Multumesc mult Fani, m-ai inteles perfect, atat cat am lasat de inteles...dar, crede-ma, situatia este mult mai complexa si mai profunda decat pare, iar responsabilitatea nu si-o asuma absolut nimeni.
Practic, calugarii sunt oamenii nimanui, fie in manastire, fie in lume...
Cat despre intamplarea pe care ai amintit-o, intotdeauna m-a intrigat faptul ca in biserica nu exista judecata sociala, asa cum exista in lume...multe se intampla si nu raspunde nimeni, ori in realitate suntem supusi statului si legilor lui, acolo, insa, numai cand se mediatizeaza o intamplare incepe sa se i-a masuri.
Dar, despre manipularea psihica, despre hartuire, despre munca silnica ajunsa pana la epuizare inca de la 14 ani, despre violenta, despre hartuirea sexuala...despre multe altele nu vorbeste si nu raspunde nimeni....vedeti cumva in acestea Lucrarea Lui Dumnezeu ?, eu, NU ! asa ca, nu va mai grabiti sa dati cu piatra intr-un suflet trist de calugar, care numai Dumnezeu ii cunoaste cugetul si trairea. De ce traiti cu habotnica impresie ca in manastire salasluieste neaparat Dumnezeu ?
REPET ! Nu este vorba de generalizare, efectiv este un concept gresit al supunerii omului la tot felul de lucruri neconventionale, si acesta devine grav cand i se aplica sintagma ireversibila de PACAT, " adica este pacat sa renunti la manastire ! ", o indobitocire curata.
Eu as spune mai degraba ca este pacat sa renunti la Dumnezeu, nu la manastire, care poate detine o viata mai mult sau mai putin dedicata lui Dumnezeu . Pe Dumnezeu il poti pierde in aceiasi masura oriunde te afli, caci El salasluieste mai cu precadere in inima omului, decat in locul cutare sau cutare . Omul sfinteste locul...
In manastire este exact ca si in lume, se aduna oameni buni si oameni rai, oameni credinciosi si oameni necredinciosi, oameni mandri si oameni smeriti, oameni avuti si oameni saraci, oameni posesivi si oameni supusi...pacate si lipsa de pacate, munca si lenevire.....are aceiasi calitate pe care o imprima oamenii oriunde s-ar afla ei, doar ca se manifesta doar in presupusa Virtute a Lui Dumnezeu. Dar nu este decat o viata printre oameni, cu rautate multa, si cu bunatate pe alocuri...dar si o raceala greu de descris, in comparatie cu lumea asta in care macar te simti atasat de familie.
Eu cunosc foarte multi calugari ( maici ) plecati din manmastire si am capacitatea de a le judeca statutul exact cum se prezinta acesta, dincolo de aparenta si, tare...tare mi se rupe inima pentru dezvoltarea lor psihologica si sociala, dar , mai ales spirituala.( nu in sensul ca sunt pacatosi, ci in sensul ca sunt lepadati, deznadajduiti si de Biserica de la care ar trebui sa afle mangaiere )

Draga Anca....TE STIMEZ !
Dumnezeu sa-ti daruiasca sanatate si bucurie, sa fii convinsa ca mama ta este un exemplu de omenie, demn . Dar pentru a intelege Biserica asta, este nevoie de ceva mai mult decat credinta, de omanie si smerenie de sine, lucruri fundamentale care, din pacate le-am cam despartit de credinta in sine...ele inseamna credinta adevarata.
Fani, si eu cunosc cazuri in care au murit persoane tinere in manastire si...Dumnezeu cu Mila, cam atat.
Viata este o jungla, daca-ti lasi sufletul manipulat de animale...sufletul tau va deveni aceiasi jungla.

ce se intampla cu cei ce parasesc manastirea?
 

Multumesc ory pentru stima, asemenea.

