Sigur că exprimarea îmi aparţine şi nu e sectară.
Esenţa însă nu e în aparenţă.
Dumnezeu lucrează prin om, frate Cezar. Dacă omul se face vas ales al Lui, prin libertatea dată lui de către Dumnezeu. Prin liberul albitru. Atunci Dumnezeu lucrează prin acel om.
Doar atunci (!) poate fi împreună lucrare. Anume voinţa omului de a se pune în mâinile lui Dumnezeu. Ca Moise şi Ilie şi Sfinţii Apostoli. Cu cât te dedici mai mult lui Dumnezeu, cu atât El poate lucra mai bine prin tine, şi poate ţine credinţa vie, şi întârzie sfârşitul lumii căzute în păcat şi venirea Cerului nou şi Ierusalimului nou.
Deci, da Scriptura este scrisă prin mâinile oamenilor, de către Dumnezeu, asta e exprimarea patristică, vrei să înţelegi asta?
La fel şi Sfinţii Părinţi, au scris din mintea lor îndumnezeită. Căci Dumnezeu locuia în întreaga fiinţa lor. Nu mai scria păcatul, nu mai scria patima sau dorinţa, ci sfinţenia ! Dumnezeu. Experienţa.
La fel cu Sfintele Icoane. Acolo, prin credinţă, e Dumnezeu. VIU ! La fel cu Sfintele Trup şi Sânge, acolo e Dumnezeu VIU.
Dar gândirea analitică, obiectivă, pur raţională, împiedică simţurile, atribuindu-le unor nereguli psihice, emotive, etc., din cauză că sunt altfel decât văzutul şi simţitul normal al dimensiunilor materiale. Dar iubirea şi ura nu-i tot la fel? Dar sunt acceptate altfel.
În fine...
Iertare dacă am smintit. Poate acum s-a prins esenţa.

Şi o practică atât de importantă ca slujirea în Biserică, cu sfintele veşminte, cu FELONUL, de ce e menţionată aşa de sumar şi fugitiv, întro singură epistolă de-a sa?
Vezi că singur te loveşti?
Normal că înafara Bibliei, Sfinţii Părinţi vin şi confirmă practica şi învăţătura creştină, o reafirmă viu, în fiecare secol, ca să nu se lase loc de speculaţii. Şi aşa avem Ortodoxia de azi. Şi până la sfârşitul veacurilor, aceaşi.
Sigur că Sfintele Icoane, au izvorul în Biblie, altfel nu ar fi în Biserică, nu?
Sigur că nu sunt interzise, NU AU INTERDICŢIE, pentru că NU SUNT chip cioplit, fiind Dumnezeu, acolo, viu, nu? Cu Sfinţii Lui !
Aşa trebuie să fie, aşa e sănătos şi mântuitor. Aşa a fost, aşa să rămână. Asta-i Calea ! Aici e Hristos. Dincolo, peste tot, sunt hristoşi mincionşi.

Canoanele iconografice, Centesimus, sunt stabilite, începând de după anul 313.

Până în aproximativ anii 300, fiecare putea să ia ce simbol vroia, Biserica era în catacombe, de aceea erau aşa multe în secolul 1: Sfânta Cruce, ca simbol majoritar, fiindcă ştiau şi simţeau puterea Sfintei Cruci, delfini, peşti, păuni, miei, case, grâu, viţă de vie, şi altele.

După edictul de la Mediolanum, la 313, Biserica urcă la suprafaţă, devine credinţa oficială a celui mai mare şi mai longeviv imperiu al tuturor timpurilor, tocmai că a oferit civilizaţia, Imperiul Roman, iar creştinismul fiind credinţa civilizată a omenirii, a ştiut Hristos, când să vină, la "plinirea vremii" se pun limitările şi se stabileşte.

La anul 330, capitala Imperiului Roman, se mută la Constantinopol, o mutare extrem de bună şi bine gândită, căci, barbarii au mai oprit atacurile asupra Romei, mergând spre est, la Constantinopol. Capitală, care ce rămâne peste o mie de ani, până la 1456 şi unde e şi azi, ocupată.

