Petru nu se considera pe sine cap al Bisericii, sau mai mare peste ceilalti ci un coleg, un impreuna-slujitor, dar deosebit radical de ceilalti prin calitatea sa de martor al patimilor lui Hristos si al Slavei Sale viitoare: "Pe presviterii cei dimpreuna cu voi ii rog, ca acel ce sunt impreuna presviter... pastoriti turma lui Dumnezeu... si cand se va arata mai marele pastorilor, veti lua cununa slavei cea nevestejita" (I Petru 5, 1-4).
Pasajul de la Matei 16, 18: "Si venind Iisus in partile Cezareii lui Filip, i-a intrebat pe ucenicii Sai, zicand: �Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul Omului?� Iar ei au raspuns: �Unii: Ioan Botezatorul; altii, Ilie; altii, Ieremia sau unul dintre profeti.� Si le-a zis: �Dar voi, voi cine ziceti ca sunt?� Raspunzand Simon Petru, a zis: �Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Viu!� Iar Iisus, raspunzand, i-a zis: �Fericit esti Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-au descoperit aceasta, ci Tatal Meu din Ceruri. Si eu iti spun ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui�". Care sa fie oare interpretarea acestui pasaj, poate punctul principal al argumentarii romano-catolice? Nimic alta decat: "Zic tie, pe care te-am supranumit Petru pentru taria credintei tale, ca adevarul pe care l-ai rostit este piatra de temelie a Bisericii si ca inselaciunea nu o va birui niciodata". Piatra pe care avea Mantuitorul sa zideasca Biserica Sa nu era persoana lui Petru, care, oricat de desavarsita ar fi fost ea, ramanea o creatura cu lipsuri, nedemna sa stea la originea unei zidiri de sorginte divina, Biserica. Piatra pe care se va zidi Biserica este afirmatia, marturisirea ca Mantuitorul Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia. Analiza filologica din greaca ne conduce la aceeasi concluzie: "o petros" inseamna "piatra (nn. bolovan)" si este substantiv de genul masculin, iar "e petra" este substantiv de genul feminin si inseamna eminamente "stanca". Asadar, traducerea riguros exacta este: "tu esti Petru si pe aceasta stanca voi zidi Biserica Mea", dar, in acest caz, ea nu mai poate reproduce jocul de cuvinte in virtutea caruia Iisus i-a schimbat numele lui Simon, in Petru. Totusi, Mantuitorul ii spune limpede: "...voi zidi Biserica Mea" nu "Biserica Ta". Domnul Hristos nu i-a dat lui Petru decat doua fagaduinte: anume ca asa cum El este nemuritor, si Biserica (cei ce cred in El) va fi nemuritoare si ca Sfantul Petru nu va primi o insarcinare speciala in Biserica (Matei 16, 19). Referitor la acest pasaj, si Sfantul Ambrozie este de parere ca: "Temelia Bisericii este credinta, caci nu de persoana, ci de credinta lui Petru s-a zis ca portile iadului nu o vor birui pe dansa; marturisirea credintei este cea care a invins iadul". Desi imprejurarea este deosebita, totusi Mantuitorul va trimite Duhul Sfant peste toti Apostolii, deopotriva, fagaduind tuturor ca va fi cu ei pentru totdeauna (Matei 18, 18), iar puterea de a lega si dezlega, de asemenea este incredintata tuturor (Ioan 20, 21). Motivul pentru care Mantuitorul Hristos se adreseaza direct Sfantului Apostol Petru este varsta sa inaintata si temperamentul aprins, care-l faceau sa se afirme inaintea celorlalti.
Ca nu poate fi vorba de o intaietate reala a Apostolului Petru, rezulta si din episodul petrecut chiar in pre-seara mortii Mantuitorului. Atunci s-a iscat printre Apostoli o controversa despre cine este mai mare intre ei, provocata de mama fiilor lui Zevedei (Iacob si Ioan) care vine la Iisus impreuna cu acestia, ca sa ceara pentru ei locurile de cinste in imparatia Sa. Faimoasele cuvinte "Tu esti Petru..." erau deja pronuntate atunci, ceea ce ar putea dovedi ca apostolii nu le intelesesera precum papii moderni. Fiind inainte de rastignire, daca Mantuitorul ar fi intentionat sa-i acorde aceasta cinste lui Petru, cel putin acum, pentru a nu se crea confuzii si neintelegeri intre ucenici, si-ar fi descoperit planurile Sale. insa Mantuitorul nu numai ca nu-i acorda lui Petru o cinste aparte, dar le da si o lectie contrara, spunandu-le ca "voi toti sunteti frati" (Matei 23, 8), lamurindu-i totodata ca acela "care este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru" (Matei 23, 11; Marcu 10, 22-24; Luca 22, 25-26).