Vai, radianca, se spunea ca era sub blestem desi a fost calugarita orfana crescuta in manastire fiind si'ca urmare a regulamentului de ordine interioara'??
Este revoltator, si aici chiar ca ii dau dreptate lui Ory cand vorbeste de manipulare si de judecata necrutatoare. Cum ramane cu libertatea crestina de alegere? Cum ramane cu hotararea luata in deplina cunostinta de cauza?
Dumnezeu s-o odihneasca pe mama ta! Cred ca a suferit mult, si am toata stima pentu ea ca si-a pastrat credinta si a putut sa o transmita si copiilor. Multe mame care nu au fost tratate astfel nu reusesc..

Rodianca, sa fii Binecuvantata de Dumnezeu, fii sigura ca esti o fiinta Binecuvantata de Dumnezeu...imi place foarte mult cum te-ai exprimat si lejeritatea cu care ti-ai aratat increderea in Judecata Lui Dumnezeu, si nu a oamenilor...care sunt neinduratori si aroganti.
Am citit si eu o carte, acum vre-o 15 ani, scrisa de o fosta maicuta calugarita cu forta de carte parinti, in vremurile in care manastirile erau sustinute si patronate de catre boieri...prin anul 1700...va ingroziti de adevarul exprimat acolo de aceasta fiinta, prin ce a trebuit sa treaca " INTRE ZIDURILE DOMNULUI ! ".Ma mir cum de ne mai indura Dumnezeu cand mai este si invocat in ura, dispretul si prostia oamenilor. Sunt convinsa ca Dumnezeu nu are de-a face cu asa ceva .
Dumnezeu sa o odihneasca in pace si pe mama ta si, sa fii sigura ca, doar daca a fost om printre oameni, este acolo unde trebuie si este bine, caci, doar asta ne-a cerut Dumnezeu pe pamant, sa fim alaturi de oameni, sa-i sprijinim, sa-i hranim, sa le alinam durerea, sa-i ajutam...sa-i iubim, ATAT ! ( nu conteaza ziua, nu conteaza haina, nu conteaza locul, nu conteaza religia, nu conteaza statutul, nu conteaza culoarea, nu conteaza infatisarea...)

Sunt sigura, demult, ca mama si-a aflat locul printre stele. Rugandu-ma lui Dumnezeu neancetat, sper sa-mi faca si mie mama loc, printre ele...Multumesc,

Poi vezi, unii au plecat shi chiar daca au dus o viatza sfanta au stat din pricina mustrarii de conshtiintza shi a rushinii shi din pricina caderii sub blestemul infricoshator, au stat departe de Dumnezeu... dar iata ca mama ta nadajduind totushi precis a capatat iertare, ca spui ca a dus o viatza curata de umilintza shi smerenie in frica lui Dumnezeu, asta e foarte frumos, ca se pare ca cealalta a fost neinduratoare shi a scris cartzi prin care a denigrat pe fratzi ca sa-shi motiveze cumva faptele shi conshtiintza chinuita... deci in ambele cazuri se pare ca au sfarshit prin a fi victime ale superstitziei traditzionale a fatalitazii raului, a blestemului ireparabil, a fatalismului fatalitatzii, caci daca erau bine sfatuite ele reveneau langa Biserica lui Dumnezeu chiar daca ar fi dus o viatza de mirenie casatorite sau nu, shi spalandu-shi in timp, de la Hristos, prin taina pocintzei shi spovedaniei, juramintele in care s-au hazardat sa se invoiasca, deci spalandu-shi pacatele (ca Petru ca shi el s-a jurat de 3 ori pana a cantat cocoshul de 2 ori shi mai inainte inaintea lui Iisus Hristos ishi daduse cuvantul)... fiindca ele se considera indiferent de starea inimii sau daca au fost suficient de mature sau copile ca au jurat, caci daca ai jurat, se pune pe bune chiar daca e o copilarie, daca tzi-ai dat cuvantul atunci se considera, deci ca sa te dezlege de juramant sau cuvant trebuie sa ceri indurare de la Dumnezeu shi sa stai alipit de Biserica shi asha o sa te ierte Dumnezeu fireshte ca tzinand seama de starea shi felul in care ai jurat, de seriozitatea avuta, de vinele sau inshelarile in care ai fost atras ca sa te hazardezi ca ai putea tzine un juramant, caci nu este pacat pe care Domnul sa nu-l ierte omului, oricat ar fi de mare, Hitler de ai fi sau Stalin sau Saul, daca pana shi pe Iuda-Iscarioteanul, care L-a vandut cu 30 de argintzi ca sa fure shi din banii aceia, shi care L-a dat in mainile oamenilor pacatoshi cu un sarut, shi care a vandut shi Biserica aruncand cei 30 de argintzi ca dovada a vinei ei shi nu a lui, deci pana shi pe Iuda Iscarioteanul a vrut Hristos ca sa nu-l piarda, sa nu-l lase sa ajunga in iad, caci il iubea mult shi pe Iuda Iscarioteanul shi a trimis Hristos pe un ucenic dupa el ca sa vina sa-i dea iertare daca-i pare rau de ceea ce a facut, caci Hristos i-a aratat ce facuse, i-a spus ca il vindea cu o sarutare, din pricina lacomiei shi din patima babanului, dar Iuda Iscarioteanul n-a vrut sa recunoasca, n-a vrut sa vina la pocaintza, nu L-a recunoscut de Mantuitor ca sa-shi incredintzeze sufletul Lui Iisus ci a preferat sa-shi cumpere din banii furatzi shi ascunshi o sfoara cu care shi-a pus capat zilelor... shi asha a rasplatit binele facut de Domnul... cu rau impotriva sa... prin necredintza shi autoinshelare...

