Prost răspuns. Păi dacă ele, celulele (spermatozoizii şi ovulele) dau viaţă, sunt premergătoare vieţii, cum să nu existe în ele principiul vital?

Părintele Cleopa te lămureşte mai bine:
- Prea Cuvioase, copiii care sunt avortati au suflet?
- Au! Cum să nu aibă?
- Dintr-a câta zi au ei suflet?
- Din clipa zămislirii. Căci spune proorocul Ieremia: Doamne, Tu zidesti duhul omului întru zămislire.
- Păi, înseamnă că sunt numai suflet, părinte.
- Sămânţa bărbatului şi a femeii este vie. Si atunci, în clipa împreunării, s-a zidit si sufletul si trupul.

O fi facut si bine, o mai smintit si pe ici si pe colo datorita unor imaturitati care pana la urma toti le avem, nu?

Probabil ma fost inteles gresit, remarca nu am facut-o in numele altora care probabil i-au zis un "bogdaproste" pentru consultatiile gratuie si publice - era strict in numele meu.

Daca vroia sa-mi ofere o consultatie (desi n-am cerut-o ca altii) sau un sfat personal putea sa le ofere in privat.

Eu am facut, zic eu, o remarca pertinenta si preferam sa mi se raspunda la fel, nu cu acuzatii aiuristice si caracterizari.

Esti invitat si tu sa oferi o parere, se naste fiecare copil cu o paine sau nu?
Este o paine tot ce are nevoie un copil?

La o familie din asta poti gasi N de alte exemple de familii care ar fi trebuit sa se opreasca mult mai devreme, unii mai cinici ar putea zice chiar si inainte de primul copil.

A face multi copii nu este in sine reteta fericirii si nu e un sfat care toti ar trebui sa si-l insuseasca.

Cred ca mai degraba sa vezi pe cineva cu putini copii dar cu o educatie excelenta si sa-ti para rau ca n-au facut mai multi asa decat sa-i vezi cu multi copii si sa te intrebi de ce n-au stiut sa se opreasca mai devreme.

Pe de alta parte, daca e sa o luam si atfel, de ce sa nu-i fericim pe tigani?

Nu am auzit sa faca avorturi, fac multi copii, chiar daca n-au cu ce sa-i intretina, ca mila se gaseste, slava Domnului, daca sunt dati afara pe usa, intra pe geam, iar daca nu li se da, se servesc si singuri.
Un popor supravietuitor, descurcaret, cu curaj, tupeu si mai ales rar in ziua de azi: uniti.

Ar trebui sa-i avem ca model, nu?

De cate ori intru pe-aici (si nu intru foarte des) ma surprinde trist modul cum acest topic "guverneaza" parca forumul nostru... ziditor si aducator de pace. Pe de o parte varsta, iar pe de alta bunul simt ma motiveaza sa stau deoparte si sa-l las pe Dumnezeu sa ne lumineze pe fiecare, atunci cand ne vine randul. In acelasi timp, stand cu bratele incrucisate si asteptand pe Dumnezeu sa gaseasca o cale, in timp ce vrajmasul are la indemana alte 20 de cai sa ne tina ancorati in "flecareala", ma face sa ma simt intr-o oarecare masura vinovat. Dar eu si cei ce gandesc la fel ca mine, nu putem face nimic, daca nenea adminu' nu este sesizat. Daca insa nenea adminu' vede vanzoleala de pe acest topic si o gaseste "ziditoare", probabil vede dincolo de ceea ce noua nu ne este dat sa vedem.
Ceea ce gasim in scrierile sfintilor parinti sunt linii orientative si atat. Cum ar fi fost sa spuna nu stiu ce sfant ca in anumite conditii, sotii se pot impreuna chiar si in zile de post? La cat e omul de usor de inselat, ar fi facut din asta un obicei de care sa se agate. Stiu un preot foarte ostenitor care avea obiceiul intr-o vreme, sa faca de unul singur in fiecare miercuri si vineri, Sfantul Maslu. Uneori se intampla sa nu aiba nici macar dascal. In marea majoritate a scrierilor sfintilor parinti, Sf. Maslu se face cu cel mai putin doi preoti. Doar in caz exceptional, cand chiar nu se poate altfel, Sf Maslu poate fi facut si de un singur preot. Ei, el a gasit aceasta mica "dezlegare" si i-a dat "copy & paste". Pana la urma nu face nimic in nume personal, ci numai pentru a-si vedea odata terminate lucrarile bisericii in care slujeste cu toata daruirea, inclusiv duminicile spre seara, inclusiv in noptile de revelion... Fratilor, cand Dumnezeu ingaduie un lucru, nu se poate sa nu existe in acel lucru si un anume "bine" sau macar "o lectie" pentru ceilalti. Cand Dumnezeu nu mai ingaduie, trage linie si gata. Astazi am fost la o inmormantare a unui barbat de 48 de ani. Un om de toata isprava, foarte harnic si indemanatec, saritor oricand i se cerea ajutorul. Dar avea 3 pacate capitale: patima fumatului; patima bautului; si traia in concubinaj de foarte multi ani. Luni s-a urcat intr-un nuc sa-l scuture, de unde a cazut si nu a mai miscat. Nu mergea la biserica, nu se spovedea, nu se imparetasea... Unde a ajuns sufletul acestui om? Cine sa-l mai poata scoate din iad? Unii preoti, nici in pomelnic nu primesc astfel de suflete care au sfarsit din mania lui Dumnezeu... Bine este sa facem voia lui Dumnezeu toata viata noastra, dar in anii tinerietii, omul este foarte slab, iar Dumnezeu extrem de rabdator, milostiv si lesne iertator.
Dintre toti de pe-aici, Ovidiu jaloneaza trufas si extrem de naiv. Sincer mi-e mila de tine, dragul meu frate, fiindca habar nu ai ce iti pregateste vrajmasul. Eu eram mult mai putin inversunat decat tine si tot nu am scapat. Tu "te joci" cu invataturi ce nu-ti apartin si nu intelegi cum stau de fapt lucrurile fiindca "n-ai fost acolo". Tine minte omule: n-ai sa scapi de urzeala diavolului (sau "ironia sortii") chiar si in varf de munte de te vei urca. Si acolo vei avea de infruntat ispite mult peste puterile tale? De ce? Fiindca ai avut indrazneala sa crezi ca tu esti altfel; ca POTI fi altfel. Dar de asata ne vom convinge dupa niste ani... Multi ani!... Si mai ales, nu noua ni se datoreaza reusita in infranare si in taierea voii, ci a harului lui Dumnezeu. Iar tu (dupa parerea mea) L-ai "provocat" indeajuns ca sa te puna la grea incercare...

Eu totusi raman la parerea ca acest topic ar fi trebuit inchis demult!

Probabil ca ai lipsit de pe forum in zilele acelea,insa tiganii s-au dat drept exemplu de"omenie" atunci cand vine vb despre avorturile romancelor(ortodocse).
Cred ca discutia s-a infiripat pe un topic despre tigani,unde cativa membrii de aici ne indemnau calduros sa-i avem ca exemplu!!!!
Basca ca s-au gasit altii care sa afirme ca femeile tiganci sunt net superioare romancelor,mustind de moralitate!

Reiau intrebarea: frate Alin, ai incremenit in lut?

"Daca vroia sa-mi ofere o consultatie (desi n-am cerut-o ca altii) sau un sfat personal putea sa le ofere in privat."
Aici ai dreptate. M-am grabit. Am gresit. Te rog sa ma ierti!

Valeu, Moshule, ca bine zisesi!...
Linii orientative pe care, cand le traiesti in fiinta ta, fie te simti ridicat pana la Cer, fie te prabusesti cu plans mare, cutremur, amestec de cainta si tainica mangaiere...

