![]() |
E ceartă iar pe politicaly corect, adică să ne arătăm politicoși... (ce artă? artă marțială și joială... că doar o dată pe an postește și fariseul, într-un an marți și în celălat joi, căci în rest e vorba de artă... teatralitate și rânjială mulțumită de sine.)
Păi e-vreu sau o-vreu dar mai ales j-ido-v sau adasusul ici sau ilici la numele lor au un sens foarte profund duhovnicesc lăsat așa de Domnul pentru ca să priceapă tot copilul de om cu ce se ocupă omul de 7000 de ani încoace, cum își fură el singur căciula sau femeia ca să se asemene cu omul ce se crede mai mare ca Dumnezeu. Așa e și la noi moda și năravul ăsta, căci așa a apărut termenul de români, rumâni, romi, rromi, ardeleni, munteni, olteni, moldoveni, așa și pe dincolo a apărut și se observă deci o denumie care ne reprezintă minteresele: -rom-ul care este ceva alcool amețitor făcut din zahăr și -finalul eni, de la moș ene care visează la ilene cosânzene... adică iată termenul de romeni sau rumeni... căci suntem ca niște pui de avicola rumeniți cu tot felul de sulimeneli ca să părem plini de viață, dar e vorba de cosmunism și diletantism... căci problema noastră e doar să arătăm că am fii avut stofă... dar ne-am ratat vocația și nu din vina noastră... ci din pricina neputinței, căci nu am știut spune pe r la timpul potrivit, căci e greu să faci să-ți trepideze limba. Iar dacă îndrăznești și reușești să zici corect pe r, devi imediat membru universal al populației rromeni, căci imediat se vor găsi unii ca să te încadreze... la arhetipul ăla care s-ar omeni mereu cu tot ce prinde la-ndemînă... nepăzit. Nu e nici o supărare, căci omul e om oricâte nume și porecle și-ar pune; nu poate să fie altceva oricât nu-i convine și-i pare rău... că altul e mai sus ca el prin muncă cinstită, muncă duhovnicească... firește. |
Citat:
|
Deci e clar, ești o-vreu, e-vreu și apoi ajungi mai-vreu... adică e-vrei la nesfârșit, semeția sfințeniei de sine fără Dumnezeu... adică e vorba de aia furată sau învârtoșată din inima limbochiul zânului, pe care șade duhul rău... și care nu e altceva decât pofta răutății ca să distrugi tu duhul rău cu om cu tot, pentru idolii tăi. Lupta cea bună se dă numai cu duhurile răutății care se află în văzduhuri, cu începătoria și cu lenea ta luată drept întingeală stăruitoare și râvnă multă căci iată că după ce ai ridicat ochii din pământ și ai văzut că holdele sunt albe, cu toate astea nimeni nu se apucă de muncă pentru ca să adune roadele în jitnițela Domnului ... ci le lasă așa la voia întâmplărilor hazlii, fără păstorire.
Unde or fi plecat deci toți secerătorii? Unde le este mintea? La plimbare? Dimineața pe răcoar-e... Iar la Cluj e tot mereu senin și frumos, căci bunica bate toba. |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Deci ar fi bine ca să postim la minciună și mândrie și răutate și viclenie, căci soiul acesta de diavoli creduli și necredincioși și plini de grozaviștie nu iese decât cu post și rugăciune și cu fapte tainice de milostenie. Asculți sau mori ca Adam și Eva. Dar unii au iubit mai mult moartea fiindcă nu au cunoscut Viața și nu le-a păsat ci au ridicat turnul cel preînalt al morților care se cred vii, adică au scris ''ascultă și slujește tu și mă laudă pe mine și nu pe Dumnezeu așa cum mă laud eu singur că singur eu aș fiii ascultat și slujit''. |
Citat:
Har, smerenie si jertfa de sine. |
Citat:
|
Citat:
|
Iertati-ma !!
Citat:
Deci, iubiților, să mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că noi suntem dintre cei mântuiți și că, neputând să ne mântuim prin fapte, am fost mântuiți prin harul lui Dumnezeu. Însă mulțumind, să nu facem aceasta numai prin cuvinte, ci și prin lucruri, prin fapte. Căci atunci este mulțumirea deplină, când noi facem toate acelea prin care Dumnezeu urmează a fi slăvit, și când fugim de acelea de care ne-am izbăvit. Dacă noi, batjocorind pe Împăratul a toate, în loc să fim pedepsiți, am fost cinstiți prin marea Lui iubire de oameni, îți poți închipui câtă nerecunoștință am avea față de El, batjocorindu-L și după aceasta! Atunci desigur că vom fi pedepsiți cu cea mai mare pedeapsă pentru asemenea nerecunoștință, ba încă mai aspră decât cea dintâi. Batjocora dinainte nu ne-ar arăta atât de nerecunoscători pe cât ne arată cea de după cinstea și marea Lui purtare de grijă față de noi. Să fugim, deci, de acelea de care ne-am izbăvit, și nu numai cu gura să-I mulțumim, ca nu cumva să se zică și despre noi: „Poporul acesta se apropie de Mine cu gura și cu buzele Mă cinstește, dar cu inima este departe” (Isaia 29, 13). Căci nu ar fi absurd, când cerurile spun slava lui Dumnezeu, ca tu, cel pentru care au fost făcute cerurile care-L slăvesc, să săvârșești astfel de fapte, prin care de alții este defăimat Dumnezeu, Care te-a făcut pe tine?! De aceea, nu numai cei ce defaimă pe Dumnezeu sunt răspunzători, ci și tu vei fi răspunzător și vrednic de osândă. , si mai departe tot el spune : Să arătăm că suntem vrednici, făcându-se acestea pentru noi. Căci, dacă ne vom arăta nevrednici de acestea, cum vom putea fi vrednici de Împăratul a toate? Fiindcă toți cei ce trăiesc defăimând pe Dumnezeu, nevrednici sunt de a privi soarele. Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !! |
Consider nedemocratica o lege care sa pedepseasca negarea holocaustului.
