Eu am mai dat citeva exemple si inca mai putem adauga pe :

- inca un mitropolit actual : IPS Laurentiu Streza , casatorit, o fiica, preuteasa decedata, calugarit ... etc.
- parintele Ilarion Argatu, casatorit, 4 copii, preutesa decedata , calugarit, ajuns mare exorcist si cu darul inaintevederii, etc .

Si daca ar fi fost cuiva de folos as fi continuat pina miine .

Eu , prin mila Domnului, citesc Proloagele zilnic (dar nu ce este prescurtat aici pe forum), sau aproape, iar ce citesc acolo imi este spre exemplu cu virf si indesat , numai ca nevrednicia mea este atit de mare incit, vorba gheronului Cleopa, nu fac mai nimic , ci stau aici de vorba cu voi si de implinit ...ba !


NB: si pt. ca tot am amintit de dulcele si intransigentul parinte Cleopa , am sa-mi marturisesc dorinta si aspiratia mea de induhovnicire , parafrazindu-l :
am citit mult despre sfinti , mi-a ajutat Dumnezeu ca sa si vad sfinti , am povestit si altora despre ei ... dar eu inca nu fac nimic din ai urma pe acestia ci pierd scumpul timp al mintuirii cautind intelepciunea lumii si acolo unde ea nu este deloc !

De luat aminte. :1:

Aici s-ar putea să nu ai dreptate. Nu vreau să intru în amănunte.

Sper ca toti considera ca noi aici discutam pe o tema sau alta, chiar si in contradictoriu, nu ne certam, ca ar fi regretabil.

Am cautat pe net si iata am gasit un articol de pe site-ul nostru:
http://www.crestinortodox.ro/carti-o...are-80262.html

Sfantul Antonie ne invata unele lucruri despre placere; e de citit.
Dar ca sa nu ma dezmint, dau si un citat:

"Sufletul coborandu-se in trup indata se intuneca de intristare si de placere, si se pierde. Intristarea si placerea sunt ca niste tumori ale trupului. Dar mintea iubitoare de Dumnezeu lucrand impotriva, intristeaza trupul si mantuieste sufletul, ca doctorul care taie si arde trupul."

In rest m-as bucura daca spusele mele nu ar fi interpretate gresit.
"Nasterea fara voluptatea pacatoasa" (Pr. Staniloae), de care noi, oamenii obisnuiti nu suntem in stare, se refera la nasterea fara pacatul originar, nimic altceva. Nu cumva sa creada cineva altceva, ca ar fi gresit. Este stiut, ca pacatul originar il au toti oamenii fara exceptie si se sterge prin botez.

Nu am spus ca trebuie sa cerem moartea partenerei sau a partenerului, ci totul se inscrie in iconomia lui Dumnezeu. Sa Il judecam si pe El pentru acest lucru? Nu, nicidecum.

Nu uita de cel mai frumos exemplu Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana. Eu au trăit în curăţie trupească şi sufletească. Nu a fost nevouie ca unul să moară şi celălalt să se sfinţească, ci s-au sfinţit împreună, prin conlucrarea lor. Şi câte exemple am putea lua noi de la aceşti doi sfinţi...

Striga cu putere numele Domnului. Este imposibil sa nu te ajute instantaneu, asa cum I-a raspuns lui Moise, cand evreii erau insetati, iar apa gasita era amara; deci cu disperare.
Sa ne amintim si de Acatistul Sf. Ciprian si a Sf. Iustina.
Cred ca ajuta...

Iarta-ma, dar nu e bun exemplul, caci altceva aveau de implinit Sf. Ioachim si Ana. Daca unul dintre ei ar fi murit, cum s-ar mai fi putut naste Maica Domnului. Dumnezeu a pregatit nasterea Maicii Domnului inca de la caderea lui Adam si a Evei din rai. A curatat 14 generatii, pentru ca Maria sa se nasca curata, avand un singur pacat: cel adamic, pe care il au toti oamenii.

Eu am vorbit de sfinţenie şi cum au trăit...nu de ce au avut ei de indeplinit...dar mai bine să renunţăm la ideiele astea...putem foarte oşor greşi...sau se poate înţelege altceva.

Scuzati-ma pt interventie,insa este clar ca daca ati mai avut aceasi discutie acum cativa cu aceleasi rezultate nu stiu cat rost mai are discutia de acum?
Sau cu ce rezultat?

Corect. Așa mi-a spus și părintele.
Eu aș adăuga doar atât- e ușor să trăiești în curăție trupească atunci când ai 50-60 de ani deși s-ar putea ca unul din cei doi să nu fie la fel de dornic de sfințire și să o ia razna chiar și la această vârstă.

Bun. Si cat timp le putem noi primi cu multumire si cat timp reusim sa nu ne lasam robiti?
Cunoscatorii naturii omenesti au atras mereu atentia ca, in majoritatea covarsitoare a oamenilor, noi bipezii devenim repede patimasi, iar dupa placere urmeaza durere...
Daca nu ar fi asa, daca viata noastra ar fi intru totul condusa, inca de mici, intr-o lume bine reglata fata de pericolele dedarii la placeri, atunci da, am fi lipsiti de grija si de temeri cand e vorba de placere.
Istoria insa arata ca omul e lesinat dupa placeri si isi cam vinde sufletul pentru "o ora de placere"...
Ce altceva e consumismul, daca nu o goana permanenta dupa placeri? Care s-a intins in toate directiile posibile. Nu e vorba doar de mult hulitul sex, ci de placeri inca mai dubioase, care incep cu cataratul pe varful muntilor si ajung la ...banking (ultima nesuferita scorneala).