CONTINUARE

Un alt pasaj biblic invocat ca argument este cel de la Ioan 21,15: "Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti tu mai mult decat acestia? El i-a raspuns: Da, Doamne, Tu stii ca Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Pastoreste oile Mele". Oare Mantuitorul i-a dat spre pastorire Sfantului Petru atat mieii care simbolizeaza credinciosii cat si oile care semnifica pastorii, sau avem de-a face cu o interpretare fortata? Fara doar si poate este o interpretare arbitrara nefiind confirmata nici de Traditie, nici de Scriptura. Spre exemplu, in Evanghelia dupa Matei, capitolul 10, versetul 16 scrie ca: "Iata Eu va trimit pe voi ca pe niste oi in mijlocul lupilor; fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii", iar in Evanghelia dupa Luca, capitolul 10, versetul 3, sta scris: "Mergeti, iata Eu va trimit ca pe niste miei in mijlocul lupilor". Vedem, asadar, doua sintagme diferite atribuite acelorasi persoane, care apartin Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Cuvantul "oi" cu sensul de credinciosi apare si in Vechiul Testament, la Iezechiel, in intreg capitolul 34. De altfel si Mantuitorul ii indeamna pe apostoli sa propovaduiasca mai ales oilor celor pierdute ai Casei lui Israel. Oare prin asta ar trebui sa se inteleaga ca Apostolii vor fi fost siliti sa predice la clerul evreiesc? Nu, ci la tot poporul evreu. Pe langa aceasta trebuie vazut si faptul ca Sfantul Petru nu intelege prin "oi" pastorii: "Caci erati ca niste oi ratacite, dar v-ati intors acum la Pastorul si la Pazitorul sufletelor voastre". Apare din nou aceeasi imagine cu credinciosii � oile � reprezentand trupul Bisericii, in timp ce Hristos � pastorul � reprezinta capul acesteia.
Sunt si alte versete in Sfanta Scriptura care ne pot elucida la fel de bine in privinta acestei pretentii apusene: in primul rand trebuie subliniat ca Apostolii n-au avut niciodata constiinta suprematiei lui Petru. O dovedeste mustrarea in public facuta acestuia de catre Sfantul Apostol Pavel amintita in Galateni 2,14, precum si faptul ca Sfantul Petru s-a supus deciziilor luate de Sinodul din Ierusalim, al carui conducator a fost nu el, asa cum era logic daca ar fi fost primul intre ceilalti, ci Sfantul Apostol Iacov. Nici macar nu a fost primul care a rostit cuvantarea. Mai mult, el primeste chiar o insarcinare (Fapte 8, 14), supunandu-se prin urmare celorlalti, primind, deci, nu dand porunca.
Biserica a fost intemeiata pe Cuvantul Mantuitorului, pe jertfa Lui, din ea facand parte toti cei ce, asemenea lui Petru, marturisesc credinta in Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, dupa cum si el spune in prima sa epistola: "Apropiati-va de El, piatra cea vie, de oameni intr-adevar neluata in seama, dar la Dumnezeu aleasa si de pret. Si voi insiva, ca pietre vii, ziditi-va drept casa duhovniceasca, preotie sfanta, ca sa aduceti jertfe duhovnicesti, bine-placute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Pentru ca scris este in Scriptura: �Iata, pun in Sion Piatra din capul unghiului, aleasa, de mare pret, si cel ce va crede in ea nu se va rusina�. Pentru voi, deci, care credeti, (Piatra) este cinstea; iar pentru cei ce nu cred, piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceasta a ajuns sa fie in capul unghiului, si piatra de poticnire si stanca de sminteala, de care se poticnesc, fiindca n-au dat ascultare cuvantului, spre care au si fost pusi" (I Petru 2, 4-8).
Sfantul Evanghelist Matei ne spune ca atunci cand Petru a intrebat pe Iisus despre prerogativele apostolilor, Mantuitorul i-a raspuns: "Amin zic voua ca voi cei ce ati urmat Mie, intru a doua nastere, cand va sedea Fiul Omului pe scaunul slavei sale, veti sedea si voi pe douasprezece scune, judecand cele douasprezece semintii ale lui Israel (Matei 19, 28). Oare spune undeva ca lui Petru i s-a dat vreun scaun mai inalt? La fel, Sfantul Ioan descrie, in Apocalipsa sa, Noul Ierusalim ca o cetate, al carei zid avea 12 pietre de temelie si in ele 12 nume, ale celor 12 apostoli ai Mielului. Iata, deci, cei 12 Apostoli stau alaturi de Hristos fara deosebire.
Urmarind persoana lui Petru in descrierile evanghelice vom constata ambivalenta lui: marturiseste credinta dar nu actioneaza ca atare (Matei 16, 16-22); se leapada (Matei 26, 33-35) si se indoieste (Matei 14, 28-31). Sa alaturam episodului de la Matei 16, 18 cu cel de la Matei 16, 22, cand Mantuitorul anunta moartea Sa, patimile. Petru, auzind acestea si vazand in Hristos un erou national, cum facea si majoritatea iudeilor, un lider politic, ii spune ingrijorat: "Fie-Ti mila de Tine, Doamne! Asta sa nu Ti se intample!". Greseala lui Petru este ca vrea sa-L convinga pe Hristos sa se multumeasca cu rolul unui Mesia politic, pamantesc, renuntand la misiunea inalta a unui Mesia ce avea menirea sa se aduca pret de rascumparare pentru impacarea intregii omeniri cu Dumnezeu. Raspunsul lui Hristos este foarte aspru: "Mergi inapoia Mea, satano!". Este acelasi raspuns pe care i-l da diavolului cand a fost ispitit in pustie. Aceasta gafa a lui Petru ne-arata ca atunci cand i s-a descoperit, Petru a marturisit ce i s-a descoperit, iar cand nu i s-a descoperit, a gresit, ca sa stim ca fara Dumnezeu nici acel lucru nu l-ar fi spus.

Depinde la ce perioade istorice te raportezi IonelS. Biserica Ortodoxa a avut si ea partea ei de varsari de sange ca si sora ei, Biserica Romano-Catolica.
Nu vreau sa dau decat doua exemple:
Primul se refera la persecutiile contra paulicienilor si bogumililor (miscari religioase desprinse din crestinism in Evul Mediu timpuriu si considerate erezii de catre Biserica), persecutii in cadrul carora s-a ajuns si la arderi pe rug, asa cum a fost cazul "Calugarului Vasile"( conducatorul bogumililor care a incercat sa il converteasca pe imparatul bizantin Alexios Comnenul) care a fost ars la Constantinopole pe la anul 1100 ( nu mai tin minte exact anul, cred ca era 1111). Cam tot in perioada respectiva Bosnia trecuse la bogumilism si se luptau cu catolicii din Croatia si Ungaria si cu ortodocsii condusi de bizantini, de bulgari si de sarbi (cel mai activ dintre conducatorii sarbi in privinta asta a fost Stefan Nemanja). Atata i-au tot chinuit si catolicii si ortodocsii pe bosniaci, incat, atunci cand au venit turcii, bosniacii au preferat sa treaca la Islam decat la ortodoxie sau catolicism. Si uite cam asa au aparut musulmanii din Bosnia.
Al doilea exemplu se refera la pogromurile anti-evreiesti din Rusia tarista (inclusiv in Basarabia, mai ales in Chisinau) unde mii de evrei au fost masacrati de gloate conduse de preoti ortodocsi.
Prin urmare Biserica Ortodoxa nu are un trecut imaculat si lipsit de orice pata.

Aceasta ultima bucata de istorie nu o cunosc...Pogrom anti-evreiesc condus de preoti !? Rusia Tarista intr-adevar a atentat la drepturile comunitatii evreiesti, insa despre pogrom condus de biserica nu cunosc si nu cred..Un document , ceva ar fi fost bine venit..

crimele ortodoxiei
 

Refrenul pe care mereu il spun ortodocsii este ca ei n-au facut crime ca ale catolicilor, n-au avut Inchizitie, Cruciade, Conquista, Re-Conquista, arderi de vrajitoare, au suferit enorm la inceputurile crestinismului, n-au propovaduit prostii si au indrumat umanitatea catre noi zone de iluminare spirituala.
Ca atare, pentru a risipi indoielile am realizat o ordonare cat de cat cronologica.