Linii orientative care te constituie!
Te preschimba!
Te spala,
te curatesc,
te vindeca,
te indruma,
te hranesc,
te dojenesc, te cearta,
te invata,
te trezesc si te pun in miscare.
Te poarta catre Hristos si in Hristos.

Linii orientative care sunt Calauza omului crestin, clipa de clipa, spre si pe Cale.
Busola lasata de oamenii lui Dumnezeu pentru noi, semenii lor, ca sa nu ratacim...

Linii orientative impletite din nevointa si har, marturii ale unor vieti indumnezeite.
"Si atat."
E putin lucru, oare, sfintenia Parintilor care picura chiar si in noi prin aceste "linii orientative"?

Cine si cum se face
 

Sinaxar 4 Octombrie

Tot în această zi, Sfântul mucenic Petru din Capitoliu.

Acesta era foarte înţelept, întrecând pe mulţi cu înţelepciunea. Deci luându-şi femeie şi născând trei copii, după aceea s-a făcut călugăr, şi s-a preoţit, luând acest har, fără voia lui, de la cel ce purta atunci cârma arhieriei Bostrei; şi ca un dascăl fiind creştinilor, a fost pârât la conducătorul agarenilor al acelei ţări, şi ducându-l în Damasc, pentru dragostea lui Hristos, tăindu-i-se limba, a grăit şi mai curat şi mai desluşit. Apoi i-au tăiat mâna dreaptă şi picioarele. După aceea l-au lipsit de ochi, l-au răstignit, şi i-au tăiat capul, şi arzându-i-se oasele au fost aruncate în râu.

Tot în această zi, Sfânta Muceniţă Domnina şi fiicele ei Verina şi Prosdoca.

Aceste femei, din râvnă dumnezeiască, părăsindu-şi casele şi rudele, au fugit şi s-au înstrăinat din loc în loc până la Edesa. Oprindu-se ele acolo, fără de veste a ajuns bărbatul ei şi tatăl fetelor, având şi slujitori, ca să prindă vânatul. Deci dacă le prinseră, le duseră la Ierapole şi acolo fiind un râu ce înconjura locul, şi persecutorii punându-se sa păzească, s-au dat după băuturi; ele atunci se furişară, şi făcându-şi ruga din pripă, s-au aruncat în apă şi le-a luat repejunea apei şi s-au săvârşit înecate de apă.


Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ammun Egipteanul.

Acesta a fost egiptean de neam, şi sărac de părinţi şi fiind silit de unchiul său s-a însurat, şi locuind cu femeia optsprezece ani, el avea grijă de făcea balsam care-i da multa trudă şi osteneală, nesocotindu-şi şotia ca şi când nu i-ar fi femeie, ci ca pe o soră o ţinea. Apoi, când au aflat el această înţelepciune, plecând de la casa sa, a mers în pustie la marele Antonie. Iar femeia sa a rămas la casa lor cu bună cuviinţă şi a făcut acolo o mănăstire de maici.
Iar Amun s-a ostenit 22 de ani în deşertul Nitriei, ajungând la mare dreaptă socotinţă şi făcător de minuni făcându-se, spre folosul multora.
Sfântul Amun venea adeseori pentru sfat la sfântul Antonie cel Mare - prăznuit la 17 iunuarie. La vremea trecerii la Domnul a lui Ammun, sfântul Antonie a văzut pe îngeri însoţind sufletul lui Amun către cer. Sfântul Amun a murit pe la mijlocul veacului al IV-lea.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Si Pavel cel Simplu tot ucenic al Sf Antonie , mare in traire si putere
a fost cam tot asa .

Mi-a placut foarte mult linkul cu Parintele Valerian fostul actor Dragos Paslaru , multumiri !

Frate Cezar, lauda ta ma pune la colt, crede-ma. Nu am nici un merit. Si-apoi daca tu imi dai dreptate, pot veni alti 20 care sa contra-argumenteze "dreptatea" mea. Laudele aduc sminteala, iar eu ma feresc de ele.
Dar e adevarat ca aceste "linii orientative" nu tin loc de mantuire decat in masura in care ne smerim si ne plecam genunchiul in rugaciune. Altfel devine o "lege" prin care ne consideram "autorizati" sa-L mai rastignim odata pe Mantuitorul Hristos. Dincolo de oricate filozofii intortochiate, porunci si canoane, ramane o vorba simpla si banala pe care noi romanii am cam facut-o tandari in adancul sufletului nostru: "Unde dragoste nu e, nimic nu e!" Unde vreti sa incapa Dumnezeu printre rafturi rigide si manuscrise scortoase? "Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită! Si îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de Lumină si mă mântuieşte!"


Pe mine m-a coplesit pur si simplu. Adineaori imi aminteam cand povestea cum a fost intrarea lui in manastire cand Parintele Ghelasie a avut rabdarea sa-l asculte 2 ore, in timp ce el isi exprima naiv, "ostenelile" si convingerile lui religioase... Ei, fratilor, ganditi-va cam cum este cu noi care n-am ajuns sa avem chemarea spre monahism? Cam pe unde ne situam cand avem tendinta de a face "trimiteri" catre sfintii parinti? Oare am inteles cu adevarat ce scriau ei acolo? Eu am observat ca de fiecare data cand recitesc sau reascult "Pelerinul rus", sau "Sfantul Siluan Athonitul" sau "Calea rugaciunii launtrice" a lui vladica Antonie Marturisitorul, sau orice altceva din Sfintii Parinti, de fiecare data realizez ca nu mi-am insusit suficient de bine invataturile, si ca mai trebuie inca multa rabdare si rugaciune, pentru a avea ochi de vazut si urechi de auzit. Ca sa nu mai spun ca, incercand sa faci cat mai curat, esti expus cu atat mai mult tirului de ispite, altele decat cele de pana atunci de care uneori pari a fi mandru ca ai scapat, ca si cum ar fi fost meritul tau, nicidecum ca s-a milostivit Dumnezeu sa te cerceteze...

Un crestin ar trebui sa isi ia un model crestin.
Mai bine ne-am intreba de ce consideram acum ca e mai important sa facem lux si sa ne cocolosim copiii, in loc sa facem oameni educati si civilizati din ei. Efectele acestor greseli de educatie le constatam cu regret in mod pregnant la cei, care ajung guvernantii acestei tari: smecheri, egoisti, indiferenti fata de suferintele oamenilor, hoti si mai ales mincinosi. Oameni crescuti in puf, de multe ori singuri la parinti.
In ceea ce ii priveste pe tigani, e bine ca nu au si pacatul avortului...
In rest, sa incercam sa nu judecam, avand in vedere ca fiecare plateste pentru propriile pacate.

Multumesc. Nu apuc sa ma uit la documente acum.
Nu m-ai necajit, stai linistit.

Se poate discuta la infinit teoretic despre cat de bine este si pios sa ai multi copii.
Binele moral este adesea relativ in aceasta lume. Este bine sa aflam care este calea noastra de mantuire, ce vrea Dumnezeu pentru noi, si mai este bine, pe calea pe care ne aflam, sa ne masuram fortele si sa ne dam seama de ce suntem capabili in acel moment.

Pentru unl e bine sa se faca calugar, pentru altul sa se casatoreasca. Pentru unul e bine sa fie zidar, pentru altul profesor. Ati intalniti vreodata profesori care ar fi fost mult mai buni ca zidari sau tehnicieni sau ca femeie de serviciu, poate? Eu da.. Ca de, au incercat sa faca cat mai mult..

Decat parinti trai de 10 copii, mai bine buni de doi.

A face mai mult, uneori, poate insemna a face prea mult si a cadea pe urma. De unde multele, multele exemple de familii cu copii multi dar neiubiti, alungati, chinuiti etc, de care nu numai ca am citit in ziare, dar pe care le-am intalnit personal.

