......:))) Excelent!
P.S. Dracul tristetii este foarte lipicios. Tristetea este o stare asa seducatoare, te face sa te simti chiar cineva important...:) Nu-ti mai vine sa te lasi de ea, o strangi la piept ca pe un lucru de mare pret, dulcea de ea... In fapt e otrava, suc de scarabeu!

Apăi , cum sa fi trist când ai pus atât de bine punctul pe I , cu sucul de scarabeu :)))
Genial frate !

Rugaciunea? Bineînţeles, n-ai să stai ore întregi la rugăciune. Când ai timp – de sărbătoare – poţi să citeşti paraclise, sau aşa... Să nu pierzi timpul cu lucruri deşarte, cu televizor şi cu altele. Poţi să faci rugăciunea. Dar o rugăciune scurtă o poţi face şi când te duci la lucru: „Doamne, ajută-mă, Doamne...” sau: „Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”. Dacă te-ai obişnuit să-ţi faci rugăciunea odată cu răsuflarea, te rogi oricând. O rugăciune scurtă, şi te rogi! Chiar lucrând ceva, ocupaţia pe care o ai, sau când găteşti. Mai stai pe un scaun, şi zici „Doamne, lisuse...”, acolo... (...)

Asta e pentru a începe să se altoiască în inimă rugăciunea asta – „Doamne, Iisuse...”. Că dacă se altoieşte aici, atunci, vorbind cu cineva, rugăciunea merge. Dacă faci un bine, sau te gândeşti să faci un bine; dacă vorbeşti ceva de folos ‒ e o rugăciune. Să nu crezi că nu e rugăciune acolo. „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu”, spune Mântuitorul. Aşa că, dacă sunt doi, vorbind duhovniceşte, ceva din Scriptură sau aşa, e şi Dumnezeu acolo, în mijlocul lor. Şi e rugăciune. Aceea nu-i rugăciune? După ce ai plecat de-acolo, de-acuma fă-ţi o rugăciune: „Doamne, Iisuse...” sau altceva, şi e rugăciune asta. Să nu crezi că nu-i rugăciune. Şi spune chiar în Pateric: „nu-i rugăciune numai când se roagă, rugăciunea este când te rogi permanent”. Şi spune Sfântul Apostol Pavel, la Tesaloniceni 5 cu 17, spune aşa: „Rugaţi-vă neîncetat”. Aşa spune el. Toată lumea se roagă, nu spune numai pentru călugări, ci pentru oricine: „Rugați-vă neîncetat”. Şi acuma, gândeşte-te: cum să mă rog neîncetat? O rugăciune cât de scurtă: „Doamne, ajută-mă, Doamne”, sau, dacă ai un necaz, a venit necazul peste tine: „Ajută-mă, Doamne”. Fă cum faci şi roagă-te. Şi atunci te gândeşti. E scris acolo: „Bate şi ți se va deschide”.

(Părintele Iulian de la Prodromu )

La fel spune si Sfantul Teofan Zavoratul in cartile despre rugaciune/viata launtrica traduse si la noi.
Aceasta este o perspectiva mai larga dar, dupa opinia mea, totodata mai apropiata de firescul vietii de credinta.

Gândurile cele multe
 

Parinte ma nelinistesc atât de mult atunci când am de rezolvat o problemă, încât nici nu pot dormi.

- Problema ta sufletească sunt gândurile cele multe. Dacă nu ai avea aceste gânduri de multe feluri, ai putea da mult mai mult atât în ascultarea ta, cât şi în nevoințele tale duhovniceşti. Ascultă un mod de a evita gândurile cele multe: Când îți vine în minte o treabă pe care va trebui, de pildă, să o faci mâine, să-i spui gândului: „Treaba aceasta nu este pentru astăzi; mă voi gândi la ea mâine”.

De asemenea, când trebuie să hotărăşti într-o problemă, nu te chinui cu gândul să afli ceea ce este mai bun şi să amâni mereu. Alege ceva şi mergi înainte, lasă după aceea pe Dumnezeu să Se îngrijească de celelalte. Sileşte-te să eviţi scolasticismul, ca să nu-ți ameţeşti mintea. Să faci ceea ce poți, cu mărime de suflet, să te mişti simplu şi cu multă încredere în Dumnezeu.

