???
Cum vine asta? Adica inainte de a aduce pe cineva la existenta, cui ar trebui Creatorul sa adreseze intrebarea asta: ce anume doresti sa alegi intre "a fi" si "a nu fi"? Intre cine si cine e acest dialog pre-fiintial? Intre Creator si...???

Si ce fel de Creator sa fie acela care asteapta raspuns de la ceea ce nu este?
Cred ca unul creat mental dupa chipul si asemanarea omului cazut...in aporia cugetarii din Darma.
Unul care probabil nici despre el insusi nu-i prea sigur ca este..ci e doar o iluzie a unei minti care-si inchipuie ca face parte din mintea altei fiinte care la randul ei e doar o iluzie in mintea alteia...si tot asa.
Un soi de solilocviu interogativ intrapsihic?(termen impropriu oricum)
Sau de alt tip? Unde cel care intreaba e diferit de cel care da raspunsul? Sau cum?

In puscaria de sinapse ale omului, in general, multe si neintelese lacasuri sunt...:)
P.S. Ma gandeam ca Florin l-o fi recitit de curind pe Shakespeare si a ramas fascinat de dilema "a fi sau a nu fi?"...

Florin ,probabil ,a ajuns la concluzia ca drumul pe care a apucat-o duce intr-o fundatura si nevrand sa se intoarca pe directia corecta...se ia la cearta cu Creatorul de la l-a mai creat ,daca se inpotmoleste asa usor cu tocanita de budism + idei din crestinism =care nu duc nicaieri, decat la deznadejde.

intortocheate sunt caile Dharmei

Nu este necesar sa fie complicata sub forma unei aporii/paradox, scenariul ipotetic poate fi formulat intr-o secventialitate temporara in care sufletul (care in dogma crestina poate fiinta in afara trupului) sa fie pus sa aleaga intre o existenta trupeasca (intrare in trup) si inexistenta.

Un liber arbitru, cu adevarat liber - ar include si optiunea inexistentei, inainte ca sufletul sa fie obligat sa aleaga intre bine si rau.

Mai simplu, de exemplu, daca cineva si-ar dori la un moment dat sa nu mai existe, din punct de vedere al crestinismului este o imposibilitate - o asemenea optiune fiind refuzata si oferit in schimb iadul.
--------
Bineinteles ca este un scenariu la limita absurdului - insa necesar pentru a testa modelul "liberului arbitru" asa cum este prezentat in acceptiunea religiilor abrahamice.
-------

„Intrarea in trup”? Dupa cum pui problema, suna de parca ar fi intrare la puscarie.

Florin, dpdv ortodox, nu poate fi formulata o astfel de ipoteza. In crestinismul ortodox, nu exista ideea eretica ca sufletul ar exista inaintea trupului. Asta e vechea erezie a preexistentianismului, pe care Biserica lui Hristos a respins-o (vezi la Origen si despre trupul ca inchisoare, la Platon).

Biserica lui Hristos afirma ca sufletul e creat odata cu trupul (vezi Facerea) si doar in acest binom, omul e o unitate integrala. Omul e om integral, doar suflet si trup, asa cum l-a creat Dumnezeu si cum l-a desavarsit Hristos. Nu doar suflet fara trup. Nici doar trup fara suflet.

La moartea trupeasca a omului, care e despartirea sufletului de trup, aceasta unitate se rupe temporar, pana la Parusie, dupa care, Hristos va uni din nou sufletele cu trupurile inviate si spiritualizate.

In acest rastimp, sufletul aflat in afara trupului, nu mai ia decizii pentru sine, nu mai alege, nu-si mai poate lucra de unul singur mantuirea.

Iar inainte de a se zamisli omul intreg, sufletul lui nu exista undeva separat prin noosfera, asteptand sa fie intrebat daca doreste sau nu sa formeze o unitate impreuna cu un trup inca nezamislit. Dumnezeu creeaza sufletul fiecarei fapturi umane, odata cu zamislirea trupului.

Tu esti liber, desigur, sa crezi ce dogme doresti, dar dogma crestin ortodoxa respinge preexistentianismul.
Plus ca ai de rezolvat inainte problema constiintei de sine a acelui asa zis suflet stingher prin univers. Si iar dai in aporie daca pretinzi ca ai fi crestin, fiindca Biserica lui Hristos respinge si metempsihoza.



Ce-i aia a alege intre bine si rau? Doar binele a fost creat de Dumnezeu. Raul nu l-a creat.