Si sgur, se intalnesc si exemple luminoase de familii numeroase cu copii fericiti si impliniti, pentru ca au fost foecare iubiti de parinti. Imi vine in minte ce zice de fiecare data parintele catolic Guy Gillbert, un om pentru care am admiratie, care provine dintr-o familie de 15 copii. Ca parintii i-au iubit pe fiecare ca si cum ar fi fost singuri. Jos palaria- dar eu nu as fi in stare. Mie mi-e greu si cu doi, in creuzetul concret al vietii mele. Asta e motiv si de smerenie, si de rugaciune: da-mi, Doamne, dragoste adevarata si putere! Si daca reusesc sa ii iubesc si sa le fiu adevarata mama si sotie, atunci poate eu am facut voia lui Dumnezeu, la nivelul meu.
Fiecare sa-si stie masura.. Si sa ia hotarari in consecinta, caci de asta ne-a dat Dumnezeu libertate.

Frate nu intodeauna... Hristos Iisus insusi spune: "voi ma numiti pe mine invatatorul vostru si bine ziceti caci sunt".

Din nefericire sub masa smereniei se poate ascunde... si in multe cazuri se ascunde cancerul slavei desarte si al mandriei, de care numai si numai mila si harul lui Dumnezeu ne scapa.

Din Filocalie: Un monah a luat cuvantul intr-o adunare monahala, el fiind simplu monah, si intrucat a vorbit cu mare intelepciune luminat fiind de harul Duhului Sfant si de experienta sa (cultura, eruditie...), staretul i-a spus: Daca tu ai fi ramas in neamul tau, ai fi "ajuns" episcop. Iar monahul a raspuns smerit: "Asa este. O data am grait, a doua oara nu voi mai adauga nimic".

Asadar indemnul lui Socrate: "Cunoste-te pe tine insuti" este baza smereniei oneste, a pocaintei sincere... intocmai cum indeamna si Sfantul Pavel "sa se cerceteze fiecare pe sine".

Subscriu asertiunii tale frate Mosh-Neagu.

Doamne ajuta. Harul, dragostea si pacea Domnului Iisus Hristos sa fie cu noi cu toti.

Sunt multe feluri de crestini, si mai ales, cu multe niveluri de intelegere.

Nu vad ce legatura are cu ce am scris eu.

Am vrut sa sublinez ca treaba cu modelele si standardele universale sunt problematice.

"Cine este fara de pacat sa..."
Sa ne iubim unii pe altii si sa ne ajutam unii pe altii in mantuire prin conlcurarea cu harul Duhului Sfant.

Probabil si eu am fost cam aprig... iarta-ma daca te-am suparat.
Consider asemenea Sfantului Pavel ca "invatatorii trebuie sa aiba cinste indoita" si nu ma sfiesc sa afirm ca pe domnul Ioan Cezar, domnul Pelerin Spre Rasarit (si multi altii) trebuie sa ii respectam si sa ii apreciem pentru munca lor, dragostea lor... invatatura lor.

Ai dreptate si dumneata, are dreptate si domnul Ioan Cezare... dupa parerea mea.
Cu singuranta dansul nu s-a gandit sa iti aduca vreo ofensa, ci a dorit ca pe langa indurmarea oferita dumitate cu dragoste, sa fie ajutati, inddrumati si alti oameni, cititori ai forumului.

Afirmatia dumitate este pertinenta privita dintr-un animit punct de vedere... insa in contextul discutiilor in care incercam sa punem "degetul pe rana" adica sa vedem cauza pacatului sexual: care este lipsa dragostei... cinismul (afirmatiile cinice) a fost si este inoportun, (si) dupa consideratia mea.
Consider ca domnul Ioan Cezar nu v-a acuzat si nici nu a avut intentia sa va supuna unui (tribunal) inchizitoriu si nici nu v-a caracterizat ci a facut o remarca generala din punct de vedere psihologic: de obiecei cinismul are cauze... in lipsa dragostei.

"Fericit este omul care isi va umple casa de copii, nu se va rusina cand va grai cu vrasamasii sai in poarta" (Psalmi). Precizez ca vrasmasii sunt exclusiv: patimile, pacatele, demonii... si nicidecum oameni.
"Precum sunt sagetile in mainile razboinicului arcas, asa sunt copiii parintilor tineri" (Psalmi)

Consider ca fiecare copil se naste cu potentialul hristificarii, al sfinteniei, a indumnezeirii prin har. Fiecare familie care are un purtatori de har, de duh Sfant este binecuvantata... si precum intr-o camera cu cat sunt mai multe becuri lumina este mai multa, asa este si in familie cu cat sunt mai multi membri purtatori de duh Sfant cu atat harul Duhului Sfant este mai mare in familie si mantuirea intregii familii este mai usoara, caci vrasmasii: patimile, pacatele, duhurile necurate sunt "orbiti" de luminta harului lui Dumnezeu...

De asemnea consider ca si in aspectele materiale pe care le suputeni atentiei, un nou membru al familiei este o binecuvantare: "Unde sunt doi puterea creste".

Daca va referiti la paninea in sens material evident ca raspunsul este negativ, caci omul nu este doar animal (care sa fie multumit doar cu mancare) ci "omul este animal indumnezeit"... si astfel daca prin "paine" intelegeti Sfanta Euharistie, consider ca da aceasta este "inima" nevoilor unui copil, insa Euharistia nu poate fi separata nici de dragostea parinteasca Sfintei Treimi, Maicii Domnului, a Sfintilor si bineinteles a parintilor... si nici de harul Duhului Sfant.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Nu cantitatea conteaza ci calitatea.

Da este bine sa ne dorim hristificarea, sfintenia noastra si a familiei noastre, a copiilor nostri... insa fiecare isi cunoaste atat puterile sale cat si faptul ca "La Dumnezeu toate sunt cu putinta" (Luca 1,37) si ca "harul lui Dumnezeu in slabiciuni se desavarseste"...

Sunt multi oamni care toarna copii si apoi ii abandnoneaza... lasa pe altii straini sa ii creasca... e trist, e tragic... sunt copii care ajung la sinucidere din cauza lipsei dragostei parintilor. Nu doresc sa intru in amanunte...

Vai de parintii care considera ca "se mantuie prin nasterea de prunci". Doamne fereste o asemnea gandire draceasca. Asemnea parinti nu isi pot iubi copiii ci fie ii vad ca o povara fie in vad ca mijloc de a ajuge la un scop... si astfel isi neglijeaza indatoririle lor de parinti... mai ales cele duhovnicesti, dragoste...

Asta doar cand binele si raul, adica firescul si nefirescul sunt bine amestecate de duhurile dracesti... asa cum se intampla in contemporaneitate cand sub numele de "vital" fiecare isi justifica actiunile...

Binele duhovnicesc este evident pentru cei care au "vedere duhovniceasca", discernamant duhovnicesc...


Draga Fani71, sunt intru totul de acord cu expunerea ta.

Doresc sa preciez totusi ca deciziile tale sa fie luate impreuna cu preotul duhovnic. Sunt situatii si situatii...

Spre exemplu un bun antrenor isi da seama de ce performante sunt capabili elevii sai, si pe unii ii "chinuie" ridicand stacheta, insa cand acestia ajung campioni uita de "tot chinul antrenamentelor"... iar pe altii ii sfatuieste sa nu isi aleaga tinte peste puterile lor.

Un alt exemplu... pot fi campion la box, dar una este sa fii campion profesionist la categoria grea... si alta este sa fii campion la categoria musca... dar tot campion esti.
Consider ca asa este si cu familia: trebuie sa fim campioni la "categoria" de sfintenie, hristificare, conlucrare cu harul Duhului Sfant, pe care o alegem... insa este bine sa nu alegem singuri, caci un om care are aptitudini pentru box profesionist nu va fi acceptat niciodata la categoria "musca"... si reciproc; si mai mult un campion la box care simte ca poate mai mult... nu va fi fericit, multumit, implinit... altul care se multumeste cu putin va fi ridiculizat de ceilalti, caci poate mai mult insa se leneveste...

