E o problemă legată de iarba cu sămînța ei care a fost lăsată pe Pamînt înainte de a fi creat Soarele. Ceea ce contrazice legile naturii așa cum le vedem noi astăzi.

Trimisule, tu ești maestru în a-i pune omului mintea pe bigudiuri, vrând să-i coafezi pe toți cum ești tu.

Dacă aşa vezi tu... atunci e de bine ce fac, pentru că un bigudiu care îţi pune neuronii sub formă solenoidală te poate ajuta să înţelegi mai bine lucrurile şi numai din pricina că se formează nişte cîmpuri E-M care generază curenţi ce în mişcarea lor pot spăla de minciună toate cotloanele întunecate al minţii unde stau bine mersii pricoolici ''ştinţifici'' care ţin cu dinţii de toriile lor absurde ţinîndu-vă legaţi de ele ca să le apăraţi ca fraierii care nu ştiu ce-şi fac.

Eu însă sunt abea un maistru de piuliţe şi şaibe, în aşa ceva, eu pun piuliţele la loc şi strîng şurubul care lipseşte, maeştrii sunt alţii.

Dar nu mi-aţi răspuns cum interpretaţi voi textul zilei 4 dacă nu prin faptul că Soarele şi Luna sunt semisferice, soarele dă spre pămînt în jos lumină şi căldură iar Luna dă spre jos în sens invers (faţă de noi spre mai sus de soare) întuneric şi frig... căci altfel cum ar putea ele să stăpînească Lumina şi Întunericul şi să despartă Lumina de Întuneric?

Si daca legile asa cum le vedem noi astazi sunt contrazise care-i problema ? Un creator ar fi putut face sa rasara iarba si fara soare. Oamenii nu inteleg ca ipoteza literal-creationista e mult mai consistenta decat orice alte ipoteze, pentru ca acolo trebuie sa invoci minuni fara sa ai pe cineva capabil sa produca acele minuni. De exemplu daca soarele si planetele ar fi aparut dintr-un nor de praf si gaze cum cred ateii, atunci Pamantul ar fi fost pentru mult timp o planeta inghetata asa ca aparitia vietii s-ar fi amanat pana foarte tarziu. Acest lucru se numeste "fainted Sun paradox" ( sau paradoxul soarelui slab ). Singura solutie de a depasi un asemenea paradox e sa invoci ... minuni, adica sa spui ca atunci s-a intamplat ceva care contravine legilor naturii asa cum le vedem noi astazi. :21:

Cred că n-ar trebui să ne bazăm prea mult pe legile naturii așa cum le vedem noi astăzi, dacă ne gândim că Geneza s-a petrecut înainte de Cădere. Într-un fel vedea și înțelegea Adam înainte de a se despărți de Dumnezeu, altfel vedem și înțelegem noi acum. Mai bine zis, nu vedem, cu toată știința pe care ne închipuim că o deținem. Vorba unui filosof, în vremurile noastre știm tot mai mult despre tot mai puțin; tindem spre a ști totul despre nimic. Adică despre neesențial; ne pierdem foarte mult în amănunte periferice, având în vedere că știm tot mai mult despre natură, despre Creație și tot mai puțin despre Dumnezeu, singurul care cunoaște cu adevărat Creația și prin Care și noi am putea-o cunoaște. Însă noi ținem să o cunoaștem fără El.

Problema Începutului este foarte complexă și ea nu se referă doar la lumea materială, a cărei cunoaștere ne preocupă. Spre exemplu, în Biblia tradusă de Părintele Anania, primul cuvânt este: „Întru-nceput”, care îl traduce pe en arhé și care, cum tâlcuiește părintele, „sugerează că Dumnezeu transcende începutul, că El este anterior oricărei mişcări. Arhé însă înseamnă nu numai început, ci şi principiu (tradus în Vulgata prin principium), adică concepţie, regulă, normă, punct de vedere. Textul preconizează ideea Înţelepciunii creatoare (Pr 8, 22-31), a Logosului (Cuvântului) creator (In 1, 1-3)”.

Mai departe, referindu-se la „Să fie lumină!”, se arată că este vorba de lumina necreată, dumnezeiască; prin urmare, aceasta este lumina dintâi, cea adevărată, care o precede pe cea fizică.

Omul din Rai Îl vedea pe Dumnezeu în această lumină a Lui, în ceea ce numim astăzi har. Trăia și cunoștea duhovnicește, iar materia toată era străbătută de harul dumnezeiesc.