deci nu va temetzi ci indraznitzi la Hristos... caci numai El te poate scapa.

Corect, nu esti precum cei amintiti pentru ca nu ti-ai propus!
Exemplul cu Parintele Papacioc nu e bun, atentie la detaliile legate de rudele dumnealui de sange, starete de manastire!???

Eu cunosc un caz concret, si pe deasupra am si scrisoarea prin care omul isi justifica gestul parasirii vietii calugaresti. Motivele lui, v-ati ingrozi probabil, tin de rautatea "fratilor" lui din imediata apropiere, de materialismul incredibil afisat de staret si restul celor apropiati lui, de micile intrigi si marile dezbinari din interiorul manastirii, de "mizeriile" pur lumesti ale calugarilor. Despre favorizarea rudelor puse pe posturi de conducere, despre interese josnice, despre bani, multi bani, afaceri si servilism fata de cei superiori, ca sa nu ii spun altfel. Si toate astea dupa 15 ani de calugarie, i-au trebuit omului 15 ani ca sa vada ce se petrece in lumea foarte materiala a monahismului de la Golia, caci despre una din manastirile iesene este vorba!
Asadar, fostul calugar a parasit forma de organizare si nu pe Hristos in numele caruia se convietuieste in manastire!!!

In prealabil postat de ancah
Damax: haideti sa recunoastem ca toti, fie mireni, fie calugari suntem identici, si diferenta de valoare spirituala nu o stie decat Cel de Sus.

Draga ancah, chiar crezi ca scriu gratuit asa cum fac multi pe aici?

Raspuns
 

Cei care din diverse motive se las de manastire, de obieci nu sunt dintre rasofori sau monahi, au doua optiuni: casatoria sau curatia. Ca vorba pr. Arsenie Boca "Nu toti din manastire se mintuiesc, nici toti din lume se prapadesc".

In manastire nu rezista decit cel ce a mers acolo doar pentru Dragostea cea Mare a lui Hristos. Restul se pot mintui in lume cu fapte bune si multa rugaciune.
Vai de ei insa, caci cine a gustat din dulceata manastirii tinjeste dupa ea toata viata lui si pacea nu si-o afla.

