Frumusetea fizica e mai usor de constatat. Se vede cu ochiul liber.
Cea interioara, insa, uneori e greu de depistat. Unii sunt mai discreti, altii nu stiu cum sa isi exprime insusirile, atitudinile; pe de alta parte nici privitorul nu are mereu abilitatatea de a descoperi frumusetea din semenul sau.
Dar sunt ocazii, precum ar fi unele momente de cumpana/necazuri/greutati cand se poate vedea lesne ce insusiri sufletesti are un om. Prietenul la nevoie se cunoaste, zicem. Iar prietenia este in sine o manifestare a frumusetii sufletesti.

Multe dintre femeile tinere sunt centrate mai ales pe impresia de frumusete exterioara, fizica. Poate ca e mai usor sa o afisezi, sa pozezi etc. Numai ca un barbat care vrea sa se insoare, sa aiba copii si sa se bucure de viata, nu cred ca pune accentul pe jocul trecator al nurilor. In primul rand pentru ca frumusetea fizica "se ofileste" grabnic si in al doilea rand pentru ca multi tanjesc dupa ea.... Am auzit pe multi spunind ca e un risc sa ai o sotie considerata indeobste frumoasa iar unii nu si-l pot asuma, desi probabil ca majoritatea barbatilor doresc asta.

Frumusetea interioara se cultiva cu migala, iar o femeie cu suflet frumos este, cred, o bucurie mare pentru intreaga familie.
Ramane ca sotul si ceilalti membri ai familiei sa mai si pretuiasca darul acesta al frumusetii sufletesti si sa se lase molipsiti de el.... Pentru ca frumusetea e contagioasa, am auzit... Virtutea e molipsitoare, zicea un scriitor...

Probabil ca e o adevarata incercare... O jungla, nu?...
Dar ce fac necredinciosii astia atat de inspaimantator? Musca? Se poarta cu fetele mai rau decat credinciosii (nu cred!)? Ii insulta pe credinciosi, asa, hodoronc-tronc, ii injosesc, ii exploateaza?
Ce fac domle necredinciosii astia asa de rau incat lumea lor sa fie o jungla? Si inca una darwiniana, auzi!
Ce fac ei mai rau decat credinciosii? (despre ce fac credinciosii nu are rost sa scriu eu, au scris altii care, uneori, nu vor sa devina credinciosi tocmai ca urmare a faptelor asazisilor credinciosi)

E foarte adevarat ce spuneti. Cred ca doar Bunul Dumnezeu ne ajuta sa ne descoperim aceste insusiri si sa nu trecem mai departe nepasatori.

Nu ma refer la cei din viata de zi cu zi, desi sunt convinsa ca multi ar proceda la fel cu cei de pe forum. Vazusem un topic cu un sot care scria despre sotia lui ca este intr-o situatie mai delicata si pe deasupra mai astepta si un copil. Iar dragii forumisti au sariti in fel si chip sa ii zica sa o paraseasca pt ca e asa cum e si mai mult, sa avorteze copilul. :(

Cum? Ceva de genul:

Mai sa fie. Oare de unde dispozitiile astea asa schimbatoare?

Cu alte cuvinte ii pui coarne Evei, ca doar sarpele a ispitit pe ea si nu invers, cateva zile mai tarziu esti cavalerul iubirii nepieritoare, luandu-te aiurea de niste postari care nici macar nu te-ai chinuit sa le intelegi, ca n-as crede totusi ca sunt peste capacitatea ta intelectuala.

Desi, mai stii, pana la urma inteligenta e un cumul de factori si nu trebuie ignorat nici cele de ordin emotional/motivational, caz in care nu trebuie sa ne mai miram si de ce un psiholog cu ceva pregatire si o oarecare orientare crestina manifesta entuziasm pentru platforma "educationala" de pervertire a copiilor sub pretextul educatiei "holistice" + psihologia neo-freudiana in care sursa tulburarilor mentale nu are radacini intr-o societate/familie defectuoasa ci in sexualitatea insuficient de "eliberata".

Sunt si atei care nu accepta avortul. Pozitia fata de acesta nu e doar atributul credinciosilor crestini. Si nu e fapt crestinesc sa te bati cu caramida in piept, mai voalat sau mai direct, ca esti, vai, credincios in vreme ce altii, sarmanii de ei, nu sunt...