Deci creştinismul a fost condus din subteran de la Roma, şi prigonit timp de 330 de ani şi glorios a fost condus, de deasupra, de la Constantinopol, timp de 1126 de ani.

Deci canonul picturii e dat de bizanţ, leagănul creştinismului, canon format până atunci foarte stabil. În tot apusul se impune Iconostasul, sau Catapeteasma, cu salba de Sfinte Icoane, către care unii încă mai strigau, ca şi azi, până la Sfântul Sinod Ecumenic al 7-lea, când s-a făcut linişte.

După anii 1100, apusul, eretic devenit, a început să schimbe totul, tocmai ca să se diferenţieze de creştini, de răsăritul bizantin, inclusiv prin a o lăsa mai moale cu Sfintele Icoane, dar care nu le-au respins total, fiindcă şi ei, le-au avut, timp de peste un mileniu.

Da, Centesimus, părul lui Samson, era icoană a Dumnezeirii, revărsată asupra omului. Când i-a fost tăiat părul, i-a pierit puterea ?! Tocmai ca să ne arate azi, calea, prin Sfintele Icoane, care e adevăratul creştinism.

Creştinismul Adevărat e Cel care strigă: Eu sunt Samson, cu plete.
Iar creştinismele mincinoase sunt cele care strigă: "eu sunt samson", dar prin ochii duhovniceşti, vedem că sunt cu părul scurt, cu chelie, lipsiţi de orice sevă şi de har, fără rădăcini...
Slujitorii întunericului...

Iar tămâia din Apocalipsă, uite, poftim, scrie clar şi limpede:

Apocalipsa 5, 8 : (...) având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile sfinţilor.
Apocalipsa 8, 3-4: Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.

Şi mai zice, la Tobit 12, 15: Eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care ridică rugăciunile sfinţilor şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt.

Da, am mai discutat de acest aspect, la cele 70 de versete, despre rugăciunile sfinţilor, probabil ai uitat, nu-i nimic...

Ce bine ca probabil nu este asa.

pai nu tu ai spus ca in cer exista un chivot? La ce ar folosi un astfel de chivot? Sau un templu? Voi luati literar ceea ce e simbolic?

2.Ce sunt heruvimii in context biblic
 

Kerubim (ebr) sunt fiinte ceresti intalnite in mai multe pasaje ale Vechiului Testament.Aceste fiinte celeste nu erau prezente doar in religia iudaica, arheologii descoperind un sigiliu neoasirian care zugraveste un pom strajuit de doua asemenea creaturi si divinitati sezand pe spatele lor si sustinand un disc solar inaripat.In context biblic ei sunt prezenti in mai multe scene cu diverse semnificatii.In Geneza 3.24 sunt pusi de Dumnezeu sa pazeasca drumul spre Pomul Vietii.In Exod 25.18-22 reprezentarile lor erau asezate la captele chivotului legamantului, aspect mentionat si in NT (compara Exod 25.18 cu Evrei 9.5).In I Regi 4.4 sunt mentionati drept suport pt Dumnezeu, fiind un tron al Slavei Sale. Aspectul este reluat in II Regi 6.2 ; IV Regi 19.15. Figurile heruvimilor apar si in contextul psalmilor (Psalmul 80.2 sau Psalmul 99.1).Una dintre cele mai complexe prezentari ale heruvimilor se regaseste in Ezechiel capitolul 10, un capitol care a generat multe interpretari si comentarii.

