"Daca n-am mai sti sa scriem, am putea sa vorbim. Daca n-am mai sti sa vorbim, am privi. Daca n-am mai vedea, am auzi. Daca nici de auzit nu am mai auzi, ne-am atinge. Ne-am porni unii spre altii, cautindu-ne prin intuneric, plini de speranta, sfâsiati de teribila nevoie de a fi impreuna."

- Savatie Bastovoi

......:)
Şi ce lucru curios, unii deşi scriu, vorbesc, văd şi aud - şi tot se caută unii pe alţii, plini de speranţă, fiind împreună cu pornirea de a dărui şi primi în acest împreună al lor tot ce au mai bun.
Dar se poticnesc, în plin elan, deseori, unul de celălalt şi se îndepărtează răniţi.
Şi atunci, plini de speranţă unii se avântă reînnoit către alţii, urmînd să se poticnească iar şi iar, alţii se cufundă în întunericul rugăciunii, năzuind ca abia acolo să afle împlinirea fără cusur a unui împreună desăvârşit. Şi nu o află, uneori, nici pe aceasta, decât după mari oboseli şi neîmpliniri, iar de multe ori nu o află deloc şi nicicînd.
Şi atunci, rămânînd cu totul singuri şi deznădăjduiţi, într-un întuneric fără speranţă, sfâşiaţi şi cu totul pierduţi, scârbiţi chiar de propria moarte, se întâmplă să se oprească şi să se privească, pentru o clipă, pe ei înşişi.
Ar fi trebuit să înceapă cu asta, de la bun început.
Dar nu au ştiut că aşa se face.
Lumea noastră ne învaţă multe, ne învaţă orice - numai să ne oprim o clipă şi să ne privim cu alţi ochi, nu ne învaţă.
Dar când Mângâietorul găseşte un loc cât de mic prin ţesătura densă a gândurilor noastre (cocon cu mult mai des decât cămaşa fluturelui de mătase), atunci şi doar atunci, printre lacrimi şi muci, întrezărim o nouă perspectivă unde nevoia teribilă de a fi împreună îşi arată adevărata ei faţă - mai nuanţată şi mai înălţătoare decât aripile curcubeului...
Fără această nevoie curcubeul ar fi fost alb ca spuma mării sau ca argintul lunii într-o noapte verde, de mai.

Cezar, te-ai născut si ai rămas poet :) merci de comentariu! :53:

un articol interesant, de pe site
 

Mersul la Biserică

Cred si mărturisesc că fiecare din noi am trăit clipe în care vroiam să mergem la Biserică si n-am reusit din anumite motive, mai mult sau mai putin serioase.

Bineînteles că nu poate fi considerat un păcat. Ceea ce mă întristează este faptul că din ce în ce mai multi oameni încep să pună la îndoială rostul mersului la Biserică sau mai mult decât atât, pun la îndoială folosul lui.

continuarea aici: http://www.crestinortodox.ro/editori...ca-135374.html

de Arhim. Siluan Visan

gândul zilei
 

"Credinta nu e ca un curs la fără frecventă. Trebuie să o trăiesti zi de zi".

Părintele Teofil Pârâian

De-acuma… bătrânii trebuie să se gândească mai mult la moarte. Da’ nu numai vârstnicii, ci şi cei mai tineri. Căci spun părinţii cei de demult că „mai multe piei de miei găseşti decât de oi bătrâne”. Însă până la urmă, moartea nu este decât o „îngropare a păcatelor”. - Avva Iulian, bătrânul drag din chinoviul Prodromului

Multumim de aducerea aminte, Moshule.

"... sunt pahare mari şi pahare mici. Dar, fiecare pahar dacă este plin, este desăvârşit!"

Părintele Arsenie Papacioc

"Ştiu, cea mai nobilă dorinţă a omului este să devină sfânt; da, dar mai întâi trebuie să trecem prin toate dorinţele mărunte, să învăţăm să dispreţuim trupul, setea de aur, de putere şi de revoltă. Vreau să spun că trebuie să-ţi trăieşti tinereţea şi toate patimile omeneşti din plin, apoi să spinteci toţi aceşti idoli, să vezi că sunt numai pleavă, că fluieră vântul prin ei, să te goleşti, să te cureţi, să nu mai fii nicicând ispitit să priveşti înapoi. Aşa face un adevărat luptător." N. Kazantzakis