Părintele Isaia, în Matericul, colecţia ,,Comorile pustiei", îngrijită de Ignatie Monahul, Editura Anastasia, 1995, spunea că nimeni nu se poate mântui fără Liniştire. Dracul te face să umbli tot mai mult în afara chiliei până te aruncă în desfrânare. În chilie să rabzi neajunsurile si greutăţile pustniceşti şi să nu rabzi desfrânarea, ci s-o tai de la început decum apare. Pentru aceasta trebuie să nu vezi faţă bărbătească(femeiască) chiar de ar fi cel mai mare duhovnic. Iubeşte Biserica, dar mai degrabă iubeşte Chilia. Sârguieşte-te să-ţi împlineşti canonul de metanii şi de închinăciuni până la sfârşitul vieţii tale. Câştigă-ţi cu mâinile tale hrana ta cât îţi este de trebuinţă, tot ce este în plus este lăcomie. Nu te încurca a lua de la unii ca să dai la alţii, ca nu cumva să te robeşti celor ce ti-au dat şi aşa să-ţi pierzi Binecuvântata Liniştire. Ţine postul de fiecare zi. Nu asculta sfatul dracului care zice că aşa te poţi înbolnăvi. Acesta este lucrul lui Dumnezeu: postul, privegherile, închinăciunile, metaniile, răbdarea in chinurile nevoinţei, rugăciunea neîncetată, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa(-ul). Fără Liniştire nici nu se poate dobândi această rugăciune, oricât s-ar strădui cineva. Rugăciunea aceasta este începutul şi sfârşitul mântuirii.
Sfântul Vasile scria că acţiunea filantropică a monahilor este de fapt o decădere a monahismului.

Viaţa în mănăstire este ,,Tinerete fără bătrânete şi viată fără de moarte":)

Nu are nici o importanta ce alegem, casatorie sau calugarie, atat timp cat in spatele hotararii de a alege o anumita cale, nu stau patimile, frustarile, ...

Asta cam asa este,ca multi din lipsa de discernamant s-au angajat pe o cale grea,ca monahismul si nerezistand s-au intors in lume si mai mare galceava au facut in lume dand vina pe manastire, iar nu pe neputintele lor launtrice....

cand iti merg toate bine, si ai o dorinta arzatoare sa mergi la manastire pt desavarsire atunci mergi linistit(a) ca neputintele noastre le plineste dumnezeu.ce nu este cu putinta la oameni este cu putinta la dumnezeu.

Da,asa este...insa ce ne facem cu manastirile in care viata de acolo da de gandit? Daca acolo ajungem ca in lume...ma refer la mancatul de carne, sportul, si alte modernisme care nu-si au locul?Am doua prietene care au plecat intro astfel de manastire si s-au intors spunand ca mai marea nevointa duceau in lume, iar acolo....Deci, nu locul ne mantuieste ci nevointa launtrica.
Iertare!

Iertat sa-mi fie, dar nu pricep si nici nu am sa pricep vreo data, de ce discutam, sau aducem in discutie exceptile si cautam se le generalizam. Este corect fata de biserica noastra si fata de noi insine ?

Un calugar bun ar fi fost un tata deosebit, iar un tata deosebit ar fi fost un calugar bun.

Daca nu poti aici, nu vei putea nici acolo, daca nu poti acolo, nu vei putea nici aici.

Domnul asteapta doar hotararea sufletului spre cele sfinte. Nu exista niste sabloane predestinate.

Cel care nu poate sta impreuna cu cei din lume, nu poate sta impreuna nici cu cei din manastire. Nu pleci in manastire pentru ca te-ai saturat de lume. Pleci in manastire pentru ca iubesti salvarea lumii, te duci ca sa te rogi sa fie vindecata.

Trebuie tinut cont de faptul ca daca te calugaresti nu cumva sa revii la viata normala.
Cum spune Iisus : "Oricine pune mana pe plug si priveste in urma nu este potrivit cu imparatia lui Dumnezeu"