|
Citat:
Dar, revenind la toic, as vrea sa va spun ca am citit un articol, care m-a facut sa-mi bata mai tare inima din pieptu-mi de roman. Este un articol despre un om, care a salvat multime de evrei in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial. Este vorba de Printul Constantin Caradgea. Nascut in Olanda, in ilustra familie nobiliara de origine greco-bizantina Karadja, acesta dobandeste cetatenia romana dupa sfarsitul Primului Razboi Mondial. Educatia temeinica si calitatile sale i-au permis sa intre in diplomatie si a fost un numar de ani consul la Budapesta, Stockholm si Berlin. Primele avertismente ale abuzurilor germane In functia sa de Consul General al Romaniei in aceasta tara a adus deseori la cunostinta de politicile antisemite aprobate de cel de-Al Treilea Reich si de necesitatea protejarii evreilor cu nationalitate romana din acest stat. A mers atat de departe incat a avertizat ca, daca nu se vor lua masuri urgente, foarte multi vor fi inchisi in lagare de concentrare si intuia inca de pe atunci ca urmau sa fie ucisi. Aceasta se intampla cu aproape doi ani inainte de inceperea constructiei lagarului de la Auschwitz. Un siretlic insala vigilenta persecutorilor In 1941, diplomatul roman primeste instructiuni de la Ministerul Roman de Externe ca pe toate pasapoartele evreilor romani stabiliti in statul nazist sa se treaca etnia lor, punand si mai multe obstacole in calea repatrierii lor in siguranta. A refuzat sa faca acest lucru, dar pentru a nu ii antagoniza pe germani, ofera ca alternativa trecerea unei inscriptii particulare in acele pasapoarte, alternativa pe care ministerul a acceptat-o. Partea germana a fost anuntata de efectuarea acelei modificari, dar nu s-a specificat in ceea ce consta ea de fapt. A fost lasata sa creada ca mentiunea de "evreu" va aparea in pasapoartele cu pricina, iar acest truc a pacalit pentru o vreme autoritatile naziste. Incomod la Berlin Atunci cand s-a aflat de ajutorul acordat evreimii romanesti, care s-a rasfrant in unele cazuri si asupra celei germane, este declarat "persona non grata". Ajuns inapoi la Bucuresti, este investit in functia de director al departamentului consular al Ministerului de Externe. Prin intermediul acestei functii, cere tuturor diplomatilor romani de peste hotare sa protejeze evreii cu radacini romanesti impotriva oricaror tipuri de abuzuri. In ultima instanta, se puteau emite certificate oficiale prin care era garantata siguranta lor in cazul reintoarcerii in tara, germanii neputand a se atinge de posesorii acestor acte. Reuseste in a face din Romania un refugiu al evreilor de pe intreg continentul, convingand autoritatile sa le ofere adapost, pana cand acestia pot aranja sa emigreze in alte tari si condamna in repetate randuri, in termeni duri, nedreptatile la care erau supusi unii evrei de catre germani, desi erau cetateni romani. Trenurile cu refugiati din Franta Spre sfarsitul razboiului, masinaria de exterminare germana devenise din ce in ce mai eficienta si deportarile au inceput din toate colturile europene. Regimul de la Vichy anuntase guvernul roman ca evreii cu origini romanesti vor fi si ei trimisi in lagare. Constantin Karadja nu a precupetit niciun efort si a facut astfel incat toti cei in cauza sa fie repatriati. Cele cateva trenuri care au plecat din Franta urmau sa transporte cateva sute de evrei, dar este foarte posibil ca numarul lor sa fie in randul miilor. Exodul din Ungaria In anul urmator a inceput o campanie sistematica de masacrare a evreilor in Ungaria. Cateva sute de mii de evrei au fost deportati la Auschwitz si omorati. In interiorul tarii au inceput persecutarile, executiile fiind la ordinea zilei. Echipe ale mortii intrau in ghetouri si lasau in urma lor numai cadavre. In acest context, Constantin Karadja si-a folosit influenta ca peste 51.000 de evrei sa se poata adaposti in Romania, astfel scapand de moarte, celor cu origini romanesti alaturandu-se si un numar impresionant de evrei unguri. Sfarsitul razboiului l-a surprins lucrand tot in cadrul Ministerului de Externe, dar a fost dat afara de autoritatile comuniste, sub pretextul originii sale nesanatoase. Se stinge din viata in 1950, in anonimat. O recunoastere tarzie Locul sau binemeritat in istorie l-a castigat abia dupa 55 de ani de la moartea sa, cand i-au fost recunoscute faptele extraordinare de catre Yad Vashem, principala autoritate israeliana ce se ocupa cu studiul Holocaustului, fiind numit "Drept intre popoare". Desi crimele romanesti impotriva evreilor sunt bine documentate si trebuie sa le recunoastem ca o realitate de necontestat, felul in care decurge acest proces ridica totusi multe semne de intrebare. Pentru aceste fapte abominabile suntem in asa masura invinovatiti, incat, comisia Elie Wiesel declara ca in afara de Germania nazista, noi purtam cea mai mare responsabilitate pentru cele mai multe morti ale Holocaustului. In aceasta retorica este minimalizat rolul politicii statului roman care a refuzat deportarea in lagarele de exterminare germane si cazurile nenumarate in care romanii au salvat evrei de la moarte. Drepti intre popoare Viorica Agarici, mama cunoscutului aviator Horia Agarici, a oprit un "tren al mortii" pentru o zi intreaga, timp in care a oferit mancare si apa sutelor de persoane inghesuite in vagoane, in ciuda obiectiilor