Raul nu exista decat ca nealegere /impotrivire la ceea ce exista. Raul apare doar in momentul in care creatura inzestrata cu libertate, nelucrand/respingand binele, face primul pas in directia opusa. Asa prinde substanta raul.

In firea lui, omul a fost creat "bun foarte".
Prin firea sau natura lui umana, omului i-a fost data dorirea/voirea spre Dumnezeu. Voirea asta se chema vointa naturala. Prin ea, omul e inzestrat de Dumnezeu sa poata alege natural, prin fire, cele proprii firii lui umane care, repet, e „buna foarte”, nicidecum rea.

Dar, pentru a fi o faptura pe deplin libera, Dumnezeu i-a dat posibilitatea ca omul sa aleaga in ce mod isi foloseste aceasta vointa naturala.

Modul acesta de a dispune ce sa faci cu ceea ce ai fost inzestrat, se cheama vointa gnomica. Prin ea, omul hotaraste daca alege cele proprii firii lui umane sau cele contrare firii.

Dumnezeu i-a dat creaturii, prin vointa naturala, dorirea de a fi impreuna cu Creatorul. Nu i-a dat omului dorirea de a fi separat de Creator. Asta se naste doar prin nealegerea/nelucrarea/respingerea/ celei dintai.

Insa datorita vointei sale gnomice, omul decide in ce mod isi foloseste vointa naturala: spre cele proprii firii sau spre cele contrare firii.




Am mai auzit gaselnita asta. Unii o numesc eutanasie ontologica si chiar isi reclama dreptul la ea, pe motiv ca a fi obligat sa te zbati dupa o fericire transcendenta de care nu esti interesat, doar ca sa nu te alegi cu nefericirea vesnica, n-ar fi de fapt compatibil cu Dumnezeul crestin.

Inteleg ca cei care isi reclama dreptul la a treia optiune, o fac fiindca au ajuns "in a point of no return", de unde raiul e inaccesibil, iar iadul fiind de evitat, isi inchipuie ca ar avea acces la neantul de dinainte de a fi existat.

Dupa ce au trait cum au vrut/ au stiut/ au crezut/, cand e sa fie chemati la judecata, prefera sa se neantizeze, sa dispara in afara onticului. Cred si eu ca-i mai convenabil. Decat sa simti chinul iadului, mai bine sa nu simti nimic.:)

Din nefericire, atunci nu va fi dupa preferinte, ci dupa ce si-a ales omul pana atunci prin propriile decizii dar mai ales, nadajduim sa fie dupa mila lui Dumnezeu, ca toti facem de fapt mai mult alegeri proaste.

Iar iadul nu e altceva decat ceea ce-i ramane omului dupa ce a respins/ratat/sfidat/ignorat/ ceea ce i-a propus Dumnezeu.

Tertium non datur! Hristos dixit! ( vezi parabola cu oile si caprele, de-a dreapta si de-a stanga).

P.S. Lucifer tanjeste insuportabil si la infinit dupa nefiinta.
Cei ai lui Hristos tanjesc la infinit spre impartasirea cu Cel-ce-este-Fiinta. Ei n-au dilema tertei optiuni, fiindca si-au adat seama ca "a fi liber" n-are nicio noima, decat daca e "a fi liber" in Dumnezeu.

uite ca budhistii tanjesc la o libertate fara Dumnezeu

Pai mai stim noi unii care au tanjit dupa asta si unde au ajuns.

Una dintre gravele erori teologice imbratisate cu mare drag de budhistul nostru este antropologia spirituala a omului.

Ca si ereticii gnostici, nu pot intelege ca Dumnezeu a creat omul ca unitate intre trup si suflet.

Omul nu este doar trup (cum gandesc materialistii) nici doar suflet cum cred "spiritualistii".

Iar de la intelegere gresita, multe raportari gresite.

Asa zisii "budhisti" ca si yoghinii si alte specii din categoria asta, vad si ei trupul ca fiind "o povara" pentru spirit care reprezinta "adevarata esenta" a omului ce trebuie "eliberata".

Pe cand in crestinism, omul se sfinteste atat trup, cat si suflet.
Vietuieste in vesnicie atat ca suflet cat si ca trup.

Mai nou, esti si fan al eutanasiei spirituale.

De fapt, nu asta este "budhismul" cu "Nirvana"?

Realizarea spirituala supreama in "budhismul" tau tocmai asta reprezinta, anihilarea Persoanei, care ajunge sa se "dizolve" intr-un dumnezeu imaginar ea insasi fiind in esenta un mic dumnezeu.