Maica Domnului chezasia pocaintei noastre
 

Am avut timp de 2 ani un torticolis , am stiut ca e de natura spirituala si nu am acceptat nici un tratament asteptand vindecarea de la Dumnezeu si Maica Domnului in Biserica.L-am considerat urmare a pacatelor.Intr-o zi de 25 martie la sarbatoarea mea de suflet , am simtit o pace adanca si asa am amers la cea mai iubita rugaciune Acatistul Buneivestiri la vecernie.Am iesit ca nou. I-am zis doar mamei la telefon ca era in alt oras : Bucura-te Marie ( asa cheama ) ca fiul tau e sanatos. Ea a suferit mai mult ca mine pentru acel chin.N-am zis nimanui nimic si nici nu m-am exteriorizat , am stat sa vad daca e o vindecare autentica.Oamenii care ma stiau asa de multa vreme ma intrebau cum de nu mai am nimic si ma studiau atent cautand vreo reminescenta a bolii dar degeaba, ca nou .
Le-am spus ca Maica Domnului la Bunavestire m-a vindecat.Toti au primit in tacere si mirare , ce ar putea spune ? m-au vazut atata vreme chinuit si acum sanatos tun.
Nu m-am gandit ca o sa ma vindec in momentul acela si nici nu am cerut vindecarea in general ma rugam sa ma vindec cand si cum e voia Domnului.

Frumoasa marturisirea ta , Teodosie draga , si-ti multumim pentru ea !
Slava lui Dumnezeu pentru toate !:1:

O marturie . . .
 

Editat. . . !

Nădejdea în Maica Domnului
 

La un moment dat a obosit şi s-a aşezat în strană. Deodată icoana ei din catapeteasmă a strălucit şi chipul ei a devenit de mărime naturală. Acum nu mai era o icoană, ci un chip viu. Maica Domnului i s-a arătat în mărime naturală. Era atât de frumoasă şi de luminoasă, încât nu putea să o privească, pentru că Dumnezeiescul Prunc pe Care Îl ţinea strălucea ca soarele. L-au umplut cu atâta dragoste de Dumnezeu, încât nu-şi mai simţea greutatea trupului; ieşise cu totul afară din sine şi doar stătea şi contempla. Atunci Maica Domnului l-a sărutat, iar el s-a umplut de o negrăită bucurie şi mireasmă. http://www.crestinortodox.ro/comunit...4424/95257.jpg Odată, pe când inima lui se primejduia să plesnească de durere, a mers din nou în bisericuţa sa şi a început să se roage cu multe lacrimi la Maica Domnului şi să sărute icoana ei din catapeteasmă. Căuta scăpare la ea, de vreme ce ea însăşi îi spusese să-şi aibă nădejdea în ea.

La un moment dat a obosit şi s-a aşezat în strană. Deodată icoana ei din catapeteasmă a strălucit şi chipul ei a devenit de mărime naturală. Acum nu mai era o icoană, ci un chip viu. Maica Domnului i s-a arătat în mărime naturală. Era atât de frumoasă şi de luminoasă, încât nu putea să o privească, pentru că Dumnezeiescul Prunc pe Care Îl ţinea strălucea ca soarele. L-au umplut cu atâta dragoste de Dumnezeu, încât nu-şi mai simţea greutatea trupului; ieşise cu totul afară din sine şi doar stătea şi contempla. Atunci Maica Domnului l-a sărutat, iar el s-a umplut de o negrăită bucurie şi mireasmă.

- Nu ţi-am spus să-ţi ai nădejdea întru mine?, i-a spus ea cu o voce mai dulce decât mierea. De ce deznădăjduieşti?

Şi şi-a întins spre el mâna în care Îl ţinea pe Preadulcele Iisus, dar el, din pricina uimirii, a rămas nemişcat. Atunci S-a apropiat de el Pruncul cel ceresc şi l-a mângâiat pe faţă, iar el I-a sărutat mânuţa, care părea a fi vie. Sufletul său s-a umplut atât de mult de dragostea lui Dumnezeu şi de Lumină, încât n-a mai putut să stea pe picioare şi s-a prăbuşit la pământ. Atunci Împărăteasa a toate a intrat iarăşi în icoana ei, lăsând în urmă dumnezeiasca ei mângâiere şi o negrăită mireasmă. Stareţul, când şi-a revenit, a sărutat locul unde stătuse Maica Domnului. Acel loc a răspândit mireasmă mult timp după aceea. ,,Am simţit mânuţa moale a lui Iisus al nostru”, spunea mai târziu Stareţul Iosif, minunându-se de negrăita pogorâre a lui Hristos către nevrednicia sa.

Mărturisea că astfel de vedenii sunt trăirea şi simţirea unei alte vieţi, negustate de către cei ce nu le cunosc. Şi mai spunea că oricât s-ar strădui cel care a avut astfel de vedenii să descrie ce a simţit, niciodată nu va putea să-i facă pe ceilalţi să înţeleagă, ci doar va face o descriere în parte. De vreme ce nici Pavel nu putea nu numai să descrie ce a văzut la al treilea Cer, dar nici el însuşi nu înţelegea răpirea sa.

(Arhim. Efrem Filotheitul, Stareţul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, pp. 202-203)

Cinstirea Sfintei Icoane “Prodromiţa” de la Muntele Athos (12 iulie)
 

http://www.bisericabelvedere.ro/wp-c...odromita_1.jpg

La 12 iulie se face prăznuirea Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, icoană care se găseşte la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos şi care este una dintre foarte puţinele icoane nefăcute de mână omenească, ci zugrăvită în chip minunat, prin dumnezeiască rânduială.
Astfel, pe când se construia schitul (1852-1866), părintele Nifon, întemeietorul şi primul stareţ al sfântului lăcaş, fiind plin de râvnă duhovnicească și având mare dragoste către Maica Domnului, se gândea cum ar putea dobândi o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, care să fie ocrotitoarea acestui sfânt lăcaș, precum au toate mănăstirile din Sfântul Munte.
După multe rugăciuni, stareţul Nifon a căutat să găsească un pictor care ar putea să picteze o asemenea icoană cu Maica Domnului, punând și anumite condiții: cât timp va lucra la icoană pictorul să se roage continuu la Maica Domnului, cu Acatist şi Paraclis în toate zilele, să picteze numai ţinând post negru, cu o singură masă pe zi la sfârşitul lucrului, să se înfrâneze de la mânie, mândrie şi păcate trupeşti, să fie spovedit şi să nu aibă ceartă cu nimeni. Negăsind nici un pictor după dorința lui în Sfântul Munte, era în mare mâhnire.
Dar, după rânduiala Maicii Domnului, în anul 1863, ajungând în România cu treburi mănăstireşti, stareţul Nifon, împreună cu ucenicul său, părintele Nectarie, au aflat despre un bătrân pictor evlavios din Iaşi, Iordache Nicolau, care ar fi putut realiza o astfel de icoană.
Deşi la început se gândea că vârsta înaintată îl va împiedica să lucreze aşa cum trebuie, Iordache zugravul, la insistenţele părinţilor şi fiind întărit de aceştia să-şi pună toată nădejdea la Maica Domnului, a primit să picteze icoana Maicii Domnului, apucându-se imediat de lucru la Mănăstirea Bucium din Iaşi.
După ce a pictat veșmintele și celelalte părți ale icoanei a ajuns la fețe, care se pictează întotdeauna la urmă, după cum se obișnuiește. Dar, deşi era un pictor priceput, se poticneşte inexplicabil la zugrăvirea sfintelor feţe ale Fecioarei Maria şi a Pruncului Iisus din braţele ei. Dându-și toată silința să le facă cât mai frumoase a constatat cu mâhnire că nu ieșeau după cum dorea el. Cu cât încerca mai mult, cu atât le făcea mai urâte.

Ostenindu-se toată ziua, nu a reușit nimic. Părinții, văzând icoana, s-au întristat și ei de cele întâmplate, dar l-au încurajat pe pictor să mai încerce, că ei tot vor lua icoana, așa cum va ieși. După ce au plecat părinții, pictorul a acoperit icoana cu o pânză albă, a încuiat ușa atelierului și s-a retras în camera lui, nemâncând nimic în ziua aceea, fiind foarte întristat de nereușita lui. După multe rugăciuni la Maica Domnului s-a pus să se odihnească.
A doua zi dimineaţa, a luat cheia și s-a dus să mai încerce pentru ultima dată să îndrepteze icoana, dar când a ridicat pânza de pe sfânta icoană, a văzut cu uimire că fețele erau cu desăvârșire îndreptate, pline de dumnezeiesc har și veselie, după cum se văd și acum. Nu putea înţelege cum se petrecuse această minune.
Auzindu-se că la Iaşi s-a pictat în chip minunat o icoană a Maicii Domnului, mulţime de popor a venit să o vadă şi să se închine şi îndată a început darul Maicii lui Dumnezeu a lucra prin sfânta icoană și a face minuni.
După ce s-au închinat credincioşii şi preoţii din Moldova, în frunte cu mitropolitul Calinic Miclescu, părinţii atoniţi s-au întors în Sfântul Munte şi au aşezat cu mare evlavie icoana Maicii Domnului în biserica mare a Schitului Prodromu unde continuă să facă minuni până în zilele noastre.

In Romania sunt mai multe copii "Prodromita", iar in Bucuresti sunt 3, dintre care una seamana foarte mult cu originalul.
Sarbatoarea este singura cu cruce albastra din calendar dedicata Maicii Domnului.
Doamne miluieste!

Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie:Bucură-te, Slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!



Dhttp://www.crestinortodox.ro/comunit...424/102409.jpg

De-a lungul timpului au fost consemnate nenumărate minuni săvârşite cu cei care au cerut ajutor de la Născătoarea de Dumnezeu închinându-se cu credinţă icoanei Prodromiţa, atât în Muntele Athos, cât şi în pelerinajele din ţara noastră.
La Schitul Prodromu se găseşte un document datat 29 iunie 1863 care cuprinde mărturia zugravului Iordache Nicolau despre minunea săvârşită cu pictarea sfintei icoane a Maicii Domnului Prodromiţa.
De asemenea, în urma analizei ştiinţifice a icoanei, prin cercetare la microscop, nu s-au depistat urme de pensulă, probându-se astfel originea nepământească a picturii. Sunt mărturii cum că sfintele feţe din icoana Prodromiţa se schimbă miraculos, uneori întunecându-se, alteori luminându-se.
Există dovezi cum că şi copiile icoanei săvârşesc minuni. Astfel, un credincios din Atena, care avea o reproducere a icoanei Maicii Domnului Prodromiţa a declarat ca în urma rugăciunilor la această sfântă icoană, în familia sa s-a petrecut o schimbare.
În ţara noastră, o copie foarte reuşită a icoanei Prodromiţa se află într-o biserică de lemn din Vatra Dornei. Aceasta a fost pictată în anul 1922 după originalul din Muntele Athos.
Una dintre cele mai mari minuni făcute de această copie fidelă a Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa a avut loc în anul 1954, când biserica în care ea a fost depusă a ars în întregime, fiind incendiată de o mână criminală (deoarece împiedica constucţia unei şosele). Au existat mărturii conform cărora acţiunea de stingere a incendiului a fost sabotată. Dar, deşi biserica a ars în întregime, icoana a rămas intactă.
Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa” (Înainte-mergătoarea) este o icoană cu totul aparte, cu o mare putere făcătoare de minuni, fiind considerată între cele mai valoroase icoane, ea nefiind pictată de mână omenească. Această icoană pune în evidenţă şi o altă trăsătură a Maicii Domnului, aceea de călăuză pentru noi – prin faptul că Maica Domnului ni se oferă călăuzitoare pe calea vieţii la vreme de încercare. Amin.

Maica Domnului: M-aţi căutat?
 

http://www.crestinortodox.ro/comunit...424/102379.jpg
„M-aţi căutat?”… În fiecare zi auzim această întrebare duioasă, ca un clinchet de clopot cristalin. E glasul cel blând al Maicii Domnului, către orice muritor, e întrebarea care ne provoacă conştiinţele şi ne determină pe noi înşine la alte întrebări esenţiale vizând propria viaţă. Paradoxal, dar de când a plecat în „mânăstirea cerului” Maica Domnului nu a lăsat în urma sa nici o întrebare dureroasă, nici o căinţă fără speranţă, nici un suflet fără adevăr.
La întrebarea: „M-aţi căutat?” desigur că răspundem stingheriţi, nesiguri, oscilând între tăcere şi cap plecat de ruşine în jos. Şi sfiala noastră pare a pleca deîndată pe cărările descurajării. Un impuls omenesc de moment ne aruncă în disperare. Dar, „nu”! Maica Domnului nu ne lasă. Nu acceptă doborârile noastre. E acolo lângă noi, în dreapta noastră spre a ne spune: „Nu, niciodată, să nu vă căiţi în deznădejde!” Şi apoi adaugă: „Eu sunt lângă voi! Mereu există început nou, speranţă şi înviere!”


De două mii de ani Maica Domnului ne alungă inerţia falselor smeriri, ne întinde braţul din înecul părerilor greşite de sine şi ne aduce la limanul noilor începuturi. Splendoarea „mutării sale la cer” înseamnă coborârea raiului în inima noastră. E poate singura retragere care întregeşte. Pustiul stelelor se uneşte pustiul pământului.
Şi pe acest pustiu încep să se sosească apele răspunsurilor certe. Muritorii primesc arvuna Împărăţieie, şansa de a o lua mereu de la capăt pe drumul mântuirii, curajul de se simţi iertaţi, înţeleşi şi iubiţi.
Născătoarea de Dumnezeu se roagă pentru noi şi cu îndrăznire îi spune Fiului Său: „Şi ei sunt ai mei! Acum şi pururi şi în vecii vecilor!” Atunci un glas din cer se aude: „Fie voia ta, Maica Mea! Fie Mie după cuvântul tău!” http://www.crestinortodox.ro/comunit...424/102380.jpg
<<http://cristiboss56.blogratuit.ro/Primul-blog-b1/Maica-Domnului-M-ai-cautat-b1-p2289.htm>>

Un copil de 11 ani a mers ca urmare a minunii Maicii Domnului din Valanas (Cipru)
 

Era in vara anului 1947. Arhimandritul Cleopa pleca la Bucuresti sa aduca obiecte bisericesti pentru noul paraclis. Ajungand in capitala, parintii de la Patriarhie l-au invitat la o intalnire duhovniceasca in casa profesorului universitar Alexandru Mironescu, unde erau deja adunati numerosi preoti, profesori si credinciosi.

