cristi
 

Exagerati un pic. Situatia e mult mai delicata decat pare. Odata depuse voturile monahale, acestea nu iti mai da dreptul de a reveni in starea de laicat. Situatia e valabila si pentru fratii sau surorile de manastire. Depunerea voturilor monahale e identica cu boteyul, un alt botez, o noua reintegrare intr-o alta comunitate , dar cu atributii mult mai exacte si mai clare, cu alte responsabilitati. Prin urmare, orice calugat/maica care renunta la manastire, face un pacat f f grav, iar despre sansele de mantuire numai Dumnezeu stie.Inca ceva, am vazut o grasala enorma care se face in privinta calugarilor, si anume, ei nu fac parte din cler.Atentie!!!. Exceptia o fac, desigur , preotii calugari.

Da, multumesc pentru informatii ...nu stiam ! Mai lasati literatura la o parte si , indrazniti a mai gandi si cu propria minte, caci factorii care determina diferitele situatii contradictorii in legatura cu manastirea sunt mult mai delicati si mai complexi, astfel ca judecata in aparenta nu-si are rostul, ba chiar este o dovada de slabiciune.
Slava Domnului, ca Acest Domn nu judeca ca oamenii...ar fi fost prapad .

Cei, care gresesc, folosesc gandirea proprie in loc sa asculte de Sfintii Parinti. Tocmai asta e problema, ory, ca daca s-ar respecta canoanele si ar asculta de sfaturile duhovnicesti ai Sfintilor Parinti nu s-ar ajunge la anomalii. Dar omul tocmai din neascultare, care de fapt e ascultare de diavol, ajunge sa faca pacate si sa traga si pe altii in pacat. Patericul ne arata ca tocmai ascultarea a nascut sfinti; dar ascultarea intru Iisus Hristos, nu altfel, adica ascultare care nu vatama.

Ori cand nu e ascultare intru Iisus Hristos, omul trebuie sa isi tina mintea treaza si sa nu faca ce e vatamator de suflet. De atata lucru ar trebui sa-si dea seama si o tanara care vrea sa se calugareasca, daca stie ce e acela pacat.

Cred insa ca unele tinere, aspirante la calugarie, inca mai cultiva gandurile romantice si mai au si o prea buna parere despre ele, de le poate sminti diavolul, in baza mandriei lor.

Dar chiar si asa, se pot pocai; pot schimba manastirea, adresandu-se episcopului locului; dar in primul rand lui Dumnezeu, pe care sa-L roage fierbinte sa le ierte si sa fie dispuse de indreptare. Omului pocait Dumnezeu ii trimite ajutor, caci corpul fiind din materie, e inclinat spre pacate, dar sufletul, daca s-a murdarit, vrea sa se curete.

Dar din pacate, cei care gresesc sunt chiar cei, care gandesc toate cu mintea lor si refuza sfaturile duhovnicesti; care nu fac ascultare, dar dau ascultare unor indemnuri la curvie, desi stiu ca acest lucru nu e bine si chiar este interzis in manastire. Oare credeti cumva, ca sfintii nu au fost ispititi cu ganduri din acestea? Au fost, dar au stiut sa ceara ajutor si sa se abtina.

Ar fi chiar indicat sa pui mana sa citesti literatura, ca sa intelegi anumite lucruri si sa alungi gandurile de razvratire. Profunzimea o capata omul cultivandu-si sufletul, nu lasandu-l sa se transforme intr-o jungla. Profunzime nu inseamna a cunoaste pacatul in amanuntime, ci a sti cum sa te cureti de el, pentru a iesi la lumina.

Zici ca "factorii care determina diferitele situatii contradictorii in legatura cu manastirea sunt mult mai delicati si mai complexi"; iti dau dreptate, caci mijloacele folosite de diavol sunt fine, sofisticate, altfel cum crezi ca i-ar putea ispiti si sminti si pe cei mai buni?!?
Sa nu ne pacaleasca mijloacele pe care le foloseste diavolul, ci sa avem tot timpul in vedere scopul pentru care foloseste aceste mijloace...

Daca CLER inseamna preotime, e normal ca sa nu fie considerati cler calugarii, pentru simplul fapt ca nu sunt preoti. Dealtel nici calugaria nu este o Sf. Taina.

Hai, scuteste-ma, draga Anca , cu cele canoane si cu cele teorii, caci mi se face deja lehamite, habar nu aveti ce-nseamna viata adevarata...chiar daca ati trait doua de-ale mele. Imi pare rau, dar habar nu aveti ce vorbiti...doar vorbiti !
Diavolul , de multe ori reprezinta un pretext...ceea ce este capabil omul sa faca, uneori il intrece si pe el.
Toate lucrurile rele sunt posibile datorita rautatii si prostiei din om, asa cum cele bune sunt posibile bunatatii si credintei acestuia....nu exista cale de mijloc, decat in pretexte si iar pretexte !
Si, sa stii Anca, am citit si literatura asta amintita mereu de tine, doar ca nu m-am complacut doar in ea.
Exact cu spunea si cel din-ainte care a stat in manastire, mergi in manastire plin de credinta, de iubire fata de Dumnezeu, plin de puritate...si pleci de-acolo ca un animal haituit si turbat de atata nedreptate si necredinta. Acolo nu este Dumnezeu, sunt doar oameni, iar daca in ei nu salasluieste bunatatea si spiritul onestitatii, nu are cum sa salasluiasca Dumnezeu, nici cu toate pretextele si scrierile canonice . Poate ca in bisericuta trebuie sa fie, cu toate ca si acelea sunt doar ziduri, care pot fi insufletite de insusi sufletul smerit al omului slujitor al Domnului.

Imi cer scuze daca interventia mea este off-topic insa vreau sa va intreb cum am putea noi, ca oameni, sa ne anihilam gandirea proprie pana la stadiul de atrofiere a creierului si sa ne bazam numai pe ascultare si respectiv pe un mimetism riguros (facem numai ce ne spun Sfintii Parinti si respectiv ceea ce au facut ei insisi)?
Cum ar arata vietile noastre intr-o asemenea situatie? Ce fel ar arata lumea in care traim in acest caz? In ce masura am mai putea vorbi de liber arbitru?