Reprezentari ale acestor fiinte inaripate au fost brodate pe peretele si valul Cortului Intalnirii cat si pe peretii Templului (a se vedea in comparatie Exod 26.31 cu II Paralipomena 3.7). In III Regi 6.23-28 evreii realizeaza inclusiv heruvimi sub forma unor statui.In alte parti ale VT ei simbolizeaza puterea vanturilor cerului (vezi in comparatie II Regi 22.11 cu Psalmul 18.10).Tot in Ezechiel 4.18 si 10.21 heruvimii prezinta multiple fatete de reprezentare.In context biblic heruvimii, in calitate de fiinte celeste, sunt tot timpul asociati cu persoana Divinitatii.. Heruvimii de pe Capacul Ispasirii reprezentau forma batuta in aur a fiintelor angelice care stau in jurul tronului lui Dumnezeu in cer (compara cu Evrei 8.5 si Apocalipsa 4.6-8).Ei simbolizau prezenta si regalitatea lui Dumnezeu in mijlocul poporului Sau de pe pamant (IV Regi 19.15).Locul lor pe Chivot dovedea ca Dumnezeu va ramane in mijlocul poporului Sau atat timp cat sangele jertfei era stropit si poporul pazea poruncile lui Dumnezeu,heruvimii fiind un indicator spre sfintenia si puterea lui Dumnezeu.Au fost opinii care au indicat faptul ca aripile heruvimilor sunt un simbol atat pt starea lor duhovniceasca inalta cat si un simbol pentru rapiditatea cu care implinesc voia lui Dumnezeu.In cazul altor opinii emblematic pt heruvimi sunt nenumaratii lor ochi, caracteristica ce a generat la randul ei alte talcuri de-a lungul istoriei crestinismului.Intr-o alta interpretare s-a considerat ca lor din Ezechiel 1 este o indicatie ce arata ca acestia strajuiesc Tronul Sfintei Treimi.In ebraica, conform unei enciclopedii pe aceasta tema, numele lor inseamna ,,impartasirea intelepciunii" fiind derivat dintr-o radacina akadiana ,,karabu" care inseamna ,,a binecuvanta"

Intr-o interpretare rabinica interesanta cu privire la Exod 25.20 se arata ca vechii rabini credeau ca cei doi heruvimi stateau fata in fata cand evreii se supuneau voii lui Dumnezeu si isi intorceau chipul cand evreii ajungeau in ratacire.Descrieri ale heruvimilor se regasesc si in cadrul literaturii ebriace apocrife, unde se arata un alt aspect interesant: se credea ca in momentul cand omul doarme corpul ii spune sufletului ce a facut in timpul zilei; sufletul spune spiritului iar acesta duce totul in fata ingerului care ii arata totul heruvimului si acesta serafimului.Ultimul duce totul in fata lui Dumnezeu pentru a sta marturie in favoarea ori defavoarea omului in ziua Judecatii.

Desi in majoritatea interpretarilor anumite pasaje despre heruvimi sunt percepute in mod metaforic sau cel putin tainic, greu de interpretat, vechii evrei, in traditia lor orala credeau ca Dumnezeu a zburat efectiv pe un heruvim cand Faraon a pornit pe urmele evreilor.Aceasta interpretare oarecum la nivel popular nu era singulara in Orientul Mijlociu Antic unde, si alte culturi impartaseau ideea unei zeitati care se deplasa pe o fiinta celesta.

Per ansamblu totusi etimologia cuvantului este incerta, intrucat forma de singular ,,keruv" se traduce prin ke-ravya, care inseamna ceva de tipul ,,ca un copil mic" evreii infatisandu-i de multe ori precum doua fiinte celeste cu aripi dar cu chip de copil.In alta versiune ebraica cei doi heruvimi din Exod 25 sunt un simbol pt faptul ca Torah este divin revelata iar faptul ca sunt doi a fost hotarat de Dumnezeu pt ca, in cazul in care ar fi fost doar unul, oamenii sa nu confunde reprezentarea lui Dumnezeu cu imaginea unui heruvim si sa ajunga la idolatrie si pierderea sensului acestor fiinte celeste, de slujitori ai Divinitatii si de indicatori spre voia lui Dumnezeu, sau cumuland totul, spre Shekhinah.

Nu o vedea nimeni? Marele Preot era nimeni?
Sau daca vrei tu sa o luam asa, daca icoanele ar fi doar in altar, ar fi ok?

De fapt scopul reprezentarilor voastre e acelasi ca si in cazul icoanelor, de a ridica mintea spre Dumnezeu folosind cele vazute si Intruparea Sa.

Ca la voi nu reuseste si raman simple reprezentari grafica care "tin strict de imaginatia artistului" cum bine ai zis, tine de calitatea duhovniceasca a audientei.