Intre ei erau si Arhimandritii Benedict Ghius, Dosoftei Morariu, Gherontie Ghenoiu, Parintele Profesor Dumitru Staniloae si multi alti intelectuali. Se puneau intrebari si se dadeau raspunsuri duhovnicesti. In acel moment a intrat in sala si Parintele Cleopa. Invitatii s-au sculat in picioare si, cerand binecuvantare, asteptau ca parintele sa le vorbeasca cuvant de folos.

Fiind rugat, Parintele Cleopa a inceput sa le spuna un cuvant de la Sfintii Parinti despre cinstirea Maicii Domnului. In timp ce vorbea el, deodata s-a savarsit o minune!

Icoana mare a Maicii Domnului din perete, pe care era inchipuit si Proorocul David, a inceput sa se clatine tare timp de cateva minute si sa scoata un sunet ca de harpa. Parintii si credinciosii adunati in sala, fiind cuprinsi de emotie, nu stiau ce minune sa fie aceasta. Unii plangeau, altii isi faceau cruce, altii se inchinau la icoana Maicii Domnului, iar altii se rugau cu lacrimi, fiind cuprinsi de uimire. Dintre toti, Arhimandritul Benedict Ghius a fost cel mai mult miscat, repetand mereu: ''Maica Domnului? Maica Domnului? O minune!? O minune!''

Dupa cateva minute, icoana s-a oprit pe loc, pendulul batea normal si toti, cuprinsi de emotie, se rugau la Maica Domnului sa aiba mila de tara si de poporul roman. Aceasta minune a Maicii Domnului cu Pruncul in brate a intarit mult in credinta pe toti cei ce erau de fata, mangaindu-le sufletul.

Dupa ce Parintele Cleopa si-a incheiat cuvantul, au cantat cu totii axionul Maicii Domnului si s-au retras fiecare cu gandul la minunea savarsita. Cei mai multi au considerat ca prin aceasta minune Maica Domnului a binevoit sa arate un semn de imbarbatare si de mangaiere pentru binecredinciosii crestini, intr-un moment in care urmau sa vina grele incercari peste tara noastra.

Spunea Părintela Arsenie:
''Când eram copil, în casa mamei mele era o Icoană a Maicii Domnului care-mi plăcea foarte mult.
Odată am întrebat-o pe mama :
-De ce îmi place aşa de mult acea icoană ?
Iar ea mi-a spus :
-Ei, dragul meu , cât te-am purtat în pântece , foarte mult m-am uitat şi m-am rugat la această icoană''.
Altă dată ne-a spus :
''Mama mea când a rămas însărcinată cu mine s-a uitat la Icoana Maicii Domnului şi a pictat-o în inima ei . A pictat-o rugându-se la Maica Domnului , cum se rugau Sfinţii Ioachim şi Ana :
''Maica Domnului , îţi cer un copil , fie parte bărbătescă fie parte femeiască , care să îţi slujească Tie , Maicii Domnului şi Domnului Iisus Hristos . Nu pentru mine îl cer''.
După ce-am terminat studiile , mama credea că am să mă stabilesc ca orice om la casa lui . Când a aflat ce intenţii aveam (să se călugărească -n.n), mi-a luat capul în mâini , m-a sărutat şi m-a binecuvântat zicându-mi: -O , dragul meu şi scumpul meu , de când mă rog eu pentru asta !"
De aceea a fost Părintele Arsenie omul lui Dumnezeu, pentru că a fost cerut prin rugăciune , crescut cu rugăciune.

Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani”
 

http://www.crestinortodox.ro/comunit...424/102473.jpg

Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” este prăznuită pe 1 septembrie.

Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” este o copie a renumitei Icoane a Maicii Domnului „Ilyin-Cernigov” (16 aprilie), care a fost găsită la Mănăstirea Sfânta Treime – Ilyin de lângă Cernigov, pe dealul Boldina, loc în care în secolul al XI-lea, Sfântul Antonie de la Lavra Peșterilor a petrecut o perioadă în lupta sa duhovnicească.

Sfântul Dimitrie al Rostovului a descris minunile săvârșite de această icoană în cartea sa „Lâna rourată”. El a scris în concluzie: „Sfârșitul broșurei, dar nu și al minunilor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru cine le poate număra”. Harul revărsat prin această icoană, se manifestă deasemenea și prin copiile sale

http://www.crestinortodox.ro/comunit...424/102474.jpg

Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” a fost pictată la mijlocul secolului al XVIII-lea și a fost dăruită Lavrei Sfintei Treimi - Serghiev în 1852 de către Alexandra Grigorievna Philippova, care a avut-o în grijă pentru un sfert de secol. Icoana fusese dată ei de către preotul Ioan Alecseev, care la rândul său o primise de la unul din călugării Lavrei Sfintei Treimi - Serghiev.

Cu binecuvântarea iconomului lavrei, Arhimandritul Antonie (+ 1 mai 1877), icoana a fost așezată în biserica proaspăt sfințită din peștera Sfântului Arhanghel Mihail, căpetenia oștilor cerești, care a fost sfințită în data de 27 octombrie 1851 de Sfântul Filaret, Mitropolitul Moscovei (19 noiembrie), cel care a jucat un rol important şi în construirea schitului Ghetsimani.

În acest chip, icoana a fost legată de marii sfinți ai Bisericii Ruse precum Sfântul Antonie al Peşterilor, Cuviosul Serghie de Radonej, de părinţii acestuia Kiril şi Maria (28 septembrie), și de asceți ai sec. XIX. Harul providențial vine în continuare prin Icoana Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani”.

http://www.crestinortodox.ro/comunit...424/102475.jpg

Este remarcabil faptul că prima minune săvârșită de această icoană, a fost în prima zi a anului nou bisericesc (1 septembrie 1869), atunci când o femeie simplă de douăzeci și opt de ani din provincia Tula, Tecla Adrianova, a fost vindecată după o paralizie totală ce a durat nouă ani.

Ea a locuit la azilul de lângă Peșteri și mai apoi chiar în lavră și în timpul sărbătorii Adormirii Sfântului Serghie (25 septembrie), Tecla și-a revenit complet. Sfântul Inochentie, Mitropolitul Moscovei (6 octombrie și 31 martie), a aflat despre minune de la fiica sa duhovnicească, maica Polixenia, iconomă la Mănăstirea Sihăstria Borisov. La sărbătoarea Sfântului Serghie, el s-a întâlnit cu Tecla și i-a cerut detalii despre vindecare. La data de 26 septembrie 1869, Sfântul Inochentie a sosit la Schitul Ghetsimani și a dat binecuvântare pentru alcătuirea unui Paraclis care să fie săvârșit înaintea icoanei proslăvite. Astfel a recunoscut-o oficial ca făcătoare de minuni, el însuși rugându-se cu lacrimi înaintea ei.

Până la 26 septembrie, trei vindecări avuseseră deja loc, și o serie întreagă de minuni în luna noiembrie a aceluiași an. Vești despre minunile săvârșite de icoana Maicii Domnului s-au răspândit cu o rapiditate neobișnuită. Epuizați de suferințe și boli, însetați după vindecare trupească și sufletească, oameni din diferite clase sociale, au venit cu credință neclintită la icoana făcătoare de minuni, iar mila Domnului nu i-a părăsit.

Până la începutul secolului al XX-lea, au fost întregistrate peste 100 de minuni. De o asemenea cinste au beneficiat și asceții de la Schitul Ghetsimani, schimonahul Filip (+ 18 mai 1868), întemeietorul mănăstirii din peșteri și cei trei fii duhovnicești ai săi, ieroschimonahul Ignatie (+1900), Porfirie (+1905?) și Vasile (+1 aprilie 1915). Ei au păstrat cu dragoste profundă, Icoana „Cernigov-Ghetsimani”, pictată de bătrânul ieromonah Isidor (+ 3 februarie 1908).

La început, prăznuirea icoanei a fost stabilită la 16 aprilie, în aceeași zi cu Icoana Maicii Domnului Cernigov - Ilyn. Însă mai târziu, a fost transferată la 1 septembrie, data proslăvirii sale.

În prezent, există copii ale Icoanei Maicii Domnului „Cernigov-Ghetsimani” la Lavra Sfintei Treimi – Serghiev. Ele se găsesc în Biserica Sfântul Serghie, în trapeza mănăstirii și în porticul Catedralei Sfintei Treimi, pictată de bătrânii din Schitul Ghetsimani și din Mănăstirea Sihăstria Sfântului Zosima.

Icoana Maicii Domnului din Manastirea Hadambu
 

http://cultural.bzi.ro/public/upload...41/icoana.jpeg

Icoana Maicii Domnului din Manastirea Hadambu a fost zugravita in anul 1938, de catre preotul Octavian Zmau, din orasul Roman. Icoana a fost donata „Schitului din Dealul Mare”, cum mai este cunoscuta Manastirea Hadambu, de catre ieromonahul Iov Mazilu, egumenul schitului.

Grija pe care o are Ocrotitoarea noastră pentru iertarea păcatelor noastre!
 

Un păcătos şi-a rânduit ca pravilă în fiecare zi să se roage de câteva ori către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu repetând cuvintele Arhanghelului Gavriil: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har”. Odată, pregătindu-se să meargă la lucrul său lumesc, s-a îndreptat către icoana Preasfintei Născătorei de Dumnezeu ca, mai înainte, să se roage după obiceiul său, iar apoi să meargă la lucrul său.

Şi iată, când a început să se roage după obicei, deodată l-a cuprins frica – mai presus de firea sa, vede cum chipul de pe icoană se mişcă şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i se arată vie împreună cu Fiul Său, pe Care Îl ţine în preacuratele ei mâini… Pruncului dumnezeiesc i se deschiseseră răni pe mâini, pe picioare şi pe coastă şi din răni curgea sângele în şiroaie, exact ca pe cruce… Văzând acest lucru, păcătosul s-a îngrozit şi a strigat: – O,Doamne! Cine a făcut aceasta ?.
Maica Domnului i-a răspuns: – Tu şi ceilaţi păcătoşi; voi Îl răstigniţi din nou pe Fiul Meu cu păcatele voastre, ca iudeii. Atunci păcătosul a izbucnit în plâns şi a spus: – Miluieşte-mă, o, Maica milostivirii!. Iar Ea a răspuns: – Voi mă numiţi pe mine Maica milostivirii, dar prin faptele voastre mă batjocoriţi şi mă supăraţi. – Nu, Stăpână!, a strigat păcătosul. Să nu fie aceasta !Să nu biruiască răutatea mea bunătatea ta nespusă şi milostivirea ta! Tu Singură eşti nădejdea şi mijlocitoarea tuturor păcătoşilor! Fie-ţi milă, Maica Bună ! Roagă-l pentru mine pe Fiul Tău şi Făcătorul meu!

Atunci Preamilostiva Maică a început să Îl roage pe Fiul Său, zicînd: – Fiul meu cel bun! Pentru iubirea mea , miluieşte-l pe acest păcătos!. Iar Fiul a răspuns: – Să nu te superi, Maica Mea,că nu te voi asculta.Şi Eu L-am rugat pe Tatăl să ia de la Mine paharul suferinţelor şi El nu M-a ascultat. Maica Domnului a spus: – Adu-ţi aminte, Fiule, de sânii cu care Te-am hrănit şi iartă-l!. Însă Fiul a răspuns: – Şi a doua oară L-am rugat pe Tatăl să-Mi ia paharul şi El nu M-a ascultat. Maica Domnului iarăşi a spus: – Adu-ţi aminte de durerile mele, pe care le-am îndurat alături de Tine când Tu erai pe cruce cu trupul, iar eu eram sub cruce şi inima mi-era rănită, căci trecuse sabia prin sufletul meu!. Iar Fiul a răspuns: – A treia oară L-am rugat pe Tatăl meu să ia paharul, însă nu a binevoit să Mă asculte. Atunci Maica Domnului s-a ridicat, L-a aşezat alături pe Fiul ei şi a vrut să se arunce la piciorele Lui… – Ce vrei să faci, o, Maica Mea? , a strigat Fiul. – Voi sta – a răspuns Ea- la picioarele Tale împreună cu acest păcătos până cînd îi vei ierta păcatele!.

Atunci Fiul a spus: – Legea îi porunceşte oricărui fiu să-şi cinstească mama, iar dreptatea cere ca dătătorul legii să fie şi împlinitorul legii. Eu sunt Fiul tău. Tu eşti Maica Mea şi Eu trebuie să te cinstesc,împlinind ceea ce Mă rogi: fie după dorinţa ta ! Acum se iartă acestui om păcatele de dragul tău! Iar ca semn al iertării, se vor închide rănile mele! Păcătosul s-a ridicat tremurând, s-a atins bucuros cu buzele de preacuratele răni ale Mântuitorului şi abia atunci şi-a revenit în fire. Când vedenia s-a terminat, el a simţit în inima sa şi frică şi bucurie.

Apropiindu-se de icoana Maicii Domnului, el i-a mulţumit şi a rugat-o ca, aşa cum a văzut în vedenie bunătatea Domnului că l-a iertat, tot aşa şi în veacul viitor să nu fie lipsit de această milă.
Şi de atunci el şi-a îndreptat viaţa sa şi a început să trăiască în chip plăcut lui Dumnezeu.

- Ia aminte – încheie această povestire Sfântul Dimitrie de Rostov – la grija pe care o are Ocrotitoarea noastră pentru iertarea păcatelor noastre!. Slavă milostivirii Ei, slavă bogăţiei binefacerilor Ei acum şi pururea şi în vecii vecilor! AMIN.