Despre Rai ni se spune că l-a făcut Dumnezeu în Eden, iar Moise îl și localizează geografic. Dar el era întâi de toate un loc duhovnicesc, unde Adam și Eva stăteau de vorbă cu Dumnezeu și nu o făceau, evident, prin intermediul trupului, al gurii, căci Dumnezeu este Duh. Deci prin duhurile lor Îl cunoșteau și comunicau, iar starea paradisiacă este întâi de toate una de comuniune duhovnicească.

Aceeași comuniune pe care ne-o redescoperă ulterior Hristos, care nu ne îndeamnă să ne ducem într-un loc anume de pe pământ pentru a regăsi Raiul, ci ne învață să-L regăsim pe Dumnezeu, comuniunea cu El, prin iubire jertfelnică, prin lepădare de sine, prin rugăciune, prin eliberarea de întunericul păcatului.

Și așa cum nu are relevanță dacă raiul a fost un loc pe pământ, din moment ce legătura cu Dumnezeu se reface duhovnicește, tot așa nu are relevanță cum și când a fost creat Cosmosul, din moment ce fenomenologia creației nu poate fi înțeleasă deplin fără a-L cunoaște pe Creator.

Tot ce avem de făcut, prin urmare, este să-L cunoaștem pe Hristos, așa cum ni S-a făcut El cunoscut, și prin El să cunoaștem și să înțelegem toate.

Discuția despre Creație trebuie mutată sau începută cu Evanghelia, ca s-o înțelegem mai bine, pentru că în ea este revelat însuși Cel prin care S-au creat toate, încă de la începutul lumii. Știm despre El că este mai înainte de veci, știm că jertfa Lui este înainte de întemeierea lumii (el fiind Mielul jertfit de la întemeierea lumii - și pentru întemeierea lumii, avea să adauge părintele Galeriu). Și știm că el este Dumnezeu-Cuvântul, Logosul, adică Rațiunea lucrurilor și, totodată, Cel care „a zis”: Să fie (lumină, cer, pământ ș.cl.).

Din veșnicie toate se fac „cu voia Tatălui, prin lucrarea Fiului și cu desăvârșirea Sfântului Duh”. Lucrarea pe care Hristos o face întrupat este similară celei de la început; este o restaurare, de fapt. Atunci l-a creat pe om și i-a dat suflare de viață; acum îl înnoiește radical luând El însuși trup omenesc și înnoind suflarea harului. Dacă la început „a suflat Dumnezeu suflare de viață” peste Adam, acum, după Înviere, a suflat peste ucenici și le-a spus: „Luați Duh Sfânt”.

Poate să pară fără legătură cu subiectul topicului. Totuși, crearea și restaurarea omului cred că sunt cheia pentru a pricepe și crearea cosmosului, nu în amănunt, nu științific, ci mai adânc, mergând la Sursă.

Noi nu suntem protestanti sa interpretam dupa capul nostru (sec).Frate,ia-ti un duhovnic care nu are legatura cu Pucioasa.Doamne ajuta!

La fel de bine demersul ar putea fi: dom'le, nu aveti dreptate, nu stiti multe chestii, dar va oferim noi o alternativa, credeti in Polemonul Universal, ca el a creat lumea si cu el umpleti gaurile acolo unde lipsesc datele stiintifice.

Faptul ca in loc de "Pokemonul Universal" se invoca Biblia si Dumnezeu, nu face logica (si oferta) mai putin absurda.

Asta e reteta cu care iti faci de cacao si slabul demers stiintific cu care ai inceput, si credinta care nu era musai sa o impingi intr-o directie in care sa vada toata lumea ca stii la fel de putine lucruri ca si "ceilalti".

Daca Pokemonul universal a creat lumea, atunci Pokemonul universal e dumnezeu. Care e adevarul e o discutie teologica si nu are nici o legatura cu stiinta. Indiferent de zeul in care crezi, e o diferenta majora fata de ateul care crede ca lumea a aparut de la sine si care pretinde ca ar avea si dovezi pentru acest lucru. Dupa care atunci cand ii ceri sa-ti spuna povestea aparitiei lumii, constati ca povestea contine cel putin tot atatea minuni ca si orice alt mit creationist, dar de data asta minunile nu le mai face cineva care ar putea face minuni ci se intampla pentru ca ...altfel nu am fi aici.

Cu ce e mai absurda credinta ca pamantul ar fi aparut inaintea soarelui decat credinta ca soarele si planetele au aparut dintr-un nor de praf si gaze ?

Ideea e simpla: din perspectiva stiintifica, a teoriei falsifiabile, nici unul nu are dreptate.

Insa ambii pretind ca stiinta e de partea lor.

Stiinta de fapt nu e de nici o parte, adevarul gol golut este ca nici unul nu are cum sa probeze modul in care a aparut efectiv lumea, doar daca nu se inventeaza cumva masina timpului.