Sunt eu singurul impresionat de cei doi tauri care reusesc sa scrie pe un forum ortodox cu copitele? :))

Daca tu consideri ca mesajul tau e scris cu "penita de aur", e o parere subiectiva, la fel ca cea pe care tocmai ai pus-o sub semnul blamarii. Bine-ar fi sa ne pese cand trebuie sa ne pese, si sa nu ne pese cand nu suntem capabili sa dovedim ca... ne pasa. Altfel, faptul ca ne pasa ne impovareaza mai mult decat daca... nu ne-ar fi pasat!...

Ok, bine, nu va plac glumele. Atunci pun intrebarea in mod serios:

Nu era ortodoxia impotriva conceptului de zodii?

Făcui o mică încercare (eşuată ca multe altele). :)

Interesant că nu are timp să demonstreze, în schimb are timp să jignească. Are dreptate că Igor scrie multe interpretări prost înţelese, dar modul de abordare lasă de dorit, nu numai al lui Mihail, dar şi altor useri cu pretenţii. Prezenţa lui Igor pe forum nu este întâmplătoare şi a scos la iveală, încă o dată, slăbiciunile noastre. Să ţinem cont de vârsta lui Igor şi că, uneori, a scris şi lucruri folositoare, ce-i drept, cele vătămătoare au un procent mult mai ridicat decât cele utile. Dar noi avem un duh al "dreptăţii" şi al "îndreptării" care mereu ne stăpâneşte şi ne orbeşte, nemaivăzând frumosul, esenţialul. Uităm să vedem ceea ce e mai frumos într-un om, uităm să ne bucurăm unul de celălalt şi, dacă e cazul, cu dragoste şi pace să-l îndreptăm (nu e musai să apelăm la jigniri). Nu există om care să nu aibă ceva frumos, doar dacă insistăm să nu vedem. În loc să construim, noi mereu dărâmăm, ne închidem în universul nostru mic şi plin de dreptate. Sfada, bârfele, jignirile, tulburarea nu sunt de la Domnul, ci la cel viclean şi unde sunt prezente este semn că ceva nu este în regulă.

Nu sunt in masura sa comentez subiectul. Parerea mea este ca mai intai sa cercetam duhul si mai apoi sa acceptam gandul. Iar daca tot acceptam gandul, sa privim mai intai cui il impartasim, fiindca cei cu care intram in dialog nu sunt intotdeuna in acelasi "duh"...
Ceea ce pe unul il sminteste, pe altul il intelepteste. Zodiacul in sine, din cate stiu, este o stiinta acceptata, ingaduita si binecuvantata de Dumnezeu. Interpretarea insa, a ajuns sa fie condamnata de Biserica, fiindca tinde sa devina predestinare si fatalitate, mai presus de voia lui Dumnezeu. Astrele nu sunt asezate la voia intamplarii si cu siguranta au o ordine, o influenta si o regula prestabilita in legea lui Dumnezeu. De ce ne nastem cand ne nastem, asta nu depinde de noi. De noi depinde doar cat de mult avem de luptat cu "ceva anume" care pare sa atarne mai usor sau mai greu decat la altii care s-au nascut "sub alt semn". DA. Eu sunt nascut in "berbec" si nu trebuie sa-mi spuna nimeni ca cea mai mare problema a mea este... nerabdarea!!! Nu fiindca asa-mi spune zodiacul meu, ci fiindca asa m-au perceput ceilalti, dincolo de orice "predictie astrala"! Acum, fiecare este liber sa se prevaleze de orice pentru a sustine sau blama atitudinea celorlalti. De aceea spun sa ne cercetam mai intai duhul. Daca eu iau in serios anumite aspecte din zodiac, iar altul nu, chiar nu vad cu ce-i periclitez mantuirea, atat timp cat drumurile noastre nu se intersecteaza. Toata Sfanta Scriptura este interpretata si... interpretabila. Si culmea, unii nu se mantuiesc tocmai fiindca o interpreteaza... in alt duh....