Vreau sa spun si eu despre o minune a Maicii Domnului, care m-a ajutat.
Am aflat de la un credincios, in aceeasi zi in care am dat mana cu el inainte de Crezul, la Biserica in timpul Sfintei Liturghii, despre Sfanta Mucenita Paraschevi faptul ca a fost vindecata la ochii raniti, minune infaptuita de catre Maica Domnului asupra Sfintei, si am aflat ca nu este tot una cu Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iasi.
Putin mai tarziu am aflat ca icoana pe care o aveam acasa de foarte mult timp nu era a Sf. Parascheva, ci a Sf. Mc. Paraschevi.
Aceasta a fost minunea, faptul ca eu am confundat mult timp icoana si puteam sa confund in continuare poate ani de zile. Am mai aflat si alte lucruri, poate importante, pe care din cauza nevredniciei mele nu mi le mai amintesc.
Dar aceasta minune s-a intamplat dupa fapte bune, rugaciuni zilnice catre Maica Domnului, si marturisirea constanta a credintei prin multe mijloace, de la inchinatul prin trecerea prin fata Bisericii, post, sarutarea icoanelor, si pana la a spune ca credinta ortodoxa este cea adevarata.
Credinta este mai mare si cand ai evlavie si cinstesti si alti Sfinti: Parintele Arsenie Boca, Sfantul Serafim de Sarov, Sfantul Nectarie, Sfantul Gheorghe, Sfantul Efrem cel Nou, Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava, Parintele Ilie Lacatusu, Sfanta Parascheva de la Iasi si alti Sfinti, dar si pe Ingerul Pazitor, macar prin rugaciuni.
Astazi este in calendar si Sf. Apostol Iacob al lui Alfeu, unul din cei 12 Apostoli.

Nu ma simt vrednica de ajutorul dat de Maicuta Domnului . O situatie fara iesire in toamna asta s-a rezolvat in mod miraculos ,desi cerusem mult mai putin ,ea m-a ajutat cum nici nu sperasem.S-a intamplat cu adevarat o minune.
Mi-au placut aceste versete din Paraclisul Maicii Domnului ,cel din Psaltire:
"Ce dar de multumită îti voi aduce ţie, pentru darurile tale, de care m-am învrednicit, şi pentru bunătatea ta cea nemăsurată? Pentru aceea slăvesc, cânt si măresc milostivirea ta cea negrăită, către mine."
Ce sa facem si noi in schimb pentru ajutorul primit ?
Cred ca Maica Domnului s-ar bucura sa fim mai buni.
Doamne ajuta !

Vreau sa multumesc Maicutei Domnului, Sfantului Inger Pazitor si Sfintilor apropiati pentru ajutorul primit de-a lungul timpului, si imi pare rau ca nu am multumit la timp de multe ori si cateodata am si uitat sa mai multumesc, pentru ca sunt nevrednic si din cauza pacatelor, si am si putine fapte bune. Cei credinciosi nu aducem cum se cuvine slava Preasfintei Treimi.
Slava lui Dumnezeu pentru toate, pe care ni le da.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu si alr tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ne pre noi, pacatosii.

Icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați”
 

Icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” este prăznuită pe 19 noiembrie.
Icoana Maicii Domnului cunoscută ca „Mângâierea celor necăjiți și întristați” este un triptic cu balamale ce datează din secolul al XVII-lea. Conform tradiției această icoană a aparținut Sfântului Patriarh Atanasie al Constantinopolului.
Sfântul și-a petrecut întreaga viață luptând pentru apărarea ortodoxiei, împotriva turcilor și iezuiților. Din ascultare el a luat de mai multe ori crucea, slujind ca Patriarh al Constantinopolului. În 1634, după ce a fost ales de sărbătoarea Bunei Vestiri a Maicii Domnului, a ocupat tronul patriarhal pentru doar patruzeci de zile, iar în 1652, pentru doar o jumătate de lună. După cea de-a treia plecare de pe tronul patriarhal, vlădica Atanasie s-a retras în Moldova, unde a găsit sprijin la curtea evlaviosului domnitor Vasile Lupu (1634-1653), care l-a trimis la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Nicolae” din Galaţi.
În anul 1653, patriarhul a plecat în Rusia pentru a strânge ajutoare pentru creștinii ce se aflau sub ocupație otomană. Aici, el a primit însemnate daruri de la Țarul Alexei Mihailovici (1645-1676) şi de la patriarhul Nicon (1652-1666).
În toate călătoriile sale, dar și în perioadele de retragere, inclusiv pe timpul șederii în Muntele Athos, vlădica a avut această icoană a Maicii Domnului cu el. Prin urmare, 1653 poate fi considerat anul în care prima icoană a Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a ajuns în Rusia.
În 1654, Sfântul Ierarh Atanasie a plecat din Moscova spre „patria” sa. La întoarcere a rămas în cetatea Lubnî (din Ucraina), unde s-a aşezat la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă” din Mgarsk.
Cunoscându-şi mai dinainte vremea sfârşitului, Sfântul Atanasie a alcătuit un testament prin care a împărţit darurile primite de la ţar mai multor mănăstiri şi biserici din Moldova, din Sfântul Munte Athos şi din Muntele Sinai. A rânduit de asemenea a se aduce daruri şi la Mănăstirea „Sfântul Nicolae” din Galaţi.
Sfântul Atanasie a adormit în Domnul la 5 aprilie 1654, a treia zi de Paşti, ținând Sfânta Evanghelie în mâini. În conformitate cu practica înmormântării patriarhilor răsăriteni, Atanasie a fost înmormântat în biserica Mănăstirii din Mgarsk, așezat pe jilț, ținând în mână cârja. Opt ani mai târziu, când în urma unei vedenii minunate s-a deschis mormântul, cei prezenți au constatat că trupul Sfântului Atanasie era întreg și neputrezit.
În anul 1662, Sfântul Ierarh Atanasie a fost canonizat, cu dată de prăznuire 2 mai.
După adormirea sfântului, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a fost dusă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, unde a rămas până în octombrie 1849, când a fost înființat schitul rusesc Sfântul Andrei. Atunci, Mitropolitul Grigorie care se retrăsese la Vatoped, a oferit această icoană ca binecuvântare către schitul nou înființat. Icoana a fost așezată în chilia întemeietorului, părintele Visarion. Înainte de a muri, el a binecuvântat pe frați cu icoana Maicii Domnului spunând: această icoană ar putea fi pentru voi (o sursă de) bucurie și mângâiere în necazuri și întristări.
În 1863, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” s-a proslăvit prin nenumărate minuni în ținutul rusesc Vyatsk, atunci când ieromonahul Paisie venise din Athos pentru a colecta donații, aducând cu el și icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Acum, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” se află în Catedrala Sfântul Nicolae din Sankt Petersburg. O dovadă a puterii făcătoare de minuni a icoanei, există în Rusia ortodoxă contemporană. În Mănăstirea Sfântul Alexie din Voronej se află o copie a icoanei athonite, ce poartă inscripția: „această icoană a fost pictată și sfințită în Mănăstirea rusească Sfântul Ioan Gură de Aur din Sfântul Munte Athos, în timpul păstoririi ieroschimonahului Kiril (1905).”
În anul 1999, la scurt timp după ce icoana a fost restaurată, a început să izvorască mir. Într-o zi din luna iulie, din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu au curs râuri de lacrimi de mir.

https://fbcdn-sphotos-f-a.akamaihd.n...c3b56a13c13b71

La Schitul Rarău este o icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, pe care a readus-o Părintele Onufrie în schit, pe când era egumen.
Odată, fiind hram la Schitul Rarău, nişte hoţi au vrut să prade noaptea mănăstirea. Pe când se sfătuiau ei cum să facă, fiind pe o punte deasupra unei ape, s-a rupt balustrada punţii şi au căzut toţi în apă, lovindu-se şi rănindu-se. Apoi au mers toţi la mănăstire, spunând egumenului, Onufrie, ce voiau să facă şi ce au păţit.
Cât a stat egumen la schitul Rarău, Părintele Onufrie n-a vrut să tragă curent electric şi nici maşină n-a vrut să cumpere pentru schit. Aveau o căruţă şi cu aceea se duceau în sat şi îşi aduceau cele de nevoie pentru schit. Tot în acea perioadă, părintele îşi făcuse un bordei nu departe de schit, iar după Utrenie mergea acolo şi se ruga până dimineaţa.
Zicea Părintele Onufrie că, pe când era stareţ la Rarău, era o troiţă pe drumul spre mănăstire. Primarul a spus să scoată crucea de acolo, dar nimeni n-a vrut să facă aşa ceva, decât numai un şofer de pe o maşină. Şi într-o dimineaţă a legat crucea de maşină şi a scos-o din pământ. Seara, acel şofer trebuia sa vină cu muncitorii. Şi nu departe de locul de unde scosese troiţa, s-a răsturnat maşina. Toţi au scăpat nevătămaţi, numai şoferul a fost prins sub cabină şi a ars de viu acolo. Nimeni nu l-a putut scoate.
Arhimandrit Ioanichie Bălan

Icoana care s-a pictat singura
 

In timpul ridicarii Manastirii romanesti Prodromu , de pe Muntele Athos ( 1852-1866 ) , parintele staret Nifon era preocupat de " dobandirea unei sfinte icoane a Maicii Domnului care sa fie spre mangaierea confratimei si a vizitatorilor , totodata protectoare si de grija purtatoare acestei sfinte noi Monastiri ".
Chiar daca a vorbit cu multi pictori de pe Athos , parintele nu a gasit nici unul atat de iscusit incat sa-si asume aceasta responsabilitate . Intamplarea a facut , insa , ca parintele Nifon sa vina cu treburi in Romania , la Iasi . Aici l-a cunoscut pe un anume Iordache Nicolau , zugrav evlavios , dar cu mainile cam tremurande de batranete . El s-a invoit ca , ajutat de post si rugaciune , sa picteze o icoana a Maicii Domnului, cu Pruncul in brate . Dupa cateva zile de osteneala , a terminat de zugravit vesmintele si celelalte parti ale icoanei , lasand la urma Sfintele Fete . Cand s-a apucat si de reprezentarea chipurilor , insa lucrurile s-au complicat . Oricat se straduia , nu reusea sa le zugraveasca bine .Azi asa , maine la fel , pana cand pictorul s-a mahnit peste masura si a cazut in pacatul deznadejdii . In loc sa-i iasa mai bine , Sfintele fete parca se schimonoseau si mai tare . Ca si cand Dumnezeu si Maica Domnului n-ar fi vrut ca noul lacas , Prodromu , sa aiba un dar si o mangaiere duhovniceasca.
Dupa cateva zile si nopti de rugaciuni , s-a intamplat minunea . Intr-o dimineata , in timp ce lua panza de pe icoana , pentru o ultima incercare , pictorul a cazut in genunchi , proslavind pe Maica Domnului . Chipurile pentru care se chinuise atata amar de vreme erau indreptate , luminoase , pline de har dumnezeiesc . Icoana se pictase singura peste noapte !

Minuni săvârşite de icoana Maicii Domnului Pantanassa – vindecătoarea de cancer
 

• Pe data de 30 septembrie 1990, ieromonahul Evdochim, duhovnicul Schitului vatopedin Sfântul Dumitru, după ce s-a închinat la icoane împreună cu ceilalţi monahi, în timpul stihoavnei de la Vecernie, s-a aşezat în locul său, în strana aflată în faţa icoanei Pantanassa. Deodată, a văzut limpede cum din icoană ies nenumărate raze de lumină. L-a întrebat apoi pe ieromonahul care şedea alături dacă vede şi el lumina şi razele care ies din icoana Maicii Domnului. Acesta îi răspunde că nu vede, şi îndată strălucirea razelor a încetat. „Razele acelea şi lumina care ieşeau din icoana Maicii Domnului Pantanassa mi-au bucurat inima, căci după 60 de ani în Sfântul Munte m-a învrednicit Născătoarea de Dumnezeu să văd o asemenea minune”, a mărturisit Părintele Evdochim.
• Prezvitera Andrula Papahristodulu din Nicosia, Cipru, ne relatează următoarea întâmplare petrecută către sfârşitul anului 1990. Într-o noapte, pe când dormea, a scos un geamăt puternic, s-a întins şi, cu ochii deschişi, a intrat în comă. Membrii familiei au crezut că a murit. După primul ajutor, a început să dea semne de viaţă. La spital i s-au făcut multe analize, câteva zile în şir, şi s-a descoperit astfel că avea tumoră pe creier, trebuind operată de urgenţă. După ce s-a spovedit şi i s-a făcut Sfântul Maslu, s-a dus la operaţie cu încredere în Maica Domnului Pantanassa a cărei icoană o avea — chiar şi la spital — mereu cu dânsa. În timpul operaţiei, însă, nu s-a reuşit extirparea completă a tumorii, existând câteva rămăşiţe. Din cauza aceasta, avea mari greutăţi (ameţea, nu putea să meargă şi să vorbească bine, o deranjau foarte mult zgomotele). A ieşit însă din spital, deoarece se apropia sărbătoarea Crăciunului. Într-o zi, pe când se afla întinsă pe pat, iar deasupra capului avea icoana Pantanassa, a simţit o bună mireasmă inexplicabilă care a durat în jur de 10 minute, devenind din ce în ce mai puternică. La început, membrii familiei nu au simţit nimic. Apoi şi-au dat seama şi ei de mireasmă şi au înţeles, emoţionaţi, că era vorba de cercetarea Maicii Domnului. După câteva zile, mireasma s-a repetat, lucru care a convins-o pe bolnavă că Maica Domnului o va vindeca.
Mergând din nou la spital pentru examinare, medicul a venit la dânsa cu rezultatul tomografiei şi a întrebat-o mirat: „Aţi urmat vreo terapie în afara spitalului?”
„Nu” i-a răspuns bolnava.
„Bine, dar pe tomografie nu se vede nimic!”
Atunci bolnava i-a mărturisit că se aştepta să nu mai găsească nici o urmă de tumoră şi le-a povestit ce se întâmplase. Medicul i-a răspuns: „Şi eu cred în minunile Maicii Domnului, pentru că mi-a vindecat şi mie fetiţa de 4 ani care suferea de leucemie, iar cum este sănătoasă”. Astăzi prezvitera este complet restabilită şi îi mulţumeşte Maicii Domnului pentru minune.
• La Centrul Oncologic Infantil din Moscova era internat un băieţel de 8 ani pe nume Mihail Iacunin din oraşul Toliati, suferind de cancer la ochi. La capul patului său, în stânga, se afla o iconiţă de hârtie a Maicii Domnului, copie a icoanei Pantanassa. Pe data de 11 noiembrie 1991, mama băiatului, care stătea alături şi se ruga Maicii Domnului pentru vindecarea băiatului împreună cu o prietenă pe nume Claudia Ohartina, a văzut cum din icoană ies raze de lumină. Peste câteva zile însă, în timpul nopţii, mama băiatului a constatat cu durere că inima lui Mihail încetase să mai bată. A alergat după infirmieră. Întorcându-se împreună, în timp ce pe culoar şi în salon era întuneric, au văzut cum din icoană două raze de lumină se îndreaptă către trupul copilului mort. Îndată inima băiatului a început din nou să bată. Acest caz a determinat Patriarhia Moscovei să invite o delegaţie vatopedină, în frunte cu Arhimandritul Efrem, pentru a aduce la Moscova două copii ale icoanei Pantanassa (la dimensiunile celor aduse în România). Recent, o nouă copie a fost dusă la Mănăstirea Valaam, cu două luni înainte de pelerinajul icoanelor Pantanassa în România.
• Pavel Ipaspistis din Drama, Grecia, scrie: „Am vizitat mănăstirea Vatopedi în vara anului 1994. Ghidul mănăstirii ne-a vorbit despre icoana Pantanassa care vindecă bolile de cancer. Deoarece mama mea avea o astfel de problemă a pielii feţei, m-am rugat în faţa icoanei Maicii Domnului, în genunchi, ca să o vindece, promiţându-i că voi lăsa la icoană cruciuliţa mea de aur. Plecând de la mănăstire, am luat cu mine ulei de la candelă pe care l-am dat mamei. După ce s-a uns cu acel ulei, cancerul de piele a cedat. Mergând din nou la spitalul din Drama pentru obişnuita cauterizare, i s-a spus că nu mai este nevoie, pentru că tumora nu mai există. De atunci, mama s-a vindecat complet.”
• N. Papaevripidis, refugiat din Morfu, Cipru, scrie: „Mama mea se afla la spitalul «Macarios» din Nicosia, suferind de cancer în regiunea rinofaringiană, cu multiple hemoragii din nas şi din gât. Cancerul a fost certificat şi prin biopsii şi analize. Peste două zile trebuia operată. Seara eram acasă şi mă uitam la televizor. Era o emisiune a canalului «Logos» şi vorbea Egumenul Sfintei Mănăstiri Vatopedi, Arhimandritul Efrem. La un moment dat, a menţionat minunile icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Imediat mi-am făcut cruce, m-am rugat Maicii Domnului şi i-am făcut o făgăduinţă. Toate acestea se petreceau în februarie 1995. A doua zi o echipă de medici a spitalului «Macarios» au venit la patul mamei pentru control. Şeful comisiei de examinare, stupefiat, a strigat către ceilalţi: «Credeţi în minuni? Nu mai are nimic!» Într-adevăr, se vindecase complet, nemaifiind nevoie de operaţie. Mama se numeşte Evdochia Papaevripidis, are 80 de ani şi locuieşte la Limassol, Cipru”.

