Ești prost atunci când crezi că nu mai ai nimic de învățat; ești înțelept atunci când ești dispus să înveți de la oricine.

P.S. Nu mi-e clar cui aparține citatul; făcând referire la Einstein, nu poate fi al Sf. Ioan de Kronstadt.
P.P.S. Am înțeles ulterior că doar fragmentul dintre ghilimele îi aparține sfântului. Dar restul?

Cu totul de acord.

Cand eram adolescent visam sa scriu o carte. Una foarte originala, desigur. Urma sa se numeasca "Arta intrebarii"...:)
Sesizasem, imi amintesc, ca nu orice intrebare e buna... Ma straduiam sa pun intrebari cat mai bune, cat mai deschizatoare de drumuri. Si incepusem deja sa fac o serie de notite in vederea viitoarei carti...:) Dar nu le mai am - pesemne o fi invelit mama, la timpul potrivit, niscaiva borcane de gem ori zacusca cu ele.
Cartea aceea nu am scris-o niciodata. Am descoperit intre timp ceva care m-a demobilizat complet. Anume, ca lumea/existenta este, deja, in ea insasi, o imensa interogatie!

Nu poti scapa de prostie ,focalizandu-te pe prostie, ci pe opusul ei.Un om smerit ,nu vede prostia,nu stie de existenta prostiei,el ii vede pe toti oamenii perfecti.El vede floarea ,nu balegarul.

Problema noastra e ca ne plictiseste sa discutam despre intelepciune,smerenie,sfintenie pentru ca nu le-am simtit gustul adevarat ,nu am vazut finalitatea acestor cai ci ,doar oboseala lor,asa ca plictisiti ne intoarcem spre cele ...opuse,nu din vre-un interes spiritual ci ca sa facem o pauza ...de la cele care conteaza.

...si chiar daca ceva ar putea sa spuna totul ...avem mintea de a intelege totul despre Dumnezeu? Ar putea o minte finita sa inteleaga infinitul ?

Apropo de asta îmi vine în minte o întrebare pe care Părintele Galeriu le-a pus-o unor oameni de știință francezi: Observați, zicea părintele, că lumea, creația – toate sunt de genul feminin; dar unde este Soțul?

Dacă lumea este interogație, răspunsul ei este Dumnezeu.

Asa cred ca e, sau, ma rog, asa ar trebui sa fie.
Dar, vezi tu, pana ajungem sa si traim ceea ce zici (deontologia asta) avem de purtat razboaie mult mai meschine. Nu vad la ce ajuta sa discutam mereu despre smerenie, de pilda... S-a tot propus si...? ce a iesit? Mai ales ca nu prea suntem dispusi sa o dobandim cu adevarat, din pricina...prostiei.

Si cred ca, fie si nu mereu explicit, lupta celui ce urca e mereu cu prostia. A lui mai intai, desigur.

Parintele Nicolae Steinhardt despre pacatul prostiei si al fricii :)

Să confundăm smerenia cu naivitatea sau cu prostia. A fi smerit înseamnă a fi foarte demn , onoarea sfântă a smereniei nu se dobândeşte prin supunerea la tăvălugul mediatic, prin a asculta tot ce ni se spune şi tot ce ni se porunceşte de către mai marii lumii.

Am avut si eu astfel de experiențe , frumoase zic eu . . . :)

Uite, eu cred ca problema prostiei nu e problema prostului, ci a inteligentului care cauta la radacina ei pentru ca a inteles ( intelligere) din pataniile lui si ale lumii asteia, care numai de prosti nu duce lipsa, cat de catastrofale ii sunt derapajele. E totusi nevoie de o minte inteligenta ca sa-ti dai seama ca esti prost. De aceea unul incremenit in prostia lui nu-si da niciodata seama. Se simte bine asa.
E o zisa celebra: "putini sunt cei care inteleg cat de multe trebuie sa stii/intelegi ca sa-ti dai seama cat de putin stii/intelegi".

Si mai cred ca si cei despre care se crede ca ar fi ceva de capul lor, deci nu se poate spune ca prostia le e trasatura definitorie ca in cazul prostilor notorii, si aceia deci, au episoade cand isi dau cu palma in cap “ce prost/ tampit am fost/sunt!” Astia, in schimb, nu se simt bine asa, si fac ceva sa schimbe situatia… la o adica sa vorbeasca pe un forum despre prostie si cum de i-au cazut in capcane.

Un prim pas in a exorciza relele si belelele de care suferim, e sa le numim, sa le diagnosticam ( gnoseo – a cunoaste, a intelege).
Desigur, nu pentru a te focaliza obsesiv pe maladia in sine, ci pentru debriefing. Sa inveti adica cum sa nu calci de doua ori pe aceeasi grebla. :)

Mai e o categorie (cel putin) de prosti. Cei undercover. Fac cum fac de par celorlalti tot in varianta imbunatatita, si mai si primesc laude, incat ajung pe nesimtite sa creada ca poleiala ce se sufla peste ei chiar face parte din faptura lor. Exista, cu toate astea, un milion de feluri prin care ne putem da de gol. Desigur, nu le putem evita ( sau fenta) chiar pe toate :))


Good point! Nu putem baga in buzunar decat ceva de forma si marimea buzunarului. Mutatis mutandis, infinitatea lui Dumnezeu este in intregime o chestiune de inadecvare a ,,buzunarului”.