Doamne ajuta!

Sfântul Siluan Athonitul


– cugetări duhovnicești
http://www.crestinortodox.ro/comunit...7047/80337.jpg
„Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi cu lacrimi îl caut. Cum aş putea să nu te caut? Tu m-ai găsit mai întâi şi mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, şi sufletul meu Te-a iubit. Tu vezi, Doamne, întristarea mea şi lacrimile… Dacă nu m-ai fi atras cu iubirea Ta, nu Te-aş căuta aşa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul meu se bucură că Tu eşti Dumnezeu şi Domnul meu şi până la lacrimi tânjesc după Tine.”

„Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi Îl caută cu lacrimi.”

Sufletul trăieşte mult pe pământ şi iubeşte frumuseţea pământului; iubeşte cerul şi soarele, iubeşte grădinile frumoase, marea şi râurile, pădurile şi câmpiile; iubeşte sufletului şi muzica şi toate aceste lucruri pământeşti desfătează sufletul. Dar când cunoaşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.”

„Tu zici: „Cutare e un criminal şi e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în rai şi de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al Bisericii?” Sau vei avea şi tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie şi de iubirea lui Hristos, care are milă de toţi.”

„Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.”

„…iubirea lui Dumnezeu e raiul desfătărilor în care trăia înainte de cădere părintele nostru Adam.”

„Când pacea lui Hristos vine în suflet, atunci el este bucuros să şadă ca Iov pe gunoi şi să-i vadă pe ceilalţi în slavă; atunci sufletul se bucuros că e mai rău decât toţi.”

„Tu zici: „Viaţa mea e amară”. Dar eu îţi voi spune sau degrabă Domnul Însuşi îţi spune: „Smereşte-te şi vei vedea că nenoricirile tale se vor preface în odihnă aşa încât te vei minuna şi vei spune: <>“.”

„Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură pentru un minut faţa apelor, după care se scufundă în adâncuri. Aşa se cufundă întristările în inima celui smerit, căci puterea Domnului e cu el. Unde locuieşti tu, suflet smerit? Cine viază întru tine? Şi cu ce te-aş putea asemăna? Tu arzi limpede ca soarele, dar nu te mistui şi încălzeşti pe toţi cu căldura ta. Al tău este pământul celor blânzi, după cuvântul Domnului. Tu eşti asemnea unei grădini în floare în mijlocul căreia e o preafrumoasă casă în care îi place Domnului să locuiască. Pe tine te iubesc cerul şi pământul.”

„Omul mândru se teme de reproşuri, dar cel smerit nicidecum. Cine a dobândit smerenia lui Hristos doreşte totdeauna să i se facă reproşuri, primeşte cu bucruie ocările şi se întristează când este lăudat. Dar acesta nu este decât primul început al smereniei. Când sufletul cunoaşte prin Duhul Sfânt cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se vede pe sine însuşi mai rău decât toţi păcătoşii şi se bucură să stea în gunoaie şi zdrenţe ca Iov şi să vadă pe oameni în Duhul Sfânt strălucitori şi asemenea lui Hristos.”

http://www.crestinortodox.ro/comunit...7047/80353.jpg
„Dacă vom iubi pe vrăjmaşi, atunci mândria nu va avea loc în suflet, căci în iubirea lui Hristos nu este ridicare deasupra. Mândria mistuie ca un foc tot ce-i bun, dar smerenia lui Hristos e de nedescris şi dulce. Dacă oamenii ar şti aceasta, tot pământul ar învăţa această ştiinţă.”

„Sunt multe feluri de smerenie. Unul e ascultător şi se învinuieşte pe sine însuşi întru toate; şi aceasta e smerenie. Un altul se căieşte pentru păcatele sale şi se socoteşte nemernic înaintea lui Dumnezeu; şi aceasta e smerenie. Dar alta e smerenia celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt; cunoaşterea şi gustul celui ce a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt sunt altele. Când prin Duhul Sfânt sufletul vede cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se smereşte pe sine până la capăt. Şi această smerenie e cu totul deosebită şi nu o poate descrie. Dacă oamenii ar cunoaşte prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toţii: bogaţii ar dispreţui bogăţiile lor, savanţii ştiinţa lor, ocârmuitorii slava şi puterea lor, şi toţi s-ar smeri şi ar trăi în mare pace şi iubire, şi mare bucurie ar fi pe pământ.”

Sfântul Siluan Athonitul



„Când sufletul este în Duhul Sfânt, el este plin şi nu mai tânjeşte după cele cereşti, pentru Împărăţia cerurilor este înăuntrul nostru [Lc 17, 21], fiindcă Domnul a venit şi s-a sălăşluit întru noi [In 14, 23]. Dar dacă sufletul pierde harul, atunci el tânjeşte după cele cereşti şi cu lacrimi îl caută pe Domnul.”

„Iată o cale scurtă şi uşoară spre mântuire: Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzeşte-ţi mintea şi inima de gândurile cel rele şi gândeşte că toţi oamenii sunt vuni şi Domnul îi iubeşte. Pentru acest gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine şi vei zice: “Milostiv este Domnul!”“

„Omul mândru nu vrea să vieţuiască după voia lui Dumnezeu: îi place să se conducă pe sine însuşi şi nu înţelege că omul nu are destulă minte să se conducă pe sine însuşi, fără Dumnezeu.”

„Când, prin Duhul Sfânt, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu şi de atunci primesc toate întristările care vin asupra mea şi zic: “Domnul se uită la mine, de ce să mă tem?” Dar înainte nu puteam trăi aşa.”

„Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viaţa e mult mai uşoară, pentru că şi atunci când în boală, în sărăcie şi în prigoană, el gândeşte aşa: “Aşa i-a plăcut lui Dumnezeu, iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele”.

„Orice suflet tulburat de ceva trebuie să întrebe pe Domnul, şi Domnul îl va povăţui. Şi aceasta mai cu seamă în ceas de nenorocire şi tulburare; de obicei, însă, trebuie discutat cu duhovnicul, fiindcă acest lucru înseamnă smerenie.”

„Toţi oamenii pe pământ îndură inevitabil întristări şi, deşi întristările pe care ni le trimite Domnul nu sunt mari, pentru oameni ele par de neîndurat şi îi întristează, şi aceasta pentru că nu vor să-şi smerească sufletul, nici să se predea voii lui Dumnezeu.”

„Pe pământ nimeni nu poate scăpa de întristări, dar cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu, le îndură cu uşurinţă.”

„…cine iubeşte mult, acela şi suferă mult.”

„Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt şi cel în care Acesta viază simte în el raiul.”

„Întotdeauna trebuie să ne rugăm ca Domnul să ne povăţuiască ce anume trebuie să facem, şi Domnul nu ne va lăsa să rătăcim. Adam n-a avut înţelepciunea să întrebe pe Domnul despre rodul pe care i l-a dat Eva, şi pentru aceasta pierdul raiul.”

„Mi-e milă şi plâng şi suspin pentru oameni. Mulţi gândesc: “Am făcut multe păcate: am ucis, am zburdat, am siluit, am defăimat, am desfrânat şi am făcut multe alte lucruri”, şi de ruşine nu vin la pocăinţă. Dar ei uită că înaintea lui Dumnezeu toate păcatele lor sunt ca o picătură de apă în mare.”

„Iată un semn al iertării păcatelor: dacă urăşti păcatul înseamnă că Domnul ţi-a iertat păcatele tale.”

„Sufletul care a cunoscut pe Domnul simte în chip nevăzut prezenţa Făcătorului său şi rămâne în El foarte liniştit şi bucuros. Şi cu ce s-ar putea asemăna această bucurie? Este asemenea celei pe care o simte un fiu iubit care se întoarece după o lungă despărţire dintr-o ţară îndepărtată în casa sa părintească şi vorbeşte pe săturate cu tatăl său, cu iubita lui mamă, cu fraţii şi surorile lui dragi.”

„Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi-L caut cu lacrimi. Cum să nu Te caut, Doamne? Tu Însuţi m-ai aflat întâi şi mi-ai dat dulceaţa Duhului Sfânt; şi acum sufletul meu tânjeşte după Tine. Inima mea s-a îndrăgostit de Tine şi mă rog Ţie: Dă-mi să rămân până la sfârşit în iubirea Ta; dă-mi pentru iubirea Ta să îndur toate întristările şi bolile.”

„O, cât de bucuros aş fi dacă toate noroadele ar cunoaşte pe Domnul!”

„Frică şi cutremur cuprind sufletul meu când vreau să descriu iubirea lui Dumnezeu. Sufletul meu e sărman şi n-are putere să descrie iubirea Domnului.”

Sfântul Siluan Athonitul


„Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.”

„Domnul iubeşte pe toţi oamenii, dar încă şi mai mult îl iubeşte pe cel care îl caută.”

„Fericit sufletul care iubeşte pe fratele său, căci fratele nostru este viaţa noastră.”

„Trebuie să învăţăm să ne cunoaştem sufletele, ca să ştim ce ne este de folos. Unuia îi este de folos să se roage mult, altuia să citească sau să scrie.”

„Harul vine de la tot binele, dar mai mult decât de la orice vine de la iubirea de fraţi.”

„Dacă te vei ruga pentru vrăjmaşi, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrăjmaşi, să ştii că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine; nu zic că este deja un har desăvârşit, dar e de ajuns pentru mântuire… Dacă nu-i iubeşti, măcar nu-i ponegri şi nu-i înjura; şi acesta va fi un lucru bun.”

„Nu pot înţelege de ce oamenii nu cer pace de la Domnul. Doar Domnul ne iubeşte atât de mult, încât nu ne va refuza nimic.”

