140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”
-- urmare--

Care sunt expresiile pe care Adrian Niculcea le evidenţiază a fi în neconcordanţă cu realitatea? Să evidenţiem şi noi câteva, lăsând la aprecierea cititorului dacă ele exprimă realitatea sau nu:

– “România este Noul Ierusalim” (în contextul în care, până acum, peste tot se spunea că Noul Ierusalim este numai la Pucioasa)
– “România este Noul Ierusalim, cetatea proorocită în Apocalipsă şi coborâtă, deja, în istorie” ( în contextul în care dimensiunile teritoriului României nu corespund cu laturile de peste 2000 km ale cetăţii Noul Ierusalim din Apocalipsă, pe de o parte; iar pe de alta, nici o transformare formală sau de fond nu a afectat România în ultimii zeci de ani – dacă ne referim exclusiv la aspectul religios, nu la cel politico-economic)
– “ biserica construită la Glodeni, cu arhitectura ei atât de originală, nu este altceva decât "templul" acestei cetăţi” . Chiar dacă pucioşii o numesc uneori “templu”, să reamintim celor care nu sunt familiari cu avatarurile pucioşeşti că mai există un “templu”, anterior bisericii de la Glodeni”, zis “templul lui mama Gigi” de la Pucioasa. Este vorba de o clădire de locuit cu un etaj şi multe camere, a cărei zidire a început în anul 1973, situată în oraşul Pucioasa, unde şi-a petrecut Verginica Tudorache-Stoica ultimii 7 ani din viaţă. Aşadar pucioşii au de fapt două temple. Care este cel din Apocalipsă? Deşi “templul” de la Glodeni a fost gata abia în decembrie 1991, totuşi începând cu anul 1973 (când Verginica s-a mutat de la Maluri în “templul” de la Pucioasa), în “Cuvântul lui Dumnezeu” s-a făcut referire în mod sistematic doar la “templul” Verginicăi care se zidise pentru ea la Pucioasa“ :

“Fiilor, deschideţi ochii şi mergeţi la bisericuţă şi sărutaţi templul” (30 iulie/12 august 1973)

“…Daniele, fiicele de la templu, împreună cu Maria, vor să ia serviciu la fabrica de marmeladă, pentru că sunt în lipsă pământeşte. Dar în lipsurile duhovniceşti, ce să facem noi? Cine mă serveşte la templu? Dacă poate să servească şi pe Domnul şi serviciul, să meargă. Când o veni de la serviciu şi voi zice să facă ceva, nu se supără? Dacă poate să împlinească lucrul Meu, le dau voie să meargă.” (20 mai /2 iunie 1973)

“Dacă te-ai dus la serviciu, fii atent, că serviciul te înşeală, şi să nu munceşti la serviciu mai mult decât duhovniceşte. Uite, M-am supărat pe Maria de la templu, care s-a dus la serviciu. Se supără când mai trebuie să facă ceva, că e nedormită” (13/26 iulie 1973)

“ Ţara română şi conducătorul, e pentru dărâmarea templului lui Dumnezeu, dar voi vedea. Vom trăi şi vom vedea.”(27 iunie 1988)

Şi la fecioara de la Parepa, am zidit temelia acelei locuinţe până la jumătate şi s-a oprit pentru că toţi din familia aceea s-au răzvrătit, şi lucrul s-a oprit. Nu se ridică la temelie şi la acoperiş dacă poporul este încăpăţânat. La zidul templului Meu strigă cărămida la Mine!” (13/26 iulie 1973)

“ O să vină de la apus şi de la miazăzi şi de la miazănoapte şi o să staţi toţi la un loc, într-o casă. Şi atunci pentru ce se face această adunare de familii în jurul templului Meu? Pentru sminteală? Pentru greşeli? O, nu de aceasta am adus din răsărit şi miazănoapte, ca să vă smintiţi unii pe alţii. Vai prin cine vine sminteala!” (15/28 octombrie 1979)

“…Toată suferinţa vasului Meu e din greşeala poporului şi mai e şi din farmece. Vrăjitoarea care s-a alăturat lângă templu, e plătită să distrugă trâmbiţa Mea, ca prin farmecele ei să nimicească pe Verginica…” (4 decembrie 1975)

“ … În popor să fie de toate meseriile, ca nimeni să nu ia meseriaşi din afară, fierar sau zidar, sau croitor, că, luând din lume, ai amestecat lucrul bun cu cel rău. Să nu mai intre păgâni la lucrul Meu şi să nu socotească ei casele din jurul templului Meu că sunt la fel ca şi casele celorlalţi.”(26 septembrie/9 octombrie 1975)

“…Verginico, fii atentă la cuvintele Domnului. Iată ce-ţi spune Domnul:
spune-i lui Petrică Horja, poştaşul Meu, că aşa grăieşte Domnul către poştaşul Său:
Petre, Petre, [...] Întru toate lucrurile te-am apropiat de templul Meu. Ţi-am dat un dar frumos, dar văd că te-a doborât mândria, ca pe Lucifer. [...] Nicolae crede cu toată inima că toată munca pe care o face la templu, nu este a lui, ci zice că este a Domnului, dar tu, Petre, niciodată n-ai spus, căci lucrurile ce ţi le-am dat spre a-Mi servi, ai pus stăpânire pe ele, fără de a mai da dovadă de adevăr.
Petre, Petre, cer de la tine: pentru ce faci aceste tulburări cerului sfânt?
Te aştept. Răspunde-Mi!
Sfârşit,
Iisus Hristos.” (5/18 martie 1966)

“… Verginico, fii atentă la cuvintele Mele pe care Eu voiesc să ţi le spun numai ţie şi celor ce Eu le spun în faţa ta.
Verginico, va veni la templu unul dintre cei răzvrătiţi (Turculeţ, n.r.).
Eu, Domnul, n-am să-i grăiesc nici un cuvânt afară de cele ce-ţi dau ţie acum [...]
Sfârşit,
Domnul Iisus Hristos.” (10/23 martie 1966)

“ Iată, fii credincios şi nu Mă tăgădui. Ţine ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. Pe cel ce va birui până la sfârşit îl voi face stâlp în templul Dumnezeului Cel viu, căci moartea nu va mai fi apoi. Vin curând, şi moarte nu va mai fi. Amin. Ţine ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia, dar lasă-Mă să-ţi pun pecetea cea vie peste turma ta. Fă-o să-ţi audă glasul, căci vin spre tine. Iată, e glasul Meu, e cuvântul Meu, sunt trimişii Mei, şi cine-i primeşte pe ei, pe Mine Mă primeşte acela. Fii credincios, că vin cu plata, vin, fiul Meu, vin să Mă slăvesc în Ierusalim. Amin.” (21 aprilie/4 mai 1991)

Aşadar, aproape douăzeci de ani nu s-a făcut nici o “proorocie” depre “templul” care va fi ridicat în 1991 la Glodeni-Vale, ci s-a vorbit numai în legătură cu “templul “ Verginicăi de la Pucioasa! Cel de-al doilea “templu, “Templul de la Glodeni”, începe a fi anunţat abia în 1991, ca “turn de mărturie” pentru cele care vor fi şi vor înlocui “templul oficial” (B.O.R.), căzut între timp în dizgraţia pucioşilor:

Lucrez din cer, şi voiesc să-Mi fac arătarea peste România, şi voiesc să aşez un semn peste România. [...] Trudesc să ridic turn de mărturie, care să mărturisească apoi despre ieslea aceasta şi să rostesc din vârful acestei pietre numele României şi numele celui uns peste România. Voiesc să aşez la loc vremile şi serbările Mele cereşti, căci iată, urâciunea pustiirii şi-a înfipt ţăruşul ei în templul Meu cel sfânt şi Mi-a strămutat de la locul lor zilele cereşti.” (16/29 octombrie 1991)

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”
-- urmare--

§3. Biserica-templu de la Pucioasa

Prima interogaţie retorică pe care Nicodimului Pucios şi-o propune a o analiza este “Biserica poate fi templu?” (citat de la pag. 81) El încearcă să superficializeze gravitatea obiecţiei ridicată de părintele Niculcea referitoare la inconsecvenţa pucioşilor, care declară că cetatea NIP are un “templu” în mijlocul ei, în timp ce Apocalipsa, referindu-se la cetatea Noul Ierusalim care va fi coborâtă din ceruri, declară: “...şi templu n-am văzut în ea căci Domnul, Dumnezeu Atotţiitorul şi Mielul, este templul ei” (Apoc. 21,22)

Nicodimul Pucios deturnează sensul real al obiecţiei (a fost, sau n-a fost proorocită prezenţa templului în cetatea Noul Ierusalim?) către o dilemă colaterală: este, sau nu este adecvat termenul de “templu”, atribuit bisericii zidite la Glodeni-Pucioasa?. Cu dibăcie şi “profesionalism”, pe o pagină întreagă, preacuviosul Nicodim “dovedeşte” că da, termenul respectiv este adecvat deoarece cuvântul “templu” poate fi acceptat, in extremis, pentru orice biserică ortodoxă. El nu răspunde însă la întrebarea “a fost sau nu a fost proorocită prezenţa templului în cetatea Noul Ierusalim?” decât printr-un lanţ de sofisme, menite să arunce într-un con de umbră răspunsul pe care însăşi Scriptura îl dă acestei întrebări (v. Apoc. 21,22)


§4. O cetate, două cetăţi

Nicodimul Pucios pretinde că împlinirea proorociei privind (cităm de la pag.84) “evenimentele consemnate în continuare în capitolul 21 al Apocalipsei” nu este de actualitate, deoarece aceste evenimente nu sunt contemporane cu noi la modul propriu!!! El adaugă:

“ La modul figurat, adică duhovniceşte, da, are loc împlinirea unei proorocii sub ochii noştri: se naşte o Cetate Sfântă, Noul Ierusalim, care „se pogoară din cer“ în anul 7500 de la facerea lumii (anul bisericesc 1992); adică este construită după planuri dictate detaliat, din cer, prin cuvânt dumnezeiesc,...”

