De ce crezi că orice întrebare tembelă ar trebui să aibă un răspuns?

Omul cu adevărat raţional...
 

Omul cu adevărat raţional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeu. (Cuviosul Antonie cel Mare)

Raspuns pentru UNNOOM
„N-ai voie sa intrebi!
Nu stiai asta?
Acum cateva secole pentru astfel de intrebari ai fi fost torturat, supus la "exorcizare fortata" si ars pe rug (sau alte variante de morti chinuitoare)...
Ai auzit de procesul lui Galilei?
Stiai ca unii dintre parintii revolutiei stiintifice, Descartes a trebuit sa fuga din tara sa?”


E o tactica sa intelegi ce vrei; e mai trist cand nu intelegi deloc.
Referirea la Procesul lui Galiei ar putea fi hazlie (daca n-ar avea urme de infatuare); Galilei a fost judecat de Inchizitie, la Roma, pe la jumatatea secolului al XVII-lea, pentru conceptia sa heliocentrica si a fost obligat sa abjure (sau, mai precis, a ales sa abjure ca sa nu fie ars pe rug ca predecesorul sau Giordano Bruno; asa si-a salvat mare parte din lucrari, si a mai trait vreo zece ani , avand domiciliu fortat). Giordano Bruno, adept al panteismului, a fost ars pe rug pe la 1600, lucrarile lui au fost interzise si mai tarziu „puse la index”. Papa Ioan Paul al II-lea, a cerut scuze pentru ororile Inchizitiei o data, sau chiar de doua ori. Ororile facute in numele crucii, de-a lungul timpului (de catre inchinatorii de-a stanga sau de-a dreapta: razboaie, lagare, inchisori, sclavie, robie etc.) n-au nicio legatura cu Religia crestina. Nu crestinismul le-a facut. Le-au facut oamenii care-si spun crestini, fara sa fie. Un crestin nu ucide: e porunca. Un crestin nu uraste: e porunca sa-si iubeasca si vrajmasii. Razboiul nu poate fi drept. Iar extremismul, mai ales cel religios, este mai periculos decat bomba atomica. In Romania, unde ne place sa zicem ca suntem crestini, in secolul al XIX-lea inca mai existau robi: tiganii au fost dezrobiti de Al. Ioan Cuza pe la 1860. Romanii se declara crestini ortodocsi cca.80 si nu stiu cat %; asta nu inseamna ca noi, romanii, chiar suntem crestini: violuri, crime, avorturi, oameni saraci/oameni bogati etc. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa reusim sa fim CRESTINI, asta daca nu cumva, avem alte idealuri.
Discutia de pe forum n-a fost stiintifica. DECI?! Nu trebuie sa va temeti ca:” Acum cateva secole pentru astfel de intrebari ai fi fost torturat, supus la "exorcizare fortata" si ars pe rug”. Haideti, chiar daca vorbim pe un forum, un pic de decenta, nu strica.
Daca v-am suparat, va rog frumos sa ma iertati. Daca sunteti crestin, o sa ma iertati. Deja suntem in Post; si poate reusim sa fim mai buni, mai balzi, mai iertatori. Doamne ajuta!

In casa unui crestin, sunteti bine venit, si fara prajitura...
 

Raspuns pentru Sergiu B

„Well, avand in vedere ca suntem pe un forum ortodox in care pun sub semnul intrebarii niste dogme, e de inteles atitudinea unora. Nici nu ma asteptam sa ma invite la o prajitura.”

„ Cei ce socotesc nefericire pierderea banilor, a copiilor, a slugilor, sau a oricărui alt lucru, să ştie întâi că trebuie să se mulţumească cu cele date de Dumnezeu; iar când trebuie să le dea înapoi, să fie gata a face aceasta cu recunoştinţă, întru nimic scârbindu-se pentru lipsirea de ele, mai bine zis pentru înapoierea lor. Căci după ce s-au folosit de cele ce nu erau ale lor, le-au dat iarăşi înapoi.” Cuviosul Antonie cel Mare (articolul poate fi citit pe www.parohiainaltareadomnului.ro



Nu stiu ce dogme puneti in discutie. Daca n-ati reusit pana acum, poate cautati pe www.crestinortodox.ro Dogmatica. Exista o documentatie foarte valoroasa, care va poate ajuta sa va raspundeti la unele intrebari care va framanta. Va dau mai jos, citatul complet, din Convorbirea a V-a a Parintelui Cleopa, publicat pe site-ul sfaturiortodoxe.ro.