Da, unii stareti sunt destul de duri si iti dai seama daca il alunga ca pe un caine. Se vede singur... ce sa faca? Eu daca as avea un copil si ar incerca aceasta cale si nu ar reusi l-as primi acasa si l-as face sa se simta iubit si sa stie ca Dumnezeu il iubeste in continuare. Nu trebuie sa fim duri. Nici nu o vad ca pe o asa mare problema. Daca de ex as avea un prieten si la un moment dat mi-ar marturisi ca a fost la manastire pentru o perioada si apoi a renuntat, nu l-as judeca din contra l-as intelege ca i-a fost si greu. Oamenii in general trebuiesc sprijiniti pentru ca niciodata nu se stie cine este mai sensibil dpdv pshihologic vorbind. Iar asta imi aminteste o povestioara, trista (nu stiu cat de adevarata) si cu siguranta unii vor judeca si vor spune ca acest tanar nu a avut credinta:

" Intr-o manastire tot venea o femeiusca ce parea ca ar cauta drumul cel corect. Si cu timpul intra in vorba cu unul dintre calugari, om matur si in putere. Si tot vorbeau ei si nimanui nu i se parea nimic suspect. Iar vizitele deveneau din ce in ce mai dese. Apoi, dupa o vreme, la staret vine acel calugar ce ii spune ca va pleca din manastire pentru a se muta la aceea. Desigur ca staretul ii explica gravitatea acelei decizii si il atentioneaza foarte clar ca inapoi nu-l va mai primi. Acela nu se lasa induplecat, se tunde, se rade, se imbraca “civil” si ajunge la usa femeiustii … Care se va dovedi a fi exact unealta diavolului, spunand-i in fata ca ea nu avea de gand sa se marite cu el, ca dorea doar o “relatie”, dar una in care el sa fie sub infatisarea ce o avea la manastire, cu barba lunga si haine negre. Vedeti, asta o excita pe ea. Inspaimantor, nu-i asa? Calugarul astfel buimacit, se intoarce la manastire, unde staretul ii spune sa plece ca si asa a smintit destul comunitatea. Acela iese si de primul copac pe care il gaseste mai la indemana, se spanzura …"
Mie una nu imi place expresia de "femeiusca" si apoi e si greu sa stii daca poti avea o relatie cu un om pe care practic nu ai cum sa il cunosti prea bine. Si banuiesc ca povestea este mai mult pentru a speria, pentru a se evita asta. Si apoi daca in momentul in care ai iesit din manastire te si insori deja inseamna ca ai discutat cu persoana respectiva. Si apoi ce e mai gresit sa ai o relatie in manastire sau sa parasesti manastirea?


As dori sa inchei ceva mai optimist, care are si o latura care ar putea sa ne dea de gandit. Sper doar sa nu o luati ca pe ceva jignitor.

La stareta unei mănăstiri de maici se prezintă sora Maria, dornică să se dedice cu totul vieţii monahale. Maica staretă îi spune de la început:
- Mănăstirea noastră are o regulă foarte strictă, numită proba tăcerii. Poţi să rămâi aici cât doreşti, dar nu ai deloc voie să vorbeşti decât dacă îti dau eu voie.
Sora Maria acceptă şi rămase în mănăstire. După 5 ani, maica stareţă o cheamă la ea şi îi spune:
- Iată, eşti cu noi de 5 ani de zile. Ai voie să spui două cuvinte.
- Pat tare, spuse sora Maria.
- Regret să aud asta, răspunse stareţa, o să-ţi dăm un pat mai bun.
După alţi 5 ani, iarăşi o cheamă stareţa la ea şi îi îngăduie să spună încă două cuvinte.
- Hrană proastă, spune sora Maria.
Maica stareţă o asigură că hrana va fi mai bună în viitor, şi mai trecură încă 5 ani. După al 15-lea an, maica stareţă o chemă din nou şi îi ceru să spună 2 cuvinte.
- Eu plec, spuse sora Maria.
- Probabil este cel mai bine, răspunse stareţa, şi-aşa n-ai făcut decât să te plângi de când ai venit aici...

Si eu am citit la par. Papacioc o poveste frumoasa despre o maicuta care a parasit manastirea. O puteti citi aici:
http://ininimamea.blogspot.ro/2012/0...-beatrice.html

Daca ai vrut sa plang... si sa rada fratii cerebrali de mine ca sunt lacrimogen etc.,... poftim! Ai reusit!

Saru'mana! Minunata poveste...