Eu ma indoiesc ca argumente strict rationale conving un necredincios.Cand spun asta ma gandesc fie si doar la Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 1,18-31.Este evident ca este nevoie de mai mult de atat si ca strict efortul uman,intelectual, nu este de ajuns.Este nevoie de calauzirea Duhului Sfant si daca s-ar accepta ideea(eronata)ca Duhul poate inspira partial bine si partial gresit(altfel nu imi pot da seama cum un sectar invoca o intelegere particulara acolo unde difera de altii si inspirata acolo unde coincide cu altii)atunci intreaga credinta crestina ar avea o grava problema pt ca l-am face pe Dumnezeu responsabil de transmiterea unei intelegeri partiale in mod arbitrar(despre care Adevar am putea sa mai vorbim atunci?)sau si mai grav,partial eronate.Sper sa nu creada nimeni asta,nu exista in Sfanta Scriptura sau in scrierile patristice nici macar un exemplu care sa sustina o asemenea aberatie care,fie spus,nu are decat un singur rol:relativizarea Adevarului.Asta se intimpla cand esti in ratacire si ai nevoie de aparenta unei credinte corecte,apostolice si calauzita de Duhul Sfant.Si atunci singura sansa(evident fiind ca nu esti trup al Bisericii ci doar o organizatie lumeasca)este sa arati ca poti si tu face exact ce face si Biserica lui Hristos,adica Sfanta Biserica Ortodoxa sau ca beneficiezi de aceiasi calauzire a Duhului ca si Biserica.

Si Parintele Arsenie Papacioc(in ,,Singur Ortodoxia") spunea,ca sa fiu in linia IPS Anania,ca nu stim daca cei ce nu sunt ortodocsi se pot mantui sau daca Dumnezeu o face/cum o face dar noi nu negociem Adevarul(care este unul:nu exista mantuire in afara Bisericii lui Hristos).Un raspuns cu o nuanta extrem de importanta,care nu cedeaza relativizarii(atat de dorita in ziua de azi de toate organizatiile sectare),nu negociaza Adevarul si nici nu se aseaza in locul lui Dumnezeu pentru alte cazuri exceptie de la regula.Dansul a fost un mare traitor ortodox si,zic eu,poate ar trebui sa cugetam la ce a spus cu privire la ce pozitie ar trebui adoptata.

Doamne ajuta!+

Fără îndoială că credinţele greşite nu sunt inspirate de Duhul Sfânt. Însă în deplinătatea inspiraţiei divine nu se află niciunul dintre noi. Biserica o păstrează integral, în sobornicitatea ei. Dar când unul zice „Domn este Iisus Hristos”, acela mărturiseşte Adevărul, deci este în Duhul Sfânt.

Faptul că de Adevăr ne împărtăşim cu toţii doar în parte, indiferent în ce limite confesionale ne-am situa, nu îl relativizează pe el. Cine vrea să acceadă la deplinătatea Adevărului, a Duhului Sfânt, o poate face doar în Biserică. Aici e deschisă calea urcuşului neîncetat, a unirii depline cu Hristos.

Ca intelegem doar in parte da,dar doar in Adevar,eu asa inteleg,nu exterior de Adevar ci in Adevar,intelegerea completa fiind,cum ai spus si dumneata, un urcus neincetat,dar in Adevar.Nu pe langa el.Probabil tot o chestiune de nuanta ca si cele spuse in Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov 2,19 :).Mai ramine problema cum un om poate ajunge sa marturiseasca ce ai spus dumneata da eu zic ca vor mai fi pareri si in definitiv nu s-a spart(de fapt n-a curs nici o picatura)din izvoru' intelegerii duhovnicesti la subsemnatu.Cu multumiri frate! Doamne ajuta!+

Am remarcat adeseori ca inevitabilele ciocniri de idei se poarta in zona (o sa spun acum asa cu o formula de proba) incipienta a invatarii. Spun invatare si includ aici, cu acest termen generic, orice roada a harului in noi, inclusiv alesele virtuti, de infloresc cumva. Caci nimic nu e pe pamant care sa nu fie invatare! Nici harul nu lucreaza mecanic in om, nu lucreaza fortat, ca omu nu-i robot, nu-i decorticat, nu-i lobotom. Harul, asta imi e clar, lucreaza in insasi manifestarea de viata. Ori, la fiinta umana, fapta de viata (gandul, emotia, cuvantul, gestul, toate cele) este rod al invatarii, cu miile si enigmaticele ei forme.
Revin acu sa zic ce voiam: invatam de sus in jos (top-down) sau de jos in sus (din cercare).
Uite, citeste omu un cuvant intr-o carte de teologie, ii pica o fisa, se bucura, intelege cate ceva si...hopa repejor pe forum si tranteste o postare entuziasta. E valabil si pentru Biblie (si cam asta fac sectarii, dar si noi astia, ortodocsii, laudarosi): iau de sus in jos, de la conducatorul lor, tot felul de invataturi, de interpretari, de talcuiri, de sofisticarii, de critici, toate inteligente si istete, cu argumente, cu corelatii, uneori savante de-a dreptul, extraordinar de documentate (cum faceau de altfel iudeii in lectiile lor de Sola Scriptura, caci morbul acesta al intelectualismului e foarte vechi, nu-i doar np). Scolastica asa s-a dezvoltat de a sufocat toata viata crestina, intr-o vreme, de era sa ne omoare de tot.
DAR PE ACEASTA CALE SE DISTINGE DOAR ZAREA PROBLEMEI, are loc o initiere, o orientare mintala minimala, o inflacarare emotionala trecatoare, o banuiala duhovniceasca, o itire, o ridicare de zori, o strafulgerare de banuiala. Cuvantul BIbliei ramane departe, necunoscut in miez, incaccesibil foarte.
Si tocmai in zona asta, din cauza subiectivitatii intelesurilor fiecaruia, ca mintea e laborator cu mii de culoare si intortochieri personale, subiective, tocmai in zona aceasta a invatarii partiale prin Top-Down intervin neintelegeri si dispute. Forumul nostru e o imensa dovada.