<<144. Unde se afla sufletele copiilor avortati si care va fi soarta lor la judecata de apoi ?
Copiii care mor nebotezati, din motive independente de vointa parintilor sau a preotilor, se pot considera partasi la botezul dorintei, ca si dreptii Vechiului Testament, sau prin analogie cu vindecarile facute de Iisus Hristos la rugaciunile parintilor sau ale prietenilor. Caci Dumnezeu nu pedepseste pe cel nevinovat, ci dimpotriva, caci El a creat pe om spre fericire. Totusi, parintii copiilor se vor spovedi si li se va randui canon potrivit cu grija sau nepasarea lor. Adica sa boteze sau sa creasca un copil sarac, sa viziteze un loc sfant, sa faca milostenie, sa fara metanii, sa tina post etc. Sinodul VI Ecumenic in canonul 83, spune : " Cei morti nu pot fi botezati, dupa cum nu pot fi nici impartasiti " . Deci copiii avortati, nascuti fara de vreme, pierduti fara voie, sau care mor indata dupa nastere, fara a primi botezul, nu pot fi botezati nicidecum dupa moarte, pentru ca nu mai sunt vii. Nu pot fi pomeniti nici la biserica, pentru ca nu sunt botezati si nu au nume. Ei nu sunt membrii Bisericii lui Hristos. Pentru cei ucisi de parinti cu voia lor, intreaga raspundere ramane asupra parintilor. In Pravila Bisericeasca a Arhimandritului Nicodim Sachelarie, cap. 178, citim urmatoarele despre acest lucru : " Pentru copiii avortati si care mor nebotezati nu se afla nicaieri invatatura, nici in Sfanta Scriptura, nici la Sfintii Parinti, fiindca viata oamenilor, atat a celor maturi, cat si a celor necrestini, este in mana Facatorului lor, care nu poate fi obligat sa descopere toata iconomia providentei Sale muritorilor, nici sa cunoasca ceea ce nu le este de folos. Chemarea glasului Sau rasuna mereu in lume si cei ce aud au datoria sa raspunda, numai in masura de ei inteleasa si pentru ei data. De buna seama ca Dumnezeu nu pedepseste pe cei ce nu cunosc legile si mai ales pe copiii nebotezati. Ba, dimpotriva. El a creat pe om spre fericire si, deci, copiii care n-au putut folosi libera lor vointa si putere in virtutea scopului pentru care omul a fost creat, El ii fericeste pentru existenta lor, asa cum si ei Il lauda pentru aceeasi existenta nevinovatasi frumoasa creatiune naturala. Astfel, ei sunt randuiti la fericirea naturala a existentei, dar nu la cea a rasplatirii dupa merite, intrucat nu au fapte virtuoase >>.
(Citat din - Parintele Ilie Cleopa - Convorbirea a cincea -Despre casatorie, datoriile sotilor si copiilor
Publicat pe site-ul sfaturiortodoxe.ro)

Daca v-am suparat, va rog crestineste sa ma iertati, mai ales ca de ieri, a inceput Postul Nasterii Mantuitorului Iisus Hristos.
Poate toata discutia (cu ceva suparari), n-ar mai fi avut loc daca, toti participantii ar fi avut un duhovnic pe care l-ar fi ascultat si cu care ar fi discutat multe dintre intrebarile fara raspuns, ale crestinilor. Stim, din scrierile Sfintilor Parinti, ca un duhovnic iscusit, cu harul lui Dumnezeu este de mare folos fiecaruia dintre noi. Oare toti mergem la Biserica la Sfanta Liturghie duminica sau in zilele de sarbatoare? Oare toti ne spovedim si (daca ne dezleaga duhovnicul) ne impartasim, macar in cele 4 posturi de peste an?
Dumnezeu sa ne ajute sa nu ratacim Calea.
Din nou, va rog sa ma iertati.

Putem pierde orice, afara de suflet.....
 