„…când cineva ne supără şi ne ocărăşte trebuie să ne rugăm pentru el lui Dumnezeu ca pentru noi înşine, şi aşa aceasta va ajunge o obişnuinţă.”

„Sufletul meu e întristat până la lacrimi multe: mi-e milă de oamenii care nu cunosc dulceaţa străpungerii sfinte [a inimii].”

„Cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu trăieşte în pace, mulţumit de soarta lui, chiar dacă ar fi bolnav, sărac sau prigonit.”

„Duhul Sfânt uneşte pe toţi şi de aceea sfinţii sunt aproape de noi; şi când ne rugăm lor, atunci prin Duhul Sfânt ei aud rugăciunile noastre şi sufletele noastre simt că sfinţii se roagă pentru noi.”

„Şi dacă aici iubirea nu poate uita pe frate, cu atât mai mult nu ne uită sfinţii şi se roagă pentru noi.”

„Dacă omul nu spune totul duhovnicului, calea sa este întortocheată şi nu duce la mântuire, dar cine spune totul acela merge drept în Împărţia cerurilor.”

„Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că duhovnicul îşi săvârşeşte slujirea sa în Duhul Sfânt şi de aceea trebuie să avem evlavie faţă de el. Credeţi, fraţilor, că dacă s-ar întâmpla cuiva să moară de faţă cu un duhovnic şi cel ce moare spune: „Părinte sfinte, dă-mi binecuvântare să văd pe Domnul în Împărăţia cerurilor”, iar duhovnicul spune: „Du-te, copile, şi vezi pe Domnul”, va fi după binecuvântarea duhovnicului, pentru că Duhul Sfânt în cer şi pe pământ Acelaşi este.”

„Monahul e un rugător pentru întrega lume; el plânge pentru întreaga lume şi aceasta e lucrarea lui de căpetenie.”

„Cine s-a smerit pe sine, acela a biruit pe vrăjmaşi. Dar cel ce se socoteşte în inima sa vrednic de focul cel veşnic, nici un vrăjmaş nu se poate apropia şi nici un gând lumesc nu pătrunde în sufletul lui şi toată inima lui rămân în Dumnezeu.”

„Mergi la duhovnic cu credinţă şi vei dobândi raiul.”

„Domnul e milostiv faţă de cel ce e în ascultare, chiar dacă uneori acela e cu nebăgare de seamă; dar cel ce nu ascultă depărtează el însuşi de la el harul lui Dumnezeu.”

„Sfântul Apostol Ioan Teologul spune că poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, ci uşoare. Dar el sunt uşoare numai din iubire şi, dacă nu este iubire, atunci totul e un chin.”

„Un monah lipsit de experienţă suferea din partea demonilor, şi când îl năpădeau, el fugea de ei, dar ei îl urmăreau. Dacă ţi se întâmplă şi ţie ceva asemănător, nu te înspăimânta şi nu fugi, ci stai cu bărbăţie, smereşte-te şi zi: „Doamne, miluieşte-mă, că sunt un mare păcătos” şi demonii pier; dar dacă vei fugi în chip laş, ei te vor goni în prăpastie. Adu-ţi aminte că în ceasul când te năpădesc demonii, se uită la tine şi Domnul, să vadă cum îţi pui nădejdea în El.”

„Chiar dacă îl vezi limpede pe Satana şi el te va arde cu focul lui şi vrea să înrobească mintea ta, nu te teme, ci nădăjduieşte cu tărie în Domnul şi spune: „Sunt mai rău decât toţi” şi vrăjmaşul se va depărta de tine.”

„…când sufletul tău se va smeri cu totul, atunci vei găsi odihna desăvârşită.”

„Asemenea fumului sunt sufletele celor mândri; aşa cum vântul poartă fumul încotro bate el, tot aşa şi pe ele vrăjmaşul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au în ele răbdare, sau vrăjmaşul le amăgeşte uşor. Dar sufletele smerite păzesc poruncile Domnului şi stau în ele neclintite ca în mare o stâncă de care se sparg valurile.”

„…cine a biruit patimile, acela nu mai are luptă…”

„Ia aminte la două gânduri şi teme-te de ele. Unul îţi spune: „Eşti un sfânt!”, altul: „Nu te vei mântui!” Aceste două gânduri vin de la vrăjmaşul şi nu este adevăr în ele. Tu însă cugetă: „Sunt un mare păcătos, dar Domnul e milostiv, El îi iubeşte mult pe oameni şi-mi va ierta păcatele mele” Crede aceasta şi-ţi va fi aşa: Domnul te va ierta. Dar nu-ţi pune nădejdea în nevoinţele tale, chiar dacă te-ai nevoi mult.”

„Domnul vrea ca sufletul să fie smerit şi să ierte tuturor cu iubire; atunci şi Domnul îl va ierta cu bucurie.”

„A venit un nor, a ascuns soarele şi s-a făcut întuneric. Tot aşa, pentru un singur gând de mândrie, sufletul piede harul şi îl năpădeşte întunericul. Dar, tot aşa, şi nu mai pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou. Am făcut această experienţă pe mine însumi.”

„Cercetează-ze pe tine însuţi şi vezi: cum se înalţă sufletul deasupra fratelui tău, cum pentru aceasta şi vine un gând rău care nu place lui Dumnezeu şi pentru aceasta sufletul se smereşte. Dacă nu se smereşte, atunci vine o ispită mică. Dacă iarăşi nu se smreşte, începe lupta curviei. Şi dacă tot nu se smereşte, cade într-un păcat mic. Şi dacă nici atunci nu se smereşte, va veni un păcat mare. Şi aşa va păcătui până ce se va smeri. Dar de cum sufletul se va pocăi, Domnul Cel Milostiv va da sufletul pace şi străpungere [a inimii], şi atunci tot răul va trece…”

„…fiecare trebuie să înveţe să lupte cu gândurile şi din rele să le facă bune.”

„Când vezi că se luptă altă minte [a demonului] cu mintea ta, smereşte-te şi lupta va înceta. Dacă ţi se întâmplă să vezi demoni, nu te înspăimânta, ci smereşte-te, şi demonii vor pieri; dar dacă te stăpâneşte frica, nu scapi de o nenorocire. Fii curajos. Adu-ţi aminte că Domnul te prinveşte să vadă dacă-ţi pui nădejdea în El.”

„Aşa cum oamenii intră şi ies dintr-o casă, aşa şi gândurile iscate de demoni vin şi iarăşi pleacă dacă nu le primeşti. Dacă gândul îţi spune: “Fură!” şi tu-l asculţi, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta… Şi aşa, dacă gândul fiecărei patimi te va stăpâni, vei ajunge un bârlog de demoni. Dar dacă înţelegi să te pocăieşti cum se cuvine, vor tremura şi vor fi siliţi să plece.”

„Îndeosebi omul a cărui minte e stricată de lucrarea demonilor nu trebuie să se încreadă în sine însuşi şi în ei, ci să asculte de duhovnic.”

„…dacă te năpădesc vrăjmaşii [demonii] sau te chinuie gândurile rele, aceasta înseamnă că în tine nu e smerenie, şi de aceea, chiar dacă n-ai înţeles mândria ta, smereşte-te.”

Sfântul Siluan Athonitul


„Adam tânjea pe pământ şi suspina cu amar, şi pământul nu-i mai era drag. Suspina după Dumnezeu şi grăia: “Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi Îl caut cu lacrimi. Cum să nu-L caut? Când eram cu El, sufletul meu era vesel şi liniştit, şi vrăjmaşul n-avea intrare la mine; dar acum duhul cel rău a pus stăpânire pe mine, şi el tulbură şi chinuie sufletul meu, de aceea sufletul meu tânjeşte după Domnul până la moarte; duhul meu se avântă spre Dumnezeu şi nimic de pe pământ nu mă poate veseli, şi sufletul meu nu vrea să se mângâie cu nimic, ci vrea să vadă din nou pe Domnul şi să se sature de El. Nu-L pot uita nici măcar pentru un singur minut şi sufletul meu se chinuie după El, şi de mulţimea întristării plâng cu suspine: Miluieşte-mă, Dumnezeule, pe mine zidirea ta cea căzută!” Şi eu am pierdut harul şi strig împreună cum Adam…”

„O, iubirea Domnului! Cine te-a cunoscut te caută neîncetat, ziua şi noaptea, şi strigă: “Tânjesc după Tine, Doamne, şi cu lacrimi Te caut. Cum să nu te caut? Tu mi-ai dat să Te cunosc prin Duhul Sfânt, şi această cunoaştere a lui Dumnezeu atrage sufletul meu să Te caute cu lacrimi.”“

„E o minune pentru mine că Domnul nu m-a uitat pe mine, zidirea Lui cea căzută. Unii cad în deznădejde, socotind că Domnul nu le va ierta păcatele. Asemenea gânduri vin de la vrăjmaşul. Domnul e atât de milostiv, că nu putem pricepe aceasta.”

„Un diacon mi-a povestit: “Mi s-a arătat Satana şi mi-a zis: <>. Dar eu i-am răspuns Satanei: <>, şi Satana s-a făcut nevăzut.”“

„…nici un suflet nu va pieri dacă se pocăieşte, pentru că nici un cuvânt nu poate descrie cât de bun după fire este Domnul. Întoarce-te suflete la Domnul şi spune: “Doamne, iartă-mă!” şi nu gândi că Domnul nu iartă: mila Lui nu poate să nu ierte, şi El iartă şi sfinţeşte degrabă.”

