Si eu am spus acelasi lucru. am spus des daca spune duhovnicul si rar daca spune el , normal ca in functie de starea sufletului omului. Nu am mai adaugat asta gandind ca toata lumea stie aceasta. Se pare ca tu te faci ca nu pricepi ce am spus. Nu vad de ce sa cautam samanta de contrazicere in fiecare clipa doar de dragul contrazicerii.

Stii cum a fost acum?
Mihaela - uite hartia asta e alba
Alin - hartia asta este alba!, ce e asa greu de priceput!?
Mihaela - si eu am spus acelasi lucru , doar e evident ca e alba

ramane la decizia ta daca mai continuam dialogul acesta ca intre surdo-muti.

Nu stiu daca m-ar refuza. Depinde.... Eu stiu cat sunt de pacatoasa, nu as indrazni sa ma duc la duhovnic sa ii spun ca eu vreau in fiecare duminica ca asa consider eu ca este bine.

Este o arma cu doua taisuri asta, nu a te impartasi, ca aceasta este medicament datator de viata, ci modul de decizie. Pentru ca in mod sigur vei cadea in mandrie de sine si slava desarta. Constientizarea pacatelor noastre se estompeaza si ajungi la ideea , cu care eu nu pot fi de acord, ca sunt pacate ce sunt iertate fara spovada, cele mici.
Iti spun: pacatul e pacat si punct si mici sau mari tot pacatos te numesti savarsindu-le. La fel cum o singura porunca de ai calca si le tii pe toate celelalte tot calcator de porunca te numesti asa si aici, un mic pacat de ai avea tot pacatos te numesti.

Toate pacatele trebuie spovedite, mici, mari, toate. iar cei care spun , nu am ce spovedi atunci sa se roage lui Dumnezeu sa le dea vederea pacatelor ca atunci vor vedea cat de multe pacate fac zilnic si vor avea ce spovedi.

"„Noţiunea de păcat se arăta doar acolo unde raporturile dintre Dumnezeul Absolut şi omul-creatură capătă un caracter pur personal. Altminteri, rămâne numai o reprezentare intelectuală (…)”

„Părinţii spuneau că a-ţi vedea păcatul este un mare dar al Cerului, mai mare decât vederea îngerilor. Şi eu, mulţi ani am fost orb duhovniceşte.”

„În mişcările noastre justificate de raţiune, noi nu putem vedea păcatul”.

„Eu nu văd Lumina ca atare, ea doar îmi deschide ochii să înţeleg în ce întuneric trăiesc. Eu nu aş putea înţelege întunericul, dacă n-ar exista lumina opusă..”

„Cu întristare m-am convins că rari sunt oamenii care simt în inima lor durerea păcatului” Arhim. Sofronie - Mistica vederii lui Dumnezeu - cateva idei despre pacat

Eu ți-am sugerat să discuți cu el pe tema de față, nu să-i auduci la cunoștință că te-ai hotărît brusc că de azi înainte vrei să te împărtășești automat în fiecare săptămînă. El decide ce e mai potrivit pentru tine. Dar trebuie să te intereseze subiectul ca să ridici problema asta.

Care ar fi motivul acestei slave deșarte? De ce mîndrie?!

Atunci perzi vremea spunînd Psalmul 50, făcînd rugăciuni de cerere, cîntînd „Doamne miluiește!”, citind acatiste și paraclise, dacă nu crezi în iertarea Lui Dumnezeu. Am dat suficiente citate, nu le mai reiau.

Păcătoși vom fi pînă în ultima clipă. Tocmai de aceea Hristos de dă o pleiadă întreagă de metode pprin care cerem direct sau prin preot iertarea, mereu, din noi, iară și iară și tot așa pînă la Rai.

De ce uiți sau ignori faptul că Însuși Sîngele din Potir ne iartă păcatele? Nu asta ne spune clar Hristos? Nu asta cerem prin cuvintele Sfîntului Ioan Gură de Aur înainte de a ne apropia? Să fie spre iertarea păcatelor, tămăduirea sufletelor și a trupurilor și spre viața de veci! Ori noi am reținut de regulă doar partea cu osînda...

Toate trebuie aduse la cunoștință duhovnicului, altfel nu are cum ști unde te afli. Dar nu toate păcatele sînt de moarte sau strigătoare la Cer sau împotriva Duhului Sfînt, deci nu pentru toate păcatele avem neapărată nevoie de Taina Spovedaniei. Trebuie un discernămînt și aici ca să înțelegem dacă intervenția preotului e obligatorie mai înainte de a bea din Potir, ca să nu ne împărtășim spre osîndă.