*
Recent am cunoscut un grup de familii in care exista unul sau chiar doi copii (astazi ei sunt de fapt adolescenti) cu sindrom Down. Desi cunosteau probabilitatea ca pruncul sa aiba sindrom Down, parintii nu au acceptat avortul. Au primit copilul asa cum este el, ca din Mana lui Dumnezeu.
Ei bine, unii dintre acesti parinti nu sunt credinciosi. Unul chiar scrie o carte in care arata de ce nu are nevoie sa fie "credincios" pentru a-si iubi singurul fiu - un adolescent cu sindrom Down.

Excesul tau de intelepciune te-a impiedicat, ca de obicei, sa intelegi textul meu. Nu ma mira, m-am obisnuit cu rationalizarile tale seci si cu alte uraciuni ale cugetarii.
Daca aici te referi la mine, te inseli. Ca de obicei.
In primul rand pentru ca nu sunt un psiholog cu ceva pregatire.
Dar mai ales pentru ca nu manifest entuziasm pentru educatia sexuala. Am spus ca sunt de acord cu ea, am gasit ca e necesara, am precizat si de ce limite/conditii trebuie sa beneficieze ea pentru a fi utila copiilor.
Cat priveste pervertirea copiilor, dimpotriva: eu am sustinut exact contrariul. Tocmai pentru ca lumea preseaza azi puternic asupra copiilor, eu cred ca e nevoie de educatie sexuala. Pentru a-i elibera nu in cuprinsul sexului fara frontiere, ci dincolo de prostia si nebunia adultilor care sunt, deja, pervertiti.

Dar tu pe toate le intelegi sucit, din pricina supremei tale inteligente. N-ai vrea sa mai scazi nitel din ea?... Poate ca vei deveni capabil sa vezi lucrurile si oamenii asa cum sunt, iar nu asa cum iti inchipui din exces de logicism steril si inima-impietrita.

Barbatul isi gaseste femeia buna de iubit si implicit frumoasa ori de cate ori o invaluieste cu dragoste. Tocmai ea, dragostea, are darul acesta de a infrumuseta tot ce iubeste.
Si invers, cand se intampla ca omul sa isi piarda iubirea, se iveste si uratul in mintea lui si in lumea unde traieste. Oamenii care gasesc lumea/femeia/Creatia fiind urate, sunt oameni care au pierdut dragostea. Inima lor e impietrita, seaca, incapabila sa vibreze cu incantare la intalnirea cu taina vietii.

*
E un obicei vechi, in sanul crestinatatii, de a demoniza sexul si iubirea trupeasca. Multi teologi au scris despre boala asta, unii fiind sfinti.
De la a iubi si trupeste, tinzind spre spiritualizarea erosului, la a gasi ca "rea" sexualitatea - e cale lunga.
Dar taina iubirii se strecoara printre abisuri: la stanga excesul de sex, vulgaritatea, pornografia, toate neinfranarile si exaltarile trupului; la dreapta condamnarea sexualitatii, batjocorirea frumusetii daruite.
Din fericire viata dovedeste mereu ca isi vede de drum. In ciuda atat a incruntarilor unora cat si a exaltarilor altora. Sipot viguros, iubirea si viata iubitoare se strecoara la vale ca un fir de apa proaspata si racoroasa. O face mai mereu cu veselie, cu nadejde si bucurie...

Da. sunt sigur ca si pe altii ii va impiedica "excesul de intelepciune" sa inteleaga treaba asta asa "sanatos", ca tine.

N-ai putea sa ne luminezi si pe noi unde se gaseste in ortodoxie "demonizarea sexului'? Sau definitia sintagmei de 'iubire trupeasca'?

Esti sigur ca esti limpede in idei la ora asta?
Sunt doua pozitii diametral opuse, ce 'cale lunga'?

Sa-ti aduc aminte ca sexualitatea nu e condamnata ci proasta ei folosire.
Esti fix Demetrius, doar ca la polul opus.

"viata iubitoare" e cumva o sintagma care se vrea "spiritualizatoare" pentru "iubirea trupeasca"?

Pai asta e buba, ca de prea multa "iubire trupeasca" nu de putine ori viata nu-si mai vede de drum, se opreste in tot felul de bariere, fizice si chimice.

Ma bucur ca n-am fost singurul, se pare ca sunt cel putin de partea majoritatii de data asta cat de cat sanatoase in gandire.

Fara?

Limite care nu exista in programa oficiala fata de care multi si-au exprimat indoielile si tu i-ai atacat frenetic.

Daca prin educatie sexuala se intelege "celebrarea placerii" si "celebrarea perversiunii", pardon, a "diversitatii" ...da-mi voie sa ma indoiesc.

Lasa calificativele si etichetele - pe scurt atacul la persoana deoparte si ramai pe subiect pentru ca nu e un drum pe care ai vrea sa mergi pana la capat, crede-ma.