Forum Crestin Ortodox

Si care ar fi fost alternativa?

Să prezentăm foarte pe scurt tipul bărbatului crestin (bărbat care are sanse să fie considerat fraier de către ceilalti, să fie considerat slab de înger, să fie dispretuit pentru ceea ce face în mod firesc).

"Bărbatul crestin e perfect, e cel mai...", si acum as fi putut însira o listă cu virtuti. Numai că bărbatul crestin nu e perfect... El nu e un om care nu poate gresi, ci e un om care tinde permanent să se apropie de modelul ideal.

Să prezint pe scurt acest model: e bărbatul care îsi iubeste femeia precum Hristos iubeste Biserica, si este plin de dragoste, de întelegere. Se poartă foarte delicat cu sotia sa, si îi este cap tocmai prin virtutile sale. El nu se impune drept cap al familiei, dar în mod natural virtutile si talantii săi îl impun. El nu are nevoie nici de tipete, nici de palme pentru a-si convinge sotia. El nu cunoaste alt limbaj decât cel al dragostei. Se întelege că atunci când un astfel de bărbat are o sotie mai putin credincioasă, o sotie mai cicălitoare, va avea parte si de esecuri. Strategia pe care o foloseste bărbatul crestin e aceea de a-si convinge sotia să facă în deplină libertate ceea ce trebuie. Sotul crestin nu impune, el respectă libertatea sotiei sale. El stie că e mai bine să renunte decât să îsi impună cu forta punctul de vedere.

Părintele Sofronie de la Essex spunea că orice ascultare ar face călugărul, dacă o face în silă, dacă o face cârtind în inima sa, pierde cununa. La fel se poate spune si despre sotiile care fac în silă ceea ce le cer bărbatii lor. Un sot crestin nu va căuta să fie stăpân, nu va căuta să se impună prin mijloace exterioare. Va prefera să facă el ceea ce sotia sa refuză să facă.

Ar fi multe de spus despre sotul crestin sau despre sotia crestină. Dar mă voi limita să precizez că atunci când se pregăteste pentru nuntă un tânăr crestin trebuie să se acomodeze cu pozitia sa de viitor sot. Trebuie să înteleagă că nu va avea voie să îi dea nici măcar o palmă sotiei sale. Nu e multumit de o ipostază atât de domoală? Nu are decât să refuze familia crestină. O familie nu poate fi crestină numai pe bucăti. Dacă într-o singură directie pierzi teren, nu esti pregătit pentru nuntă.

Bărbatul e cap femeii... Grea si apăsătoare răspundere. (M-am gândit că din cauza prea multor cazuri în care bărbatul exagerează pozitia de cap, si devine sef al femeii, ar fi bine să tratez si subiectul raportului dintre sexe. Chiar si numai pentru a-mi manifesta dezaprobarea fată de comportamentul prea dur al unor soti fată de sotiile lor.)

Cum înteleg eu pozitia de cap? Care e diferenta dintre responsabilitătile mele si ale sotiei? Mai exact, ce fac eu si nu face Claudia, si invers?

Iată o întrebare la care îmi e greu să răspund. Unul dintre putinele lucruri pe care l-a făcut sotia mea si eu nu îl fac a fost legat de copil: ea l-a purtat în pântece, ea l-a născut, ea l-a alăptat (că la capitolele spălat, hrănit cu biberonul sau adormit am "scris" cot la cot).

În rest, treaba în casă o împărtim întotdeauna în functie de timpul fiecăruia (dacă ea mătură, eu spăl pe jos si invers). Nici acum, când e însărcinată, nu mă lasă să fac eu totul, ci mă ajută după puteri. Eu mă simt cap mai ales în ceea ce priveste viata spirituală. În momentul în care cred că trebuie să îndreptăm ceva, în momentul în care îmi dau seama că gresim cu ceva, îi spun Claudiei si mergem să vorbim cu duhovnicul nostru. Pot afirma însă că nici măcar în problemele spirituale rolul de sprijin nu este exclusiv al meu. Au fost multe situatii în care Claudia m-a sprijinit pe mine.

În ceea ce priveste micile tensiuni din familie am ales o solutie care mi s-a părut de mare folos pentru linistea căminului: aproape întotdeauna când au apărut neîntelegeri, am încercat să las de la mine (nu întotdeauna, au existat si situatii în care îmi era teamă că dacă las de la mine gresesc). Nu mi-a fost usor. Mai ales când ea îmi găsea nod în papură.

Datoria de a fi cap sotiei e datoria de a-i fi model. În clipele în care femeia e aproape de deznădejde trebuie să găsească în bărbat un sprijin. Cred că îi sunt cap sotiei mele prin faptul că îi sunt sprijin. S-a întâmplat din când în când să nu mai aibă putere să meargă înainte (viata având greutăti din belsug), si eu am luat-o de mână. Nu stiu dacă îi sunt un "cap" iscusit. (De câteva ori un prieten mi-a reprosat că nu stiu să mă impun în fata Claudiei, că sunt prea moale si că ar trebui să fiu mai dur; dar prin duritate se poate impune orice măcelar. Consider că adevăratul bărbat e cel care stie să îsi stăpânească mânia, care stie să fie echilibrat si să se impună numai prin forta dragostei. Roadele răbdării nu apar pe loc, e drept, dar sunt bogate si frumoase.)

