O intamplare spre adeverire

"Sf. Efrem Sirul a mers in cetatea Edesa cu gand sa intalneasca un batran imbunatatit care sa-l povatuiasca in lupta cu gandurile. Se si ruga mult pentru asta zicand deseori : "Doamne Iisuse Hristoase, Stapane al tuturor, invredniceste-ma ca, intrind in cetatea Edesa, sa ma intalnesc cu un barbat care va fi puternic sa-mi graiasca cele spre folosul sufletului." Si, astfel rugandu-se, a ajuns la portile cetatii.

Si, calatorind el asa cu mintea treaza, il intampina o femeie si aceasta era o desfranata. Si lucrarea lui Dumnezeu era aceasta, ca pe cele bune, de multe ori El le lucreaza prin cele potrivnice.
Deci, sfintitul Efrem, intalnind astfel pe acea desfranata, sta uimit oarecum, cautand catre dansa si era mahnit, ca nu i s-a implinit cererea, dupa rugaciune, ci cu totul dimpotriva.
Iar ea, vazandu-l astfel, privea la dansul cu ochii necuviosi. Si vrand el sa o rusineze si la sfiala a o aduce, i-a zis:
-"Pentru ce nu te rusinezi, femeie, privind cu ochii tinta la mine ?"
Iar femeia zise:
-"Dar mie asa mi se cade de a privi la tine, ca dintru tine si din a ta coasta sunt luata. Iar tie ti se cade a te uita spre pamant, din care ai si fost luat."

Acestea auzindu-le, Efrem a multumit femeii pentru folosul ce l-a gasit in cuvintele ei si lui Dumnezeu, care si prin cele potrivnice ii poate intelepti pe oameni."

Nu cumva asta e calea mai grea?Cred ca exista o cale mai simpla,mai usoara si e deschisa pentru toti: indiferent cat de prosti sau intelepti sunt. Arderea acestei etape(diagnosticarea) si trecerea directa spre cea de-a 2-a (cea mai importanta). Crezi ca e posibila?

In spatiile fantazarii stupide cu iz bisericesc (fara sa aiba vreo legatura cu realitatea smerita a Bisericii) e posibil orice.
Chiar si sa plutesti pe norisori pufosi, surizind...
Da-o dracului de realitate, cu legile ei (puse de Dumnezeu) cu tot! Ce e aia?
Realitatea o fac eu! Nu sunt eu Dumnezeu? Nu am eu la dejtu mic toti dumnezeii si toata Dumnezeirea?
P.S. Este o dovada evidenta de prostie sa te apuci sa vindeci, atunci cand nu stii precis ce anume. E absurd, e irational, e... nici nu mai stiu cum sa spun.
Dar poate ca ai vrut sa zici altceva, Flying...:) Treci te rog peste comentariul meu si dezvolta, te rog, daca ai ceva bun de comunicat...:)

Aparent, da.
Eu insa as avea ceva (multe?) de spus pe tema asta.
Deocamdata precizez: insasi modalitatea de a pune in raport finitul cu nefinitul, buzunarul cu Dumnezeirea etc., sufera de o insuficienta a metaforei.
Problema cred ce trebe pusa altfel. Cu totul altfel. In fine...

P.S. Multumesc frumos pentru postare, mi-a placut pentru claritatea ei. Eu, care sunt beat si cand dorm, ma simt mangaiat/leganat/odihnit de cate ori adie in preajma mea claritatea....:) Am nevoie de claritate ca strutul de camila! In struto-camila lumii asteia...

Inteleg ce zici. Uite ce aveam in gand in prelungirea ideii de dinainte. Pentru a ma vindeca de o stare pe care constiinta mi-o indica ca fiind contrara firii, mai intai tre' s-o identific, s-o dibuiesc, s-o recunosc.
Daca nu e de tot anesteziata, constiinta inca mai palpaie si da oarece semne ca ceva nu-i in regula, dar daca nu am deprinderi introspective, nu prea poate spune cu precizie ce anume. (Cand zic deprinderi introspective, evident nu ma refer la contemplarea maladiva a proprie mizerii launtrice ca scop in sine).

