Uite Daniel, care era intrebarea mea, care poate a fost prea vag exprimata in contextul primului meu post:

Parintii spun sa iti amintesti pacatele dar aceast lucru presupune multe imagini(chipuri de persoane, locuri etc.) care imprastie gandirea si pot chiar sa reactiveze patimi (manie, slava desarta etc.). Care e solutia pentru a asculta sfatul parintilor dar a te feri totusi de imagini vatamatoare ?

Parerea mea practica si sincera este ca nu trebuie sa-ti amintesti pacatele in amanuntul lor,ci doar faptul ca ai pacatuit.

Si cred ca Parintii nu spun sa-ti amintesti pacatele,ci sa le spovedesti si apoi sa nu le mai faci.Asa cred ca scapi si de amintirea lor.

Mai este un moment cand e bine sa iti mai reactivezi amintirea unui pacat savarsit anterior: atunci cand apare o stare de mandrie,pentru a te smeri.

Cred ca important pentru pocainta nu este amintirea pacatelor noastre,ci amintirea faptului ca Adam a gresit, ca putem gresi in orice moment(deci vigilenta),si mai trebuie pocainta pentru faptul ca omul a cazut din slava lui cea mare,si ea trebuie redobandita prin efort.

Efort care inseamna printre altele: asceza,rugaciune,milostenie,indepartare de lume si placerile ei etc.

De acord cu tine in ceea ce priveste constientizarea permanenta a starii de pacatosenie, dar Ioan Gura de Aur in omilia la Matei, ori Isaac Sirul in „cuvinte pt singuratici”, sau chiar Dimitrie din Rostov intr-un cuvant despre pocainta, vorbesc totusi despre amintirea pacatelor. Ioan Gura de Aur chiar recomanda ca acest lucru sa se petreaca in fiecare seara inainte de rugaciune.....in locurile pe care le-am pomenit ei nu se refera la amintirea starii de pacatosenie ci la amintirea propriu-zisa a pacatelor....

Iti amintesti pacatele pentru a-ti induce starea de smerenie si de pocainta,apoi incepi rugaciunea(pornind de la acesta stare),iar in cadrul rugaciunii excluzi orice gand,ramai doar cu starea ,fara gandul la ea.

Deci faci o spovedanie personala,apoi incepi rugaciunea ,curatat fiind...

Pot sa fac o analogie: Asa cum dupa spovedania la preot ,te simti mai in putere ,si ca ai scapat de o povara,asa este si dupa amintirea pacatelor.,rugaciunea curge mai usor.

Eu am vazut. As fi nedreapta, egoista si invidoasa sa spun ca nu am vazut. Si m-am bucurat ca i-am intalnit sa pot invata de la ei.

Aha, e si pentru mine mai clar acum...
Parintele Paraian a fost intrebat odata ceva asemanator si el spunea ca intelege acest lucru prin faptul ca pocainta se face cu fata spre viitor, nu spre trecut, prin inlocuirea pacatului prin virtute. Adica nu stai sa plangi in pat si sa iti amintesti cat de pacatos ai fost, ci iti lucrezi mantuirea, la modul practic. De exemplu: ai fost hot, sa zicem. Nu incepi sa plangi si sa iti amintesti cate case ai furat, ci parasesti furtul, te faci om cinstit, care castiga din munca lui, in prima faza, adica intri in normalitate. Apoi inlocuiesti pacatul cu virtutea: devii om milostiv si din ce castigi cinstit, le dai si altora. In loc sa furi, faci milostenie. Asa vedea lucrurile, concrete si in viata practica. Pana aici a fost par. Paraian.

Cum a facut Zaheu adica, nu a stat sa isi aminteasca pacatele, ce si cum a furat, cand, cui, cu cine.... ci imediat a facut ce trebuie: s-a pocait (a recunoscut ca e pacatos) si-a reparat greselile facute (da de patru ori inapoi ce a furat de la altii) si s-a angajat pe calea milosteniei, virutea opusa pacatului (isi da jumatate de avere saracilor). Deci felul de a arata ca te-ai indreptat este cel practic, nu cel teoretic, mental. Pocainta se vede in fapte, nu in ganduri, imagini sau vorbe. Tu (nu ma refer neaparat la tine) poti sa iti imaginezi ca te-ai pocait, ca iti pare rau pentru pacate, dar daca faptele pe care le faci iti dovedesc contrariul, inseamna ca e ceva putred si, de fapt, nu esti cum te crezi. Adica degeaba zici vai, ce pacatos sunt eu, daca nu ajungi sa te indrepti! Pentru ca nici pocianta nu e scop in sine, ci mijloc (asta am spus-o de la mine, se poate ca altii sa aiba alte pareri).

