Hm. Depresia provine din mandrie. ,,Cuma adica sa mi se intample asta tocmai mie?'' Adica ma ridic eu si-l iau de guler pe Dumnezeu cum de a indraznit sa ingaduie cutare ispita tocmai asupra mea. Atunci e firesc ca Dumnezeu sa Se supere si sa ma lase in seama alora cu coarne, pana ma invat minte.

Daca, asa, cu toata supararea, imi vine in minte sa ma smeresc, atunci Dumnezeu ma priveste bland, cu mila, iar necuratii fug care incotro. Sfantul Efrem Sirul recomanda impotriva deznadejdii plansul pentru pacate. E o metoda sigura, verificata si de mine. Daca atunci cand sunt suparata incerc sa despic firul in patru, necuratii imi vin in ajutor. Daca iert si imi cer iertare de la Dumnezeu pentru tot ce am gresit, atunci simt liniste in suflet.

un sfat tare bun. chiar ai dreptate, cu despicatul firului in patru.

-da cred ca am gresit eu,deci e vorba de antipsihotice,oricum e aberant sa iei un medicament care sa te ajute la probleme psihice si el sa aiba efecte secundare care sa te duca lpoate la sinucidere,nu se pot crea oare medicamente care sa nu aiba efectele astea negative

Ti-am explicat si ce e cu psihoza, nu se vindeca cu foi de ceapa si ceai de musetel si crede-ma, n-ai vrea sa stai in casa cu un psihotic mai ales in varfurile de criza si nici nu poti sa-l incui intr-o camera pana "trece de la sine" desi probabil intr-o perioada se practica si asta.

Ba tocmai de asta se si administreaza in combinatii.
Unii o duc asa de zeci de ani si cred ca majoritatea au sanse sa moara mai de graba de o boala naturala decat sa se sinucida.

Daca ar urma si psihoterapie care sa-i ajute sa evite starile psihice care duc acolo, ar apela si mai rar sau poate deloc la medicamentatie.

Stari psihice care pana la urma sunt boli spirituale: ura, invidia, tinerea de minte a raului, mandria, rautatea, ne-milostivirea, judecarea aproapelui, etc. toate acestea lovesc intr-o minte slabita pana o arunca in extrema opusa normalitatii.


Orice substanta de uz medical care intr-adevar are efect, indiferent de origine (sinteza, plante), chiar si aspirina, au intr-un fel sau altul, in special in anumit circumstante, efecte negative, poate chiar fatale.
Insa administrate corect (cat e omeneste posibil), avantajele depasesc riscurile, altfel nu e medicament, e otrava.

Cum adica, trebuie sa ia 2 pastile pentru aceasi boala? In acelasi timp? cum, nu e prea mult? sau o zi una, o zi alta? nu poa' sa ia intai pe unele si apoi pe celelalte? sau sa inceapa cu alea care ar fi mai bune si apoi sa vada daca nu-i trece incearca si cu celelalte? De ce adica daca pentru paduchi si plosnite e aceeasi otrava, pentru gaini si rate acelasi tratament, de ce pentru aceiasi boala un om (sau un animal ) trebuie sa ia 2 feluri de pastile ???
Daca alea primele face rau, atunci nu mai imi dati, dati-mi decat din celelante...
(a, si mi-am amintit ca la un vecin nici nu i-a dat pastile, ci doar injectii)

(A fost un pamflet, sper ca v-ati prins ...din pacate unul cu care "se joaca" aproape in fiecare zi...)

Lasa ca iti explica Ioan. :)

mandrie sau prejudecata?
 

Lasand gluma la o parte, de multe ori ajungem sa suferim in urma interactiunilor mai mult sau mai putin placute pe care le avem unii cu altii. Uneori, atunci cand puterile noastre de adaptare sunt depasite, loviturile, durerea, socurile ( = traumatisme bruste, puternice, neasteptate) sau stresurile repetate, continui, ne pot face sa iesim din joc, sa simtim ca nu mai putem continua asa. Daca e drept sau nu e drept ce ni se intampla, daca suntem jigniti pe buna dreptate sau suntem victime ale unei rautati gratuite, asta e discutabil. Iarasi, daca e corect ca pentru greselile si neputintele noastre sa fim umiliti si loviti, pedepiti de catre semenii nostri, iar e discutabil, dar asta tine de pana la urma de sistemul de valori molare ale fiecaruia ( mai mult de ale agresorului, decat de ale "victimei"). Un lucru e cert: orice medicament am incerca sa luam ca sa atenueze durerea acestor lovituri, pe moment cel putin pare inutil. Putem incerca sa o stingem/atenuam cu diverse substante : tutun, alcool, mancare (zahar), si eventual pastile, insa rezultatele sunt aproximative. De multe ori durerea nu vine singura, pentru ca nu vine doar din mandrie (vai, eu am facut bine si am fost jignit, criticat , umilit pe nedrept) ci e insotita si de teama :daca nu am facut bine, daca nu sunt competitiv, si nu ma voi mai descurca in viitor sa-mi castig existenta; daca ma vor/va parasi toti prietenii, sotul/sotia etc, nu ma mai iubeste, voi ramane singur/a, etc. O sa ziceti, pe bune dreptate, de ce nu ai incredere in Dumnezeu ca nu te va lasa ? De acord, asa ar trebui sa se intample. Insa oricata credinta am avea, Dumnezeu nu ne va feri (si nici nu ar putea, pentru ca toti sunt copiii Lui si beneficiaza de aceeasi libertate de alegere) de rautatile si atacurile celorlalti oameni, mai ales ale celor rau intentionati, egoisti, mandri, etc. Ca isi vor primi candva rasplata cuvenita pentru purtarea lor, si asta e posibil, dar atunci cand e vorba de persoane dragi, apropiate, la care am tinut candva, poate ar trebui sa ne rugam sa le fie iertate toate greselile, insa atata timp cat ei ne ataca si ne agreseaza continu, asta ne face sa ne indepartam din ce in ce mai mult de aceste intentii bune, si mai lesne ne e sa uram si sa dorim raul, decat sa iubim si sa iertam, mai ales atata vreme cat se poate spune, aproape, ca locuim cu dracul in casa si suntem permanent ispititi sa facem rele.