aratate de oficialitatile locale si a soldatilor pusi sa vegheze trenul. Regina Mama Elena s-a opus deportarii evreilor din Cernauti in Transnistria, salvand alte cateva mii, iar apoi in 1943 si 1944 a depus eforturi ca cei ramasi in acea provincie sa se intoarca in siguranta. Traian Popovici, primarul orasului Cernauti, a salvat de la deportare inca 20.000 de evrei, punandu-i pe o lista cu persoane considerate indispensabile economiei regiunii, in conditiile in care lista initiala trebuia sa cuprinda doar 200 de nume. Ofiterul Theodor Criveanu a fost insarcinat cu intocmirea de liste cu evreii ce puteau presta munca obligatorie in functie de anumite criterii stricte. El a trecut mii de persoane care nu le indeplineau, riscand in felul acesta si propria lui viata, putand fi executat pentru nerespectarea ordinelor primite. Anghel Anutoiu, folosindu-se de functia sa de secretar al Comandamentului Corpului 5 Armata afla de momentele in care urmau sa se faca arestari sau razii si instiinteaza comunitatile de evrei vizate. Yad Vashem il acrediteaza si pe acesta cu salvarea a catorva mii de oameni. http://www.ziare.com/cultura/documen...-evrei-1129590 |
Citat:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Moshe_Idel |
Citat:
|
Citat:
|
http://1.bp.blogspot.com/-Eqx8luXdHL...a++Sendler.jpg
"Irena Sendler a fost o femeie de origine germană. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost angajata pentru a se ocupa de instalatia hidraulica din lagărele de concentrare, dar acest serviciu insemna mult mai mult pentru ea. Ea știa planurile terifiante ale naziștilor... Avea o dubita in care punea bagajele ei voluminoase. La sfârșitul fiecarei zile, Irena punea in spatele dubitei genti pline cu copii, langa care statea câinele ei, instruit sa latre la toți soldații care, deranjati de câine nu mai controlau partea din spate a dubitei... In acest mod Irena a salvat mai mult de 2.500 de copii ! Când a fost descoperita i-au fost rupte mainile si picioarele, dar ea nu a renuntat la misiunea sa. In grădina casei ea a îngropat un borcan in care pusese o listă cu toate numele acelor copii. Ea si-a petrecut viata mergand in cautarea parintilor si rudelor acestora." |
Așa se explică de ce zâmbetul ei exprimă atâta fericire. Sufletul ei pare pe deplin răsplătit pentru faptele de iubire de care s-a învrednicit.
|
Citat:
Cinste ei! |
Citat:
unui astfel de om ar trebui să i se ridice statui. |
Am găsit și un film care o are ca protagonistă: The Courageous Heart of Irena Sendler
|
Se tot vorbeste de Holocaust; asa si trebuie, caci si noi ne pomenim mortii nostri.
Ma gandesc insa la cei, care si-au riscat viata, pentru a salva un suflet sau mai multe de evrei. O avem pe poloneza de mai sus, pe Schindler in Germania, ale caror fapte au fost recunoscute. Dar mai sunt multi, nenumiti aici. Oare evreii nu ar trebui sa-si aminteasca si de acesti anonimi, care au riscat ca sa salveze vieti? Nu ca acestia ar avea nevoie de laude, dar in felul acesta nu s-ar focusa doar pe faptele negative. Ma gandesc la o zi inchinata salvatorilor de vieti, caci o zi a Holocaust-ului exista. |
“Holocaustul Rosu”- crimele comunismului si ale masoneriei
-mai bine s-ar vorbi de holocaustul rosu adica de crimele comunistilor,pt ca de la revolutia bolsevica din 1917 condusa de jidani si pana in 1989 in intrega lume au fost omorati de catre comunisti intre 200 si 300 de milioane de oameni Rolul evreilor în revoluția rusească Insă nu este doar masoneria cea care a contribuit la dezorganizarea, distrugerea Rusiei creștine și dominația bolșevismului ateu, ci și patronii lor, sioniștii. Evreii din Rusia nu neagă că ar fi autorii adevărați ai revoluției comuniste din 1917. Israeliteanul M. Kohn scria în ziarul din Harkov în aprilie 1919: „Se poate spune fără exagerare că marea revoluție socialistă a fost lucrarea evreilor și că aceștia nu numai că au dirijat întreaga desfășurare a ei, dar au și preluat în mâinile lor chestiunea sovietului. Noi, evreii, putem fii liniștiți atâta timp cât conducerea superioară a armatei roșii va fi în mâinile lui Troțki»." Faptele însele dovedesc că revoluția rusească a fost lucrarea evreilor și masonilor. Karl Marx (Mordenhau) fondatorul comunismului a fost evreu german. Lenin a fost fiul unei evreice și mason de gradul 33. Kerenski, care a fost puntea de legătură între duma democratică și comunismul sângeros a fost și el israelit. Consiliul comitetului popular al primului guvern comunist din Rusia a avut 22 de membri. Dintre ei, 17 au fost evrei și numai 3 ruși. De asemenea dintre cei 554 de guvernatori, reprezentanți ai Rusiei postrevoluționare, numai 30 au fost ruși, în timp ce 447 au fost evrei!!" Arhim. Haralambie Vasilopoulos- SCOPUL SI PLANUL ECUMENISMULUI |
|
Citat:
Părintele Adrian Făgețeanu: Eu n-am nimic cu evreii, numai cu jidanii https://carteromaneasca.wordpress.co...ai-cu-jidanii/ |
Citat:
13. Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateți afară dintre voi pe cel rău. (Cor. 5, 12-13) |
Holocaust
Genocidul impotriva evreilor a existat numai in Germania nazista, Ungaria hortista si in teritoriile aflate sub ocupatia militara directa a celor doua state! De ce comunitatea evreiasca nu a protestat cand un criminal dovedit prin documente - e vorba de Horty- a fost inhumat cu onoruri oficiale la Budapesta ?!