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos. Amin.

Si crezi, Fani, ca eu as fi in stare?...
Crezi ca sunt prea multi in stare?...

Insa aleg deseori sa imi amintesc:

25. De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea?
26. Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele?
27. Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot?
28. Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc...

31. Deci nu duceti grija spunind: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca?
32. Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile...

33. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui, si toate acestea se vor adauga voua.
34. Nu va ingrijiti de ziua de maine...


Si CRED adeseori cuvintele acestea, slava lui Dumnezeu!
Iar pentru momentele cand nu cred, Dumnezeu sa ma ierte.

Ceea ce am observat ca este o piedica mare in vietuire este ca voim sa fim simultan si credinciosi si lumesti: daca se intampla sa avem o perioada mai grea, cu lipsuri materiale si alte incercari, in ruptul capului nu ne plecam capul pentru a cere ajutor aproapelui. REFUZAM MILOSTENIA LUI DUMNEZEU, CARE VINE SI PRIN OAMENI.
Ne e rusine sa ne recunoastem neputinta si saracia si sa apelam la aproapele.
Ne tinem mandri si preferam mai bine sa taiem cu sabia decat sa cerem ajutor.
Intrucat, nu-i asa, de ce sa recunosc puterea aceluia? Ce, io sunt mai prost? etc.
Multe ar fi de spus pe tema arogantei neasemuite a omului "credincios", despre multele ifose si minciuni, despre masti, despre hotie. Despre toata faradelegea "crestinului". Despre curvie, in fond - ce altceva e prefacatoria noastra inaintea lui Dumnezeu?
Si in tot acest veac al infumurarii noastre de oameni beti si duplicitari, mincinosi si hulitori cica noi suntem urmasii lui Hristos! Iar nu pradatori, nu furi, nu smecherasi stupizi si unelte ale intunericului gros.

Am luat aminte frate Ioan Cezar. Multumesc.
Domnul Dumnezeu sa ne lumineze cu harul Sau.

Placerea a fost creata de Dumnezeu, iar nu de diavol
 

"Placerea a fost creata de Dumnezeu, iar nu de diavol. Acesta din urma nu a creat nimic, el neavand nici o putere de creatie. Diavolul este cel care face totul pe dos fata de Bunul Dumnezeu, straduindu-se sa scoata din ordinea fireasca toate lucrurile, spre a fi intrebuintate intr-un mod nefiresc.

Placerea a fost creata de Dumnezeu spre odihna si bucuria omului, insa diavolul a cautat neincetat sa o perverteasca, facand din aceasta un ambalaj de suprafata al tuturor ispitelor sale. Astfel, orice pacat promite o placere, insa placere nu este, ci inselare si, mai apoi, suferinta.

Placerea inca mai este vazuta, de catre unii, drept opera a diavolului, cautand astfel sa-si refuze orice placere, oricat de fireasca si nevinovata ar fi. Astfel, nu de putine ori s-a ajuns la exagerari de tot felul, chiar si in randul unor duhovnici, care au supus mustrarii placeri dintre cele mai normale.

Placerea a fost creata de Dumnezeu

Cand ne impartasim de o placere oarecare, in forma ei sanatoasa, normala si aducatoare de bucurie, ne aflam intr-o stare dorita de Dumnezeu. Cu toate ca multi s-au pierdut si inca se vor mai pierde, ca urmare a intelegerii gresite a placerilor de tot felul, acestea raman tot creatia lui Dumnezeu. Diavolul nu a reusit sa creeze nici o placere, el fiind tatal minciunii si izvorul tuturor rautatilor.

Tot ceea ce pot face diavolii este sa-i incurajeze pe oameni sa guste din placerile pe care le-a creat Dumnezeu, insa in momente, moduri sau masuri nepotrivite (nefiresti). Dumnezeu, care a creat placerea, a pus si o randuiala fireasca in aceasta. Astfel, exista un timp, un mod si o masura fireasca pentru fiecare placere, orice salt peste acestea fiind socotit drept pacat.

Toata stradania diavolului este ca sa desfaca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva, afara de Dumnezeu. Diavolul cauta sa scoata placerea din conditia ei normala, tragand-o spre forme cat mai nefiresti si cat mai urate de Creatorul ei. Neputand oferi nici o placere autentica, diavolul cauta sa anuleze adevaratele placeri, oferite de Dumnezeu, punand in locul lor fapte neplacute, imbracate insa in haine placute. Astfel, pornind de la hrana si sexualitate, o intreaga lume a ajuns roaba desfranarii si imbuibarii.

Diavolul cauta sa induca omului o sete din ce in ce mai mare, dupa o placere din ce in ce mai mica, in timp ce omul crede ca este liber, iar placerile cautate sunt reale. Cel desfranat va cauta la nesfarsit placerea sexuala, pe care nu o va putea trai niciodata la masura dorintei aprinsa in el. Tot asa, cel stapanit de imbuibare, va manca din ce in ce mai mult, fara a intelege ca placerea pe care o cauta nu poate fi gasita pe aceasta cale.

Orice activitate sanatoasa care l-ar putea insufleti in vreun fel pe om poate fi inhibata de diavol, fara a-i oferi ceva in schimb. Astfel, ispititorul ii ia omului sufletul si nu-i da nimic in schimb. Cazand in aceasta ispita, multi isi vor incheia viata, cu urmatoarea constatare: "Mi-am irosit viata fara sa apuc sa fac nici ce ar fi trebuit, nici ce mi-ar fi placut."

Atat durerile, cat si placerile curate, au insusirea ca sunt inconstestabil reale, iar, cat timp se afla sub imperiul lor, omul are la indemana un reper al realitatii. Diavolul cauta sa amane cat mai mult momentul in care omul s-ar putea trezi la realitate, dandu-si seama ca placerea spre care a pornit nu este, de fapt, decat o ispita.

Diavolul nu ingaduie placeri reale. Cand calea lumii (mandria, puterea, ironia, indiferenta etc) este vazuta drept placere, o placere cu adevarat reala este ultimul lucru pe care diavolul vrea ca omul sa-l guste. Aceasta din urma poate distruge, prin contrast, toate placerile mincinoase propovaduite de diavol.

Citirea unei carti bune, doar pentru ca aduce bucurie, iar nu pentru a parea superiori in fata celorlalti, precum si o plimbarea linistita prin natura, sunt urate mult de diavol.

Faptul ca cineva se bucura cu adevarat si dezinteresat de vreun lucru al lumii, numai de dragul acelui lucru, fara a-i pasa catusi de putin de parerea celorlalti, il inarmeaza pe acesta impotriva diavolului, care cauta sa numeasca placeri si bucurii toate acele lucruri care aduc durerea si suferinta.

Placerea de a manca, placerea de a bea, placerea apropierii trupesti (intre soti), placerea de a face sport, placerea de a admira natura, placerea de a canta sau de a practica o arta, precum si placerile de tot felul, in forma lor naturala, nu sunt decat tot atatea prilejuri de a trai bucuria si de a ne manifesta recunostinta fata de Creator. Toate aceste placeri sunt si raman nevinovate cat timp le primim cu multumire si nu ne inrobesc, despartindu-ne de Dumnezeu.