Da, bine spus Coralina !...

Exact ce spuneam, ory! Daca citeai ceva literatura religioasa, s-ar fi observat din felul in care scrii. Dar asa, iarta-ma, dar pot spune linistita ca nu ai habari... nici de Sfintii Parinti, nici de importanta canoanelor, de nimic din ce e legat de manastire... Pe mine nu ma convingi de contrariul, pana nu iti schimbi stilul si continutul mesajelor.
Dealtfel diavolul nu este doar un pretext, de vreme ce atatia oameni fac ce le spune acesta, si gandesc aidoma lui. Asta nu este o arta. Mai greu este sa Il urmezi pe Hristos. Dar fara credinta nu se poate.
Poate ar fi bine sa deschidem un topic intitulat "Viata adevarata", ca sa ne spui ce intelegi prin aceasta.

Da, am inteles Anca, pe tine nu te conving, pana nu devin fatarnica, superficiala, pana nu imi pun o masca...pana nu capat darul teoriilor fara de duh. Adevaratul duh consta in viata insasi, iar aceasta, din pacate nu se dovedeste nici pe departe ca-n teoriile convenabil asternute pe monitor.
Scuza-ma, dar nu doresc sa te conving nimic !
Ce-nseamna credinta, draga Anca, ce-nseamna credinta , caci vad ca o tot pomenesti ? Dumneata chiar crezi ca ai credinta si cei care sub fariseismul atator lucruri cred ca pot face rau celor din jur prin credinta.?
Credinta reprezinta o adevarata filozofie, o foarte complexa filozofie care nu este, nicidecum, la indemana oricui...de aceia abuzam de termenul ei, tocmai ca a devenit banal, neputincios de ireal.

Evident, se poate si exagera, ca in raspunsul de mai sus...
Liberul arbitru il avem in orice caz; depinde ce intelegem noi prin acesta.
Dumnezeu nu ne-a dat liberul arbitru ca acoperamant pentru pacate.
Cum ar arata vietile noastre, daca am respecta pe Sfintii Parinti? Ar fi plina de sfinti; dar asa e plina de pacatosi mandri, care nici maca nu realizeaza ca se apropie de prapastia in care vor cadea. Din pacate si eu ma numar printre ei.

Poate în cele de femei sa fie asa, dar în cele de calugari nu. E drept ca spiritul ascetic s-a diminuat mult, ca se pune accentul pe munca în dauna rugaciunii si isihasmului, dar imaginea care o zugravesti nu se aplica la manastirile de3 calugari, o zic din experienta proprie. Cum am mai zis, pentru mine perioada petrecuta la manastire a fost de vis.

Iar ce expune Stachie mi se pareîntr-o masura si o justificare a propriei caderi. Oare toti ceilalti sunt rai si doar tu buna?


Nu cred ca trebuie sa procedam asa. În general, cred ca nu trebuie nici sa acceptam ceva nici sa respingem, ci sa lasam ca acele învataturi sau sfaturi sa lucreze eventual asupra noastra. Uneori descoperim sensul unui sfat târziu.

Nu trebuie sa ne atrofiem mintea dar nici sa producem gânduri sau rationamente, ci sa lasam doar ce vine de la Dumnezeu sa lucreze asupra noastra. Daca trebuie sa stim sau sa întelegem ceva, ne va da El, nu trebuie noi sa ne fortam mintea. Facând asa, neimplicându-ne voluntar în lucrarile mintale, ne conservam mai bine ca fiinte, fiindca rationamentele voluntare sunt o petrecere în lumea moarta a notiunilor, ducând treptat la îngrosarea spiritului, poate si la slabirea acuitatii simturilor. Si totodata aceasta ramânere în noi însine ne mentine în permanenta trezvie, constiinta a propriei prezente înaintea lui Dumnezeu si astfel poate aparea progresul duhovnicesc, mintea schimbându-se treptat prin întelesurile semanate de Dumnezeu.

Mai adaug ca tunderea în monahism se face dupa minim 2 ani de stat în manastire, când omul a ajuns sa cunoasca acest mediu si sa stie ce vrea. Cei doi pe care îi cunosc si care au parasit manastirea au facut-o din dorinta de placeri, s-au casatorit (ulterior au regretat). SI în orice caz, viata unui astfel de om, cu constiinta juramântului calcat, nu poate fi decât o durere continua, asa ca mai bine ar ramâne în manastire îndurând frecusurile.

Si daca mergi la 14-15 ani, crezi ca este in regula sa devii monah la 16-17 ani ? Cunosc cazuri, bine-nteles...de toate cele, si pro si contra canoanelor . Oho !, cu duiumul !
Cine spune ca au regretat neaparat cei care au parasit manastirea ? Aste sunt doar presupuneri si, bine-nteles teorii.
Este clar ca aproape toti oamenii regreta cate ceva in viata, asa si acestia, dar asta nu inseamna ca se datoreaza exclusiv motivului plecarii sau al departarii de Dumnezeu, care din start mi se pare o aberatie.
Cine spune ca te departezi de Dumnezeu plecand din manastire, asa cum cine garanteaza ca te apropii si mai mult de Dumnezeu mergand in manastire.? Ne agatam si ne amagim prea mult de teorii si supozitii, de aceia uitam sa fim cu adevarat aproape de Dumnezeu, sa mai si facem ceva concret in virtutea Lui.
Astea sunt pure speculatii, pure inventii...realitatea insa, se vadeste prin faptele tuturor, prin cugetele lor, prin tot...nu printr-un morman de teorii, subrede fara consistenta.
Sunteti mult prea formali !
Traditie, nici tu nu ai habar ce vorbesti... " cu durerea, cu frecusurile "....mult prea multa nepasare fata de om si prea multa adulare fata de teorie si pedeapsa ! Asta nu reprezinta duh de credinta, nu reprezinta nimic, pana la urma, ci doar nimicnicia din noi.
Daca ati fi atat de credinciosi pe cat va pretindeti, nici nu ati indrazni, pe premiza atator teorii si canoane sa judecati atat de aspru fiinta oameneasca, ci ati lasa totul la voia si judecata Lui Dumnezeu, la Intelepciunea acestuia...nu credeti ca Dumnezeu chiar este judecatorul tuturor ? Credeti ca sunt Sfintii acestia pe care ii tot invocati, mai ales in dispretul fata de om ? Chiar nu realizati ca ati cam luat-o pe alaturi din atata presupusa credinta ? !
Daca un suflet are cu adevarat credinta, se umileste pe sine, se smereste involuntar pe sine si nici macar nu indrazneste a cugeta sa atribuie pedeapsa asupra pacatosilor .
Unde am ingropat iubirea pe care a tot propovaduit-o Dumnezeu pe pamant, pentru care S-a si jertfit, care a pus-o mai presus de toate ? Unde este oameni buni, caci eu in canoanele astea nu prea o vad ? Nici in manastire !
Multe , multe inventii pur omenesti, multa, multa aplecare spre rau, atat de primitiva...multa nepasare pusa pe seama credintei....a falsei credinte .