"Putem pierde orice, afara de suflet, caci daca ne ramane acesta inca n-am pierdut nimic."


"Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau?" (Marcu 8, 36-37)

"Ce este acest suflet al nostru, daca insusi Cerul se bucura cand un suflet ratacit se intoarce la Dumnezeu (Luca 15, 7) si daca Insusi Dumnezeu a luat trup omenesc si S-a jertfit pentru mantuirea si fericirea lui?
Sufletul ramane o mare Taina"

"Ca sa ne putem da seama ce este sufletul si ce insemnatate are el pentru viata noastra pamanteasca, cel mai simplu este sa comparam cadavrul unui om mort de curand cu trupul unui om viu. Si cadavrul are oase, muschi, nervi si sange; dar nu se misca, nu simte, nu vorbeste si nu gandeste ca omul viu. Ce-i lipseste oare?
Ii lipseste puterea aceasta tainica si nevazuta insuflata de Insusi Dumnezeu in faptura primului om, putere care pune in miscare trupul si pe care o numim suflet. Sufletul este si va ramane pentru viata de aici o mare taina, ascunsa vremelnic in trupul omenesc. El a fost comparat cu un diamant ceresc de mare pret."


"Toti oamenii ar dori sa descopere aceasta mare taina si sa pipaie acest diamant ceresc. Dar sufletul nu se poate vedea si nu se poate pipai. Zadarnic il vom cauta in muschi, in sange, in oase, in nervi, in creier, in inima sau in orice alta particica de materie.
Caci, desi el exista si in corp si in afara de corp - asa cum exista un cantec in disc sau un gand in minte - sufletul fiind imaterial nu se poate vedea si nici pipai. El este duh asezat de Dumnezeu in om si este partea prin care fiinta noastra se inrudeste cu Insusi Creatorul intregului univers. Caci sufletul este duh, asa cum Duh este si Dumnezeu (Ioan 4, 24)."


"Chipul lui Dumnezeu in om
Cand a fost plasmuit omul cel dintai a zis Dumnezeu in sfatul Sfintei Treimi: "Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra." (Facere 1, 26), iar mai apoi citim ca "a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau." (Facere 1, 27). Tot la inceputul Scripturii aflam ca "luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul cu suflet viu." (Facere 2, 7).
Sufletul este deci chipul lui Dumnezeu in noi dupa fire, dupa har si dupa slava. Dupa fire, sufletul omenesc este asemenea Tatalui in ceea ce priveste mintea, care este izvorul cunostintei; este asemenea Fiului in ceea ce priveste Cuvantul launtric asezat in noi de la Botez si Care este inceputul intelepciunii; si este asemenea Duhului Sfant in ceea ce priveste libertatea vointei, care este radacina tuturor bunatatilor."



Articolul se numeste Valoarea sufletului, este o predica a Parintelui Sofian Boghiu, tinuta in 21 septembrie 1969, publicat pe pe www.sfaturiortodoxe.ro

Dumnezeu sa ne ajute sa trecem postul cu duhovnicie, sa fim buni, sa fim iertatori si ziditori.
Doamne ajuta!

Sergiu, spune-mi te rog ce dogme pui sub semnul intrebarii. Si... daca stii ce sunt acelea "dogme".

Da, numai ca nici "glasul inimii", nici "un minim bun simt" nu sunt surse ale cunoasterii. Daca ar fi vorba sa prezentati o teorema si ati sustine in fata unui auditoriu serios: "ma bazez in demonstratie pe glasul inimii si pe un minim bun simt", veti fi de acord cu mine ca nu veti putea convinge niciun matematician. De ce credeti ca in materie de teologie si de invatatura in general lucrurile stau altfel?

Mantuirea este definita (cel putin de noi, de catolici) drept viziune beatifica. "A nu fi mantuit" si "a fi in focul cel vesnic" nu sunt stari echivalente. Spre exemplu, despre Abraham noi nu credem ca a fost mantuit (pana la Inaltarea Domnului nostru), dar nici nu credem ca a stat vreo clipa in focul cel vesnic. La sanul lui, la sanul lui Abraham, ar putea fi multi, care nici mantuiti nu sunt, nici in focul cel vesnic nu se perpelesc.

