Dacă e păcat să urmăreşti calendarul când vrei copii, oare cum o fi invers?

Cu scuzele de rigoare, mi se pare că unii oameni exagerează: păi dacă e să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, de ce să folosim calendarul? Adică să nu care cumva să facem sex de plăcere cu soţul/ soţia, având în vedere că în afara nu ştiu căror zile oricum nu se procrează?

Unde mai e iubirea şi spontaneitatea? Voi sunteţi sigur că asta (calendarul) vrea Dumnezeu de la noi? Eu nu cred asta!

Asta spuneam și eu că deplasată ideea, din păcate există și extreme de genul ăsta. :1:

Dar nu despre asta e vorba acolo! Nu sa te dai neaparat exemplu, sa te mandresti cu infranarea ta, sa te dai sfatos si priceput (in definitiv, daca faci asta, in primul rand esti mincinos) ci sa pledezi pentru, sa culegi exemple, cazuri, texte, poate chiar momente personale de infranare (asa mici si palide cum or fi) si sa le prezinti altora ca argumente, ca invatatura buna, cu convingere.
Intrucat ce spui altora te formeaza pe tine insuti! Daca le spui binele, devii tu insuti bun, cu vremea si cu harul lui Dumnezeu. Spune-le raul si nu vad cum vei deveni decat rau...

Cred ca Andrei a priceput ce si cum...

Fiti linistita, metoda expertului e periculoasa doar pentru cei foarte mandri si stupizi. Ca doar iti dai seama ca ai limite, insa prin metoda asta nu faci decat sa te dezlipesti de limitele prea joase si sa incepi sa cresti, cu curaj, deblocand mecanismele autosabotoare. Imaginea ca sunt infranat nu e neaparat mandrie, nu e obligatoriu lipsa de smerenie. Ci increderea ca si eu sunt un om capabil de infranare, am si eu aceasta capacitate omeneasca, chit ca deocamdata e partial activa in mine, dar sunt hotarat sa fac tot ce tine de puterea mea. Ori aceasta este deja un bun inceput! Restul e harul Domnului, harul impreuna-lucrator al Duhului Sfant.
Sincer, Andrei nu mi-a lasat deloc impresia ca ar fi un om in pericol de a cadea din pricina unei mari mandrii, ci mai degraba s-a smerit cerind practic ajutorul. Un om mandru nu face asta! Ci le roade in mintea lui, crezindu-se capabil sa poarte in ascuns, in turnuletul lui de clestar, toata rezolvarea oricaror probleme... Dealtfel, cand am scris am pariat pe inteligenta lui Andrei...:) (Cred ca prostia e un partener ideal al mandriei si mai cred ca IN GENERAL oamenii inteligenti, nu neaparat foarte instruiti, au sanse reale sa dobandeasca smerenia. Smerita cugetare cere ca mai intai sa ai cugetare... Altminteri nu ai ce smeri.) Altfel nici nu scriam.

Repet treaba asta in care cred cu tarie:
"Fa-te ca esti cel mai infranat om si, cu uimire vei constata ca .. vei deveni cu fiecare zi! AMIN+"


Si invers, repeta-ti ca esti un desfranat, spune-o zi de zi, roaga-i si pe altii sa-ti repete si pariez, ca feciorelnic de-ai fi (Doamne iarta-ma, ca o spun doar cu scopul obtinerii intelegerii talcului), vei deveni un desfranat.

Inima noastra e sensibila la ce ne trece prin minte... Nu tot ce ne trece prin minte vine din inima, insa unele ganduri, fie si considerate minore, pe care nici nu le prea luam in serios, cu vremea ajung sa aiba impact acolo, in inima!
Azi o gluma, maine o aluzie, poimaine vine unul cu oarecare autoritate si ti-o tranteste... si uite-asa ajungi din om neom... IN VIATA SUFLETEASCA, "ETICHETA" AUTOATASATA precum SI CEA PUSA DE ALTII: TRANSFORMA INTERIORUL "BORCANULUI" IN SENSUL IN CARE SCRIE PE EA! Spune-i unui om in fiecare zi ca e un netrebnic si se va netrebnici, cu vremea. Spune-i ca-i betiv si va deveni. Spune-i ca-i fricos si va fi. Spune-i ca-i curvar si va deveni. Spune-i ca-i harnic si va fi mai departe! Spune-i de bine si va avea motiv sa se conformeze binelui. (Doar daca nu i se nazare sa se razvrateasca fata de tine... Cum fac adolescentii fata de parinti, de pilda... Pe invers. Of...)