Antichitate patata

* Iisus a distrus templul din Ierusalim cand a vazut comerciantii, in anul 30 en. Daca cineva s-ar duce in ziua de azi intr-o biserica, moschee sau templu si ar distruge locul sigur va fi deferit organelor de ancheta si ulterior condamnat.
* Apostolul Pavel a ars Templul zeitei Diana din Efes, una dintre cele 7 minuni ale lumii antice, cu o biblioteca de peste 200.000 de pergamente.
* In decursul certurilor teologice dintre diverse factiuni dintre anii 250-350, o parte a bibliotecii din Alexandria este incendiata de primii crestini.
* Constantin cel Mare, sfant, si armata lui omoara armata lui Maxentiu cu crucea pe steaguri („In hoc signo vinces”) in anul 312
* Expulzarea lui Arie, pe motiv de erezie in 320.
* 341, la Sinodul din Antiohia, imparatul Constans interzice sacrificiile si ritualurile altor religii, sub pedeapsa cu moartea. Astazi daca cineva ar interzice crestinismul prin lege ar suferi rigorile legii si constituiei in orice stat normal
* 380 Crestinismul este declarat credinta oficiala a Imperiului Roman de Teodosie cel Mare, care se alatura lui Gratian intr-un edict in care declara ca supusii lor trebuie sa marturiseasca toti credinta ortodoxa.
* In 391-393 imparatul Teodosius I a ordonat distrugerea tuturor templelor non-crestine din motive religioase iar patriarhul Theophilus din Alexandria a facut intocmai. Printre victime: Olympia si olimpiadele, a caror desfasurare se facea de peste 1.000 de ani dar si terminarea Misterelor de la Eleusis.
* 10.000 de oameni sunt ucisi in Desertul si Pesterile Schitului Patriarhul Teofil al Alexandriei.
* Sfantul Porfirie, episcop de Gaza (395–420), obtine in anul 402 emiterea unui decret imperial care porunceste inchiderea templelor ne-crestine din Gaza.
* Hypathia, matematiciana, astronoama si filozoafa din Alexandria a fost omorata in anul 415 cu pietre de o multime furioasa de crestini.
* In anul 418 toti crestinii care urmau dogmele lui Pelagius primesc interdictia de a mai sta in oricare din orasele Romei.


Evul Mediu, la fel de intunecat

* 489: Imparatul Zenon I inchide academia nestoriana de la Edessa, transferata de regii sasanizi ai persilor la Nisibe.
* 527: Dionisie Exiguul calculeaza gresit data nasterii lui Iisus. Eroarea este intre 4 si 7 ani.
* 529: Universitatea din Atena, ultima farama elenistica, este inchisa si inlocuita cu Universitatea crestina din Constantinopol.
* 733: Iconoclasmul este prilej de omoruri, crime si batalii in Bizant. Imparatul bizantin Leon al III-lea Isaurul retrage Balcanii, Sicilia si Calabria de sub jurisdictia Papei ca raspuns la sprijinul acordat de Grigore al III-lea unei revolte din Italia impotriva iconoclasmului.
* 754: Un sinod iconoclast, sub autoritatea lui Constantin al V-lea Copronim, condamna icoanele; Constantin incepe desfiintarea manastirilor. Timp de 50 de ani au loc dispute legate de iconoclasm.
* In Al Patrulea Razboi Ruso-Bizantin, din 941, khazarii (ce practicau iudaismul), au vrut sa se razbune pe bizantini dupa persecutiile indurate de evrei sub Imparatul Romanos I Lecapenos.
* Sfantul Stefan cel Mare face multe crime si orori, ulterior e declarat Sfant.
Vine Sfarsitul Lumii… sau nu
* 1492: „Sfarsitul lumii” vine in Moscova deoarece se sfarseste calendarul bisericesc. Bineinteles, n-a venit niciun sfarsit.
* 1526: Au loc dezbateri in Rusia daca Biserica are voie sau nu sa aiba avere. Anti-Posesionistii il critica pe Tarul Vasile al III-lea din cauza divortului sau si sunt trecuti in ilegalitate. Cand Posesionistii au triumfat, biserica si-a castigat dreptul la bogatie in schimbul influentei politice. Tarul a devenit superior mitropolitului si putea acum sa se amestece in treburile bisericii.
* 1652-1658: Patriarhul Nikon al Moscovei revizuieste cartile liturgice pentru a le aduce in conformitate cu obiceiurile liturgice grecesti, ceea ce duce la excomunicarea dizidentilor, care vor fi cunoscuti ca Rascolnicii sau Vechii credinciosi. Reformele au provocat ruperea de biserica a celor care presupuneau orbeste si ignorant ca toate cartile de cult sunt de inspiratie divina.
* 1633: Imparatul etiopian Fasilides ii exileaza pe iezuiti si pe alti misionari Romano-Catolici din Etiopia.
* Dupa 1685 a inceput o perioada de persecutii, inclusiv de tortura si executii. Multi vechi- credinciosi au parasit Rusia definitiv.
* 1768: Evreii sunt masacrati in timpul rascoalelor din Polonia ocupata de rusi.
* Pana in secolul al XIX-lea, Biserica Ortodoxa Romana a avut timp de 500 de ani sclavi tigani.
* Ortodocsii fac pogromuri succesive incitate de catre ierarhi ortodocsi, in 1881, 1883, 1900 si 1907. Crimele se justifica cu scrierile lui Ioan Gura de Aur care scria in Omiliile sale: “Evreii isi sacrifica copii diavolului; ei sunt mai rai decat lighioanele salbatice. Sinagoga este un bordel, un cuib de ticalosi, un templu dedicat idolatriei, o adunatura de evrei criminali, un loc de intalnire pentru ucigasii lui Cristos, o casa rau-famata, un spatiu al nelegiuirii, o prapastie si un abis al pierzaniei; [... ] Dar sinagoga nu este numai un bordel si un balci; este de asemenea si o viziuina a banditilor si un adapost pentru bestii.”
* Tot dintre Sfintii Parinti, Sfantul Grigorie de Nisa (Nyssa) spunea despre evrei: “Ucigasi ai Domnului, criminali ai profetilor, dusmani ai Domnului si ponegritori de Dumnezeu, infractori si dusmani ai milei, avocati ai diavolului, fii de serpi veninosi ale caror minti sunt tinute in intuneric, pline de mania feriseilor, un sinedriu al satanei. Criminali si degenerati [... ] dusmani a tot ce este decent si frumos… ei care sunt vinovati de strigatul “Crucificati-L! Pe El, care era Dumnezeu-in-carne-de-om….”.