De altfel, si la spovedanie se marturisesc pacatele, nu si imprejurarile sau persoanele. Daca ceea ce te preocupa nu e doar o curiozitate intelectuala, ar trebui sa te sfatuiesti cu duhovnicul, repet.

Edit: am vazut ce exemple ai dat. Problema este ca noi suntem in lume, sunte mireni, nu suntem calugari, pustnici. Avem alte datorii. Si tot par. Paraian spunea ca minusurile calugarului sunt plusurile mireanului si invers, minusurile mirenilor sunt plusurile calugarilor. Fireste ca un hot care se pocaieste si se duce in pustie nu are ce face altceva acolo decat sa isi planga pacatele, caci nu poate nici munci cinstit, nici nu are cui sa faca milostenie, nu are cui sa ii repare greselile... Dar noi traim printre oameni si printre oameni trebuie sa ne lucram mantuirea.

Daca ai vazut e foarte bine.Nu vad de ce ai ascunde acest lucru.Numai ca ce ai invatat de la ei ramane un lucru personal,foarte greu de transmis si altora.

Va sincer multumesc inca o data tuturor

Hristos in mijlocul nostru.

Spun Parintii (filocalici) ca e nevoie pentru a avea o rugaciune ulterioara spornica,ca trebuie sa ne strapungem inima inainte cu amintirea Judecatii,cu faptul ca putem muri oricand nepregatiti.....

Si apoi incepem rugaciunea de seara sau de noapte,atunci straduindu-ne sa alungam orice gand ne vine in minte...

Sfintii Parinti ne invata sa nu facem niciodata comparatie intre noi si semenii nostri pentru ca este absolut daunator. Si de asemenea ne mai invata sa ne smerim in fata aproapelui mereu. Chiar de vad ca cineva este mai cazut in pacat decat mine sa ma socotesc mai pacatos decat el. Numai asa ne smerim cu adevarat.

Legat de acest aspect am sa povestesc o intamplare din viata Sf. Ierarh Nifon.

"Intr-o zi, vorbea despre slava desarta si de smerenie, unor credinciosi care venisera la dansul. Cand a terminat, acestia i-au facut metanie si au plecat, dupa care, eu l-am intrebat:
- De ce, parinte, cand cineva iti face metanie, te uiti tinta la pamant?
- Fiule, mi-a raspuns el, cand un frate mi se inchina, cand cade la picioarele mele, eu in mintea mea ma cobor mai jos, pana la iad si stau acolo, pana cand omul se ridica. Atunci si eu ma ridic din iad si-i raspund. Pentru ca nu sunt vrednic eu, necuratul, ca fiii lui Dumnezeu sa cada la picioarele mele.
Am ramas uimit de aceste cuvinte ale lui si suspinand din adanc am exclamat: "Doamne miluieste!"
- Nu te mira, fiule, mi-a zis, ci mai bine straduieste-te sa faci si tu la fel.
- Dar cum cobori in iad? l-am intrebat eu cu nedumerire.
- Daca nu poti cobora in iad, intra cu mintea ta sub picioarele fratelui. Daca nici aceasta nu o poti face, zi, macar: "Eu sunt mai pacatos decat toti oamenii!" Si, daca nici aceasta nu poti s-o faci, atunci pleaca-ti capul spre pamant, zicand: "Pamant sunt si in pamant ma voi intoarce". Si daca-ti vine greu, zi mereu acest dumnezeiesc cuvant: Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului si ma mantuieste!"

Asa si aici. Chiar de este inflatie de cuvinte, noi trebuie sa ne smerim si sa coboram cu mintea in iad si sa putem spune: eu sunt mai pacatos decat toti oamenii. cea mai mare inflatie este la gura mea.

Asadar, urmand exemplul sf. Nifon ma voi smeri si voi recunoaste ca mare inflatie de cuvinte am facut in aceste zile . pentru aceasta va rog sa ma iertati ca v-am suparat.