Am adus în discuţie faptul că există duhovnici care sunt pentru deasa împărtăşire sau pentru una sistematică (tind să cred că majoritari) şi doar cei care au trăit sau trăiesc în acest duh pot înţelege. Şi da, cel mai probabil indiferenţa, noi şi starea noastră, a denaturat trăirea în duh a Tradiţiei. Sunt convins că duhovnicii contemporani au fost obligaţi de duhul vremurilor pe care le trăim să fie mai restrictivi în ceea ce priveşte împărtăşirea. Dar, se poate şi altfel, avem un exemplu concret chiar de la un frate pe care îl cunoşti.

Asta am spus şi eu că se poate şi/şi, aşa nu e greşit, doar că altfel a fost catalogat drept influenţă catolică, ecumenism (înţelegi tu de cine). Apoi s-a a apelat la autoritatea unor părinţi contemporani, probabil neştiind că sunt sfinţi contemporani care au fost pentru acel altfel (Sf. Ioan de Kronştadt, Sf. Ioan Maximovici, Sf. Siluan Atonitul şi mulţi alţii).

De cord cu tine. :)
Chiar am pus accentul pe conştientizarea păcatului şi necesitatea poicănţei şi nu pe căderea în falsa conştiinţă a vredniciei. Vrednic nu e nimeni, însă noi suntem datori a ne pregăti în conlucrare cu părintele duhovnic.

Ai dreptate, poate am forţat puţin nota în ultimele mesaje pentru a oprima duhul potrivnic al interlocutorilor. Dacă eşti atent, se poate observa apelul fără discernământ la autoritatea duhovnicilor pentru a demonstra că altfel nu se poate şi că altfel e o influenţă catolică. Sunt sigur că mă vei înţelege.

Acesti teologi nu sunt inlaturati, au scris multe lucruri bune. Doar ca nu trebuie luat tot, chiar daca e ceva gresit. Chiar si unii sfinti au spus lucruri gresite. De exemple, in cazul de fata, in link-ul dat de Ovidiu profesorul de la universitate analizeaza lucrurile gresite spuse de Schmemann despre impartasire. Am citti si altele in care erau analizate greselile altor autori. Chiar la Lossky, am discutat anul asta despre ce spune despre icoane, era ceva gresit (chiar azi am vazut in biserica unde am fost 8 icoane cu reprezentarea lui Dumnezeu Tatal). Christos Yannaras nu stiu daca poate fi incadrat aici. Iar Parintii Staniloae si Galeriu nici atat. In primul rand acestia au fost preoti (de exemplu Lossky a facut filozofia, la fel si Yannaras).
Ce nu inteleg eu este partea cu reaprinderea duhului patristic, redescoperirea scriitorilor patristici, reintoarcerea la Biserica primara, etc. Dar cine ii uitase? Sfintii de acum nu erau destul de sfinti? Unii chiar mari teologi. In secolul XX cei mai mari teologi au fost Sf. Iustin Popovici si sf. Nicolae Velimirovici, nu degeaba acestia au fost canonizati. Sau sfantul Nectarie, ce sfant mare. Dar nu trecuse prea mult timp de la marii sfinti si teologi din sec. XIX, chisr rusi fiind: Sfantul Serafim de Sarov si Sfantul Ignatie Briancianinov.
Dimpotriva, am obsevat ca unii pun cu mult mai mult pret pe scrierile cate unui teolog decat ale unui sfant.
Principalii teologi din zilele noastre au fost Sf. Iustin Popovici, Sfantul Serafim de Sarov, Sfantul Ignatie Briancianinov si sf. Nicolae Velimirovici. Am putea adauga si pe sf. Nectarie, a scris si domnia sa cate ceva. Abia apoi urmeaza teologii si scriitorii despre religie. Desi inaintea lor i-am putea pune pe duhovnici si preoti (par. Cleopa, Par. Arsenie, Par. Staniloae, Galeriu, etc.) Cam asta ar fi ordinea, deasupra fiind invatatrua Bisericii, care e fara greseala.

Nu e vorba de a ne convinge unul pe altul, ci de care este invatatura si Traditia Bisericii, cum afirmai si tu. Iar eu am aratat ca aproape tot ce spune Par. Pruteanu e gresit, sunt argumente gresite. Desigur, se poate orice, povestea acel ieromonah ca venise un cipriot de peste 50 de ani care nu se spovedise niciodata sa se impartaseasca, la ei asa era practica, se spovedeau cand voiau. Iar practica Bisericii este dintotdeauna curatirea prin spovedanie inainte de impartasire. Pentru ca si aici gresesc cei ce spun ca nu e nevoie de spovedire, afirmand ca impartasirea este ea insasi o curatire, deci nu e neaparat nevoie de spovedire. Dar vedem chiar in Didahia, ca doar cei sfinti se pot impartasi, iar asta se face prin spovedire. Altfel impartasirea e foc.

Deasupra e învăţătura Bisericii, care e fără greşeală...
Hai că eşti amuzant, frate!
Şi mai zici că mă iau de tine. Mai bine alătură-te mie, Cătăline, fără vreun resentiment şi hai să râdem împreună de ce ai scris. Nu de tine, ci de prejudecata pe care ai găzduit-o.
Văd aşa, ca un fel de tablou: toţi sfinţii enumeraţi sunt plasaţi jos, umili şi necăjiţi, iar deasupra capului lor levitează absolut intangibil un cărţoi gros sau, mai ştii, un norişor trandafiriu pe care scrie cu litere aurite: "Învăţătura Bisericii"!