Atunci când îi încredinţăm lui Dumnezeu viitorul şi nădejdile noastre, îl obligăm într-un anume fel să ne ajute. Prin gândurile cele multe şi un om sănătos se netrebniceşte. Unul care suferă, este îndreptăţit să le aibă, atunci când se mâhneşte. Însă cel care, fiind sănătos, se ameţeşte şi suferă din partea gândurilor de-a stânga, unul ca acesta este bun de legat. Să fie sănătos şi totuşi să fie chinuit de gândurile lui?!

În vremea noastră, cea mai mare boală se datorează gândurilor deşarte ale oamenilor lumeşti. Oamenii le pot avea pe toate în afară de gândurile cele bune. Se chinuiesc pentru că nu înfruntă lucrurile duhovniceşte. De pildă, cineva porneşte ca să meargă undeva, dar motorul maşinii lui păţeşte ceva şi întârzie puţin la destinaţie. Dacă are gândul cel bun, va spune: „Se vede că Bunul Dumnezeu a rânduit să apară piedica aceasta. Altfel poate că aş fi păţit vreun accident, dacă n-aş fi avut această întârziere. Cum să-Ţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru aceasta?”, şi-L slăveşte pe Dumnezeu. Dar dacă nu are gândul cel bun, nu va înfrunta situația duhovniceşte, ci se va supăra pe Dumnezeu şi va huli: „Iată, am întârziat! Aş fi putut merge mai repede! Ce lucru anapoda! Uf, ce Dumnezeu...”. Atunci când omul primeşte cele ce i se întâmplă cu gând de-a dreapta, se ajută, în timp ce, dacă lucrează în partea stângă, se chinuieşte, se topeşte, se zăpăceşte.

(Cuviosul Paisie Aghioritul )

Sfantul Serafim
 

Împărăţia lui Dumnezeu este bunul nostru cel mai important şi mai înalt.
„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu”(Matei 6, 33).
Vă felicit, iubiţilor întru Hristos fiii mei, cu ocazia Anului Nou. Din toată inima vă urez tot ce este mai bun de la Dumnezeu. Domnul ne porunceşte ca noi să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu. Şi este de înţeles. Pentru a ne da în dar această Împărăţie, Domnul a venit în lume, a pătimit şi a murit pe Cruce. Cu predica despre Împărăţia lui Dumnezeu El şi-a început binevestirea şi în tot timpul activităţii Sale mesianice, Domnul propovăduia oamenilor această Împărăţie, descoperindu-i esenţa prin diferitele modalităţi şi pilde.
El i-a trimis pe ucenicii Săi să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu. Faptele Apostolilor povestesc că atunci când Domnul a înviat şi s-a arătat Duminica ucenicilor, timp de patruzeci de zile mai apoi, a continuat să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu. Este clar că această Împărăţie a lui Dumnezeu este bunul nostru cel mai important şi mai înalt. De aceea noi trebuie să tindem spre ea, după cuvintele lui Hristos, care a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Această Împărăţie, ca cel mai scump bun al nostru, v-o doresc atât vouă, cât şi mie, iubiţilor întru Hristos fiii mei.
După cuvintele Apostolului Pavel, Împărăţia lui Dumnezeu se determină ca „dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17). Prin dreptate se înţelege aici viaţa dreaptă în duh şi paza poruncilor lui Hristos. Prin pace trebuie să înţelegem pacea harică, în afara păcatelor şi patimilor. Iar prin bucurie, fericirea harică pe care o primim de la Biserică prin slujbele de rugăciune şi Sfinte Taine, mai ales prin Taina Sfintei Împărtăşiri.
Desigur, Domnul nu ne interzice să năzuim şi la bunuri trecătoare şi pământeşti. El a binevoit să spună: „...toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi” (Matei 21, 22). Iar prin cuvântul „toate” se înţeleg toate bunăţile şi cereşti şi pământeşti.
Mai mult decât atât, în cântarea Tedeumului de Anul Nou, veţi auzi câte bunuri materiale cere Sfânta Biserică de la Domnul, pentru satisfacerea necesităţilor noastre trupeşti. Domnul nostru vrea doar ca aceste bunuri să nu ne umbrească cel mai înalt bun - Împărăţia lui Dumnezeu.
Din aceste cuvinte ale lui Hristos se vede că bunurile pământeşti sunt inferioare sau nişte accesorii. Ele se vor adăuga nouă, rugându-ne, dacă mai întâi vom căuta Împărăţia lui Dumnezeu.
De aceea, vă doresc, iubiţilor întru Hristos fraţi şi surori, toate bunătăţile de la Domnul nostru Iisus Hristos, şi materiale şi duhovniceşti, care vin de la Acelaşi Dătător de daruri, Mântuitorul nostru, din unirea cu El şi cu Sfânta Lui Biserică Ortodoxă. Să fiţi întotdeauna sub acoperământul plin de Har şi dragoste al Domnului, al Maicii Lui Preacurate şi ale tuturor sfinţilor! Amin.