In mod clar, ideea de proprietate este de la Dumnezeu. El Insusi i-a transmis lui Adam drepturi asupra pamantului, asupra intregii creatii vizibile, pe care El a chemat-o la existenta in vederea lui Adam. Adam este cel care pune nume fapturilor create de Dumnezeu. Ca diavolul, aceasta "mamuta a lui Dumnezeu" denatureaza si corupe orice lucru care vine de la Domnul, iarasi este adevarat si nici ideea de proprietate nu scapa. Dar, in esenta, este bine sa retinem ca proprietatea face parte din ordinea naturala divin instituita.

Dogmele nu pot fi gresite,ele fiind definite ca adevaruri revelate de Dumnezeu. Noi nu putem crede nici ca Dumnezeu greseste, nici ca i-a mintit pe oameni in privinta anumitor lucruri, spunandu-le ca este adevarat ceea ce, de fapt, este fals. Cand nu intelegem unul sau altul din adevarurile descoperite oamenilor de Dumnezeu, numim acest lucru "dificultate de intelegere" si nu "dogmele nu sunt adevarate". Cand avem asemenea dificultati, pe care oricine a cercetat adevarul le-a avut si poate le mai are inca, sa ne rugam ca Domnul si Invatatorul nostru sa faca si cu noi ceea ce a facut cu oameni mai avansati in cunoastere: sa ne lumineze. Pe urma, sa mergem la aceia, la oamenii Lui, la oamenii lui Dumnzeu, sa luam lumina.

Aici, ma scuzati, se vede din ce scrieti ca inca nu ati inteles Dogma Pacatului Ancestral (partea din ea care este de inteles). Va raspund mai telegrafic, cu indemnul de a insista, prin lectura, asupra urmatoarelor aspecte:
-"raiul" lui Adam, desemnat mai precis ca "gradina Edenului" a fost pe pamant si este diferit de raiul dreptilor, raiul ceresc in care insusi Adam, daca nu ar fi cazut, ar fi fost luat fara sa moara.
-"merit" este un concept care are, in teologie, o acceptiune deosebita de aceea din limbajul comun. Meritul este ceva care este facut in stare de gratie sfintitoare. Dupa plamadirea sa si pana la caderea sa, Adam s-a aflat in stare de gratie sfintitoare, capabil de merite. Dar, dupa caderea sa, el si toti urmasii sai pana la Al Doilea Adam, Rascumparatorul nostru, care a preluat la picioarele Crucii Sale craniul primului Adam, oamenii nu au mai avut merite, fiind, toti, in stare cazuta.

Nu e chiar asa. Dumnezeu este iubire, este lumina. Iubirea nu poate fi inteleasa mecanic, rational, ci doar simtind-o, deci tot prin iubire. Hristos spune: "Imparatia Cerurilor este inlauntrul vostru". Evident, nu este in mintea omului, in ratiune, ci in Inima, unde ratiunea dispare. Nu putem citi evangheliile cu mintea, trebuie folosita mai mult inima.

In mod clar, ideea de proprietate nu este de la Dumnezeu. Iisus Hristos, la cina cea de taina, instaurea impartirea painii. Iisus Hristos spune: "Vinde tot si da banii saracilor!". In mod clar, Iisus Hristos este impotriva proprietatii.
Ce sa mai spunem de Tatăl Ceresc? Ce spune Hristos? "Fiți desavarsiti pentru Tatăl vostru desavarsit este." sau "Bun e doar unul Dumnezeu". Cum ar putea sai placa Tatălui ca unii oameni ( europenii ) sa se lăfăie in lux iar copii africani sa moara de foame cu milioanele? Din punct de vedere al dreptatii omenesti poate fi normal, din punct de vedere al dreptatii dumnezeiesti este anormal.
Iar legat de povestea cu Adam, nu cred ca a-ti inteleso bine. Adam a fost pus stapan peste restul creatie in sensul ca el este superior celorlalte fapturi de pe pamant, prin ratiune. Fiind superior celorlalte fapturi, nu inseamna ca le posedă, ci ca are responsabilitatea de a le supraveghea.