Sunt cu totul neincrezator in capacitatea omului de a se controla cu intelepciune in privinta placerii. Ii dai un deget, vrea toata mana. E clar. Eu nu-mi mai fac iluzii, ca doar traiesc pe Terra si m-am lamurit.

De aceea, atitudinea poate prea severa, uneori, a Bisericii fata de placere imi pare una de mare folos in privinta PROFILAXIEI abuzului de placere. In oala acoperita nu cad muste.

Imi pare pur si simplu idealist articolul teologului citat. O fi pe Athos asa, o fi prin manastiri, pe ici pe colo, o fi in Rai. Dar aici pe pamant placerea e un tiran nemilos si teribil de puternic, iar in lupta cu acest puternic, derutant, viclean adversar eu cred ca nu merge cu jumatati de masura. Ci cu vigilenta extrema.

Ce spune teologul Danalache acolo e un vis frumos. E o teorie care nu poate fi aplicata, desi e plauzibila in sine si nu minte. Insa nu e aplicabila in viata noastra din aceasta complicatie teribila care e lumea. Un vis, asadar, pentru o clipa dulce... Cand te trezesti insa, poti sa pui repejor mana pe arma. Ai toate motivele din lume, daca iti cunosti cat de cat firea omeneasca, a omului care suntem, cei de dupa cadere. Cu atat mai mult daca iesi pe strada unde totul e facut sa te indemne sa uiti de avertismentele intelepciunii care ne varsa tolba plina de patanii dureroase, de ii cerem sfatul...

Cred ca leacul cel mai sanatos pentru abordarea placerii la noi oamenii durerii, este convertirea sistematica a acesteia, prin salt de maturitate, in bucurie a credintei. Reteta succesului e stiuta de cand Biserica in lume...:)

Cat despre sensul ascezei, ce sa mai zic. Ca evident e taierea poftelor toate, din motivele si in sensul cunoscut.
Deci vrem, nu vrem, in viata noastra concreta placerea e un insotitor la care trebuie sa fim cu adevarat foarte vigilenti. Un cal naravas, merge cuminte, supus, si-odata te arunca-n ... fundul iadului. Musai, asadar, sa fie bine strans in frau. Asa cred.

Voi ilustra cu un caz cunoscut in literatura AA. Caz real, din cartile biografice.
Un barbat se obisnuise sa mearga seara cu colegii de facultate la o terasa din apropierea campusului. Azi o bere, maine un pahar de vin, cumulat si cu oboseala de dupa cursuri, adaugat si cu oarecari clipe de timiditate cu fetele, in fine, sub mai multe presiuni omul s-a deprins cu placerea nevinovata de a bea cam zilnic un nevinovat pahar. Nimic mai mult deocamdata!
Mai tarziu, in momente grele ale vietii, cand a ramas singur si tradat prin anumite imprejurari de catre prieteni buni si chiar de sotie, omul a inceput sa mearga mai des la carciumioara, sa lege diverse amicitii dubioase, sa se dedea tot mai vartos la bautura. Altminteri om serios, pasnic, iubitor si destul de dus la Biserica, in media credinciosilor obisnuiti. Dar nepravazator cu placerea.
La varsta maturitatii depline era deja alcoolic.
Printr-un cumul de factori nefasti a ajuns alcoolic veritabil, dependent care parea fara scapare de placerea consumului cu tot ce implica acesta. Cu greu a fost recuperat, cu Mila lui Dumnezeu. Si cand a iesit din iadul dependentei, a jurat ca va fi mult mai atent cu sine si cu placerile toate si ca se va face iarasi un om serios. A devenit un adevarat ascet.
Cu o vointa extrema si cu multa bogatie de suflet, omul acesta si-a pus in gand sa faca un lucru important pentru semeni: sa creeze cateva mii de locuri de munca din propria afacere. I-a luat 25 ani pentru aceasta si a reusit. A devenit unul din oamenii bogati ai Americii, candva era cunoscut si indragit in mai toata America.
Si, la varsta de aproximativ 65 ani a ajuns la concluzia ca si-a vazut visul cu ochii. Reusise! Cu ajutorul lui Dumnezeu devenise un invingator indiscutabil.
Si atunci, intr-o clipa de relaxare, convins de-acum ca e un om stapan pe sine si capabil de fapte deosebite, a ...comandat un mic pahar de whyski.
A baut necontenit o saptamana intreaga, nemaiputindu-se opri (manifestare tipica pentru boala cumplita a alcoolismului) apoi a murit.
Propun sa reflectam la aceasta...
Dumnezeu sa-l ierte pe acest om bun la suflet, serios si inteligent, insa total neprevazator in privinta placerii...

Eu ma gandesc ca Sf Maria s-a nascut fara acel pacat adamic;ce altceva ar putea insemna imaculata conceptie?

Din cate inteleg, in afara posturilor / sarbatorilor, un sot si o sotie ortodocsi au doar zilele de luni, marti si joi pentru relatii sexuale. Este adevarat?

Sunt doua chestiuni fundamentale, inca nelamurite mie. Va rog sa ma ajutati cu raspunsuri. Voi fi direct, ca sa nu pierdem vremea.

1. Postul (respectiv abstinenta sexuala) sunt o conditie pentru mantuire? Cu alte cuvinte, daca respect poruncile lui Dumnezeu (este vreuna care stabileste relatie directa intre post si intrarea in imparatia lui Dumnezeu?), si totusi nu reusesc / nu gasesc de cuviinta sa fac efortul de a posti / de a ma abtine de la relatii sexuale in perioadele recomandate de Biserica, voi pierde in mod cert mantuirea?