Oare Nicodimul Pucios chiar nu sesizează ridicolul afirmaţiilor sale? A existat vreodată o proorocie adevărată care s-a împlineşte “la modul figurat”? Şi asta înseamnă că se împlineşte “duhovniceşte”? Biserica de la Glodeni este ea o iluzie, sau ceva indubitabil de concret? Nu este ea o împlinire la modul propriu a aspiraţiilor pucioşeşti? Dar de când modul figurat înseamnă “duhovniceşte”? Şi atunci, modul propriu cum mai este? Poate fi aplicat “modul figurat” aşa cum pretinde Nicodimul Pucios, prin construirea concretă (la modul propriu, de data aceasta) a unei biserici “după planuri dictate detaliat, din cer” ? Coborârea din cer a cetăţii se rezumă doar la “coborârea din cer a planurilor ei de execuţie”?

Nicodimul Pucios recunoaşte că biserica de la Glodeni este un “kitch” care pastişează la modul meschin cetatea Noul Ierusalim din Apocalipsă, dar promite că ea doar o prefigurează (cităm de la pag.84):

“...prefigurează Cetatea Sfântă nefăcută de mână, Ierusalimul cel ceresc, care se va pogorî din cer, după ce va fi fost făcut cerul cel nou şi pământul cel nou. Aceasta va împlini, dar tot duhovniceşte, celelalte aspecte ale proorociei, care nu puteau fi zidite în 1992 la modul propriu,
de mâna omului (v. Apocalipsa, 21/16-21)”

Şi Nicodimul Pucios se vede nevoit să înşire nu una, ci 7 neîmpliniri, una mai stufoasă decât alta, care dovedesc cu vârf şi îndesat că biserica de la Pucioasa nu este decât un surogat zidit la repezeală din materiale ieftine şi stricăcioase. Iată ce însuşiri ar fi trebuit să aibă această cetate, dacă ar fi coborât cu adevărat din cer:

1. – cetatea să fie de aur curat, ca sticla cea curată;
2. – lungimea, lăţimea şi înălţimea cetăţii, fiecare de câte 12000 de stadii (2200 km);
3. – zidăria zidului să fie de iaspis, limpede cum e cristalul;
4. – zidul să fie înalt de 144 de coţi (70 metri);
5. – temeliile zidului să fie împodobite cu douăsprezece pietre scumpe (iaspis, safir, halcedon, smarald, sardonix, sardiu, hrisolit, beril, topaz, hrisopras, iachint şi ametist);
6. – cele douăsprezece porţi să fie lucrate din douăsprezece mărgăritare: fiecare poartă, dintr-o perlă;
7. – uliţele cetăţii să fie din aur curat, şi străvezii ca sticla.

Este vreuna dintre ele împlinită măcar în parte? Nicidecum. Dimpotrivă, biserica de la Glodeni este atât de perisabilă, încât mereu plouă prin acoperiş iar pucioşii tot cârpesc la ea în fiecare an în preajma Paştilor, străduindu-se să-i dea un aer cât mai sărbătoresc (adică mai comercial, căci la comerţul de imagine ei nu s-au zgârcit niciodată). Totuşi, Nicodimul Pucios îşi imaginează cu patos că (cităm de la pag.85):

“zidirea văzută de pe pământ are o corespondenţă în ceruri: cetatea din lumea nevăzută, care se va pogorî din cer la plinirea vremii: „Se lucrează şi temelie pe pământ, şi temelie în cer. Voi lucraţi aici cu cerul, şi alţi copii de ai Mei lucrează în altă parte cu cerul, şi este cerul tot, în mare serbare, în ziua aceasta“.”

O nouă mărturisire, aşadar, că “cetatea” sfântă” de la Pucioasa este un fals ordinar! Ea nu are decât o legătură fantasmagorică cu adevărata cetate a Apocalipsei! Şi întrucât temelia “mişcării” religioase de la Pucioasa este un fals, falsă este şi toată şandaramaua care a fost zidită deasupra ei!

Mai mult, Nicodimul Pucios se contrazice grav şi la etapa coborârii din cer a adevăratei cetăţi a Apocalipsei. Deşi la pag.84, după cum am arătat deja, el pretindea că (cităm) “Cetatea Sfântă nefăcută de mână, Ierusalimul cel ceresc, [...] se va pogorî din cer, după ce va fi fost făcut cerul cel nou şi pământul cel nou”, la pagina 86 el “prooroceşte” cu totul altceva: nu va mai coborî din cer o cetate nouă, care să respecte toate standardele proorocite în cartea Apocalipsei (despre lungime, lăţime, temelie, zidărie, porţi, uliţele cetăţii) ci va fi schimbată (transfigurată) cea veche de la Glodeni, pe baza proorociei “Iată, noi le facem pe toate”:

“În etapa finală, odată cu venirea Domnului şi cu împlinirea voinţei Lui („Iată, noi le facem pe toate.“, Apocalipsa, 21/5), locaşul sfânt se înnoieşte, aşa cum tot universul va fi transfigurat („Şi am văzut cer nou şi pământ nou“ – Apocalipsa, 21/1) şi devine din pietricica albă (v. Apocalipsa, 2/17), Chivotul – Sfânta Sfintelor Bisericii Cereşti, „tronul lui Dumnezeu şi al Mielului“ (Apocalipsa, 22/1). România devine Noul Canaan, dar nu în sens de ţară-stat, care delimitează strict administrativ un teritoriu în care se vorbeşte limba română, ci, mai degrabă, ca areal al strămoşilor noştri, a căror răspândire geografică pe o zonă de circa 2200 km diametru, pare a fi, după aprecierile istoricilor, întru totul plauzibilă.”

O înşiruire de baliverne care se contrazic grav cu afirmaţiile anterioare şi care compromit definitiv orice sâmbure de condescendenţă şi compasiune care ar putea eventual veni din partea cititorului.
Ca s-o dreagă, oracolul de la Pucioasa adaugă imediat că:

“...în aceeaşi etapă, la plinirea vremii, Cetatea Sfântă Noul Ierusalim, cea nefăcută de mână, şi care împlineşte (duhovniceşte!) toate profeţiile de amănunt (dimensiuni, materiale preţioase, strălucire cerească), descrise în capitolul 21 al Apocalipsei, se va pogorî din cer şi va îmbrăca într-o ocrotire cerească pământul român, ţara strălucirilor, proorocită de Proorocul Daniel (v. Apocalipsa, 21/2; Daniel, 11/41).”

Vor fi aşadar două cetăţi sfinte cu numele Noul Ierusalim: una a pucioşilor (zidită în 1991 şi apoi “reînnoită duhovniceşte” odată cu venirea Domnului) şi una pogorâtă din ceruri, la plinirea vremii. Nicodimul Pucios nu ne mai spune cum vor fi plasate ele: una într-alta, sau una după alta (sau poate, una peste alta? Cine ştie!?)

Un lucru merită însă a fi corijat: pretenţia pucioşilor şi a preacuviosului lor “purtător de cuvânt” şi totodată “oracol de Pucioasa” că proorocul Daniel s-ar fi referit cumva la România atunci când folosea sintagma “ţara strălucirilor” este total nefondată. Nu numai că proorocul Daniel nu localizează nicăieri această “ţară”, dar din contextul biblic reiese că ea nu poate fi alta decât Ţara Sfântă, adică Israelul istoric.

Citat:
În prealabil postat de sovidiu http://www.crestinortodox.ro/forum/i...s/viewpost.gif
Va inshelatzi amarnic shi fenomenul este profund autentic iar Hristos a vorbit prin Trambitza Sa shi vine sa implineasca Apocalipsa.... Cei de acolo care sant din radacina sadita de Hristos prin sf Verginica au ascultare de BOR shi de Sinod sau aveau pana au fost lepadatzi de 'unii' shi de atunci asculta numai de sf Treime shi de preotzii shi proorocii lor shi nu sunt nicidecum o secta shi e o mare greshala sa te privezi de un mare prooroc asemenea lui Moise prin care Hristos a daruit atata proorocie cum n-a daruit niciunui prooroc al Vechiului Testament.... In opinia mea este cu adevarat Noul Ierusalim care se nashte shi trimite lumina shi curatzie in adevar shi dreptate de la Dumnezeu, iar denumirile sunt semnificative intrucat Hristos afirma ca din glodul de la pucioasa l-a plamadit pe Adam shi apoi pe Eva din Coasta Lui, Adam insemnand om. Shi se mai afirma ca pamantul Romaniei a fost primul care a ieshit din ape.... deci e bine ca cei interesatzi sa citeasca in fiecare zi de pe site-ul respectiv pentru ca altfel nu vor putea birui in lupta cu antihristmul gLlumii ce vine peste noi din toate directziile, ca sa se intareasca.... Eu am citit cate ceva de acolo shi m-am convins ca nimeni nu putea vorbi asha daca nu ar fi fost Dumnezeu, Hristos prin glasul Trambitzei Sale care in timpul ei a biruit mult, mult antihrist a biruit sarmana sfanta shi nevinovata fiind chinuita cu mult peste puterile vasului sau, deci n-au biruit dushmanii fiindca n-a lasat Dumnezeu Tatal... ... Cititzi de acolo, Pricepetzi shi va vetzi convinge ca nu ma inshel! Bine ar fi ca apoi sa ascultatzi de Dumnezeu! Doamne ajuta-i pe cei ce aud acel cuvant dat prin Trambitza Domnului... shi prin cele 7 sfinte Trambitze Apocaliptice. (am modificat un pic mesajul anterior)

.............Ce e cu voi oameni buni...