Altfel, e limpede: păcătoși fiind și niciodată vrednici și suficient de bine pregătiți, niciodată nu am avea voie să ne cuminecăm, chiar dacă ne-am spovedi cu două ore mai înainte. De la 9:30 cînd mă spovedeam pînă la 11:30 cînd mă împărtășeam, crede-mă că nu puteam păstra o sfințenie perfectă negreșind cu nimic timp de două ore. Poate cu gîndul, poate vorbind în timpul Liturghiei sau al Utreniei, poate nefiind suficient de atent, poate derajînd pe cineva de la rugăciune din neglijență sau din alte motive. Conform ideii tale, nu ar mai fi trebuit să mă împărtășesc atunci. Eu și mulți alții care nu se spovedesc cu 10 secunde înaintea momentului euharistic - lucru imposibil și de nerealizat în mod normal.

Deci ar trebui să mai meditezi la aspectele astea. Chiar preoții înșiși rostesc rugăciuni de curățire înaintea săvîrșirii Liturghiei, iar Hristos îi iartă, iată, fără să se spovedească Lui prin intermediul duhovnicului personal.

Florin, intelegi gresit ceea ce am vrut eu sa spun.

Insasi gandul ca sunt pacate care se iarta fara spovada este gand de mandrie. Starea de smerenie ce trebuie sa o avem pentru fiecare pacat cat de mic , savarsit de noi, o simtim doar in fata duhovnicului, acolo este smerenia, in genunchi , in Biserica. Pentru fiecare pacat trebuie pocainta si smerenie.
De aceea am spus ca vei ajunge sa cazi in slava desarta. va mai trece ceva timp si vei intelege ce vreau eu sa spun acum.

apoi tu spui: "Atunci perzi vremea spunînd Psalmul 50, făcînd rugăciuni de cerere, cîntînd „Doamne miluiește!”, citind acatiste și paraclise, dacă nu crezi în iertarea Lui Dumnezeu. Am dat suficiente citate, nu le mai reiau."

Rugaciunile, psalmii, Doamne miluieste nu sunt rostite doar cu scopul de a dobandi iertare, ca niste mantre, ci este pur si simplu convorbirea noastra cu Dumnezeu, apropierea noastra de El. Uneori nici nu trebuie sa cerem nimic, ca stie Dumnezeu de ce avem nevoie, si tot El stie Bunul cand sa ne ierte si daca meritam sa fim iertati, dupa cum ni sufletul.

Adica vreau sa spun ca noi trebuie sa credem deplin in iertarea lui Dumnezeu, nu avem nevoie de mijloace ca sa credem asta. Dumnezeu este atat de bun, desavarsit de bun, incat daca in clipa asta in inima ta, se afla adevarata pocainta, plansul si jalea pentru pacatele infaptuite si spovedite, atunci te-a si iertat. de aceea uneori exista diferenta intre iertarea propriu zisa si spovedanie sau Impartasanie. Adica nu spovedania in sine garanteaza iertarea, aceasta este simtita in inima, direct, comunicata de Dumnezeu. Omul o simte, si stie si simte ca a fost iertat de anumite pacate, ca face altele apoi, si altele, vesnic un pacatos asta suntem. Insa iertarea unui pacat fara spovedanie, nu poate fi pentru ca nu ajungi la starea de smerenie a sufletului fara spovedanie.
Un mic exemplu: un mic pacat sa zicem , infaptuit, gen clevetire, vorbarie multa in desert, stiu de el, ma rusinez eu in mine, insa ce simti in inima cand te duci, te pui in genunchi si spui acolo ca ai clevetit si ai vorbit mult in desert , nu ai sa simti acasa doar gandindu-te in inima ta, ca ma duc deseara si citesc doua acatiste, si un paraclis cu gandul ca gata sunt iertat.

Apoi tu zici ca ignor eu, ca singele din Potir ne iarta pacatele. pai cum pot eu sa ignor asta cand mie insusi Hristos mi-a spus : du-te si te impartaseste cu trupul si sangele Domnului! si asta a fost cand am simtit eu ca nu sunt iertata desi ma spovedisem. Atat m-am rugat lui Dumnezeu sa ma ierte incat mi-a spus: du-te si te impartaseste cu trupul si sangele Domnului!

auzi tu acum ce iti spun eu tie Florine? Si si atunci am intrebat duhovnicul si nu m-am dus fara voia lui.

