Mihnea Dragomir |
09.09.2012 20:06:07 |
Absolut remarcabilă omilia auzită astăzi la Sf Liturghie parohială, remarcabilă atât prin conținut, cât și prin resursele retorice folosite. Predica a urmărit strâns, chiar foarte strâns aș spune, și anume literă cu literă, textul Evangheliei după Marcu 7:31 sqq. Este vorba de episodul în care Domnul, "ieșind din părțile Tirului, a venit, prin Sidon, la Marea Galileii, prin mijlocul hotarelor Decapolei". Acolo are loc vindecarea miraculoasă a unui surdo-mut. De la început, predicatorul accentuează ideea că Domnul era în afara teritoriului Țării Sfinte și corelează acest lucru cu faptul că Sf Marcu Evanghelistul a scris, sub dumnezeiască inspirație, lucrarea sa adresând-o creștinilor din Roma. Mai mult, acest episod apare numai în această Evanghelie, astfel accentuându-se ideea (prezentă și în multe alte locuri ale Cărții) că Isus are o misiune universală: El a venit să vindece pe toți, de peste tot. Și, aș adăuga, din toate timpurile. Mai departe, predicatorul s-a axat pe cea mai frumoasă variantă de interpretare, spunând că episodul se cuvine a fi citit "cu un ochi baptismal". Într-adevăr, episodul "EphPheta" este consemnat în primele descrieri ale ritualurilor de botez ale primilor creștini, fiind și astăzi prezent în Rituale Romanum: în mod simbolic și amintind de ce a făcut Domnul, preotul atinge degetul cu salivă de urechile și buzele catehumenului. Cum folosirea salivei ar putea părea șocantă în zilele noastre, presbiterul a amintit că, în vremea aceea, ea era considerată expresie a sufletului (dacă am înțeles bine, e vorba de suflet ca suflare de viață). Asocierea dintre surdo-mut și catehumen ne apare imediat acum, în altă lumină. Ea mă ajută să îmi clarific și dilema "mai întâi Botezul, sau mai întâi credința ?", care e una din cunoscutele controverse catolico-protestante (post-protestante aș spune, fiindcă Luther nu avea nimic împotriva botezului copiilor și, timp de secole, protestanții au fost chiar mai rapizi decât catolicii în a-și boteza copiii). Catehumenul este asemenea surdo-mutului. Poate că are o dorință de a auzi și de a vorbi, dar nici nu aude, nici nu spune. Predicatorul a mai accentuat ideea din versetul: "Și I-au adus un surd". Într-adevăr, surdo-muții se pot deplasa fără ajutor și o fac adesea. De ce, de astă dată, Evanghelistul spune "I-au adus" (lui Isus) ? Este vorba de faptul că nimeni nu vine singur la Botez, ci este adus. De părinți, de nași, de cei apropiați lui, de comunitate. Botezul are un evident caracter comunitar și, îmi amintesc, așa a fost și Botezul Domnului. "Și luându-l din mulțime, la o parte, Și-a pus degetele în urechile lui, și scuipând, S-a atins de limba lui". Luându-l din mulțime: Botezul este Taină. "Și privind la cer, a suspinat și a zis lui: Effatta! ceea ce înseamnă: Deschide-te!". Asta face și preotul in persona Christi, la Botez. Deschide urechile tale, deschide-te să auzi Cuvântul Domnului! Botezul este nu numai Sacrament salvator, dar este și inițiere creștină. Dar rolul celorlalți, fiindcă vedem, că deși "l-au luat din mulțime, de o parte", sunt mai mulți acolo, care văd ce s-a întâmplat. Cine sunt ei ? Nu toată comunitatea, ci cei mai apropiați. Astăzi, părinții și nașii. Rolul lor spiritual nu se termină odată cu săvârșirea Botezului, doar începe cu "l-au adus" și se termină cu "cu atât mai mult ei Îl vesteau. Și erau uimiți peste măsură, zicând: Toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească."
Transpus în limbaj medical: preotul face anamneza, nașii fac catamneza...
|