„Un nevoitor m-a întrebat: “Plângi pentru păcatele tale?” I-a spus: “Puţin, dar plâng mult pentru cei morţi”. Atunci mi-a zis: “Plânge pentru tine însuţi, de ceilalţi se va milostivi Domnul. Aşa spunea egumenul Makari.” L-am ascultat şi am început să fac ce mi-a spus; am încetat să mai plâng pentru morţi, dar atunci au încetat şi lacrimile pentru mine însumi. Am vorbit despre aceasta cu un alt nevoitor care avea darul lacrimilor… L-am întrebat…:

- Să mă rog pentru morţi?

El a suspinat şi a zis:

- Dacă mi-ar fi cu putinţă i-aş scoate pe toţi din iad şi numai atunci sufletul meu şi-ar găsi pacea şi s-ar bucura.

Zicând aceasta a făcut o mişcare cu braţele ca şi cum ar aduna snopi pe câmp, şi lacrimi picurau din ochii lui. După aceea nu m-am oprit din rugăciunile pentru morţi; lacrimile s-au întors şi suspinam mult rugându-mă pentru ei.”

„Într-o zi, fără vreo nevoie anume am omorât o muscă şi ea, nenorocita, se târa în chinuiri pe pământ; trei zile după aceea am plâns pentru cruzimea mea faţă de o făptură a Domnului, şi din acea clipă îmi aduc aminte purutea de această întâmplare.”

„…puterea de căpetenie stă în smerenie.”

„…tot războiul se duce pentru smerenie.”

„Omul duhovnicesc zboară ca vulturul spre înălţimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu şi vede lumea întreagă, chiar dacă s-ar ruga în timpul nopţii…”

„Dacă vorbeşti sau scrii despre Dumnezeu, roagă-te şi cere de la Domnul să te ajute şi să-ţi lumineze înţelegerea, şi Domnul te va ajuta şi povăţui.”

„Când cel căruia nu i s-a dat să înveţe pe alţii învaţă totuşi, el întristează pe marele Dumnezeu.”

„Sunt oameni, şi chiar oameni mari, care atunci când se iveşte o nedumeriere, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis: „Doamne, sunt un om păcătos şi nu înţeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înţelegerea cum şi ce trebuie să fac!”“

„Cunoaşte că atunci când o nenorocoire loveşte un norod şi sufletul tău plânge penru el înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfânt se atinge de suflet şi îi dă rugăciune pentru oameni, ca ei să fie miluiţi.”

„Celui ce iubeşte pe cei întristaţi, Domnul îi dă o rugăciune fierbinte pentru oameni.”

„Rugăciunea celor mândri nu e plăcută Domnului, dar atunci când se întristează sufletul unui om smerit, Domnul îl ascultă negreşit.”

„Domnul face minuni şi pentru cel păcătos, de îndată ce sufletul lui se smereşte, fiindcă atunci când omul învaţă smerenia, Domnul ascultă rugăciunile lui.”

„Ca să ţii rugăciunea, trebuie să iubeşti pe oamenii care te ocărăsc şi să te rogi pentru ei, până ce sufletul tău se va fi împăcat cu ei, şi atunci Domnul îţi va da rugăciune neîncetată, pentru că El dă rugăciunea celui ce se roagă pentru vrăjmaşi.”

„Cu cât mai mult te vei smeri; cu atât mai multe daruri vei dobândi de la Dumnezeu.”

„Ca să rămâi în Dumnezeu, mulţumeşte-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic.”

„Dacă te lupţi cu tărie cu păcatul, Domnul te iubeşte. Dacă iubeşti pe vrăjmaşi, eşti şi mai mult iubit de Dumnezeu. Iar dacă-ţi pui sufletul pentru oameni, eşti mult iubit Domnului, Care şi-a pus El Însuşi sufletul pentru noi.”

„Dacă ai căzut în înşelăciune (ispită, păcat, tulburare), fugi degrabă la părintele tău duhovnicesc şi povesteşte-i totul, pentru ca să te acopere cu epitrahilul său. Crede că ai fost îndreptat, şi demonul primit de tine pentru greşeala ta s-a dus de la tine.”

„Dacă omul se mânie, demonul intră în el; dar dacă se smereşte, demonul îl lasă.”

„Dacă am fi fost smeriţi, Domnul ne-ar fi dat să vedem raiul în fiecare zi.”

„Cine mulţumeşte lui Dumnezeu pentru întristările sale va avea mai puţine, fiindcă şi-a predat sufletul voii lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu veseleşte sufletul care-şi pune nădejdea în Dumnezeu.”

Ma intreb uneori ce inseamna, concret ca fapt al vietii sufletesti, acest "sa nu acceptam" gandurile rele. In masura, desigur, in care le gasim rele...
Am fost intrebat de multe ori, ca psiholog, cum sa ne impotrivim gandurilor care vin, parca, automat in constiinta noastra si, uneori, extrem de rapid. Precum si pe nesimtite, delicat foarte, aproape nebagate in seama...
Azi m-a intrebat si fiul meu. Si i-am raspuns cum m-am priceput...
Gandindu-ma in seara asta din nou la acest subiect, am cazut de acord ca nu imi e inca foarte clar ce inseamna sa ne impotrivim sau mai exact sa nu acceptam gandurile rele.
Si, cautind, am gasit acestea:

http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/2paza.htm
Paza mintii are atata legatura cu rugaciunea mintii, ca si trupul cu sufletul. De la paza mintii putem trece imediat la rugaciunea mintii. Si totdata, in paza mintii intra multe lucrari duhovnicesti.
Sfantul Isihie Sinaitul spune asa : Nimeni nu va putea scapa de capeteniile tartarului - mi-aduc aminte din Filocalie -, fara de paza mintii, macar de ar fi cat de mare filosof si cat de mare intelept in lume.
Ce este paza mintii, dupa invataturile Sfintilor Parinti ? este o lucrarre prezenta, foarte usoara si n-are nevoie de mare osteneala, decat numai de frica lui Dumnezeu. Ea se naste chiar din frica lui Dumnezeu ! Iar frica de Dumnezeu se naste din credinta in Dumnezeu. Ca dumnezeiescul parinte Maxim spune : Cela ce crede, se teme. Eu nu am nici o pricina sa ma tem de cineva, daca nu cred ca-i de fata. Iar cand cred ca Dumnezeu este de fata, ma tem !
Deci, iata cum din credinta in Dumnezeu se naste frica de Dumnezeu. Iar din frica de Dumnezeu se naste trezvia atentiei, sau paza mintii, sau ferirea mintii de la pacat, sau privegherea mintii. Cand auzim la Sfintii Parinti : paza mintii, trezvia atentiei, lnistea mintii, ferirea mintii, privegherea mintii sau toate acelea, este acelasi lucru, cum am zice : paine, bucata de paine, felie de paine; dar tot de paine este vorba, numai sub alte cuvinte.
Paza mintii, dupa invatatura Sfintilor Parinti, consta in aceasta : in a ne trezi cu mintea, in a ne impotrivi pacatului cu mintea si in a chema pe " Doamne Iisuse ... " prin rugaciunea mintii.
Vezi cata legatura are rugaciunea mintii cu paza mintii ? Ca nu-i de ajuns sa am trezesc eu. Ce fac eu acum este bun ? Ce gandesc eu acum este bun ? Ce intentionez eu acum este bun ? Ce cuget eu acum este bun ? Sau ce alegere fac eu asupra acestui cuget este buna ? N-ajunge atat ! Ci, indata mi-a dat putere Preasfantul Dumnezeu, sa-mi stapanesc pornirile prin volnicia de sine sau de sine stapanirea. Nu vezi ce spune in Psaltire ? Doamne ca cu arma bunei voiri ne-ai incununat pe noi.
Indata ce ne-am trezit, simtim cu mintea daca se apropie un pacat de minte sau un gand rau; ca orice gand rau este un sarpe ganditor, adica un diavol. Si indata ce l-am simtit ca se apropie, sa ne impotrivim; cu arma bunei voiri ( cu vointa ) ne impotrivim sa nu-l primim, caci avem aceasta putere.
Dar puterea noastra e slaba si taria neputincioasa, cum spune colo la hirotonie. Si atunci ce-i de facut ? Ne trezim, dupa puterea noastra; sa vada Dumnezeu ca vointa noastra se misca spre bine si ne impotrivim pacatului. Si negresit sa tinem legatura cu Domnul, chemandu-L prin rugaciunea " Doamne Iisuse ... ".
Dar nimeni sa nu se bazeze pe trezvia sa sau pe vointa sa, ca-i tare impotriva pacatului, ca ramane foarte, foarte inselat ! Pentru ca, negresit, vointa noastra si trezvia noastra trebuie sa fie intarite de Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea ne trezim, ne impotrivim, cu voia de sine stapanitoare si chemam pe " Doamne Iisuse ... "
Acestea trei stau nedezlipite una de alta. Pentru ca daca nu chemam pe " Doamne Iisuse ... " , nu reusim sa ne despatimim in nici un fel cu mintea. Ca El ne-a spus in Evanghelie : Ramaneti intru Mine si Eu intru voi, ca fara de Mine nu puteti face nimic. Clar ! Cheama pe Domnul in ziua necazului si te va izbavi, cum spune Psalmistul. Sau : Auza-te Domnul in ziua necazului si celelalte. Daca-L chemam pe Dumnezeu, El ne ajuta.
Asa si tu. Si trezvia noastra-i buna si vointa noastra care se impotriveste raului, daca este ajutata de darul si puterea lui Dumnezeu. Chemarea numelui Domnului sa nu inceteze, ca zice Apostolul : Tot cel ce va chema numele Domnului se va mantui.
Acum mai este si a patra lucrare : Ne trebuie smerenie ! Sa ne trezim cu mintea, sa ne impotrivim pacatului cu mintea, sa chemam pe " Doamne Iisuse ... " si sa avem mare smerenie a inimii si cunostinta de sine, fiindca ne luptam cu demonii cei mandri. Da ! Ca indata ce se ridica din noi parerea de sine, sau ingamfarea, sau cinstea de sine, indata ne paraseste Domnul si ne lasa in propriile noastre puteri : " Ia sa vedem ce ai sa faci tu fara Mine ?" Ca i-a spus oarecand lui Israil : Sa nu iesi la razboi fara Mine ! Stii ce-a patit cand a iesit la razboi cu amoreii, fara sa cheme ajutorul lui Dumnezeu !
Aceasta indrazneala - sa zicem asa -, sau semetie de cuget, sau cutezanta de sine a omului de a se bizui pe trezvia lui si pe puterea lui de vointa, este izvorata din iubirea de sine. Egoismul ! Adica, dupa cum arata dumnezeiestii parinti, din mama tuturor pacatelor, care este iubirea de sine. Ca din iubirea de sine se naste si mandria si trufia si semetia si celelalte.

