Multumesc, Florin Oltean, e o bucurie sa te citesc.

Foarte adevarat, asta simt si eu uneori si incep sa fac distinctie intre momentele cand sunt pe cale si cele in care ies din har, cum s-ar spune. Din pacate, viata de zi cu zi cuprinde si unele disarmonii, insa le iau ca pe niste lectii de smerenie si multumesc pentru ele.

Eu incerc sa integrez in viata mea ceva ce mi s-a intamplat deja, cum ar fi sa fiu in faza plivitului de exemplu, ceea ce probabil inseamna ca semintele care mi-au fost implantate, au incoltit. Ramane de vazut ce fac cu talantii primiti, sau cei care mi-au mai ramas dupa etapa fiului risipitor.

Pai firesc este sa iubim toate fapturile simtitoare, sau de fapt, intreaga Creatie.
Cat pot, fac asta, in sensul ca am grija cat pot de mult ca in mediul meu sa tulbur cat mai putin natura, oamenii.

Cand facem trecerea de pe "trebuie", pe "imi doresc", totul devine mult mai firesc si mai din inima. Apoi daca mai zic si-un "Doamne-ajuta"!, chiar ca se face lumina :)
Dar da, ai dreptate, pana invatam sa iubim christic, putem incepe cu a ne recunoaste traumele si neputintele, astfel incat sa nu mai proiectam asupra altora frustrarile si resentimentele noastre. Apoi, vindecati de ura, ne trezim in camera imaculata despre care vorbesti in citatul de mai jos.

Cr frumos ! Daca doar atat ai fi spus, era chiar esenta. Faptul ca ai detaliat, e minunat si iti multumesc.


__________________

Avem mai sus un exemplu sugestiv de manipulare obţinută prin împachetarea vacuităţii într-un ambalaj lexical seducător ca o fata morgana într-un deşert noetic.
Admiratorii călugăriei/căsătoriei paraecleziale şi ultrapuritane Vanish, probabil foarte extenuaţi de înfrânarea trupească proprie, nu mai au energie să reziste în faţa desfrânării intelectuale a altora.

Nu stie ce hram poart dl. FlorinOltean :)

In plus, cand vorbesti pe dulcele glas al dragostei, prinde mai repede la femei decat daca le spui de lupta cu patimile :)

Atunci calugaria albicioasa nu mai suna asa romanticos.

Ce suferinte aveti, de va tot impungeti ca taurii intaratati? Asa pasiti voi pe drumul Mantuirii, dand din coarne si copite?
Iertati-ma, dar prima data m-a luat rasul cand am vazut atatea copilareala si harca-marca, dupa care am trecut la parere de rau, fiindca cred ca e apasator sa traiesti in lumea virtuala, preocupat excesiv de capra vecinului.
Pe mine nu ma intereseaza hramul nimanui si am suficient discernamant incat sa selectez opiniile care au miez, care exprima mai mult decat o fac comentariile veninoase despre cat este de “diafana” calugaria-cum s-a scris anterior, sau despre presupusa competenta/incompetenta a clericului cu care am stat eu de vorba pe tema asta, sau parerile complet paralele cu titlul topicului si anume despre casatoria alba.

Asa ca inca o data, multumesc Florin Oltean. Va multumesc si voua celorlalti pentru atitudine.
Eu sunt de principiu ca in viata primim daruri si lectii, depinde de ceea ce e important sa ni se reveleze in momentul respectiv, insa si ceea ce ne bucura, precum si ceea ce ne ustura, in final se dovedeste a fi fost in folosul nostru.

Doamne ajuta. Blagosloviti si iertati…

Si iote asa iubirea imaculta s-o varsat pe alaturi, da' cam puturoasa dupa miros..

Capra fiind cine, tu sau FlorinOltean? :)

E interesant sa dai cu copita (citat din clasici in viata) si sa ceri iertare, in acelasi post..
Este reflex verbal sau cum?

