Cristi,nu m-am referit nici pe departe la cazuri medii,ci la cele cu infatisare extrema,cele care pier in propriul abuz,fiindca suporta de la sine si trasaturi negative.M-am referit la restrictii care mai mult ne indeparteaza decat sa ne apropie,care mai mult ne deznadajduiesc,decat sa ne incurajeze,restrictii majore,in cazuri absolut monore...situatii intalnite.Eu inteleg prea bine ce vrei sa spui,inteleg corelatia intre Sf.Impartasanie si vrednicia acesteia,trasaturile propriilor faradelegi si necesitatea izbavirii prin restrictie si smerenie,prin nevointa si pocainta.Eu,insa,am facut referire la cazuri intelese si atribuite intr-un mod absolut eronat.
Nu am fugit niciodata de duhovnici severi,altfel nu as fi persistat sa-i am,insa este impetuos nevoie de o analiza mai inteleapta atunci cand detii in maini si constiinta sufletele care tind spre curatire,si nu spre decadere.
De spus ar fi foarte multe,dar nu-si au rostul,in aceasta priviinta chiar sunt

...chiar sunt retinuta,din multe puncte de vedere.
Deci,Cristi,eu m-am referit la cazuri extreme,cazuri ce ajung sa nu mai aiba legatura cu o indrumare adecvata,cat incep sa aiba legatura cu un habotnicism care poate determina confuzie.

Am înţeles , Ory ! Extremele nici când nu sunt bune şi cu folos, aşa este.

Cristi,te-ai exprimat foarte dezinvolt fata de restrictiile amintite de mine,recunosc,in ceea ce te priveste ai foarte mare dreptate,insa eu nu vorbeam nici pe departe de o restrictie "temporara",de care amintesti,ci de o restrictie de "ani de zile,poate zeci de ani de zile",dupa cum am spus...ajungand pana la intreaga viata,pentru cazuri care nu au legatura cu pacatele cele mai semnificative din sanul spovedaniei;curvie-preacurvie,avort-crima,pacate impotriva Duhului Sfant,eres...etc,pacate de capatai).Din perspectiva ta,totul este clar,este mai linistitor,iar restrictia chiar o binecuvantare,insa eu m-am referit la...extreme,extreme pe care nu ti le inchipui.

Ai să vezi tu Ory, cum o să sară pe noi unii ceva mai vrednici ! Exemple : unul care a vomat fără voie lui după împărtăşanie se canoniseşte 40 de zile prin post şi 50 metanii zilnic , sau pentru o înjurătură poţi fi oprit între 1 şi 2 ani, sau unul ce a jurat strâmb la tribunal se opreşte 10 ani, sau păcatul Malahiei se canoniseşte 40 zile mâncare uscată, 100 de metanii pe zi , oprit de la împărtăşit 2 ani, etc. Nu mai vorbesc de ce spuneai tu . Toate canoanele sunt, există şi trebui aplicate, aşa vor spune mulţi. Stiu Ory, înteleg perfect , dar vor fi voci tunătoare la cele spuse de noi, la flexibilitatea şi la echilibru propovăduit de noi.

A, am uitat, la "banala", mânie , 1 an oprit de la împărtăşanie şi 150 de metanii pe zi ! Acum să-ţi spun cinstit, că nu prea există om, fără un mic acces de mânie, nu vorbesc de clevetire şi celelalte. . .

Sa ne impartasim des sau rar?
Eu spun, sa ne impartasim cu dreapta socoteala. Sfanta Impartasanie este si medicament ce ajuta mult in sporirea duhovniceasca dar poate fi si foc/osanda celor ce o iau ca pe ceva obisnuit. Sa ne impartasim de cate ori simtim nevoia si avem dezlegare..
E o parere personala.

Daca ai fost prostituata,primesti cativa ani de canon si pocainta,dupa care esti impartasita.
Daca ai fost criminal,primesti cativa ani de canon si pocainta,dupa care esti impartasit.
Daca ai savarsit avorturi,primesti cativa ani de canon si pocainta,dupa care esti impartasita.
Daca ai preacurvit,primesti cativa ani de canon si pocainta,dupa care esti impartasit.(acesti ani variaza intre 2-10 ani)
Daca ai fost calugar si ai parasit manastirea pentru a-ti intemeia o familie...NU PRIMESTI PANA LA MOARTE IMPARTASANIE.
Cum vine aceasta?Nu-mi dau seama,si nici nu cred ca exista vre-un cuvintel macar,lasat de Mantuitor care sa justifice aceasta atitudinte,absolut aberanta.Si atunci,nu cumva suntem exact acea ceata de ingeri decazuti care se cred mai tari decat Insusi Dumnezeu!!!???
Este vorba de Trupul si Sangele Mantuitorului de care toti trebuie sa ne impartasim,altfel ai pierdem sensul,ai pierdem gustul si savoarea Duhului Sfant.
Exista o singura varianta pentru impartasania unui monah care a parasit manastirea si s-a casatorit;sa-si trimita consoarta in manastire spre pocainta,sa mearga si acesta in manastire pentru pocainta,iar eventualii copii sa fie dati spre adoptie...chiar daca,in aceasta situatie nu se stie daca pocainta va fi sau nu,important este ca "personajul" sa fie "in corabie".
Nu vi se pare ca suna a piesa de teatru!Mie asa mi se pare,si este o piesa foarte tragica,una primitiva si lipsita de orice conduita crestineasca....adevarat crestineasca.
Am uitat sa adaug un paragraf din aceasta piesa;unui astfel de cuplu ai este refuzata cununia religioasa de Biserica insasi,deci pot trai linistiti in curvie...pana la adanci batraneti.
Bravo credinta! Jos omenie!

Va rog,cei "imbunatatiti duhovniceste",nu-mi dati replica,fiindca nu vreau sa o iau de la capat!!!!

Nu stiam ca este asa!! Scrie undeva prin canoane? Sau este un obicei? este vorba despre cei care au facut schima mare?
Cred ca ai dreptate: nu este normal.
Chiar cei care zic ca este un fel de divort sa rupi legamantul, ar trebui sa compare situatia asta cu cea a unui diovortat. Si lui i se da impartasania dupa un timp si nu i se cere sa se intoarca in casnicie cu persoana de care a divortat!
In plus, schima mare nu este pusa asa sus ca nunta, nunta este in randul celor 7 taine iar schima mare nu. Si la cununie faci un legamant, pe care il poti rupe din slabiciune, cu posibilitatea ierarii.
Stiu ca ai initiat un topic despre tema asta si m-am uitat pe el doar un pic. Sa ma ierti daca repet cele spuse de unii acolo.