Amin! Amin! Amin!

O carte minunată, de mult folos pentru nevoile de a înţelege, atât cât ne e cu putinţă, ce înseamnă "Împărăţia lui Dumnezeu", a apărut în traducere şi la noi în anul 2003 cu binecuvântarea Patriarhului de atunci, Teoctist.
Lucrarea se numeşte "Împărăţia lui Dumnezeu - Tâlcuire duhovnicească la Predica de pe Munte", autor Arhiepiscopul Dmitri.

Îmi face deosebită plăcere să transcriu, acum în primele ore ale noului an pe care îl primim în dar de la Bunul Dumnezeu, un fragment din această prea frumoasă lucrare. Să ne fie, fraţilor, de mult folos, Doamne ajută!

*
Domnul şi-a început propovăduirea publică anunţînd apropierea Împărăţiei cerurilor.
"Împărăţia", aşa cum foloseşte El termenul, se referă la starea spirituală a omului atunci când experiază prezenţa lui Dumnezeu; la comunitatea (Biserica) pe care El a chemat-o special din sânul societăţii acestei lumi; la viaţa în Dumnezeu în lumea ce va să vină.
Există atitudini sau stări spirituale care sunt necesare pentru dobândirea Împărăţiei şi care sunt vădite la cei care devin părtaşi ai ei.
.........
Învăţăturile Lui sunt pline de surprize pentru punctul de vedere secularizat.
Lucrurile pe care le afirmă şi le dezvăluie El ca fiind virtuţi, au fost şi sunt încă respinse: pe cei pe care El îi numeşte binecuvântaţi (sau "fericiţi"), lumea îi numeşte nefericiţi. Probabil acesta este şi motivul pentru care cuvântul grec "makarios" ar putea fi tradus mai bine prin "binecuvântat", cuvântul "fericit" putînd fi înţeles şi într-un sens lumesc.
Acesta era şi cazul lumii în care S-a născut Iisus - lumea religioasă iudaică şi lumea politică romană. După câte se pare, mulţi iudei ajunseseră să înţeleagă nădejdea mesianică a propriei lor tradiţii în termeni seculari. Calitatea de membru formal al naţiunii religioase a lui Israel, cât şi respectarea formală a cerinţelor rituale şi morale erau suficiente. Adeseori condiţia de bunăstare era considerată dovadă a pietăţii personale şi a bunăvoinţei divine. Pentru romani, statul însuşi era zeu pentru popor, fiecare ins având ca primă îndatorire slujirea statului, ceea ce constituia o problemă personală. Puterea, vitejia, ambiţia, mândria şi înălţarea de sine erau virtuţi lăudabile, acceptate de cetăţeanul imperiului.
Adeseori Domnul i-a surprins pe ascultătorii Săi şi martorii faptelor Sale, chiar şi pe ucenicii Săi, atunci când a dezvăluit cerinţele divine privind viaţa umană şi relaţiile interpersonale. În mai multe rânduri, cei care Îl urmau au obiectat pentru că li se părea că El le jignea simţul de echitate şi dreptate.
(Cap. 4, pag. 20-21)

Multumim Ioane , pentru textul publicat :)
Din pacate am cautat cartea , dar stocul este momentan epuizat .
Iata coperta : http://www.librariasophia.ro/img/poz...e_pe_munte.jpg

Da, aceasta este lucrarea!!
Credeţi-mă că merită citită ca prioritate, deoarece e scrisă magistral, simplu şi profund, duhovniceşte, de un om care se ţine pe firul cel de aur al tâlcuirilor fără a aluneca în nici o speculaţie, în nici o asperitate ori, dimpotrivă, în vreo dulcegărie.
Un text concentrat, dar nu greoi, în care sensurile şi implicaţiile "Împărăţiei" sunt foarte clar evidenţiate în ce au ele comunicabil pentru mintea noastră...
Un text curat, curăţitor, un bun îndrumător. M-aş bucura să o citim cât mai mulţi şi să o dezbatem, mai apoi.
Toate cele bune, Doamne ajută!