draga Sia uneori am momente de deznadejde,incat imi vine sa nu mai merg la tratament, sa las totul cum o vrea Dumnezeu.Dar mama este cea care ma sustine si-mi da putere sa lupt mai departe.Ultima fraza scrisa de tine "Va fi bine, Mirela",mi-o spune adesea parintele meu duhovnic,care este si nasul de cununie,ma bucura si-mi da convingerea ca asa va fi , adica bine.Multumesc!

Dragoste cea adevarata !
 

Apostolul Pavel, cand a trebuit sa defineasca dragostea, a vorbit prea putin de gesturile ei exterioare, el s-a referit la niste porniri şi simtaminte ale inimii : "Dragostea toate le rabda, dragostea toate le crede, dragostea toate le iarta, dragostea nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar, dragostea nu se trufeste, dragostea nu se inalta, dragostea nu cauta ale sale . . . " Toate acestea reprezinta tabloul duhovnicesc, tabloul sufletului nostru atunci cand el iubeste.
Dar cuvintele pe care ni le spune Apostolul Pavel sunt foarte greu de priceput. Sunt greu de priceput nu pentru ca ele ar fi grele, ci pentru ca mintea noastra nu este obisnuita sa gândeasca astfel. Dragostea este o stare, dar aceasta stare strabate prin anumite gesturi exterioare. Inchei cu o invatatura a Ieromonahului Savatie Bastovoi : "Iubirea trupeasca. . . e un fel de a spune. Iubirea este una, iubirea este atotcuprinzatoare. Iubirea este vesnica si neschimbata. Tot ce se schimba si trece nu este iubire. Asa ca sa cautam si sa crestem in noi valorile neschimbate, iubirea cea neclatinata. Iar celelalte vin si trec. Pentru a iubi trupeste nu trebuie sa facem nici un efort, nu trebuie sa invatam nimic, acestea ne stau in fire. Asa face toata lumea. Dar sa invatam dragostea adevarata. Sa evitam certurile desarte, sa iertam, sa rabdam si asa mai departe. In aceasta se arata iubirea cea adevarata, fie ca este pentru Hristos, fie ca este intre parinti si copii sau intre soti. Dar celelalte nu necesita un efort din partea noastra, le facem din instinct. Asa ca sa cautam cele mai inalte . "

:106:ma UIMESTI... Cine este sora mea, parintele diacon??? Trimite mesaj pe privat, pls!

Mirela Iarta-ma, CINE ESTE FRATELE TAU?????????

"Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi in schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o ci a voit ca si noi, fiecare la randul nostru sa facem acelasi lucru cu aproapele nostru" !

Bine v-am gasit!

Un subiect sensibil: Iubirea.

Ce este Iubirea? Cum sa iubesti? Dar daca nu stii sa iubesti?
Sau si mai grav: daca cel sau cea pe care o iubesti, nu te intelege sau te intelege gresit?

Si apoi, daca ai crescut vazand oameni urandu-se pana la extrem, nu-i asa ca atunci cand dai de iubire, parca ti-e straina? Desi stii ca exista, nu stii cum sa o exprimi si esti gresit inteles.

Cine iubeste, iarta, nu-i asa? Si daca nu iarta atunci inseamna ca nu iubeste indeajuns?

Pentru mine, Iubirea e o slabiciune inevitabila. Daca ai dat de ea, asta e, te-ai ars!
Si stiti de ce? Pentru ca mai apoi ramai asa suspendat intre a dori sa uiti si a nu putea.

Si asta inseamna chin nespus de dureros si desi vrei sa scapi de el, nu poti, se tine de sufletul tau ca scaiul. Si atunci va intreb: ce e de facut?

Ce poti sa faci cand esti pe deasupra si o natura patimasa si uneori te simti atat de ranit incat simti ca se prabuseste lumea pe tine. Cand numai la gandul ca persoana iubita poate sa fie cu altcineva, te innebuneste si simti cum vrei sa mori daca este sa fie asa. Asta e patima, nu-i asa?

Va intreb: ce sa faci ca sa scapi de ea pt. ca tu vrei sa fii independent, sa fii liber sa nu te inrobeasca nimic. Dar daca simti ca esti inrobit in grele lanturi sufletesti si desi ceri dezlegare si vrei sa nu mai ramai asa suspendat, cu sufletul atarnat de vointa cuiva, nu o ai, sau daca o ai e numai de forma.

Si mai ales daca stii ca drumul ti se va intersecta sigur cu persoana respectiva, simti cum te ia cu fiori, stiind tu cat suferi.

Exista numai o rezolvare: sa fii impreuna cu acea persoana. Dar iar va intreb: daca nu e posibil care ramane solutia? Sa innebunesti sau sa pleci cat mai departe, cat vezi cu ochii?

Ajutati-ma, va rog!


Doamne ajuta!

P.S. Poate ca imi veti zice: roaga-te si iar roaga-te. Eu iar va zic: si daca e si acolo, e in rugaciune, se tine asa de suflet peste tot, oriunde si nicaieri si in fiecare zi, intamplarile vietii iti amintesc numai si numai de acea persoana. E ca si cum ar fi aer si tu stii ca daca nu il respiri, mori! Ce e de facut?

Va multumesc inca de pe acum daca va osteniti sa-mi dati cate un sfat, chiar si neinsemnat.