Poate imi scapa acum "mecanismul" exact, insa eu zic ca depresia nu vine neaparat din mandrie, cat mai degraba (si) din deznadejde. Acum insa a nu se confunda depresia (cand nu mai poti sa faci nimic, nici sa speri, nici sa te rogi, nici sa crezi) cu durerea, tristetea (pentru o anume situatie, persoana, chiar si propria); poti sa te intristezi, sa suferi si sa plangi, pentru propriile greseli si pacate (si consecintele lor nefaste), sau pentru rautatile altora facute asupra ta sau celorlalti, fara insa a deznadajdui si a huli chiar impotriva sortii si a lui Dumnezeu. Oricat ai fii de credincios, asta nu te va scuti de suferinte, boli si necazuri, pentru ca asa e natura firii, pana la urma (dpdv teologic, odata cu pacatul primordial, am pierdut sansa nemuririi si a sanatatii depline si a lipsei de griji; iar datorita liberului arbitru, oamenii sunt liberi si pot, au optiunea, sa isi faca rau unii altora, intodeauna vor exista Caini si Abeli ).

Sa nu ne temem. Fara ispite nu ne mantuim. Oamenii nu cred in Dumnezeu pentru avantaje lumesti, ci in vederea mantuirii. Asadar, sa citim Vietile Sfintilor si sa vedem cum au procedat ei cand au avut ispite. Nimic nu le-a zdruncinat pacea interioara.

Sfantul Macarie, cand a fost acuzat ca a lasat-o pe o fata insarcinata, nu s-a aparat, ci i-a trimis fetei bani, asa cum a pretins, ca si cum ar fi fost sotia lui, pana cand a nascut. Dar ea n-a putut naste pana n-a marturisit adevarul.

Sfanta Teodora din Alexandria, femeie intrata intr-o manastire de calugari, la fel a fost acuzata ca a lasat-o insarccinata pe o fata. A stat la poarta manastirii, ani de zile fara sa-si aratate sanii si sa se dezvinovateasca.

Un alt sfant, furat fiind, i-a ajutat pe hoti sa-incarce grau in sacii lor. Sfantul Serafim de Sarov, a inceput sa se roage si mai intens

,,In 1804, Sfantul Serafim a fost atacat de talhari si batut de moarte. Ranile provocate de acest atac l-au facut sa umble de acum inainte aplecat de spate, avand trebuinta de un toiag pentru a merge. Dupa aceasta intamplare, Sfantul a inceput sa se roage continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecand cea mai buna parte a timpului sau in genunchi pe o piatra de langa chilia sa si strigand "Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul". Apoi a petrecut trei ani in zavorare, in tacere desavarsita. Supunandu-se cererii Staretilor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810, continuandu-si insa viata in rugaciune si zavorare tacuta pentru inca zece ani."

Sursa:

http://bibliotecaortodoxa.blogspot.r...obandirea.html

Daca in momentele de ispitie nu avem rabdare si tarie, atunci necuratii ne biruie si ne pierdem mantuirea. Iisus Hristos S-a rastignit ca sa ne ajute sa ne mantuim prin pilda vietii Sale. Nu ne-a promis ca ne va scuti de necazurile pamantesti: ,,În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea."":
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?cap=16&id=35

Adica sa insistam in rugaciune, respecatand poruncile evanghelice. Ni se ccere sa ne formam o gandire duhovniceasca, nu una lumeasca. Daca Dumnezeu ne-a invatat sa ne rugam ,,Faca-se voia Ta"', apoi sa avem incredere ca ne poarta de grija si atunci cand suntem ispititi. Sa repetam asadar ,,Faca-se voia Ta"',atunci cand avem o problema mai grava si sa credem ca ea ne-a fost ingaduita ca un test in vederea mantuirii. Promovam testul? Cu ce nota?

Daca ne comportam ca niste oameni duhovnicesti, atunci e bine, dar daca in ispite vrem sa se faca doar voia noastra, atunci ramanem corigenti in fata lui Dumnezeu.

Sf Efrem, Parintele Paisie Aghioritul