Teodor Danalache"
http://www.crestinortodox.ro/editori...eu-137588.html

Da... Intreaga noastra viata este o goana dupa placeri efemere. Fiecare a cautat macar odata in viata sa simta, sa palpeze, sa traiasca fericirea la apogeul ei, dar a ramas oarecum dezamagit fiindca momentul s-a produs si cu toate astea "n-au fost artificii", n-am topait intr-un picior, n-am vazut "aurora boreala"... Doar ca dupa o vreme incercam iar sa ne punem in aceeasi stare de oarecare confuzie (placere amestecata cu frustrari si complexe, cu retineri si remuscari, cu compromisuri fata de Dumnezeu si fata de noi insine...) si iarasi "fericirea promisa" se consuma fara cine stie ce superlative, ba parca dimpotriva... Si te intrebi "Unde e fericirea aceea pe care ai identificat-o in mintea ta ca si scop in viata"? Dar e o "cacialma"; e o iluzie; e o escrocherie din care iesim mereu si mereu pierduti, dar prea arareori inteleptiti.
Fericirea?... O sa vi se para hilar, dar exista fericiri pe care nu le vedem, desi fara ele am muri. Un taran mucalit avea o vorba foarte adanca: "Omul este cel mai fericit atunci cand isi face nevoile! Cand se intampla sa nu mai poata face asta, realizeaza ca nu mai e deloc fericit!"

Completarea este pertinenta si binevenita, frate Mos-Neagu. Sunt intru totul de acord.
Astfel adaug: "fericit nu este cel care are nevoie de cat mai multe (lucruri lumesti), ci cel care are nevoie de cat mai putine (evident lucruri pieritoare lumesti)"... caci fericit este cel care inseteasza si flamanzeste de Hristos Iisus, de harul Duhului Sfant... si constientizeaza ca niciodata nu se va satura de Hristos Iisus, de harul Duhului Sfant, de conlucrarea fireasca datatoare de viata cu harul lui Dumnezeu.

"Inima" omului tanjeste dupa comoara caci ea nu poate sta "goala"... si cu cat sunt in ea mai multe leagaturi de "cele lumesti" si se "umple" de asa ceva... cu atat "legaturile" duhovnicesti "nu mai au loc" in inima. Evident ca si reciproca este valabila, cu cat cautam legatura fireasca cu Dumnezeu, conclucrarea fireasca cu harul Duhului sfant afirmand din ce in ce mai mult "nu mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine" (Galateni) cu atat inima se umple de comoara hristica... si legaturile patimase cu cele lumesti care promit o placere mincinoasa si o nemurire mincionoasa nu mai au loc in inima noastra, care se deprinde (nicidecum desprinde) cu placerile ontologice firesti: duhovnicesti, sufletesti spirituale si trupesti (placerea fireasca de a manca, placerea fireasca trupeasca in cadrul casatoriei...) precum o albina care culege nectarul florilor (atat cat trebuie si nu peste masura) pentru miere... Sa ne ajute Domnul Iisus Hristos sa facem si noi mierea cea duhovniceasca care este conclurarea fireasca cu harul Duhului Sfant.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

"Fericirea" folositoare, ne-o da Dumnezeu pe nesimtite. E de-ajuns un gand curat, un oftat melancolic, o dorinta nevinovata. Este verificat acest lucru de foarte multe ori in viata mea. Asa a aparut casatoria, asa a aparut o casa a noastra, asa au aparut copiii, prietenii sinceri, etc. Nu la fel de usor apar fericirile vinovate si nefolositoare. Dumnezeu ne pune tot felul de piedici, ne trimite "telegrame", ne pune sub ochi lectii dupa lectii, tot sa intelegem ca suntem pe cai gresite. Dar obsesiile noastre bolnave, insistentele noastre, lipsa noastra de maturitate Il intristeaza pe Dumnezeu, care cedeaza in felul Lui si ne lasa sa savarsim cine stie ce pacat. Chiar si atunci, in dragostea Lui cea mare, ne mai da o lectie, doar-doar ni se lumineaza mintea. Uneori acest lucru se petrece, dar de cele mai multe ori, nu.
Cred ca despre fericire, ar trebui sa vorbeasca un sihastru al pustiului, care a deprins demult rugaciunea inimii. Nu ma indoiesc ca, din cei de pe-aici, unii au primit din cand in cand cate o farama din acea fericire despre care vorbesc. Si desi dureaza cateva clipe, se identifica in cautarile tale cu esenta vietii. Astfel o doresti mereu, tanjesti dupa ea si nu stii cum sa faci sa o simti din nou... Ea poate sa reapara cine stie cand, daca Dumnezeu vrea, sau sa nu mai reapara niciodata, fiindca nu esti indeajuns de vrednic. Dar cand auzim de sihastri care raman cate trei ore in extaz, cred ca putem sa ne facem o idee despre mila lui Dumnezeu si ostenelile omului...

Nu cred ca placerea a fost creata de Dumnezeu. Am recitit primele capitole din Facerea, si acolo se spune:
" 9. Si a facut Domnul Dumnezeu sa rasara din pamant tot soiul de pomi, placuti la vedere si cu roade bune de mancat; iar in mijlocul raiului era pomul vietii si pomul cunostintei binelui si raului."
Placerea numita mai sus e mai degraba o bucurie a sufletului, nu o placere trupeasca.
Ar mai fi un argument:

1. Sf. Maxim Marturisitorul arata cum prelungirea pacatului in lume se face prin pofta care sta la inceputul nasterii. Durerea, in ultima analiza moartea, e plata vietii noastre pacatoase, care vine din acest pacat patimas. Omul, cautand scaparea de durere ( pe care a primit-o ca pedeapsa a neascultarii de la Dumnezeu: "Iar femeii i-a zis: "Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni. Iar lui Adam i-a zis: "Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: "Să nu mănânci", blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! In sudoarea fetei iti vei manca painea ta, pana te vei intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti si in pamant te vei intoarce") (Facerea 2, 16-19)
si de moarte, voluptatea la care a alergat, fiind un pacat, aduce o noua durere si ofera mortii o noua victima. (Maxim Marturisitorul, Quaest ad Thales)

La fel si Pr. Dumitru Staniloae: "Inceputul in pofta e o abatere de la norma ei, data prin creatiune." (Iisus Hristos sau RestaurareaOmului, pag.160) Ori pofta si placerea sunt indisolubil legate una de alta.
Omul tinde spre placere, datorita trupului.
A afirma ca placerea a fost creata de Dumnezeu, ma intreb carui dumnezeu i se fac servicii in felul acesta.

Am luat aminte frate Mosh-Neagu.
Sunt intru totul de acord.

Dumneata prezinti culmile desavarsirii fericirii duhovnicesti. Sunt de acord si subscriu.
Intr-adevar fericiti sunt aceia care ating aceste culmi...

Consider totusi ca nici fericirile simple precum cele firesti din viata de zi cu zi, in care ne bucuram de firescul vietii, nu sunt de neglijat si nici de ocolit: o floare, o pasare care zboara, un cuplu fericit, o raza de soare, o ploaie la buna vreme... bucuria din ochii catelului cu care ne jucam... ca sa nu mai vorbim de bucuria si fericirea din ochii sinceri ai copiilor si ai celor cu "inima de copil" si "minte hristificata"... care se bucura de dragoste si in dragoste (duhovniceasca, sufleteasca, trupeasca - care cuprinde si activitatea sexuala fireasca in cazul celor casatoriti).

Doamne ajuta.

Draga Mihai Anca, daca stuiezi cu atenie atat opera Sfantului Maxim Marturisitorul cat si cea a parintelui Dumitru Staniloae (Ascetica si mistica BO) vei vedea ca se afrima inechvoc ca exista patimi bune (firesti) si patimi rele (nefiresti), ca exista placere sezoriala fireasca precum cele asociate cu activitatile firesti (precum mancat) si placere sensoriala nefireasca asociata cu devieri de la firescul senzorial (imbuibarea pentru mancare).

Cand ne impartasim la Taina Sfintei Euharistii oare nu ne bucuram cand "gustam si vedem ca bun este Domnul"? Oare putem separa placerea senzoriala a macarii trupului si sangelui Domnului Iisus Hristos de placerea duhovniceasca?