:41:

Brava.
Uite, ca sa-ti aduc aminte unde de unde a pornit discutia:

Dupa cum vezi, norma canonica exista.
Sau nu stiu unde vroiai sa ajungi cu asta..

Pai nu e absurd?
Nici unul din "artistii" vostri nu l-au vazut pe Hristos, si totusi au pretentia ca il reprezinta grafic, de ce Luca ar fi trebuit musai sa-L vada in carne si oase ca sa faca asta?

1) Sunt de acord că Domnul lucrează prin om. Dar nu substituie pe om! Nu îl dă la o parte cu totul, nu îl desfiinţează, nu îl abordează ca pe un obiect neînsufleţit din carton, ci îi respectă şi îi îngrijeşte persoana. Con-lucrează cu ea, de la Persoană la persoană. Natura noastră omenească, suflet şi trup, nu dispare sub lucrarea Harului Dumnezeiesc, ci se înnobilează, se îmbunătăţeşte.
Particularităţile personale au fost respectate şi folosite de Dumnezeu în mod evident chiar în cazul Sfinţilor Evanghelişti. Nu întâmplător sunt diferenţe între stilul şi conţinutul celor patru variante ale Evangheliei. Diferenţele ţin, printre altele, de personalitatea unică şi originală a fiecăruia dintre oamenii care au scris textul Evanghelia. Deşi în fiecare din ele se află Întreg Adevărul, totuşi este evident că sunt texte foarte diferite, dacă se întâmplă să le cercetăm cu atenţie, comparativ, după mai multe criterii. Iar aceste diferenţe au tâlcul lor, precum cunoaştem din Istoria Bisericii şi cum ne-au învăţat Părinţii.
Şi uite, ca să luăm alt exemplu, Dumnezeu a respectat şi alcătuirea persoanei lui Pavel (cum ar fi putut face altfel?) - acel bărbat gângav, deloc bun pentru a predica sonor, măiastru, reverberant. Şi tocmai pe el l-a ales să fie Apostolul Neamurilor! Nu te minunezi? Dacă Domnul nu îi respecta lui Pavel handicapul, i-ar fi fost uşor să îi renoveze deîndată aparatul fonator, nu crezi? Şi iată că Înţelepciunea Divină a găsit potrivit ca Pavel să rămână gângav, precum şi cu alte boli şi neajunsuri, precum ştim. Aparent, Pavel făcea un deserviciu Bisericii prin însuşirile lui personale, nu-i aşa? Dar n-a făcut, ci dimpotrivă!

2) Regret că sunt în dezacord cu frăţia voastră dar sunt silit să spun: Dumnezeu lucrează prin oricine, chiar şi prin orice. Nu numai prin cei desăvârşiţi. Uite, poftim, lucrează prin popa curvar şi beţiv care zace-n şanţ! Acel popă este desigur departe de demnitatea lui preoţească, este nu doar păcătos ci şi prilej de sminteală pentru mulţi. Şi totuşi Dumnezeu lucrează prin el TOATE SFINTELE TAINE! Lucrează mântuirea noastră a celor care ne smerim şi sărutăm mâna preotului căzut între spini şi când noi îl îngrijim, precum samarineanul milostiv a îngrijit pe cel căzut între tâlhari, facem un act de dreptate înaintea Domnului - în definitiv un act de iubire şi de recunoştinţă smerită pentru preotul care ne păstoreşte şi care, în cazuri ca acesta (nu puţine!), este grav lovit de duşmanul omului.
Prin mulţi păcătoşi, prin mulţi necuraţi a lucrat şi lucrează Dumnezeu. Asta nu înseamnă, însă, că am găsit un motiv pentru a ne sustrage nevoinţei întru curăţie. Sunt două lucruri distincte şi nu e bine să le amestecăm.