Ce insinuezi ca ar fi? te deranjaza Adevarul? shtiu ca dreptatea doare... iarta mai mult...

voi nu stiti ca draciii sunt cei mai mari teologi,

shtiu, am auzit de la sfintzii parintzi, tu de unde?

nu stiti ca un singur drac poate intaorce lumea pe dos dak Dumnezeu ar ingadui asta,insa El ne iubeste prea mult........unde va e credinta??....

poi de ce ma intrebi pe mine shi nu pe voi, ashtia care nu credetzi? sau tu te referi la fidelitatea fatza de Pisi, fatza de necredintză, fatza de minciună, shi faci apel la mine, tragand pe Pisi de coadă ca sa ma simt cu mushca pe caciula ca iata ce mare greshala fac eu ca cred shi incerc sa fac ca ei, ca cred pe Iisus Hristos, pe sf Treime, pe Cuvantul lui Dumnezeu dat prin sfintzii prooroci shi incerc sa ascult cate ceva de acolo... prin poporul sfantzilor.
Deci foarte buna intrebare ai pus: unde va e credintza, ce atzi facut cu ea, cum de v-atzi pierdut-o prin pofte ca sa slujitzi gLumii? cum?... atzi pacatuit shi v-atzi increzut vrednici osandind pe nedrept pentru f-urâciune? asha? 'mintzind pentru Mine'? asha atzi ajuns slugile celui rau? pantecului, credulitatzii shi razbunarii ieshite din mintzi? traind in minciuna... sau cum? ca shi eu ma tot intreb cum de nu mai deosebitzi raul de bine shi Adevarul de minciuna... shi iata ca ma intristez pentru voi... voi totzi apostatzii...

deci Credintza mea este acolo, la Sfanta Cetate a Noului Ierusalim, shi in alte locuri binecuvantate shi sfinte... acolo este Credintza mea... dar a ta?

ce spun sfintii parinti,ca vor face mari minuni,dar voi sa nu ii credeti.

poi minunile alea mari sunt alea ale scamatoriei shi ale fentei shi ale ispistetzimii cu care va amagesc dracii marshavi... nu-i vedetzi peste tot prin gLume cum va amagesc? ca sunt pe toate gardurile shi vitrinele shi posturile shi revistele shi ziarele... poi daca pe ashtia care se vad cu ochii oricui nu-i vedetzi dar atunci cum o sa-l vedetzi pe regele cornitzel ieshit din cei 10 regi fiind foarte ispistetzit in cele ascunse shi care ii va birui pe cei 4 regi asha cum scrie la proorocul Daniel? deci cum o sa va pazitzi credintza de acela rau, de fiul satanei care va veni cu toata puterea marshava a amagirilor facand semne mari shi rostind mereu hule shi minciuni viclene impotriva lui Dumnezeu shi a Cortului Sau cu oamenii, minciuni shi ispistetzite la care nu va vetzi putea opune ca sa nu-l credetzi asha cum au patzit parintzii noshtrii cu comunishtii sau masonii sau cu shtiintzificii ajungand sa suszina ei ca pamantul e rotund iar altfel revolta, zicand ca Dumnezeu este mincinos ca shtiu ei mai bine? ce shtiu ei mai bine? shi daca pe ashtia nu-i vedetzi shi nu va opunetzi cum atunci invatzati pe altzii sa nu primeasca pe sfintzi shi pe prooroci zicand voi viceversa fatza de Dumnezeu ca defapt ei sunt dracii... poi aia sunt dracii dupa tine, oamenii nevinovatzi shi saraci shi smeritzi care au ascultat de BOR shi Dumnezeu cu pretzul vietzii suferind inchisoare shi batai shi toata prigoana antichristului pentru Hristos, marturisind mereu Adevarul? aia sunt inshelatzii in opinia ta shi a 'unora'? iar pe tortionari shi mincinoshi poate ca chiar credetzi ca ei au facut bine ca i-au omorat, scingiuit shi prigonit... poi unii suntetzi chiar foarte 'simpatici' indoindu-va mereu de Cale... shi de sfintzi... pentru frica shi slava de la oameni... poi se poate?...


vor fi prooroci mincinosi...manastirile sunt pline de"haine negre",insa nu de calugari.:(..trist,dar adevarat....deoarece luxul e prea mare,iara asta ii face sa uite pentru ce sunt in manastiri...

sa intzeleg ca dumneata eshti ascet traind fara lux?

si ce e cu noul ierusalim...ce se intampla acuma e vai si amar,si femei sa fie facute "preot" si sa slujeasca!!!CE SE INTAMPLA AICI....

cred ca ii confunzi cu credincioshii ce impartashesc parerile lui Dogaru, dar am impresia ca shi aia ai lui Dogaru cu Biserica Secreta sunt mai aproape de Adevar decat multzi care se cred ei pe sine, ei se cred pe ei ca fiind ei aia 'ortodocshii', vrednicii, caci ashtia nu shtiu ca daca ai hulit shi ai judecat te-ai shi facut scula sculata, unealta dracului lovind in tzepusă... dar ei cred ca aduc jertfe lui Dumnezeu...poi voi va ducetzi in hău... osandind mereu pe nedrept... shi ce e rau la Dogaru? ca are femei preot? ca au acceptat ei femei preot? poi Maica Precista nu este ea Preoteasa Universala? Staretza unei manastiri nu este ea preoteasa? ce este? ca savarsheshte ea tainele? poi nu zice sf Petru ca voi suntetzi un popor ales, preotzie aleasa shi popor sfant a lui Dumnezeu? deci de ce te miri atunci ca femeile sunt preotzi la Dogaru shi ai lui in Biserica aia Secreta? eu sigur ca inclin ca mai degraba sa slujeasca barbatzii dar daca barbatzilor le place mai mult la BARa, atunci nu ramane decat sa slujeasca femeile... deci Sfanta Cetate a Noului Ierusalim e altceva fatza de Biserica Secreta... caci in SCNI nu se poate intra pe baza de pile sau mita sau pacate cum se intra prin gLume la ciolan shi cashcaval... caci acolo Hristos Domnul este Usha de la staulul oilor. Shi 'nimeni nu le va rapi din mainile Mele'


pai sa fulgere din cer ca asa ceva nu se mai poate!...

poi o sa fulgere dar tare te vei mira cand o sa vezi dumneata pe cine anume va ingrozi lumina Fulgerului... dar nu uitatzi a carui Duh suntetzi! caci Domnul pe nimeni nu vrea sa piarda ci ii cheama pe totzi la pocaintza ca sa aiba parte de Viatza... Veshnica...

deja se ingaduie prea mult femeilor..femeile nici in altar nu au voie sa intre apoi sa mai si fie preot...asa ceva e de neiertat,deja oamenii fac ce vor dupa capul lor...for sa manipuleze lumea..sa isi bata joc de saracii oameni....trebuie facut curatienie in B.O.R....sunt plin de"lepadati fara frica"...femeia sa aiba grija sa nu muste din nou din mar.....ca va fi vai si amar...unu lucru mi-e frica"ca din cauza femeii sa cada credinta noastra"...

ce misoginisme tot vorbeshti, poi prin Femeie a venit Mantuirea, sau nu este scris ca Cel ce se va nashte din Femeie va strivi capul sharpelui shi acesta ii va ... ataca sau cauta calcaiul, sau ceva cu calcaiul ca nu mai shtiu ca am uitat citatul corect... iar la Domnul Hristos Femeie este sinonim cu Credintza, cu Lumina.

deci inainte sa te apuci sa faci dumneata impreuna cu cei ce va socotitzi dreptzi shi vrednici intre voi, inainte ca sa faci calare pe matura curatzenie in BOR poate ar trebui sa incepi sa-ti maturi in inima ta, sa scotzi din inima ta neghina din grau pentru ca o mana de grau ne-a dat Dumnezeu ca sa alegem shi nu am facut-o dar iata ca ne apucam noi sa facem ceea ce ingerii din cer vor osebi la plinirea shi sfarshitul vremii... ne apucam noi sa aruncam peste BORd pe prooroci shi pe sfintzi... punand in jitnitze pe impostori...

asha ca ce am scris mai demult ramane valabil oricate mieuneli scoate PISI cand o tragi de coditza ca sa faci circ mediatictactoe... dumneata sau altzii... pe tv sau prin ziare sau bloguri sau tot felul de reviste shi carti...

auzi acolo, ne apara shi ne pazesc de secte, ei... ei...

poi de lupul rapitor shi lacom imbracat in haina sfanta sa va paziti caci fariseii spun shi nu fac shi nici cu degetul nu se ating de sarcina care o pun la altzii in spate... de ereticul sectant interior din voi sa va scuturati, shi nu mai mancatzi carne, carne, carne... ca asha ne-a cerut Maica Precista, pururea fecioara...

deci feritzi-va de proorocii mincinoshi! 'de la noi sau de la un inger din cer' care o sa va vesteasca alta evanghelie, o evanghelie prin care ascultand-o voi asha de siguri pe voi o sa constatatzi prea tarziu ca defapt o sa statzi pururea cu cel rau shi nu cu Hristos... shi in genere nu mai mancatzi mereu aluatul fariseilor shi saducheilor. ALUATUL celor fatzarnici...