Există anumite diferente structurale între bărbat si femeie: cea mai usor de observat e că bărbatul e mai puternic, femeia mai sensibilă. Bărbatul protejează, femeia are nevoie de protectie (asta nu înseamnă că femeia nu îsi ocroteste la rândul ei bărbatul prin dragostea cu care îl înconjoară).

Dacă relatia dintre bărbat si femeie trebuie să aibă ca model relatia dintre Hristos si Biserică, nu mai putem spune nici că bărbatul este sef, nici că este avantajat. El e baza familiei, el trebuie să găsească iesirile din impas.

Mi se pare că tensiunile legate de cine cântă mai tare într-o familie, cocosul sau găina, sunt izvorâte din inimi pline de mândrie si de iubire de sine. Cu cât vei găsi un om mai putin mândru, cu atât îti va fi mai bine. Si cu cât vei fi mai smerită tu, cu atât mai bine îi va fi lui.

Atunci când te măriti e important să iei un om cu care simti că te completezi foarte bine. Dacă vă dati seama de la început că între voi e armonie, armonie va fi si după nuntă. Dacă sunt anumite nepotriviri, dar amândoi aveti dorinta de a vă modela astfel încât să evitati tensiunile, până la urmă aveti toate sansele să reusiti. Dar dacă din start fiecare vrea să îsi impună punctul de vedere în fata celuilalt, atunci nu are cum să vă fie bine. Pur si simplu sentimentul care vă uneste nu este dragoste. Un cuvânt al Scripturii ne spune că "dragostea îndelung rabdă, dragostea e binevoitoare..., nu caută ale sale..." Dragostea care caută supunerea celuilalt nu e dragoste. Si sansele ca o astfel de relatie să se transforme în dragoste sunt foarte mici.

Sper că vei simti că dragostea nu le caută pe ale sale, ci pe ale celuilalt. Că vei simti cât de minunat este să trăiesti pentru celălalt. Si sper că îti vei da seama că o astfel de dragoste trebuie păstrată cu multă grijă. Sunt momente în care parcă lumea întreagă se luptă să ucidă dragostea dintre soti. Sunt momente în care dragostea se va împutina si vei alege să faci nu cum îi place lui, ci cum îti place tie. Comoditatea te va birui, iubirea de sine va răbufni.

Să nu te sperii prea tare: suntem oameni supusi greselii. Unii au fost atât de marcati de propriile lor izbucniri egoiste încât nici nu au mai avut curajul de a le recunoaste ca greseli, au încercat să se îndreptătească, si au pornit pe drumul surpării întelegerii familiale. Să tii cu dintii de dragostea pentru sotul tău. Cineva mi-a spus: "Dragostea de la început este năvalnică. Dar dacă nu e păstrată cu grijă, dacă nu e udată ca o floare, din cauza greutătilor si a necazurilor vietii se usucă. Ceea ce rămâne nu mai seamănă aproape deloc cu ceea ce a fost la început."

Asa că pregăteste-te pentru o luptă cu tine însăti. Cea mai sigură cale de a te lupta pentru dragostea voastră aceasta este: să lăsati fiecare pentru celălalt.

Si nu îti recomand să te porti în asa fel încât să pari proastă, ca prin îngăduinta ta să îi dai apă la moară, astfel încât în timp să se transforme într-un mic dictator "de apartament". Ci, fără să renunti la demnitate, să lasi de la tine în asa fel încât el să simtă că o faci nu pentru că esti slabă, ci pentru că îl iubesti. Efectul e puternic: dacă te iubeste va fi stânjenit să vadă cum dragostea ta se arată în fapte.

Mi-as fi dorit ca cineva să fi scris un "Manual pentru victoria în războiul din casă", adică un ghid în care sotii să fie povătuiti ce să facă pentru a nu lăsa dragostea să se împutineze. Un ghid care să te învete nu cum să te lupti cu celălalt, ci cum să cedezi în războiul cu celălalt. Victoria reală nu este a celui care îsi impune punctul de vedere, ci a celui care, din prea multă dragoste, cedează.

Au fost situatii în care m-am încăpătânat să o conving pe Claudia că e bine să procedăm asa cum zic eu. Si, luat de valul mâniei, am spus lucruri pe care nu le credeam; dacă as fi avut mintea mai limpede mi-as fi dat seama că o rănesc. Deci nu îti scriu ca unul care a făcut numai greseli mici fată de nevastă, si în rest a încercat să lase de la el. Ci îti scriu ca unul care a regretat aproape de fiecare dată când a încercat să îsi impună punctul de vedere. Nu întotdeauna: mi se pare că sotia mea e uneori irascibilă (mai ales când e foarte obosită), si îi spun: "Claudia, dacă ai spune despre neîntelegerea noastră tuturor prietenelor tale, sunt convins că nici una nu îti va da dreptate." Poate că nu sunt destul de întelegător fată de ea, dar când nu îmi dau seama că as fi gresit cu ceva, nu îmi regret greseala.

Încearcă să îti dai seama că directia în care te modelează filmele, ziarele sau revistele care te învată să fii cât mai puternică, să domini, să te impui în fata bărbatului, nu au nimic în comun cu dragostea adevărată. Ele te duc într-o surpătură. Atunci când vei fi măritată vei avea ocazia să îti dai seama foarte des de importanta renuntării la voia ta pentru a păstra dragostea. Vei avea de ales: ori cedezi tu, ori îti creste iubirea de sine si ti se împutinează dragostea.
CARTEA NUNTII