Florin, sigur ca nu toate pacatele sunt de moarte, sau strigatoare la cer, insa toate pacatele trebuie spovedite, asa sa stii. Toate.

Am sa iti povestesc acum o mica intamplare spusa mie de un preot din practica sa. Avea o femeie foarte evlavioasa, crestina in parohie, se spovedea, nu lipsea de la Biserica, era cu adevarat evlavioasa si crestina adevarata traitoare. Si s-a imbolnavit. Si nici cum nu isi dadea in capat. adica o boala fara motiv. s-a dus la preot si acesta a intrebat-o. ai omis cumva vreun pacat cat de mic, si nu l-ai spus? si ea spus: nu parinte cum sa omit. I-a facut molifta, s-a impartasit si nimic nici o schimbare.
Si atunci a luat preotul indreptarul de spovedanie , si o zi intreaga impreuna, au parcurs tot, in amanunt, pacat cu pacat. si astfel a identificat un pacat din acesta mai mic , uitat nespovedit. efectiv uitase femeia fiind savarsit mai demult. L-a spovedit, a dezlegat-o si femeia si-a revenit.

Pot sa iti spun ca astfel acest parinte mi-a spus ca e bine chiar sa avem un carnetel in care sa notam zilnic pacatele si apoi sa ne fie mai usor la spovedanie sa nu mai uitam vreunul.

Dar pocăința este și trebuie să fie continuă, zilnic ne rugăm și cerem iertare, zilnic mulțumim și dăm laudă Lui Dumnezeu. Pentru toate păcatele și păcățelele, indiferent care sînt ele. Această stare a creștinului culminează cu întîlnirea cu Dumnezeu prin preot la biserică, atunci cînd noi toți împreună înălțăm rugăciunile comune către El.

Iertarea păcatelor fără spovedanie e mărturisită de însuși cel ce a alcătuit ritualul liturgic, Sfîntul Ioan Gură de Aur. Nu pe mine mă contrazici, ci pe el și pe Sfîntul Ioan Carpatul și pe autorul ”Pelerinului rus”:

”În Filocalie, Sfântul Ioan Carpatul spune că atunci când chemăm Numele lui Iisus în rugăciune şi zicem: „Miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, la fiecare cerere răspunde glasul tainic al lui Dumnezeu: „Fiule, iartă-ţi-se păcatele tale…!” Şi tot el spune în continuare că, atunci când rostim rugăciunea, nu ne deosebim întru nimic de sfinţi, de cuvioşi şi de mucenici,căci, după cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, „rugăciunea, chiar când e rostită de noi, cei plini de păcate, ne curăţă numaidecât”.”

Ei toți și nu numai ei subliniază că rugăciunea trebuie făcută cu credința că primim ceea ce cerem, acum, așa cum Hristos ne promite:

”Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.”
și
”Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.”

Acea ”smerenie a păcatelor” de care amintești e de fapt o falsă stare de umilință pe care o au creștinii care spun singuri despre sine ”vai, ce păcătos sînt”. Smerenia nu e asta, ci atunci cînd altul spune despre tine că ești greșești și tu nu-i răspunzi încercînd iritat să-i demonstrezi contrarul, eventual să-i zici vreo două...

Tu ce zici, eu am pornit discuția de față pentru slava mea deșartă (prezentă sau viitoare) sau pentru slava Lui Dumnezeu întru mărturiile Sfinților și spre folosul Bisericii?

Fie cum vrei tu. Si aceasta este o alegere a fiecaruia.

"Taina Marturisirii sau a Spovedaniei, este una din cele sapte Taine si cuprinde patru parti.
Prima parte este durerea inimii pentru pacate. Sa-i para rau si sa planga pentru pacatul prin care a suparat pe Dumnezeu.
A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic.
A treia este facerea canonului, prin hotararea in fata preotului ca-l va face.
A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea pacatelor, prin punerea mainilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, dupa canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numeste epicleza duhovniciei, adica venirea Duhului Sfant peste capul celui ce s-a marturisit curat. Ca nu se poate incheia taina Sfintei Spovedanii, decat atunci cand a pus preotul mana pe capul celui ce se marturiseste, dupa cum arhiereul pune mana pe capul diaconului sau al preotului, cand il hirotoneste si vine Duhul Sfant prin succesiune apostolica.
Deci, la fel si aici, Duhul Sfant vine prin mana preotului, sa dezlege sufletul care s-a spovedit.
Dar spovedania, fiind o spalare sau un botez duhovnicesc al sufletului, dupa Botezul cel dintai, este o taina prin care se iarta pacatele omului prin dezlegare de la duhovnic si este bine sa se faca cat mai des.
Dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur zice asa in cartea care se numeste " Putul " sau " Fantana " pe romaneste : " De este cu putinta, o, crestine, si in fiecare ceas sa te marturisesti la duhovnic ".
de ce ? Pentru ca nu este clipa si minut cand nu gresim lui Dumnezeu. Deci, daca gresim in fiecare clipa lui Dumnezeu, este prea de nevoie sa se faca deasa spovedanie, sa spalam sufletul prin marturisire curata cu cainta si canon, pentru ca se innegreste haina sufletului nostru cea curatita la Botez, prin tot felul de pacate, din ceas in ceas si din minut in minut.