Fereşte-te de dragostea pătimaşă , unde cea trupească este confundată cu cea sufletească. Dragostea pătimaşă, orbeşte, ucide, secătuieşte , te inrobeşte . Tot ce-i patimă , şterge, anulează adevăratele trăiri şi sentimente. Luciditate, echilibru şi multă inţelepciune !

Eu nu simt dorinta carnala sau daca uneori, nu in asta sta esenta a ceea ce eu simt.

Si e adevarat ce se zice: "ai grija ce iti doresti ca exista sanse mari sa si ai."

Asa tin minte ca in urma cu cativa ani ma rugam la Dumnezeu sa-mi dea o dragoste mare pentru ca simteam ca existenta mea se banalizeaza. Nu stiu daca am fost foarte serioasa cand am cerut asta dar acum exista si eu ma chinui. Si vreau sa scap de chinul asta, ca uneori ma vad neputincioasa si inrobita. Iar eu nu sunt asa si nu vreau sa fiu asa. E un sentiment strain de mine si ma face slaba si vulnerabila si ce-i mai groaznic e ca as putea oricand sa devin o plastilina. Si detest asta! Asta nu sunt eu si nu vreau sa fiu asa, la cheremul modelatorului. Eu m-am modelat pe mine insami, nimeni altcineva. Eu am fost si sunt un autodidact. Eu invat din greselile altora si din cele proprii si scopul meu in viata este evolutia spirituala si eliberarea de lantul destinului, de misiunea ce atarna pe umeri, daca vreti crestineste: de a obtine mantuirea si a face Voia Domnului. Eu imi doresc sa ating perfectiunea in tot si in toate desi stiu ca uneori dau cu batul in balta de neimaginat!

Dar ma ridic, ma autocritic si incerc sa devin mai buna. Eu asa am fost mereu si asa am ajuns sa fiu cea mai buna dintre cei mai buni pana la un moment dat cand ceva s-a intamplat: un scurtcircuit al sufletului meu si apoi am auzit-o chiar si pe mama zicand:"eu nu te mai recunosc! asta nu esti tu!" esti ca o curca plouata si mama mea nu se lasa impresionata de lacrimile mele niciodata, ce e ala care plange, e un luptator, e un smiorcalau, un las.

Si colac peste pupaza ma mai munceste zi si noapte, fara incetare si acest simtamant iar eu sunt foarte simtita, sa stiti asta!

Oare exista medicament impotriva la asa ceva?

Eu cand scriu randurile astea, nu glumesc, din contra. Sa stii ca sufar enorm din cauza asta. Si ca sa uit, vreau sa fiu cat mai ocupata desi stiu ca ma mint pe mine insami asa cum am facut-o si in legatura cu un alt aspect al vietii mele si stiu ca pana la urma totul rabufneste la suprafata.

Intelegi ce vreau sa spun?

Nadajduiesc ca da!

Sa fii patimas, nesimtind patima trupeasca e teribil! Ca asta inseamna ca in tot ce faci tu pui pasiune si suflet si te dai pe tine 100% in ceva in care crezi. Dar sa-ti dai inima asa, unui venit care te inrobeste si cu o privire, nici nu se poate exprima in cuvintele unei limbi omenesti, poate ingeresti!

In plus, daca s-a instalat neincrederea, suspiciunea, e mai greu apoi de castigat inapoi desi nu imposibil. Si apoi, uneori lucrurile iau o intorsatura pe care nu ar trebui sa o ia si totul escaladeaza asa precum conflictele etnice care se termina prin instalarea de misiuni de construire si mentinere a pacii. De cele mai multe ori chiar si Natiunile Unite dau gres, putine cazuri de succes.

Desi sa transformi imposibilul in posibil e o arta tainica. Si eu am promis cuiva ca voi face asta si pana acum nu am facut-o! Drept urmare, ma mustra constiinta!

Asa se explica noptile albe; ca daca va mai spun ca nici in vise nu ma lasa omul asta, ma credeti? Iar in vise, e chiar indraznet ...

Ori viata asta e un vis, Iubirea e un vis, totul e un vis ...
Iar eu sunt ancorata in Realitate, zi de zi, si intr-o zi, visul va fi palpabil in realitate.

Ma intelegi tu pe mine?

Eu nu sunt o egoista, eu sunt un albatros!

Cel ce iubeste ia chipul celui iubit. Asa ca mare atentie cui ne daruim inima. Ea a fost facuta sa primeasca, dar prin libera sa voie, omul poate aseza pe cine doreste aici: fie pe omul prin care se poate implini, fie pe cel prin care se poate pierde.

Vad ca se intreaba: "daca nu am raspuns in iubire ce sa fac?" Si se propunea alternativa: sa innebunesti sau sa pleci cat mai departe. Nici una nu e sanatoasa. Nu am fost creati ca sa pierdem rostul, frumusetea vietii, dar nici sa dam uitarii anumite persoane, in sensul ca nu trebuie sa fim cuprinsi de ura. Sa-l vorbim de rau, sa avem numai ganduri si fapte pacatoase.

Important e sa ramanem noi insine, nu sa devenim "legume" si vom avea raspuns bun si in dragoste. Stiu ca pare demodat sa spui, cere lui Dumnezeu sa-ti daruiasca persoana potrivita, dar facand asa, am convingerea ca vom avea relatii durabile.

Ce pacat ca ne-am obisnuit atat de mult cu faptul ca oamenii se despart. Nu mai suntem cuprinsi de durere cand auzim asta. A devenit ceva firesc. Si oamenii au ajuns sa nu se mai casatoresca.