Minuni săvârşite de icoana Maicii Domnului Pantanassa – vindecătoarea de cancer
 

• Panaghiotis Iconomu din Larisa, Grecia, ne scrie în ziua de 22 decembrie 1995: „Vă scriu despre o minune care mi s-a întâmplat mie, nevrednicului, prin intermediul icoanei Maicii Domnului Pantanassa. Sufeream de o boală la ambele urechi, din care ieşea un lichid cu miros dezgustător. De asemenea, aveam o mâncărime insuportabilă. Când, cu harul Maicii Domnului, am venit la Mănăstirea Vatopedi în februarie 1995, am auzit de la stareţul mănăstirii o minune a icoanei Pantanassa. În aceeaşi clipă, nădejdea mântuirii mele s-a îndreptat către uleiul făcător de minuni de la candela icoanei Pantanassa şi i-am făgăduit Maicii Domnului că, dacă mă fac bine, voi lăsa la icoană crucea mea de aur de la botez. După un interval de trei luni de zile, mirosul urât din urechi a dispărut, diminuându-se şi mâncărimea. Astăzi, când vă scriu, sunt complet vindecat şi îi dau slavă lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Sale”.
• În ziua de 18 martie 1996, o femeie i-a povestit protopopului Artemie Vladimirof, proestamenul Bisericii Tuturor Sfinţilor din Crasanoe Selo, Moscova — unde a fost adusă una din copiile icoanei Pantanassa — un caz petrecut în familia ei după rugăciuni stăruitoare în faţa icoanei. Fiul său se droga de mulţi ani cu narcotice foarte puternice. Toate încercările de a-l face să renunţe la ele au rămas zadarnice. Într-o zi, când femeia s-a întors acasă după ce se rugase la biserică în faţa icoanei Pantanassa, fiul său i-a cerut să-i dea din aghiazma care tocmai se sfinţise la icoana Maicii Domnului, spunându-i totodată că s-a hotărât să întrerupă definitiv narcoticele şi că vrea să urmeze o profesie prin care să ajute pe cei dependenţi de droguri. De atunci au trecut trei luni. La examenul medical, doctorii au constatat absenţa desăvârşită a urmelor a droguri şi regenerarea completă a organismului tânărului. Acum, acesta urmează cursuri de calificare la Centrul Oncologic din Moscova. Așa l-a salvat Maica Domnului pe acest tânăr de la moarte.
• Liudmila avea o tumoră malignă, de dimensiunea unei măsline, în regiunea feţei, tumoră care a dispărut complet după ce s-a uns pe faţă cu ulei în timpul săvârşirii Paraclisului icoanei Pantanassa la biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova (martie 1996).
• Nadejda, din Moscova, a suferit un traumatism al coloanei vertebrale (compresiune articulară cu deplasare). Era chinuită continuu de dureri şi nu putea face nici douăzeci de paşi. De asemenea, suferise un traumatism al mandibulei şi avea o eczemă pe faţă. După ce s-a rugat în faţa icoanei Pantanassa, s-a vindecat complet (iunie 1996).
• O credincioasă citea zilnic Paraclisul icoanei Pantanassa în biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova pentru rudele sale atee. La puţină vreme, aceştia au început să frecventeze biserica (august 1996).
• Niki Anniva din Pafo, Cipru, ne scrie în 5 septembrie 1996: „Acum două zile, am sunat la Mănăstirea Vatopedi ca să-mi faceţi un Paraclis la icoana Maicii Domnului Pantanassa (slăvit să-i fie numele!) pentru că aveam un chist ovarian mare, iar medicul mi-a spus că e nevoie de operaţie. M-am speriat tare, deoarece mama mea a murit anul trecut de cancer uterin. Astăzi însă, mergând la medic, mi-a spus că nu am nimic şi că nu mai este nevoie de intervenţie chirurgicală, deoarece chistul a dispărut. Bucuria mea nu se poate descrie! Slăvit să fie Domnul!”

Minuni săvârşite de icoana Maicii Domnului Pantanassa – vindecătoarea de cancer
 

• Moscova, decembrie 1996. Liuboi avea cancer uterin şi medicii i-au propus intervenţie chirurgicală. A venit îndată la biserică pentru a participa la Acatistul icoanei Pantanassa. Înainte de operaţie, la examenul medical, s-a descoperit că dispăruse complet tumora uterină.
• Moscova, ianuarie 1997. Iuri, în vârstă de 48 de ani, avea o slăbire totală a sistemului nervos. Rudele au început să citească pentru el Paraclisul Maicii Domnului la icoana Pantanassa. S-a vindecat complet.
• Moscova, aprilie 1997. Alexandru, de 20 de ani, avea tumoră pe creier. A început să se roage în faţa icoanei Pantanassa. Tumora a dispărut.
• Moscova, mai 1997. Victor avea o tumoră în ţesutul medular din coloana vertebrală. Mama lui a citit acatistul Pantanassei. La reexaminare nu s-a mai găsit nici o urmă a tumorii.
• Iunie 1997. Sofia, de 50 de ani, suferea de o formă rară de cancer şi medicii au propus-o pentru operaţie. La Centrul Oncologic din Moscova s-a certificat diagnosticul şi s-a propus urgent intervenţia chirurgicală. Femeia s-a dus la biserică, s-a rugat în faţa icoanei Pantanassa, iar acasă a continuat să citească Acatistul icoanei. După o lună de zile, la reexaminare, tumora nu a mai fost găsită.
• Moscova, iulie 1997. Maria avea cancer uterin. A citit Paraclisul Pantanassei şi în două săptămâni cancerul a dispărut.
• August 1997. Alexandru, din oraşul Ulianovsk, suferea încă din ianuarie 1997 de cancer la rinichi, vezica urinară şi prostată. A început să se roage la icoana Pantanassa. Peste puţin timp, la control s-a constatat că boala dispăruse complet.
• Moscova, septembrie 1997. Olga avea cancer uterin de gradul 4. A citit la biserică Paraclisul Pantanassei, iar acasă Acatistul icoanei, timp de 40 de zile. La control s-a observat dispariţia tumorii.
• Ianuarie 1998. Bisericii cu hramul Sfântul Ioan de Kronstadt din Udmurtia (lângă munţii Ural) i-a fost dăruită o copie după icoana Pantanassa şi ulei sfinţit la Paraclisul săvârşit în biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova. Astfel au avut loc multe vindecări de boli incurabile, iar astăzi se citeşte săptămânal Acatistul icoanei în biserică.
• Ianuarie 1998. Un tânăr se ruga în biserica Tuturor sfinţilor din Moscova pentru mama sa care suferea de cancer şi care citea şi ea, acasă, Acatistul icoanei. La puţin timp după aceea, cancerul a dispărut.
• Moscova, ianuarie 1998. Maria avea cancer la unul dintre sâni, care se umfla încontinuu. A cerut să i se facă Paraclisul icoanei Pantanassa la biserică. După trei zile s-a simţit mai bine, iar după o săptămână era complet vindecată.
• Moscova, februarie 1998. O femeie trebuia să facă operaţie pentru extirparea ganglionilor, însă nu dorea. A început să citească Acatistul icoanei Pantanassa. Peste trei zile s-a prezentat la medic, care i-a spus că nu mai are nimic şi că este complet sănătoasă.
• Moscova, martie 1998. Talina avea cancer intestinal. A făcut operaţie. La un control ulterior s-a constatat că tumora avea metastaze la ficat şi splină. Rugându-se în faţa icoanei Pantanassa, s-a vindecat complet.
• Moscova, primăvara anului 1998. Roman avea hepatită tip C, care îi provoca dureri de stomac şi somnolenţă. Mama lui se ruga în faţa icoanei Pantanassa şi îl ungea cu ulei din candela de la icoană. În scurt timp, tânărul s-a vindecat.
• Iunie 1998. O pruncă pe nume Ana era internată la Centrul Oncologic Infantil din Moscova, cu diagnosticul de cancer abdominal de gradul 3. Acasă, părinţii citeau Acatistul icoanei Pantanassa. Într-o lună de zile, tumora a dispărut.
• O tânără pe nume Ana a fost diagnosticată cu peritonită. A citit Acatistul Maicii Domnului Pantanassa şi s-a vindecat complet (Moscova, 7 iunie 1998).
• Un copil suferea de patru ani de lepră. Mama lui a citit Acatistul Maicii Domnului Pantanassa, a participat la Sfânta Liturghie în biserica Tuturor Sfinţilor şi a luat ulei de la candela icoanei, cu care l-a uns pe copil. Acesta s-a vindecat complet (Moscova, 13 august 1998).
• Alexandru din Moscova avea cancer la vezica urinară. După ce a citit Acatistul Pantanassei şi s-a uns cu ulei de la icoană, s-a vindecat (ianuarie 1999).
• Natalia Marinova, din Bulgaria, scria pe data de 24 februarie 1999, la Mănăstirea Vatopedi: „Am aflat de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care se cheamă Pantanassa şi m-am bucurat mult. Ştiu că vă rugaţi pentru oamenii care suferă de cancer. De aceea, am prins curaj şi m-am hotărât să vă deranjez, rugându-vă să mijlociţi pentru o femeie în vârstă care are cancer. Nepotul dânsei merge la biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul nostru. Acum câteva zile, am văzut la biserica din centrul oraşului Varna Acatistul Maicii Domnului Pantanassa (tradus în bulgăreşte), împreună cu icoana pe care o aveţi la mănăstire. I-am dus femeii bolnave Acatistul — femeia se numeşte Veselina — şi a început să-l citească. Astăzi, nepotul ei mi-a spus că, pe măsură ce citeşte Acatistul, Veselina se simte din ce în ce mai bine. De aceea m-am decis să vă scriu, ca să vă cer să vă rugaţi pentru dânsa…”.
• Un bărbat din Moscova, pe nume George, avea soţia bolnavă de cancer la sân. A citit Acatistul icoanei Pantanassa şi a luat ulei din candelă pentru soţie. În scurt timp, aceasta s-a vindecat complet (martie 1999).
• Angelica suferea de cancer. Medicii erau neputincioşi, nu se mai putea face nimic. A început să se roage în faţa icoanei Pantanassa şi s-a uns cu ulei din candelă în zona bolnavă, vindecându-se complet (Moscova, aprilie 1999).
• Micuţul Chiril Soprokov, în vârstă de 3 ani şi jumătate, din oraşul Oral, a fost diagnosticat de către medici cu leucemie. Părinţii lui au început să se roage fierbinte în faţa icoanei Pantanassa. După opt luni, băiatul s-a vindecat (4 iunie 1999).
• O femeie suferea de o boală gravă la pancreas. Medicii nu puteau face nimic. Fiica ei, Tania, a început să se roage la icoana Pantanassa şi, peste câteva zile, mama ei şi-a mai revenit. La reexaminare, medicii nu au mai găsit nimic (Moscova, iulie 1999).
• Preotul ortodox Efrem din Worchester, Massachusetts (USA), în epistola sa din 7 iulie 1999, scrie despre o întâmplare legată de o copie a icoanei Pantanassa, pe care a cumpărat-o de la Vatopedi pentru enoriaşii din parohia sa. Într-o duminică, a vizitat o femeie care nu se putea deplasa din cauza unui accident vascular cerebral. Nu suferea însă de cancer. Femeia locuia cu cele două fiice ale sale. La sosirea preotului, una dintre fete l-a întâmpinat bucuroasă. Cealaltă însă, Elisabeth, nici nu i-a vorbit, ci stătea lângă patul mamei cu ochii ţintuiţi în podea, legănându-se pe marginea patului. Preotul a crezut că fata se comportă astfel deoarece era supărată pe el. După ce a rostit rugăciunea de împărtăşire a bolnavei, a aşezat lângă dânsa, în pat, icoana Pantanassa. În acel moment, Elisabeth, ca şi cum s-ar fi trezit din reverie, l-a privit în ochi, i-a luat icoana din mâini şi a apropiat-o de bolnavă ca să o sărute şi au rostit împreună rugăciunile de împărtăşire. Apoi n-a mai scos nici un cuvânt şi, după Sfânta Împărtăşanie, a început iarăşi să privească podeaua şi să se legene pe pat. Întorcându-se acasă, preotul a sunat-o pe sora lui Elisabeth ca s-o întrebe despre comportamentul ciudat al acesteia. Tânăra i-a răspuns că, imediat după plecarea lui, Elisabeth a căzut dintr-o dată la pământ, fără simţire. Au dus-o repede cu ambulanţa la spital şi astfel au aflat explicaţia comportării sale: Elisabeth avea o tumoră mare pe creier, ca recidivă a unui cancer al sânului care stagnase de mulţi ani. Fata nu avea nimic cu preotul, însă nu putea vorbi şi nu se putea mişca din pricina crizei pe care o avea, cu excepţia momentelor în care s-a rugat împreună cu mama ei şi s-au închinat la icoană! După efectuarea tomografiei, medicii i-au acordat fetei doar câteva săptămâni de viaţă. La următoarea reexaminare s-a constatat însă că tumora a dispărut cu desăvârşire, medicii neputându-şi explica decât printr-o minune vindecarea fetei.