MAREA ŞTIINŢĂ

Cât trăim pe pământ trebuie să ne învăţăm să DUCEM RĂZBOI cu VRĂJMAŞII. Lucrul cel mai greu dintre toate e a omorî trupul pentru DUMNEZEU şi a birui iubirea de sine. PENTRU A BIRUI IUBIREA DE SINE E NEVOIE SĂ NE SMERIM ÎNTOTDEAUNA. ACEASTA ESTE O MARE ŞTIINŢĂ, PE CARE NU NE-O ÎNSUŞIM DEGRABĂ.

Trebuie să ne socotim mai răi decât toţi şi să ne osândim la iad. Prin aceasta sufletul se smereşte şi câştigă plânsul pocăinţei din care se naşte bucuria. E bine să ne obişnuim sufletul să gândească: „în focul iadului voi arde”. Dar, Vai, Puţini Înţeleg Aceasta. Mulţi Cad În Deznădejde Şi Merg Spre Pierzanie. SUFLETELE LOR SE SĂLBĂTICESC ŞI NU MAI VOR NICI SĂ SE ROAGE, NICI SĂ CITEASCĂ, NICI CHIAR SĂ SE MAI GÂNDEASCĂ LA DUMNEZEU.

Trebuie să ne osândim pe noi înşine în sufletul nostru, dar să nu deznădăjduim de mila şi iubirea lui DUMNEZEU. Trebuie să dobândim duh smerit şi înfrânt, şi atunci vor pieri toate gândurile şi mintea se va curaţi. Dar înainte de aceasta TREBUIE SĂ NE CUNOAŞTEM MĂSURA, ca să nu ne chinuim fără folos sufletul. ÎNVAŢĂ SĂ TE CUNOŞTI PE TINE ÎNSUŢI ŞI SĂ DAI SUFLETULUI NEVOINŢA [asceza] DUPĂ PUTERILE LUI.

NU TOATE SUFLETELE SUNT LA FEL DE PUTERNICE: UNELE SUNT TARI CA PIATRA, ALTELE SLABE CA FUMUL. Asemenea fumului sunt sufletele celor mândri; aşa cum vântul poartă fumul încotro bate el, tot aşa şi pe ele vrăjmaşul le trage unde vrea el, pentru că sau n-au în ele răbdare, sau vrăjmaşul le amăgeşte uşor. Dar sufletele smerite păzesc poruncile Domnului şi stau în ele neclintite ca în mare o stâncă de care se sparg valurile. Ele s-au predat voii lui Dumnezeu şi cu mintea lor îl văd pe DUMNEZEU şi DOMNUL le dă Harul DUHULUI SFÂNT.

Cuv. Siluan Athonitul – Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei

Să-ţi fie ruşine, Cristian!
Şi să te ferească Dumnezeu să auzi cuvântul acesta al meu
la Parusie!

Părintele Cleopa :
 