Oare placerea trupeasca oferita de tandretea fireasca, intre soti, intre parinti si copii intre frati (o mangaire, o atingere, un sarut...) poate fi considerata placere trupeasca pacatoasa (rea) ce trebuie evitata cu orice pret?

Maica Domnului l-a iubit si Il iubeste pe Hristos Iisus iar manifestarile de dragoste nu exclud placerea fireasca senszoiala a imbratisarilor, sarutului... Oare Sfintii Petru si Pavel nu ne apar imbratisati, da trupeste, frateste...

Puritanismul nu este specific ortodoxiei ci cu totul strain de ea. Duhul Filocalic considera ca rea este placerea trupeasca pacatoasa (nefireasca) si nicidecum pe cea fireasca, naturala asociata vietii psiho-somatice (precum mancare, bautura, activitate sexuala in cazul celor casatoriti).

Doamne ajuta.

Draga Eugen, si eu m-am impartasit cu Trupul si Sangele Domnului, dar nu pot afirma ca ceea ce am simtit a fost o placere, ci mai degraba o bucurie. Iar efectul acestei impartasiri l-am simtit apoi in inima, ca pe o fericire, nu ca pe o placere.
In ceea ce priveste placerea trupeasca, lucrurile sunt clarificate de Sf. Apostol Pavel in I Corinteni 7. El ne spune: "Bine este pentru om sa nu se atinga de femeie" si evident si vice versa. Dar Dumnezeu, care ne stie cat suntem de desfranati, ne da posibilitatea alegerii de buna voie intre a ramane celibatari sau a fi familisti, dar cu conditia casatoriei. Prin Sf. Taina a Cununiei pacatul nu este socotit, pentru ca copiii rezultati sa fie sfinti. Iata deci cata grija ne poarta Dumnezeu, in mare Lui iubire pentru om. Dar ceea ce la omul casatorit este curat, la cel necasatorit este pacat; deci si aceasta placere in lipsa Tainei este pacat. Si atunci despre ce vorbim?!?

Dar cand te-ai apropiat de Sfantul Potir, cand in gura, pe limba ai simtit (perceput) senzorial placerea gustului materiei Sfintei Impartasanii (adevarat trupul si sangele Domnului) si astfel ai avut cognitia bucuriei duhovnicesti?
Nu putema afirma ca gustul materiei Sfintei Impartasanii (adevarat trupul si sangele Domnului) nu are impact asupra noastra, nu putem afrima ca ne este indiferent...

Doamne ajuta.
P.S. Te rog sa ai grija sa nu pici in extrema eretica care considera ca trupul si orice manifestarea a lui este rea ontologic (maniheism). Duhul Filocalic afirma ca omul este trup si suflet si orice manifestare fireasca psiho-somatica este buna, iar orice abatere de la firesc este raul. Sfamtul Pavel nu indeamna sa ne luptam cu trupul ci cu devierile poftelor trupesti... care este cu totul altceva.
Ortodoxia vorbeste de sfintirea si indumnezeirea omului: trup si suflet spiritual. Hristos Iisus a mancat, a baut nu cu scarba, ci firesc, normal s-a bucrat de buncate... inclusiv la "cina cea de taina".

Despre fericirile simple s-a mai vorbit si inca mai vorbim. Daca omul ar intelege ca, a te lua la intrecere cu timpul, nu inseamna a-I acorda mai putin lui Dumnezeu, ci a-I multumi ca viata ta, fata de alta data, a devenit mult mai confortabila, atunci ar fi cu adevarat fericit. Si nu ma refer la fericirea isihasta, ci la linistea si bucuria din suflet pe care o avem cand ne simtim impliniti si in armonie cu bunul Dumnezeu. Din pacate, am pus la dispozitia simturilor noastre “fake”-uri si surogate, amagindu-ne ca ducem o viata fericita si plina de confort. Ne-a dat Dumnezeu simtul vazului, iar noi ne pironim privirea in televizor ore in sir, zi si noapte… Uneori vizionand imagini strigatoare la cer! Despre rugaciune si multumire pentru simtul vazului… ce mai conteaza?
Ne-a dat Dumnezeu simtul gustului, iar noi ne imbuibam cu otravuri ridicate la rang de “delicatese”. Cat despre post, ce mai conteaza?
Ne-a creat Dumnezeu in felul in care a considerat El de cuviinta, dar noi ne adaugam silicoane, unghii, gene, tatuaje sau alte accesorii prin buze, limba, sau alte organe si ni se pare ca am redescoperit notiunea de “frumos”. Despre har, ce sa mai vorbim?
Ne-a dat Dumnezeu simtul tactil, pentru a simti cum creste iarba, dar noi avem preferinte mai ciudate, spurcand “Templul lui Dumnezeu”. Despre “cadere” ce sa mai vorbim?
Ne-a dat Dumnezeu darul vorbirii, pentru a ne intelege si ajuta intre noi, dar am descoperit argoul, injuratura, clevetirea, violenta verbala… Despre iertare, ce sa mai vorbim?
Ne-a dat Dumnezeu simtul placerii, iar noi o cautam in droguri, bauturi alcoolice, fumat, desfranat, totul fara noima si cu totul compromitator pentru fiinta asa-zis “rationala” care se numeste OM. Despre IUBIRE ce sa mai vorbim?
Ni S-a dat Dumnezeu pe Sine, pentru a ne rascumpara pacatului, iar noi am descoperit yoga si MISA. Despre mantuire, ce sa mai vorbim?
Ne-a dat dat Dumnezeu Trupul si Sangele ca jertfa, iar noi am inventat religii mai profunde decat a lasat Mantuitorul apostolilor… Despre amagire, ce sa mai vorbim?
Iata “fericirile” pamantesti. Si nu sunt nici pe departe epuizate. Oricum, se intelege ca sunt mult mai multe de 10…

Drept sa-ti spun, nu-mi-L pot imagina pe Domnul manifestand placerea de a manca. Dovada ca si Cina cea de Taina a capatat alte valente.
Nu spun ca este rau a manca si a bea (cu masura). Si dand multumire, caci asta ni se cere. Mancarea inseamna viata, daca ne gandim, ca Domnul le-a spus rudelor fiicei lui Iair sa ii dea de mancare, dupa ce a trezit-o la viata.

In ceea ce priveste Sf. Impartasanie, intr-adevar se foloseste un vin foarte bun, dar gandul ca ceea ce primesc in lingurita e Trupul si Sangele Domnului, este atat de covarsitor, incat depaseste cu mult senzatia pe care mi-o lasa gustul vinului. De aceea gustul vinului devine ceva total secundar, aproape neesential, comparativ cu Cel, din a Carui Trup si Sange ne impartasim. Simtirea proprie nu urmareste gustul, ci Viata si Lumina pe care le primim cu bucurie. Momentul acesta este unul de interiorizare, solemn. Placerea este mai mult o exteriorizare a senzatiei, care dureaza cat exista si lasa un gol, care trebuie umplut iar si iar.

Parintele Nicolae Tanase, extras din conferinta dansului
 

Aş dori să precizez încă de la început că părintele Tănase este căsătorit şi are copii. Vă recomand să ascultaţi înregistrarea audio, am postat-o la finalul textului, se înţelege mai bine ce vrea să zică.

Ce trebuie sa faca sotul ce trebuie sa faca sotia stim. Dar Dumnezeu ce trebuie sa faca? Trebuie sa sadeasca sufletul creat de El insusi, Dumnezeu, in momentul conceperii, in momentul zamislirii ca nu exista trup fara suflet sau suflet fara trup si nu exsita nicio cutie undeva unde sunt sufletele si Dumnezeu mai ia un suflet il mai sadeste...Il creaza " (sufletul) " in momentul conceptiei!