Mai ştiu şi eu pe unul, deşi nu sunt "berbec". În schimb am un "berbec" lângă mine plin de răbdare, chiar de invidiat. :)))
Asta cu predicţiile astrale e loterie.

Nu te lasa pacalit de aparente. Asa sunt si eu perceput de altii: mereu rabdator, mereu calm, mereu calculat in vorbe. Ce vulcan zace in mine si cam de cati ani incoace lupt sa-l stapanesc, este alta poveste. Dar meritul NU este al meu, ci doar mila lui Dumnezeu care nu ingaduie mai mult decat stie ca pot duce. Eu ma simt de multe ori la limita deznadejdii sau a luarii de pozitie si nu odata chiar cedez (in trafic, mai ales...). E Crucea cu care m-am nascut si pe care o constientizez, multumit fiind ca mi-a dat Dumnezeu mai multa putere decat altora in fata altor ispite: egoismul, clevetirea, arivismul, etc)... Toate ne sunt date cu un scop, ca un Talant si nu ni se va cere mai mult decat a fost menit acel Talant sa aiba un rol in viata noastra. Daca, pe langa valorificarea propriului Talant, vom fi capabili sa dobandim si parte din Talantii celorlalti, asta cu atat mai bine, dar in primul rand trebuie sa fim constienti de acele locuri unde ne simtim cel mai vulnerabili si sa ne smerim pentru a castiga putere in lupta noastra...

Mi-ar lua zile întregi numai să adun materialul, fără să socotesc alte zeci de ore de ceartă inutilă pe marginea lui.
Nu mi-am imaginat niciodată că un absolvent de teologie ortodoxă poate să susţină că Patericul egiptean era "terminat" în secolul V (un exemplu printre multe altele). Nu-ţi trebuie nu-ştiu-ce erudiţie să te prinzi că-i o minciună penibilă, e suficient să citeşti două, trei studii pe această temă, acordând credit fie şi numai informaţiilor omologate de toţi cercetătorii din domeniu.

Cât despre "modul de abordare" al unui asemenea tip de atitudine mi-e teamă că nu vom găsi niciodată soluţia optimă. Trebuie să ne confruntăm cu ceea ce suntem aşa cum suntem. Am aflat multe despre mine din ambele posturi, prigonit sau prigonitor şi cu siguranţă mai am multe de aflat. Însă n-am pus la suflet nimic din tot ce-am încasat pe internet. Dacă i-am spus cuiva ce cred despre el, fără ipocrizie, rănindu-l, e foarte posibil să fi greşit dar şi acela are de căutat un răspuns la o întrebare extrem de incomodă: de ce e afectat atât de tare atunci când e călcat pe coadă?

Ai răspuns mai blând, în duh creştinesc, frate Mihail. Slavă Domnului.

Nu am citit tratate istorice despre Patericul Egiptean, cum spui că ai citit tu, ci câteva note informative de la diferiţi părinţi profesori. Am afirmat că Patericul Egiptean, era deja terminat de compus, de scris, în secolele V-VI, respectiv anii 500, fiindcă aşa am fost învăţat. Dacă e greşit, sunt încântat să primesc orice ajutor de la tine, dar jignirile sau "călcările pe coadă", nu sunt creştineşti, între creştini. Dacă şi noi ajungem să ne jignim, chipurile ca să vedem cât suportăm, atunci ce să aşteptăm de la oameni, de la lume? Creştinii nu se ispitesc unii pe alţii, nu se încearcă, spun Sfinţii Părinţi, nu se testează, că suficiente teste avem de la cele 3 mari războaie, ce le avem începând la fiecare răsărit de soare: cu noi înşine, cu lumea şi cu demonii.