DESPRE FRICA DE DUMNEZEU
Sa vorbim despre ceva care intelegem cu totii, si cei mai de jos si cei mai de sus. Vorbim ceva de inteles, dar totodata si ce este mai de folos pentru fapta buna. Vom vorbi despre frica lui Dumnezeu.
La Pilde spune asa : Cu frica lui Dumnezeu se abate tot omul de la rau. Daca se abate omul de frica lui Dumnezeu de la tot raul, deci frica lui Dumnezeu este prima piedica a pacatului, care impiedica pacatul sa nu intre in sufletul nostru.
Proorocul David, prin Duhul Sfant, ati vazut in Psaltire ca ne spune : Inceperea intelepciunii este frica Domnului si intelegere buna este tuturor celor ce o fac pe dansa. Si iarasi zice Solomon, fiul sau, despre intelepciune mai mult, ca frica Domnului este scoala intelepciunii. Iar Isus fiul lui Sirah, in Cartea intelepciunii lui, spune asa : " Frica Domnului mai presus de toata intelepciunea a covarsit ".
Vedeti, trei prooroci mari lauda frica lui Dumnezeu, care mai de care mai inalt filosofand despre dansa, ca intr-adevar, cum spune si Sfantul Isaac Sirul : Frica lui Dumnezeu este temelia tuturor faptelor bune. El spune ca intelepciunea are doua capete : primul capat este frica lui Dumnezeu si al doilea capat este dragostea de Dumnezeu. Dar pentru ce asa ? Pentru ca toata fapta buna se incepe de la frica lui Dumnezeu si se termina in dragostea de Dumnezeu, care este legatura desavarsirii si treapta cea mai de sus a tuturor faptelor bune, caci mai mare decat toate este dragostea. Dar, ca sa ajunga cineva la dragostea de Dumnezeu, negresit trebuie sa aiba mai intai frica lui Dumnezeu. Ca de aici porneste toata fapta buna : din a se teme omul de Domnul.
Auzi ce zice Duhul Sfant ? Fericit este omul care se teme de Domnul, ca intru poruncile Lui va voi foarte. Ai auzit ? Cine se teme de Dumnezeu, voi este foarte mult sa faca poruncile lui Dumnezeu, adica fapteel bune; dupa cum si cela ce nu se teme, isi da frau liber la toata rautatea si la tot pacatul.
Cine are frica lui Dumnezeu, este ceel mai intelept om de pe fata pamantului. Pentru ca spune Sfantul Grigore de Nissa, marele filosof si fratele marelui Vasile, asa : " Am vazut pe multi oameni care s-au silit sa invete toata stiinta cea din afara, iar in cele teologhicesti, adica in stiinta despre Dumnezeu, nu putin au sporit. Dar fiindca le-a lipsit lor adevarata intelepciune, care este frica lui Dumnezeu, departe s-au facut de Dumnezeu si in mocirla tuturor relelor au ajuns ".
Auzi pe unul ca are doua doctorate, doua licente. Dar auzi ca-i preacurvar, un ateu, un om necredincios, un om fara judecata, fara mila de saraci, fara dragoste de aproapele lui, care da cu piciorul in toata fapta buna si in credinta cea dreapta. Ce-i foloseste lui stiinta cea din afara, daca n-are frica lui Dumnezeu ? Mai bine nu se nastea unul ca acesta, care nu cunoaste pe Ziditorul sau si nu se teme de el in toata vremea, ca sa se fereasca de rau si sa faca binele.
De aceea va spun : ii bine ca omul sa invete carte multa, sa fie si inginer, sa fie si doctor, sa fie si profesor si profesor universitar; sa fie si militar, sa fie si general, ce-a randuit Dumnezeu pentru fiecare. Dar in toate treptele lui sa nu uite frica de Dumnezeu. Ca, daca a uitat de Dumnezeu, mai bine nu mai venea in lumea aceasta si mai bine nu se nastea sa vada atata bunatate a lui Dumnezeu. Cum ne-a dat El noua viata, mintea, aerul, lumina, caldura, ploile la vreme, hrana, belsug, sanatate, vedere, auz, intelepciune si, dupa atatea binefaceri ale lui Dumnezeu, sa inchida ochii ca paserile cele de noapte, care nu vad decat numai la intuneric si sa nu vada pe Dumnezeu, Care este lumina cea neapropiata si locuieste in lumina cea neapropiata.
De aceea am inceput sa va spun : ferice de omul care se teme de Dumnezeu, ca acela este adevarat om intelept si acela va avea fericire si in veacul de acum si in veacul cel viitor.
Cine se teme de Dumnezeu, nu-i place sa ia avutul altuia. Cine se teme de Dumnezeu, nu se duce la femeia altuia. Cine se teme de Dumnezeu, si cu sotia sa traieste in curatie, dupa randuiala Bisericii.
Cine se teme de Dumnezeu, nu face avorturi, nu-i betiv, nu-i tutungiu, nu-i bataus, nu-i ravnitor de avere straina, nu-i nesupus, asculta de stapanirea statului, cinsteste stapanirea, dupa Apostolul Pavel : El da celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frica; si nimanui cu nimic nu-i ramane dator, decat sa iubeasca pe Dumnezeu si pe aproapele.
Cine se teme de Dumnezeu, nu doarme in timpul Sfintei Liturghii, acasa, Duminica. Cine se teme de Dumnezeu , nu lasa copiii sa creasca in faradelegi; ci ii cearta si-i indreapta, ii invata sa se inchine lui Dumnezeu, sa posteasca, sa mearga la biserica si sa duca viata curata in familie. Cine se teme de Dumnezeu, nu pierde vremea in desert. Ori lucreza, ori se roaga lui Dumnezeu, ori citeste Sfintele Scripturi, ori cugeta la judecata viitoare, la moarte, la rasplata, la fericirea raiului si la iad.
Cine se teme de Dumnezeu, iubeste pe tot omul si ajuta pe tot omul cu multa dragoste, cand este in necazuri. Cine se teme de Dumnezeu, nu cruta averea sa o dea la saraci. Cine se teme de Dumnezeu, are mare frica, nu numai sa nu greseasca cu lucrul sau cu cuvantul, lui Dumnezeu, ci si cu gandul. Dar de ce ? Stie ce zice Duhul Sfant : ca Dumnezeu pe cele mai inainte gandite ale noastre le-a vazut si le vede.
Ati auzit la Iov ? Ati auzit om temator de Dumnezeu ? ce zice dumnezeiasca Scriptura ? " Era un om in tara Asidiei, in tinutul Uz in Arabia, si era cl mai bogat om de la rasaritul soarelui ". Dar auzi ce spune : Si era foarte temator de Dumnezeu. In toata seara, aducea un bou jertfa. Pentru ce ? El traieste inainte de Legea Scrisa. Este al cincilea de la Avraam si traieste aproape cu o mie de ani inainte de Moise.
Si el, acest om al lui Dumnezeu, avea sapte feciori si trei fete si aducea jertfa de curatire, cum se aduceau jertfele sangeroase atunci, nu cumva copiii mei, fiind tineri, sa fi gresit ceva cu gandul lui Dumnezeu. Ati auzit ? Care din tata si mama de azi, care parinti mai au grija ce gandesc copiii lor ? Cine se mai teme azi de pacatele cu gandul ale copiilor lor ? " Vai de mine, or fi cugetat ceva rau copiii mei ! Poate au cugetat la furt, sau la ura, sau la desfranare, sau la betie, sau la razbunare. Vai de mine, sa aduc jertfa lui Dumnezeu, ca sa-i ierte Dumnezeu, ca au gresit cu gandul !"
Ai auzit parinte de copii ? Ai auzit tata de copii ? Se teme sa nu fi gresit cu gandul, copiii lui, catre Dumnezeu ! Ai auzit de ce l-a laudat Dumnezeu pe Iov ? Iata cum spune Scriptura :
Fost-a intru una din zile si au venit ingerii Domnului inaintea Domnului. ca-s miliarde de miliarde de ingeri. Nimeni nu-i poate numara, dupa cum spune proorocul Ieremia : Oastea cerului cine o va numara ? ca-s mai multi ca nisipul marii.
si ei merg la Dumnezeu, Care este Minte; Mintea cea dintai, izvorul tutror mintilor rationale, celor din cer si de pe pamant, si dau raportul ganditor si cuvantator , ce fac cu mantuirea sufletelor; ce fca oamenii pe pamant si cum se lupta ei si slujesc lui Dumnezeu la mantuirea lumii.
Ce zice Apostolul Pavel ? Au nu sunt toti slugi - zice de ingeri -, care se trimit de Dumnezeu spre slujba, pentru cei ce vor sa mosteneasca mantuirea ? Ai auzit acre-i slujba lor ? Sunt pusi in slujba mantuirii neamului omenesc. Asa au venit ingerii; si vesnic vin ca fulgerul, si dau raportul lui Dumnezeu, ce fac oamenii pe pamant, si fiecare inger pazitor spune de sufletul sau ce i s-a incredintat ce face in acel minut.
Atunci a venit si satana, si Dumnezeu il intreaba :
- Dar tu de unde vii ? Da ce ? Nu stia Dumnezeu de unde vine diavolul, daca Dumnezeu este in tot locul de fata ? Cum spune la Ieremia : Eu sunt Care umplu cerul si pamantul. Exista loc unde nu-i Dumnezeu, in iad, sau in rai, sau in cer, sau pe pamant ? Exista vreun cer sau mai presus de toate cerurile unde nu-i Dumnezeu ? Si atunci nu stia Dumnezeu de unde vine ? Da' de ce i-a pus intrebarea ? Ca sa ne raspunda noua cum a fost istoria lui Iov.
- De unde vii tu ? - l-a intrebat Dumnezeu pe satana. Iar el a zis :
- Doamne, cutreierat-am pamantul si toate cate sunt sub cer si iata sunt de fata.
Ai auzit cum lucreaza el ? Ca nu-i singur. A treia parte din stelele cerului au cazut, cum arata Sfantul Grigore de Nissa. Si la Apocalipsa zice :
Am vazut un drac mare ros care a tarat cu coada lui a treia parte din stelele cerului si le-a daramat pe pamant.
Unde-i locuinta demonilor acum ? In vazduh. Dar nu numai in vazduhul asta care inconjoara planeta noastra si celelalte planete, zeci de miliarde, ci spatiul interplanetar si spatiul interstelar care n-are margine. Ca de aicea pana la Calea Lactee, pana la Drumul Robilor, avem paisprezece milioane de ani calatoria luminii, si lumina merge cu 300.000 de km pe secunda, cat ai inchide ochii.
Ai auzit cat ii de mare spatiul acesta ? Satana il umple. Ca auzi ca la ceata care a cazut, i-a dat Dumnezeu loc sub cer. Locul asta le-a dat. Cine ne invata aceasta ? Marele Apostol Pavel, gura lui Hristos, ce zice : Domnii puterii vazduhului, duhurile rautatii raspandite in aer. Si marele prooroc David zice : Multi sunt cei ce se lupta cu noi de la inaltime, adica din vazduh.
De aceea a spus cu dreptate satana : Cutreierat-am pamantul, Doamne, si toate cele de sub cer si iata sunt de fata. Si ce-l intreaba Dumnezeu :
- Fost-ai pe la robul meu Iov ? Ca nu este nimenea asemenea pe pamant ca Iov, om temator de Dumnezeu si care foarte vietuieste cu dreptate. Apoi, cand zice acestea, Cel ce a facut cerul si pamantul, Cel ce cerceteaza inimile tuturor, cand lauda pe un om, cine poate sa zica ceva impotriva ? Ca nu este nimeni pe pamant ca Iov, temator de Dumnezeu si foarte drept inaintea Mea.