Nu, ory, nu fatarnicie vrea Dumnezeu de la noi, ci onestitate. Deci din tot sufletul sa dorim sa ne schimbam si sa ne curatim de toate uraciunile pe care acum le aparam cu dintii, ca facand parte din noi. De fapt pacatele sunt impuritati straine de om.
Credinta nu este o filozofie complicata. Orice om, cat de simplu, poate fi credincios daca vrea. Credinta inseamna a te considera fiu sau fiica a lui Dumnezeu si Caruia, Tata fiindu-ti, Ii datorezi ascultare.
Nu te concentra la complexitatea credintei, ci la simplitatea ei. Altfel oamenii simpli nici nu ar avea acces la credinta; ori stiut este, ca tocmai ei sunt cei, care o descopera primii, in vreme ce oamenii cerebrali o descopera cu greu sau deloc.
Cu simplitate si onestitate sa ne deschidem credintei in Dumnezeu!

P.S. Cel care face rau, folosindu-se de credinta, tot de diavol tine; nu de Dumnezeu. Sa-i judece pe acestia Dumnezeu.

Vârsta minima e 16 ani:

http://www.crestinortodox.ro/organiz...viata-monahala

Tunderea în monahism nu e ceva fara importanta, am vazut multe tunderi si stiu ce simte respectivul, este cel mai important moment din viata lui. Juramântul culcat pe sol în fata altarului în camasa alba (ca la botez, fiind considerat al doilea botez), prezenta întregii obsti si chiar a unor ierarhi si cererea iertarii de la fiecare, perioada de câteva zile petrecuta apoi în fata altarului cu lumânarea aprinsa, toate acestea lasa în constiinta omului o puternica impresie si respectivul nu mai poate avea pace apoi.

Este o sminteala ca cineva sa se întoarca apoi în lume si sa se mai si casatoreasca si nu cred ca poate scapa de mustrarile de constiinta decât ignorându-le deliberat, ceea ce produce o atrofiere spirituala, o moarte sufleteasca.


Abuzezi de cuvântul a judeca. Exprimam niste idei, daca asta e disconfortant pentru unii e semn ca ei sunt în neregula. Caci de ce te-ar deranja opinia cuiva, atât timp cât nu te afecteaza în vreun fel? Tu tot cum vrei tu traiesti si tot ce vrei spui.

Negi autoritatea celor considerati sfinti dar tu ce autoritate ai? Care e legatura ta cu Dumnezeu, de unde stii ca aceia gresesc si tu spui adevarul? Îti reamintesc ca Noul Testament vorbeste de renuntarea la viata de acum pentru mântuirea sufletului. Daca NT are alt mesaj, te rog sa-l prezinti.

Iubirea de care vorbesti e o scuza folosita de oamenii lenesi ca sa nege necesitatea ascezei. Iubirea adevarata presupune sa nu te iubesti pe tine însuti. Cum spune Elton John, iubirea e sacrificiu.

In cartea de canoane a lui Nicodim Sachelarie scria ca nu mai ai voie sa dai nici "Buna ziua" celor care au plecat din manastire pana nu se intorc, ei fiind apostati. Se pare ca nu e joaca tunderea in monahism, Dumnezeu nu se lasa batjocorit: da, azi vreau sa fiu calugar, peste 2 ani ma razgandesc. Stim din Vechiul Testament ca Dumnezeu vrea de la noi iubire completa, nu jumatati de masura. Suna dur, dar asta e adevarul: pentru cei care au fagaduit, mantuirea este NUMAI in manastire!

Fie cum ziceti, credeti cum doriti...dar sa nu pierdeti nicodata din vedere esenta acestui crezamant, care nu poate sa fie niciodata umilita de lipsa iubirii . Oricum, credeti cum doriti, caci tot ceea ce doreste face omul, ceea ce-l face sa se simta bine, in primul rand cu siesi.
Nu-mi mai vorbiti de adevar ca ma apuca deznadejdea, mi-este si sila sa va citesc. Care adevar ? Unde spune Dumnezeu ca mantuirea este numai in manastire ?, unde spune Dumnezeu despre manastire ? Nici macar nu va auziti ! Unde spune Dumnezeu ca omul cunoaste cine se mantuieste si cine nu?
Voi nu aveti incredere in Dumnezeu, ci doar in habotnicia aceia a voastra idioata si inchipuita !

Frate, Dumnezeu nu spune ca mantuirea este numai in manastire. Oricine poate sa se casatoreasca, sa ramana singur sau sa se calugareasca. Aici era vorba despre cei care s-au calugarit si vor sa plece din lume. Da, avem temei sa spunem ca trebuie sa ramana in manastire. Sfantul Apostol Pavel (cred) spune: "cine pune mana pe jug, sa nu se uite inapoi". Ca si nevasta lui Lot s-a uitat inapoi si a pierdut tot.

Da, dar tot Sf. Apostol Pavel spune ; "cine doreste sa traiasca in feciorie, bine este lui, dar de nu poate sa nu se osandeasca, ci sa mearga si sa-si i-a femeia lui si sa fie amandoi un trup ! "
Cu asta cum ramane ? In mod deliberat este ignorata aceasta sintagma...oamenii selecteaza dupa bunul plac si canoanele si scrierile si le invart dupa cum le convine....realitatea sta cumva altfel !