Uite, acum um parinte a murit la noi, duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit dupa indreptarul de spovedanie pe care il au duhovnicii, s-a impartasit cu Preacuratele Taine, iar peste cateva zile s-a dus la Domnul, zicand rugaciuni.
Acest suflet, desi s-a dus repede, era pregatit. A fost om intelept. Dar noi ce zicem ? " Lasa ca m-oi spovedi la anul !". Nu ! Sa nu amanam, ca nu stim cand ne cheama Hristos ! Parintele Natanail n-a stiut ca moare. Dar ingerul Domnului l-a ajutat, fiindca el avea obicei in fiecare saptamana sa vina la marturisit. Nu a avut cand sa se stranga rautatea, ca au fost dezlegate la spovedanie toate pacatele, pana si cele mai mici.
Sa nu credeti dumneavoastra ca pacatele mici nu sunt grave ! Si pe acelea trebuie sa le marturisim, ca auzi ce spune Evanghelia : Nimic necurat nu va intra intru imparatia cerurilor. Par. Cleopa

"- Părinte, unii din mărime de suflet nu merg să se spovedească. "Fiindcă se poate să mai fac aceeaşi greşeală, spun ei, pentru care pricină să merg şi s-o spovedesc? Ca să-mi bat joc de părintele?".

- Aceasta nu este corect! Este ca şi cum un soldat ar spune atunci când este rănit: "Fiindcă războiul nu s-a terminat şi se poate să fiu rănit din nou, pentru ce să-mi leg rana?". Dar dacă nu o va lega, va avea hemoragie şi va muri. Se poate ca din mărime de suflet să nu meargă să se spovedească, dar procedând astfel, in cele din urmă se vor netrebnici. Şi vezi, diavolul exploatează până şi harismele. Dacă nu ne curăţim sufletul prin spovedanie, atunci când cădem şi ne murdărim, socotind că iarăşi vom cădea şi ne vom murdări, punem noroi peste vechiul noroi şi după aceea este greu să ne curăţim.

Nevoia de mărturisire

- Părinte, Cuviosul Marcu Ascetul spune: "Cel cunoscător nu se mărturiseşte lui Dumnezeu prin amintirea căderilor sale, ci prin răbdarea întristărilor ce vin pe urmă". Oare la ce se referă?

- Trebuie să se facă şi una, şi cealaltă. Cel credincios se mărturiseşte la duhovnic, dar se mărturiseşte şi mai înainte prin rugăciune cu smerenie lui Dumnezeu, golindu-se pe sine: "Dumnezeul meu, am greşit, sunt aşa şi aşa". In acelaşi timp primeşte şi mâhnirile ce i se întâmplă ca pe un medicament. Sfântul nu spune să nu faci prima şi a doua mărturisire, ci numai să suferi întristările. Dar ce înseamnă "mărturisesc"? Oare nu înseamnă "a scoate afară ceea ce am înlăuntrul meu"? Dacă ai bune înlăuntrul tău, "te mărturiseşti Domnului", adică îl slavosloveşti pe Dumnezeu. Dacă ai rele îţi mărturiseşti păcatele tale.

- Părinte, ce este de vină atunci când nu simt nevoia de a mă spovedi?