2. O chestiune mai fină, inca nu am primit raspuns care sa ma lamureasca. Se vorbeste de pacatul contraceptiei, aici incluzandu-se metoda abstinentei periodice (prezentă in interiorul BC). Dar se exclude metoda abstinentei totale (prezenta in interiorul BOR), ca fiind singura acceptata cand nu doresti / nu poti avea copii, motivul fiind ca prin abstinenta totala, esti constient ca renunti (din motive obiective) atat la posibilitatea de a concepe, cat si la plăcerea asociată actului sexual.

Doua chestiuni, pentru această întrebare nr. 2:
- eu am argumentat, in primul rand, ca metoda abstinentei periodice nu este contraceptivă. Indiferent dacă este acceptată sau nu, totuşi metoda abstinentei periodice integrează un dat de la Dumnezeu: alternanţa perioadelor de infertilitate şi infertilitate din cadrul unui ciclu. Mai precis, cuplul observă (deci nu face activ nimic) aceste perioade, conform unor reguli clare, şi ştie când este soţia fertilă, şi când nu. Deci, chiar dacă dau mare atenţie argumentelor ortodoxe cu privire la problema generală a abstinenţei, şi încerc să le înteleg rostul, şi chiar să le aplic în viaţa personală, nu înţeleg de ce se face confuzie între metodele contraceptive efective (contra - ceptive, adică intervin într-un fel sau altul în funcţionarea corpului feminin), şi metoda abstinenţei periodice, pe care o mai putem numi şi metoda observaţiei perioadelor de fertilitate şi infertilitate. Observi ceva (se intervine cu ceva, dacă observi?), şi apoi acţionezi, dar nu la nivelul funcţionării corpului. Asta face diferenţa.

- am mai spus un lucru. Dacă mergem cu adevărat pe mâna lui Dumnezeu, atunci nu se mai justifică nici abstinenţa periodică (BC), nici cea totală (BOR). Ori e, ori nu e. Adică, ori ne încredem cu adevărat în Dumnezeu, şi ţinem doar perioadele oprite, iar în rest nu ne mai întrebăm dacă putem / este momentul potrivit să (mai) avem copii, ori trăim cu teamă, cu necredinţă, cu credinţă adaptată sentimentelor noastre, rezultând de aici abstinenţa totală (BOR) şi cea periodică (BC). Dar nu, există un "ceva" care ne spune că Dumnezeu nu ne-a creat roboţi, ci liberi, deci parteneri în opera mântuirii. Aşadar, la nivel de intenţie, există similitudine în BOR şi BC în privinţa ideii că pot exista motive serioase, pentru care un cuplu creştin să-i spună lui Dumnezeu: Doamne, noi ne dorim să fim instrumentele tale, dar trecem printr-o perioadă prin care considerăm că nu vom fi în stare să ne ocupăm de o nouă viaţă. Ajută-ne să trecem de această perioadă, ca să putem da, din nou, viaţă unui nou suflet, spre mântuirea acestuia şi spre Slava Ta.
Bun, deci aşa s-a ajuns atât la abstinenţa totală (BOR), cât şi la cea periodică (BC). Atenţie, după părerea mea, acestea două nu sunt contraceptive. Există însă diferendul dintre BOR şi BC la nivelul plăcerii. BC a considerat firesc să integreze datul natural (deci de la Dumnezeu), conform căruia femeia are perioadă fertilă şi infertilă în cadrul unui ciclu. BC a stat şi a reflectat, şi s-a gândit dacă nu cumva această perioadă este lăsată de Dumnezeu tocmai pentru momentele când cuplul, neputând să aibă un copil în acel moment (vedem că şi BOR admite acest principiu), să poată totuşi să-şi exprime iubirea prin intermediul relaţiilor conjugale.
Nu doar că BOR înfierează plăcerea în sine, dar nici relaţiile conjugale în sine nu sunt departe, fiindcă (se spune) sunt rezultatul căderii din rai, deci manifestarea relaţiilor conjugale este ea însăşi o consecinţă a păcatului, deci ar trebui aruncată cât mai departe şi cât mai des cu putinţă. Dar iată că, "din păcate", naşterea de prunci a fost rânduită de Dumnezeu să aibă loc totuşi prin intermediul relaţiilor conjugale, atât de puse sub semnul întrebării.

Deci, ce facem (intreabă poetul :1:)?... Eu sunt de părere că abstinenţa reprezintă ajutor în vederea mântuirii, şi nu o condiţie a mântuirii. Sunt conştient de consecinţele păcatului originar, dar încerc să nu confund această realitate cu inteligenţa lui Dumnezeu, care ştie de ce a creat lumea aşa cum este. Aici se încadreaza şi alternanţa de perioade de fertilitate şi infertilitate din cadrul unui ciclu feminin. Totul este să nu exagerăm, să nu uităm că scopul nostru este mântuirea, şi că trebuie să facem orice ca să nu o pierdem. De aici până la a blama plăcerea în sine, sau chiar actul sexual, cred că este cale lungă. Dimpotrivă, îmi pare atât de minunat că Dumnezeu a dat oamenilor posibilitatea să-şi exprime (doar intre soţ şi soţie, evident) iubirea într-un mod atât de intim, care pe de-asupra reprezintă şi contextul în care Dumnezeu permite crearea unui nou suflet, încât găsesc logic faptul că tot Dumnezeu a lăsat să existe perioade de fertilitate / infertilitate la femeie, in cadrul unui ciclu. Cred că Dumnezeu a ştiut că vor fi momente când nu ne vom putea asuma rolul de părinţi ai unei noi vieţi, dar a ştiut şi că exprimarea iubirii prin relaţii conjugale este extrem de importantă pentru unirea dintre soţ şi soţie, şi pentru bunul mers al familiei. BC nu încetează însă să atragă atenţia că datul acesta natural, de la Dumnezeu, al alternanţei de perioade fertile şi infertile nu trebuie să se transforme într-o metodă de control al naşterilor. Aici intervine libertatea fiecăruia, consistenţa vieţii spirituale, modul în care înţelege să folosească ceea ce Dumnezeu a lăsat.