Modernitatea retrograda

* Secolul al XX-lea- nedreptati facute de catre Biserica Ortodoxa Romana celei Greco-Catolice, care nu-si mai primeste inapoi toate bunurile.
* Biserica ortodoxa rusa persecuta mai multe secte neo-protestante.
* Biserica din Eritreea ordona sa nu se faca serviciul religios celor care doreau independenta tarii.
* Biserica Etiopiana si-a folosit influenta excomunicand orice eritrean care refuza sa lupte sub steagul fascist al Italiei
* 2005: Parintele Daniel Corogeanu si 4 maici supun pe Irina Cornici la un ritual de exorcizare, timp in care aceasta moare.
* In 2009, jurnalistul Slobodan Vaskovic si echipa sa este atacat de o multime in timp ce filma o biserica la Trebinje in Bosnia. Biserica Ortodoxa Sarba ia apararea huliganilor.
* IPS Teodosie al Tomisului e prins luand mita si se mai afla ca IPS Pimen lua 200 de dolari de la Securitate pentru a turna ce vede in SUA.

Lista este deschisa.

Ar fi fost mmulte de comentat, insa nu-i timp..Mi-am permis sa extrag un fragment profund gresit:

"Pana in secolul al XIX-lea, Biserica Ortodoxa Romana a avut timp de 500 de ani sclavi tigani."

Nu erau sclavi, caci n-aveau legatura cu sclavagismul din antichitate sau cu cel din America. Erau Robi ! O diferenta ca de la cer la pamant !
Din pricina administratiei otomane tiganii preferau sa treaca Dunarea si sa se bage robi la boieri. In schimbul unei sume de bani anuale aveau dreptul sa se plimbe in voie pe domeniul boierului, dar si pe ale altor boieri. Statutul de rob era net superior celui de iobag, astfel multi tarani romani alegeau sa se dea tigani si sa solicite statutul de rob.
Tiganii de la curtile boieresti o duceau si mai bine !

Satanism in Mitropolia Bisericii Ortodoxe Ruse-Sanctificarea mainii care poarta blest
 

În Eparhia Tver intre 29.05-18.06, a avut loc a 12-a Procesiunea Volga

Prin tradiţie, fiecare astfel de procesiune se ocupă de un eveniment important la nivel national. În acest an, acest eveniment a fost aniversarea a 65-a a Victoriei. Procesiunea, inceputa de la izvoarele râului Volga si continuata de-a lungul albiei şi terenurilor pe unde trece aceasta, a avut loc in 16 orase si districte din regiune. Pe tot parcursul s-a purtat o racla- chivotul cu moaştele Sfântului Mucenic Gheorghe.

La Sf. Liturghie de la [biserica]Sf. Nicolae din Myra, unde a servit Arhiepiscopul de Tver şi Victor Kashin şi, în procesiunea care a vut loc la templul de la izvoarele Volgai, a fost comisă o vodoo-şenie de rang, la care au participat un număr mare de pelerini, distinşi invitaţi, membri ai publicului.

În această zi, cele mai multe municipalităţi din regiunea Tver si-au trimis delegaţii la festivalul din Volgoverkhovye . Au tinut discursuri Arhiepiscopul de Tver şi preşedintele Kashin, guvernatorul regiunii Tver, preşedintele Adunării Legislative şi alti funcţionari.

Părea că acest eveniment nu poate fi decat unul fericit, dar …! Dar, în loc de bucurie spirituala inima s-a frant de o durere extrem de profunda.

În timpul procesiunii, poporul ortodox a sărutat “mâna dreaptă a lui Satan, inchinandu-se la ea ca la o relicvă mare – mâna dreaptă cu moaştele Sfântului Gheorghe, patronul sfant al victorioasei armate ruse”.

Aceasta aproximativ demono-blasfemie şi satanismul au luat locul binecuvântarii directe a episcopului ce guverneaza dioceza şi preoţia.

Comentariu: Nu cred ca cineva care crede in Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh se mai poate indoi ca traim vremurile de pe urma, dupa o astfel de procesiune”ortodoxa”. Doamne, pazeste-ne si apara-ne!

Stiu eu ca nu mana Sf Gheorghe este vina, ci a nefericitului care a imbracat-o in argint, dar intr-o forma discutabila ..Zici ca-i mana papala !

Si uite o informatie importanta: in judetul Timis se gaseste craniul Sfantului Gheorghe! Manastirea Sfantul Gheorghe, care il adaposteste, este una din cele cinci manastiri ortodoxe sarbe de pe teritoriul Romaniei