Am afirmat că Patericul a fost terminat de scris şi de compus, aproximativ în anii 500, pe marginea afirmaţiei lui Adrian (Vitiate) că părinţii din Patericul Egiptean erau monofiziţi, şi îl dă exemplu pe Sfântul Antonie cel Mare, care a trăit între 251-356, iar monofizitismul a apărut în 440. Iar părinţii din Patericul Egiptean, marea lor majoritate, au trăit în timpurile Sfântului Antonie cel Mare. Categoric nu erau monofiziţi, ci ortodocşi. Deci te rog, dacă îmi vei dovedi, cu surse istorice, cu izvoare sau scrieri ale vremii, tratate obiective, cu bibliografie, că Patericul Egiptean încă se scria, ca şi colecţie, după anii 500, te rog dovedeşte de asemenea, în acelaşi spirit critic, că părinţii din Patericul Egiptean erau monofiziţi. Şi are anume dintre ei. Mulţumesc.

Şi ca să nu uit, te-am acuzat că semnătura ta e anti-Biblie. Şi pentru că eu dovedesc ce vorbesc, obiectiv, şi mai ales fără să jignesc, semnătura ta, spune:
"Tu crezi că nu poţi face aproape nimic;" (Lev Gillet) adică cu alte cuvinte, nu poţi face aproape nimic, deci poţi face totuşi ceva. Atunci când omul crede că poate face totuşi ceva, el singur, a căzut în mândrie şi începe iadul înăuntrul lui, încă din această viaţă. Hristos ne spune: "căci fără Mine nu puteţi face nimic." - Ioan 15, 5. Şi în altă parte, Acelaşi Hristos ne spune: "Şi cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Deci dacă nu puteţi să faceţi nici cel mai mic lucru, de ce vă îngrijiţi de celelalte?" - Luca 12, 25-26 Deci dacă Lev Gillet, ar fi vrut să scrie ceva adevărat frumos, adăuga după primele 8 cuvinte şi cuvintele: "şi bine crezi, că nu poţi nimic fără Hristos." Dar aceste cuvinte lipsind, întregul citat al lui Lev Gillet, de la semnătura ta, e un tur de forţă al mândriei. Şi deci cădere. Iar frăţia ta, ţi-ai pus o cădere la semnătură.

P.S.: pentru cei curioşi, nu am nimic de ascuns, am 28 de ani. Dar vârsta pentru mine nu contează. Sun bătrâni, care se machiază, poartă haine mulate, sau merg la sală, conduc cu viteză şi zgomotos, adică "trăiesc" tumultul tinereţii. Adică nu îşi acceptă vârsta, spun despre ei, că bătrâneţea lor e o ruşine şi o osândă mai mare, către iadul de dinăuntrul lor, în care au început demult demult să trăiască. Vârsta unui om ar trebui să fie dăruitoare de sfinţenie şi despătimire, de neprihănnire, luminare, îndumnezeire, începând mai ales de la 30 de ani, când după legea veche, aveai voie să începi să vorbeşti în public, nu înainte de 30 de ani, că se considera că înainte, nu ai ce spune, nefiind suficient de copt. Deci toţi creştinii de peste 30 de ani, trebuie să fie atleţi şi maratonişti pe drumul spre mântuire, să se întreacă unii pe alţii, în cele ale sfinţeniei. Dacă nu fac asta, din indiferent ce motiv, vârsta le este o ruşine şi creştinismul le este formal şi spre osândă. Mă cutremur, că mi se apropie vârsta de 30 de ani...

Iertaţi-mă.

Te-ai smintit de semnătura mea... Of, Emiliane, nu ştiu cine o scoate la capăt cu tine!

Ovidiu, american beauty, Culai şi cine mai doreşte.... vă rog să-mi spuneţi şi voi ce e în neregulă cu semnătura aia!? Ce înţelegeţi din fragmentul lui Lev Gillet?
Poate îmi sugeraţi şi cum aş putea să reacţionez la o asemenea interpretare!