- Nu cumva nu te supraveghezi pe tine? Mărturisirea este taină. Să mergi şi în mod simplu să-ţi spui păcatele tale. Ce crezi? Oare nu ai încăpăţânare? Nu ai egoism? N-o răneşti pe sora ta? Nu judeci? Oare eu ce spun atunci când merg? "M-am mâniat, am judecat ...", şi duhovnicul îmi citeşte rugăciunea de iertare. Dar şi păcatele mici au şi ele greutatea lor. Atunci când mergeam la Părintele Tihon să mă spovedesc, nu aveam nimic serios să-i spun, dar el îmi spunea: "Nisip, fiul meu, nisip!". Păcatele mici se adună şi fac o grămadă de nisip, care este mai greu decât o piatră mare. Unul care a făcut un păcat mare se gândeşte mereu la el, se pocăieşte şi se smereşte. Tu ai multe păcate mici. Dacă îţi cercetezi însă condiţiile în care ai crescut tu şi pe cele în care a crescut acela, vei vedea că eşti mai rea decât el."Cuv. Paisie Aghioratul - Nevointa duhovniceasca

"Circumstanţele atenuante în spovedania noastră se fac agravante pentru conştiinţă

- Părinte, atunci când, în timpul mărturisirii unui păcat, cineva nu simte durerea pe care a simţit-o atunci când a făcut păcatul, aceasta înseamnă că nu are pocăinţă adevărată?

- Dacă a trecut un timp de atunci de când a făcut acel păcat, rana se cicatrizează şi de aceea nu simte aceeaşi durere. Ceea ce trebuie este să nu se îndreptăţească pe sine în timpul spovedaniei. Eu când merg să mă spovedesc şi spun, de pildă, "m-am mâniat"- indiferent dacă trebuia să dau şi vreo palmă – nu spun de ce, ca nu cumva duhovnicul să-mi dea circumstanţe atenuante. Cel care se mărturiseşte şi se îndreptăţeşte pe sine nu are odihnă lăuntrică, oricât de inconştient ar fi. Circumstanţele atenuante pe care le foloseşte în mărturisirea sa i se fac agravante pentru conştiinţa sa. In timp ce acela care îşi exagerează greşalele sale, deoarece are o conştiinţă sensibilă, şi primeşte şi un canon mai mare de la duhovnic, unul ca acesta simte o veselie nespusă. Există oameni care, dacă fură, de pildă, o boabă de strugure, se simt ca şi cum ar fi luat multe coşuri de struguri şi se gândesc mereu la greşală lor. Nu dorm toată noaptea până ce nu se duc să se spovedească. Şi sunt alţii care, deşi au furat coşuri întregi de struguri, se îndreptăţesc pe sine şi spun că au luat numai un ciorchine. Insă aceia care nu numai că nu se îndreptăţesc pe ei înşişi, ci îşi măresc şi cea mai mică greşală a lor şi se mâhnesc şi suferă mult pentru o mică neorânduială a lor, ştiţi ce mângâiere dumnezeiască simt? Aici poţi vedea dreptatea dumnezeiască, felul cum răsplăteşte Bunul Dumnezeu. Am observat că toţi cei care îşi spun păcatele lor cu smerenie duhovnicului şi se defăima pe ei înşişi, strălucesc, pentru că primesc harul lui Dumnezeu. Cu câtă zdrobire mi-a povestit un ofiţer trecut în rezervă tot ceea ce a făcut de la vârsta de opt ani. Cândva a luat o minge de la un copil numai pentru o noapte – a doua zi i-a înapoiat-o – şi plângea pentru că l-a mâhnit pe acela. Indată ce a ieşit din armată, a mers să-i caute pe cei pe care îi supărase atunci când era în serviciu – indiferent dacă făcând aceasta îşi împlinise corect datoria serviciului său – şi le-a cerut iertare. Toate le lua asupra sa. Acum locuieşte într-un sat şi banii săi îi dă milostenie. O slujeşte şi pe mama lui, care are 95 de ani, fiind ţintuită la pat de o paralizie a trupului şi, deoarece îi vede trupul când o îngrijeşte, îl supără gândul. "Dacă Ham a fost pedepsit pentru că a văzut goliciunea tatălui său, atunci eu...". Plângea mereu. Faţa lui îi era schimbată. Cât am învăţat din zdrobirea lui!" Cuv. Paisie Aghioratul - Nevointa duhovniceasca

Dar vedem bine că nu este cu putință. Și atunci apelăm la celelalte metode care completează Taina Spovedaniei, nu o înlocuiesc.

Orice păcat ne desparte de Dumnezeu, deci este grav prin însăși apariția lui. Dar e clar că avem păcate grave mici și păcate grave mari, Cleopa nu contestă că sînt și mici.

Mărturisirea nu presupune prezența neapărată a preotului. Putem să ne mărturisim direct Lui Dumnezeu în rugăciune sau în sincera părere de rău din adîncul sufletului - iată căința. Și ne mai putem mărturisi păcatele unii altora, după cum probabil știi că se poate și așa.