Inima noastra e ca un copil care asculta la usa ce vorbesc parintii despre el... Ce spun ei in taina, bietul copil, aia si crede. Atentie asadar CE DIALOG INTERN SI EXTERN PURTAM!

Cred ca ne putem repeta mereu ca suntem infranati si putem cere la rugaciune sa fim inca si mai infranati. Sunt sigur ca Domnul ne sprijina inclinatia inimii, vazindu-ne atat de hotariti.

La fel cred ca e cu credinta in general. Consider ca sunt credincios si rog pe Dumnezeu sa imi sporeasca credinta. PERMANENT. ZI DE ZI. PANA LA SFARSIT.

Acel " bine este omului sa nu se atinga de femeie ", si "eu voiesc ca toti oamenii sa fie cum sunt eu insumi " (cor1- 7 ) se pierde prin casatorie definitiv nu mai e sansa sa fie dobandit treptat in cele din urma acel bine si de cei ce au o familie , raman mereu cu acea "suferinta in trupul lor" ? Sf. Apostol spune ca se poate (cor1-29), multi duhovnici si sfinti o spun si o vedem la unele familii de crestini.
Sf. Ap. Pavel spune ca e un dar.

Nu e rau ca, atunci cand apar unele semne de slabiciune odata cu inaintarea in varsta, cand cei doi nu mai pot procrea sau nu mai vor sa aiba copii, sa lase grijile lumesti de acest fel. Pot trai impreuna ca fratii, iar in locul grijilor fata de placerile trupesti pot sa apara griji pentru cele duhovnicesti atat de folositoare pentru mantuire. Daca amandoi sunt de acord sa vietuiasca astfel.

Bineinteles ca a vietui in acest fel este un dar al lui Dumnezeu si nu trebuie trambitat. E vorba de o despartire de cele lumesti in mijlocul lumii si nu trebuie sa ne asteptam, daca procedam asa, sa ne aprobe chiar lumea. De asemenea, fecioria trupeasca fara fecioria duhovniceasca nu a re nicio valoare. Stim asta din pilda fecioarelor nebune.

Stim apoi si din Vietile Sfintilor ca dupa ce biruim un fel de ispite vin altele mai subtile prin care ne putem pierde mantuirea. Deci, pe masura ce biruim o ispita, ideal ar fi sa ne adancim in smerenie si sa avem mai multa trezvie pentru a observa ce fel de ispita ne mai pregateste pierzatorul de suflete. Of, de am fi vrednici!

Mie imi vine greu sa cred ca intrarea in viata de familie, prin casatorie, este o ispita. Cred ca un lucru al firii (iar instinctul care duce la reproducerea vietii tine de fire, precum si iubirea dintre barbat si femeie tine, pana la un punct, tot de fire - mai mult nu poate fi decat prin Taina) nu este prin natura lui o ispita. Daca ar fi, atunci formularea Bisericii ar fi fost alta... Vedem insa ca Biserica inalta unirea barbatului si a femeii la rangul de Sfanta Taina.
Apostolul zice "bine ar fi.." si Insusi Domnul face referiri clare legat de casatorie (amintind intr-un loc desfranarea iudeilor...), ca sa nu mai pomenesc de prima minune savarsita tocmai la nunta...

Singura chestiune delicata o vad la aceia care au vocatia clara a vietii monahale, vocatie vadita de timpuriu. Acestora, da, atractia casatoriei le poate fi ispita. In rest, dimpotriva, ispita este sa ne amagim cu ganduri straine in loc sa invatam cum sa ne apropiem de sexul opus si sa cautam partenerul randuit de Dumnezeu pentru viata de familie. Si sa ne oprim la el, desigur...

Dar dragostea dintre barbat si femeie este un ocean de necuprins... Bine este noua sa nu tinem barcuta pe la maluri si sa nu ne impotmolim in smarcuri periferice... Adica, in definitiv, in egoismul propriu si in infantilisme.
Poate fi ceva mai frumos decat daruirea jertfelnica, din tot sufletul, fata de perechea ta in cadrul familiei binecuvintate de Domnul?
Abstinenta periodica asa cred ca e bine sa fie interpretata si traita: ca un prilej de a purta dragostea pentru partener si pentru Dumnezeu la un nou nivel, mai bogat in daruire, mai plin de simtaminte si fapte duhovnicesti, mai aproape de Dumnezeu.

mda...asta o spune Pavel ca o recomandare PERSONALA (o si motiveaza) si NU ca o porunca divina. Daca TOTI oamenii ar urma acesta RECOMANDARE a lui Pavel unde s-ar ajunge? Maxim in 120 ani ar disparea rasa umana

in coltul din dreapta sus scrie din ce confesiune provin (nascut si crescut) iar pentru mine e suficienta Biblia