![]() |
3. Legătura cu duhurile căzute
„Desi în arătările lor înaintea oamenilor, dracii îsi iau de obicei înfățisare de îngeri de lumină pentru a amăgi mai usor, desi ei se străduiesc uneori să lămurească oamenii că sunt suflete omenesti si nu draci (acest chip de înselare de acum, reprezintă o oarecare modă printre draci, din pricina unei aplecări oarecare a oamenilor din zilele noastre, de a crede în aceasta); chiar dacă ei prevăd uneori viitorul; si chiar dacă descoperă taine -chiar si asa, oamenii nu trebuie să creadă în ei cu nici un chip. Ei amestecă adevărul cu minciuna; adevărul este folosit numai atunci când au nevoie de o înselare mai prielnică. „Toți oamenii trebuie să ne ținem departe de aceste duhuri si pentru nici o pricină să nu avem încredere, atunci când ele se ivesc prin simțiri, nici să nu începem să vorbim cu ele, nici să nu le dăm vreun fel de atenție, să cunoastem că arătarea lor este cea mai mare si mai primejdioasă ispită. Când vine o astfel de ispită, omul trebuie să-si îndrepte mintea si inima către Dumnezeu, cu o rugăciune pentru milă si pentru scăparea de ispită. Dorința de a vedea duhuri, iscodirea de a descoperi ceva despre ele si de la ele, este un semn al celei mai mari nebunii, si este necunoasterea totală a tradițiilor Bisericii Ortodoxe cu privire la morală si la viața lucrătoare. Cunoasterea duhurilor se dobândeste în chip mai deosebit decât chipul în care socoteste cel care trece printr-o asemenea împrejurare si este lipsit de experiență si este plin de usurătate. Vorbirea deschisă cu duhurile este cea mai mare nenorocire pentru cei lipsiți de experiență, sau le slujeste ca pricină pentru cele mai mari nenorociri." Cuv. Serafim Rose |
"Scriitorul de insuflare dumnezeiască a cărții Facerea, spune că după căderea celor dintâi oameni, Dumnezeu, în rostirea osândei asupra lor, înainte de izgonirea lor din rai, a făcut pentru ei haine de piele si i-a îmbrăcat cu ele ((Facerea 3, 21). Hainele de piele, asa cum deslusesc Sfinții Părinți, (Sf. Ioan Damaschin, Arătarea cea adevăratăa credinței ortodoxe, Cartea 3, cap. 1), semnifică trupul omului de pe treapta de jos care, la cădere, s-a făcut stricăcios; el si-a pierdut subțirimea si firea duhovnicească si a primit starea învârtosată de acum. Desi pricina cea dintâi pentru această schimbare a fost căderea, totusi schimbarea s-a făcut sub înrâurirea Ziditorului Atotputernic, în mila Lui de negrăit pentru noi, si pentru marele bine al nostru. Printre celelalte urmări de folos pentru noi, care vin din starea în care se află trupul nostru acum, ar trebui să arătăm una: prin învârtosarea trupului nostru ne-am făcut neputinciosi să simțim duhurile, în al căror sălas am căzut ... Înțelepciunea si bunătatea lui Dumnezeu a asezat o piedică între oamenii izgoniți din rai pe pământ si duhurile care fuseseră izgonite pe pământ din cer; această piedică este materialitatea grosolană a trupului omenesc. Astfel lucrează ocârmuitorii pământesti care îi despart pe făcătorii de rele, de lume, prin zidul unei închisori, ca nu cumva ei să pricinuiască rău acestor oameni, după propria lor dorire si să strice si alți oameni (Sf. Ioan Casian, Convorbirea 8, cap. 12). Duhurile căzute lucrează asupra oamenilor, aducându-le gânduri si simțiri pline de păcat; dar foarte puțini oameni ajung să vadă duhurile” (Episcopul Ignatie, op. cit. pag. 11-12).
„Sufletul, îmbrăcat în trup, împrejmuit si despărțit prin acesta de lumea duhurilor, cunoaste cu încetul, si dobândeste dreapta judecată de a deosebi binele de rău, prin cercetarea legii lui Dumnezeu, sau, ceea ce este acelasi lucru, prin cercetarea crestinismului (Evrei 5, 14). Atunci îi este îngăduită vederea duhovnicească a duhurilor, si dacă aceasta se face după rânduiala lui Dumnezeu, care îl călăuzeste, de acum încolo, amăgirea si înselarea sunt cu mult mai puțin primejdioase, aducând ca folos experiența si cunoasterea. La despărțirea sufletului de trup prin moartea cea văzută, intrăm din nou în rândul si în lumea duhurilor. De aici, este limpede că pentru o intrare potrivită în lumea duhurilor, este foarte trebuincioasă buna cunoastere a legii lui Dumnezeu, la vremea cea bine socotită, că tocmai pentru această cunoastere El a hotărât o vreme oarecare pentru fiecare om în parte, pentru pelerinajul său pe pământ. Acest pelerinaj se numeste viață pământească.” Cuv. Serafim Rose |
Citat:
"And Paul went down, and fell on him, and embracing him said, Trouble not yourselves; for his life is in him." (Fapte 20,10 - versiunea KJV) |
Duhurile căzute lucrează asupra oamenilor, aducându-le gânduri si simțiri pline de păcat; dar foarte puțini oameni ajung să vadă duhurile” (Episcopul Ignatie, op. cit. pag. 11-12).
Aceasta fraza explica pe deplin cum pot unii oameni sa devina eretici si hulitori de Dumnezeu. Un om care incearca sa cunoasca Cuvantul lui Dumnezeu este un pericol pentru duhurile cele rele. Atunci in mintea omului apar ganduri si idei de explicatii ale Cuvantului lui Dumnezeu care sunt adevarate erezii, pe care omul si le atribuie ca fiind ale lui insusi si rezultat ale propriei sale inteligente si intelepciuni. Dupa ce elaboreaza pe acest principiu teorii si concluzii complet eretice , nu se multumeste cu atat ci cauta sa rataceasca si pe altii. Insa fiind cazut si departat de adevarata intelepciune, tot ceea ce emite, ca judecata de valoare este intinat de minciuna. Pentru ca mintea necuratita nu poate emite judecati adevarate. |
Citat:
|
Citat:
Citat:
Citat:
|
Citat:
Nu am vazut pana acum nici o contradictie intre cuvantele sfintilor si Cuvantul lui Dumnezeu si prin aceasta arata ca prin sfinti a vorbit Duhul Sfant. |
Doamna Dobrin, v-am rugat să nu postați decât lucruri concrete (versete biblice, ori comentarii de-ale dumneavoastră) legate de întrebările ontopic puse de mine. Nu vă supărați dacă nu citesc (în lipsă de timp, nu de respect) altceva...
|
Citat:
Citat:
|
Citat:
Evanghelistii si Apostolii au spusCuvantul lui Dumnezeu prin gura lor. Au fost ei insisi carti vii. In intelegerea invataturilor lor se intampla acelasi fenomen pe care il intalnim la intelegerea Scripturii. Fara invatatura sfintilor nici cuvintele apostolilor , nici cuvintele evanghelistilor nu le vom intelege corect. Si aceasta din cauza mintii noastre intinate de pacat. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 15:37:00. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.