Încă o dată, domnule Cosmovici, puteţi să ne spuneţi de unde aţi scos asta cu abstinenţa totală prezentă în BOR?

Postul este materie gravă. Porunca postului este poruncă a Bisericii. Aceasta nu înseamnă că ar avea o importanţă mai mică pentru mântuire decât poruncile lui Dumnezeu, ci înseamnă că, în vreme ce Biserica nu are mandat de a modifica în vreun fel poruncile lui Dumnezeu, ea are suveranitate (care tot de la Dumnezeu vine) în privinţa poruncilor ei. Unele sunt neschimbabile, nemutabile. Celelalte sunt schimbabile, mutabile. Este ca şi când aţi întreba: "pot să-l moştenesc pe tata, dacă nu l-am supărat pe tata, ci pe mama ?". Vă răspund că tata se supără ori de câte ori o supăraţi pe mama şi că, dacă o supăraţi pe mama, singura posibilitate de a-l moşteni pe tata este să vă împăcaţi cu el. De aceea, cunoscând predispoziţia oamenilor de a neglija poruncile Bisericii, preotul întreabă adesea la spovadă: "aţi ţinut post?", "aţi fost prezent la Sf Liturghie duminicile?".

Prin urmare, fiind materie gravă, încălcările disciplinei postului au nevoie, spre remisiunea păcatului, de spovadă. Iar spovada, ca să fie bună, include hotărârea de a posti pe viitor.

Aţi observat în mod just că metoda abstinenţei nu este contraceptivă. Deci, ea nu este păcat intrinsec. Pe de altă parte, îmi pare din aceste cuvinte (coroborate şi cu alte postări) că dv faceţi următoarele două confuzii:
-ceva, pentru a fi păcat, nu este neapărat o acţiune. Sunt păcate comisive, dar sunt şi păcate omisive. Poţi ajunge în iad făcând ceva rău, sau poţi ajunge în iad nefăcând ceea ce ar trebui să faci. Prin urmare, metoda abstinenţei nu este contraceptivă nu fiindcă ar avea caracter omisiv, pe când alte metode sunt astfel deoarece ar avea caracter comisiv, ci din alte motive.

-aplicarea abstinenţei poate fi păcat al contracepţiei nu din cauză că metoda ar fi păcătoasă, ci din cauză că intenţia poate fi, în absenţa unor motive grave, păcătoasă. Cei care citesc superficial documentul "Humanae vitae" care clarifică aceste aspecte morale sunt înclinaţi să neglijeze condiţia "motive grave", astfel ajungând la păcat nu prin metodă, ci prin intenţie.

Prin urmare,
-folosirea contraceptivelor este păcat din cauză că metoda este ilicită (cu observaţia că păcatul este consumat la contactul matrimonial sub contraceptive şi nu la priza contraceptivelor) şi intenţia nu mai contează când vorbim de păcate intrinseci: poate să fie o intenţie minunată, dintre acelea cu care este pavat iadul.
-folosirea abstinenţei poate fi păcat dacă nu există motive grave pentru ca un cuplu să se ferească de o sarcină, situaţie pe care o numim "intenţie contraceptivă".

Practic, un cuplu de buni creştini ar trebui să se întrebe o dată pe lună: "oare avem noi vreun motiv special, serios, pentru care să ne ferim de un copil luna aceasta ?". În caz de dubiu asupra caracterului serios (grav) sau nu al motivului, ar trebui întrebat duhovnicul, fiindcă nici doctorii nu îşi sunt buni doctori lor înşile.

Categoric.

De ce se gandeste omul la contraceptie cand are erectie?

Iubirea nu se exprima prin orgasm; aia nu-i iubire, e pervertire. Oare crezi ca filmele porno vor sa exprime iubirea?

Catolicii atribuie Fecioarei Maria imaculata conceptie; nu si ortodocsii. Avem un fir special pe aceata tema.

Poate nu stiai, dar noi nu suntem catolici.

Poate tu nu ştiai dar în simbolul de credinţă exprimăm credinţa întru una, sfântă, catolică şi apostolică biserică. Cel puţin mie asta îmi spune Crezul ortodox. Deci dacă Biserica ta Ortodoxă nu este catolică, să fii sănătos, că a mea este.

Cand am vorbit de sfintenie, m-am gandit la umplerea cu Duh Sfant, precum sfintii.
Si noi, oamenii obisnuiti ne sfintim prin indepartarea de pacate, dar nu atingem acel grad de sfintenie al sfintilor, care este insotit de primirea multor harisme: rugaciunea pe treptele superioare, vederea lui Dumnezeu, proorocia, vindecarile si multe altele.
De aici neintelegerea.

Are rost, caci a ramas o problema nerezolvata. Ma folosesc de aceasta ocazie, ca sa aduc putina lumina in aceasta neintelegere mai veche, in care unii credeau ca sfaturile Sf. Apostol Pavel sunt de natura personala si nu au caracter de porunca pentru noi. Iata ce am gasit azi:

Sfaturile lui Pavel trebuie socotite drept sfaturile lui Hristos.
Cand Pavel spune: "Celor casatoriti le poruncesc, nu eu, ci Domnul" (I Cor. 7, 10), si: "Celorlalti le spun eu, nu Domnul" (I Cor. 7, 12), nu spune aceste cuvinte cu gandul de a arata ca altele sunt gandurile lui, si altele gandurile Domnului.