Are dreptul sa decida PANA depune juramantul! De aceea, calugaria se face dupa cativa ani de cercetare a constiintei!

"În general, cred ca nu trebuie nici sa acceptam ceva nici sa respingem (Concret, cum trebuie procedat?), ci sa lasam ca acele învataturi sau sfaturi sa lucreze eventual asupra noastra. Uneori descoperim sensul unui sfat târziu.

Nu trebuie sa ne atrofiem mintea dar nici sa producem gânduri sau rationamente (Repet intrebarea, cum procedezi ca sa-ti antrenezi creierul sa se depersonalizeze? Mie mi se pare la fel de imposibil (si de periculos) ca incercarea de-a-ti tine respiratia mai mult de un minut.) , ci sa lasam doar ce vine de la Dumnezeu (De unde stii ca vine de la Dumnezeu?) sa lucreze asupra noastra. Daca trebuie sa stim sau sa întelegem ceva, ne va da El, nu trebuie noi sa ne fortam mintea. Facând asa, neimplicându-ne voluntar în lucrarile mintale, ne conservam mai bine ca fiinte (Daca rationamentul dvs. ar fi valabil inseamna ca si sportul dauneaza grav sanatatii, ca si ganditul mintii.), fiindca rationamentele voluntare sunt o petrecere în lumea moarta a notiunilor, ducând treptat la îngrosarea spiritului, poate si la slabirea acuitatii simturilor. Si totodata aceasta ramânere în noi însine (Mie imi suna a letargie cerebrala.) ne mentine în permanenta trezvie, constiinta a propriei prezente înaintea lui Dumnezeu si astfel poate aparea progresul duhovnicesc, mintea schimbându-se treptat prin întelesurile semanate de Dumnezeu."

Coralina, ai carnet de conducere auto? Si acolo trebuie sa inveti regulile de circulatie, nu? Dar nu ai nici o clipa senzatia ca ti se atrofiaza mintea, chiar invatand si folosind regulile de circulatie. Ba, mai mult, daca nu faci cum ai invatat, risti sa gresesti si sa produci accidente...
In mare, la fel e si cu credinta, cu liberul arbitru, etc.

Prin credinta, oamenii, nu numai ca nu isi atrofiaza mintea, ci si-o dezvolta, largindu-si orizontul... pana la Dumnezeu.

Neantrenarea în gânduri e posibila, este o practica ascetica a Bisericii si nu duce la depersonalizare. Înteleg temerile tale, le-am avut si eu, dar priveste realitatea: cei care îsi exercita functia rationamentelor deliberate ajung la uzura puterilor psihice, senilitate, dezintegrarea în diverse grade a personalitatii care se observa la batrâni. Deci "paradoxal" depersonalizarea e în cealalta parte.

Despre sport: cred ca miscarea e buna dar nu cea care necesita efort si concentrare, din aceleasi motive.

Intamplarea face sa nu am permis de conducere. Cand am scris despre atrofierea creierului ma refeream la cele spuse de Traditie1, si anume faptul ca trebuie sa ne straduim sa nu gandim de unii singuri, sa nu lasam mintea sa funtioneze la adevarata sa capacitate ci s-o cenzuram pe cat posibil, reusind astfel sa atingem un nivel inalt de asceza. Personal am numeroase dubii in privinta acestei practici; e paradoxal cum omul a fost inzestrat cu atat de multi neuroni si totusi exista "teorii" conform carora acesti neuroni nu trebuie "pusi in miscare", acest lucru aducandu-ne folos duhovnicesc (!).
Nu cumva seamana aceasta practica de neantrenare in ganduri cu tehnicile Yoga? Vad ca aici pe site reactiile sunt f. vehemente la adresa a tot ce inseamna Yoga. Observ insa ca avem (totusi) niscaiva lucruri in comun.

Revenind la exemplul tau, Anca, cel cu invatarea regulilor de circulatie, sa stii ca eu nu sunt pornita impotriva a tot ce inseamna lege / regula, asa, din principiu. Nu. Insa imi place sa gandesc si de una singura, ceea ce sper sa ma si tina vreme cat mai indelungata.
Regulile de circulatie sunt batute in cuie, acolo nu prea e nimic de "negociat".
Insa, uite iti dau un alt exemplu: In nu stiu ce parc din capitala nu mai e permisa practicarea de sporturi care presupun un nr. de jucatori mai mare de 5 persoane. Asta e o reglementare f. recenta. Ei, cum sa ma supun eu unei asemenea aberatii? De cand e spatiul PUBLIC locul limitarilor stupide? Si-asa romanul n-are unde sa faca sport, sa se miste in aer liber, etc. (suntem tara in care sportivii care concureaza la sarituri in apa se antreneaza sarind pe bureti!). Cum pot accepta o asemenea ineptie ridicata la rang de lege daca bunul meu simt imi zice sa nu?

La fel si cu unele dogme enuntate aici pe site; sa ma ierte Dumnezeu daca spun prostii, insa imi par a fi facute intru imputinarea sufleteasca a omului si nicidecum intru inaltarea sa in ale credintei. Restrictiile trebuie imbinate armonios cu permisiunile. Numai ca aici pe site se pedaleaza numai pe aspectele punitive, limitative ale ortodoxiei: nu ai voie aia, aia, aia... Eu nu sunt pornita pe revolutii dogmatice, nu am "suflul" si nici trairea necesara a face asa ceva; insa sunt de parere ca trebuie sa umanizam credinta, sa "updatam" nitel normele. Asta nu inseamna sa "largim calea" (care inteleg ca trebuie sa fie musai stramta - nici lucrul asta nu prea-l pricep) ci sa ne raportam la niste oameni vii, iar nu la niste norme rigide concepute acum 1000-2000 de ani.

Cand citesc cateodata ce se scrie la unele topicuri imi vine in minte o postare a unei musulmance zeloase pe un forum islamic: ideal e sa iti faci nevoile la soare (nu la umbra), ca asa a facut Profetul (!!??) si daca nu e vreo frunza prin preajma, e musai sa te stergi cu o piatra (??!!??) Apoi cat de "credincios" sa fii sa urmezi intocmai acest exemplu in zilele noastre? Iti faci provizie de bolovani in toaleta??

