Tacerea apasatoare nu poate uita iubirea.
Nici zgomotul asurzitor nu o poate acoperi.
Nici distanta presarata cu teama.
Nici timpul risipit in durere, nici zambetele chinuite de forta deznadejdii...
Doar iubirea potoleste iubirea.

o pildă frumoasă

NU PROMITE când esti fericit, NU RĂSPUNDE când esti nervos, NU DECIDE când esti trist !

http://ortodox.md/wp-content/uploads...98-240x160.jpg

"Vă spun un cuvânt de folos care vi se potrivește: viaţa în comun (în mănăstire sau în familie) este dură. Trebuie să ştii să te faci iertat. Auziţi: să te faci iertat! Nu a ierta este greu, ci a obţine iertarea. Şi nu printr-o frază stearpă şi erodată de uzura convenţională, ci printr-o adâncă implicare a sufletului şi printr-o umilinţă nejucată, care să izbească în cel pe care l-ai rănit (sau l-ai facut să te rănească, printr-un joc perfid al inteligenţei tale), cu o dragoste umilă, care să-i întoarcă sufletul spre o iertare adevărată."

Din Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale şi ale altora, Ed. Christiana 2007

Un cuvânt din pateric de la Sfântul Antonie cel Mare, prăznuit astăzi 17 Ianuarie
 

Unui frate i s-a întâmplat odată ispită în mănăstirea lui avva Ilie. Şi, alungat fiind de acolo, s-a dus în munte la avva Antonie. Şi rămânând fratele un timp pe lângă dânsul, l-a trimis la mănăstirea de unde venise. Iar cei din mănăstire, văzându-l, iarăşi l-au alungat. Iar el s-a întors la avva Antonie, zicând: „N-au voit să mă primească, părinte“. Deci l-a trimis bătrânul înapoi, zicând: „O corabie s-a sfărâmat în valurile mării, a pierdut încărcătura şi cu osteneală a scăpat la uscat. Voi, însă, cele scăpate la uscat voiţi să le aruncaţi în mare“. Iar ei, auzind că avva Antonie l-a trimis, l-au primit de îndată.

Pentru Avva Nil - Patericul egiptean :

A zis iarăsi : dorind să te rogi cum se cade, să nu mâhnesti vreun suflet; iar de nu, în zadar alergi.

Foarte frumoasă si adâncă pilda zilei de azi !... aviz înteleptilor vremii
 

Dumnezeu vine si bea tot lapticul meu

In Egipt, unde in vechile vremuri crestine existau multe manastiri mari, un monah se imprietenise cu un taran, neinvatat si cam naiv. Odata, taranul i-a spus monahului:

- Si eu il cinstesc pe Dumnezeu, Care a facut aceasta lume! In fiecare seara torn intr-o strachina lapte de capra si il pun sub palmier. Noaptea, Dumnezeu vine si bea tot lapticul meu. Ii place foarte mult. Niciodata nu a mai ramas in strachina vreo o picatura.

Auzind vorbele acestea, monahul nu a putut sa nu izbucneasca in ras. Cu blandete si pe inteles i-a explicat prietenului sau ca Dumnezeu nu avea nevoie de lapte de capra. Totusi, taranul a staruit cu incapatanare in parerea sa. Si atunci monahul i-a propus ca in noaptea urmatoare sa stea la panda si sa vada ce se va intampla dupa ce va pune strachina cu lapte sub palmier.



Zis si facut. Cand a venit noaptea, monahul si taranul s-au ascuns undeva, nu departe si curand au vazut la lumina lunii cum s-a furisat spre strachina o vulpe mica si a baut tot laptele.

Ca un trasnet l-a lovit pe taran aceasta descoperire.

- Da, a recunoscut el zdrobit, acum vad ca nu a fost Dumnezeu!

Monahul a incercat sa il aline pe taran si a inceput sa-i explice ca Dumnezeu este Duh, ca El este cu totul altfel fata de lumea noastra, ca oamenii il cunosc pe El intr-un chip aparte... Dar taranul a stat inaintea lui numai cu capul plecat. Apoi a inceput sa planga si a plecat la bordeiul sau.

Monahul a plecat si el la chilia lui. Dar, apropiindu-se de ea, a vazut uimit la usa un inger, taindu-i calea. Si, cuprins de frica, a cazut in genunchi, iar ingerul a spus:

- Omul acela simplu nu avea nici educatie, nici stiinta de carte, nici intelepciune ca sa-L cinsteasca pe Dumnezeu altfel decat o facea. Iar tu, cu intelepciunea si eruditia ta, i-ai luat aceasta posibilitate. Tu crezi fara indoiala ca ai judecat corect? Insa nu stii un singur lucru, o, inteleptule: ca Dumnezeu, uitandu-Se la inima sincera a acelui taran, in fiecare noapte trimitea sub palmier o vulpe mica, ca sa il mangaie si sa primeasca jertfa lui.

Arhimandritul Tihon
Nesfintii sfinti si alte povestiri, Editura Egumenita

Punctul pe I
 

Ar trebui ca principala noastra grija, la judecata de apoi, sa fie suferinta pe care am provocat-o celor care ne-au iubit.

Teodor Baconschi ( fost Ministru de Externe)

aici nu se numara cei care se indragostesc de persoane care nu raspund dragostei lor...iubiri imposibile pentru barbati insurati ...si altele.
Nu ? :)

Ba cred ca se numara. :) ca tot cu iubire ar trebui raspuns. Insa nu una pasionala, ci altcumva.