《 continuare 》
 

Ai auzit ? Si nu pentru ca era sarac sau necajit. Ci, foarte bogat. Ca ce spune Scriptura ? Ca era bogat foarte, cel mai bogat om de la rasaritul soarelui. Dar averea nu l-a biruit, nu l-a despartit de Dumnezeu. Fiindca iubea pe Dumnezeu mult mai tare decat averea. Nimica nu era la dansul averea. Ca o carpa lepadata era. Si aceasta a aratat-o istoria lui Iov, care voi spune-o pe scurt de aici inainte.
Ce s-a intamplat ? A zis satana catre Dumnezeu :
- Da, Doamne, Tu spui ca Iov ii drept tare si se teme de Tine. Dar nu degeaba se teme el de tine !
- Dar de ce ?
- Daca i-ai inmultit averea lui si turmele lui acopera o tara, cum nu Te va iubi pe Tine ? Si cum nu s-ar teme, daca i-ai dat atata avere si cinste ? Socotea diavolul ca de aceea Iov se teme de Dumnezeu, ca are atata avere. Dar n-a fost asa. Iov era adevarat temator de Dumnezeu.
- Dar ce vrei tu ? zice Dumnezeu.
- Doamne, da-l pe mana mea, sa-Ti arat eu Tie daca nu te va blestema in fata ! a zis satana.
- Ce vrai, ma ? i-a spus El;
- Da-l pe mana mea pe Iov, sa-i iau eu averile si copiii si toate, sa vedem nu te va blestema in fata ? ca, daca ai ingradit acuma cu puterea Ta averile lui si toate averile si slugile lui sunt ingradite de Tine, eu nu ma pot apropia de el.
Dar de ce il ingradea puterea lui Dumnezeu ? Ca era foarte drept si cinstitor de Dumnezeu si nu se putea apropia de gospodaria lui nimic. Ca ingerii Domnului il pazeau, fiindca si el pazea porunca lui Dumnezeu.
- Ce vrai ? l-a intrebat Dumnezeu pe satana.
- Da-l pe mana mea ! a raspuns el.
- Ti-l dau. Du-te ! Dar de el sa nu te atingi !
Ai vazut ca diavolul nu poate face nimic fara voia lui Dumnezeu si fara ingaduinta Lui ? Putea el sa se duca peste Iov si mai inainte, ca avea mare ciuda pe el, ca era drept, insa pana n-a luat blagoslovenia lui Dumnezeu nu s-a dus. Ca si diavolul ii tot sluga lui Dumnezeu; ca tot Dumnezeu l-a facut si pe el, si numai unde ii ingaduie Dumnezeu se duce. Ca daca ar fi asa sa faca ce vrea el, n-ar ramanea un om pe fata pamantului intr-o singura zi, cata ura are el pe oameni. Dar puterea draceasca este ingradita de puterea Atottiitorului Dumnezeu si nu-i ingaduie sa faca mai mult decat vrea El.
Ai auzit ce spune Apostolul Petru ? Credincios este Dumnezeu si nu va lasa pe voi sa va ispititi mai presus decat puterile voastre si, odata cu ispita va trimite si ajutorul. Ati vazut in Evanghelie, cand Hristos a scos din Gaadara demonii din cei doi indraciti, ca i-a intrebat : " Cum va cheama ?" " Legheon, Doamne, este numele nostru ". Legheon inseamna 6000 de demoni. Atatia erau in doi oameni ! Ca legheon ii cuvant grecesc, legiune de ostasi. Legheon sau legiune. In doi oameni erau 6000 de demoni.
De aceea se culcau in morminte si in haine nu umblau, ca umblau goi prin pustiu, cum spune Evanghelia. Erau multi. Cu toate ca erau multi, ca o legiune avea exact 6000 de demoni, si ei au spus ca-s o legiune, un legheon. Daca voiesti, Doamne, sa ne scoti pe noi din oamenii acestia, da-ne voie sa ne ducem in porci. Ca era o turma de porci pe malul Marii Galileea. Am fost acolo unde s-au inecat porcii, ca am trecut prin toate locurile, cand am fost la Ierusalim. Erau ca 2000 de porci, aproape de cetatea Gadaara si Gherghesa. Sunt doua cetati alaturea pe podisul Golan.
Si cand le-a dat voie, au intrat demonii in porci si s-au dus in mare si s-au inecat toti. Dar de ce a dat voie Domnul diavolilor sa se bage in porci ? Ca legea lui Moisi nu dadea voie sa tie porci. Iar ei, impotriva legii, tineau si mancau carne de porc. Si atunci i-a dus in mare, pentru cei care-i tineau, ca-i tineau pentru negustorie, sa vanda la altii.
Ia sa revenim la Iov. Si a venit diavolul la Iov. Si prima data, cand a ajuns asupra gospodariei lui Iov, a pogorat foc din cer. Dar ce ? Satana-i in cer ? Nu l-a dat Arhanghelul Mihail jos din cer ? N-a fost lupta cu Arhanghelul Mihail, cum vedem la Apocalipsa ? Si loc nu s-a mai aflat pentru ei in cer. Dar de ce spune Scriptura " cer " ? Aerul se numeste cer. Tariile aerului se numesc " cer " in Sfanta Scriptura. Ca auzi ce zice Scriptura :
Laudati pe Domnul paserile cerului. Nu cumva ele traiesc in cer, fiindca le spune paserile cerului ? Nu. Traiesc in aer. Deci, sa intelegeti, dupa Dogmatica Sfantului Ioan Damaschin, aerul se numeste cer.
deci satana a pogorat foc din vazduh - din aer. Si avea bietul Iov 7000 de oi, 3000 de camile, 500 de perechi de boi, 500 de perechi de asini, 3000 de slugi cu braie de aur incinsi care slujeau la atata avere, sapte feciori si trei fete, palate si mosii. Si prima data turmele oilor au cazut jertfa. A pogorat satana foc din cer, adica din vazduh, si au ars turmele lui Iov, deodata cu tot cu ciobani, cu tot cu slugi, cu stani, cu caini; 7000 de oi deodata le-a mistuit focul. Dar, prin iconomie dumnezeiasca, a ramas un singur om, ca sa duca vestea. Si a venit la Iov. Iov era ca un imparat, purta porfira si era un om foarte cinstit de imparatii pamantului, ca facea negutatorie cu oamenii din alte tari, ca avea avere mare. Si a venit sluga si a zis :
- Stapane, doamne !
- Ce este, fiule ?
- Iata slugile tale, ciobanii tai si turmele tale pasteau la munte si la ses. Si a venit foc din cer - adica din vazduh -, deodata, si a mistuit turmele tale si pastorii tai, si slugile tale si tot ce era acolo. Si am ramas eu singur si am venit sa-ti spun ce s-a intamplat. Iar Iov a zis :
- Nu-i nimica, fiule ! Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a parut Domnului asa a facut ! Fie numele Domnului binecuvantat de acum si pana in veac ! Si n-a cartit.
Si nici n-a terminat cel de la oi si vine cel de la camile :
- Stapane, doamne, haldeii au trecut Iordanul, au rapit camilele tale, 3000 de camile, si pastorii si toate si le-au dus in tara lor si am scapat eu singur si am venit sa-ti spun. Si a zis Iov :
- Nu-i nimica, fiule ! Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a parut Domnului asa a facut ! Fie numele Domnului binecuvantat de acum si pana in veac !
Si nici n-au trecut putine minute, vine al treilea, cel de la boi :
- Stapane, doamne, talharii au venit din pustiu, au junghiat pe slugile tale si cele 500 de perechi de boi, i-au luat si s-au dus cu ei. Si a zis Iov acelasi cuvant :
- Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a parut Domnului asa a facut ! Fie numele Domnului binecuvantat de acum si pana in veac !
Si n-a trecut decat putin si a venit cel de la asini
- Stapane, doamne, din partile Damascului au venit sirienii si au prins slugile tale si cu tot cu asine le-au trecut in tara lor. Si acolo erau 500 de perechi de asine, fiindca in tarile calde camila si asinul sunt cele mai cautate animale, care pot rabda de sete si traiesc cu putina hrana. Si a zis Iov acelasi cuvat :
- Nu-i nimica, fiule ! Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a parut Domnului asa a facut ! Fie numele Domnului binecuvantat de acum si pana in veac ! Si n-a zis nici un cuvant, ca i s-a luat intr-un ceas toata averea.
La urma a venit al cincilea. Acesta i-a rupt inima, dar tot n-a indraznit sa zica cuvant de rau impotriva lui Dumnezeu. El avea sapte feciori si trei fete. Si ei, vazand pe tatal lor ca face milostenie vesnic la atatea mii de saraci, au inceput si feciorii sa faca la fel ca tatal lor. Faceau praznic in fiecare sambata. Si sambata asta facea cel mai mic; apoi celalalt, pana ajungea la cel mai mare si apoi fetele. Si tocmai acum erau la un praznic mare in acea sambata; multi oameni erau chemati la masa si ei slujeau la masa celor necajiti acolo.

