Domnule, Sfinta Scriptura ne spune ca nici un fir de par din capul nostru nu devine alb fara voia Tatalui Ceresc. Budismul sau mahomedanismul exista pe pamint cu voia Tatalui. Daca afirmati contrariul, dupa parerea mea, este ca si cum ati afirma ca cel rau e mai puternic decit Tatal Ceresc.

De ce a facut Domnul asta? Nu stiu si nici nu cred ca e treaba mea. De altfel, acum vreo 10 ani cind am ajuns in Turcia, iar acolo am intilnit oameni foarte buni, mult mai buni decit multi dintre conationalii nostri, chiar m-am intrebat daca Domnul ii va condamna la moarte vesnica. Insa mi-a trecut prin cap ca nu e treaba mea sa stiu care sint planurile Domnului. Daca El a permis sa se intimple un lucru, cu siguranta ca l-a permis pentru binele nostru, chiar daca noi nu intelegem. Asa ca, eu personal nu-mi mai bat capul cu ce se intimpla cu cei dint alte religii. Va avea Domnul grija de ei. Eu de as putea avea grija de mine insami, pentru ca pentru mine voi da socoteala, pentru felul in care l-am iubit si ajutat pe aproapele si nu pentru mahomedani sau budisti.

Imi cer scuze daca noi, catolicii, am intrat cu bocancii in casa sau sufletul cuiva. Aici doar incercam sa ne aparam un sfint tare drag noua, sfintul Anton de Padova. Va rog sa verificati cine a reinceput discutia despre acest sfint; nu un catolic. Pe de alta parte va invit sa mergeti intr-o marti in orice biserica catolica si veti constata ca sint destui de multi ortodocsi care se roaga acestui sfint. Iar cum in tara noastra exista destul de multe familii in care unul din soti e catolic, iar celalalt ortodox, intransigenta dumneavoastra fata de sfintii catolici nu o veti gasi la toti ortodocsii. O parte din ortodocsii care sint casatoriti cu catolici practicanti si ortodocsii care chiar au obtinut ajutor rugindu-se la acest sfint, chiar il cinstesc pe sfintul Anton. Aceasta este pur si simplu realitatea.

PS Cred ca trebuie sa ne gindim serios la faptul ca musafirii vin, dar mai si pleaca.

Cred ca ati uitat ceva. Cu voia Tatalul inseamna ca El tolereaza existenta lor, nu ca sunt de la El. Vedeti ca diferenta e uriasa.

Poate nu ati inteles ideea topicului. Discutia nu e daca sunt ortodocsi care se roaga la Anton de Padova sau nu, ci daca e bine sa faca asta. Iar raspunsul nu lasa loc de interpretari si e unul singur: NU.

Părintele Arsenie Boca:

"Ne putem închina la sfinţii catolici, numai să nu-i uităm şi pe ai noştri"

Deci ?

Doamna mea...inseamna ca bunul Dumnezeu a vrut sa aiba loc cele 2 razboaie mondiale? De liberul arbitru ati auzit? Una e ca Dumnezeu sa ingaduie ceva, fiinda omul are acesta libertate, si alta este vointa lui Dumnezeu. In plus eu nu m-am legat de mantuirea musulmanilior, asa ca nu-mi puneti in gura cuvinte pe care nu le-am zis. Am spus doar ca Dumnezeu a lasat pe pamant o singura credinta, CEA CRESTINA. Si daca tot ati adus in discutie subiectul "mantuirea musulmanilor" uitati ce zice Biblia la Marcu 16:15-16:
"Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.
Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi."
Mai exista alternativa? Atat timp cat musulmanul a auzit de Evanghelie si de Iisus si-l respinge, acel om nu se mai mantuieste doamna. Nu o spun eu ci Iisus Hristos.
Doamne ajuta!

unde ai gasit citatul acesta? Doamne ajuta!