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
 

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”
-- urmare--

§5. Hrisovul de la Pucioasa şi rigorile lui

Nicodimul Pucios susţine apoi că “rigurozitatea” Hrisovului “mănăstirii” Noul Ierusalim este un lucru firesc, cerut (în coordonate diferite) şi în alte mănăstiri. Lui i se mai pare firesc şi faptul ca o mănăstire să-şi impună propriile sale “rigurozităţi”, fără însă de a le raporta şi la canoanele aflate în vigoare. Întrebarea firească pentru început va fi însă următoarea: Este incinta de la Glodeni Pucioasa, împreună cu biserica şi vieţuitorii ei, o mănăstire autentică? Răspunsul tranşant este: Nu! Ea nu este mănăstire din mai multe motive:
- vieţuitorii ei nu sunt tunşi în monahism, după canoanele Bisericii
- vieţuitorii ei nu poartă haina monahală
- vieţuitorii ei nu au un stareţ sau o stareţă de care să facă ascultare
- vieţuitorii ei nu au aşezăminte separate pe sexe, ci trăiesc în devălmăşie, bărbaţi şi femei, chiar dacă folosesc pentru dormit clădiri separate (excepţie fac doar liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor, care dorm în aceeaşi cameră, deşi nu sunt căsătoriţi)
- vieţuitorii ei nu sunt sub ascultarea unui episcop ortodox – şi aceasta pare a fi încălcarea esenţială şi sursa tuturor celorlalte.

Iar dacă nu sunt închinoviaţi într-o autentică mănăstire canonică, de ce ar mai impune ei alte restricţii, numite de preacuviosul Nicodim “rigurozităţi”? Cui folosesc ele? Nicodimul Pucios mai ascunde aici un lucru: deşi toţi pucioşii respectă cu stricteţe toate “rigurozităţile”, numai unii (aleşi pe sprânceană de către liderii pucioşi) au dreptul concret şi real de a pătrunde în incinta păzită a aşa-zisei “mănăstiri”, iar aceştia sunt extrem de puţini. Ceilalţi trăiesc în curţi separate şi nu au pătruns niciodată dincolo de porţile ”mănăstirii”, iar în biserica-templu, nici atâta.

§6. A fi sau...a nu fi, căci ...va fi (tertipuri teologice nicodimopucioşiene)

Preotul Adrian Niculcea constată cu uimire că pucioşii pretind, ca nişte autentici pungaşi ai cuvântului răstălmăcit, că toate proorociile din Biblie privind România (!!?) s-au împlinit prin actul solemn al înălţării bisericii-templu de la Glodeni-Pucioasa. Cităm de la pag.89 care este părerea părintelui Niculcea:
„Aflăm astfel din textul intitulat "Legământ nou – Cuvânt de mărturie" că prin înălţarea bisericii-templu de la Glodeni- Pucioasa "se împlinesc toate proorociile din Cartea Adevărului (?) cum că România va fi regina aleasă şi binecuvântată pentru popoare, va fi nou Canaan, nou Eden şi nou Ierusalim". Urmează apoi citatul din Apocalipsă, capitolul 21: "Şi am văzut cetatea sfântă, Noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu..."
Ne întrebăm care ar putea fi acea misterioasă Carte a Adevărului, care să cuprindă asemenea proorocii despre România? Apocalipsa în nici un caz, cel puţin în forma pe care o cunoaştem. S-ar părea că este vorba de profeţiile lui Sundar Singh“.
Aici, Nicodimul Pucios răstălmăceşte cu neruşinare adevărul, transformând timpul prezent folosit în Hrisov (cităm): “se împlinesc toate proorociile din Cartea Adevărului” într-un “prezent-continuu” inventat de el, care se prelungeşte în mod nedefinit în viitor:
“...se referă la un proces în derulare, de durată, pentru care construirea Mănăstirii Noul Ierusalim se constituie exclusiv ca un reper luminos în negura timpului. Exprimarea „se împlinesc toate proorociile“ trebuie înţeleasă, aşadar, ca fiind ea însăşi o proorocie aflată într-o continuă desfăşurare, într-un prezent continuu, care se va sfârşi şi se va desăvârşi atunci când va veni Cel Desăvârşit.
Deocamdată, acest prezent continuu se prelungeşte în viitor. Spre exemplu: „România va fi regină aleasă şi binecuvântată între popoare“ abia când alegerea ei (care, de altfel, este făcută din veşnicie, de către Dumnezeu) şi binecuvântarea dată de Dumnezeu odată cu naşterea ei în istorie, vor fi recunoscute de celelalte popoare.” (citat de la pag.89-90)
Exemplul cu România, ales de către Nicodimul Pucios, îi dă pe faţă şmecheria ieftină. Adică, România va fi “regină” aleasă de Dumnezeu abia atunci când vor binevoi alţii (cei mai mulţi dintre ei fiind de altă religie) s-o recunoască de “ţară aleasă”. Cred că va trebui să aşteptăm mult şi bine clipa aceea (căci asta ar trebui să însemne scamatoria nicodimopucioşească referitoare la “prezentul continuu care se prelungeşte în viitor”).
Adrian Niculcea constatase corect că timpul săvârşirii acţiunii (la data Hrisovului, adică în anul 1991) este prezentul: “se împlinesc toate proorociile”; deci, la data scrierii articolului ( anul 2006), Nicodimul Pucios ar fi trebuit să scrie că “s-au împlinit toate proorociile”. Dar, întrucât ele nu s-au împlinit, ci încă sunt în curs de împlinire până la calendele greceşti, Nicodimul Pucios (crede că) salvează el situaţia, inventând “prezentul continuu” românesc (după modelul englezesc, probabil), care este “în derulare, de durată” (citat de la pag.90). De aceea el construieşte acest tertip teologico-gramatical şi afirmă textual, după cum am mai văzut:
“Exprimarea „se împlinesc toate proorociile“ trebuie înţeleasă, aşadar, ca fiind ea însăşi o proorocie aflată într-o continuă desfăşurare, într-un prezent continuu, care se va sfârşi şi se va desăvârşi atunci când va veni Cel Desăvârşit. Deocamdată, acest prezent continuu se prelungeşte în viitor.”(citat de la pag.90).
Ingenioasă metodă de a uni trecutul, prezentul şi viitorul într-o minciună mare şi gogonată, numită “proorocie aflată într-o continuă desfăşurare” (adică, nu se mai împlineşte niciodată, dar încă ne dă speranţe). România este, aşadar (dar nu este încă) “regină aleasă şi binecuvântată între popoare” (v.pag.90). Adică, este când va fi, dar nu este când este şi nici înainte nu era, când era. Ăsta-i prezentul continuu al Nicodimului Pucios, care se prelungeşte în viitor, târând tot trecutul după el.
Pentru cei care încă mai ezită să creadă că România este (dar va fi) simultan “nou Canaan, nou Eden, şi nou Ierusalim” (v. pag. 89) oracolul de la Pucioasa le sugerează să accepte măcar că e Nou Ierusalim, şi aşa se va declara mulţumit:
“Dacă nu pot vedea duhovniceşte în România un nou Canaan şi un nou Eden, ei vor trebui măcar să recunoască faptul că nou Ierusalim ea este deja, căci aşa a numit-o Domnul: „...ea este Noul Ierusalim, care va triumfa peste toate popoarele şi peste toate înălţimile.“ (citat din Cuvântul lui Dumnezeu, 30 septembrie/13 octombrie 1990).” (citat de la pag.90)
Dacă era riguros, Nicodimul Pucios ar fi scris: “...căci aşa au zis liderii pucioşi că a numit-o Domnul”, pentru că dumnealui nu L-a auzit vreodată pe Domnul să-i fi făcut lui o asemenea destăinuire despre Noul Ierusalim, pe care el s-o preia apoi şi s-o transforme în declaraţie solemnă.