Doamne ajuta!

Coralina e un punct de vedere personal ceea ce scrii.
Si in biblie scrie, ca Scriptura nu poate fi talmacita de noi, dupa bunul nostru plac, ci doar de catre sfinti, carora Dumnezeu le-a insuflat-o. Iti vei folosi puterea intelectuala pentru a patrunde cele scrise, dar numai in lumina celor scrise de Sfintii Parinti, care si ei la randul lor au fost luminati prin Duhul Sfant. Sfantului Ioan Gura de Aur i-a suflat in ureche chiar Sf. Apostol Petru ce sa scrie despre Evanghelii.

Interesant mi se pare faptul, ca doresti sa umanizezi credinta, in vreme ce credinta trebuie sa ne indumnezeiasca pe noi...

Nu ai scris ce urmaresti prin umanizare; caci prin indumnezeire stiu ce urmareste Dumnezeu cu noi.

Ascultarea noastra trebuie sa fie numai intru Hristos, adica in lumina invataturii lui Hristos. Nu trebuie sa nu gandim in rest, ca in exemplul dat de tine cu jocul cu 5 jucatori. Dar si acolo, probabil ca exista un motiv pentru limitarea unei echipe la un numar de 5. Probabil ca primaria nu doreste sa transforme parcurile in stadioane de fotbal.

Nu cunosc teoria pe care o scrie Traditie. El a fost si in manastire, si poate stie amanunte, care nu sunt accesibile celor din afara manastirii, sau cel putin mie. Nu am de gand sa il aprob sau sa il contrazic, caci nu stiu. Totusi apropierea acelei tehnici de yoga nu mi se pare potrivita: tehnica de care vorbeste Traditie presupune ganduri, dar fara o mare concentrare, daca am inteles bine; spre deosebire de yoga, care presupune golirea de ganduri. Deci, in manastire se practica rugaciunea neincetata; iar yoghinii meditatia pe gol de ganduri. Vezi diferenta?

ce o fi insemnand "feritzi-va de aluatul fariseilor shi saducheilor"? ce este ala un aluat? cum adica aluatul acelora? e facut tot din grau, dar intrebarea este cum de apare neghina in aluat doar de la framantare? shi cum te fereshti de un aluat? ce patzeshti daca nu te fereshti de aluatul acelora? am impresia ca tzi se invartosheaza dublu sau triplu vointza... capetzi un soi de ravna deshertica shi dai nashtere mereu shi mereu la tot felul de pui de pui... sau goi de goi... un fel de fericitzi din motive de trufie... de naluciri shi inshelari draceshti luate drept vedenii cereshti... ori cineshtie ce intzelepciuni de intzelepciuni...

iar atentzia trebuie concentrata in rugaciune pe buricul spiritual al sufletului... cautarea punctului simtzirilor shi fortzelor sufleteshti... dar fara conditzia principala care este despatimirea se amesteca patimile cu rugaciune shi pana la urma biruiesc patimile asha cum spune par.prooroc Ars.Boca... caci in Casa Tecerii cum spune Maica Veronica Gurau se ajunge la fortzele bineului doar daca te bucuri de a-l asculta shi urma pe un duhovnic ce ishi va folosi filtrul sau de duhovnic incercat shi mai inaintat caci altfel vei triumfa in trufia gandurilor bune ieshite din deshertul smereniei adica din mandriea inchipuirii de sine... socotindu-te nepacatos shi imbunatatzit shi crezandu-te vrednic cand defapt realitatea este ca ai ajuns viceversa in toate... cam cum patzesc eu mai mereu.

dar Hristos nu se supara daca-l paraseshti caci decat sa stai langa El legat de un juramant shi lipsit de dragoste atunci chiar cere sa pleci ca macar sa nu incurchi, macar sa nu huleshti shi sa nu incurci ca oricum Domnul ishi va duce la indeplinire planul Sau cu cei credincioshi shi care au dreptate... dar fireshte ca il doare cu dor mult shi sfant dupa fiecare pacatos care il paraseshte... o, dar catzi Il parasesc mereu mereu... shi nu se mai intorc iar apoi lovesc din laturi in cei ramashi... dar Dumnezeu shi Biserica Lui este acolo unde este Chemat Numele Sau ca sa se Marturiseasca Adevarul shi acolo este Mantuirea unde este chemeat shi acolo se marturiseshte Adevarul caci tot cel ce va chema Numele Domnului se va mantui in zilele acelea... in clipele acelea... dar in manastire este campul de batalie dintre Dumnezeu shi satana... shi sigur ca mai sunt shi ranitzi shi mortzi shi dezertori shi lasatzi la vatra shi fricoshi sau nerabdatori sau care pur shi simplu n-au chemare... iar Dumnezeu nu judeca asha cum judeca omul, Dumnezeu Tatal chiar nu judeca pe nimeni caci daca eshti sincer cu tine shi nu mai vrei, nu mai potzi... il rogi pe Dumnezeu sa te dezlege de juramant shi sa te lase sa-L iubeshti fara ca altadata sa mai bravezi jurandu-te pe Dumnezeu sau pe Cer sau pe Pamant sau pe ceva crezand ca vei reushi sa fi mai ceva ca sf Petru shi o sa-tzi dai toata viatza spre folos fratzilor Tai rabdand asemenea Lui pe Cruce langa El tot felul de necazuri shi rautatzi shi barfe sataniceshti... caci sigur ca dupa razboi multzi eroi shi la placinte inainte dar la razboi inapoi... deci calugaria este murirea cea buna facuta ca un sicriu in care este un mort care duce shi sta paza intr-un razboi cumplit... asha am impresia ca parca au spus-o ceva farisei... sau saduchei sau cineshtie ce monahi batrani shi intzeleptzi de unde am aflat shi eu vorbele astea foarte mari shi foarte grele... dar oricum, de aluatul fariseilor shi saducheilor este scris ca trebuie sa te fereshti... ca sa nu... ca sa nu!