Primatul papal:mormantul sfantului petru descoperit la ierusalim
 

Vaticanul minte cu nerusinare cand sustine ca mormantul Sfantului Petru se afla la Vatican. De fapt se afla la Ierusalim si a fost descoperit -culmea!- chiar de doi catolici.
Pe 23 decembrie 1950, papa Pius al XII-lea se grabea sa anunte la radio descoperirea mormantului Sfantului Petru, rezultatul unei cercetari de 10 ani. Intre 1939 si 1949, echipa de arheologi a descoperit un complex de mausoleuri chiar sub fundatia basilicii San Pietro, datand din secolele II-III. Unul dintre monumente a fost atribuit verhovnicului apostolilor, desi nu au existat dovezi clare in acest sens. Mai mult, osemintele gasite sub aceasta bazilica apartineau mai multor persoane, de ambele sexe si de varste diferite chiar si unor animale (porc, bou, oaie si scheletul complet al unui... soarece). Asadar ce sa caute osemintele Sfantului Petru intr-un astfel de loc? De fapt, cine a zis ca sunt ale Sfantului Pentru? Exista ceva concret in acest sens? Nu. Nu exista decat presupunerrea papei Pius XII, presupunere care nu are nimic in comun cu adevarul istoric ci este mai degraba pornita din subiectivismul unui papa care doreste sa-si justifice intaietatea.
Multi cercetatori sunt indignati de modul in care Vaticanul a condus cercetarile, mai cu seama de lipsa de transparenta: pe tot parcursul descoperirilor nu s-au facut fotografii, sau cel putin n-au fost facute publice, fotografii care sa poata alcatui o diagrama pentru analize si comparatii. Mai mult, accesul liber a fost ingaduit dupa ce s-au facut unele modificari la sit, cum ar fi gruparea tuturor oaselor, unul peste altul, lucru ce a dus la ingreunarea identificarii de schelete.
Avand in vedere ca imparatul Constantin a construit bazilica Sfantului Petru pe locul unui cimitir pagan oare n-ar putea fi aceasta explicatia pentru diferitele schelete gasite, inclusiv cele de animale, sau pentru ca nu exista in acele locuri nici o inscriptie crestina? Paganii nu ar fi acceptat niciodata ca in cimitirul lor sa fie ingropati crestini. Nici crestinii nu s-ar fi dus sa-si ingroape mortii intr-un cimitir pagan, mai ales pe vreun apostol. Este foarte posibil ca grafitti-ul care acoperea zidul sa fi fost dedicat zeului Mithra, in zona fiind descoperite si alte astfel de altare pagane. Daca, intr-adevar, inscriptia de pe ziduri nu era mitraica ci crestina, sugerand ca Sfantul Petru ar fi fost ingropat acolo, de ce nici o urma de Sfantul Apostol? Monseniorul Ludwig Kaas, iezuitul care a condus cercetarile, a tinut sa dea asigurari de maxima seriozitate si obiectivitate, de respectarea explorarii metodice si a principiilor stiintifice, insa a mintit cu nerusinare. Asa cum am mai spus, nu s-au facut fotografii, oasele au fost mutate si ingramadite intr-un colt, n-a fost recunoscuta de la bun inceput existenta mai multor schelete, a fost ingradit accesul la sit al celorlalti membri ai echipei, in timp ce monseniorul Kaas a facut vizite pe ascuns, dupa terminarea programului, efectuand modificari importante. Toate declaratiile oficiale emise de Vatican au fost contrazise la scurt timp, ceea ce ne face sa credem ca papa a fortat concluziile explorarii, inclinand grosolan balanta in favoarea sa.
Dar unde este, atunci, mormantul Sfantului Petru daca ar fi sa neglijam datele Vaticanului? Poate fi el urmarit in alta parte? Surprinzator pentru filo-catolici, da, mormantul Sfantului Petru se afla in alta parte, anume la Ierusalim, iar acest lucru contrazice traditia care spune ca acest apostol ar fi fost episcop de Roma. Adevarul este ca Petru nici macar nu a pus piciorul in Roma. Conform parintelui catolic Paul Peterson, care a urmat un zvon auzit in Elvetia, la un prieten, mormantul Sfantului Apostol Petru se afla la Ierusalim. Si surpriza continua: aceasta descoperire a fost facuta tocmai de doi preoti catolici, franciscani, P.B. Bagatti si J. I. Milik, autorii singurei carti (Gli Scavi del Dominus Flevit), care dezvaluie ca mormantul verhovnicului apostolilor se afla chiar la Ierusalim. Parintele Paul Peterson s-a deplasat aici, si, dupa indelungi eforturi si discutii cu diferiti calugari franciscani, a reusit sa smulga niste dovezi incontestabile privind aceasta descoperire. Astfel, mormantul apostolului se afla in Muntele maslinilor, pe locul unde acum este manastirea catolica Dominus Flevit. Deasupra mormantului sta scris "Shimon Bar Yonah", cu litere mari, frumoase, aurii, in limba aramaica. La putina departare se afla momantul lui Lazar si al surorii sale, Maria. Autorii cartii de mai sus, precum si alti calugari franciscani, au marturisit in fata parintelui Paul, care i-a fotografiat si inregistrat pe banda, ca acela este, intr-adevar, mormantul Sfantului Petru, prezentandu-i si alte indicii. Mai mult, co-autorul cartii publicate la Tipografia del P.P. Franciscani (Ierusalim, 1958), s-a prezentat la papa Pius XII, caruia i-a aratat aceste fapte. Papa a fost silit sa recunoasca adevarul dar a tinut sub tacere descoperirea, carre este si conforma cu Sfanta Scriptura. Iata de ce: din Fapte 10: 23, 24, reiese ca Sfantul Petru a predicat evreilor in Cezareea si Palestina. La putin timp dupa aceasta (Fapte 12) a fost intemnitat de Irod (anul 44), dar eliberat de ingerul Domnului. Din 46 pana in 52 citim din al XIII-lea capitol al Faptelor ca a stat in Ierusalim, predicand despre diferenta dintre Lege si Har. Sfantul Pavel, convertit in anul 34, ne spune ca la 3 ani dupa aceasta, in anul 37, s-a dus la Ierusalim sa-l vada pe Petru (Galateni 1,8), iar in anul 51, 14 ani mai tarziu, a repetat calatoria, din acelasi motiv (Galateni 2, 1-8).

CONTINUARE

Unii au afirmat ca ar putea fi altcineva cu numele Shimon bar Yonah, sa zicem, vreo ruda, dar aceasta presupunere nu sta in picioare din urmatorul motiv: Petru a murit in jurul anului 62, cand avea, se pare, 82 de ani, ori in anul 70, Ierusalimul este distrus de Titus.
La toate acestea se mai adauga si alte observatii cum ar fi faptul ca desi Sfantul Apostol Pavel trimite salutari la 28 de persoane din Biserica Romei, Petru nu este amintit, pentru ca in prima epistola adresata lui Timotei sa spuna ca: "numai Luca este cu mine" (I Tim. 4,11). Nici in Epistolele catre Efeseni, Filipeni, Coloseni si II Timotei, pe care Sfantul Apostol Pavel le-a scris din Roma, Petru nu este mentionat ca fiind acolo. De altfel, nicaieri in Noul Testament nu apare vreo marturie ca Petru ar fi fost la Roma, mai ales ca unele carti au fost scrise dupa moartea sa. Pana in anul 58, cand Sfantul Apostol Pavel trimite romanilor Epistola sa, Petru n-a predicat in Roma, dupa cum rezulta din Romani 15, 19-20, unde Pavel spune ca: "a ravnit sa binevesteasca acolo unde Hristos nu fusese numit, ca sa nu zideasca pe temelie straina" ceea ce inseamna ca nimeni, nu numai Sfantul Petru nu predicase acolo.
Cum a aparut mitul despre prezenta lui Petru la Roma? Se pare ca totul a pornit de la rastalmacirea scrisorii adresate de Clement corintenilor. in aceasta scrisoare, el arata raul care vine din invidie si da exemple din Vechiul Testament, referindu-se apoi, si la cei doi apostoli, care fusesera victime ale invidiei persecutorilor lor, desi nu spune si nici nu lasa de inteles ca acesti doi apostoli ar fi murit la Roma. Ci doar din simpla alaturare a celor doi, corintenii au tras concluzia ca au fost martirizati la Roma, prin coroborarea cu proorocia facuta de Mantuitorul la sfarsitul Evanghelie dupa Ioan: "...cand vei imbatrani, vei intinde mainile tale si altul te va incinge si te va duce unde nu voiesti..." (Ioan 21, 18). De ce aminteste Sfantul Ioan aceasta proorocie, el care a scris Evanghelia tocmai la sfarsitul primului secol? Pentru ca vorbele Mantuitorului s-au implinit intocmai. Sfantul Petru a fost luat prizonier pentru a fi executat, insa deplasarea la Roma (din Antiohia sau Ierusalim) nu are nici o logica, de vreme ce Petru nu era cetatean roman, precum Pavel. Martirizarea lui Petru trebuie sa fi avut loc in Ierusalim sau Palestina. Iar inceputul scrisorii clementine, "Biserica lui Dumnezeu care este in Roma, catre Biserica lui Dumnezeu care este in Corint, catre acei chemati si sfintiti de catre voia divina, prin Domnul nostru Iisus Hristos: harul si pacea de la Atotputernicul Dumnezeu prin Iisus Hristos sa se inmulteasca la voi" poate fi un indiciu ca Sfantul Clement nu a fost in acel timp episcop al Romei.

