Dar de te faci ca trecutul iti defineste viitorul!
Ce te mai faci cu tot satul care daca nu s-a culcat cu ea, o cunoaste. In orasele mari mai poti oarecum fugi de trecut, mutindu-te in alt bloc, cartier, suburbie, dar in oraselele mici ce te faci cind te stiu toti?

Da, asta cu definitul viitorului o cam am si eu in minte ...cat despre sat, sateni si ce ar zice ei stiindu-o/l, lumea oricum vorbeste chiar si daca nu stie mare lucru...insa ea/el stiindu-i ce ar face?:39:

De unde stii acest lucru, de il afirmi cu atata certitudine ?
Se poate ce fetita sa aibe lupte din pricina educatiei, a colegilor, a prietenilor, a mediului si a masurii duhovnicesti in care va creste.
Daca un copil are lupte, nu sunt neaparat plata pacatelor parintilor. (Cazurile la care te referi nu sunt general valabile.)

Din parinti desfranati, alcoolici, au iesit adesea oameni de geniu si sfinti. Iar din parinti de seama au iesit drogati, betivi, ...
Tocmai aici se arata slava si puterea lucrarii lui Dumnezeu.

Domnule, eu nu afirm nimic "cu atâta certitudine". Am folosit termenul "dacă". Spunea părintele Galeriu că omul se realizează
1. prin propria lui zidire dupa chipul lui Dumnezeu
2. prin operele lui
3. si prin urmasi: fii sau ucenici.
Sfântul Pavel accentuează ultimul aspect în cazul femeii:
1 Timotei 2.15 "Dar ea se va mântui prin naştere de fii, dacă cu simplitate rămâne în credinţă, în iubire şi în sfinţenie."

Dacă luăm cazul femeii despre care e vorba, vedem că bărbatul ei ne spune că a avut relaţii pasagere cu mulţi bărbaţi. Cu siguranţă printre ei erau oameni care duceau până atunci o viaţă mai curată decât ea. Aşadar a smintit şi tineri şi tinere, pentru că viaţa ei "modernă" a putut funcţiona şi ca model vrednic de urmat pentru unii mai puţini versaţi.
Despre pedeapsa pentru desfrâu ne vorbeşte destul de limpede sf.Pavel:
1 Cor.5.1-5 "Îndeobşte se aude că la voi e desfrânare, şi o astfel de desfrânare cum nici între neamuri nu se pomeneşte, ca unul să trăiască cu femeia tatălui său.
2. Iar voi v-aţi semeţit, în loc mai degrabă să vă fi întristat, ca să fie scos din mijlocul vostru cel ce a săvârşit această faptă.
4. În numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunându-vă voi şi duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos,
5. Să daţi pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus."
Aşadar, ne spune sfântul că acelui păcătos îi rămâne posibilitatea mântuirii, doar prin suferinţă. (Dacă ne raporăm la vremurile de acum păcatul lui nu era unul extraordinar de grav. Trăia cu mama sa vitregă, care era probabil de vârstă foarte apropiată cu a lui).
Şi tot sfântul Pavel zice:
1 Cor. 6.9-11 " Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii..nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu
(dar arată tot acolo şi posibilitatea, reabilitării, a pocăinţei reale):
"11. Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru"

Avem un grăitor exemplu de pocăinţă al unei foste desfrânate (Maria Egipteanca), a cărei viaţă întru Hristos a însemnat o luptă continuă cu păcatul până la sfârşitul vieţii, aşa cum spune ea (chiar dacă trăia în deşert, în izolare, nu în societate unde ispitele sunt mult mai puternice), o viaţă împlinită în asceză şi în suferinţă fizică. Să nu mai vorbim de viaţa de pocăinţă a părintelui Seraphim Rose, care a murit de cancer colorectal, fără să arate nimănui suferinţa înspăimântătoare ce o avea şi fără să urmeze tratament, asta după ce în lume fusese homosexeual.

Noi nu avem dreptul să judecăm pe nimeni. Spune Biblia despre cei care s-au întors la viaţă cu adevărat şi despre cei ce judecă:
Romani 14.3-4 "fiindcă Dumnezeu l-a primit.
4. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia?
Iacov 4,12 "Unul este Dătătorul legii şi Judecătorul: Cel ce poate să mântuiască şi să piardă. Iar tu cine eşti, care judeci pe aproapele?"