3) De acord: cu cât îţi închini mai mult viaţa Domnului, cu atât El lucrează faptele mântuirii prin tine. Dar Dumnezeu lucrează şi prin păcătoşi, după cum crede de cuviinţă, în marea lui Înţelepciune Proniatoare. Să adaug un exemplu, de neînţeles la prima vedere: genealogia Mântuitorului, după strămoşii omeneşti, este plină de oameni ai fărădelegii. Nu mai înşir acum care au fost acei oameni şi acele fărădelegi. Dar vezi prin asta că Însuşi Mântuitorul vine din oameni păcătoşi? Şi totuşi Dumnezeu a lucrat prin ei, prin aceşti neascultători copii ai Lui, tocmai naşterea lui Iisus Hristos. E un mare tâlc aici, pe care l-am înţeles cel mai bine când am citit "Omilii la Matei". Deci Dumnezeu lucrează tainic prin cine alege El, nu doar prin cine ne-ar conveni nouă, după socoteala noastră "dreaptă".

4) Oricât m-aş strădui eu să îmi închin viaţa lui Dumnezeu, nu am nici o garanţie că Domnul va lucra prin mine, aşa cum mi se pare mie. Nu iscodesc pe Dumnezeu, nu Îl ispitesc. Îmi fac treaba mea, dacă sunt creştin, fără să am gânduri că Domnul ar lucra sau nu prin mine, că am o misiune de îndeplinit sau alte frumoase bazaconii sectare şi fanatice. Treaba mea e să îmi duc o viaţă cât mai apropiată de Porunca Domnului. Ştie Domnul mai bine prin cine şi ce anume va lucra, nu crezi?
Igor, când devii creştin ai intrat într-o aventură fără asemănare. Nimic nu este sigur, absolut nimic. Nici mântuirea nici nimic. Ce poţi să faci e doar atât: să crezi, să nădăjduieşti şi să iubeşti. Dar sigur nu poţi fi de nimic. Spre deosebire de atei sau de cei cu convingeri din alte religii şi credinţe, care au impresia că siguranţa, certitudinea sunt la degetul lor mic. Şi se înşală.

5) Ai scris: "Deci, da Scriptura este scrisă prin mâinile oamenilor, de către Dumnezeu, asta e exprimarea patristică, vrei să înţelegi asta?" Te rog să îmi dai o sursă demnă de crezare, un text al Sfintei Biserici care să afirme ceea ce scrii tu. Eu nu înţeleg aşa, dar poate că deocamdată greşesc. Aşa că te rog să mă ajuţi cu un text sau mai multe, cum poţi şi cum doreşti, frăţeşte.

6) Sfinţenia omenească eu nu o găsesc a fi totuna cu Sfinţenia Dumnezeiască, să fiu iertat. Altminteri Hristos ar fi fost doar Dumnezeu (erezie), nu Dumnezeu-Om. Un sfânt, oricât ar fi de mare în desăvârşire, nu este Dumnezeu (să nu confundăm cele două identităţi!, a creatului cu a Creatorului), ci este un om care a ajuns, prin lucrarea Harului, la un mare grad pe drumul desăvârşirii smerite. Însuşirile lui omeneşti nu au dispărut, ci au fost restaurate şi transfigurate prin har. De aceea şi numim pe gheron cu termenul "bătrân îmbunătăţit". Nu zicem "om desfiinţat, distrus...". Ci, doar, îmbunătăţit. Amândouă, firea omenească şi lucrarea Dumnezeiască, în îngemănare pentru îmbunătăţirea sau îndreptarea sau sfinţirea omului - de acord?
Aşadar Dumnezeu nu desfiinţează identitatea omului, aşa cum nu desfiinţează identitatea pomului sau a apei. Nu face să piară natura creată, ci, prin energia necreată, o îmbunătăţeşte şi desăvârşeşte. O ... altoieşte, poftim!
Dumnezeu nu îşi desfiinţează Creaţia, nu şi-o distruge. Ci o sfinţeşte! O ridică la menirea ei dintâi, împlinită după Gândul lui dintru Început - aşadar după Iubire Sfântă.