In Romania, in perioada anilor 1940-1944, se poate afirma cu certitudine, pe baza documentelor istorice, ca nu a existat Holocaust! Este adevarat ca evrei din Romania au suferit unele persecutii, insa, tinand cont de mai multi factori: starea de razboi, prezenta trupelor naziste in Romania, dar si de faptul ca uniii evrei, intoxicati de propaganda sovietica, au avut o atitudine ostila fata de statul roman (de exemplu in timpul cedarii Basarabiei unii evrei de aici au atacat pe soldatii si ofiterii romani), aceste persecutii erau intr-un fel inevitabile! In plus, la eliberarea Basarabiei in 1941, unele acte de razbunare asupra unor evrei erau si ele inevitabile! Majoritatea evreilor ucisi in Romania intre anii 1940-1944 au fost ucisi de trupele germane, legionari sau alte elemente declasate, puse pe jaf, si in nici un caz de politia, armata sau jandarmeria romana! E important de retinut ca multi evrei s-au salvat din Transilvania de Nord fugind in Romania, iar guvernul roman a facilitat emigrarea multor evrei spre Palestina! |
Cred ca merita citit Jurnalul lui Mihail Sebastian. (Macar ca e o literatura de prima mana.)
Si desigur, de mers in sala la piesele de teatru pe care le-a scris si pe care le joaca teribil actorii nostri cei mai buni. P.S. Nu sunt evreu. Il admir, totusi, pe Mihail Sebastian. De fapt il indragesc, fiind unul dintre autorii mei preferati. Il mai pretuieste careva, pe aici?...:) |
O vizita pe la Auschwitz si privesti altfel problema.Stiti ca faceau covorase din parul femeilor ucise? Sau poate vreti sa vedeti hainute de copii,ca tot a fost Mos Nicolae.Stiti ce experiente facea Menghele pe ei?Nici in iad nu se face asa ceva.Cel mai simplu lucru erau incercari de transplant de organe fara anestezie.Stiti ca au fost parinti care au simtit mirosul carnii arse a propriului copil sau i-au auzit urletele inebunite de durere si nu puteau sa-l ajute?Care sunteti parinti imaginati-va ce au simtit.Nu aveau limite dpdv al varstei,de la copii mici la cei maricei.Cu cat rezistau mai mult cu atat experientele deveneau din ce in ce mai pline de bestialitate,nici nu le poti descrie.Un scurt citat pt informare:,,In urletele agonizante ale nefericitelor victime, "cadre medicale" cu urechile acoperite de casti, pentru a nu fi deranjate de tipetele sfasietoare, performau transplantul de piele, muschi, oase, maduva si nervi. Ca rezultat al operatiilor fara un strop de anestezic, victimele sufereau dureri atroce prelungite in agonii de durata, mutilari si dizabilitati permanente.".Stiti cum este sa-ti scoata cineva maduva fara anestezie?Incercati sa va imaginati.