Spunea un duhovnic renumit (nu îi mai reţin numele), că un creştin superficial nu va putea niciodată să facă două lucruri:
-să suporte şi cea mai mică nedreptate care i se face; (va căuta tot timpul să se auto-îndreptaţească de faţă cu oamenii)
- să-şi crească copiii cu frică de Dumnezeu
Revenind la exemplu femeii care a dus o viaţă desfrânată, personal nu cred că e vorba de o pocăinţă sinceră. De obicei, cu trecerea timpului aceşti părinţi încearcă şă îşi transfere propriile refulări asupra copilului. Adică mama va încuviinţa tacit, sau va protesta doar formal atunci când are o fată tânără, la viaţa păcătoasă pe care aceasta o duce. (adică o gândire de genul: distrează-te fata mea că numai o viaţă ai şi numai o dată eşti tânără, vei avea mai târziu timp să te îndrepţi, cum am avut şi eu. Aventurile tale îţi pot folosi şi mai târziu, aşa vei învăţa să "te iubeşti" când vei întâlni bărbatuil care să îţi fie soţ, şi să vă bucuraţi împreună unul de celălalt)
Ecleziastul 12.9 "Bucură-te, omule, cât eşti tânăr şi inima ta să fie veselă în zilele tinereţii tale şi mergi în căile inimii tale şi după ce-ţi arată ochii tăi, dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. "
Să dea Dumnezeu ca în cazul cuplului de mai sus să fie cum spui tu. Cred însă că asta se va realiza numai dacă pocăinţa părinţilor este într-adevăr sinceră, nu una de suprafaţă, generată de îmbătrânirea fizică, de trecerea timpului şi doar de nevoia fostei desfrânate de a duce o viaţă normală de cuplu căsătorit.

Ei as, asta chiar ca e doar o supozitie...dar ce iti imaginezi ca i-a tras cu arcanul si a pus zavorul ca sa isi indeplineasca " misiunea"???

Sa fim seriosi, in primul rand barbatii care pica asa ca perele malaiete....au ei aportul lor serios, si apoi de unde s-ar putea deduce ca ea ar fi fost prima experienta de genul in cazul acestor barbati??? Chiar nu avem de unde sti, si cel mai probabil cei care consimt...sunt cam pe aceeasi lungime de unda in general, si se si intalnesc intr-un context propice...:4:

pura curiozitate: unde ati citit informatia asta? ca mie mi-a scapat. stiam ca avusese in studentie o prietena foarte apropiata cu care se gandea sa se casatoreasca. si atat.

Da, si eu am facut ochii cat cepele cand am vazut acea afirmatie....:43:Trebuie sa ma interesez, poate aflu si eu mai multe, sau poate mai bine....nu.

Am citit cu mare uimire aprecierile acestea atat de pline de siguranta la adresa unor persoane despre care cunoastem atat de putine informatii. Cate presupuneri acuzatoare si cat de grave la adresa unor oameni care ar putea sa fie cu frica lui Dumnezeu, curati si indepartati cu totul de ce a fost in trecut. Si chiar daca n-ar fi asa, nu pot sa remarc decat ca, intr-adevar:

Mai bine nu...cind este vorba de ceva care iti este indiferent si in care nu crezi si care iti provoaca negativitate gratuita, dar cind este vorba de o incredere acordata unui lucru, unui om sau unui crez este ESENTIAL sa cercetezi si sa aflii cum stau lucrurile IN REALITATE!

Din pacate Serafim Rose face parte din vastul grup de "baietei" catolici, (neo)protestanti care la un moment dat au fost dati afara din biserici pentru implicare in scandalurile monstruoase homosexuale si de pedofile..si IARSI, DIN PACATE, singurul refugiu pe care si l-au gasit(din moment ce alta meserie nu aveau) au fost arhiepiscopiile americane Ortodoxe, grecesti, rusesti si romanesti si astfel au "descoperit" ei frumusetea Ortodoxiei.
Grecii stiu sigur ca le-au cam dat cu flit, insa altii i-au mai primit pe unii dintre ei in urma promisiunii de a-si lepada vechile "obiceiuri" si da, pocainta, regret, samd

:2: Ihmmm, ei uite ca tot m-ai "ajutat" sa aflu mai multe detalii, desi nu ma pusesem pe aflat inca...

In fine, pana la urma daca acel stil de viata facea parte din trecut, iar viitorul l-a ajutat sa cunoasca frumusetea Ortodoxiei, si asa a putut depasi acea patima...inseamna ca e un exemplu in plus care vine in sprijinul schimbarii omului, avand sprijinul lui Dumnezeu!

Deci asta era dintele( sau unul dintre dinti) pe care il aveai impotriva lui :2:

Doamne ajuta!