Mie imi povestea bunica atunci cand traia cum o femeie a vrut sa-si doneze Tv-ul ca sa-l aiba pe lumea cealalta.:1:

Asa privesc oamenii chestia asta cu raiul si iadul , hai ca ne chinuim acum un pic dar in rai ne scoatem noi parleala, o sa traim o vesnicie si o sa ne facem de cap.
Pai mai oameni buni , nimeni nu ajunge in rai daca nu-l iubeste pe Dumnezeu mai mult decat orice altceva.Iar atunci cand il iubesti pe Dumnezeu mai mult decat orice altceva o sa gasesti si raspunsul la intrebarea cam ce voi face in rai.Vei face exact ce ai invatat aici pe pamant si anume Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta.Cum sa te plictisesti daca iubesti ceea ce faci ?

Cel ce iubeste, nu se plictiseste de cel iubit. Monotonia nu apare in iubire, ci in absenta ei. Plictisul e semnul amortirii sufletului, al racelii inimii, al neputintei de a iubi.
As spune ca Raiul e comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. E simtirea iubirii de Dumnezeu si de semeni.
Suntem chemati sa traim raiul inca de acum, din aceasta viata. Vremea de acum e vremea gustarii raiului.

Foarte adevarat. Cand esti alaturi de cei dragi te poti plictisi? Daramite cand esti aproape de Dumnezeu? „Imposibil” e un cuvant minusculisim!

daca ati manca tot timpul omleta, nu v-ati plictisi? are si plictiseala scopul/rostul ei lasat de Dumnezeu.

O eternitate in rai pare o clipa, iar o clipa in iad pare o eternitate.

cine a spus asta?

Suntem atat de mici. Atat de nepregatiti pentru viata vesnica, incat ne temem de o posibila monotonie a ei. Ne intrebam ce poate oferi raiul, mai precis Dumnezeu, pentru a nu cadea robi plictiselii. Dar cheia nu consta in a primi, ci tocmai in a oferi, a te oferi, a participa.

Dumnezeu ne da totul inca din lumea de aici pentru a nu fi partasi monotoniei si plictiselii, insa noi alegem sa nu participam la darurile Sale. De aici monotonia, intr-o lume care, de la sine, nu ne poate potoli niciodata adevarata "foame si sete".

Nu stiu sigur. Cred ca Bergson.

Si in Biblie scrie ca la Dumnezeu o mie de ani ii cat o zi si o zi e cat o mie de ani.
Ideea era ca atunci cand suferi, aceeasi durata de timp pe care o traiesti cand esti vesel, pare ca se scurge mai lent si invers, cand te bucuri, parca trece mai repede timpul.

Toti traim in viata noastra un "strop din rai".Cred ca fiecare dintre noi avem momente de bucurie ce ne inunda sufletul.Daca in aceasta viata trecatoare ele se risipesc repede ,in cea vesnica starea de bucurie este infinita.Care ar putea sa se plictiseasca intr-o asemenea stare?