Minuni săvârşite de icoana Maicii Domnului Pantanassa – vindecătoarea de cancer
 

• Eugenia Constantinova avea nevralgie de trigemen, cu dureri insuportabile. A citit timp de 40 de zile Acatistul Maicii Domnului Pantanassa, a mers la Sfânta Liturghie în biserica Tuturor Sfinţilor din Moscova şi s-a uns cu ulei din candela icoanei, vindecându-se. Aceasta s-a petrecut în septembrie 1999.
• Lidia Biţcova Dimitrievna, din Moscova, avea o jenă în regiunea stomacului. După biopsie, a fost diagnosticată cu tumoră malignă, medicii propunându-i intervenţie chirurgicală. În final, operaţia a fost stabilită peste trei luni. În timpul acesta, femeia a citit zilnic Acatistul şi s-a uns cu ulei din candela icoanei Pantanassa. La următorul examen medical, cancerul dispăruse (7 septembrie 1999).
• Nina, din Moscova, suferea de o degradare profundă a organelor vitale (rinichi, pancreas, ficat). S-a chinuit vreme de șase ani, fără a afla vreun remediu. Cineva i-a spus despre icoana făcătoare de minuni Pantanassa. A mers la Liturghie şi apoi a cerut ulei din candela icoanei. La scurt timp, s-a vindecat complet (9 ianuarie 2000).
• Natalia Galiţ Gherknevna, din Orsk, regiunea Orenburg, avea cancer la piept. După citirea timp de 40 de zile a Acatistului Pantanassei, s-a vindecat (29 ianuarie 2000).
• Liudmila avea cancer la colon de gradul 4 şi tumori canceroase la uter şi ficat. După operaţie, medicii i-au acordat doar două săptămâni de viaţă. Muribunda a început să se roage fierbinte şi să cânte Acatistul Maicii Domnului în faţa icoanei Pantanassa. Acum, după trei ani de zile, Liudmila trăieşte şi îi dă slavă Atotîmpărătesei pentru minune (Moscova, februarie 2000).
• Valentina, din oraşul Orel, avea tumoră malignă. Medicii nu o puteau ajuta. A început să citească Acatistul Atotîmpărătesei. În scurt timp, tumora a dispărut (20 martie 2000).
• Lidia, din Munţii Altai, avea cancer la stomac. I s-a extirpat o porţiune bolnavă, însă cancerul s-a extins. A început să citească Acatistul şi să bea zilnic puţină aghiazmă sfinţită în timpul Paraclisului săvârşit la biserica Tuturor Sfinţilor. Metastaza a încetat. Acum este vie şi sănătoasă (mai 2000).
• Olga Axenova are o soră la Nijni Novgorod, care suferea de cancer gastric. Medicii au propus-o pentru operaţie. A început să se roage citind Acatistul Atotîmpărătesei şi, la scurtă vreme, s-a vindecat (27 septembrie 2000).
• Arhidiaconul Serghie Reinhardt, din oraşul belgian Silly, prezenta cancer în metastază, care atacase câteva organe interne. A trimis o scrisoare la biserica Tuturor sfinţilor din Moscova, unde se află copia icoanei Pantanassa, cerând să i se facă rugăciuni. După puţin timp, starea sănătăţii s-a ameliorat, iar în câteva luni s-a vindecat complet (14 ianuarie 2001).
(Mărturie athonită în România, Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi, Muntele Athos, 2004, 188-193)

O femeie oarecare, de neam bun şi îmbunătăţită, avea două fiice foarte frumoase pe care le sfătuia să-i urmeze ei la petrecerea cea după Dumnezeu, şi mai ales la multa evlavie pe care o avea faţă de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Iar după moartea bărbatului ei a sărăcit foarte şi nu avea cu ce să-şi mărite fetele ei. Deci se amăra, temându-se ca nu cumva să vândă cinstea lor din pricina sărăciei. Însă având credinţă către Dumnezeu, s-a dus cu dânsele la biserică şi stând înaintea Presfintei Născătoare de Dumnezeu a zis acesteia, cu lacrimi:
„Stăpâna îngerilor, Maica sărmanilor şi ajutătoarea săracilor, în îngrijirea şi sub acoperământul tău dau, din tot sufletul meu, pe aceste două sărmane fiice ca să le chiverniseşti; că nu pot să le păzesc eu fără de paguba sufletului şi a trupului, din sărăcia şi neajungerea mea. Şi tu, cu dumnezeiasca ta mai înainte purtare de grijă, după nemărginita ta milostivire să le acoperi şi să le păzeşti, ca să nu-şi întineze fecioria lor”.
Acestea zicând mama cea evlavioasă, a apucat mâinile fiicelor ei şi le-a apropiat de Sfânta icoană spre semn de legătură, ca să fie Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mama lor, din ceasul acela, şi ea mai mult nu. Aceasta făcând, s-a întors la casa lor.
Deci când s-au apropiat de uşă, iată un tânăr în chipul fulgerului, care ţinând o pungă plină de arginţi, îi zise ei: „Împărăteasa cea Cerească îţi trimite banii aceştia ca să chiverniseşti fiicele tale”. Luând femeia banii în dar, îngerul s-a suit în Ceruri, iar dânsa a căzut la pământ cu lacrimi, mulţumind Făcătoarei de bine celei bogat dăruitoare, pentru grabnicul ajutor şi grabnica sprijineală. Apoi cheltuind, le-a îmbrăcat pe fete şi le-a cumpărat cele de nevoie ale vieţii lor.
Însă vecinii cei răi, ştiind sărăcia lor cea dinainte, le grăiau de rău şi le huleau pe dânsele cu nedreptate şi cu ruşine, osândindu-le şi zicând cum că maica lor le-a vândut cinstea vreunuia din cei bogaţi şi a luat bani. Clevetirea aceasta cumplită auzind-o evlavioasa femeie, socotească fiecare câtă durere şi necaz a suferit! Şi pe cât timpul trecea, pe atâta şi osândirea creştea, încât s-a înştiinţat de aceasta toată cetatea. Deci mama lor, neputând să mai sufere cuvintele oamenilor, a zis fiicelor: „Duceţi-vă la Maica voastră cea milostivă, şi vă rugaţi bunătăţii ei cu lacrimi şi cu inimă smerită, ca să vă ajute să vă izbăviţi de gurile oamenilor, şi dacă vă veţi ruga cu neîndoită credinţă, vă va auzi pe voi Maica înduratului Dumnezeu cea mult milostivă, după cum şi mai înainte ne-a auzit şi ajutat”.
Deci ascultând ele învăţătura mamei lor, s-au dus la dumnezeiasca biserică, şi au făcut după cum le-a învăţat. Şi după ce s-au rugat în destul, vărsând lacrimi, cu credinţă fierbinte, s-au întors la casa lor, nădăjduind la Împărăteasa cea Atotputernică, că le va trimite ajutor din Cer, după cum s-a şi făcut. Că Împărăteasa, hrănitoarea săracilor, primind smerita rugăciune şi lacrimile nevinovatelor tinere, le-a ascultat pe dânsele şi cu minune le-a ajutat întru acest chip:
La un praznic, la care era tot norodul cetăţii în Mitropolie adunat şi dădea învăţătură un duhovnic, era şi femeia cea zisă mai sus, cu fetele ei. Şi iată pe la mijlocul învăţăturii, când se ostenise duhovnicul, văzură toţi un înger preafrumos, că a intrat pe o fereastră, ţinând în mâini două cununi frumoase şi minunate, alcătuite din flori de trandafir alb şi din alte flori prea bine mirositoare, şi zise aceste cuvinte către cele două copile, întru auzul tuturor: „Aceste două cununi de flori albe vi le-a trimis din ceruri Împărăteasa, pentru semnul fecioriei voastre”. Acestea zicând, a pus pe capetele lor cununile şi îndată s-a făcut nevăzut. Câtă veselie socotiţi, o!, ascultătorilor că au luat fecioarele şi câtă înspăimântare cei ce stăteau împrejur! A rămas învăţătura neisprăvită; au alergat Arhiereul şi boierii ca să sărute cununile cele cereşti şi, în scurt, tot norodul se întrecea, cine să cinstească pe fecioare mai mult; şi mai pe urmă decât toate, le-au petrecut până la casa lor. Însă ele nu s-au mândrit în deşert pentru această cinste ce li s-a făcut, ci cu multă smerenie au mulţumit Împărătesei celei vrednice de cinste.
Iar Arhiereul şi cei mai mari boieri au cheltuit averi nenumărate, zidind două mănăstiri prea frumoase în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi au hotărât pe o fecioară stareţă într-o mănăstire şi pe alta în cealaltă mănăstire. Şi petreceau ele cu aşa fapte bune şi viaţă minunată, încât multe fecioare de bun neam ale boierilor, nu numai din acea cetate, ci şi din alte cetăţi, auzind de vestea cea bună, şi de petrecerea cea plăcută lui Dumnezeu, au lăsat bogăţia cea curgătoare, cum şi slava cea deşartă şi au venit la ascultarea lor. Şi atâta au crescut aceste două mănăstiri, avându-le toţi în mare evlavie, încât socotea o mare fericire cineva, dacă s-ar fi învrednicit să se numere împreună cu această binecuvântata tagmă. Iar acele două starețe minunate s-au săvârşit cu sfinţenie, şi sfintele lor moaşte bine au mirosit; iar fericitele lor suflete s-au dus întru Împărăţia cea Cerească, pe care, o!, de ar da Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim. Amin.
(Din minunile Maicii Domnului , Editura Doxologia, Iași, 2013)

O dată, pe când Sfântul Grigorie se afla în rugăciune înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, i-a cerut călăuzire pentru sine și pentru fiii săi duhovnicești, cerând a fi luat sub ocrotirea ei, ca ea să înlăture orice piedică către liniștirea desăvârșită. El a mai rugat-o cu stăruință să ia asupra ei grija pentru toate nevoile lor lumești.
Ca răspuns la rugăciunea sa fierbinte, Maica Domnului i s-a arătat într-o vedenie, îmbrăcată smerit ca fecioarele, așa cum e zugrăvită în sfintele icoane.
Ea s-a întors către mulțimea purtătorilor de lumină care o însoțeau și le-a spus: „De acum veți fi slujitorii lui Grigorie și ai ucenicilor săi, dându-le cele de trebuință!”.
Apoi Grigorie și-a venit întru sine, bucuros că rugăciunea i-a fost împlinită așa de iute și cu atâta bunăvoire. Mai târziu avea să spună: „Din clipa aceea, am găsit cu ușurință toate cele trebuincioase trupului, oriunde ne-am aflat”.

Un mare rol a jucat în chip minunat Născătoarea de Dumnezeu în viața lui Hristos cu simplitatea firii ei, cu înțelepciunea inimii ei și cu deplinătatea voinței și curăției ei. Când a încercat arhiereul pe Iosif și pe Născătoarea de Dumnezeu, s-a uimit de deplinătatea curăției, a sfințeniei și neprihănirii vieții ei. Nu exista nimic care să scindeze existența ei, fiindcă numai păcatul, adică apostazia omului de la Dumnezeu, scindează pe om. Dar ea, precum și Iosif, au fost aflați fără de pată[1]. Acest lucru era începutul deplinătății lui Hristos întru Care ne aflăm și noi sinele nostru și simțim deplinătatea sfințeniei și desăvârșirii lui Dumnezeu.

Preasfânta nu a făcut nimic altceva pe pământ decât a slujit kenoza și ascunderea lui Dumnezeu, ca să putem și noi a-L avea fără să reacționăm împotrivă. Să vedem un exemplu. Este cu putință ca uneori să vrei un sfat sau să ai nevoie de o binecuvântare sau chiar de ceva bani. Dar fiindcă tu ai ceva împotriva mea, eu voi da prietenului tău sau oricui altcuiva ca să-ți dea cele ce ai nevoie. Tu atunci le primești, îi săruți mâna și, plângând, îi spui: „M-ai salvat astăzi”. Le vei primi, fără să știi că în spatele prietenului mă ascund eu. Ceva asemănător face și Dumnezeu.

Ascunzișul acesta îl întâlnim și în Taine. Se ascunde Dumnezeu în spatele mirosului, gustului și vederii pâinii și vinului, în spatele lipsei de miros, de gust și de culoare al apei în agheasmă, în spatele untdelemnului și în spatele oricărei substanțe a fiecărei taine. A găsit înțelepciunea lui Dumnezeu acest mod, fiindcă omul nu ar putea altminteri să-L țină pe Dumnezeu. Dar luând aceste elemente ca pe o gustare, Îl ia pe Hristos, dumnezeirea.