Personal, daca as avea resurse financiare consistente, daca as detine o oarecare putere politica...as infiinta un centru, o fundatie care sa ajute calugarii plecati din manastire , pentru ca exista o mica lume formata din acestia, o lume neajutata si judecata mult prea aspru . Exista foarte multi calugari care parasesc manastirea si merg spre nicaieri, nu-i sprijina nimeni moral si financiar, nu-i reeduca nimeni pentru reintegrarea in societate, nu le coordoneaza nimeni sufletul in asa masura incat sa ramana aproape de Dumnezeu, prin fapta si simtire, chiar si in mediul social-lumesc, din contra li se pun piedici sufletesti, care tin sa tinda spre deznadejde, o deznadejde nedreapta.
Exista foarte multa nedreptate din partea bisericii in acest sens, o nedreptate hranita prin judecata si prejudecata, hranita din repulsie si nepasare...trasaturi emanate in virtutea credintei, dar care, in realitate nu are nici o legatura cu credinta, cat are legatura cu o doctrina inventata, o manipulare psihica absolut hidoasa.
Eventuala renuntare la manastire presupune foarte, foarte multe motive intemeiate, morale si firesti ale fiintei umane. Noi insa, judecand, ne axam in mod expres pe aparenta, pe fizic, pe lipsa de iubire din noi insine...pe o asprime care nu are nici o legatura cu Dumnezeu.
Mi se rupe inima pentru acesti oameni si cunosc foarte multi, le cunosc traseul profund care i-a determinat sa recurga la aceasta renuntare, le cunosc neputintele, le cunosc disperarea si saracia , lipsa de educatie decenta cu care intampina lumea sociala, lumea care judeca fara inima, fara credinta si fara discernamant.
Tare mi-as dori sa le ofer acestora consiliere psihologica, sprijin material, fiindca sunt si ei oameni ca noi, au dureri si bucurii asemenea noua, au instincte si sentimente asemenea noua...doar ca au avut parte de altfel de influiente si cercetari. Nu este nimic rau in a fi om, nici in a fi credincios...rau este in ceea ce pretindem in mod abuziv si nejustificat de Dumnezeu, ca ar insemna aceasta credinta cu adevarat.
Au si ei nevoie de un loc de munca, de prietenie,de siguranta, au nevoie de bunatatea capabila sa aline atatea suferinte si incertitudini, au nevoie de speranta, au nevoie de un acoperis deasupra capului, au nevoie de implinire prin iubire, dar mai presus de toate, au nevoie sa simta ca Dumnezeu este pretutindeni, mai ales in interior, caci nu doar niste ziduri iti poate garanta apropierea de Dumnezeu, sau o manipulare constanta, ci adevaratele ziduri care se pun in inima omului, de la om , la om.
Nu intelegeti majoritatea si nu o sa intelegeti niciodata, atata timp cat mandria mascata in credinta nu va va permite acest lucru, daca ati avea pic de umilinta de sine, ati putea privi asemenea oameni...ca pe niste oameni ca voi, demni de aceleasi tratamente pamantene si nu marginalizati si haituiti...

parerea mea persoanele adica calugarii care pleaca din ministire merita afuriseala sau ce scrie la canon pentru aceste persoane.

ei au depus un legamint un juramint cu DUMNEZEU nu se poate sal batjocoresti pe Dumnezeu in asa hal pe DumnezeU. Daca nu le place la MINASTIRE de ce sa mai dus acolo? CE Dumnezeu e dupa cum vrea acesti pacatosi, azi e maine nu e???? dA, sint pacatosi pentruca e pacat sa pleci din manastire mare pacat!! 1Calcare de JURAMINT!

Doamna cu fundatia e bine ca vreti sa faceti o fundatie pentru acesti pacatosi toti oamenii trebuie ajutati indiferent cat de pacatosi sant ei trebuie sai iubim pe toti. DAR AVETI MAREGRIJA, cand deschideti fundatia o sa fiti inconjurata de MARI PACATOSI, asa de mari si asa de cazuti ca e posibil sa va traga si pe dumneavoastra in pacat .mare induhovnicire trebuie sa aveti ca sa nu va traga dupa ei,calugarul e cel mai greu de indracit ca e om sfant, dar si cand il indraceste devine sfant, DA INVERS! O sa raspandeasca in jurul lor pacate si ispite ca se mint si pe ei insisi ca nu e pacat ca a fost calugari si a lepadat haina neagra.

daca ntrebi pe unul o sa zica ca a plecat ca asa a vrut Dumnezeu de la el deci intrun fel ei se justifica!!! ei au argumente pentru calcarea juramintului si diavolul lucreaza prin ei ca sasi desavarseasca opera in lume CE MAI RADE SCARAOTCHI CA IANTORS DIN DRUM PE ACESTI OAMENI

la mare primejdie va incumetati daca deschideti fundatia DAR MA ROG SA VA AJUTE DUMNEZEU SA FITI TARE

La mare primejdie este sufletul tau..racit de atata lege si nepasare....
Daca ai gandi si cu inima, nu te-ai mai infricosa, decat de tine insuti...
Ai pus accent pe acei " mari pacatosi ", iar eu te intreb, cine sunt acei mari pacatosi, calugarii care renunta la manastire ?
I-a mai gandeste-te putin...s-ar putea sa cazi intr-o mare amagire de sine.

de ce sunt la primejdie? eu fac tot cemi zice parintele si sunt bun crestin si iubesc pe toata lumea dar unii oameni sint foarte pacatosi (drogatii criminalii) si ca sai iubesc si pe ei trebue sa nu suport pacatul sa arat pacatul cu degetul de fiecare data cand il vad si sa arat calea cea buna.

calugarii care pleaca din ministire nu are alta cale decat sa se duca inapoi acolo si sa faca canoanele pe care le primeste si sa se roage din tot sufletul si cu taota taria sal ierte DUMNEZEU pentru marele pacat care la facut. NU IN FUNDATII, ca daca vor ei in fundatie inseamna ca nu vor la minastire, dracu din ei fuge de locurile sfinte ca de tamaie . ..

DUMNEATA ca vrei sa faci fundatie e o MARE FAPTA BUNA, ca stiu ca vrei sai ajuti cu adevarat datr nu poti sai ajuti dumneata, numai MINASTIREA poate. daca ar fii fundatie unde sa le spuneti sa se duca inapoi la mINASTIRE atunci as fiii de acord, altfel nu stiti ce va puneti in cap.