《 continuare 》
 

Satana, avand ingaduinta lui Dumnezeu, s-a dus si a scuturat casa - cladirea, palatul unde erau -, si i-a omorat pe toti; si pe cei de la masa si pe feciorii lui Iov. N-a mai ramas decat unul, care a venit la Iov si a zis :
- Stapane, doamne, iata feciorii tai si fetele tale erau la casa celui mai mare, la un praznic, si s-a cutemurat casa din temelii si i-a omorat p etoti, si-am scapat eu din intamplare - ca asa, prin iconomie dumnezeiasca, numai unul scapa -, si am venit sa-ti spun.
Si Iov, cand a vazut ca Dumnezeu i-a luat si feciorii, fiind acolo in fata casei lui, a apucat vestmintele de sus de la gat - ca-n orient hainele-s pana jos la pamat, asa poarta barbatii, cum purtam noi calugarii -, si si-a rupt haina sa pana jos. S-a dezbracat gol si s-a aruncat cu fata la pamant si-a filosofat pentru moarte, si-a zis :
- Nu-i nimica, fiule, gol am iesit din pantecele maicii mele, gol ma voi duce in groapa. Nimic n-am adus in lumea aceasta, aratat este ca nimic nu pot scoate. Domnul a dat, Domnul a luat, precum I s-a parut Domnului asa a facut ! Fie numele Domnului binecuvantat de acum si pana in veac ! Si intru toate ca i s-au intamplat lui Iov, n-a zis un cuvant de rau impotriva Ziditorului sau. Atata de tare se temea Iov de Dumnezeu.
Atunci satana, vazand ca nu l-a biruit, ca i-a luat totul, s-a dus iar la Dumnezeu. Fost-a intru una din zile si au venit ingerii Domnului si iata a venit si satana inaintea Sa. Si iar il intreaba :
- De unde vii tu ?
- Doamne, cutreierat-am pamantul si toate cate sunt sub cer si iata sunt de fata ! Si l-a intrebat Dumnezeu a doua oara :
- Dar ai fost pe la robul meu, Iov ?
- Da, Doamne, am fost si i-am afcut toate cate am vrut eu !
- Ei ! O zis ceva impotriva Mea ?
- Nu, Doamne; dar am sa-Ti spun ceva. Ceru un razboi mai mare contra lui Iov :
- Ce vrai, ma ?
- Piele pentru piele.
- Ce vrai sa spui ?
- Da. I-am luat toata averea si copiii, dar el este sanatos si sotia lui a ramas sanatoasa. Insa da-mi voie sa ma ating de carnea lui si de oasele lui si sa vedem, nu te va blestema in fata ? Adica, a cerut sa-i dea o boala grea. Ce zice ? Omul a ramas sanatos, macar cu zilele.
- Du-te, i-a zis Dumnezeu, dar de sufletul lui sa nu te atingi ! Ai vazut ce este mai scump la om ? Sufletul. " De sufletul lui sa nu te atingi ". Ca sufletul este mai scump decat toate. El este mai scump decat tot ce exista in lumea asta. de aceea ii atata lupta pentru mantuirea sufletului.
Si a venit satana, cu voia lui Dumnezeu, cu ingaduinta Lui, si l-a lovit pe Iov, din talpa piciorului pana-n crestet, cu lepra. Boala care n-ati vazut, fereasca Dumnezeu; crapa carnea omului si se face alba ca zapada si curge sange si cu viermi; patrunde pana la os si n-are leac in veacul veacului. Numai Mantuitorul a vindecat leprosi, cum ati auzit.
Atunci, Iov, cand s-a vazut lepros din crestet pana-n talpa, a cazut la pamant de durere; si era niste gunoi inaintea casei lui si el zacea in gunoi. Si fiindca ranile il usturau si viermiii ii provocau mancarime, a gasit un ciob de oala, un harb, si cu harbul aceala scotea viermii din rani.
Si n-a fost bataia lui Iov o zi, o luna sau un an. N-ati citit Hronograful lui Chedrinos si alte carti ? Sapte ani si jumatate l-au mancat viermii de viu pe Iov ! Asa a rabdat. Si nu zicea nimic si rabda; un schelet in gunoi mancat de toate jivinele.
Iar sotia lui ramanand sanatoasa, ca pe ea n-a lovit-o, ca era mai slaba in credinta, se ducea cu traista prin sat, la cerut; si ii aducea cate ceva de hrana. Singurul ajutor ii era sotia lui, singura mangaiere, ca sa nu moara de foame.
Vazand diavolul ca nu l-a biruit pe Iov, a incercat prin femeie, cum zice dumnezeiescul Ioan Gura de Aur : " Cand a vazut ca pe stalpul cel de diamant al credintei, pe Iov, nu-l biruieste, la arma cea veche a alergat ". La care ? La femeie, cu care biruise in rai pe Adam. Stia ca femeia e mai slaba.
Si femeia, cand l-a vazut ca-l mananca viermii, un an, doi, trei, si toata lumea spunea ca-i blestemat de Dumnezeu, ca l-a uitat Dumnezeu si a facut multe rele inaintea Domnului - ca asa judeca oamenii, ca judecatile lor nu-s ca ale lui Dumnezeu -, atunci femeia a inceput sa creada, si vine la el si-i spune :
- Mai, omule; iata ce ti-a facut tie Dumnezeul tau. Tot ai spus ca Dumnezeu ti-ajuta, ca Dumnezeu ii drept. Iata acum, te mananca viermii de viu in gunoi, ti-a luat toata averea si copiii de atatia ani si tu nu zici nici un cuvant de hula impotriva Lui si nu-ti pierzi rabdarea ! Atata se temea Iov de Dumnezeu.
- Ce este, femeie ?
- Zi un cuvant de hula impotriva lui Dumnezeu; ocaraste-L de ce te-o necajit asa, si vei muri !
Ai auzit acest tovaras de viata, cum s-a facut unealta satanei in vremea necazului barbatului sau ? Iar Iov ii spunea cu blandete, ca vedea ca diavolul vorbeste prin gura ei :
- Femeie, hai, femeie ! Ca o nebuna vorbesti si ca o fara de minte. Nu sunt eu Iov care eram ca imparatii de bogat si cinstit in lume ? Nu-ti aduci aminte ce cinste am avut noi pe pamant si cata avere si cate slugi aveam ? Apoi, cum am primit cele bune din mana Domnului, sa nu primim si cele rele ?
Auzi om care se teme de Dumnezeu, cand da de necaz ? Da ! Dumnezeu m-a ajutat atata vreme; trebuie sa rabd acum, ca multumire lui Dumnezeu ca m-a ajutat alta data.
Si a vazut diavolul ca nu-l poate birui. Atunci au venit la el trei prieteni : Bildad, Tofar si Elifaz Ameneul. Acestia erau ca niste imparati de bogati, boieri mari din alte tari, care cumparau mii de vite de la Iov, miei si lana. Cand au venit, au intrebat :
- Unde-s curtile lui Iov ? Unde este Iov ? Iar oamenii ii arata :
- Uite colo in gunoiul acela un schelet; il mananca viermii. Barba lui era pana la pamant si parul incalcit de gunoaie.
Ei auzisera de bataia lui Iov, dar nu credeau ca-i chiar asa. Si au venit din alta tara. Cand au venit la Iov, cum il stiau ce om cinstit era, ce palate si ce slugi avea, au stat acei trei prieteni langa Iov sapte zile si sapte nopti, si n-a putut vorbi nici unul. Numai se uitau la el. Si gandeau ce va fi asta ? Ce fel de bataie a lui Dumnezeu este asta ? Si la sapte zile a deschis cuvantul Elifaz Ameneul si in loc sa-l mangaie pe Iov in ranele si in durerea lui, in loc sa-l imbarbateze, ca erau prieteni de alta data, au inceput sa-l raneasca cu cuvantul :
- Iov, mi se pare ca te-a retezat Dumnezeu pe tine ca pe un copac tomnatic, care nu face roada. De ce-ai ajuns tu asa ! Ai oprit plata vaduvelor si simbria lucratorilor ! Ai fost nemilostiv si aspru ! Ai fost mandru ! Ai uitat de Dumnezeu ! Ai facut faradelegi inaintea Lui ! Si asa mereu l-au mustrat. La fel si al doilea prieten si al treilea. Si a venit al patrulea, unul Elihu. Acesta a vorbit putin mai drept, ca se temea : " Mai, nu cumva sa fie o certare a Domnului pe drept si ma tem sa vorbesc pe omul acesta ". iar Iov a inceput a le spune cu blandete :
- Dragii mei; prietenii mei; spre dosada ati venit aici si spre rana mie. Mai bine ziceam eu gropii, " mama mea ", si viermilor, " voi sunteti fratii si surorile mele ", decat sa vie prietenii mei si sa ma raneasca cu cuvinte; adica, mai bine ma mangaiam cu viermii si cu gandul la groapa, la mormant, decat sa aud din gura voastra acestea.
Si le-a spus : " voi ma invinuiti ca am oprit plata slugilor si ca am facut nedreptate. Eu nu ma laud, dar adevarul voi vorbi. Eu am fost tatal sarmanilor si maica vaduvelor, eu am fost ochiul orbilor si urechea surzilor si piciorul schiopilor si mana ciungilor.
Tunsura mieilor mei a incalzit umerii saracilor; ca lana de pe sapte mii de oi toata o dadeam pentru imbracaminte la saraci. Usa mea nu s-a inchis la tot strainul si toata averea mea am socotit cu putere s-o impart la cei necajiti. Deci, nu-i adevarat ce vorbiti voi. Adevarat ca mania Domnului ma cearta pentru pacatele mele, dar ceea ce ma invinuiti voi nu-i adevarat.
Vazand Dumnezeu rabdarea lui Iov , dupa ce-au plecat cei trei prieteni si Elihu s-a dat putin in laturi, a aparut Dumnezeu in nori si in vifor deasupra lui.

《 continuare 》
 

Iov zacea acolo de sapte ani jumatate, numai oasele si inima ramasese - caci carnea lui era mancata de viermi. Si cand a venit Ziditorul cerului si al pamantului, Iov era acum ranit si de prietenii lui ocarat si defaimat si de sotia lui si de toti. Deodata aude glasul lui Dumnezeu din nori :
- Iov, scoala-te ca un barbat, ia vestmantul tau - ca i-a trimis un vestmant din cel mai alb ca zapada -, incinge-te si sa stam de vorba amandoi !
Cine a zis " scoala-te " ? Acel ce va scula toti mortii la judecata intr-o clipeala de vreme ! S-a sculat ca fulgerul Iov, sanatos ca la 30 de ani si frumos si vesel, s-a imbracat cu vestmantul dat de Dumnezeu. Si a spus Dumnezeu catre el :
- Iov, unde erai tu cand am intemeiat pamantul ? Spune-Mi Mie care-i latimea cea de sub cer ? In ce loc locuieste intunericul si ce loc are lumina ? Unde erai tu cand am masurat Eu muntii cu asezamantul cunostintei, vaile cu cumpana si dealurile, cand am pus marii hotar nisipul si am ingradit marea cu nisip si i-am spus : pana aici sa stai si intru tine sa se sfarame valurile tale ?
Eu am intins crivatul pe uscat. Eu am facut cuvantatori pe pamant. Eu am masurat greutatea vanturilor. Eu am insemnat calea fulgerilor sub cer. Eu am randuit nasterea fiarelor din codri, nasterea dobitoacelor pamantului si a oamenilor. Eu am facut orionul si rarita cea de miazanoapte si am impodobit cerul cu stele, cu soare si luna si lumina am daruit zidirii Mele.
Spune-Mi, unde erai tu atunci ? Eu pe tine, Iov, te-am turnat ca laptele in pantecele maicii tale, te-am inchegat ca branza, te-am tesut ca panza, ti-am facut inima si oase si te-am facut faptura Mea in pantecele maicii tale si Eu am zidit inima ta si am stiut ca nu-ti vei pierde rabdarea. Eu am intemeiat inima ta intru tine si credinta ta si rabdarea ta.
Si acum, Iov, fiindca ai asteptat cu rabdare venirea Mea si n-ai zis vreun cuvant rau in atatea scarbe si necazuri si boale, iata Eu iti daruiesc tie de acum inainte 140 de ani de viata; si vor fi averile tale indoite. In loc de sapte mii de oi, paisprezece mii de oi; in loc de trei mii de camile, sase mii de camile si celelalte la fel. Si vei ajunge sa traiesti pana la al cincilea si al saselea stranepot si vei adormi plin de zile si vei veni la Mine sa te veselesti cu Mine in veci.
Atunci S-a facut nevazut Dumnezeu. Si sotia lui, cand a venit de unde era dusa, l-a gasit sanatos si vesel foarte. Si a plouat Dumnezeu in curtea lui Iov trei zile si trei nopti cu galbeni de aur, cum spune in traditie. A luat Iov mosii si vite.
Sotia lui a stat cu fata la pamant trei zile si trei nopti, cerand iertare de la el. Si i-a zis Dumnezeu lui Iov : " Iarta pe sotia ta, ca nu-i vinovata ea, ci diavolul care a ispitit-o !"
Si a iertat-o el si a luat-o, si a nascut iar sapte feciori si trei fete si nu era frumusete sub cer asemenea feciorilor si fetelor lui Iov. Nu se gaseau mai frumosi copii ca aceia pe pamant.
Si au fost zilele lui Iov, cum s-a spus, dupa bataia aceea, o suta patruzeci de ani, si-a adormit plin de zile si s-a dus la Ziditorul sau, la veselia cea vesnica.
Ati auzit ce a facut la Iov frica lui Dumnezeu ? Daca a avut frica lui Dumnezeu, nici cand era bogat nu s-a mandrit, n-a fost aspru si nemilostiv; nici cand i-a luat Dumnezeu averea, n-a zis un cuvant impotriva lui Dumnezeu.
Iata om cu frica lui Dumnezeu, care aducea jertfa un bou in fiecare seara, ca nici copiii lui sa nu fi gresit lui Dumnezeu cu gandul. Ati auzit om cu frica de Dumnezeu, cum l-a incununat Dumnezeu ? Prin cate l-a trecut in veacul de acum si s-a dus sa se odihneasca in " sanul lui Avraam ", a carui stranepot era. Iata deci cum l-a binecuvantat Dumnezeu !