Același ascunziș s-a petrecut și când Născătoarea de Dumnezeu a intrat în Sfânta Sfintelor. Fără să o înțeleagă, înlăuntrul ei se ascundea Hristos. Preasfânta nu știa felul în care ea L-a ascuns pe Hristos de toți. Ascunziș era de asemenea și adormirea ei. Nu știm modul în care a adormit Născătoarea de Dumnezeu, suflarea îngerilor, a sfinților, a oamenilor, adunarea apostolilor. Istoria Bisericii noastre nu relatează nimic. Numai sinaxarele vorbesc despre adormirea ei, dar ele își scot conținutul lor din cărțile apocrife. Dar în mod special, Născătoarea de Dumnezeu Îl ascunde pe Dumnezeu. De aceea a și slujit într-un mod atât de minunat și atât de tăcut pe Domnul. Nicăieri nu o vedem pe Preasfânta vorbind: chipul viu, adevărat, desăvârșit așa cum o voiește Biserica printr-o viață atât de ascunsă, încât nici măcar să nu pună întrebări în sinaxă. Numai la Bunăvestire Născătoarea de Dumnezeu a spus: „Cum va fi mie aceasta?” și la nunta din Cana a cerut să se petreacă minunea. Nicăieri în altă parte nu a vorbit, fiindcă luptele ei, lăuntrul ei, inima ei, tainele ei Îl ascundeau pe Dumnezeu.

Încă și parabolele și minunile lui, felul în care le-a făcut erau un ascunziș al dumnezeirii Lui, atât de puternic încât să poată evreii să spună că avea demon și că săvârșea minunile cu belzebul. În final, și profețiile Lui erau adevăruri atât de ascunse, încât nici astăzi nu putem încă să distingem ce voia să spună sau care profeție a lui privea distrugerea Ierusalimului și în care profeție Hristos se referea la distrugerea lumii, la cea de-a doua Venire.

După Domnul, Născătoarea de Dumnezeu era făptura cea mai desăvârșită care putea să tacă, chiar dacă ascundea înlăuntrul ei pe Dumnezeu. Nu este întâmplător că Dumnezeu a folosit o femeie în planul iconomiei Lui, cu toate că femeia tace mai greu. A reușit cu Preasfânta, de aceea și textele noastre conțin locuri care arată cât de aleasă era între toate femeile din veac. Au trebuit să treacă veacuri ca să se afle persoana Preasfintei ca să ascundă înlăuntrul ei pe Hristos. Viața ei ascunsă arată că toate faptele vieții ei sunt tainice și nu trebuie să fie cercetate, fiindcă omul nici nu poate purta descoperirea lor.

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul )

Viaţa Maicii Domnului în Tradiţia Bisericii şi în poveştile româneşti :


Sfinţii Ioachim şi Ana nu au avut copii până la bătrâneţe. Aşa că, deşi erau drepţi, credincioşi şi milostivi, jertfa lor, conform obiceiului iudeu, era primită ultima la templu. Îndurerat, Ioachim a plecat în pustie, să se roage Domnului pentru necazul său. Ana a rămas acasă în rugăciune. I s-a arătat îngerul Domnului, spunându-i că va naşte o fiică preabinecuvântată, prin care se va dărui mântuire lumii. Apoi, îngerul Gavriil i-a dat vestea cea bună şi lui Ioachim.
După naştere, copila a fost crescută de părinţi până la trei ani, când a fost dusă la Templu, după făgăduinţă. Plin de Duh Sfânt, preotul Zaharia a dus-o pe Fecioara Maria în altar, în Sfânta Sfintelor, acolo unde nu avea voie nici o femeie. 12 ani a stat Fecioara Maria la Templu, rugându-se şi lucrând. Se spune că, în tot acest timp, îngerii au hrănit-o pe Preacurata numai cu hrană îngerească.
Când a crescut, preoţii au vrut să o căsătorească, după cum era datina, dar Sfânta Fecioară a refuzat, mărturisind că a făgăduit să-şi închine viaţa Domnului. Atunci, preoţii au hotărât să-i aleagă drept soţ ocrotitor pe acel bărbat vârstnic, credincios, al cărui toiag pus în Sfânta Sfintelor peste noapte va înverzi. Aşa i-a fost ales drept logodnic Sfântul Iosif.
Iosif a dus-o pe Maria în Nazaret, ca stăpână a casei şi a familiei sale. Deşi de neam împărătesc, Iosif era dulgher sărac. Maria trăia retrasă, ca la Templu. Dar, deşi era obişnuită din Templu să vorbească cu îngerii în rugăciune, vestea cea bună adusă de Arhanghelul Gavriil a uimit-o. Totuşi, a acceptat să se facă voia Domnului, învrednicindu-se, prin smerenie, să devină mama Mântuitorului întregii lumi.
O poveste românească spune că Fecioara Maria s-a dus la fântână să aducă apă. Acolo a găsit o iconiţă nespus de frumoasă. A luat-o, să o arate părinţilor ei, dar a văzut-o vizitiul lui Irod şi a vrut să i-o ia. Ba a legat-o şi de cai, să o rupă, să-i rămână iconiţa. Maria a scăpat, caii s-au speriat şi au fugit. S-a întors veselă acasă, dar n-a mai găsit iconiţa în sân, unde o ascunsese. Dar de la acea iconiţă a ştiut că o să nască un prunc…
Îngerul Gavriil o anunţase pe Maria că Elisabeta va naşte şi ea un prunc, deşi era în vârstă. Maica Domnului s-a dus să o vadă şi pruncul a săltat în pântecele Elisabetei. Plină de Duh Sfânt, Elisabeta a proorocit venirea lui Dumnezeu în trup. Dreptul Iosif a fost tulburat observând că Maria va naşte un prunc, dar îngerul i s-a arătat şi a confirmat zămislirea Domnului de la Duhul Sfânt.
Apoi, Iosif şi Fecioara Maria au fost nevoiţi să meargă la Betleem, pentru recensământul făcut de romani. Lângă Betleem, într-un staul amenajat într-o peşteră, S-a născut Mântuitorul lumii.
Povestea spune că, în Vifleem, Maica Domnului a nimerit la casa lui Crăciun, un om tare rău, şi s-a rugat să-i dea şi ei un locuşor, să nască. Crăciuneasa, miloasă, a primit-o în grajd, de teama bărbatului ei. Aici erau un bou şi un cal. Boul a mâncat ce a mâncat, apoi s-a aşezat şi a prins să rumege. Calul, nesătul, după ce şi-a ronţăit porţia, a mâncat şi fânul cu care Maica Sfântă Îl învelise pe Prunc. Mâniată, Maica Domnului l-a blestemat să nu se sature decât o dată pe an, de Ispas, iar pe bou l-a binecuvântat să mănânce puţin şi să fie mereu sătul. Apoi, s-a întors Crăciun şi, furios că nevasta a dat adăpost unei străine, i-a tăiat mâinile. Dar Maica Domnului i-a lipit mâinile la loc. Speriat, Crăciun şi-a cerut iertare, devenind, se zice, primul creştin…
La patruzeci de zile de la naştere, Maica Domnului s-a dus la Templu pentru curăţire, după Legea veche. Sfântul Simeon şi Sfânta Proorociţă Ana au dat slavă lui Dumnezeu văzându-L pe Prunc, ştiind că El este Mântuitorul.
La naştere s-au închinat Pruncului trei regi-magi, care i-au adus daruri. Dar de la ei aflase regele Irod de naşterea Mântuitorului şi, de teamă că îi va lua tronul, s-a hotărât să omoare pruncii din Betleem, ca să-L omoare şi pe El. Dar, înştiinţaţi de înger, Iosif şi Maria au dus Pruncul în Egipt, unde au stat până când îngerul le-a îngăduit să se întoarcă.
O poveste spune că, pe drumul spre Egipt, Maica Domnului s-a întâlnit cu nişte ostaşi ai lui Irod. Au întrebat-o ce are în braţe şi le-a răspuns că are grâu. Ostaşii s-au uitat, dar Pruncul Se transformase în grâu şi aşa au săpat de primejdie. De aceea, se spune, pe grâu este întipărită faţa Domnului Hristos…
A venit apoi vremea predicării Adevărului de către Domnul Hristos, după ce S-a lăsat botezat de către Sfântul Ioan. Maica Sa L-a urmat întotdeauna, slujindu-L şi păstrându-I cuvintele în inima ei. Se spune că atunci când Domnul a fost prins, înainte de sărbătoarea Paştilor, Maica Domnului se afla în casa lui Lazăr din Betania. Auzind că Domnul a fost prins, a plecat spre Ierusalim. A ajuns la timp pentru a pătimi împreună cu El, suferind o îndoită sfâşiere: cea de a-şi pierde Fiul şi cea de a-L vedea pe Dumnezeu umilit, batjocorit şi răstignit.
O poveste spune că pe drumul spre Ierusalim Maica Domnului s-a întâlnit cu un lemnar. L-a întrebat dacă nu L-a văzut pe Fiul ei şi el s-a lăudat că i-a făcut crucea mare şi grea. Atunci Preacurata l-a blestemat să-şi câştige greu pâinea. S-a întâlnit apoi cu un fierar, care i-a mărturisit că i-a făcut cuiele, dar le-a făcut mai mici. Pe el l-a blagoslovit să-şi câştige uşor banii. O broască a încercat să o aline şi i-a povestit durerea ei de mamă care şi-a pierdut feciorii. Numai unul îi rămăsese, urât, cu ochi bulbucaţi… Dar Maica Domnului a surâs o clipă şi a binecuvântat broasca să trăiască numai în apă bună de băut şi să nu putrezească după moarte. A plecat mai departe şi din lacrimile ei au răsărit busuiocul şi viţa-de-vie…
După Învierea Domnului şi Înălţarea Sa la cer, Maica Domnului a mai trăit în pace 11 ani, apoi s-a dus la Domnul. Pentru că Sfântul Toma nu fusese de faţă la înmormântare, mormântul a fost deschis, dar era gol. Trupul ei fusese ridicat la cer, de Fiul ei preaiubit.

Post binecuvântat :)
 

Incepe Postul Adormirii Maicii Domnului. Postul este necesar si folositor pentru infranarea pacatului. Postul si rugaciunea il fac pe om ceresc si ii bucura pe ingeri. Sa aducem postul nostru ca o jertfa lui Dumnezeu, sa intarim rugaciunea, sa biruim patimile, sa ne impacam cu cei care ne-au suparat. Sa slujim lui Dumnezeu cugetand la El, citind, infranandu-ne, impartasindu-ne. Postul trupesc fara cel duhovnicesc nu este folositor. Sa ne canalizam toate eforturile pentru a ne infrana de la rau, pentru a topi pornirile spre manie si a pune paza gurii. Sa ne straduim sa fim binevoitori, lipsiti de rautate, sa-i vizitam pe cei bolnavi, sa ne impacam cu toti. Nu-l invidia pe cel fericit, ci impleteste dragostea fata de aproapele cu zdrobirea inimii si cu pocainta.

Darurile Maicii Domnului pentru fiecare dintre noi
( Diacon Gheorghe Băbuț )


Pe cei bolnavi îi vindecă, pe cei scârbiţi îi mângâie, pe cei căzuţi îi ajută să se îndrepteze, pe cei deznădăjduiţi îi încurajează şi Ie umple sufletul de nădejde, tărie şi dulceaţă, adăpând inimile tuturor de bucurie, de mângâiere, de dulceaţă, precum şi de dragoste de Dumnezeu, ca o mamă adevărată a milostivirilor.

Cea mai mare îndeletnicire a Maicii Domnului a fost rugăciunea. Zi de zi se împodobea cu podoabele smereniei, ale răbdării, ale tăcerii, ale iubirii şi ale neprihănirii. Pe cei bolnavi îi vindeca, pe cei scârbiţi îi mângâia, pe cei căzuţi îi ajuta să se îndrepteze, pe cei deznădăjduiţi îi încuraja şi Ie umplea sufletul de nădejde, tărie şi dulceaţă, adăpând inimile tuturor de bucurie, de mângâiere, de dulceaţă, precum şi de dragoste de Dumnezeu, ca o mamă adevărată a milostivirilor.

Mintea ei era călăuzită de Dumnezeu, dorinţa ei era îndreptată spre lucrul cel bun şi vrednic de dragoste şi ura o avea numai asupra păcatului şi asupra pricinuitorului lui, iar ochii ei erau îndreptaţi spre căile cele veşnice ale Cerului. Şi era spre a asculta numai cuvântul lui Dumnezeu. Iar din limba ei revărsa dulceaţa cea dumnezeiască de la Cel Preaînalt şi Veşnic.

Bunavestire – inceputul mantuirii noastre !
“Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu – Fiu Fecioarei se face si Gavriil Darul bine il vesteste…”.

Prăznuim aniversarea faptei celei mai mari pe care a făcut-o Dumnezeu în lume, arătarea nemărginitei Sale iubiri faţă de oameni prin întruparea Fiului Său, Iisus Hristos, în pântecele Fecioarei Maria. Şi această sărbătoare este numită în Sfânta noastră Biserică Buna Vestire, adică ziua când Fecioara Maria a fost vestită de Sfântul Arhanghel Gavriil, că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu prin încuviinţarea Fecioarei.
Astazi este zi de mare bucurie, căci prin arhanghelul Gavriil ni s-a adus bucurie la toată lumea. El a fericit-o pe Fecioara Maria spunându-i mai întâi: “Bucură-te! şi apoi: “Ceea ce eşti mai cinstită, ceea ce eşti plină de dar, că prin tine vine bucuria la toată lumea şi se risipeşte întunericul.
Fecioara Maria cu adevărat a fost plină de daruri, ea este comoara tuturor darurilor duhovniceşti ale Duhului Sfânt, fiindcă în dânsa se află darurile arhanghelilor şi îngerilor, ale căpeteniilor, începătoriilor, puterilor, stăpâniilor, domniilor, scaunelor, heruvimilor şi serafimilor. De aceea Sfânta Fecioară Maria este împărăteasa îngerilor, a cerului şi a pământului. Dar mai presus de toate darurile pe care le avea Fecioara, era smerenia, ea a zis către înger: “că a căutat Domnul spre smerenia roabei Sale”. Iată deci că smerenia a fost cea mai dintâi calitate pentru care Dumnezeu a ridicat-o în slavă şi cinste spre a fi lăudată în cer de toate oştile cereşti şi pe pământ fericită de toate neamurile.
Dintre toate făpturile pământeşti, Sfânta Fecioară Maria a fost darul cel mai vrednic şi frumos şi cel mai iubit de Dumnezeu. Noi ne lăudăm cu un astfel de dar nepreţuit şi ne punem mare nădejde în sprijinul Sfintei Fecioare ca să fim ocrotiţi şi scăpaţi de vicleanul şarpe care vrea să înghită tot pământul cu răutatea lui.
Să ne aducem aminte de Sfânta Fecioară Maria şi s-o avem ca pildă înaintea ochilor noştri. Să urmăm smerenia şi ascultarea ei de poruncile dumnezeieşti şi începand de astăzi să ne lăsăm de toate relele şi păcatele şi hotărâţi să mergem pe calea Bisericii ca să ne mântuim şi noi, ca să ajungem la locul acela fericit, la viaţa veşnică.

Rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, preamilostivă stăpâna mea, nu mă lepăda pe mine, nevrednicul, ci primeşte această puţină rugăciune a mea din buzele mele cele întinate, şi o du Fiului tău şi Dumnezeului nostru, Care S-a născut cu trupul din tine spre mântuirea noastră; Care pentru noi, păcătoşii, s-a răstignit şi s-a îngropat şi a înviat a treia zi. Deşi fărădelegea mea este mai grea decât toate fărădelegile, totuşi tâlharii şi desfrânaţii pe care Iubitorul de oameni, pentru nemăsurata Lui milostivire, i-a primit şi i-a miluit, îmi dau îndrăznire; şi cu toate că nu te aveau pe tine mijlocitoare bună, nu le-a închis uşa milostivirii Sale. Cum să nu mă primească dar şi pe mine, care nădăjduiesc în ajutorul tău? Milostiveşte-te deci spre mine, Doamna mea, căci poţi toate câte le voieşti, iar pe care le ceri de la Fiul tău le şi iau fără îndoială, deoarece pe tine te-a făcut mijlocitoare creştinilor. Pentru aceasta pe tine te binecuvântăm şi te preaînălţăm în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu

Preacurată Doamnă, Stăpînă de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poţi face tot binele, primeşte aceste daruri, care se cuvin numai ţie, de la noi, nevrednicii robii tăi, ceea ce eşti aleasă din toate neamurile, şi te-ai arătat mai înaltă decît toate făpturile cereşti şi pămînteşti. Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor; şi prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, şi ne-am învrednicit Sfîntului Lui Trup şi Preacuratului Lui Sînge. Pentru aceea fericită eşti întru neamurile neamurilor, ceea ce eşti de Dumnezeu fericită, mai luminată decît Heruvimii şi mai cinstită decît Serafimii fiind.
Şi acum, Preasfîntă Stăpînă de Dumnezeu Născătoare Fecioară întru tot cîntată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de tot sfatul celui înşelător, şi de toată primejdia şi să fim păziţi nevătămaţi de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci pînă la sfîrşit cu rugăciunile tale, păzeşte-ne pe noi neosîndiţi. Ca întru paza şi cu ajutorul tău fiind mîntuiţi, slavă, laudă, mulţumită şi închinăciune, pentru toate să înălţăm unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Va doresc ca aceasta Sfanta Sarbatoare sa va umple sufletul si inima cu Bucurie Sfanta!
Doamne ajuta!

CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI

Era odata un calugar în Galia, în Franta de astazi. Era pe timpul când Biserica din Apus nu era catolica, ci era o singura Biserica Ortodoxa în toata lumea, ca pâna la anul 1054 nu existau catolici sau protestanti, ci erau toti ortodocsi. Acel calugar avea deosebita dragoste si mare evlavie catre Maica Domnului si în fiecare zi îi facea canoanele, acatistele si paraclisele. Si facea metanii totdeauna cu multe lacrimi la icoana Maicii Domnului, ca s-o aiba ajutatoare pe pamânt si în vremea mortii si în ziua judecatii.

Dar, auzind el ca este atâta frumusete în ceruri, zicea: "Daca un înger este atât de frumos, dar Maica Domnului, care-i împarateasa Heruvimilor? Oare nu pot eu în viata asta sa o vad pe Maica Domnului? Macar cât este cu putinta omului!" Si a început a se ruga: "Maica Domnului, daca vrei si daca crezi ca îmi este de folos, as vrea sa te vad o data în veacul de aici, ca mai mare evlavie sa simt pentru tine si mai mare credinta. Eu vad sfintele tale icoane, dar as vrea sa vad cum esti tu în ceruri. Nu sunt vrednic, ca sunt om pacatos, dar macar cât este cu putinta omului". Ca de s-ar arata slava ei cuiva, ar muri omul de atâta frumusete.

Dupa multi ani iarasi aude un glas: "Parinte, ia seama! Maica Domnului o sa ti se arate pentru evlavia ta, dar tu ai sa orbesti! Vrei sa ramâi fara vedere?" Dar el zice: "Vreau! Sa ramân orb câte zile mai am, numai sa o vad o data".

Si odata, pe când era el la rugaciune, i s-a aratat Maica Domnului. A venit întâi o mireasma a Duhului Sfânt si când a început sa apara lumina, cum rasare soarele, de mii de ori mai puternica, el ce s-a gândit? "Ca sa nu orbesc de tot, am sa închid un ochi si am sa orbesc numai de unul".

Si a aparut Maica Domnului cu Mântuitorul în brate, asa cum este pictata pe icoane. Atunci a închis un ochi. Si a cazut cu fata la pamânt de atâta lumina si frumusete, încât limba omeneasca n-o poate spune. Si Maica Domnului i-a spus: "Nu înceta a te ruga. Atât m-am aratat, cât îti este cu putinta". Si l-a binecuvântat si ca fulgerul s-a înaltat la cer. Calugarul a orbit cu ochiul cu care a privit stralucirea, dar era bucuros ca i-a ramas un ochi.

Si dupa ce a plecat Maica Domnului, avea mare bucurie si mare mângâiere de la Duhul Sfânt care a venit prin Maica Domnului si l-a umplut de dragoste duhovniceasca, dar îi parea rau ca nu s-a uitat cu amândoi ochii, ca sa vada frumusetea ei cea negraita. Apoi se duce la icoana Maicii Domnului si zice: "Multumescu-ti tie Maica Domnului, ca te-am vazut! Îmi pare rau ca mi-am crutat un ochi. Vreau sa ramân orb pâna la moarte, numai sa te mai vad o data".

Si s-a rugat ani de zile la Maica Domnului, cu lacrimi si cu post, ca sa i se mai arate o data, asa de mare bucurie îi lasase în suflet, ca nu poate sa înteleaga mintea si sa spuna limba de tarâna, câta frumusete are chipul ei.

Atunci iar a auzit un glas: "Parinte, a auzit Maica Domnului rugaciunile tale si o sa ti se mai arate o data. Dar primesti sa ramâi orb toata viata ta?" Si el, bucuros ca o s-o mai vada o data pe Maica Domnului -, pentru ca zicea, ca alta fericire si bucurie mai mare pe pamânt nu este -, a zis: "Multumesc darului Stapânei cerului si al pamântu-lui, pentru dragostea ei. Pentru aceasta sunt în stare sa-mi pierd si viata vremelnica, nu numai vederea, numai s-o mai vad o data".

Si ce s-a gândit el: "Am sa pun mâinile la ochi, sa vad macar asa printre degete lumina ei". Dar când a vazut ca vine si când a venit lumina asa de tare, el voia sa puna mâinile la ochi. Si când s-a uitat, în loc sa-l orbeasca, s-a întâmplat alta minune: i-a deschis Maica Domnului si celalalt ochi! Si aude un glas: "Iata, ti-am vindecat si ochiul celalalt, caci pentru dragostea mea ai vrut sa fii orb! De acum ramâi si ma vei vedea în veacul viitor pentru vecii vecilor!"

Si atât s-a aprins el de dragostea Maicii Domnului, ca toata viata, unde se ducea, îl auzeau calugarii cântând Maicii Domnului o cântare. Si atâta bucurie avea, ca în loc sa-l orbeasca de tot, i-a deschis si celalalt ochi care i-l orbise. Si toata viata lui lauda pe Maica Domnului, si nu avea alt cuvânt, decât "Maica Domnului", oriunde.

Si s-a dus bietul calugar în ceruri, sa se sature de bucuria si lumina, de veselia cea negraita si de privirea Preacuratei Nascatoare, nu o clipa, nu un minut, ci de-a pururea. S-a dus sa aiba privirea cea duhovniceasca îndreptata spre Preacurata si spre Mântuitorul si spre Sfânta Treime cu toti sfintii, în lumina cea neapropiata si sa se bucure si sa se veseleasca.

Noi sa nu dorim numaidecât o vedere ca aceasta. Aceasta a fost o cutezanta a unui suflet asa de mare. Dar noi sa ne vedem de pacatele noastre si sa nu dorim s-o vedem pe Maica Domnului, ca nu suntem vrednici.

Sa ne vedem si sa ne plângem pacatele! Sa ne pocaim pâna la ultima suflare; sa ne marturisim cu-rat, sa fim împacati cu toti, sa tinem sfintele posturi, sa ducem viata curata, sa avem dragoste catre aproapele si atunci si noi pacatosii vom nadajdui la mila Mântuitorului si a Preacuratei Fecioare Maria, ca sa o vedem si noi în veacul viitor, nu un minut, nu o zi, nu un an, nu o mie de ani, ci în vecii vecilor.

Pentru rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieste-ne pe noi pacatosii. Amin.

Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000

O frumoasă istorioară despre puterea rugăciunii către Maica Domnului

Îți plac istorioarele duhovnicești! O să-ți citesc îndată ceva asemănător. Am aici, la mine, o carte pe care o socot drept tovarășul meu de drum. Se numește „Agapia” sau „Mântuirea păcătoșilor”. În ea se află descrise multe întâmplări minunate.

Despre un oarecare om evlavios, Aegatonie.

Acesta fusese învățat încă din copilărie de pioșii săi părinți să rostească în fiecare zi, în fața icoanei Maicii Domnului, rugăciunea: „Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te….” și celelalte. O spunea zilnic.

Mai târziu, ajungând bărbat împlinit, începu să ducă o viață de sine stătătoare și, năpădindu-l grijile și interesele vieții, rostea din ce în ce mai rar rugăciunea învățată de la părinți, iar în cele din urmă o părăsi de tot. Într-o seară a primit în casa lui un pelerin, care i-a spus că e pustnic în Tebaida și că a avut o vedenie în care i se poruncea să meargă la Agatonie ca să-l mustre pentru că a părăsit rugăciunea Maicii Domnului. Agatonie îi spuse atunci că pricina pentru care a lăsat rugăciunea este că, deși mulți ani a rostit această rugăciune, n-a aflat nici un folos.

Atunci pustnicul îi zise: „Amintește-ți, orbule și nerecunoscătorule, de câte ori ți-a ajutat această rugăciune scăpându-te de nevoi! Amintește-ți cum, pe când erai încă băiețandru, ai scăpat de la înec într-un chip minunat! Adu-ți aminte cum o boală molipsitoare i-a dus la groapă pe mulți dintre vecinii tăi, iar tu ai rămas nevătămat! Îți amintești cum, călătorind odată cu un prieten, ați căzut amândoi din căruță? El și-a frânt piciorul, iar tu nu ai suferit nimic. Nu știi oare că un tânăr, pe care-l cunoști și care era sănătos, zace acum slăbit de boală, iar tu ești sănătos și nu simți nici o durere?

Amintindu-i de multe alte fapte minunate, în cele din urmă i-a spus lui Agatonie: „Toate aceste nenorociri au fost alungate de la tine prin Acoperământul Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru scurta ta rugăciune zilnică. Continuă dar să te rogi mai departe și nu lasă această rugăciune ce se face spre slava Împărătesei Cerului, atâta timp cât încă nu ești părăsit de Ea.”

DIN MINUNILE MAICII DOMNULUI :

Nădejdea în Maica Domnului

La un moment dat a obosit şi s-a aşezat în strană. Deodată icoana ei din catapeteasmă a strălucit şi chipul ei a devenit de mărime naturală. Acum nu mai era o icoană, ci un chip viu. Maica Domnului i s-a arătat în mărime naturală. Era atât de frumoasă şi de luminoasă, încât nu putea să o privească, pentru că Dumnezeiescul Prunc pe Care Îl ţinea strălucea ca soarele. L-au umplut cu atâta dragoste de Dumnezeu, încât nu-şi mai simţea greutatea trupului; ieşise cu totul afară din sine şi doar stătea şi contempla. Atunci Maica Domnului l-a sărutat, iar el s-a umplut de o negrăită bucurie şi mireasmă. Odată, pe când inima lui se primejduia să plesnească de durere, a mers din nou în bisericuţa sa şi a început să se roage cu multe lacrimi la Maica Domnului şi să sărute icoana ei din cata*peteasmă. Căuta scăpare la ea, de vreme ce ea însăşi îi spusese să-şi aibă nădejdea în ea.

La un moment dat a obosit şi s-a aşezat în strană. Deodată icoana ei din catapeteasmă a strălucit şi chipul ei a devenit de mărime naturală. Acum nu mai era o icoană, ci un chip viu. Maica Domnului i s-a arătat în mărime naturală. Era atât de frumoasă şi de luminoasă, încât nu putea să o privească, pentru că Dumnezeiescul Prunc pe Care Îl ţinea strălucea ca soarele. L-au umplut cu atâta dragoste de Dumnezeu, încât nu-şi mai simţea greutatea trupului; ieşise cu totul afară din sine şi doar stătea şi contempla. Atunci Maica Domnului l-a sărutat, iar el s-a umplut de o negrăită bucurie şi mireasmă.

- Nu ţi-am spus să-ţi ai nădejdea întru mine?, i-a spus ea cu o voce mai dulce decât mierea. De ce deznădăjduieşti?