7) Sfintele icoane sunt pline de har Dumnezeiesc. Pentru aceasta ele sunt şi făcătoare de minuni. Nu sunt un simplu lemn, o simplă vopsea, nu sunt doar lucruri ordinare din materie ordinară ci sunt pline de mare har. Omul se deschide acestui har din alcătuirea icoanei, se face părtaş de darul acesta izvorât mereu din icoană, cum? Prin credinţă, nădejde şi dragoste, de obicei. Uneori şi fără ele are parte de minunea lucrată prin icoane, aşa cum aflăm din Tradiţia Bisericii - cu scop pedagogic. Referitor la această inetrvenţie a Domnului cu scop pedagogic, îţi reamintesc, frate, că mulţi smintiţi şi oameni fără nici o credinţă, avînd parte de o intervenţie minunată prin intermediul unei icoane, au ajuns la credinţă şi chiar la sfinţenie. Domnul i-a îndreptat prin icoană, prin acest depozit haric viu, izvor din Marele Izvor al milostivirii.

Iertare pentru neînţelegeri şi supărări, frate,
Doamne ajută!

Heruvimii sunt a doua ceata - după Serafimi - din prima ierarhie cereasca. Inseamnă "intelegere, revarsare de intelepciune".

Te bazezi pe clasificarea facuta de Dionisie Areopagitul?

Nu ştiu dacă Igor vrea asta... Poate! De obicei comentez ce spune sau ce scrie omul, iar nu ce presupun eu că ar vrea... Nu de alta, dar nu ghicesc şi nici nu "văd" gânduri, precum nici nu mă complic în jocul obositor al presupunerilor.
Acum, referitor la ce ai scris mai sus, te rog să ai în vedere măcar două lucruri:
a) Au mai fost numeroase texte care au "candidat" la statutul de Evanghelie, în jur de 30. E vorba despre cărţile deuterocanonice sau, altfel spus, apocrife. Unele adevăruri se află şi în ele, ne asigură istoricii şi alţi cercetători ai lor. Dar sunt şi multe idei eretice, confuzii, speculaţii, influenţe mai ales gnostice... De aceea, aceste texte nu au putut fi recunoscute ca autentice, până la capăt şi nu au intrat în Canon. Aceste texte au fost scrise evident de oameni, de diverşi autori iar unii s-au folosit de numele unor personaje din Scriptură pe care i-au prezentat ca autori pentru a da mai mare greutate textelor respective...
b) Biserica a selectat treptat cărţile care alcătuiesc Biblia de azi. Canonul a fost realizat treptat, secol după secol, pe măsură ce Conştiinţa Dogmatică a Bisericii hrănită mereu de Duhul Tradiţiei a căpătat limpezime, claritate deplină şi conţinut complet. Şi autorii acestor cărţi au fost tot oameni, desigur, anume oameni sfinţi insuflaţi de Duhul Sfânt.

Ei bine, tocmai despre aceasta e vorba: un autor nu poate să se impună singur în Biserică, orice ar scrie, oricât de minunat pentru unii sau plin de greşeli pentru alţii. Textul unui anumit autor a fost acceptat în Canonul scrierilor sfinte doar prin apelul la filtrul sobornicesc. Nu a hotărât un om sau altul, ci un Sobor întreg, ba încă mai multe Soboare succesive.
Deci nu are obiect presupunerea ta, întrucât "epurarea" greşelilor a fost făcută treptat, în sute de ani de viaţă sfântă a Bisericii, prin dezbaterea statornică, realizată în Sinoadele alcătuite de cei mai sfinţi bărbaţi ai Bisericii.

Iar aceste evenimente, Sinoadele, nu au fost doar afaceri împărăteşti, cum mai cred unii dintre colegii de forum. Ele au apărut la întâlnirea dintre Sfânta Tradiţie Apostolică a Bisericii şi erezii, multiplele erezii.
Pe primul plan rămâne aşadar tot Tradiţia, paznicul credincios al Bisericii, prin sfinţenia căreia s-a păstrat şi a crescut tot ce e viu şi mântuitor în Biserica lui Hristos până azi şi în veci.

Stii ceva? Ai informatii istorice cum ca nu ar fi de incredere?