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
 

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”
-- urmare--

§7. Alte tertipuri teologice: teze şi antiteze

Sub titlul “Tertipuri teologice: teza neomontanismului”, Nicodimul Pucios abordează un subiect spinos: este Noul Ierusalim de la Pucioasa (NIP), aşa cum pretinde preotul Adrian Niculcea, o sectă “neomontanistă”?
El îl acuză de la bun început pe Adrian Niculcea că încearcă să obţină câştig de cauză prin “omisiuni, exagerări, confuzii intenţionate, de locuri, persoane şi termeni.”(v. pag.91). Îndată însă, vrând să exemplifice “exagerările”, Nicodimul Pucios se contrazice pe sine atunci când minimalizează acele 2 pricini pe care profesorul Niculcea le evidenţiază drept cauze ale condamnării montaniştilor de către Biserică:
“– „aşteptarea coborârii Ierusalimului ceresc“;
– „învăţau împotriva căsătoriei“.” (v. pag.91).
Peste doar două pagini, Nicodimul Pucios se răzgândeşte: el consideră acum că neîmplinirea „aşteptării coborârii Ierusalimului ceresc“ a creat puternică emoţie negativă printre credincioşii antichităţii:
“Aşa cum neîmplinirile „noii profeţii“ a lui Montanus, privind iminenta revenire a lui Hristos, au adus grave prejudicii Apocalipsei lui Ioan, care a fost acoperită multă vreme de atunci, de un nor de suspiciune, tot aşa neîmplinirea coborârii Noului Ierusalim la Pepuza este speculată de Adrian Niculcea pentru a umbri credibilitatea profeţiei în sine (v. Apocalipsa, 21/2) şi împlinirea duhovnicească a ei la Pucioasa.”
Cât priveşte acuza “învăţau împotriva căsătoriei”, ea nu este mai puţin gravă, deoarece această inovaţie lovea în învăţăturile Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii despre cele 7 Taine al Bisericii.
Nicodimul Pucios consideră că dimpotrivă, aceste pricini sunt “secundare” şi de aceea se grăbeşte să le adauge şi pe cele principale (11 la număr) care-i defineau după părerea lui numai pe montanişti, nu şi pe pucioşi, şi pe care Adrian Niculcea pare-se că le-a neglijat. El nu realizează însă că şi aceste 11 pricini se aseamănă izbitor cu obiceiurile pucioşilor. Le cităm şi noi aici, preluându-le de la pag. 92:

“1. Rezistenţă la persecuţii, dusă până la martiraj, coroana vieţii umane;
2. Viziuni extatice, anunţând apropierea celei de a doua veniri a lui Hristos;
3. Convingerea că toţi creştinii căzuţi din har nu vor putea să se mai ridice vreodată;
4. Orice credincios poate deveni „profet“, aşa cum a fost Montanus, deoarece Hristos a promis pe Duhul Sfânt Mângâietorul, tuturor credincioşilor. În mod special, Montanus chiar s-a identificat pe sine cu Duhul Sfânt;
5. Toţi credincioşii sunt egali, cu drept de a prooroci, bărbaţi şi femei; femeile pot vorbi în Biserică, pot chiar şi sluji sau să devină lideri ai Bisericii;
6. Încurajarea unui stil de viaţă nonconformist, spartan, şi evitarea încurcăturilor cu lumea fizică (separarea bisericii, de lume), deşi montaniştii nu erau ascetici sau eremiţi. (Să observăm însă că, dimpotrivă, alte izvoare istorice pretind că ei observau o disciplină penitenţială riguroasă şi un ascetism sever!);
7. Renunţarea la preoţie. Bătrânii îi învăţau pe cei tineri doctrina lor;
8. Practicarea zilnică a abstinenţei, postului, mărturisirii păcatelor şi părăsirea oricărei preocupări pământeşti inutile;
9. A doua căsătorie se respingea, iar prima nu era încurajată;
10. Ştiinţele şi artele, toată educaţia lumii, orice formă de viaţă ornamentală (podoabele) sau homosexuală (deviaţionismul comportamental) erau respinse;
11. Credinţa că Noul Ierusalim (v. Apocalipsa, 21/2) va coborî curând pe pământ în micul oraş frigian Pepuza.”

Pe toate acestea Nicodimul Pucios le vedea atunci a fi argumente în favoarea pucioşilor, adică “multiple deosebiri faţă de montanişti” (v. pag.93). N-a trecut mult ca să constate pe pielea lui că “multiplele deosebiri” erau de fapt “multiple asemănări”, şi aşa se explică şi dezertarea preacuviosului oracol Nicodim din “raiul pucios”, un an mai târziu.
Dacă ne oprim puţin doar la punctul 9., vom constata că problema căsătoriei este fals abordată de către Nicodimul Pucios, dar este şi un prilej de a-şi ilustra abilitatea oratorică pe această pistă falsă. Preacuviosul transferă centrul de greutate al problemei (este sau nu căsătoria o Sfântă Taină a Bisericii?) spre orizonturi colaterale. El preia textul referitor la căsătorie din Hrisov (deoarece aici lucrurile sunt prezentate într-o manieră puternic cosmetizată), pentru a se întreba apoi, candid: “Unde a văzut Adrian Niculcea îndemnul la abolirea căsătoriei?” Într-adevăr, în Hrisov este descris într-o manieră criptată mesajul real privind căsătoria:
“– să păzească şi să păstreze curăţenia trupească, dimpreună cupuritatea simţurilor;”(v. pag.93)
Există însă în Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa nenumărate mesaje absolut rigide, chiar patetice, privind abolirea căsătoriei. Iată câteva exemple:
“Daniele, a fost vremea când am căsătorit, dar vine vremea să nu le mai căsătorim. Nu să le trimitem în mânăstiri, ci să le ţinem în casele noastre. E scris în Scriptură.” (8/21 iulie 1973)
“Plâng îngerii şi se întristează pentru pruncul care se naşte pe pământ în vremile de azi. Nu face Dumnezeu lucruri ca să nu se mai nască pruncul. Dar cine voieşte să fie pentru Dumnezeu, să respingă căsătoria. Cununia voastră şi naşterea pruncilor voştri să nu fie în poftă şi în păcat…” (4 august 1974)
“ Dumnezeu s-a hotărât ca să nu mai fie căsătorie. Acum ce facem noi, stricăm legea? Dar cu ce să împlinim legea dacă nu am cu ce? (1 august 1979)
“ Nu că dacă face nuntă ruda ta, să te duci la nuntă. Nu să te duci la nuntă că e fratele tău. E scris în carte, creştine, să nu stai la masă cu nelegiuirea şi cu păcătosul” (3/16 aprilie 1975)
“ … Creştinilor, supravegheaţi-vă copiii, că Dumnezeu S-a hotărât ca nici un copil să nu se mai zămislească. ” (21 noiembrie/4 decembrie 1975)
“…Opresc căsătoria! După anul nou, trimit un număr de fecioare la mănăstire, nu voiesc să mai căsătoresc. Din toate familiile creştine, să fie o fiică la mănăstire şi feciori…” (4 decembrie 1975)
“Nu te mai căsători, fecioară, şi tu, fecior! Nu te mai îmbrăca frumos, nu, tată, nu mai e vremea.” (30 noiembrie/13 decembrie 1977)
“ Copilaşii Mei, Dumnezeu a interzis căsătoria pentru păcat…”(25 iunie 1979)
“ Domnul a oprit căsătoria pentru că numai e timp de întinare şi de pofte trupeşti,…” (1 mai 1982)
“ O, poporule al Domnului, tinerii mei din turma mea! Vă roagă Domnul să nu vă supăraţi pe El că v-a oprit căsătoria, că v-a oprit acum, când e gata să vă dea răsplata ca să fiţi ai Lui, ai cerului şi nu ai iadului.” (12/25 iunie 1982) “ Uitaţi-vă şi nu mai doriţi fecioarelor căsătorie, că Dumnezeu s-a supărat şi nu mai face căsătorii.” (23 februarie 1976)
“ Nu am venit ca să te căsătoresc, că dacă nu veneam Eu ca să te căsătoresc, şi aşa te căsătoreai tu cu fiicele Sodomei. Dar Domnul Iisus a venit şi te-a făcut ucenic şi ţi-a dat femeie din fiicele lui Israel. Că nu ştie femeia ta să te servească, nu-i nimic. Că nu ştie să te îngrijească, nu-i nimic. Dar nu aşa ca lumea, ci ca ai Mei creştini din vremurile de demult.”(11/24 aprilie 1977)
“ …Dacă ai fi credincios, nu ai mai dori să te căsătoreşti şi nici fii şi fiice nu ai mai dori. Pentru că ţi-i ia vremea aceasta. Te-ai scrie în Cartea unor fii: feciori şi fecioare…”(23 iunie 1977)

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
 

140. Încă o "taină" a pucioşilor, descifrată: cartea "Quo vadis, ecclesia?"(IX)
Comentariu la capitolul intitulat “Montanism şi Neomontanism”
-- urmare--


În schimb, Nicodimul Pucios minte cu neruşinare:
“Căsătoria rămâne o opţiune personală nealterată” (citat, pag.93). În sprijinul acestei afirmaţii el se foloseşte de un alt text mincinos, de data aceasta preluat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 5/18 mai 1997. Acest text stufos inventează două căsătorii, pentru a împăca şi capra şi varza: “căsătoria pentru om” şi “căsătoria pentru Dumnezeu” , pentru a le putea apoi substitui una cu alta în voie, aşa cum îi cere “demonstraţia” pe care şi-a propus-o:
“ Dar ce înseamnă căsătoria pentru om? Dar ce înseamnă căsătoria pentru Dumnezeu? Căsătoria pentru om e una, şi căsătoria pentru Dumnezeu e alta. Pentru om, căsătoria este naştere de fii ai oamenilor, iar pentru Dumnezeu este naştere de fii ai lui Dumnezeu.” (citatul apare reprodus în carte la pag.94)
Nicodimul Pucios îl acuză apoi pe Adrian Niculcea de “derapaj de la onestitate” pentru citarea trunchiată a unui text din Canonul 12 al Sinodului de la Gangra. Întrucât Adrian Niculcea nu specifică în articolul său sursa de unde a citat acest text, este greu de apreciat dacă omisiunea îi aparţine lui, sau este preluată ca atare din sursa folosită. Cert este că Nicodimul Pucios dă o importanţă exagerată porţiunii care lipseşte (este vorba de segmentul de text “cei ce cu evlavie poartă mătăsuri”) pentru a crea un nor de fum în care să se poată ascunde adevărata problemă: cei ce folosesc în mod ostentativ haină învelitoare cu scopul de a se evidenţia (este cazul pucioşilor, care foloseau pe atunci exclusiv haine albe, prin care ei îşi exteriorizau statutul de “popor ales” sau “popor al lui Dumnezeu” ) îi defăimează indirect pe cei ce folosesc îmbrăcăminte obişnuită, iar canonul 12 de la Gangra spune despre ei “să fie anatema”. Asta ar fi trebuit să-l îngrijoreze pe Nicodimul Pucios: faptul că pucioşii lui sunt chiar sub influenţa acestui canon care-i anatemizează pentru mândria de a se arăta în public că sunt “aleşi” , şi nu să-i caute nod în papură lui Adrian Niculcea, pe care-l acuză în mod gratuit de “exagerare grosolană”. Defăimarea celorlalţi nu se face neapărat în mod explicit, ci chiar indirect, prin simpla expunere în public a unor haine care transmit un mesaj, adică a unei ţinute de elecţie.