Ar putea oare rosti sau gandi altceva decat ce gandeste Hristos, mai cu seama cand da legi de conduita in viata, Pavel, in care graia Hristos; Pavel, care nu voia sa traiasca el, pentru a trai Hristos intr-insul; el, care punea si Imparatia cerurilor, si viata si ingerii si puterile si alta zidire si ingeneral totul in urma dragostei sale pentru Hristos?

Dar ce sens au cuvintele "eu" si "nu eu"? Unele legi si invataturi ni le-a dat insusi Hristos; pe altele ni le-a dat prin apostoli. Asculta ca insusi Hristos spune ca nu ne-a dat El insusi toate legile si toate invataturile. "Multe am inca a va spune, dar nu le puteti purta".

Hristos a legiuit mai inainte, inca pe cand era pe pamant, ca femeia sa nu se desparta de barbat. (Matei 19, 9) Din acesta pricina si Pavel spune: "Celor casatoriti le poruncesc, nu eu, ci Domnul". Femeia sa nu se desparta de barbat, iar de se va desparti, sa nu se marite, sau sa se impace cu barbatul sau; si barbatul sa nu-si lase femeia (I Cor. 7, 10-11).

Dar despre cei care aveau sotii necredincioase, Hristos nu a spus nimic cu gura Sa, ci a legiuit raporturile dintre ei, punand in miscare sufletul lui Pavel. Pentru aceasta Pavel spune: "Iar celorlalti le spun eu, nu Domnul: De are vreun frate femeie necredincioasa si ea va voi sa stea cu el, sa nu o lase; si femeia, de are barbat necredincios si acela va voi sa stea cu ea, sa nu-l lase. Pentur ca barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa, iar femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios." (I Cor. 7, 12-14)

Prin cuvintele "Nu Domnul, ci eu", Pavel n-a vrut sa arate ca spusele sale sunt omenesti, ci a vrut sa spuna numai, ca porunca aceasta n-a dat-o Hristos pe cand era cu ucenicii Sai, ci o da acum, prin el. Dupa cum cuvintele "Domnul, nu eu" nu sunt potrivnice poruncii lui Hristos, tot astfel nici cuvintele "Eu, nu Domnul", nu inseamna ca-si exprima gandul propriu, independent de voointa Domnului, ci arata numai, ca Hristos da acum prin el aceasta porunca.

Textul apartine Sf. Ioan Gura de Aur si sper ca este edificator.

Aici avem de-a face nu cu placerea de a bea un pahar de alcool, ci cu anumite probleme sufletesti si duhovnicesti...si cred ca un alcoolic bea ca sa uite de toata viata lui pe care nu o poate controla, nu pentru ca ii face placere..

Ai dreptate. Din cauza ca planurile personale nu se implinesc asa cum se doreste, se profileaza un conflict intre realitate si sperante, conflict la care un caracter labil nu poate sa faca fata; pentru a atenua presiunea constiintei, subconstientul recurge la o forma comoda de atenuare a ei cu un paharel de alcool si astfel la diminuarea conflictului.

alcolul doar sporeste raul,afectind mintuirea,fiind un drog aprobat de guvernele lumii.

Si cine isi poate controla propria viata ? Nu ne spune Hristos la Ioan : fara de Mine nimic nu puteti face !
A crede ca iti poti controla viata este semn de altceva . Si tot vorba Mintuitorului : controleaza-ti macar un fir de par , sau o unghie , sau intregul limbaj. Controleaza-ti ficatul ... ia vezi poti , ori poate poti glicemia. Sau daca viata care este in tine nu o poti controla (caci nu este de la tine si nu ai putere asupra ei) controleaza-ti viata de dinafara : fa-te profesor universitar , sau leapada-te definitv de pacate (ori poate fugi de sfintenie ?), iubeste pe toti citi ii vezi cu ochii ... s.a.m.d.

Poate omul un singur lucru cu adevarat dar si pe acela nu deplin : a se ruga din ce in ce mai mult . Dar rugaciunea spornica si profunda , continua si roditoare a mintuirii este tot dar Dumnezeiesc .

Nimic din launtru si din afara noastra nu putem controla noi cu de la noi putere. Si ma repet : a crede asa ceva este semn de altceva ... destul de neplacut .

In istoria omenirii sunt cunoscute doar 3 situatii, dar mari toate, in care omul a crezut ca poate ceva , orice, fara de Hristos . Ca poate el controla ceva in legatura cu el fara sa fie inriurit, unit , cu Hristos : Adam, Iuda si papa ! Si au avut caderi cumplite !

Credeti ca vreun betiv , in cele din urma ar vrea sa fie betiv , sa ajunga un paria , un urit si abandonat de toata lumea sau macar greu suportat de unii ?
Credeti ca vreun bolnav de cancer ar vrea el sa ramina canceros ? Credeti ca un desfrinat nu ar vrea si el sa se isbaveasca de patima sa ?
Dar pina nu se unesc cu Hristos in mod real (adevarat ca pina acolo este cale lunga dar pe care nu o poate face nici macar pe aceasta singur !) nu se pot isbavi .

Noi am fi tentati f. rapid sa criticam aceasta parere , ca vezi doamne nu este chiar asa si ca nu trebuie sa ducem in absurd relatia om-Dumnezu si sa devenim habotnici de nu mai vedem pe unde sa calcam !
Dar sa stiti ca primul Habotnic adevarat , pt. viata omului, a fost Hristos deoarece El a spus raspicat : fara Mine nimic nu puteti !