Alteori insa, daca staruiesc in intunecime, constiinta insasi ma saboteaza, fiind in cardasie cu duhurile rautatii si atunci petrec mult si bine in nesimtire, amagindu-ma ca totul e ok.

Primul pas spre tamaduire e vointa de a iesi din negare, din starea obscura si amorfa in care nu-mi vad hibele, sau daca mi le indica altii, nu mi se par deloc pacate, prin urmare, in faza asta, nu le numesc in vreun fel anume. Ma simt bine asa, n-am nelinisti, nu am nimic de schimbat.

De ex., cazurile clasice de dependenti de droguri sau alcool. Pana sa ajunga sa iasa din patima, sunt in denial total, neaga orice diagnostic de adictie.
De abia cand in sfarsit pot sa admita, sa dea nume starii lor nefiresti care a facut asa ravagii "da, sunt alcoolic/dependent de drog" sau etc., de abia incepand de aici, vindecarea e posibila.

Dar sunt duhuri mult mai rele si stari mult mai perfide decat adictia de substante, si cu atat mai greu de tamaduit cu cat sunt mai greu de numit si recunoscut.

Amin!
Si Doamne ajuta!

Dar la ce?...:)
P.S. Dezvolta, te rog frumos!

Pentru a recunoaste patimile subtiri este necesar sa fim capabili sa accesam nivelurile mai subtiri ale mintii. Postul, tacerea, linistirea si intoarcerea mintii in ea insasi sunt procedeele generale care ne permit sa devenim constienti de acestea.

Nivelurile subtile ale mintii devin active doar atunci cand nivelurile grosiere se linistesc.

Razboiul duhovnicesc se poarta nu doar la nivel mental grosier - "terestru - sub puterea simturilor", ci mai ales in "vazduh" - nivelurile foarte subtiri.

(De exemplu, in budismul vajrayana avem o clasificare generica a acestora sub denumirea de "cele patru vacuitati")

Aveam in gand faza initiala de despatimire. Nu-mi propun sa petrec introspectiv in haznaua launtrica de dragul petrecerii acolo, ca asa ma covarseste duhul deznadejdii, ci sa fac curatenie, sa lepad ce e contrar firii. Dar pentru asta, trebuie sa identific, sa numesc cumva ce e de lepadat, sa sesizez cauza celor contrare firii ca fiind intrebuintarea proasta a celor firesti.

Da, frumos scris frate Cristiboss.Si va multumesc si ptr cuvintele scrise(si mai inainte in mesaje dinainte) reamintindu-mi de fapt cuvintele de la semnatura.Uneori arratam la semnatura de fapt unde vrem sa ajungem, nu unde si suntem.
Citeam in vara o carte a unui parinte, parca Ioan Pana ii spunea la autor si spunea la un moment dat despre parintele mitropolit Nicolae Mladin, cand trebuia periodic sa dea o declaratie mai sus, pe linie de partid.Si el nu a mai vrut sa faca asta la un moment dat.A luat o decizie care i se parea justa.Au inceput sa il sicaneze pe el si il vorbeau de rau la cei din jur(autorul la vremea aia era sofer la Mitropolie ).Numai ca nu i-au spus deschis ca are probleme cu capul,dar au facut tot posibilul sa se creada ca asa este.In ultimi ani a fost desconsiderat si dat cam la o parte,si catalogat ca nebun.La un moment dat autorul vorbind cu par Arsenie Boca ,par Arsenie ii spune ceva de genul ,"Par Mladin este un om ar Rugaciunii, dar nu este un luptator in adevaratul sens al cuvantului."Si cumva ii spune ca ii va fi greu datorita faptului asta.Cine are cartea in fata poate da cuvintele din carte.

Acolo vreau sa ajung frate(la cuvintele din semnatura) dar sunt departe.Darr e bine ca mi-ati adus aminte.