Dogmele pot fi gresite. Cum asa? Pai sa nu uitam ci le defineste: omul. Puteti argumenta ca dogmele au fost elaborate de oameni sub insuflarea Duhului Sfant, insa nu uitati ca Duhul Sfant nu ramane cu niciun om pentru totdeauna. El vine si pleaca in functie de inclinatiile omului. Cititi despre Sfantul Siluan Athonitul, care s-a luptat sa ramana Duhul Sfant cu el, insa na reusit.
Mai mult, nu uitati ca nu Iisus Hristos a scris Noul Testament, ci ucenicii sai ( sau ucenicii ucenicilor). Nu uitati de asemenea ca exista contradictii intre teologia ucenicilor, chiar si printre scrierile din Noul Testament.
Asa ca, da, dupa parerea mea, exista posibilitatea sa exista si greseli in dogme.

Ma scuzati si dumneavoastra, dar exista pareri care spun ca "gradina Edenului" nu era ( sau este ) pe pamant. Prefer sa ma abtin aici, n-are legatura cu topicul acesta.

Nu era subiectul topicului ce dogme consider eu ca sunt gresite, deci nu are sens sa le prezint aici.

Iată piatra de încercare!! Iubirea, mila şi compasiunea (solidaritatea) faţă de suferinţa altuia!! Este foarte trendy cuvantul acesta “iubire” sau “dragoste”, încat deja credem că stim mai toate despre dragoste şi iubire. Este o provocare foarte mare pentru ca, tot văzându-ne în postura de compatimitori sau solidari de la distanţă, riscam să ne imunizam sensibilitatea faţă de astfel de situatii şi faţă de cei aflaţi în suferinţe.

ai vazut in pilda bogatului nemilostiv ca desi ajuns in iad, acesta nici macar nu vroia sa vorbeasca cu Lazar, desi i s-a permis sa-l vada in Sanul lui Avraam, dar bogatul s-a tinut tot mandru, chiar si in iad!! si s-a rugat de Avraam sa-i trimita pe cineva sa-l racoreasca!! chiar in fata evidentei tot n-a considerat de "demnitatea" lui sa i se adreseze lui Lazar, desi vedea cinstea ce primise pentru patimile lui!! mie mi s-a parut cutremuratoare scena!

Ne place sa credem sa suntem milosi si solidari, dar dacă am fi un pic sinceri cu noi însine, am putea observa ca iubim mai mult ipotetic pe aproapele nostru! In realitate l-am prefera sa fie cat mai departe, motiv pentru care ar trebui să recunoastem ca dragostea noastră nu se probeaza. Este chiar ipocrita! Cât de solidar te mai simţi??
Mantuitorul vorbeste cu tot dinadinsul despre cel de langa noi si ne cere pe acesta sa-l avem în vedere inainte de orice. De cele mai multe ori, pe cel de langa noi, cu nevoile sau necazurile lui, poate mai mici decat cele pe care le vedem la stiri, nu ne este la indemana a-l ajuta. Spre el ne cheama, de fapt, Mantuitorul Hristos sa luam aminte, spre cel de langa noi, nu spre cel de la distanta, pe care nu-l putem ajuta. Şi noi o facem??
Nu prea... pentru că gasim foarte multe justificari de a nu fi solidari, de a nu arata prea multă compasiune, de a nu arată prea multa dragoste şi ajutor. De ce? Pentru că cel de langa noi, de foarte multe ori ne irită, ne deranjeaza, are chiar revendicari la adresa noastra, are şi nedreptatiri. În fapt, omul cand este aproape de noi, ne şi enerveaza. El ne este foarte drag cand este departe, pentru că nu ne cere mare lucru sau dacă ne cere, neputand noi să-l ajutam, compasiunea, solidaritatea atât de trâmbiţată, pare a fi suficientă.

Şi ne întoarcem ca într-un cerc vicios la problema de fond… mândria şi iubirea de sine pătimaşă!!
In locul tau n-as fi asa grabita in afirmatii compatimitoare :(

Multumesc de sfat. Iar eu, in locul tau, n-as fi asa grabit sa judec pe altii. Nu ma cunosti, nu stii ce e in sufletul meu, nu stii ce gandesc eu. Poate e compasiune adevarata, poate e o simpla afirmatie plina de mandrie. Doar eu si Dumnezeu stim.