Citat:
În prealabil postat de Florinvs
(Post 519156)
Evident! Ma intreb in Franta cum s-a putut realiza acest lucru! Din cate stiu si acolo in timpul lui Miterand sau Chirac au existat lupte politice ori neintelegeri intre presedinte si prim-ministru si "coabitari""!
|
Franta vine dupa 1200 de ani de monarhie. In linii mari aceeasi dinastie a Capetilor (cu diversele lor ramuri) a guvernat Franta timp de aproape un mileniu. Lucrurile s-au stricat in 1792, cand regele de atunci, care acceptase sa continue sa fie sef de stat cu rol decorativ, refuza sa promulge o lege ilegitima, care ar fi insemnat intrarea in schisma a Bisericii si crearea unui soi de "catolicism national" pe modelul aplicat "Bisericii Patriotice" din China comunista. Refuzand promulgarea, regele este arestat si...decapitat. Regina la fel. Incepe, pentru prima data, Republica. Este pus un tamplar, pe numele lui Robespierre. Se mentine un an in functie, dupa care e si el decapitat, dupa ce mai inainte ii decapitase el pe cei care inlaturasera monarhia. Cu decapitarea lui Robespierre, tanara republica franceza ajunge la concluzia ca nu mai poate avea un singur conducator, fie el si ales de la noi, din popor. Este creata o conducere colegiala: Directorarul. Un dezastru, fiecare dintre Directorii Republicii furand cat mai mult. Republica ajunge in nesiguranta si sfidare universala a legilor (anomie), stare care a insemnat si sfarsitul Republicii Romane (dar dupa o "cariera" mai lunga si mai merituoasa). Ca si in Roma antica, Republica Franceza a degenerat mai intai in sute de crime politice, pe urma in anarhie, dictatura si imperiu. Sfarsitul Revolutiei Franceze a fost imperiul. Napoleonian, in cazul ei. Incoronarea unui imparat in locul unui rege parea, tuturor, o izbavire dupa deceniul de degrigolada republicana. Dar, dupa cum se stie, Franta napoleoniana a fost invinsa. Dupa inlaturarea lui Napoleon, experienta republicana era prea recenta ca sa mai fie repetata. Se succed doi regi cu guvernari blande si bune, in etapa istorica numita "Restauratia". Ludovic Filip si Carol al X-lea lasa o Franta "la cheie" cand o noua "revolutie", cea de la 1848, din nou franc-masona, inlatura din nou monarhia si se instaleaza Republica a II-a. Dar, ca si in cazul variantei 1.0, si in "Frech Republic Reloaded" unui cetatean ales democratic i se urca la cap. Si, pe fondul in care lucrurile mergeau, din nou, prost (ca de obicei cand regii sunt alungati), cetateanul Napoleon al III-lea incepe sa conduca tot mai discretionar, pana ce ajunge sa se incoroneze singur. Al doilea Imperiu Francez avea sa se termine printr-o a treia revolutie masona: Comuna din Paris, care instaureaza, pentru prima data in istorie, un regim cu adevarat comunist. Din fericire pentru Franta, a durat doar cateva luni. Suficiente ca sa se ajunga la foamete. Republica beneficiaza apoi de cativa presedinti si oameni politici de valoare, precum Georges Clémenceau, care insa nu reusesc nici pe departe sa readuca Franta in pozitia de lumina a lumii in care o adusese Vechiul Regim. La sfarsitul anilor 30, republica degenereaza din nou, incat venirea la putere a unui batran militar in retragere, care se acoperise de glorie pe campul de lupta a Primului Razboi Mondial, pe numele lui Petain, este privita de toti, iarasi, ca o izbavire. Dar Pétain se aliaza cu Germania si, impreuna cu ea, pierde razboiul. Petain ar fi avut soarta trista a lui Robespierre, doar varsta lui inaintata facand sa i se comute pedeapsa cu moartea. Dupa ani de degringolada, venirea la putere a unui alt "presedinte tare", care se acoperise de glorie de asta data in Al Doilea Razboi, este vorba de de Gaulle, e privita iarasi ca o izbavire. Dar de Gaulle este si el inlaturat de o revolutie, tot masona, dar de asta data "de catifea": cea de la 1968. Si ajungem la timpurile noastre, cand presedinti tot mai corupti, precum Sarkozy sau actualul Hollande, conduc Republica 5.0. Cu rezultate care se vad, Franta fiind in plina criza economica si victima periodica a unor imense scandaluri de coruptie.
Pe scurt: dupa tragicele intamplari predate si azi in manual ca "Marea Revolutie Franceza", in care ceea ce era "fiica cea mare a Bisericii" reuseste contraperformanta de a-si ucide mai intai regii, pe urma preotii care nu intelegeau sa fie patrioti rupandu-se de Roma si, in cele din urma milioane de fii si fiice ale propriului popor, putem spune ca Franta nu si-a mai revenit niciodata, daca ignoram sclipirea de o clipa din timpul Imperiului napoleonian si relativa refacere din vremea restauratiei ce a urmat. Dar Franta de azi beneficiaza nu numai de ranile Revolutiei, ci si de urmele Vechiului Regim. Prezente in catedralele ei si in castelele ei cu care se lauda pana in ziua de azi, urmele Vechiului Regim sunt mai ales prezente intr-o cultura a dialogului, a artei si, mai ales, a rafinamentului, in care Franta este, si azi, ca si in Vechiul Regim, neegalata.