Şi şi-a întins spre el mâna în care Îl ţinea pe Preadulcele Iisus, dar el, din pricina uimirii, a rămas nemişcat. Atunci S-a apropiat de el Pruncul cel ceresc şi l-a mângâiat pe faţă, iar el I-a sărutat mânuţa, care părea a fi vie. Sufletul său s-a umplut atât de mult de dragostea lui Dumnezeu şi de Lumină, încât n-a mai putut să stea pe picioare şi s-a prăbuşit la pământ. Atunci Împărăteasa a toate a intrat iarăşi în icoana ei, lăsând în urmă dumnezeiasca ei mângâiere şi o negrăită mireasmă. Stareţul, când şi-a revenit, a sărutat locul unde stătuse Maica Domnului. Acel loc a răspândit mireasmă mult timp după aceea. ,,Am simţit mânuţa moale a lui Iisus al nostru”, spunea mai târziu Stareţul Iosif, minunându-se de negrăita pogorâre a lui Hristos către nevrednicia sa.

Mărturisea că astfel de vedenii sunt trăirea şi simţirea unei alte vieţi, negustate de către cei ce nu le cunosc. Şi mai spunea că oricât s-ar strădui cel care a avut astfel de vedenii să descrie ce a simţit, niciodată nu va putea să-i facă pe ceilalţi să înţeleagă, ci doar va face o descriere în parte. De vreme ce nici Pavel nu putea nu numai să descrie ce a văzut la al treilea Cer, dar nici el însuşi nu înţelegea răpirea sa.

(Arhim. Efrem Filotheitul, Stareţul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, pp. 202-203)

Maica stareță Ierusalima Ghibu povestește:
„Era sfârșit de săptămână, vineri. A doua zi, sâmbătă, trebuia să plătim lucrătorii care lucrau la repararea clădirilor mănăstirii. Ne trebuia suma de 5100 lei.
‒ Ce facem, Prea Cuvioase? mă tânguiam eu. Mâine este zi pentru plata lucrătorilor și noi nu avem nici un ban în casă.
‒ Nu fi necredincioasă, îmi zise Părintele Dometie. Maica Domnului, care ne-a ajutat de atâtea ori, nu ne va lăsa nici acum!
Sâmbătă dimineața, Părintele Dometie pleca la târgul din apropiere, pentru unele treburi. La plecare, l-am întrebat iarăși, îngrijorată:
‒ Ce facem, Prea Cuvioase? Astăzi trebuie să plătim lucrătorii.
‒ Mergi la Maica Domnului în biserică, îmi zise Părintele Dometie, plecând. Roagă-te ei cu credință și nu ne va lăsa.
Am mers la icoană și m-am închinat. Apoi, am mers la treburi cu sufletul apăsat. La prânz, când Părintele Dometie s-a întors la mănăstire, i-am ieșit înainte mâhnită.
‒ Te-ai închinat la Maica Domnului? mă întrebă el venind spre mine.
‒ M-am închinat, îi răspund eu cu jumătate de gură, dar rugăciunea mea este slabă și nu s-a întâmplat nimic.
Cum stăteam noi de vorbă în drum, peste râu, în fața mănăstirii, se oprește o mașină mică roșie. Părintele zise bucuros:
‒ Ne-au sosit banii!
Din mașină, a coborât o doamnă și a venit spre noi. Am făcut cunoștință. Era o doamnă din București, care ne-a spus următoarele:
‒ Am avut mari greutăți în familie. M-am rugat lui Dumnezeu cum am putut, ca să-mi ajute, făgăduind să dau o sumă de bani unei biserici, dacă voi scăpa din necaz. Dumnezeu a fost bun și m-a ajutat, și lucrurile s-au aranjat bine. Mă gândeam ca suma făgăduită să o dau Mănăstirii Cernica, din preajma Bucureștilor. Noaptea, însă, mi s-a arătat în vis o Doamnă frumos îmbrăcată și mi-a zis: „Nu la Cernica, ci la Râmeț să dai banii, că acolo au nevoie de ei!”. Nu auzisem de Râmeț până atunci, dar m-am interesat unde sunt Râmeții și am venit să-mi împlinesc făgăduința!
A scos apoi un plic și ni l-a dat zicând:
‒ Să-l deschideți după plecarea mea!
Am luat plicul și am mulțumit doamnei, care s-a urcat în mașină și a plecat. Am întins plicul Părintelui Dometie, dar el nu l-a primit.
‒ Mergi și-l pune la Maica Domnului, că ea ni l-a trimis.
Am mers împreună în biserică, am pus plicul la icoană și ne-am închinat, apoi, l-am deschis. Erau în el 5000 de lei!
Cu lacrimi am mulțumit Maicii Domnului pentru ajutorul trimis. Aveam cu ce plăti lucrătorii. Ne mai trebuiau doar 100 de lei. Nu după mult timp însă, a venit un credincios și a adus un pomelnic cu 100 de lei și, până seara, am avut în casă suma de 5100 lei, adică exact cât ne trebuia pentru plata lucrătorilor.
Bunul Dumnezeu a făcut minunea pentru credința cea mare a Părintelui Dometie și pentru adânca lui evlavie către Maica Domnului.”
(Mari duhovnici români despre Maica Domnului, Editura Eikon, Cluj-Napoca)

Minunile care se fac la icoana Maicii Domnului Glykofilousa sunt nenumărate.
Pe când în mănăstirea Filotheou se afla un paracliser cu numele Ioanichie, care avea mare evlavie la Maica Domnului, acesta de câte ori aprindea candela la icoana ei, zicea și acestea: „Pentru ce, o, Stăpână, toate mănăstirile din Sfântul Munte au tot ce le trebuie, iar mănăstirea noastră duce lipsă de toate; până și grâul îl cumpărăm?". Într-una din nopți, după ce a aprins candela a stat mult timp în fața icoanei și s-a rugat cu lacrimi.
După un timp, fiind doborât de oboseală, l-a cuprins somnul și în timpul somnului vede pe mângâietoarea celor îndurerați, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că se apropie de el și-i zice: „Copilul meu, Ioanichie, pentru ce mă superi mereu zicând că toate mănăstirile din Sfântul Munte au tot ce le trebuie, numai mănăstirea aceasta duce lipsă de toate? Cunoaște, deci, că eu mă îngrijesc de toate nevoile mănăstirii și știu de ce are nevoie. Iar stareții și întâi-stătătorii să nu se îngrijească prea mult de cele pământești și astfel să neglijeze mântuirea lor. Deci, de acum să încetezi să mă mai superi cu cuvintele tale, că eu port grijă de mănăstirea aceasta și de mântuirea sufletului tău".
Acestea auzind Ioanichie s-a trezit înspăimântat, dar și plin de bucurie. Căzând înaintea icoanei Preasfintei Stăpâne, i-a cerut iertare cu lacrimi în ochi și apoi a spus fraților despre ajutorul Maicii Domnului.
***
Altădată, venind un străin în mănăstire s-a închinat în biserică. Ajungând la icoana Maicii Domnului și văzând atâtea bijuterii și odoare din aur agățate de icoană de către cei care primiseră ajutor de la aceasta, și-a pus în minte să le fure. După slujba Utreniei, când au ieșit toți din biserică, el s-a ascuns într-o strană mai retrasă. Nevăzând pe nimeni, paraclisierul a plecat încuind ușa. Rămânând singur în biserică, străinul a luat toate odoarele de la icoana Maicii Domnului și deschizând o ușă mai mică, care era închisă prin interior, a ieșit din biserică și a plecat spre limanul Ivirului, unde s-a urcat pe corabia care transporta închinătorii. Mergând o parte din drum, corabia s-a oprit în mijlocul mării rămânând neclintită, fiind ținută de o mână nevăzută. Cu toate că vântul îi era prielnic, corabia nu se mișca.
După câteva ore, când paraclisierul a deschis biserica a văzut că lipseau odoarele de la icoana Maicii Domnului. Înștiințându-l imediat pe stareț, acesta a trimis trei călugări să ia o barcă și să alerge în urma corăbiei care ducea închinătorii, căci și-a dat seama că numai străinul acela furase odoarele. Deci, pe când cei din corabie se aflau în nepricepere, au ajuns și călugării cu barca. Când i-a văzut, străinul și-a dat seama că pentru el au venit și, văzând și minunea cu oprirea corăbiei, a venit și a căzut în genunchi înaintea părinților, cerându-le iertare și înapoindu-le cele furate. Părinții au luat odoarele, l-au iertat pe cel ce se pocăia și s-au întors în mănăstire slăvind pe Preasfânta Stăpână. Iar corabia a plecat mai departe, nefiind împiedicată de nimeni.
***
Odată, venind un închinător evlavios la mănăstire, a fost dus să se închine la sfintele moaște, precum și la icoana Maicii Domnului. Aici, paracliserul i-a spus o parte din multele minuni făcute de Maica Domnului. Apoi a fost dus la arhondaricul mănăstirii să se odihnească. Pe la miezul nopții s-a trezit și a vrut să meargă să îngrijească de calul cu care venise. Dar fiind somnoros și văzând ușa de la balcon deschisă, a crezut că este ușa de la intrarea în arhondaric și, călcând fără de grijă, a căzut de la balcon de la etajul trei. În timp ce cădea a strigat: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi!". Și îndată a văzut înaintea lui o călugăriță, care l-a prins și l-a lăsat pe pământ, fără să pățească nimic și s-a făcut nevăzută. Atunci creștinul a mulțumit din suflet Maicii Domnului și ducându-se la poarta mănăstirii a bătut să i se deschidă. Auzind ierodiaconul Meletie vocea celui care striga, s-a dus și l-a înștiințat pe părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Venind au deschis poarta și recunoscând pe cel care striga l-au întrebat ce s-a întâmplat și cum a ajuns în afara porții. Iar el, povestindu-le cu lacrimi în ochi cele întâmplate slăvea pe Preasfânta Fecioară. Apoi mergând în biserică s-a închinat la icoana Maicii Domnului și a dăruit mănăstirii calul cu care venise, iar în următorul an a adus o candelă de argint, care se află agățată în fața icoanei până în ziua de azi, amintind de minunea făcută.
***
Un creștin din Enu cu numele de Paraora avea femeia stearpă. Mulți ani nu a putut avea copii. Odată, venind creștinul la Mănăstirea Filotheou a luat puțin untdelemn de la candela din fața icoanei Maicii Domnului și ducându-se acasă a miruit pe soția sa, care, în scurt timp a rămas însărcinată și la timpul cuvenit a născut un copil sănătos. Drept mulțumire, creștinul a venit și a dăruit un catâr mănăstirii.
(Monah Pimen Vlad, Sfântul Munte Athos Grădina Maicii Domnului, Chilia ”Sfântului Mucenic Artemie”, Schitul Lacu - Sfântul Munte Athos, pp. 127-130)

DIN MINUNILE MAICII DOMNULUI :

Nădejdea în Maica Domnului

La un moment dat a obosit şi s-a aşezat în strană. Deodată icoana ei din catapeteasmă a strălucit şi chipul ei a devenit de mărime naturală. Acum nu mai era o icoană, ci un chip viu. Maica Domnului i s-a arătat în mărime naturală. Era atât de frumoasă şi de luminoasă, încât nu putea să o privească, pentru că Dumnezeiescul Prunc pe Care Îl ţinea strălucea ca soarele. L-au umplut cu atâta dragoste de Dumnezeu, încât nu-şi mai simţea greutatea trupului; ieşise cu totul afară din sine şi doar stătea şi contempla. Atunci Maica Domnului l-a sărutat, iar el s-a umplut de o negrăită bucurie şi mireasmă. Odată, pe când inima lui se primejduia să plesnească de durere, a mers din nou în bisericuţa sa şi a început să se roage cu multe lacrimi la Maica Domnului şi să sărute icoana ei din catapeteasmă. Căuta scăpare la ea, de vreme ce ea însăşi îi spusese să-şi aibă nădejdea în ea.

La un moment dat a obosit şi s-a aşezat în strană. Deodată icoana ei din catapeteasmă a strălucit şi chipul ei a devenit de mărime naturală. Acum nu mai era o icoană, ci un chip viu. Maica Domnului i s-a arătat în mărime naturală. Era atât de frumoasă şi de luminoasă, încât nu putea să o privească, pentru că Dumnezeiescul Prunc pe Care Îl ţinea strălucea ca soarele. L-au umplut cu atâta dragoste de Dumnezeu, încât nu-şi mai simţea greutatea trupului; ieşise cu totul afară din sine şi doar stătea şi contempla. Atunci Maica Domnului l-a sărutat, iar el s-a umplut de o negrăită bucurie şi mireasmă.

- Nu ţi-am spus să-ţi ai nădejdea întru mine?, i-a spus ea cu o voce mai dulce decât mierea. De ce deznădăjduieşti?

Şi şi-a întins spre el mâna în care Îl ţinea pe Preadulcele Iisus, dar el, din pricina uimirii, a rămas nemişcat. Atunci S-a apropiat de el Pruncul cel ceresc şi l-a mângâiat pe faţă, iar el I-a sărutat mânuţa, care părea a fi vie. Sufletul său s-a umplut atât de mult de dragostea lui Dumnezeu şi de Lumină, încât n-a mai putut să stea pe picioare şi s-a prăbuşit la pământ. Atunci Împărăteasa a toate a intrat iarăşi în icoana ei, lăsând în urmă dumnezeiasca ei mângâiere şi o negrăită mireasmă. Stareţul, când şi-a revenit, a sărutat locul unde stătuse Maica Domnului. Acel loc a răspândit mireasmă mult timp după aceea. ,,Am simţit mânuţa moale a lui Iisus al nostru”, spunea mai târziu Stareţul Iosif, minunându-se de negrăita pogorâre a lui Hristos către nevrednicia sa.

Mărturisea că astfel de vedenii sunt trăirea şi simţirea unei alte vieţi, negustate de către cei ce nu le cunosc. Şi mai spunea că oricât s-ar strădui cel care a avut astfel de vedenii să descrie ce a simţit, niciodată nu va putea să-i facă pe ceilalţi să înţeleagă, ci doar va face o descriere în parte. De vreme ce nici Pavel nu putea nu numai să descrie ce a văzut la al treilea Cer, dar nici el însuşi nu înţelegea răpirea sa.

(Arhim. Efrem Filotheitul, Stareţul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, pp. 202-203)

Buna seara! Doamne ajuta,

Stiti cumva daca la Paraclisul Maicii Domnului se citeste si ce spune preotul? Cand vreau de exemplu sa il fac acasa, nu la biserica.