Camera de gazare si crematoriul erau preferabile,pe o scara a raului dezlantuit.Da la femei si la fetite stiti ce le faceau?Nu are rost sa mai intram in detalii.Ce va trece prin cap,in cel mai negru si infiorator scenariu,era doar inceputul chinurilor.Adica trebuia sa mori in cele mai infioratoare chinuri pe care ti-le putea imagina. Raul,fie ca este la Aiud,Auschwitz,Siberia sau prin cine stie ce inchisoare asiatica,reprezinta aceiasi fata a aceluiasi spirit al intunericului.Multe dintre victime au pus o intrebare ,,De ce eu?".Nu stiu sa fi dat cineva un raspuns sau daca exista un raspuns.Insa cu siguranta au existat acele locuri si acele dezlantuiri ale intunericului.Mereu m-am intrebat cum a fost viata pentru un parinte,care a stiut,sau a vazut sau a supravietuit mortii copilului sau intr-un asemenea mod.Cum a fost viata celor care nu au stiut pe unde le-a fost aruncat corpul baiatului sau a fetei lui,prin cine stie ce santuri ale inchisorilor comuniste,sau a celui care si-a vazut copilul murind in chinuri groaznice fara sa-l poata ajuta,sau a celui care in urma chinurilor din om a ajuns neom.Cum o fi sa stai si sa-ti auzi copilul cum urla de durere chemandu-te sa-l ajuti si tu nu poti decat sa urli,la randul tau,pierzandu-ti mintile neputincios,zgariind cu unghiile peretii?Aveti copii?Uitati-va la ei cand dorm,fericiti si plini de siguranta langa dvs.Va puteti imagina ca cineva i-ar masacra sau i-ar arde in fata voastra?Nu putem,dar asa a fost,nici ei nu si-au imaginat. Credeti ca raul acela s-a oprit?Nu s-a oprit,exista si astazi in forme la fel de intunecate,sub alta masca.Sper ca intr-o zi Dumnezeu sa faca dreptate acelor oameni.Nu cred ca putem intelege prin ce au trecut si poate este mai bine cumva,ramine ca Dumnezeu sa judece totul,undeva candva.Sper din tot sufletul ca toti acei oameni,sufletul lor, sa-si fi gasit pacea,nu-i pot imagina altceva privind ce au indurat.Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti. |
mesaj sters
|
Citat:
Si eu il indragesc pe Mihail Sebastian,dar raman fan Eliade :) |
Citat:
|
radu-mihai-crisan in “secretul-sabiei-de-foc-fenomenul-legionar” zice:
“..cetitorul meu drag, parcă te-aud deja cum, perfect legitim, mă vei întreba acum cu stupoare: «– Bine, dar asta, domnule Crișan, înseamnă că dumneavoastră luați în calcul inclusiv ipoteza extraordinară că Hitler, adică persoana care a ordonat și condus un genocid asupra evreilor, era, de fapt, agent iudaic? Ori asta-i culmea absurdității!... Afară doar dacă susțineți că de Holocaust este vinovat cu totul altcineva, sau chiar negați existența Holocaustului.» Iar întrebarea ta e mult prea gravă și mult prea esențială spre-a mă preface, chiar în condițiile actualei legislații penale, că n-am auzit-o. Așadar îți răspund. Și, fără a nega nici existența genocidului în masă asupra evreilor, nici rolul deținut de Hitler în desfășurarea lui, îți redau întocmai, și sub beneficiu de inventar, o suită de paragrafe pe care le găsești în lucrarea: Protocoalele Kogaionului. Teze și ipoteze consemnate și autentificate de Ion Coja pentru a se înțelege și evalua corect Contenciosul Româno-Evreiesc, inclusiv – așa numindu-l unii – «Holocaustul din România». Iată-le: „În mediile interesate și cât de cât informate asupra celor petrecute în anii aceia, circulă teorii și teze care leagă chiar derularea Holocaustului de o complicitate evreiască, a unor evrei, a unor lideri evrei, a unor interese evreiești. Este exclus ca liderii evrei de azi să nu cunoască aceste teze, care incriminează în modul cel mai sever cu putință. Opinia publică așteaptă o dezmințire categorică și bine argumentată din partea evreimii, a celor în drept, dar și datori s-o facă, prin care să se pună capăt acelor speculații care dau Holocaustului o dimensiune și mai odioasă decât cea reală. Probabil reală!... Avem în vedere pe cei care leagă desfășurarea Holocaustului de teoriile rasiste la care au aderat mulți lideri de conștiință evrei, chiar înainte de instalarea la putere a nazismului, teorii potrivit cărora omul trebuie să intervină pentru îndepărtarea din viață sau de la procreație a exemplarelor umane tarate, biologic nereușite. Nici un popor nu duce lipsă de asemenea «rebuturi» umane. Viața de ghetou a dus și la apariția unui mare număr de evrei degenerați, a unor «evrei de calitate inferioară». Ipoteză prezentată de B.B.C., cu ani în urmă și aparținând unui istoric englez, potrivit căruia lagărele naziste de concentrare și exterminare i-au «selectat» îndeosebi pe evreii care nu corespundeau unor parametri antropometrici anumiți. Semnul de recunoaștere a acestor evrei de calitate inferioară se pare că a fost în primul rând sărăcia, neputința de a accede la un standard de viață cât de cât civilizat. Oricum, este bine cunoscut faptul că atunci când Hitler le-a cerut evreilor să părăsească Germania, nu toți evreii au putut și au avut