DA eu nu stun dumneata sa stiu cat de puternica e credinta dumneata ,INsa ma rog TARe de tot sa va tina DUMNEZEU sa ajutati pe acesti oameni sa se intoarca la locu lor dar MAI ALES sa nu cadeti in ispitele intinse de OAMENI PACAtosI

SAu paote ai fost si dumneata in manastire si ai plecat de acolo ?ASa sar egzplica de ce luati apararea ,cea ce nu e rau da arata ceam zis eu mai sus ca astia care pleaca gasesc ei motive

Oooooo, domnule pacuraru, se pare ca aveti o parere foarte buna despre dumneavoastra...atunci, nu ma bag , n-are rost !
ORICUM, DACA M-AI CUNOASTE AI STI CA DETEST SUPERFICIALITATEA...IAR CEEA CE AI EXPRIMAT MAI SUS DENOTA MULTA, MULTA SUPERFICIALITATE VENITA DIN IMAGINATIE, SI-ATAT !

aDica iomi imaginez ca CALUGARII care sia batut joc de legamint sunt pacatosi? mintea lor in gandu ei ceo gandi? ca sunt curati si credinciosi? Nu e IMAGINATIE,e IN REaluitaTE e PACAT.Punct!

Ce marginit gandesti si simti, omule...macar taci din gura, caci te osandesti si mai mult. Vezi-ti de credinciosia ta si renunta la subiectul asta...caci o duc pana la venirea de Apoi cu tine in acest stil, lasa pe altii mai capabili .
Apropos ! Cati ani ai ?...nu, nu ma intereseaza, am vazut si altii mai trecuti prin viata, gandind la fel.
Oricum, ai o judecata PROASTA , ASUPRA CREDINCIOSIEI SI PACATOSENIEI...o judecata foarte saraca, obtuza...nu stiu cum sa-i spun, caci Dumnezeu ii spune profunzime si intelepciune, cand Judeca, nu aparenta si prostie.
De omenie, ai auzit !?...Se pare ca Dumnezeu este al omului, nu al celui credincios sau necredincios, ci al omului si pentru asta a venit pe pamant .

poi cei ce parasesc manastirea teoretic parasesc pe Hristos, deci sunt ca shi cei ce se leapada de Hristos, ca ateii, ca dracii, ca Iuda-Iscarioteanul sau ca cei care nu l-au primit, ca regele Saul, ca Arie sau ca altzii care nu au ramas la bine shi la greu cu Dumnezeu...

daca unii parasesc doar forma manastireasca de mantuire, adica renuntza la calugarie shi vor doar mirenie, adica nu parasesc pe Hristos dar recunosc ca nu pot sa-shi tzina juramintele sfinte asta iarta Dumnezeu cum a iertat shi lui Petru sau altora, care s-au hazardat crezand shi jurand ca pot ei mai mult decat le este chemarea, decat le-a dat Dumnezeu, crezand ca sunt facutzi pentru calugarie dar nu au putut rabdat pana la sfarshit... sau au rabdat dar fara dragoste, au facut jertfe fara folos, in zadar, caci la nimic nu le foloseshte o calugarie fara Dragoste... caci dragostea este rodul credintzei, apoi a nadejdii shi apoi rodeshte drgostea faptele cele bune, deci pe baza juramintelor din interes ascuns, de pofte rele shi insuflate de cel rau spre a-i pierde sau a-i arunca sub vine groaznice pe nishte copii, oameni ce nu shtiu ce fac nu prea ai la ce sa te ashteptzi, dar juramintele se iau in serios, nu sunt nule daca tu te-ai hazardat ci te rogi sa te dezlege, sa te lase la vatra, iei canon greu shi dureros dar macar nu manii pe Dumnezeu ramanand acolo shi cartind mereu...

mai exista shi cazul cand a rabda chiar e o nebunie caci manastirea respectiva in care sunt din manastire Duhovniceasca s-a transformat in "militarie" shi slujirea intereselor lumeshti ale unora sau altora deci e slujirea lumii, a pantecului, a somnului shi betziei, deci s-au preschimbat in putoare sau chiar in sinagoga sataniceasca... shi atunci pentru ce sa faca pe placul dracului shi sa rabde sub papucul sultanului? mai bine pleaca acolo unde crede el ca se va mantui... e de intzeles... dar in cazul asta trebuie discernamant caci trebuie sa nu fie din revolta sau nemultzumiri starnite de diavol, deci din inshelari shi pretentzii nejustificate... shi trebuie doar sa-shi gaseasca manastire potrivita asha cum ii insufla Dumnezeu, spre locul bun spre care are chemare, acolo unde are nevointzele prin care spera sa urce duhiovniceshte shi nu ca sa sporeasca in mandrie cazand la dreapta...

deci cazurile sunt nenumarate shi starea sufleteasca a fiecaruia trebuie bine cercetata spre indreptarea shi mantuirea lor caci iata ca Hristos pentru oaia ratacita a venit, pentru oaia pierduta, deci iata ca Hristos chiar pentru aceshtia a venit in lume, pentru cei care au fost ai lui Dumnezeu dar pe parcurs li s-a stins dragostea sau au cazut in inshelarile sataniceshti... deci nu e neaparat vina lor... dar Domnul ii cheama mereu pe totzi sa se intoarca shi sa ramana vii, ii iarta, ii spala, ii readuce n'apoi la turma, ca mireni sau ca shi calugari, asha cum e cel mai bine pentru ei numai sa nu huleasca shi sa nu loveasca in cei care au ramas pe baricada, renuntzand pe cat posibil la pisma shi invidie shi murmurul ala de fond al razvratirii shi nemultzumirii care te face frate cu dracul oricat de imbracat in haina sfanta ai fi... shi oricat de calugar te-ai pretinde ca e clar ca nu-tzi mai place sa faci voia lui Dumnezeu, sa ascultzi ci vrei sa faci mereu voia ta shi asha cum itzi place tzie... in starea aia de sine... in balta din nisip tragand pe Pisi de coada... sau cautand ce a "rodit" shi a acoperit cu labutzele... pentru curiozitate... din pâră curiozitate... pardon PURA.