Ei da si ce , nu ne putem si noi indoi de aceste cuvinte ? Cum ca nu este chiar asa !
Putem noi sa facem si sa desfacem orice vrem , dar David proorocul ne spune la psalmul 11 : " Cuvintele Domnului , cuvinte curate , argint lamurit in foc, curatat de pamint , curatat de 7 ori !"
Si cu asta am terminat cu indoiala si cu scepticismul : nimeni nu-si poate controla viata, in mod indubitabil .
De aceea ori de cite ori crestine crezi ca poti controla si stapini o ... ceva, orice , din viata ta facind intr-un anume fel este tare bine sa il intrebi si pe Dumnezeu daca este de acord cu ce vrei tu sa faci pt. ca daca nu este de acord ... atunci sa vezi control !

Ii face placere sa uite...:) Il ajuta sa traga draperia peste sentimentele vraiste si dureroase, il ajuta ca un anestezic, il impinge unde vrea sa ajunga (in dezastru, conform unei dereglari adinci a menirii lui).
Si mai ales ii da pentru cateva momente impresia teribil de falsa ca si-a recapatat controlul si puterea.
De aici are doua cai:
a) sa caute mai departe controlul si puterea, apelind fireste la "solutia" alcool; si face asta pana moare in ipostaza unei caricaturi a propriei persoane.
b) sa accepte ca Altcineva este Izvorul puterii si sa caute intrarea in comunicare/comuniune cu Acela. Sa puna la inima intelesul cuvantului "Fara Mine nimic nu puteti face!". Sa devina, adica, un om credincios, cu frica de Dumnezeu. Iar asta nu vad cum se poate face altfel decat in Biserica.

Insa, dincolo de problema alcoolismului (care e boala duhovniceasca, psihologica, somatica) eu dadusem exemplul acela cu scopul de a ilustra cum o placere nevinovata, la inceput, poate fi un factor cheie intr-un context de alti factori care duc fiinta umana la cadere, boala crunta si chiar moarte.
Vroiam sa arat "riscurile placerii", subliniind ca omul ar trebui sa fie foarte vigilent cu placerea, oricat de nevinovata pare ea. In vreme ce recomandarea Bisericii, care consta in infranare si vigilenta permanenta, se dovedeste a fi tocmai antidotul potrivit pentru vicleana si derutanta cursa a raului.
Inteleapta este Biserica noastra, Domnul fie laudat impreuna cu Sfintii Sai!

P.S. Orice hot a fost candva un om cinstit. Orice curvar a fost candva un fecior neprihanit. Orice alcoolic a baut candva un prim pahar insotit de nevinovata placere. Toate au inceput, candva, intr-un moment al vietii, ca placeri nevinovate. Si, vai, ce a urmat mai apoi in mult prea multe cazuri dramatice si tragice... Nu mai e necesar sa insist. (Prevederea e mama intelepciunii. Frica pazeste pepenii. S.a.m.d.)

mai sa fie! Placerea este o tumora a trupului!? Dar placerea asta trupeasca CINE a facut-o? Nu Dumnezeu? Dumnezeu a creeat ceva rau pentru trupul uman?

Incredibil dar adevarat
 

odata ce cuvintele apartin Sf. Antonie.
Am dat si link-ul unde gasesti tot articolul despre Sf. Antonie, caci nu e suficient sa te multumesti doar cu o frantura, care, neavand si o explicatie, ci fiind ca si o concluzie, te poate soca.

Scopul acestor discutii nu este sa citim doar ceea ce scrie unul si altul pentru a ne trece timpul, ci este acela de a ne mari orizontul, citind articolele si cartile la care se face trimitere. Este incredibil cat se poate acumula in acest fel. Este si un mod de a controla corectitudinea afirmatiilor, care se fac, avand in vedere ca traim vremurile cu multi prooroci mincinosi, cum scrie in profetii. Exista si carti si articole de care trebuie sa ne ferim, dar cum sa stim acest lucru, daca nu ne formam o baza solida si sigura in ceea ce priveste ortodoxia?!?

Deci, oricat de socanta ar fi afirmatia, la care faci referire, trebuie sa incercam sa intelegem motivul pentru care Sf. Antonie ne lasa asemena invatatura. Nu cred ca e cineva, care poate pune la indoiala spusele Sf. Antonie; si atunci e bine sa incercam sa intelegem ce vrea sa spuna.

Stefan, si ochiul si mana sunt create de Dumnezeu.
Iar Dumnezeu spune: taie mana si scoate ochiul, daca acestea sunt smintitoare!...
Domnul bate natura fizica tintind la viata duhovniceasca. Tirania trupului (prin placere, mai intai) se opune clar stapanirii duhului. Risca sa intoarca raportul cuvenit si instituit de Dumnezeu in om: conducator sa fie duhul.

Problema nu e asadar ce a creat Domnul, ci cum folosim noi ceea ce Domnul a creat!
Intru mantuire sau intru pierzanie? Iata problema.

Discursul Bisericii este unul de indreptare a noastra, de pastorire, de "paza si protectie". Pentru noi, nu pentru Dumnezeu a pus Dumnezeu Biserica! Discursul pedagogic (si mereu profilactic) al Bisericii privind placerea, implicit nevointa, postul, asceza, discernamantul etc., tinteste la protejarea noastra de propriile tendinte ale firii cazute, precum si de uneltirea neincetata a raului.