unde să plece. Se pare că liderii comunității evreiești au fost cei care au decis, prin liste înaintate oficialităților germane, care evrei urmau să plece din Germania, salvându-se astfel, și care evrei rămâneau în Germania, pentru a umple lagărele de exterminare! Ceva similar s-a petrecut și în Basarabia. Cu puțin înainte de declanșarea războiului au părăsit Basarabia zeci de familii de evrei bogați, informați asupra faptului că urmează a se petrece în Basarabia evenimente grave, scăpate de sub controlul legilor. La fel cum, în aceiași ani, plecarea în Palestina salvatoare nu era accesibilă tuturor evreilor din România, ci se făcea după anumite criterii, inclusiv criterii biologice: tinerețe, înzestrare fizică și intelectuală, stare de sănătate perfectă etc.( Surse orale evreiești acreditează ideea că printre evrei este destul de bine cunoscută această cutremurătoare dimensiune a Holocaustului! Numai că interdicția de a comenta în public această stupefiantă eventualitate este absolută pentru evrei. Cât privește teza (ipoteza) istoricului englez, acesta și-a prezentat-o sub forma unei piese de teatru care, a doua zi după premieră, a fost interzisă de cenzura britanică, gest care nu se mai petrecuse de câteva secole în Anglia. În motivația intervenției, organele de cenzură au afirmat că nu pun în discuție interpretarea dată Holocaustului, asupra căreia numai specialiștii se pot pronunța, ci iau în considerație sensibilitatea celor care au suferit în Holocaust și pe care îi va răni prea dureros teza autorului. Din păcate nici până azi specialiștii, în primul rând specialiștii evrei în istoria Holocaustului, nu au dat răspuns cumplitelor acuzații formulate de autorul englez, al cărui text și ale cărui argumente, au rămas necunoscute, au fost scoase din circuitul public al informațiilor.” Ion Coja, Protocoalele Kogaionului. Teze și ipoteze consemnate și autentificate de Ion Coja pentru a se înțelege și evalua corect Contenciosul Româno-Evreiesc, inclusiv – așa numindu-l unii – «Holocaustul din România», Uniunea Vatra Românească, Editura Țara Noastră, București, 2004, pag. 13-15 Iar, ca replică, tu îmi vei spune, că, din respectivul citat nu reiese nicidecum că Hitler le-ar fi fost evreilor subordonat, ci doar că liderii acestora, chiar dacă or fi operat acea cutremurătoare selecție, nu e exclus s-o fi făcut împotriva voinței lor ea fiind, în condițiile descrise, singura posibilitate de a-și salva măcar o parte din conaționali. Și-ar fi neonest să-ți tăinuiesc că și eu mi-am spus la fel. Din fericire însă am găsit un început de speranță că pot ieși din impas – următoarea lămurire editorială, aflată la pagina 204, în monografia Horia Nestorescu Bălcești, Ordinul Masonic Român: „Nu am publicat, deși am avut la dispoziție, listele membrilor lojilor pur evreiești, aflate în subordinea Ordinului B’nei B’rith (Fiii Alianței IX România, de altă factură și structură decât cele din obediența Ordinului Masonic Român ). Alianță pe care Alexandru Șafran, o explică astfel: „Dumnezeu i se revelează lui Abraham, în mod individual, în Țara Sfântă și îi poruncește printr-o mițva, care va primi mai târziu pe Sinai confirmarea sa toraică de a aplica «pecetea» naturală, de a înscrie «semnul» fizic al alianței Sale cu el și cu posteritatea sa, în carnea sa. Dumnezeu a prescris circumcizia lui Abraham și a descendenților săi, pentru a stabili pentru întotdeauna nu doar legătura dintre El, patriarhul evreu, și rasa sa, viitorul Israel, ci și, în același timp, legătura dintre El și pământul «peregrinărilor» lui Abraham, viitorul Ereț-Israel”., Alexandru Șafran, Poporul lui Israel și Țara lui Israel. Israel, «inima națiunilor»; Ereț-Israel, sufletul universului, Curs ținut la Universitățile din Geneva, Amsterdam și Jyvaskyla (Finlanda), la Trinity College din Cambridge și la Sorbona. Expunere prezentată la Paris, la Conferința rabinică europeană. În volumul: Alexandru Șafran, Israel și rădăcinile sale, Editura Hasefer, București, 2002, pag. 58, 59 „Ereț-Israel, Țara lui Israel”.(ibidem, pag. 26) „Chiar înainte de a alege Israelul, și alegând Ereț-Israel, Dumnezeu proclamă că întregul pământ și cu tot ce cuprinde acesta sunt ale lui”. (ibidem) „Israel este omul și poporul prin excelență. Israel «este numit om», căci el este principiul vital al omului; Israel este numit popor, căci el este «inima națiunilor», potrivit specificării Zoharului și a lui Rabi Iehuda Halevi (sec. XII)”., ibidem, pag. „Dumnezeu, pedepsind Israelul, nu îi retrage niciodată dreptul asupra țării pe care El i-a dat-o pe veci(. De altfel, Israel nu poate renunța la Ereț-Israel, căci nu renunți la un angajament uman și la o promisiune divină, nu se separă de o moștenire umană și de un dar divin”., ibidem, pag. 31, 32 |
„Israel rămâne pentru totdeauna proprietarul uman al Țării care aparține lui Dumnezeu, și pe care El a oferit-o poporului Său”.
