ADEVARAT A INVIAT!
Referitor la Legea Veche: mai sunt valabile cele CELE ZECE PORUNCI? Le gasim in cartile Iesirea si Deuteronom.

inafara de disputele cu Ziua de Odihna......toate poruncile sunt destul de active si de amintite in crestinism.se pare ca inca sunt valabile.Ele nu "poruncesc" nimic anormal.
concluzia.....

Tot in "ceata" sunt. Mai sunt sau nu mai sunt valabile CELE ZECE PORUNCI? Sau, sa inteleg ca nu mai sunt valabile toate? In cazul asta, care porunca a fost desfiintata?

DA
teoretic sunt valabile toate 10.....si sunt foarte bine date.acu.....depinde.....daca cineva vrea sa zica ca nu sunt toate valabile......incepe discutia interminabila

"Caci noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, ca sa luam fiecare dupa cele ce am facut prin trup, fie bine, fie rau". 2Corinteni 5,10.

HRISTOS A INVIAT!
Cele zece porunci sunt sinteza Torei care, dupa cum spuneam, a fost inlocuita de Legea Noului Testament. Sa-ti dau un exemplu: Sa nu ucizi- acum ni se cere mai mult decat atat, adica daca ni se cere sa ne iubim vrajmasii e clar ca nu mai putem sa-i ucidem. Sper ca ai inteles. Deci Vechea Lege e cuprinsa in Noua Lege care este mult mai mult.

Sa inteleg ca nu mai este activa porunca referitoare la Ziua de Odihna?

Nu-mi atribui mie ceea ce a spus altcineva.

Nu am treaba cu spusele altora. Pur si simplu nu imi este deloc clar ce sa inteleg din cele spuse de dvs.

Intr-un articol parintele Coman spunea: Un parinte aghiorit contemporan scria ucenicilor sai sa considere poruncile dumnezeiesti ca pe niste medicamente, iar implinirea lor ca pe o terapie. Sensul pe care il dam noi cuvantului "porunca" este unul care trezeste in orice om o reactie de respingere, manifestata in diferite feluri. Porunca, de la oricine ar veni, implica o relatie ierarhica intre cel care porunceste si cel caruia i se porunceste, presupune dreptul cuiva de a porunci si obligatia cuiva de a implini porunca.

De cele mai multe ori, in uzul comun al cuvantului, porunca vizeaza interesul sau beneficiul poruncitorului. Perceputa astfel, porunca este ceva apasator, constrangator, ceva care afecteaza mult ravnita libertate a omului. Dar nu despre asta e vorba atunci cand vorbim de poruncile Domnului.

A folosi medicamente nu poate, in nici o situatie, sa echivaleze cu vreo performanta si nici cu vreun merit. Nimeni nu se poate mandri ca ia medicamente. Dimpotriva, faptul ca urmeaza o terapie il smereste pe om prin evidenta si recunoasterea bolii si a slabiciunii. Si cu cat este mai clara si mai constientizata starea si gravitatea bolii, cu atat medicamentele sunt mai pretuite. La fel si cel care ni le furnizeaza.

Numai ca percerea poruncilor ca medicamente si, in consecinta, decizia de a le implini spre vindecare presupune neaparat recunoasterea bolii, a starii de cadere, de slabiciune, de neputinta. Asa se si explica de ce, inainte de a incepe propovaduirea Evangheliei Sale, inainte de a da orice porunca, Mantuitorul face apel la pocainta.
Este clar ca singura motivatie corecta a implinirii poruncilor si singura mobilizatoare ar fi setea, dorul nostru dupa vesnicie, dupa Dumnezeu.