Vinul nu e rau, dar unii sunt alcoolici.
Soarele nu e rau, dar unii se prajesc prea tare.
Apa nu e rea, dar unii se inneaca.
Focul nu e rau dar unii pier in incendiu.
Cutitul nu e rau dar unii omoara sau se sinucid. Sau se taie la deget din neglijenta.
Caramida nu e rea, dar se intampla sa cada in cap.
Scriptura nu e rea, dar unii au facut din Ea o arma de inselare.
Biserica nu e rea, dar unii o folosesc cu nerusinare in scopuri personale.
Gandirea nu e rea, dar unii o folosesc la modul jegos.
Memoria nu e rea, dar unii o folosesc ca sa-ti aduca aminte, la nesfarsit, nu stiu ce greseala.
Cuvantul nu e rau, dar unii omoara cu vorba.
Asa si cu placerea! Are niscaiva multe consecinte...

Placerea e dublata de riscuri pe care Biserica le-a evidentiat intotdeauna. Riscul de a uita de Dumnezeu (si de a face din placere un dumnezeu, fals desigur intrucat vine durere, boala si moarte dupa nechibzuirea placerii) e cel mai mare dintre toate.
Idolii sunt mereu legati, mai pe fata sau mai pe-ascuns, de atasamentul omului la placere, de un fel sau altul.

Bine-nteles ca nu. Dumnezeu a creat tentatia numai dupa ce i-a dat omului puterea de a rezista ei. Asa cum spune si Cezar:

12. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva. (1Cor6,12)

"Cuviosul" Socrate?
 

Frate Zaharia, ca sa clarificam problema legata de "cuviosul" Socrate, iata ca tot Sf. Ioan Gura de Aur ne vine in ajutor cand spune urmatoarele:
"Daca ai fi crestin, as putea sa-ti povestesc in aceasta privinta lucruri foarte multe si instructive din cartile noastre sfinte, dar pentru ca esti pagan si pretuiesti literatura filosofilor pagani, iti voi aduce in sprijinul afirmatiilor mele texte din aceasta literatura.
Asculta ce spune Criton lui Socrate:
- Iti stau la dispozitie averile mele... etc."
(Sf. Ioan Gura de Aur "Apologia vietii monahale" pg.217 Ed. Insitutului Biblic si de Misiune al BOR)
Am scurtat citatul, ca sa nu lungim inutil vorba.
Frate draga, ia-ti de aceea gandul de a gasi vreodata o icoana cu Socrate, caci desi este un filosof de seama, nu este nici cel mai mic dintre sfinti.

deci si placerea ne este ingaduita tot de Dumnezeu...numai ca nu trebuie sa ne facem din placere un scop in viata. Atunci cum ramane cu afirmatia lui Antonie cel Mare care spune ca placerea este o tumora, mai ales ca TOT ce a creeat Dumnezeu a fost FOARTE BUN?

A fi crestin este lucru mare, mare de tot . Iar crestinii,sa nu credeti ca sunt precum furnicile pe fata pamintului . A fi botezat la crestini sau a simpatiza cu aceasta invatatura ori a zice cind esti la primejdie : Doamne fereste !si a-ti zice astfel crestin nu inseamna nici pe departe ca tu esti crestin in sensul real al lucrurilor !
Parafrazindu-l pe Domnul , pot spune cu siguranta : nu oricine zice Doamne, Doamne si este crestin ! Este crestin , continuind aceiasi parafraza si intarind spusele , doar daca faci poruncile Tatalui ! Simplu ! Simplu , simplu !
Multi il vad si il vor pe Hristos, consumind kilograme de cerneala spre dovada, asa, un fel de papa lapte . Dar nici mama ta crestine , si nici bunica , nici invatatoarea , nici profesorii , nici sefii de la lucrul tau si nici altii asemenea lor si carora le datorai supunere si ascultare , nu te-au pupat mereu intre cornite pt draciile facute si dindu-ti recompense (recompensa era ca erai iertat pt. un lucru prea rau, in loc sa fi pedepsit spre indreptare) .
Cu atit mai putin Hristos ! De aceea si exista Raiul si iadul ... Pai care credeti ca este sensul iadului ? Doar pt. vrasmasii nostrii ? Mda ! Frumos sofism !
Dar pe Hristos de ce credeti ca il mai cheama si Dreptul Judecator ? Si de ce iconografia ortodoxa cunoaste aceasta infatisare (cu rol educativ al picturii pt. cei care nu stiu carte sau sunt plini de ingimfare !). Dar imaginea Marelui Arhiereu , cam ce credeti ca vrea sa arate ? Dar scena dreptei judecati din pridvoarele marilor lavre (Hurezi, Voronet,etc) credeti ca este fara temei scripturistic si facuta pt. ingrozirea vrasmasilor nostrii ?

Deci , ce sa o mai lungesc : inca nu am ajuns crestin ortodox ! Dar ma zelesc , ma lupt pe drumul meu .
Dar chiar si asa spun raspicat ca nu am nevoie de filosofi necrestini . Cunosc bine care sunt influentele filosofice pagine ale celor doua biserici , la origini, ortodoxa si papistasa, dar asta este in ziua de astazi absolut nesemnificativa si nu pierzi nimic , nimic ,deniciunde si de niciun fel , daca iti lipsesc aceste "informatii". Este vorba , bineinteles, de ortodocsi . La papistasi semnificatia este cu totul alta si acum in prezent!
Insa ma intereseaza enorm de mult sfintii lui Dumnezeu , scrierile, invataturile si exemplul lor personal de vietuire in Hristos .
Si cei aproape 28 de ani de scoala efectiva m-au invatat in mod clar si raspicat , cum ca scoala buna, cartea buna , se face numai cu profesorul exigent . Daca vrei sa ai rezultate f. bune , ai nevoie nu numai de profesori bine pregatiti , ci si trebuie ca ei sa fie neaparat exigenti .
Pe vremea cind in Romania se dadeau examene de intrare in institutiile de invatamint lucrurile acestea erau mult mai evidente, atit pt. neputinciosi cit si pt. ignoranti .
Absolut la fel este si in viata duhovniceasca . Dca vrei mintuire , pai asta nu se face fiind condus de parinti indulgenti fara rost si iertatori in chp josnic, adica in mod clar dindu-se mai cumsecade decit sfintii facatori de reguli si canoane . Ci din contra, cu duhovnic exigent , care in primul rind sa fie el un bun luptator cu satana si un priceput in a vedea calea dreapta a mintuirii .