IonelS vezi ca si mormantul lui Hristos cu oase cu tot a fost descoperit tot la Ierusalim!!! Asa ca mai usor cu aberatiile prezentate de tine!

"Zici ca-i", dar nu este, ci e cat se poate de ORTODOXA!!!
Nu este nimic discutabil e semnul satanei, semn pe care il fac toti rockeri si pe care vad ca il imbratiseaza cu drag si ortodocsi. Aparane Doamne de sminteala ortodoxa!

Nu-i ortodoxa ! Mana ortodoxa , dedicata gestului de inchinaciune sau binecuvantare , nu are o asemenea "arhitectura" ! Esti tendentios !

Lasa-i pe crestini sa aprecieze informatia ! Au discernamant !

Infailibilitatea papei
 

INFAILIBILITATEA PAPEI

Infailibilitatea: imposibilitatea de a gresi sau deceptiona.



CONCILIUL I VATICAN


Daca ar fi sa analizam cu strictete acest cuvant am putea spune ca este un atribut divin, comunicat, prin inspiratie, si Sfintei Scripturi. Biserica este infailibila, deoarece capul ei este Hristos, iar portile iadului nu o vor birui niciodata. insa daca un om se socoteste pe sine vicarul lui Hristos, pretinzand a fi infailibil, substituindu-se, deci, Bisericii, ce-ar fi de spus? Majoritatea ar zambi, totusi papa este tratat cu seriozitate.
Cu ocazia acestui Conciliu, privit de catolici ca ecumenic, s-a reintarit primatul papal si s-a decretat infailibilitatea papei, imposibilitatea acestuia de a gresi sau deceptiona. Daca ar fi sa analizam cu strictete acest cuvant am putea spune ca este un atribut divin, comunicat, prin inspiratie, si Sfintei Scripturi. Biserica este infailibila, deoarece capul ei este Hristos, iar portile iadului nu o vor birui niciodata. in 1854, cu cativa ani inainte de convocarea Conciliului, papa Pius al IX-lea proclama, fara convocarea sinodului, prin enciclica "Ineffabilis Deus", dogma Imaculatei Conceptii. Tot in acest spirit, se inscrie si enciclica "Ad Orientalis, in Suprema Petri Sade" din 1848, prin care, accentuandu-se primatul papal, li se cere ortodocsilor sa reintre "in comuniune cu Sfantul Scaun al lui Petru, in care este temelia adevaratei Biserici a lui Hristos, cum adeveresc si traditia vechilor parinti si insesi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos cuprinse in Sfintele Evanghelii... Caci nu este si nu va fi niciodata posibil, insista papa, ca sa fie in comuniunea Bisericii una, sfanta, catolica si apostolica aceia care vor sa fie separati de taria pietrei, pe care Biserica a fost in chip divin zidita". Raspunsul patriarhilor rasariteni, dat pe 6 mai, socoteste pretentia papei un lucru "nelegiuit si pierzator de suflet". De asemenea, ei au respins Conciliul I Vatican ca fiind ecumenic. Desi nu a fost facut public acest lucru, din faptele premergatoare Conciliuliu, acestea amintite anterior, cat si din unele scrieri iezuite, era clar ce se va discuta la acest Conciliu.
incepand cu primul Conciliu Vatican, din 1870, prin votul a 535 din 700 de participanti, si nu fara proteste, unul din visele papalitatii prinde viata.
Facand o paranteza, ar fi bine de mentionat ca incepand cu secolul al V-lea, Imperiul Roman va pierde una din cele doua capitale, respectiv Roma, cand imparatul Romulus Augustus va fi luat prizonier de tribul german condus de Odoacru. in acest caz, Roma a ramas fara imparat, singura autoritate morala si apoi politica din Apus devenind Papa. Iar pentru ca imparatii romani ajunsesera sa se proclame zei inca in viata fiind, si cum zeii nu pot gresi, nici pacatui, Episcopul de Roma, devenit acum Papa, si-a insusit la randu-I aceasta calitate. De aceea, Sfantul Iustin Popovici afirma ca "dogma infailibilitatii papei nu este altceva decat renasterea paganismului si a politeimului, renasterea axiologiei si criteriologiei idolatre. Prin dogma infailibilitatii papei a fost ridicat la rangul de dogma umanismul inchinator la idoli, si intai de toate cel elin: poezia, filosofia, arta, politica. Paganatate rigicata la rangul de dogma. Dogma aceasta are o insemnatate cat se poate de mare pentru intreaga soarta a Europei, mai ales pentru apocalipsa ei, in care deja a pasit. Prin dogma aceasta, toate umanismele europene si-au atins idealul si idolul: omul a fost propovaduit ca cea mai mare zeitate; panteonul european si-a dobandit Zeus-ul".
Dar odata cu declararea infailibilitatii papei este afirmata si cea a Bisericii Catolice. Asadar, fiind infailibila, Biserica Catolica singura detine mijloacele mantuirii, cum a declarat si papa Ratzinger in vara lui 2007. Dar doctrina infailibilitatii, mai implica printre altele si anatemizarea celui ce ar gandi contrar papei. Dupa pronuntarea acestuia intr-o problema sau alta, automat vine si blestemul celui ce nu este intr-un cuget cu vicarul lui Hristos. De asemenea, suveranul pontif poate pronunta o dogma nu numai in cadrul sinoadelor ci si in afara lui, printr-o enciclica, o bula sau o simpla adresa.
Doctrina infailibilitatii a fost dezaprobata si de unii catolici, printre care si de prof. Dr. Schulte, profesor de drept canonic la Universitatea din Praga. Acesta a scris o carte in care arata ca dogma promulgata de Conciliul I Vatican, nu se regaseste in istorie, nici in Traditie, nici in Scriptura. Acestei opere I-a raspuns episcopul catolic Fessler, care, pe un ton dispretuitor, sofist si ironic rastalmaceste afirmatiile prof. Schulte. Iata o mostra: "Toti se iau dupa propria judecata; unul gandeste ceva, altul altceva; fiecare striga «Am gasit adevarul, vino la mine». Asa au aparut toate invataturile gresite si este modul necatolic de gandire, pe care si l-a asumat, care sta la baza intunecarii mintii in aceasta problema dupa cum rezulta si din cuvintele sale cand zice «Nu prin rugaciunile sale episcopul sau preotul ma ridica la Rai, daca eu insumi nu cred in Hristos si nu duc un mod de viata crestinesc…»". Asadar dr. Schulte indeamna la pastrarea credintei predanisite, la ferirea de inovatii in timp ce episcopul Fessler il acuza de parere de sine si neascultare, adica exact de ce sufera si papii moderni, in frunte cu papa Pius IX care a decretat infailibilitatea. De altfel, papa Pius IX isi arata multumirea fata de Fessler, prin adresa din 27 aprilie 1871, in care zice: "Consideram a fi un lucru oportun si binevenit reducerea audientei profesorului Schulte, care, ca de obicei, incita puterile seculare impotriva dogmei infailibilitatii, asa cum a fost ea promulgata de Conciliul Ecumenic de la Vatican. Deoarece este vorba de adevaratul sens despre care, nu toti oamenii, mai ales nu toti laicii, au o intelegere temeinica, iar adevarul, atunci cand este revelat cu intelepciune, are darul de a alunga din prejudecatile pe care unii le-au baut odata cu laptele matern, pentru a confirma cele spuse de cei intregi la minte si pentru a-I intari pe acestia impotriva atacurilor viclene. Pentru care lucru, daca vei continua sa respingi astfel de plasmuiri, vei bine-merita de la prea sfanta noastra religie si de la toti crestinii, recunostinta ca, precum un pastor bun, ii feresti de pasunea otravita. Facem cunoscuta, deci, marea satisfactie pe care ne-ai acordat-o, atat prin cele scrise in carte cat si pe cele amintite in scrisori; si ne rugam in primirea unei rasplatiri bogate pentru devotamentul fata de noi si pentru sustinerea acordata".