Dumnezeu sa ne ierte pe toti.
Eu nu continui un asemenea dialog, fiindca nu-mi face cinste maniera in care se poarta conversatia.
Chiar nu mi-as fi imaginat vreodata sa gasesc atat cinism, ironie, misoginism, ura si alte patimi, pe un forum crestin ortodox. Foarte trist.

Ce usor e sa le vedem la altii..

Cu introspectia e mai greu.

Foarte adevarat si ma gandesc ca dumneavoastra NU aveti reziduuri generatoare de mirosuri neplacute pe sub covorul frumos colorat al emotiilor, ba chiar va vedeti comportamentele inadecvate mai inainte de a le manifesta in public. Mai presupun ca nu proiectati asupra altora propriile frustrari si sper sa ajung candva la inaltimea de a va intelege, urmand sa ma decid atunci, daca va urmez exemplul de bun crestin ortodox, afisat cu mare curaj sub protectia anonimatului, in vasta lume virtuala :).
Imi cer iertare daca v-am activat oarece traume si vechi resentimente cu tonul pe care am scris in postarea anterioara, desi ... am zis "tauri"...n-am zis "boi" :)))))))))))))))
In fine, fiecare intelege raportandu-se la propriul sistem si citind pe tonul starii in care se afla in spatele calculatorului.
Totusi, repet, am pornit de la un ton glumet-amuzat si am ajuns la unul oarecum intristat de constatarea faptului ca intrebarea mea despre calugaria alba, plasata pe forumul crestin ortodox la sectiunea "Calugarul", la topicul despre calugaria alba, a declansat raspunsuri cat se poate de paralele cu forumul, sectiunea, topicul si calitatea noastra de oameni, crestini si ortodocsi. Data viitoare, am sa pun intrebari pe teme spirituale, pe un forum de motociclisti, ca poate gasesc mai multa aplecare si bunavointa.
Suntem precum cei care au crucificat si nu precum crucificatul :(... ce pacat. Avem cea mai frumoasa cale, iar noi ne dam din gard in gard. Foarte trist. Credeam ca imi scapa ceva, ca am eu o problema, dar am rasfoit putin forumul si am observat ca indiferent de la ce tema se porneste, in mod inevitabil se ajunge la divergente si asta n-ar fi rau, daca ar fi constructive, insa nu-i decat un ping-pong cu mingi de namol care se dezintegreaza si improasca in toate partile. Pacat, mare pacat, dar cred ca am invatat lucruri importante aici, chiar daca in alt mod decat mi-am imaginat cand am deschis contul. In concluzie, va sunt recunoscatoare si va datorez o rugaciune, sau un gand bun macar.

O saptamana minunata sa aveti.

Alia, multumesc pentru aprecieri!

Calugaria alba este un subiect de mare actualitate. Mai bine spus, a fost, este si va fi - pentru ca marea majoritate a celor ce il cauta pe Dumnezeu evident sunt mireni. Doar un procent foarte mic sunt calugari.

Racordarea contextului mundan la principiile spirituale ramane o problema fundamentala pentru fiecare dintre noi. In esenta, intrebarea poate fi formulata astfel:

Cum ar putea fi spiritualizat fiecare aspect existential marunt al vietii noastre de zi cu zi?

Cum am putea mari rezolutia noastra spirituala interna? Cum am putea acoperi spiritual "toti pixelii existentiali" dintre doua sesiuni de rugaciune?

Numai in felul acesta putem vorbi de o revolutie interioara in adevaratul sens al cuvantului, de o batalie apriga pentru fiecare secunda din existenta noastra pamanteasca.

Un astfel de razboi angajat pe toata linia frontului necesita o buna intelegere a principiilor, o angajare cu toata fiinta, flexibilitate, adaptare la diversitatea de situatii si circumstante.

Viata curge asa cum curge. Important este cum ne raportam launtric la serpuirea ei.

Rugindu-ne.