(ibidem, pag. 32) „Ereț-Israel trăiește în inima lui Israel, căci Ereț-Israel este «soția sa din tinerețe». Ereț-Israel nu l-a schimbat pe Israel pentru un alt popor; Israel nu a schimbat Ereț-Israel pentru o altă țară. Israel și Ereț-Israel rămân deci indisolubil uniți unul cu celălalt, căci ei rămân, ambii, uniți cu Dumnezeu. Ori Dumnezeu nu a schimbat poporul Său cu un altul”., ibidem, pag. 33 „Israel trebuie să se identifice cu mițvot, cu poruncile divine cuprinse în Tora”., ibidem, pag. 25 „Tora constituie instrumentul spiritual al lui Dumnezeu pentru Creația lumii, iar mițvot constituie instrumentul practic al omului pentru perfecționarea lumii”., ibidem „Întreaga Tora, scrisă și orală”.,ibidem, pag. 49 „Tora scrisă ne încredințează secretele limbii sale originare, ebraica, ca și ale poporului ebreu”., ibidem „Tora orală( reflectă structurile mentale proprii lui Israel și obține aplicarea sa completă în Ereț-Israel”., ibidem „Dumnezeu oferă Tora oricui, cu condiția ca ea să fie acceptată în totalitate, în unitatea ei material-spirituală. Dar numai Israel a acceptat-o cu această condiție; el s-a angajat să o aplice pretutindeni și să o realizeze în Ereț-Israel”., ibidem, pag. 52 „Promulgarea Torei lui Dumnezeu pe Sinai declanșează într-adevăr ura națiunilor lumii împotriva poporului lui Dumnezeu. Popoarele pământului nu-i iartă lui Israel faptul de a fi acceptat ceea ce ele au considerat inacceptabil”. (ibidem, pag. 52, 53) „Popoarele pământului atacă deci Poporul lui Dumnezeu, Poporul Torei, a cărui privire pătrunzătoare supără, a cărui voce persuasivă deranjează, a cărui prezență irită. Popoarele pământului, atacând Israelul vor, de fapt, să-l atace pe Dumnezeu, a cărui Tora au refuzat-o, a cărui suveranitate au respins-o: «Ele urăsc Israelul, deoarece îl urăsc pe Dumnezeu». Popoarele pământului «ridicându-se împotriva lui Israel, se ridică împotriva lui Dumnezeu». Dar ele nu-L pot sesiza, nu-L pot atinge decât prin Israel”., ibidem, pag. 53 Nu comentez... Ci, doar continui citarea: „Prin alianța carnală a circumciziei și alianța spirituală a Torei, Dumnezeu stabilește legătura integrală, totală, în același timp materială și spirituală, dintre israelit, poporul lui Israel și țara lui Israel. Alianța circumciziei este o mițva a Torei, «care echivalează cu toate celelalte mițvot». Iată de ce, notează Gaonul din Vilna, mițva circumciziei este denumită pur și simplu brit, «alianță», căci adăugându-se celorlalte șase sute douăsprezece mițvot (valoarea numerică a cuvântului brit este de 612) ea completează numărul 613, numărul total de mițvot al Torei. Alianța Torei este, de asemenea globală, căci Tora conține toate mițvot; iar singură mițva «studierii Torei» echivalează cu toate celelalte mițvot”., ibidem, pag. 59, 60 „«Alianța» care unește pe Israel de Dumnezeul său «este eternă», «nu va fi ruptă niciodată», «nu e revocabilă»; este o «alianță de sare»: sarea nu se schimbă”., ibidem, pag. 65 „Confirmarea atașamentului Său indestructibil față de Israel se află în faptul că Israel trăiește: el nu poate fi doborât în pofida suferințelor pe care le suportă. «Orice armă făurită împotriva lui va fi neputincioasă»”., ibidem, pag. 65 „Într-adevăr, Israel trăiește, nu se schimbă. Nu numai că trăiește, dar el nu se schimbă. El este mereu, în esența sa, în structura sa fundamentală același”.,ibidem, pag. 64 „Uitarea de sine provocată de uitarea de Dumnezeu, de Tora(, antrenează păcatul cel mai grav, acela comis prin neglijență”.(ibidem, pag. 70) „Cu toate acestea, zikaron, «memoria» evreului(, rămâne bună; în interioritatea sa ascunsă, ea rămâne aproape intactă. Ea nu slăbește niciodată complet: ea nu slăbește decât la periferie. Zikaron nu îl trădează niciodată pe evreu, fie el și neatent. Căci, în fond, evreul nu-și uită niciodată Dumnezeul său; el nu-și uită de Tora sa; el nu uită de Poporul său, Israel; el nu-și uită Țara, Ereț-Israel”., ibidem, pag. 71 „Cât privește dispariția lui Israel din lume, aceasta este exclusă, chiar din cauza «privilegiului» «Răspândirii» fizice a poporului evreu. Populația evreiască dintr-o regiune poate fi distrusă; evreii pot fi expulzați dintr-o țară, dar Israel nu ar putea fi «anihilat», fiindcă Dumnezeu nu poate fi biruit”., ibidem, pag. 64 „«Elokei Israel», «Dumnezeul lui Israel», devenit Meleh «Regele lui Israel», Malhuto bacol mașala, «Regalitatea Sa» se va impune tuturor, mai întâi din teamă – mașala – pe care ea o va inspira, apoi ea va fi acceptată de toți cu bucurie: Regele lui Israel, recunoscut «Rege al întregului pământ» va domni atunci asupra tuturor – «Va Timloh al col maasseha» – din înaltul muntelui Sionului”., ibidem, pag. 69 ] Dar în ce consistă atât de specialul caracter al acestui ordin? „Conducerea supremă a francmasoneriei universale o deține Ordinul internațional B’nai B’rith cu sediul la Chicago, împreună cu formațiile secrete ascendente, B’nai Mosche, B’nai Israel, B’nai Zion, dominate ocult la rândul lor de acei misterioși Înțelepți ai Sionului”, afirmă Florin Becescu. Așa o fi? Aici publicația evreiască Israelite of America, privitor la întreaga Francmasonerie, nu numai strict la B’nai B’rith, consemnează: „Francmasoneria este o organizație evreiască, a cărei istorie, grade, simboluri și parole convenționale sunt evreiești de la început până la sfârșit”. Iar Jean Bidegain, într-un discurs ținut în fața Marelui Orient al Franței, adaugă: „Evreii, atât de remarcabili prin instinctul lor de dominație și prin știința lor de a guverna, au creat Franc-Masoneria ca să înroleze într-însa oameni care, neaparținând neamului lor, se angajează totuși să-i ajute în faptele lor, să colaboreze cu ei la stabilirea domniei lui Israel printre oameni”. Și-atunci când îmi vei replica cum că Hitler a scos Masoneria în afara legii – căutând, prin aceasta, să-mi sugerezi că și dacă a fost cumva mason, la un moment dat s-a răzvrătit împotriva Masoneriei –, te voi invita să reflectezi asupra următorului pasaj din Iluștri francmasoni: „În 1944, D. Ruggenborg nota: «...cred că Mussolini și Hitler sunt două exemple potrivite pentru faptul că asemenea personaje, aparent împotriva Francmasoneriei, ar trebui analizate cu mai multă atenție.»”