Exista insa si ailalta invatare: din cercare, din experienta asumata in mod mai mereu foarte dureros a continuturilor vietii. Un exemplu: naste femeia, are dureri cum numai femeile care au nascut au cunostinta, apoi citeste in Scriptura cuvantul lui Dumnezeu catre Eva... Asa e, e adevarat! Zice femeia proaspat mamica. Iata alt soi de invatare, de intelegere, al mai pretios! Asta e deja Scriptura traita, vie.
Aici, in zona acestui tip de invatare, hopa! Nu prea mai intalnim divergente de idei, certuri, argumente intelectuale istete. A pierit toata scolastica! Toate mamicile care au nascut macar o data se vor intelege din priviri in felul cel mai complet posibil: da, soro, da, doare tare... (mi se umezesc ochii acum, caci am asistat la astfel de scene de cateva ori si mi-au dat lacrimile si atunci ... si acum...).

Vedeti asadar, de am fi cunoscatori din cercare ai celor mai elementare lucruri duhovnicesti, de am avea experienta traita a durerii ascezei si a bucuriilor in care consta rasplatirea lu Dumnezeu pentru atletii Sai, atunci nu ar mai fi atatea neintelegeri si neintelesuri intre noi. Dar iata, pare-mi-se ca nu prea avem decat lecturi si lecturi si lecturi... De sus in jos, din scaunul trufiei mele intelectuale, catre scaunul trufiei tale intelectuale... Ne cam ciocnim scaunelele de pigmei ori copii de gradi ai invatarii Invataturii... Si ies scantei, desigur, cum de nu... Ca scaunelele mintii noastre sunt de fier! Impetrirea e si la cap, nu doar la inima. Zic bine?

Fără îndoială că zici bine, frate Cezar. Atunci se înţeleg doi sau mai mulţi oameni: când au trăit aceleaşi experienţe. Şi poate de aceea nu l-a înţeles Varlaam pe Palama: pentru că cel din urmă experiase harul Duhului Sfânt, pe când primul nu.
Cred că şi noi, aici, pe forum, ne-am înţelege mai bine dacă ne-am împărtăşi experienţe de viaţă (duhovnicească).

Asta e si problema, la fel ca in neoprotestantism unii isi iau ca reper intelegerea los i logica lor, chiar si ortodocsi fiind. Nu ar trebui sa fie discutii filozofice, ci doar reproducerea inavataturii ortodoxe. Dar cand aceasta nu se concorda cu conceptiile acelei persoane incep justificarile si interpretarile, adica filozofia.
Aici daca te referi la ce am inteles eu (harul e in tot ce este viu) este gresit, tine mai mult de panteism (au de exemplu vaci sfinte :)). Chiar si omul castiga si pierde harul, harul interior, lucrator, l-am reprimit la Cincizecime si il primeste fiecare la Botez si Mirungere. Tot ce are har este considerat sfant, de exemplu sfinte moaste.

Eu ma refeream special la eterodocsii din tarile ortodoxe, ca sa dau un exemplu ca acestia sunt in miezul problemei si nu aud.

Sper ca discutam despre faptul ca ereticii nu sunt mucenici, ca invers e clar pentru toata lumea.

Atâta numai că se pune problema: cine este ortodox şi cine este "eterodox" (despre ce, şi unde, este o "ţară ortodoxă", nici nu vreau să intru în discuţie).

Exempli gratia: în oraşul meu, Timişoara, românii au fost minoritari până acum 50 de ani. Greu de definit oraşul ca aparţinând unei ţări ortodoxe.

Cutare sau cutare credincios al Bisericii Catolice de rit roman (preponderent în Timişoara), de regulă etnic german sau maghiar, a mers şi merge la biserică din copilărie. Participă la viaţa parohiei, se roagă, se spovedeşte şi se împărtăşeşte.

Ce, vreţi să-i reproşaţi lui Janos bacsi sau lui tante Emma că "au fost în miezul problemei şi n-au auzit" ?! Ei aparţin Bisericii Catolice (aşa cum mărturisim în Crez), iar aparţinând Bisericii despre care face vorbire Crezul, aparţin, în mod necesar, şi Bisericii Ortodoxe.

Învăţătura ortodoxă nu trebuie doar „reprodusă”, redată în termeni cât mai corecţi, lăsând trăirea doar sfinţilor care au formulat-o. Ea trebuie trăită; altfel vom rămâne suflete moarte, cunoscându-L pe Hristos doar din afară, teoretic. Caz în care vom rămâne „în întunericul (cel mai) din afară”.

Este nevoie şi de cunoaştere a experienţei Bisericii, că altfel ne rătăcim, dar e nevoie şi de trăire, gândire, simţire personală, care să confirme şi să fie confirmată mereu de experienţa duhovnicească a celorlalţi creştini dreptmăritori.