CONTINUARE - "INFAILIBILITATEA" PAPEI ?

Profesorul Schulte a intuit bine si alta consecinta a infailibilitatii, punand punctul pe I atunci cand a spus ca: "Biserica n-a fost intemeiata ca ierarhia sa guverneze iar laicii sa se supuna, ci Domnul a intemeiat Biserica Sa ca fiecare sa gaseasca in ea instrumentele necesare in lucrarea de mantuire". Aceasta afirmatie va fi confirmata decenii mai tarziu la Conciliul II Vatican, cand toti invitatii au putut constata cum papa este deasupra sinodului.
Conciliul I Vatican a dus la ruperea Vechilor Catolici de Roma, iar prin capitolele referitoare la infailibilitate si primat - De apostolici primatus in beato Ptro institutione (Sfantul Apostol Petru a fost investit cu calitati primatiale de catre Mantuitorul Hristos); De perpetuitate primatus beati petri in Romanis pontificibus (primatul Sfantului Petru s-a transmis urmasilor lui pe scaunul apostolic din Roma); De vi et ratione primatus Romani pontificis (expunerea argumentelor primatului); De Romani pontificis infailibili magisterio (papa in materie de credinta si morala este infailibil prin sine, si nu prin consensul Bisericii, iar cei care ar contrazice aceasta definitie sa fie loviti cu anatema) - a compromis relatiile cu Biserica Ortodoxa, mai ales ca papa Leon al III-lea, prin enciclica "Satis cognitum" din 29 iunie 1896, prezenta aceste dogme noi ca adevar doctrinar existent dintotdeauna, care nu a adus nimic nou cipur si simplu a intarit credinte mai vechi. Biserica Ortodoxa Romana, prin Comunicatul Sfantului Sinod (publicat in Ortodoxia, nr. 4/1950) a respins hotararile Conciliului, precum si enciclica papei Leon al III-lea.



CONCILIUL II VATICAN


Conciliul II Vatican se caracterizeaza prin decizii luate pentru promovarea credintei catolice, reinnoirea morala a vietii crestine, adaptarea disciplinei bisericesti la necesitatile si timpul nostru si aproprierea inter-confesionala, ecumenism. Sinodul a fost deschis de papa Ioan al XXIII-lea si inchis de papa Paul al VI-lea. Din partea Bisericilor Ortodoxe, au participat ca observatori diferite delegatii. in cadrul Conciliului II, papa s-a situat "in afara sinodului si peste sinod", dupa cum remarca si Vitalie Borovoi, observator din partea Bisericii Ruse. in cadrul acestui conciliu s-a decis adaptarea Bisericii la moravurile societatii - fapt cunoscut sub numele de aggiornamentare - , lucru care a dus la o si mai mare secularizare, Biserica Catolica pierzand aproape orice urma de sacralitate.
Din punct de vedere ortodox, Conciliul II a reprezintat o "renastere a tuturor umanismelor europene, o renastere de starvuri, fiindca orice umanism este un starv. Toate umanismele il intorc pe om la paganism, la nihilism. Toate umanismele nu sunt altceva, in esenta lor, decat o razvratire necontenita impotriva Dumnezeu-Omului Hristos. «Vicarius Christi» il inlocuieste in chip desavarsit pe Dumnezeu-Omul", dupa cum marturiseste Sfantul Iustin Popvici.
Unul dintre capitolele care a starnit discutii aprigi a fost cel "Despre Biserica" care prevedea ca: papa se bucura prin drept divin de o jurisdictie suprema asupra intregii Biserici; tot prin drept divin, el nu are nevoie de consimtamantul episcopilor; papa poate sa conduca cu mijloacele care i se par oportune; colegiul episcopal are putere sa invete si sa guverneze impreuna cu papa si sub conducerea lui; nici o norma de drept divin nu-l impiedica pe papa sa se serveasca de corpul episcopal sau de un organism alcatuit din reprezentantii lui pentru a studia problemele fundamentale ale Bisericii, cu conditia ca parerea definitiva sa fie a papei.
in urma discutiilor referitoare la Maica Domnului, s-a votat eliminarea expresiei "Maica Bisericii", fiind numita doar mijlocitoare. insa, pe 21 noiembrie, papa sfideaza din nou conciliul si o renumeste "Maica a Bisericii", reimpunandu-si primatul. Tot referitor la Preasfanta Nascatoare, trebuie precizata proclamarea dogmei inatarii Sfintei Fecioare cu trupul la cer, de catre papa Pius al XII-lea, prima manifestare concreta a infailibilitatii.
Referitor la colegialitatea episcopala, aceasta era stipulata, dar inteleasa si aplicata in favoarea papei, adica papa era ca si Sfantul Petru superior celorlalti episcopi. O serie de articole, 15, 16 si 23, subliniaza clar primatul papei in fata celorlalti episcopi. in acest sens, cele mai clar sunt articolul 12 care spune: "Colegiul sau corpul episcopal, nu are autoritate decat cu pontiful roman, succesorul lui Petru, a carui putere de primat ramane intreaga atat asupra pastorilor, cat si asupra credinciosilor. De fapt, pontiful roman, in virtutea oficiului de vicar al lui Hristos si de Pastor al Bisericii Universale, are asupra Bisericii putere deplina, suprema si universala, pe car o exercita totdeauna in mod liber" si articolul 27, privitor la infailibilitate ca insumare, pazitoare si exponenta a intregii Revelatii: "Pontiful roman se bucura de prerogativa infailibilitatii in virtutea oficiului sau, cand, in calitate de pastor si invatator suprem al tuturor credinciosilor, proclama ca definitiva o doctrina asupra credintei si uzantelor ei. Astfel de definitii ale papei sunt numite, in mod just, informabile prin ele insele si nu prin consensul Bisericii, pentru ca sunt pronuntate sub asistenta Sfantului Duh; de aceea nu necesita vreo confirmare si nu pot fi apelate la vreun for de judecata".
Conciliul II Vatican nu face decat sa reintareasca umanismele si inovatiile anterioare si sa condamne dur pe ortodocsi, de vreme ce "acolo unde nu exista comuniune cu Roma, functia sacramentala nu poate fi exercitata", punandu-se sub semnul indoielii Tainele Bisericii Ortodoxe, intr-un duh ce aminteste de contrareforma tridentina.
Autoritatea papei este pretinsa si asupra Bisericilor Orientale Catolice, ele fiind "supuse in egala masura carmuirii pastorale a pontifului roman, care, prin hotararea divina, este urmasul Sfantului Petru in primatul asupra Bisericii Universale... Ele se bucura de o demnitate egala, de aceleasi drepturi si sunt supuse acelorasi obligatii, chiar referitor la vestirea Evangheliei in lumea intreaga, sub conducerea pontifului roman". Problemele delicate pot fi rezolvate de Roma, "care, in calitatea sa de arbitru suprem al relatiilor din Biserica, le va rezolva direct sau prin intermediul altor autoritati, dand norme, decrete sau rescripte corespunzatoare". Referitor la alte probleme, pontiful roman isi rezerva dreptul de a interveni cand crede de cuviinta...
Totusi, la doi ani dupa deschiderea Conciliului, in 1965, anatemele comune din 1054 au fost ridicate, desi romano-catolicii nu au renuntat la inovatiile despre primat si infailibilitate, doua puncte principale ce inabusa orice tentativa de apropiere dintre cele doua Biserici.