. Hitler, „a fost inițiat în 1922, într-o lojă din München. A fost creația francmasonilor din Vest(. Hitler a apărat interesele Francmasoneriei și pe unii dintre frați, care, ulterior, au ocupat poziții influente în Parlamentul Național Socialist German”. „D. Ruggenborg relatează cum Mussolini a interzis nu Francmasoneria din care făceau parte și fasciști, ci doar «direcția romană» a Marelui Orient de Italia(, sporind astfel influența în Italia a Marii Loji Unite de Anglia”. Bun, fie chiar și-așa: Masoneria anexă a iudaismului, Hitler mason și, implicit, subordonat puterii iudaice. Totuși, cum ar fi putut, fie și numai o singură clipă, unor decidenți evrei, să le treacă prin minte gândul de-a ordona uciderea unor membri ai propriei lor etnii, și încă în proporții de genocid? Mai ales, dată fiind admirabila solidaritate intraetnică, specifică, poate în cel mai înalt grad cu putință, tocmai Neamului Evreiesc. Studiul Degenerarea Rasei Jidănești, al doctorului Paulescu, schițează o posibilă pistă: „Cuvântul degenerare (de la genus: gen), – când e aplicat la o rasă de oameni, – însemnează o alterație a caracterelor genului omenesc. Adeseori, însă, cuvântul Gen e înlocuit în limbagiul științific, prin cuvântul Specie. Sub influența unor cauze morbide – care provoacă leziuni, în sistemul nervos și mai ales în creer, – rasa degenerată își schimbă caracterele speciei umane. Ea intră în domeniul Patologiei și se degradează din ce în ce, – prin diverse malformații și prin turburări în funcțiile organelor, – până ce ajunge, în cele din urmă, să fie compusă din schilozi, nebuni, epileptici, imbecili sau din monștrii idioți,...ce-s incapabili să se mai reproducă”. „Degenerarea e expresia unor lesiuni atrofice sau malformațiuni localisate în anumite teritorii din scoarța creerului, – și care se transmit prin hereditate”. „Leziunile atrofice ale scoarței creerului, – ce sunt proprii degenerării, dau loc la tulburări în sensibilitate, – în motilitate, – în instincte, – și în voință” „Anomaliile congenitale ale creerului dau naștere la tulburări în desvoltarea oaselor craniului, ale trunchiului și ale membrelor”. „Degenerarea Jidanilor( e datorită transmisiei hereditare a malformațiilor creierului”. „Talmudul [«expresia scrisă a Torei orale», cf. Alexandru Șafran, Israel și rădăcinile sale, pag. 49] impune Jidanilor, – ce-s degenerați prin hereditate, – o( cauză de degenerare dintre cele mai eficace,...anume: Căsătoria numai între consângeni. Această cauză își a arătat efectele degenerative funeste asupra Nobililor, din diverse Țări, cari se căsătoresc numai între ei”. Mărturisesc că, cel puțin pentru mine, e verosimil că perspectiva producerii unei astfel de catastrofe intraetnice nu l-ar putea lăsa indiferent pe nici un conducător etnic, indiferent al cărui Neam periclitat. Și că, în ultimă instanță dacă i-ar sta în putere, ar recurge, deși cu cea mai crâncenă strângere de inimă, la cel mai dramatic remediu: suprimări fizice de degenerați irecuperabil.” Radu Mihai Crisan – SECRETUL SABIEI DE FOC. Fenomenul Legionar |
-deci pe scurt pt cine nu citeste tot...radu-mihai-crisan in “secretul-sabiei-de-foc-fenomenul-legionar” zice: ca masonii evrei au pus la cale holocaustul folosindu-se de Hitler care era mason si subordonat masonilor sionisti; de ce? cu regret dar ca sa-si curete natia lor de evrei degenerati care nu mai puteau fi recuperati.
-interesanta teoria nu? -si apoi au dat vina pe germani,si au obtinut o gramada de bani despagubiri de la ei,si astfel dupa cel de-al doilea razboi mondial a aparut statul Israel |
Citat:
Tare mult mi-as dori sa te cunosc personal ca sa vad ce fel de oameni sunt cei care scriu aberatii de felul asta. |
Citat:
-macar ai citit tot ce am postat ? -oricum nu e teoria mea,daca vrei citeste mai mult aici: Radu Mihai Crisan – SECRETUL SABIEI DE FOC. Fenomenul Legionar |
Citat:
Cu asemeana "credinciosi" nu e de mirare ca pana si credinta autentica ajunge sa fie dispretuita, din cauza lor. |
Citat:
Așa pot și eu să dau citate lungi de 10 pagini din Enciclopedie și să pretind că sunt deștept. |
Citat:
Oameni intelepti au gandit in locul nostru, noi de ce sa ne mai obosim? Mai stii, poate gresim! Nu si cand dam copy-paste, atunci suntem in transa hipnotica si o ratiune superioara ne spune ce sa alegem din noianul de informatie pentru a promova pe post de adevar absolut si incontestabil. Traiasca mediumul! |
Citat:
-adevarul nu se accepta asa de usor,normal daca te bazezi numai pe massmedia si pe parerile oficiale care circula in societate nu vei fi de acord cu alte idei chiar daca sunt adevarate |
Ora este GMT +3. Ora este acum 17:26:54. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.