Asta inseamna ca Dumenzeu participa...Tatal Meu lucreaza si Eu lucrez...<< Tatal Meu pururea lucreaza si Eu lucrez >> zice Mantuitorul Hristos.Ori noi ne opunem. Cum ne opunem? Prin toate metodele, prin tot ce s-a inventat mai rau: prezervativ, diafragma, spermicide...astea sunt contraceptive. Sau avortive: sterilet, pilule, pilula de a 2-a zi, pilula din prima zi si asa mai departe...Opozitie! Dumnezeu sta pregatit sa creeze un suflet si noi Il refuzam! (...)"

"(...) Azi, noi n-am putea face si noi asta. Poate deja in minte avem prostituatele de pe strada. Deacord. Dar nu pentru acelea avem noi marea grija ca acelea sunt putine.
Noi avem marea grija si marea strangere de inima si problema noastra, avem problema sotiilor noastre care se prostitueaza! Dar cum se prostitueaza?

Pai cum se prostitueaza la bordel. Ce este la bordel? La bordel exista o femeie sau mai multe femei astea sunt controlate de medic, in Germania este o strada intreaga asa cu asa ceva in vitrine e dezastru ce este acolo. Ma mir cum...adica ma mir, stai si te gandesti cum Dumnezeu poate sa permita? Si iata Dumnezeu in iubirea Lui tot ne asteapta. Si acolo exista un medic si acolo exista un control mai ales acum lucrurile stau destul de aspru si barbatii merg si savarsesc intr-un mod...fara scop cu o femeie necunoascuta un lucru lasat Dumnezeu in afara Cununiei " (religioase) ".

Barbatii nostrii ce savarsesc acelasi lucru cu propria lor nevasta! Dar merg si la Biserica, dar unii se si spovedesc altii se si impartasesc. Numai ca folosesc prezervativul, folosesc pilulele, folosesc pastilutele nu stiu ce mai fac nu stiu ce calendar mai tin si atunci inseamna ca se prostitueaza. E cam dur cuvantul eu stiu dar trebuie sa vorbim pe fata ca asta e tema! Tema este asta:Libertatea noastra in viata daruita de Dumnezeu.

Ce ai auzit? Am auzit ca femeile care inghit pilulele, pastilutele se prostitueaza!
Cum se prostitueaza!?? O sa primiti reactia si dati explicatia asta. Si spuneti cafemeile nu sunt butoane. Femeile nu sunt butoane: DA, NU. Nu...Femeile sunt fiinte create de Dumnezeu si dotate cu suflet viu, cugetator...spre veselia, ajutorul barbatului. Ele sunt din punctul acesta de vedere egale cu barbatul si din alte puncete de vedere sunt superioare barbatului, dar trebuie sa NU se prostitueze! Daca se prostitueaza atuncea, se capata un dispret de aceea pacat ca au ajuns intr-o asemenea stare dupa ce Hristos le-a inaltat la starea binemeritata si pentru care au fost create. Lucru precis.

Ce parere aveti despre metoda calendarului ?

Am o parere ca nu e lasata de Dumnezeu. Am o parere ca femeia este folosita ca un buton. DA. NU. Acum DA acum NU. Femeia nu e asta. Este un dispret la adresa femeii asta e calendarul!...Metoda.
Este mai bine ca o femeie care nu reuseste sa tina o sarcina, sa apeleze la o metoda contraceptiva care nu are efect avortiv?

Ce inseamna metoda contraceptiva? Ce este abstinenta? Asta este foarte buna si atat. Dar de unde stii ca pe acesta poti sa-l ti, nu poti sa-l ti? Trebuie sa indepartezi cauzele. Cauzele sunt de natura duhovniceasca, de natura medicala, de natura...ehe...multe deci NU asta e solutia.

Daca sotul nu mai vrea copii ce sa faca sotia?

Daca sotul este prins in adulter de catre sotie, sotia nu are voie sa-l lase. Dar daca sotul o sileste la Avort, sau este impotriva nasterii de copii atunci femeia poate sa divorteze. O sa zicem ce facem incurajam divortul? NU descurajam PROSTITUTIA! Descurajam.

Ce parere aveti despre sotii care se infraneaza de la legaturile conjugale cu scopul de a nu avea copii?

Am o parere foarte buna daca fac asta 28 de zile. Dar daca fac altfel inseamna ca aplica o metoda care supara pe Dumnezeu. Am parere, impartasesc parerea Bisericii ca de fapt, avem deaface cu un om care doreste numai placerea nu si fructul placerii si asta se numeste bordel!

Care e scopul bordelului? Este satisfacerea poftelor sexuale.

Care e diferenta dintre bordel si patul conjugal? Diferenta e ca patul conjugal este expresia, finalizarea, manifestarea IUBIRII! Asta e diferenta, nu e alta diferenta, e singura diferenta. Si atunci suntem impotriva bordelului.

Ce reprezinta pacatul folosirii prezervativului, cat e de grav?

Pai reprezinta...Cred ca reprezinta...Pacatul lui Onan care indata Dumnezeu a poruncit si a fost omorat! Prezervativul pentru prima data, intr-o anumita forma a fost folosit de Onan si Dumnezeu l-a omorat! Iara pe Cain nu l-a omorat cand la omorat acesta pe Abel. Va sa zica este un pacat GRAV mai mare decat crima! Nu e un pacat eah...este un pacat mai mare decat o crima. Dovada cand Onan l-a savarsit l-a omorat pe loc Dumnezeu. Iar cand Cain si altii au facut crima Dumnezeu nu i-a omorat. A asteptat intoarcerea lor, mustrarea lor de constiinta si celelalte...(...)"

Puteţi asculta conferinţa şi audio: http://www.adevaruldespreavort.ro/co...tueaza-adevara

Foarte de acord, ca si cu articolul.
Am mai avut discutia asta cu Anca Miha acum vreo doi ani si nu am reusit sa o conving ca nu asa trebuie interpretate cele spuse de sf. Maxim despre placere.. Sper sa reusesti tu, care esti mai incercat teolog ca mine (mi se pare). ;-)
Sfantul Maxim este foarte subtil si greu de citit. Parintele Staniloae, la fel.

Draga Fani, am dat cu ghilimelele de rigoare citatele din Sf. Maxim Marturisitorul si Pr. Staniloae. Oare nu s-au exprimat destul de clar? Nici Sf. Apostol Pavel?

De acord cu ce scrii.
Sigur ca am vorbit si cu parintele duhovnic. Daca am scris mai sus ca duhovnicum nu intra in dormitor, nu inseamna ca nu ma las sfatuita si indrumata de el. Vroiam doar sa zic ca sunt si hotarari pe care cei doi soti le pot, si trebuie, sa le ia singuri, si nu mi se pare frumos, corect, just, curat samd, sa i se dea duhovnicului detalii intime a relatiei dintre soti. Si mai ales ca nu este bine, normal, curat, etc, ca el sa intrebe, sa se bage in astfel de lucruri.

Si oricicine ar fi acei parinti mult respectati, mi se pare revoltator cand scriu astfel de lucruri despre relatia dintre soti, sa o compare cu prostitutia atunci cand sotii vor sa isi continuie si relatia trupeasca, CURATA in sine, si care exprima dragostea lor si unirea intru Hristos, si ea, numai pentru ca se feresc sa mai aiba copii.
Cred ca fac mult rau raspandind astfel de invataturi. Foarte mult rau, indepartand oameni de Biserica; oameni curati, credinciosi, care nu sunt chemati pentru abstinenta totala. Si poate ii va intreba Dumnezeu la judecata de ce au smintit pe unii mai mici..

