Suferinta, pe unii ii aduce langa Dumnezeu, pe altii ii aduce la deznadejde si chiar la sinucidere.

Ei, bine, da, ar trebui sa devenim buni.

Suferinta este o oportunitate. Cand trecem prin ea putem alege sa devenim mai buni, recunoscand ca o meritam, smerindu-ne si apropiindu-ne de Dumnezeu. Putem alege, de asemenea, si sa ne razvratim impotriva Celui ce a ingaduit suferinta si astfel sa mergem din rau in mai rau. Dumnezeu sa ne pazeasca de asa ceva!
Deci daca suferinta ne va face sau nu mai buni depinde de alegerea noastra.

Suferinta ne face mai realisti. Atat.

Poveste
 

Un morcov, un ou si o ceasca de cafea
Intr-o zi fiica se plingea mamei sale ca ii este tot mai greu, ca nu mai poate, ca sunt prea multe pe capul ei si ca s-a saturat.
Mama puse la foc in trei vase 3 ingrediente: un morcov, un ou si boabe de cafea. Dupa ce acestea au fiert mama le-a pus in fata fetei. Cum fata nu parea sa inteleaga, mama ii zise:
- draga mea, toti oamenii au probleme, unii isi pierd speranta si nu mai vor sa lupte si devin ca acest morcov, moi, fara vlaga, lasind sa-i calce viata in picioare. Altii devin duri, ranchiunosi, rasplatesc cu aceeasi moneda si se intaresc la suflet li se impietreste inima, altii insa stiu, inteleg ca toate le sunt date spre luare aminte, gasesc solutia si devin intelepti, sufletul lor e ca o floare si prin viata lor ajuta si pe altii. Invata sa intelegi ca toate cite ne sunt date ne pot face mai buni.

Cine nu gusta raul nu are cum sa stie ce "gust" are binele...
Suferinta este doar o lectie spre invatarea bucuriei.

Dumnezeu ingaduie suferinta numai pentru ca noi sa devenim mai buni, prin asumarea ei in Hristos. Daca suferinta ne face mai rai, cu atat mai mult aceasta isi arata uratenia si lipsa de sens.

Exista chiar o teologie a suferintei, a necazurilor. Pentru anumite persoane suferinta este o pedeapsa de la Dumnezeu, pentru altele este o consecinta a pacatului. Din vietile sfintilor observam ca suferinta era prilej de a depasii pacatul. Imi vine in minte exemplul din pateric- cand un frate ii spune parintelui sau duhovnicesc ca a rugat pe Dumnezeu sa inlature suferinta si necazurile iar acestea s-au indepartat de la el. Parintele duhovnic i-a spus ca trebuie sa roage pe Dumnezeu sa-i dea necaz si suferinta ca din acestea ne vine mantuirea. Ma gandesc ca Talharul care s-a mantuit a suportat suferinta fara cartire facand din ea un prilej de a intra in rai.

Sunt nenumarate situatii generatoare de suferinte, de la prapadirea inimii daca iti moare un copil, pana la prabusirea bursei si s-ar putea scrie pagini intregi cu exemple, care de care mai diferite. Ei bine suferintele parcurse cu nadejde in Dumnezeu ne pot face mai buni, iar cele pe care le parcurgem fara macar sa ne gandim la Dumnezeu sau, si mai grav, acuzandu-L pentru ce ni se intampla, ne fac mai rai.

Suferinta este una din treptele scarii care ne duce la cer. Cel care paseste pe ea cu prea multa teama, neconvingator, lipsit de credinta, sau cel care incearca sa o ocoleasca, crezand ca poate urca doua trepte odata, risca sa se impiedice, sa cada, ba chiar sa piarda totul.

Treapta suferintei poate fi insa urcata atunci cand privim in sus, nu in jos. Sa nu ne pironim privirea asupra treptei si propriilor picioare, ci sa privim cu nadejde catre Dumnezeu, ca Unul ce ne calauzeste in chip nevazut pasii. Astfel, suferinta nu ne mai este spre poticnire, ci parte si inceput al unui nou urcus. Asumand suferinta, altfel spus, urcand treapta, suntem "cu un pas mai aproape de Dumnezeu".