Literar ori simbolic, dar există; nu poate fi contestat ce scrie în Cuvântul lui Dumnezeu:


Acum dacă în Cer există Templul și în el chivotul, înseamnă că Legea lui Dumnezeu (din chivot) este în funcțiune. Nu are importanță dacă toate acestea există literal, ori doar cu valoare de simbol. Ceea ce ne interesează în contextul topicului, este porunca a II-a din chivot: ”să nu-ți faci reprezentări înaintea cărora să te închini și să le slujești!”. E logic că îngerii nu fac acest lucru, deși unii dintre ei și-au făcut cândva (putem discuta acest aspect dacă are relevanță pentru cineva); doar oamenii au îndrăznit o asemenea ”performanță”. Fulgerele, cutremurul cel mare și grindina uriașă din text urmează să se dezlănțuie tocmai ca pedeapsă împotriva celor care au nesocotit porunca/poruncile din chivot. Acesta este un lucru deosebit de serios și trebuie tratat ca atare.

Domnule, oricum ar fi [aproape] OK, în cazul că nu s-ar închina nimeni înaintea lor și nu le-ar dedica slujbe.

Acolo de unde am plecat: că chipurile Ev. Luca ar fi pictat primele icoane. Aș fi curios în ce secol s-a stabilit acea normă canonică și câte sute de ani trebuia să aibă martorul ocular al vieții lui Hristos ca să poată stabili corect norma. Însă, senil fiind, ce garanție putem avea că a stabilit-o corect? :) Glumesc, desigur...

Nu domnule, nu au nicio pretenție. E doar imaginația artistului, atât.

chivotul legamantului in ceruri...legamant in ceruri intre cine si cine? Pe pamant a fost intre Dumnezeu si Israel, dar in ceruri? Iar porunca "Sa nu fi desfranat" ori "Sa nu furi" LA CINE SE APLICA IN CERURI?

Revelația/Descoperirea lui Iisus Hristos este pentru creștini, deci și această descriere a chivotului și a legământului este pentru creștinii din vremea sfârșitului. Doar nu crezi că e vorba de legământul făcut cu klingonienii!

În concluzie: ”să nu fi desfrânat” ”să nu furi” și ”să nu-ți faci reprezentări pentru a te închina înaintea lor și a le dedica slujbe” se referă la creștini. Ortodocșii sunt creștini?

pai daca in Apocalipsa scrie despre noul Ierusalim ca: "Şi templu n-am văzut în ea, pentru că Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, şi Mielul este templul ei." (Apocalipsa 21-22), in ceruri de ce ar fi nevoie de templu, asa cum sustineti voi? Acum Dumnezeu nu este templu in ceruri?

Sa nu-ti faci reprezentari pagane, nu crestine.
Da' na, pentru unii Biblia e greu tare de priceput.

Asta cu contextul ii depaseste pe multi.

Ironia sortii, Luther a tiparit Biblia pentru analfabeti si dupa 500 ani tot analfabeti au ramas, cel putin la nivel de pricepere clar..

Este nevoie tocmai pentru noi (din nou nu discutăm dacă este literal, ori doar simbolic)! Dacă Hristos Și-ar înceta activitatea de mijlocire pentru noi pământenii, ce crezi că s-ar întâmpla? Ar fi sfârșitul lumii, asta s-ar întâmpla!

Unde scrie asta? Existau creștini pe vremea lui Moise? Pe de altă parte, astăzi sunt creștini care să se închine la vițelul de aur, ori la Soare? Probabil că da (la bani și la duminică), dar nu despre asta discutăm acum...

Ce inseamna "aproape ok"?
A nu se inchina lor sau inaintea lor?
Sau diferenta asta e prea subtila pentru tine?

Bingo!
Incepi sa te apropii.
Tocmai, pentru ca nu existau, singura forma de "iconografie" accesibila era cea pagana, daca e sa lasam deoparte cea care tinea de chivot.

Sau la sabathul evreiesc, scrierile lui Ellen White, minciunile lui Miller, templul din cer, etc. :21:

Si ca sa existe o scuza pentru toate asta, scoatem in fata "Sola Scriptura" care numai Sola nu e, despre Scriptura nici vorba.

Exact cum am scris. Am fost prea subtil pentru tine, de ceri amănunte? ;)

Pai hotaraste-te o data, ce e condamnabil sa te inchini in fata lor sau lor?