Ory, nu judeca si nu vei fi judecat. Chiar daca omul e chiar asa cum ai spus tu mai sus, faci bine ca ii spui? N-ar fi mai placut lui Hristos sa-i ceri iertare din iubire? Nu trebuie sa ii iubim pe oameni? Nu asta ne invata Hristos - iubirea?
Daca iti vine mai usor, incearca sa vezi in el pe tatal tau. I-ai spune tatalui tau asemenea cuvinte de ocara? Hai sa ne infranam un pic si de la a ocara. Sa fim ca fratii.

Da, dar sa se infraneze si georgepacuraru de ocara si judecata, nu-i asa? Ca despre spusele lui era vorba si el a provocat-o pe ory.

Mi se pare un lucru de crestinism elementar sa nu dam cu parul asa in oameni.

Ory ne-a sensibilizat pe acest topic intr-o problema de care eu una nu eram prea constienta. Cati calugari iesiti din manastire cunoasteti voi cei care judecati asa? Eu una, nici unul. Cine suntem noi sa judecam de ce cineva pleaca de acolo? Daca a intrat adolescent si a fost manipulat si impins sa faca legamantul definitiv prea repede? Dupa canoane (ca va place multora sa tot citati canoane) nu se intra in calugarie asa repede, ar trebui sa fie mai multe legaminte nedefinitive intermediare si abia dupa multa cercetare sa se faca legamantul definitiv. Or ea ne spune ca in practica nu este asa.
Si chiar cineva care a depus juramantul definitiv, de ce este mai grav sa-l rupa decat un divort, pentru care un om este iertat in Biserica ortodoxa? Iar acolo mai este vorba si de responsabilitatea pt alte persoane, eventual a unor copii. Dumnezeu iarta intotdeauna.El da intotdeauna a doua sansa.

A, da, am cunoscut o fata care dupa parerea mea si a altora a intrat in manastire fara sa aibataria de caracter necesara, dintr-un fel de entuziasm pueril, iar duhovnicul ei a dat dovada de naivitate duhovniceasca si de un fel de integrism monastic incurajand-o (asta e parerea mea). Si ce s-a intamplat? A murit in conditii neelucidate (in afara manastirii), ori isi pierduse mintile si a avut un accident, ori s-a sinucis, nu se stie.

OMUL inseamna IERTARE...de la prima cadere pana la ultima lui suflare...de ce se duc uni la manastire si dupaia pleaca?itit zic eu pt ca sunt OAMENII ca si noi nu au nimic in PLUS,DUMNEZEU nea facut egali ca sa ne cunoastem NEPUTINTELE.....el a incercat sia dorit sa fie calugar numai ca jugul era cam greu si nu a putut sal duca poate sa dus la o varsta frageda sau poate nu mai simte nimic nu ai de unde sa sti ce e in sfufletul lui dar nu trebuie judecati si in al doilea rand fiecre dintre noi incerca cate ceva si uneori nu ese asta e viata merge mai departe...si tu ai jurat la botez MULTEEEEEEE si nu ai incalcat nimic????????nu lai supart pe DUMNEZEU?din cele 10 poruncii nu ai incalcat nici una nici macar cu gandul?,VAI VOUA FARISEILOR........cum poti sa zici ca calugari plecati sunt mare pacatosiii,ma intristez cand aud un crestin vorbind de alti tot crestini ca sunt pacatosi.....pt ca toti suntem facuti sa gresim.....intelegi ca unul gresete mai mult si altul mai putin Dumnezeu ii va judeca pe ei si pe noi toti,de ce uiti oare ca si ei au suflet,inima,ganduri ,simturi nu sunt ROBOTII E SI EL CA TINE POATE MAI NEPUTINCIOS DAR ASTA NU INSEAMNA CA TREBUIE JUDECAT ASA DE ASPRU.....si apropo de unde sti tu judecatile lui Dumnezeu?de unde sti ca el a gresit mai mult ca tine?de unde sti ca la suparat pe Dumnezeu?cauta in inima ta si fii mai bland cu ceei care gresesc pt ca Dumnezeu a venit pt cei pacatosi nu pt cei drepti...pacat ca suntem crestini pe paman in nr mic si nici atunci NU intwelegem ca trebuie sa FIM MAI BUNI....!

Ce se intampla cu cei ce parasesc manastirea?
 

Cu tot respectul cuvenit, va raspund la aceasta intrebare, ca nu se intampla nimic rau(daca asta va este grija)decat in masura in care ganditi raul! Ceea ce nu cred, ca este cazul nimanui, care L-a descoperit pe Dumnezeu inafara portilor Sf. Manastiri.A afla Calea, Adevarul, si a-ti croi Viata in acest sens dat de insusi Mantuitorul, este ingaduit, de insusi Mantuitorul! Nimic nu ar fi posibil fara voia Sa Divina, toate se petrec, asa cum ni Le-a randuit Dansul!
Mama mea, Dumnezeu s-o odihneasca, a fost maica prin forta regulamentului de ordine interioara, copilele orfane aduse in cadrul manastirii, la majorat erau calugarite. S-a intamplat inainte de razboi. Dorinta de a intra in randul mirenilor, a fost mai mare decat vointa de a ramane intre zidurile manastirii. Si a fugit! act infierat toata viata ei, si apoi a mea! A dat masura maximei valori fiind cadru didactic, o mama si o sotie exceptionala. Eu insami sunt dovada vie, inca, a spiritului sau induhovnicit, smerit, umilit. De-a lungul anilor, traiti fara ea, ca persoana fizica, am marturisit-o de nenumarate ori la fete inalte bisericesti, fiind ''indoita''de povara pacatului sau. Mi s-a spus, ca acest fapt, cade sub blestem Dumnezeiesc! Daca dadeam crezare acestei infierari, imi pierdeam credinta mea, mostenita de la ea, construita cu iubire in anii mici, ai copilariei mele. L-am rugat pe Dumnezeu fierbinte, cu inima-nfranta, si Duh umilit, sa-mi descopere adevarul acesta: Dumnezeu este Iubire, Mila, Mangaiere, El nu blesteama, nu loveste, incercarile Lui sunt pe masura puterilor fiecaruia! Amin!