1. Subiectul ce vrea si ce nu vrea Domul nostru e prea complicat pentru mine. Dar stiu ca tot ce misca sub soare se misca cu voia Domnului. CIne sint eu sa spun ca nu-mi convine ceva sau sa vorbesc despre ce nu inteleg? Daca exista musulmani, exista pentru ca Domnul nostru a ingaduit asta si nu ma voi grabi sa condamn la moarte vesnica niste oamnei care este foarte posibil sa fie mai buni ca mine. Domnul va avea grija de ei.
2. Daca tot ati dat exemplul versetelor din Marcu: primele cuvinte sint "Mergeti in toata lumea..."; oare ce ati facut dumneavoastra care v-ati nascut ortodocsi, si considerati ca sinteti singurii care detineti mintuirea, ca sa raspinditi Cuvintul Lui Dumnezeu? Cam nimic. In acest context, cind dumeavoastra ii condamnati pe bolnavii pe care nu i-ati vizitat, pot sa cred ca ortodoxia e ca un club in care intra numai niste elite, insa nu e nici un caz o religie a iubirii.

Într-o carte despre Părintele, evident.

Dacă tot vorbim despre Sfântul Anton, poate nu ar strica să şi ştim, mai exact, despre cine vorbim:

Naşterea şi tinereţea Sfântului Anton

Lisabona, frumoasa capitală a Portugaliei, este locul unde s-a născut Sfântul Anton, la 15 august 1195, dintr-o familie coborâtoare din nobila viţă a Bouillonilor. Tatăl său se chema Martin de Bouillon, om de vază la curte, ministru şi vistiernic regesc, dar mai presus de toate, un bun creştin.

Mama sa a fost Maria Tereza Treveira, nobilă şi ea de sânge, dar şi mai nobilă prin virtute. La botez primi numele de Ferdinand. Mai apoi, însă, când a întrat în Cinul Franciscan, şi l-a schimbat în acela de Anton. Sub ochii veghetori ai părinţilor, Ferdinand şi-a crescut copilul curat la suflet şi la trup, ca şi crinul alb din grădina cerului. Îi plăcea rugăciunea şi petrecea bucuros ceasuri întregi, zilnic, în casa Domnului, închinându-se cu credinţă şi slujind preoţilor la sfântul altar. Avea o minte ageră, pătrundea uşor orice adevăr, de aceea de timpuriu s-a apucat de învăţătură şi, ca să poată să se adâncească mai liber în ştiinţă, a intrat în seminarul catedralei - pe atunci singura şcoală superioară căutată. Inima lui cea bună, milostivă cu cei săraci, avea să se desăvârşească aici şi mai mult şi, prin virtuţile creştineşti deprinse, să se facă vrednic de daruri minunate suprafireşti.

Odată, voind să alunge o ispită de neîncredere în Dumnezeu, cu care diavolul îl necăjea, pe când se ruga la altarul Maicii Domnului, făcu o cruce cu degetul pe scara de marmoră. Ispita dispăru, însă crucea rămase întipărită, ca şi cum ar fi fost făcută pe o ceară moale. Cu această minune începe seria de biruinţe pe care acest om al lui Dumnezeu avea să le câştige asupra diavolului.

Când împlini 15 ani, cunoscu pe deplin deşertăciunea pământească şi, pentru a-şi pune la adăpost virtuţile îngereşti, pe de o parte, şi pentru a se şti dăruit cu totul în slujba lui Dumnezeu, pe de altă parte, se călugări în Mănăstirea Canonicilor regulari ai Sfântului Augustin, din apropierea oraşului său natal Lisabona. Dorind apoi o deplină singurătate după care se zbătea sufletul său, trecu în mănăstirea din Coimbra.

Râvna cea mare cu care a pornit pentru deprinderea virtuţilor călugăreşti şi ştiinţa luminoasă ce o agonisise timp de 9 ani, îl duc la darul preoţiei, pe care l-a primit în anul 1219. Întâmplările minunate se ţin de acum lanţ în viaţa lui Ferdinand. A însănătoşit un călugăr grav bolnav, învelindu-l cu haina sa. Într-o dimineaţă, aude clopotul ce vestea timpul cel mai însemnat al liturghiei, dorinţa i se aprinde să se închine şi el Sfintei Euharistii, şi zidurile casei se dau în lături iar el poate astfel să se închine ca şi cum ar fi fost acolo de faţă.

(preluat de pe profamilia.ro)