§8. O “armonie” forţată

Nicodimul Pucios lansează apoi concluzia că Sinodul de la Gangra este “în armonie cu cerinţele Hrisovului de la Pucioasa”. În acest scop, el asociază canonul 21 al Sinodului cu câteva precepte ale Hrisovului, dar nu spune nimic despre celelalte, care promovează lucruri diferite (revenirea la vechiul calendar, de pildă). Nicodimul Pucios se opreşte la 5 subiecte pe care le consideră “în armonie” cu cele corespondente din Hrisov:
1. Preţuirea fecioriei, împreună cu smerenia
2. Preţuirea înfrânării
3. Preţuirea abţinerii de la îndeletniciri lumeşti
4. Preţuirea simplităţii şi moderaţiei în îmbrăcăminte
5. Condamnarea luxului în îmbrăcăminte.
Nicodimul Pucios sugerează în fals că acest articol (al 21-lea) ar relua toate problemele anterioare, reformulându-le ca atare. În realitate, articolul 21 este un grupaj de recomandări concluzive, formulate în spiritul articolelor anterioare, dar fără a le înlocui pe acestea cu o sinteză. Anatemizarea care însoţeşte canonul 12, spre exemplu, referitoare la portul hainelor care evidenţiază asceza părută rămâne, aşadar, valabilă. De asemenea, preţuirea înfrânării nu înseamnă şi abolirea căsătoriei, aşa cum înţeleg pucioşii astăzi. Abţinerea de la îndeletnicirile lumeşti nu înseamnă a renunţa la şcoli, la facultăţi şi la servicii remunerate, pentru a te apuca de agricultură (aşa cum înţeleg astăzi pucioşii).
În fine, Nicodimul Pucios pretinde că o deosebire esenţială între montanişti şi pucioşi este aceea că montaniştii pretindeau că liderul lor (Montanus) are Duhul Sfânt şi se identifică cu el, în timp ce la pucioşi Duhul Sfânt este identic cu... Duhul Sfânt. Nimic mai fals! Pucioşii pretind că Duhul Sfânt este neputincios fără “vasul” sau “trâmbiţa” prin care El lucrează sau suflă. În acest fel, chiar dacă Verginica, Maria sau Mihaela nu erau ele însele Duhul Sfânt, ele îndeplineau rolul instrumental de portavoce pentru Duhul Sfânt de la Pucioasa, fiind o prelungire materială a neputinţei spirituale a acestui Duh de a lucra cu forţe proprii.
“Neomontanismul” de la Pucioasa rămâne aşadar o sintagmă absolut justificată, oportună şi perfect valabilă, iar preotul profesor Adrian Niculcea are meritul de a fi lansat în mod inspirat această sintagmă în circuitul public.

141. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 28-08-2009
 

“Cuvântul” din 28 august a.c. este prilejuit de tradiţionala adunare a pucioşilor prilejuită de sărbătoarea “Adormirea Maicii Domnului” (pe stil vechi), la care sunt invitaţi şi admiratorii, nu numai adepţii care au fost consacraţi în ocazii anterioare. În acest an, “guguştiucii” care au venit să asculte serenade sulfuroase pe dealuri dâmboviţene au fost un grupuscul de admiratoare venit tocmai de pe meleagurile Clujului. Va să zică, se poate veni şi de la Cluj la Pucioasa; înseamnă că episcopul Irineu ar fi putut şi el de atâtea ori să vină ca admirator, în atâţia ani din 1993 încoace (singur, sau chiar cu admiratoarele pucioşilor, acum) dar n-a voit. Povestea inventată de liderii pucioşi, cum că “unsul lor” (Irineu) ar vrea să vină să-i vadă fiindcă îi e tare dor de ei (dar “nu poate, fiind ţinut în lanţuri” de mitropolitul Bartolomeu Anania), este deci o minciună gogonată. Liderii pucioşi nu se sfiesc însă să facă din ţânţar, armăsar pe această temă, a “martorului Irineu cel întemniţat” (care, de fapt fiind liber, s-a deplasat într-un an chiar în faţa porţilor “cetăţii” de la Pucioasa, unde a retractat în faţa pucioşilor propria sa “mărturie”):

“Vă prind acum sub mantia mea şi pe voi, fiice credincioase, care aţi venit pentru prima oară la izvorul Fiului meu. Aţi venit cu dor din cetatea Clujului ca să beţi din râul vieţii, din cuvântul Fiului meu şi ca să păşiţi cu pasul pe pământul cel binecuvântat, pe care Domnul l-a sortit al Lui şi al slujitorilor cuvântului Lui cel de azi în mijlocul neamului român. Am stat cu ocrotire peste corăbioara cu care aţi plutit până la izvor. O, am în cetatea Clujului pe unsul Fiului meu, pe cel întemniţat acum între cei ce se simt stăpâni peste noroadele care rătăcesc fără păstor, căci aşa arată turma cea de azi. O, îl ţin în lanţurile necredinţei lor, a nepăsării lor de Dumnezeu şi de oameni, aşa îl ţin pe cel plăcut Fiului meu, şi pe care El l-a ales martor al înnoirii bisericii Lui, căci biserica lor nu calcă pe urmele Fiului meu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 19 august 2009)

Ca de obicei, “Cuvântul” se caracterizează şi acum prin inconsecvenţe, erori gramaticale şi mai ales prin stilul încâlcit, prolix, repetitiv până la refuz, amestecat cu linguşiri la adresa liderilor pucioşi dar şi cu ameninţări voalate la adresa celor care recent le-au dat liderilor cu flit, dezertând din “raiul” pucios.
Chiar prima frază dezvăluie o inconsecvenţă majoră între vorbe şi fapte la pucioşi:

“ Acest cuvânt este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi în acest nume se botează şi sunt apoi cei ce li se binevesteşte venirea împărăţiei cerurilor de către cei ce o binevestesc pe ea şi pe Dumnezeul ei pe pământ peste oameni, căci multora le este dat să cunoască tainele lui Dumnezeu, şi apoi să le facă ei cunoscute oamenilor pe pământ. Amin.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

O întrebare indiscretă: Unde se botează pucioşii, care fac aici atâta caz de botezul lor în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh? O să ni se răspundă că “ei nu se mai botează”, deoarece adulţii trăiesc în abstinenţă iar tinerii nu se mai căsătoresc şi deci pucioşii nu mai fac copii. Deci, botezul la NIP este desfiinţat din considerente practice. Insistăm, totuşi: unde s-au botezat pucioşii, pe vremea când erau copii? Aici n-o să mai aibă încotro, dacă vor să fie de partea adevărului: toţi pucioşii s-au botezat cândva în B.O.R., pe care astăzi ei o denigrează, fie direct (prin viu grai), fie indirect (printr-un dispreţ manifest şi o desconsiderare totală). Dacă o denigrează, mai este valid botezul lor săvârşit în biserica pe care ei n-o mai recunosc ca “adevărată”?

O greşeală gramaticală flagrantă pune sub semnul întrebării perfecţiunea absolută a “dumnezeirii pucioase”:


“În toate vremile de sub cer când Eu am grăit pe pământ am avut un popor căruia să-i grăiesc, şi singur n-am grăit, chiar dacă celor ce le-am grăit n-au împlinit cuvântul Meu.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009) (în ultima propoziţie, subiectul nu este este declinat la nominativ, ci la dativ!!!; corect ar fi fost “cei cărora”, sau măcar “cei celor ce” în loc de “celor ce”)

“Dezertorii” neascultători şi nesupuşi de la Pucioasa nu sunt uitaţi, ci sunt “atinşi” în treacăt, ca să ştie că acum sunt posedaţi de diavol şi să mai ştie cât rău le-au făcut ei, în urma lor, liderilor pucioşi pe care i-au părăsit:

“O, ce durere îmi fac cei ce cred Mie şi apoi Mă părăsesc pentru ei înşişi! O, ce durere pe Mine că nu Mă pot bizui pe om! Dau să Mă sprijin cu omul, şi apoi el se satură şi nu mai stă cu Mine, ci Mă părăseşte şi se duce de la Mine şi iese de sub greul Meu cel dătător de putere sfântă în om... Diavolul cel viclean este atras de om prin neascultare, prin nesupunere şi prin cârtirea omului asupra celui ce-l căluzeşte pe el în duhul veşniciei, în duhul ascultării, ca nu cumva neascultarea lui să nască luişi pe diavolul, care se face duhul iscodirii în mintea omului, şi apoi cârtire în om,...” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Pucioşii inventează acum un nou concept teologic, revoluţionar: “viaţa veşnică care nu e veşnică, ci ţine doar câte zile are omul pe pământ”. Ea se obţine prin ascultarea necondiţionată de liderii pucioşi, în mâna cărora adepţii pucioşi trebuie să se predea necondiţionat şi definitiv, ca nişte marionete fără urmă de personalitate, şi să nu-i mai judece, căci legătura omului cu Dumnezeu se face acum numai prin liderii pucioşi, şi altfel nu se mai poate face:

“Hai, mama Mea, hai să le dăm din duhul veşniciei învăţătură de viaţă veşnică, ... Cel ce vrea să aibă în el viaţă veşnică până la sfârşitul său cel de pe pământ, acela este cel ce nu se încrede în sine şi în judecata minţii lui, ci stă în mâna celui de care ascultă pentru mântuirea sa, şi prin care Domnul este cu el, iar altfel nu poate fi cu Dumnezeu omul... . Cel ce nu mai ascultă îl judecă pe cel de care a ascultat şi îi dă în el început diavolului şi apoi libertate în el, şi aşa atrage omul asupra sa viclenia diavolului.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Tautologiile nu lipsesc nici ele, amestecându-se la concurenţă cu inconsecvenţele. Veşnicia omului trebuie înţeleasă ca fiind ”veşnic mereu” (ca şi când veşnicia ar putea admite eventual şi sincope), deşi am văzut că ţine doar “până la sfârşitul său cel de pe pământ”:

“...căci fără iubirea de Dumnezeu în el omul nu este veşnic, veşnic mereu pe pământ.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

141. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 28-08-2009
 

-- urmare --

O altă inovaţie a liderilor pucioşi aminteşte de Samson al Vechiului Testament. Potrivit noilor învăţături de la Pucioasa, “sfinţenia preoţilor stă în părul şi în barba lor”. Dacă preotul şi le tunde sau şi le rade, înseamnă că “şi-a făcut chip cioplit” deci s-a dus sfinţenia lui pe apa sâmbetei!:

“Este o vorbă pentru cei ce fac şi rele lângă cele bune făcute ale lor, şi pentru care se duce vestea între mulţi, şi se spune în vorba aceea: „s-a dus vestea ca de popă tuns”. Vă spun această zicală din popor ca să înţelegeţi că atunci când omul calcă legea sfinţeniei se duce de el vestea pentru călcarea lui peste lege, aşa cum se ducea vestea pe vremuri de preotul care cuteza să-şi cioplească chipul şi capul, chipul omului sfânt, care nu poate fi tuns, şi să mai fie şi sfânt apoi.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Întrucât doar peste puţin timp ni se spune că “sfinţenia este iubirea de Dumnezeu în om”, rezultă că iubirea de Dumnezeu se exteriorizează prin părul lung (dacă e posibil, împletit într-o coadă pe spate, aşa cum le place pucioşilor să poarte) şi prin barba cu colţurile nerotunjite:

“… M-am născut pe pământ apoi pentru ca să fiu de la Tatăl Mântuitor celor credincioşi, pe care credinţa îi aduce la sfinţenie, iar sfinţenia este iubirea de Dumnezeu în om.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

O altă inovaţie a teologiei pucioşeşti este că tatăl Fiului a fost Duhul Sfânt. Rezultă că Fiul a avut doi taţi: pe Tatăl şi pe Duhul (trimis acum de Tatăl, dar Care va fi trimis mai târziu apostolilor de Fiul):

“La întruparea Mea Tatăl a trimis pe Duhul Sfânt la mama Mea Fecioara şi a cuvântat peste ea vestind-o despre naşterea Mea, şi ea Mi-a fost mamă, iar Duhul Sfânt al Tatălui Mi-a fost tată … ” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Duhul Sfânt nu mai este pretutindeni, aşa cum rostesc toţi creştinii în rugăciune: “… Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti…”, ci acum este numai la Pucioasa, cuibărindu-se “în mijlocul” poporului pucios, adică în fiinţa liderilor pucioşi, cărora toate cele ascunse le descoperă lor, care pe toate le ştiu ca nişte prooroci ce sunt:

“O, poporul Meu, îţi mulţumesc, tată, că ai aşternut la izvor masă pentru ca să primim pe oaspeţi, fiule. Te învăţ, tată, să te fereşti, o, să te fereşti de omul necunoscut, şi să ai grijă cum înveţi aceasta, căci Duhul Meu Cel din mijlocul tău îţi descoperă ţie.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Poporul pucios este doar “o unealtă” în mâna Dumnezeului Pucios şi “o doctorie” pentru bolile şi suferinţele Lui:

“O, pace ţie, popor de la izvor, căci tu eşti unealta Mea şi calea Mea spre cei ce sunt şi spre cei ce vin, şi eşti mângâierea Mea şi eşti doctoria Mea în dureri, căci sunt tare îndurerat, fiule!” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Ni se spune apoi că singurul păcat al omului , de 7000 de ani încoace, este neascultarea, care însă deşi era singur, se pare că n-a fost singur, căci s-a metamorfozat în trufie, şi apoi s-a făcut păcat. Deci trufia încă nu era păcat, dar neascultarea era. Cum s-a făcut păcatul, apoi, păcat, nu ni se spune însă:

“El însă s-a lăsat spre cădere din ascultare şi apoi s-a îndulcit cu neascultarea şi a căzut prin ea din rai, căci păcatul cel de şapte mii de ani al omului nu este altul decât neascultarea, care s-a făcut trufie în om şi apoi păcat. “ (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

O inconsecvenţă gravă apare atunci când se ierarhizează în timp cele trei virtuţi teologice: nădejdea, credinţa şi dragostea. În “Cuvântul” precedent, cel din 19 august a.c., se afirmase că din credinţă răsare nădejdea, iar fructul lor este dragostea:

“O, fiilor, credinţa este dragostea din om, căci ea este rădăcina din care răsare mai întâi nădejdea şi apoi fructul acestora, dragostea.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 19 august 2009)

Uitând de la mână pân-la gură ce-a spus cu o săptămână în urmă, Dumnezeul Pucioasei propune acum o nouă paradigmă, diferită de cea dintâi: din nădejde se naşte credinţa, iar amândouă zidesc dragostea:

“…căci dacă nădejdea rămâne ea naşte credinţă, şi amândouă se fac şi una pe alta se zidesc dragoste în om…” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

Cu aproape 5 luni în urmă, Dumnezeul Pucioasei propunea o cu totul altă ierarhizare temporală faţă de cele de mai sus: întâi se naşte dragostea în om, şi apoi din ea creşte credinţa şi apoi tot din dragoste se iţeşte şi nădejdea:

“Voi, cei adunaţi la izvorul Meu de cuvânt, veniţi, tată, veniţi mereu, veniţi şi învăţaţi iubirea cea pentru Mine, din care creşte credinţa în voi, şi apoi nădejdea în cele făgăduite de Mine pentru cei credincioşi, căci iubirea este cea care poate. “(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 3 mai 2009)

Spre final, liderii pucioşi îşi dau iar cu stângu-n dreptul, afirmând că Dumnezeul Pucioasei, cel ce a venit deja cu “lucrarea” de la Pucioasa, trebuie de fapt ca să vină în curând, şi va veni cu condiţia ca poporul pucios să debordeze de ascultare şi slujire faţă de liderii lui:

“…căci viaţa şi ascultarea ta lângă Mine îmi slujesc şi îmi vor sluji ca să vin, şi pic cu pic Eu voi birui cu toată lucrarea Mea, cu care de la Tatăl am venit…” “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 28 august 2009)

142. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 19-08-2009
 

“Cuvântul” din 19 august a.c. este prilejuit de sărbătoarea Schimbării la Faţă (pe stil vechi) la care se fac îndemnuri de pregătire specială pentru următoarea sărbătoare (Adormirea Maicii Domnului), la care este obiceiul să se strângă adepţi din toată ţara. Liderii pucioşi elogiază mai întâi locurile, oamenii şi faptele legate de Noul Ierusalim de la Pucioasa. Grădina întâlnirii pucioşilor de pretutindeni este denumită “izvorul cuvântului lui Dumnezeu” care curge din “pământul binecuvântării” şi care-i adapă pe oaspeţii însetaţi de învăţătură nouă:

“ O, veniţi, veniţi voi, cei ce doriţi de pământul binecuvântării Mele de azi şi de izvorul care curge din el, izvorul slavei Mele, din care se hrănesc îngerii şi sfinţii şi toţi cei care aud glasul Meu de la izvor!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Dar în ce constă învăţătura de la Pucioasa? Ea se dezvoltă gradual, de la
– lepădarea de sine “preluată ca atare din Sfânta Scriptură” , dar înţeleasă aici ca o ruptură radicală de lume, la
– cuminţenia cu duhul care trebuie înţeleasă ca lipsa de reacţie la orice inovaţie doctrinară suspectă, şi care pregăteşte
– ascultarea necondiţionată de învăţătura pucioşilor, aşa cum vine ea “de la izvor”, adică prin liderii pucioşi-proorocii mincinoşi:

“ Veniţi să vă învăţ cu lepădarea de sine, care este cărarea omului spre Dumnezeu, cărare care se înfundă înapoi şi se deschide numai înainte şi are de capăt veşnicia pentru fericire pentru cei ce o iubesc ca şi Mine, Cel veşnic prin obârşia Mea! O, binecuvântaţi să fiţi pentru venirea voastră la izvor şi fiţi cuminţi cu duhul, cu sufletul şi cu trupul, şi învăţaţi să fiţi mereu, mereu cuminţi, căci cei mai cuminţi sunt cei ce Mă ascultă aşa cum Eu învăţ de la izvor cum să fie şi cum să stea omul înaintea Mea pe calea lui pe pământ, pe calea lui spre cer!” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Este elogiat apoi „pământul cel nou” de la Pucioasa, care se pretinde a fi fost „dăruit” pucioşilor de către Dumnezeul lor, dar care a fost de fapt furat prin înşelăciune şi presiuni de la ţăranul Ilie Bunea şi preluat în administrare de către liderii pucioşi (ascunşi în spatele unei fantomatice „Fundaţii” cu numele „Sfânta Virginia”) şi pentru care roboteşte zi şi noapte „poporul cel nou”, căci „poporul cel vechi, cel de demult” al Verginicăi, i-a dezavuat pe aceşti noi vechili şi n-a voit să-i urmeze:

“O, aşa am dat Eu pământul acesta spre moştenire poporului Meu cel credincios şi în care se vor binecuvânta toate neamurile pământului, şi el va rămâne sădit aici, şi acela va fi poporul Meu, şi pe această piatră, pe această făgăduinţă zidesc Eu pe poporul Meu cel credincios, care lucrează aşa cum Eu i-am făgăduit, ca să se numească pământul cel nou acest pământ de la izvor.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Apoi se face elogiul iubirii care nu cere răsplată. Pentru început se teoretizează o astfel de iubire ca fiind pentru Dumnezeu, dar îndată se va vedea că de fapt ea este cerută adepţilor pucioşi ca să o dăruiască liderilor lor, fără a le cere nimic în schimb şi fără a le reproşa ceva vreodată, ca şi când aceştia ar fi mai presus de orice greşeală:

“ O, poporul Meu, iubirea nu cere răsplată, tată. Ea este cea care se dăruieşte, şi alta nu este ea. Ea nu se gândeşte la răsplată, ci la faptele ei, care o dovedesc pe ea că este, şi ea este cea care are statornicie şi care nu se întoarce înapoi, şi de aceea am spus Eu că după roadele lor îi veţi cunoaşte pe cei ce iubesc necăutând răsplată pentru iubire şi nepizmuind pentru ea, nemurmurând pentru ea[...] “ O, poporul Meu, iubirea este cea care nu cere răsplată, tată. învaţă calea iubirii cea fără de răsplată, fiule, căci ei îi ajunge ceea ce are şi ceea ce dă, iar dacă nu-i ajunge ceea ce primeşte, atunci ea nu este iubirea[...]”(Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

142. Comentariu la „Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa din 19-08-2009
 

-- urmare --


Marian Zidaru şi ceilalţi adepţi care au „dezertat” recent din „raiul de la Pucioasa” sunt numiţi „cei pizmaşi”, care au îndrăznit să aibă pretenţii şi nemulţumiri faţă de liderii pucioşi, cerându-le ca să mai şi facă ceea ce spun, nu să se limiteze la vorbe frumoase, valabile doar pentru alţii:

“ O, poporul Meu, omul pizmaş se schimbă mereu în rău, şi nu se poate schimba în bine un aşa om. O, nimeni să nu aibă pretenţie la voi, fiilor care-Mi staţi servi pentru venirea Mea cuvânt pe pământ şi pentru ca să-Mi îngrijesc Eu un popor credincios. Eu şi numai Eu vă dau de lucru pentru Mine şi pentru om. Să nu aibă nimeni pretenţie la voi, nimeni, decât Eu. Eu am acest drept în dreptul vostru, şi nimeni altul nu-l are.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Apoi se proclamă postulatul care spune că liderii pucioşi au numai drepturi, dar nu şi îndatoriri faţă de cei pe care îi conduc cu mână de fier, căci numai cu ei şi prin ei mai lucrează astăzi Dumnezeu pe pământ cu cei care se supun fără de pretenţie legii celei noi de la Noul Ierusalim şi sunt în toate mulţumiţi:

“Voi n-aveţi nici o datorie pentru nimeni, căci de bunăvoie v-aţi dat Mie ca să lucrez Eu cu voi, ca să slujesc Eu cu voi şi prin voi aşa cum voiesc Eu pentru cei ce au ascultare de Mine şi iubire de Mine fără de pretenţie, ci mai degrabă cu datorie, cu credinţă şi cu ascultare înaintea Mea, şi dăruite acestea Mie pentru mântuirea lor, iar Eu Mă îndur de cine voiesc Eu, după cum găsesc Eu cu cale când îl văd pe om că poate cu supunere să facă lucru sfânt şi veşnic pentru Mine, şi prin aceasta şi pentru el, şi totul după socotinţa Mea măsurând, după cum găsesc Eu cu cale să lucrez, şi Eu Mă sfătuiesc cu Tatăl în tot ceea ce lucrez şi împlinesc, iar omul trebuie să fie cel mulţumit.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Poate că n-a fost suficient de clar? De aceea s-a considerat că merită a fi înserată o repetiţie, ca să le intre bine în cap celor răzvrătiţi că au fost păcătoşi şi nedrepţi cu liderii lor şi cât de mult au greşit ei fără sfială şi fără umilinţă, dar cu judecată faţă de stăpânii pucioşi, atunci când au avut nemulţumiri şi pretenţii la ei, cerându-le să fie ceea ce spun ei mereu că sunt:

“ O, nimeni, nimeni să n-aibă pretenţie la voi pentru ei, căci voi sunteţi servii Mei şi lucrez cum voiesc Eu cu voi pentru om, nu cum voieşte omul care este deprins să voiască el prin firea lui de om nedrept cu Dumnezeu şi cu omul, căci omul pretenţios şi nemulţumit este om nedrept cu Dumnezeu şi cu omul, iar Eu am spus: «Mă îndur de cine voiesc Eu», şi la acest cuvânt al Meu omul trebuie să aibă sfială şi frică de Dumnezeu şi lucru mult de tot pentru mântuirea lui, şi nu pretenţie sau nemulţumire, căci omul este păcătos şi nu-şi poate plăti mântuirea, dar i-o pot da Eu dacă el are umilinţă şi nejudecată.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Răzvrătiţii sunt cei neascultători şi pretenţioşi şi mândri pentru ei înşişi; de aceea, dacă nu le convine de liderii pucioşi, să facă bine şi să plece unde vor şi unde văd cu ochii, căci nemulţumirea lor este nebunie şi neruşinare în faţa Dumnezeului pucios:

“O, fiilor, cui nu-i convine de voi, să facă ce voiesc ei cu ei, dar nu cu voi, căci voi sunteţi slugile Mele şi Mă fac cu voi cuvânt peste pământ şi peste om după voia Mea, nu după voia voastră sau a omului care aşteaptă de la Dumnezeu prin voi. Spun aceasta că am dureri, şi Eu şi voi, de la cei neascultători şi pretenţioşi şi mândri pentru ei înşişi, căci cel ce nu are umilinţă acela nu ştie ce face în om umilinţa. Ea este cea care-l face plăcut tuturor pe om pentru numele Meu. Ea este cea care se pleacă fără de ruşine, iar omul nemulţumit este om nebun şi împrăştie nelinişte în jur şi neruşinare cu nemulţumirea lui, căci ruşinea lucrează altfel, şi are în aluatul ei căinţa şi umilinţa, care înseninează inima şi faţa omului şi toată purtarea lui înăuntru şi apoi în afara lui.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)

Liderii pucioşi Mihaela şi Nicuşor sunt însă cei vrednici de milă, pentru “greul” pe care-l duc ei (deşi, spre deosebire de adepţii lor care muncesc pe rupte, ei nu fac nimic toată ziua, în afară de a bârfi pe alţii, a da ordine prin interfon în dreapta şi-n stânga şi a de vorbi cu orele la telefoanele mobile). “Iubirea de Dumnezeu” se traduce la Pucioasa în “iubirea de liderii pucioşi”, şi invers. În schimb, cei care nu-i iubesc pe cei doi “prooroci pucioşi” ci sunt nemulţumiţi de ei, nu-L iubesc nici pe Dumnezeu, căci înseamnă că se iubesc pe ei înşişi:

“ O, Mi-e milă de voi, fiilor ascultători după cum voiesc Eu să lucraţi ceea ce vă dau Eu! Mi-e milă, tată, căci voi staţi lângă Mine, şi Eu lângă voi şi văd iubirea voastră pentru Mine şi văd credinţa voastră şi credincioşia voastră şi greul vostru lângă Mine, căci lângă Mine e mult greu de dus pentru cel ce stă lângă Mine, şi e greul Meu, tată, şi nu vă văd cârtind sau murmurând sau obosind în răbdare sau răcindu-vă sub greul Meu cel greu de dus, şi Mi-e milă de voi. O, numai cei ce iubesc pe Dumnezeu au milă, numai aceia au milă de voi, tată. Mulţi cred că-L iubesc pe Dumnezeu, dar roadele lor îi dau de gol că nu-L iubesc pe Dumnezeu şi că se iubesc pe ei înşişi, şi aceia sunt mereu nemulţumiţi, şi nu iubesc cei ce sunt aşa, căci dragostea este un rod, nu este orice ea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa din 19 august 2009)