In concluzie , desi inca nu sunt crestin adevarat , totusi ii caut pe sfinti ! Dar am crezut ca acest SOCRATE o fi fost vreun cuvios ori vreun mucenic al lui Hristos, care sa-mi fi scapat mie pina acum, de il dadea fratele asa de "baza" pt invatatura crestina in cunoasterea de sine !

Asa spune Sfantul? Mai intai multumesc pentru informatie, nu stiam aceasta precizare.
Nu stiu cuvantul, contextul lui, de unde poate ar reiesi in ce sens afirma aceasta. Poate ca Sfantul se refera la cei care au fost deja "rosi" de placerile devenite patimi, precum cancerosii sunt "rosi" de o tumora... Ei nereusind sa se sustraga tendintei de a spori raporturile cu placerea, dupa modelul cresterii bulgarelui de zapada...
Dar e o simpla ipoteza, un gand care ne poate trece cu usurinta prin minte. Fara a citi intregul cuvant al Sfantului nu prea avem siguranta intelegerii si speranta sa ne lamurim.
Poti preciza textul si sursa, pentru aprofundare?

Frate Zaharia, iti multumesc pentru raspunsul sincer. Macar de as putea spune si eu ca ma zelesc.
Ma bucur insa, ca in rest lucrurile stau bine, adica referitor la Socrate...
Doamne ajuta!
Anca

Acum eu nu vreau sa supar pe nimeni, respect si inteleg preferintele fiecaruia, dar am credinta ca Socrate e intr-un loc mai bun decat muuulti crestini cu numele. Daca e asa sau nu, vom avea prilejul cu totii sa vedem intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat.

Lui Socrate i-a spus oracolul din Delfi (oracolul pe al carui frontispiciu se gaseste maxima pagana si apoi crestinizata: Cunoaste-te pe tine insuti!) ca el este cel mai intelept om din lume. Socrate stia bine ca nu are cum sa fie asa, dar, pe de alta parte, stia ca ca zeul nici nu poate sa minta. Si atunci, in toate peregrinarile lui, a avut ocazia sa inteleaga si sa se convinga si mai mult ca este cel mai intelept doar prin aceea ca ... stie ca nu stie nimic, ca este constient de propria ignoranta, in timp ce ceilalti doar cred ca stiu ceva.

Fireste, nu e mai sus decat sfintii si mucenicii lui Hristos, dar cred ca daca s-ar fi nascut in timpul crestinismului, ar fi fost un brav mucenic. Cine doreste poate citeste totusi macar Apologia lui Socrate...

nu eu am postat aceste cuvinte ale lui Antonie cel Mare ci Miha-anca, eu doar le-am comentat. O rog in schimb pe ea sa detalieze mai bine contextul in care acest parinte a spus cuvintele de mai sus

Fragmentul din Antonie cel Mare se referă la două stări extreme, la fel de acaparante pentru om, tristeţea şi plăcerea, ambele fiind calificate ca tumori, nu doar plăcerea. Fiindcă Sfântul Antonie cel Mare a fost un sfânt genial, a folosit cu mare atenţie cuvintele şi, chiar dacă cuvântul tradus în româneşte este un echivalent aproximativ, cuvântul "tumoare" fiind un neologism plantat în limba română de pe filieră latino-franceză, alegerea traducătorului este extrem de potrivită, întrucât iată ce spune definiţia termenului: Țesut nou format care se dezvoltă prin dezvoltarea anormală și patologică a unor celule și care tinde spre autonomie biologică.

Extrapolată la Trupul Bisericii în duhul aceleiaşi analogii, tumoarea înseamnă nimic altceva decât erezia producătoare a cancerului sectar. Iar această maladie extrem de gravă se tratează finalmente prin mijloace chirurgicale prin care se urmăreşte îndepărtatrea ţesutului dezvoltat anormal, implicit a influenţei lui letale asupra funcţionării organismului eclezial.
La la nivelul persoanelor, tumoarea înseamnă patimă ce se poate agrava într-o formă malignă, aducătoare de haos şi moarte duhovnicească. Medicaţia în această situaţie, este similară celei care combate erezia şi metastaza ei, adică secta, la scară eclezială: extirparea.

Însă, faţă de observaţiile Sfântului Antonie cel Mare, putem avea şi noi două tipuri de atitudini extreme, asupra cărora planează în permanenţă suspiciunea de hermeneutică (interpretarea) tumorală:

1. Că sfântul Antonie cel Mare a fost un eremit, iar experienţa lui duhovnicească, ajunsă până la noi prin Tradiţia Bisericii, nu are relevanţă decât pentru ucenicii lui din Sketis sau, cel mult, pentru cinul monahal, prin urmare pe noi nu ne prea interesează ce spune dânsul.

2. Că vorbele sfântului Antonie cel Mare au caracter de normă infailibilă cu aplicaţie generală, indiferent de situaţia şi împrejurările "receptorului".

Dacă izbuteşti să te imunizezi metanoetic la aceste două atitudini extreme faţă de Tradiţie, analoage tristeţii şi plăcerii ca tumori cu potenţial malign, ai şanse foarte mari să vieţuieşti întru perspectiva învierii celei bune!