《 continuare 》
 

Fratii mei, omul care are frica de Dumnezeu nu trebuie sa-l pazeasca nimeni sa nu fure, sau sa nu fie curvar, sau betiv, sau hot, sau sa nu faca rau. Cel ce are frica lui Dumnezeu si ziua si noaptea pururea vegheaza asupra lui : sa nu gandesc ceva rau asupra omului, sa nu vorbesc ceva rau ca-i pacat, sa nu fac ceva rau ca-i pacat ! Cine are frica lui Dumnezeu, acela se face santinela intregii intelepciuni, isi pazeste sufletul si mintea sa de ganduri rele, limba sa de cuvinte rele si toata asezarea sa de a lucra impotriva lui Dumnezeu.
Imi aduc aminte de un filosof, care a venit la Socrat, alt filosof. Si acela avea o femeie foarte talentata. Si a inceput sa spuna : " Domnule, am o femeie asa de frumoasa !". Celalalt era la o masa cu un creion in mana si hartie si a tras un zero. " Femeia mea e de neam mare; taica-sau a fost ministru ". Celalalt a mai tras un zero.
" Femeia mea ii sanatoasa ca oul, n-a fost bolnava si nu-i bolnava ". Acela a mai tras un zero. " femeia mea stie s alucreze lucruri de menaj, sa faca prajituri la tot neamul, bucat ela mese mari ". Acela a mai tras un zero. " Femeia mea stie sa coase broderii artistice, coase flori, impleteste, face flanele cu masina sau cu mana. Uite cate talente are femeia mea !" Acela a mai tras un zero.
La urma a adaugat : " femeia mea are frica lui Dumnezeu si este credincioasa !" Acela a pus un unu inainte, pusese sase zerouri. Unun urmat de sase zerouri face un milion. Si a spus : " Ia, acuma i-am dat valoare femeii tale. Nu cand ai spus ca-i frumoasa si invatata si sanatoasa si stie multe sa faca. Pentru ca daca ii lipsea frica lui Dumnezeu, toate erau la dansa egal cu zero, nule, nimic !"
Asa se intampla si cu barbatul, ca si cu femeiaaceea si cu orice om. Poate sa aiba toate talentele, poate sa atie toate meseriile din lume, poate sa cunoasca toate stiintele lumii, daca ii lipseste frica lui Dumnezeu, ii lipseste scoala intelepciunii si omul acela nu-i bun de nimic.
Era un om invatat sa fure, macar de-ar fi fost sarac. Da de unde ! Era om gospodar, avea femeie buna, credincioasa si copii; avea boi, avea oi, cai, porci, vite, pasari, pamant, livezi, vii, dar a fost crescut rau la parintii lui, ca nu era satul pana nu manca ceva de furat. Omul acesta de multe ori avea discutii cu sotia lui. Sotia lui buna ii spunea :
- Mai, omule, ulciorul nu merge de multe ori la apa. Caci ii rusine in sat, daca te-o prinde pe tine ca furi; toti or sa te judece pe tine de ce ai furat, ca ai tot ce-ti trebuie. De ce furi, ma ?
- Femeie, eu nu pot. Pana n-oi mai lua eu de la cutare boier, de la cutare om, de la cutare proprietar ... !
Odata era in luna lui iulie, luna era plina pe cer si era senin ca ziua. El venise din tarina si a vazut lanurile pline de clai de grau, jumatati de grau, cum se cheama in alte parti. Ce s-a gandit el ? " ce bine ar fi sa aduc eu o caruta de grau din acesta la mine ", ca era grau frumos. A venit acasa, a pregatit caruta si caii, drugul de legat snopii; a pus niste fan pentru cai si iarba verde in caruta si-n puterea noptii, cand doarme si pasarea - cum zice taranul -, a luat o copilita numai de trei-patru ani cu el. Copilei ii placea sa mearga cu tata-sau cu caruta totdeauna.
- Tataica, ma iei cu caruta ?
- Te iau ! Da', ma-sa a zis :
- Stai acasa !
- Nu ! si a inceput a plange copila.
- Da-i drumul ! Copila vrea sa auda cum merg caii, s-o plimbe tata-sau cu caruta. Dar a fost o pronie dumnezeiasca aceasta si purtare de grija a lui Dumnezeu. A venit omul acela la furat snopi in tarina. Un lan de grau era langa o padure mare si un drum de tarina pe marginea padurii. El a tras caii cu oistea pe unde trebuia sa iasa de pe lan, a luat din gura la cai zabala si le-a dat sa manance.
Copilita a ramas la caruta. Era luna, senin si se vedea bine la mare distanta. Si s- adus pe lan omul asta, de meserie hot din copilarie, si a inceput sa se uite in toate partile; si la stanga; si la dreapta si inainte si inapoi. Se uita asa. De ce se uita ? Ca nu cumva sa fie vreun paznic pe lan. Dar tot el isi zicea : " Chiar daca ar fi, acum doarme intr-o claie, ca acu-i puterea noptii ". In acest timp copilita se uita de la caruta cum taica-sau se uita in toate partile, si incolo, si incolo si se minuna ea in mintea ei - copii naivi -, de ce se uita taica-sau asa ?
Dupa ce s-a incredintat el ca nu este nimeni si nu-l vede nimeni, a luat cativa snopi de grau si a venit la caruta. Copilita, prin care a vorbit Duhul Sfant, intreaba pe taica-sau :
- Tataica, mata ai uitat ceva !
- Dragul tatei, dar ce-am uitat ?
- Mata ai uitat ceva ! Te-ai uitat in toate partile dar ai uitat sa te uiti si in sus !
- Cum ai zis ?
- Mata in sus de ce nu te-ai uitat ? Dar copila n-a zis sa-l mustre pe tatal ei. Ea a crezut ca poate asa-i bine, daca se uita in toate partile, sa se uite si in sus. Dar l-a costat pe om foarte mult.
- Cum, cum ai zis ?
- Tataica, eu am crezut ca trebuie sa te uiti si in sus ! Si atat l-a certat frica lui Dumnezeu pe om, ca a luat snopii inapoi, s-a dus si a facut claia; a venit, a intors caii, a pus zabala la cai, a pus copilita in carutasi cu caruta goala, s-a intors acasa. Cand vine acasa, femeia stia ca nu vine niciodata cu golul. Ori fura bostani, ori popusoi, ori grau, ori altceva, el venea incarcat. Il vede, de data asta mai erau doua-trei ceasuri pan-la ziua ca vine cu golul :
- Mai omule, dar ce-ai patit ? Ce-ai patit ?
- Femeie, cate zile voi avea nu mai fur !
- Ce-ai patit ? Bine ti-a facut ! Te-a prins ! Ea credea ca l-a prins. Te-a prins ? Ti-am spus eu tie. Asa, gospodar la furat !
- Mai femeie, nu m-o prins nimeni.
- Nu cred. Te-o prins ! De ce-ai venit cu golul ?
- Nu mai fur cate zile oi avea !
- Dar ce-ai patit ? El arata copilita si zice :
- Din cauza copilei.
- Dar ce ti-a facut copila ?
- Din cauza ei nu mai fur in veacul veacului. Caci a vorbit Duhul Sfant prin gura ei.
- Dar ce-a zis copila ?
- Eu m-am dus pe lan - cum ii obiceiul meu -, si-nainte de a incepe a cara snopii, ma uitam : in stanga, in dreapta, incoace-incolo. Copilita ma vedea de la caruta si cand am venit m-a intrebat : " Tataica, mata ai uitat ceva; ai uitat sa te uiti si in sus ".
Atunci m-am gandit, cat sunt eu de nebun. Dumnezeu imi vorbeste prin gura copilei, ca trebuia sa ma uit mai intai in sus; ca daca ma uitam in sus, nu mai era nevoie sa ma uit la dreapta, la stanga sau inainte, ca de ochiul cel de sus nimeni nu se poate pazi. Ochii lui Dumnezeu - cum soune Solomon -, sunt de milioane de ori mai luminosi de cat soarele si nu este loc unde nu cerceteaza atotstiinta lui Dumnezeu. Cum zice si Apostolul : Stiinta lui Dumnezeu strabate pana la despartirea duhului de a sufletului; nu numai pana la despartirea trupului de a sufletului ".
Omul este icoana Preasfintei Treimi. El are minte, cuvant si duh. Duhul cel in chip de raze de lumina, care-i in inima, cu acesta omul ii mai mare decat ingerii; ca ingerii nu s-au facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ci numai omul. Omul este icoana vie a Sfintei Treimi pe pamant, are minte, cuvant si duh. Mintea este chipul Tatalui, cuvantul este chipul lui Hristos, iar duhul cel de viata facator este chip al Duhului Sfant.

Pe Florovsky l-a citit cineva?