Cătălin, învăţătura Bisericii sunt sfinţii. Şi toate operele bisericeşti (cântări, slujbe, icoane etc.). Sunt oameni şi faptele lor, aşa cum s-au păstrat printre noi, în memoria vie a Bisericii. Sunt suflete şi manifestări obiectivate, materializate ale acestor suflete îndumnezeite.
Creştinii vrednici, caută frate să înţelegi (şi astfel poate te lepezi de duhul ăsta normativ, legist), sunt ei înşişi învăţătură, sunt cărţi vii, sunt Scripturi în carne şi sânge. Sunt plini de Duhul Sfânt.
Ce învăţătură mai poţi tu găsi pe deasupra lor? Sau pe lângă ori pe dedesubt. E în ei! În inima lor, în viaţa lor, în duhul lor, în mintea lor, în faptele lor. Învăţătura sunt ei, altfel spus ei sunt Hristos manifest (revelat, exprimat, concretizat, făptuitor) printre noi şi pentru noi.

Cătălin, nimeni nu a spus că nu e nevoie de spovedanie pentru curăţirea de păcate sau că nu e nevoie de spovedanie înainte de împărtăşire. Însă, Tradiţia Bisericii permite şi altceva, diferit de ceea ce tu ştii şi asta refuzi tu să înţelegi, deşi ţi-am adus atâtea argumente.
Te rog, nu mai deforma ideile, ai un mare dar de a le răstălmăci. Dacă ai fi citit cartea pr. Pruteanu ai fi înţeles cum stau lucrurile, care este de fapt istoria Bisericii şi care e Tradiţia primară. Nu are nici un sens să-ţi mai prezint poziţia Sfintilor Părinti ai primelor secole ale creştinismului, căci ei oricum au putut să greşească şi doar ceea ce tu ştii e în duh de adevăr.

Duhul Bisericii primare era unul comunitar, și cred că asta este marea diferență față de ce avem astăzi, când fiecare vine singur, se împărtășește singur, nu-i cunoaște pe ceilalți frați de credință, nu-l cunoaște adesea pe preot și preotul nu-l cunoaște pe el; și la fel se întoarce acasă, singur.

Asta este marea durere a Bisericii vremurilor noastre, iar împărtășirea tuturor celor ce participă la Liturghie – fără a se limita la Trupul și Sângele Domnului, ci împărtășindu-se și din cuvântul lui Dumnezeu, ca și din rugăciune – ar putea schimba această stare de trăire individualistă a credinței, care nu este specifică Ortodoxiei. Pentru că Ortodoxia înseamnă Biserică, adică trup al lui Hristos format din mădulare ce comunică unele cu altele prin intermediul vieții Lui.

Într-o Biserică în care preotul își cunoaște enoriașii nu este posibil ca cineva cu păcate grave să se împărtășească. E foarte normal ca preotul să-l întrebe pe cel pe care-l împărtășește, dacă nu-l cunoaște, dacă s-a spovedit. Sigur că și cu cei cunoscuți trebuie să stea de vorbă și să le ofere sfat, să-i ajute să se cunoască și să se vindece duhovnicește. De altfel, multe persoane simt în mod dureros lipsa acestei comunicări cu un duhovnic, chiar dacă reușesc să se spovedească de 4 ori pe an, câte 5 minute.

Faptul că lucrurile nu stau așa și că nu ne împărtășim decât rar ne face să participăm la fiecare liturghie formal cel puțin atunci când suntem chemați spre sfântul potir; care nu este o chemare formală, dar noi așa o tratăm și răspundem, mincinos: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc...”. Și plecăm apoi, ducând acest formalism și în viața de zi cu zi, și, obișnuindu-ne cu el, mergem, din nou, formal la biserică, participăm formal la slujbele ei... devenim noi înșine niște forme.

Nu ma pot alatura si nici nu pot rade ca tu esti de fapt cel ce nu intelege. Si nu e o mica neintelegere, ci una esentiala, uriasa. Dar e si un lucru bun, probabil de aici porneau si alte mici neintelegeri, iar cu lamurirea acestea neintelegeri mari vei putea clrifica si alte neintelegeri ce decurg din asta.
Nu degeaba tot spun de catehism, nu e facultativ. Asadar, invatatura Bisericii este invatatura revelata. Pentru ca provine d ela Dumnezeu si nu poate fi ceva gresit spunem ca e infailibila. Si in asta consta infailibilitatea Bisericii. Biserica pastreaza invatatura revelata, clarificand unele invataturi la sinoadele ecumenice sau prin scrierile sfintilor.
Sfintii nu sunt infailibili, pot avea si unele mici greseli, din nestiinta, fiind oameni. Sunt putini sfintii care au avut cate o greseala in invatatura. Totul se raporteaza la invatatura revelata, invatatura Bisericii, care e "stalp si temelie a adevarului." Daca ai urmarit pana acum de cand am intrat pe forum, aproape niciodata nu am spus ceva gresit, nu pentru ca stiu tot, ci pentru ca nu scriu ceva fara sa fiu sigur, iar cand nu sunt sigur ma informez inainte. Fiecare stie mai multe decat altii in domeniul in care activeaza sau in cel care il pasioneaza.

Sfânta şi Dumnezeeasca Liturghie de la început şi până la sfârşit un singur scop are: să ducă la împărtăşire pe credincioşii creştini adunaţi.

Această convingere pe care o ai face ca dialogul cu tine să fie imposibil, iar certitudinea că știi și că ai înțeles te împiedică să mai înveți ceva. Un om care are niște dubii în privința înțelegerii sale e un om deschis către cunoaștere și poate să crească, rămâne viu. A te informa nu e tot una cu a înțelege. Ca să înțelegi este important să ai mereu întrebări. Desigur, e doar o părere.