Așa, iar evreii tocmai aceea au încălcat-o reprezentându-L pe Dumnezeu care i-a scos cu ”mână tare” din Egipt sub forma vițelului Apis. Astăzi, singura formă ”accesibilă” iconografică este îngeri, sfinți, Hristos Întrupat. Iar ortodocșii o realizează, închinându-se înaintea lor și dedicându-le slujbe religioase. Ce părere ai?

Am spus că nu despre asta discutăm. Să încercăm să rămânem pe subiect.

Ambele variante. Așa cum a fost [laconic] scrisă porunca, permite dubla interpretare.

Nope,nu sunt in masura sa dau eu verdicte, s-a scris destul pe tema asta.Intrebam, asa, de curiozitate. Lectura placuta :)

Bine, dar atunci e Hristos reprezentat acolo sau nu?

"13.Fiindcă dacă sângele de ţapi şi de tauri şi cenuşa de junincă, stropindu-i pe cei întinaţi, îi sfinţeşte prin curăţirea trupului,
14.atunci sângele lui Hristos, cel ce fără prihană prin veşnic Duh I s'a adus lui Dumnezeu, cu cât mai mult va curăţi conştiinţa voastră de faptele cele moarte, ca să-I slujiţi Dumnezeului-Celui-Viu!
15.Şi iată pentru ce este El Mijlocitor al unui nou testament: ca prin moartea pe care El a suferit-o spre a răscumpăra greşalele de sub întâiul testament, să primească cei chemaţi făgăduinţa moştenirii veşnice." Ev.9

Deci tu afirmi ca e nevoie, pe langa Jertfa Sa de o alta slujire in acel cort din cer pentru mantuirea oamenilor?

pai Hristos ca Dumnezeu, mijloceste catre El insusi in acel Templu de care zici, Templu inchinat Lui insusi?

Unde? Că Alin a prezentat două cazuri: icoanele ortodoxe și ilustrațiile adventiste.
În ilustrațiile adventiste este un Hristos imaginat, nu reprezentat. Niciun grafician ori pictor adventist nu a susținut vreodată că L-a reprezentat pe Hristos (ori pe apostoli) după cum arătau în realitate acum două milenii, ori că au primit prin inspirație [divină] vreun model canonic de reprezentare.
În privința icoanelor ortodoxe, poate cunoști tu mai multe... Cel care a canonizat forma icoanelor susține că a primit indicație divină să le reprezinte fidel? Ori a fost tot o închipuire personală? Poate este important de amintit și acest amănunt semnificativ.

Nu e ”pe lângă”, ci aparține aceluiași Plan de Mântuire. La fel cum aparțin și Întruparea Sa, și Moartea Sa și Învierea Sa, etc.

Nu înțeleg de ce pui întrebări fără rost (oricum, în afara subiectului), când Scriptura vorbește clar despre lucrarea de mijlocire a Mântuitorului. Crezi că ea e fără nici un rost?

Intrebare pentru Centesimus...enshpesimus
E permis adventistilor sa se inchine (nu stiu ce inseamna asta la ei) intr-o sala de adunare/rugaciune adventista in care se afla Biblia, pe o masa, de ex.? Sau acasa, le e permis adventistilor sa se inchine avand in fata Biblia? Ma rog, in prezenta Bibliei, nu neaparat in fata ei, in sens propriu?
Doar o curiozitate.

Bine ati venit inapoi, sora!
 

Trice, a venit Delia! Sorry, bro, stii cum te-a facut knock-out mai demult, pe topice vestit de lungi. :)

Acum exagerezi! Dacă la 2m în apartamentul vecin este un Coran, ori o statuie a Afroditei, înseamnă că adventistul respectiv se închină lor? Hai să nu ne mai ascundem după deget, icoana ortodoxă nu doar că stă înaintea închinătorului, dar primește sărutare fizică, iar preotul dă cu cădelnița acolo, nu în altă parte...

Nu știu frate ce mi-a făcut... chiar dacă ea mi-a cauzat banarea, eu nu-i port pică. Am iertat-o, ba am și uitat-o! Iată, acum are ocazia să-mi aduc aminte din nou de ea ;)