Din toate aceste motive, care sunt abateri dogmatice, canonice, liturgice si traditionale, noi ii socotim pe catolici eretici si nu ne putem uni cu ei. Asadar nu din ura ci din motive obiective si intemeiate, cu spune si Sfantul Marcu al Efesului: "Biserica noastra a pastrat tacerea asupra acestui lucru, fiindca latinii sunt mai puternici si mai numerosi decat noi; dar noi de fapt am rupt toate legaturile cu ei tocmai fiindca sunt eretici" [Sinodul de la Ferrara-Florenta].


NU MA MIR DACA MAINE POIMAINE NU VOR DECLARA CA TOTI CEI BOTEZATI CATOLICI SUNT INFALIBILI !

Infaibilitatea Papei cred că este o mare rătăcire.
 

Infaibilitatea Papei cred că este o mare rătăcire. Chiar nu știu cum, într-un secol secularizat, deschis "democratismelor" de tot felul, de se mai ține catolicismul de această credință neadecvată credinței creștine. Totuși Biserica catolică a făcut destul concesii societății profane (de la terminologie până la posturi).
Conciliile Vaticanului nu ar putea fi un substitut onorabil infaibilității Papei?

Ar fi intr-adevar, de asteptat, din perspectiva "ortodoxa", in contrapartida la uzanta unor asa zis credinciosi de a-si critica ierarhii dupa cum le vine la gura si dupa cum le tuna lor prin cap sa interpreteze traditia si Sfintii Parinti.

In fapt, harisma infailibilitatii papale este incompatibila cu asemenea uzante.

Domnule Calin, dumneavoastra va asteptati sincer ca Biserica sa renunte la un adevar de credinta, la o dogma, pentru a se "adapta timpurilor" ?!

Dumneavoastra confundati dogmele Bisericii cu terminologia folosita si cu chestiuni de disciplina cum ar fi posturile ?!

Nu confund, dragă Erethorn, terminologia și chestiunile de disciplină cu infaibilitatea papei, dar cer și eu o lămurire. Pentru mine, separația celor două biserici a fost doar politic-administrativă și cred că dogma infaibilității papei este destul de șubredă, nu are fundamente reale.
Ceea ce ne desparte nu sunt oare rezultatul unor "precizări teologice" ulterioare schismei? Atât vreau să știu.

Sinoadele ecumenice ortodoxe sunt infailibile? Apostolii au fost infailibili? Nu a zis Ap. Pavel ca cel care zice ca nu are greseala, minte? Si atunci de ce ii ascultam pe apostoli si de ce consideram ca adevar absolut ceea ce zic sinoadele? Si de ce in Ortodoxie sunt atatia care zic ca trebuie sa se faca ascultare "la sange" de duhovnic? Este acesta infailibil? Cine este infailibil in afara de Dumnezeu Insusi? Dar cine aude direct vocea lui Dumnezeu pentru a sti ce are de facut? Nu o auzim prin Cuvantul lasat de El apostolilor? Cuvantul Domnului este infailibil (a zis ca timpurile vor trece, dar Cuvantul Sau ca ramane pururi), si la fel este infailibil oricine zice cuvantul lui Dumnezeu, dar este infailibil numai in acel cuvant, nu si in parerile sale proprii. Nici Papa nu zice altceva, si nu am vazut macar vreun preot, daramite mitropolit sau patriarh ortodox care sa zica: "dragii mei credinciosi, nu ascultati cuvantul meu si a niciunui preot pentru ca noi nu suntem infailibili si ca atare va invatam gresit". Voi ati auzit? Asa cum clerul ortodox considera ca ii invata credinta cea adevarata pe crestini, la fel considera si Papa ca face, ca ii invata credinta cea adevarata. De ce vedeti rau in asta? Ce ati dori sa spuna, ca nici el si nici preotii habar nu au ce vorbesc pentru ca nimeni pe pamantul asta nu este infailibil? Si asa trebuia sa faca si apostolii? Invaatura lui Hristos este infailibila nu din cauza infailibilitatii celui care o transmite, ci din cauza infailibilitatii celui care o da: Iisus Hristos! E totul atat de simplu...

Tot nu reușesc să aflu de unde infaibilitatea papei, de unde vine pretenția că papa (o persoană, totuși, aleasă prin vot de cardinali) este infailibil.