As vrea sa mai adaug, nu ca raspuns direct, ci poate indirect la ceea ce scrii aici, si ca raspuns la ce a scris altcineva, parca, mai sus, cand a dat exemple de sfinti care si-au parasit sotia, sau nu au trait trupeste cu ea (din cauza ca au fost fortati sa se casatoreasca, de altfel).
Este o problema cu darea de exemplu a sfintilor. Vietile sfintilor nu sunt importante pentru ca ar trebui sa ii luam de exemplu si sa copiem viata lor. Sunt importante pentru ca ne arata ce face sfintenia lui Dumnezeu cand omul concret intra in comuniune cu el. Asta ne poate ajuta sa Il iubim mai mult, si sa ii iubim si pe sfinti. Si ne poate incuraja sa il lasam pe Dumnezeu sa intre si in viata noastra, sa ne sfinteasca. Dar El o va face in alt fel, intr-un fel unic. Nu inseamna, deci, ca daca unii s-au sfintit calugarindu-se sau traind ca fratii cu nevasta, asta este un exemplu de urmat. Ba chiar as zice ca nu este, pentru ca este un caz foarte extrem, bun pentru foarte putini.
Daca deschidem vietile sfintilor si incercam sa urmam exemple de la ei, eu cred ca riscam sa facem mare harababura in viata noastra. Pentru ca acea cale specifica poate nu ni se potriveste NOUA. Nu suntem noi facuti sa devenim campioni la box, ci la altceva, poate..
Sa il lasam pe Dumnezeu sa ne arate calea noastra specifica de sfintenie.
Si cred ca exista cai de sfintenie si pentru oamenii casatoriti care isi traiesc relatia conjugala si trupeste, si nu numai pentru a avea copii. Daca nu, cadem in platonismul si maniheismul cel mai pur si pana la urma, cotit, tot zicem ca trupul este rau, sexualitatea este rea si este incompatibila cu mantuirea.. idee condamnata de Biserica.

Trebuie cititi in tot contextul. Sectarii iau fraze din Biblie si le dau, scoase din context, un sens fals. Se poate face asta si cu parintii si teologii.
Ceea ce ai inteles tu este contrar traditiei ortodoxe, crede-ma, Anca.
Sa te lamureasca Ioan Cezar si Eugen atunci. Ti-am mai zis si acum doi ani si pe mine nu ma crezi. Inteleg, pentru ca am studiat in occident si nu in Romania, ca nu ai incredere in mine, dar pe el si pe altii care au studiat in Romania poate ii crezi.. ;-)

Fratilor, extraordinar, superb ... de-a dreptul uimitor acest fir. Desigur , ma refer la discutiile de pe el .
Eu am urmarit disputa si am incercat cit de cit sa ma ostoiesc , pt. ca asa vad eu, asa am ales eu, si nu pt.ca cineva, care nu face astfel, ar avea vreo vina .
Mi-a folosit mult lecturarea firului desi de 3 ori pina acum am scris cite ceva iar in final am sters renuntind sa postez .
Am mai multe rugaminti . Intrebari nu mai am , am gasit raspunsuri mult mai multe decit intrebarile pe care le gindeam.
Incet, incet am sa va postez si rugamintile , dar va rog sa imi raspundeti cu aceiasi seriozitate pe care ati avut-o cind ati lansat posturile personale.

Prima rugaminte :
- spuneti-mi va rog de unde pot sa cumpar icoana cuviosului sau mucenicului lui Hristos, Socrate . Pe cea a apostolului Pavel am gasit-o dar pe a cuviosului Socrate inca nu ! Am citi , la voi, ca el ar fi pus bazele cunoasterii personale, probabil, printr-o butada din a doua sa epistola catre vamesi ... sau catre farisei... cam asa ceva !

Urmatoarea rugaminte va fi legata de manipularea cu mare atentie a sfintilor parinti sau sfinti ai bisericii pt. a nu cadea in bigotism si astfel sa despuiem vietuirea semenilor de umanism si egalitarism, de fericire si de incununarea fiintei umane de cele mai fine trasaturi omenesti . Adica, vorbind asa mai liber, stim ca totul este permis in ortodoxie dar mai cu perdea, nu ? Cam cum proceda si Sf. Maxim Marturisitorul cind marturisea ceea ce era drept de facut, nu ?

Pe Socrate il gasesti pictat pe zidurile manastorii Moldovita (sau era Sucevita sau Voronet? Am uitat exact; dar i-am vazut si eu candva). Printre alti filozofi antici pe care acei zugravi i-au considerat ca fiind si ei intr-un fel
inaintemergatori ai lui Hristos.
De altfel, chiar sfantul Pavel citeaza un scriitor antic (ii stiam si numele dar de, de cand cu sarcinile, memoria mi s-a slabit; sau o fi varsta, neicusorule, puicusorule?) care spunea ceva despre adevar, daca nu ma insel (ca metroul mai adineaurea, zdranga sdranga, si clopoteii lica lica.. aaaah, oups, dar poate nici pe Caragiale nu ar trebui sa-l citam, ca nu e sfant parinte).
Dar tu, Zaharia, ai hotarat ca ar trebui sa citam numai ortodocsi puri si duri.. ;-)

Nuuuuu, nu ma intelegeti gresit ! Eu doar doresc sa aflu cite ceva de la voi. Eu ! Voi continuati cu ce stiti voi . Este treaba voastra ce faceti voi !

Pai, ai aflat ceva, und este 'icoana' 'sfantului' Socrate. ;-)

Daca Pr. Staniloae gaseste de cuviinta sa citeze doar atat din Sf. Maxim Marturisitorul referitor la placere, restul citatului referindu-se la Iisus Hristos, Care isi gaseste inceputul intr-o nastere fara voluptate pacatoasa, atunci nu consider ca am scos din context, dand un inteles gresit spuselor.
In rest, ai dreptate: nu ma incred in parerile nimanui, ci doar in scrierile sfintilor, care vorbesc din stiute, nu din imaginatie. M-am ars dand crezare unora, care vorbeau de la ei, asa ca Fani te rog sa ma ierti ca nu iau drept buna orice afirmatie, mai ales cand nu e insotita si de un citat sau macar de trimitere la o lucrare.
Au existat multi sfinti, care au fost casatoriti, dar din cate am citit, acestia au ajuns la sfintenie si indumnezeire abia dupa ce sotia sau sotul au murit, iar ei, liberi de orice legatura trupeasca, s-au putut concentra asupra dragostei lor pentru Dumnezeu. Primul, care imi vine in minte, este Sf. Luca al Crimeei, dar sunt si altii.

Pai, daca trebuie sa asteptam sa ne moara sotii ca sa putem sa ne sfintim.. Haida de sfintenie pentru noi astia casatoritii. Poate ar fi bine si sa ne rugam sa ii ia Domnu' odata? Iarta-ma...
Nu, mai sunt si sfinti care s-au casatorit prin viata de familie pur si simplu, ca parintii sfanului Vasile.
Problema cu acest tip de sfintenie este ca este mai discreta, fara fapte prea spectaculoase. Sa stergi copiii la fund, sa le dai educatie, sau chiar sa ii inveti credinta, sa iti iubesti sotul sau sotia si sa ii porti crucea si lui sau ei in viata de zi cu zi, nu sunt lucruri care bat asa tare la ochi.

Nu vreau să te dezamăgesc, dar îţi pierzi timpul şi energia degeaba. Poţi să citezi toţi sfinţii, că cine vrea, îi demontează în stilul propiu şi caracteristic. Ţi-o spun din propia experineţă. Crezi că cei care citesc pe aici nu au auzit de sfinţii respectivi? Crezi că nu i-a citit? Numai cui este dat îi şi va înţelege, restul îşi va crea propia lege şi propia credinţă. Dar ridic o problemă: ce este mai uşor, să te împotriveşti păcatului sau să faci păcatul? Îţi spun eu că e mai uşor să faci păcatul, de aici explicaţia elucubraţiilor ce se scriu pe aici, de îţi stă mintea în loc. Noi nu putem decât să ne rugăm şi mai mult să tăcem. Mai mult folos aduc...