Aha, ok. Dar, daca asta a fost intr-adevar viziunea bisericii din cele mai vechi timpuri, sunt curioasa atunci cum se explica existenta canoanelor Sf Vasile cel Mare sau altii, gen pentru pacatul cutare, 20 de ani oprire de la impartasanie, pentru altul 5 ani, etc. Sigur, ideea ar putea fi ca iti ia 20 de ani ca sa te vindeci de ranile unui anumit pacat, dar ele sunt in general vazute, cel putin de catre credinciosii simpli ca pedepse, ca suferinta produsa de indepartarea de impartasanie cumva plateste pacatul. Chiar si in limba romana populara verbul a canoni inseamna a pedepsi. Bunica spunea "vai, ce m-am mai canonit cu x treaba care am avut de facut" sau "ma canoniti atata cu ceaiurile astea" cand era bolnava, in sens de suferinta, pedeapsa, truda.

Si da, imi aduc aminte cand am invatat Tatal Nostru in liceu la latina, am ramas putin descumpanita: "et dimitte nobis debita nostra, sicut et nos dimittimus debitoribus nostri." Suna mai mult ca la banca. :D

Foarte buna observatia ta. Departe de-a urmari o simpla contabilizare, aceste canoane cu grade diferite de greutate au, cel putin in biserica romano-catolica, scopul primordial de a impaca dreptatea Dumnezeiasca ofensata prin pacat; prin spovedanie, ni se iarta vina, prin canoane, ni se reduce pedeapsa meritata pentru acestea. Exact cu cat - in zile, ore, minute - nu putem sti, dar singur Dumnezeu vede efortul nostru, parerea de rau, dorinta de a nu-L mai supara. Asa cum talharul de pe cruce n-a mai avut timp sa-si ispaseasca pacatele si totusi, Domnul l-a iertat si de vina si de pedeapsa, asa putem si noi spera in "gratiere". Iar maica Biserica nu se inseala hotarand canoane pentru anumite pacate - este firesc. Totusi, in marea ei intelepciune, aceeasi maica biserica da libertate duhovnicului de a potrivi canonul dupa puterile si spre folosul sufletesc al sufletului, iar nu spre pierzarea acestuia.

Da, dar ce vroiam sa spun ca se pare totusi ca din cele mai vechi timpuri ale bisericii atitudinea, daca poate nu oficiala, dar a indivizilor care o compun, fata de pacat a fost cel putin - un pic legalista, daca nu mai mult.

Pe de alta parte, poti oare sa cumperi cumva, sau sa platesti/rascumperi iertarea? Hristos cand l-a vindecat pe slabanog, sau pe orb, sau soacra lui Petru, sau pe altii, nu a spus: sa nu te vad 15 ani fiindca ai pacatul asta si asta, si pana atunci sa faci 50 de matanii pe zi, si apoi se sterg urmele pacatului tau manifestate prin boala. Sau te iert si de dezleg de pacatele tale, dar atatia ani sa ma lasi in pace (adica sa nu te impartasesti) ca prea esti pacatos. Sigur, inteleg o oprire temporara pentru cei care nu constientizeaza gravitatea pacatului, sau nu le pare rau, sau nu le pasa, sau pana in momentul in care inceteaza sa mai traiasca in pacat. Dar din pacate, sunt destul de multe cazuri in care legalismul este pus la mare cinste (exemplul lui Ory, situatie care mie mi se pare aberanta).

Draga elizabeta, te rog nu te supara!
In primul rand exemplu cu sotul a fost numai un exemplu (sotul fiind de obicei fiinta cea mai apropiata), si la urma urmelor oricareia dintre noi i se poate intampla sa ii moara sotul, trebuie sa fim pregatiti, fiind crestini, si pentru asta, nu? Si daca credem in Inviere, nu cred ca este un lucru atat de tabou sa ne gandim si la aceasta posibilitate.

Pai, mie mi se pare ca stiu ce vreau sa spun, pentru ca am studiat un pic lucrurile astea, ba chiar de curand am studiat doctrina indulgentelor in mod special. Ma insel undeva? te rog corecteaza-ma unde gresesc in prezentarea doctrinei.

Este prima data pe acest forum cand mi se reproseaza a fi prea anticatolica ;-))
De obicei mi s-a spus ca sunt o ecumenista putrezita de occident data in erezie de mult :18: Se stie pe aici dragostea mea prea mare pentru catolici si dorinta de a ii considera crestini adevarati. Dumezeu mi-a dat de foarte tanara sa cunosc catolici care mi-au ramas in minte ca un exemplu de crestini si sa am o atitudine pozitiva despre catolicism. De asta spuneam ca din fericire, aceasta doctrina pe care o criticam nu este atat de pezenta in credinta actuala a oamenilor (cel putin cei pe care ii cunosc).

Hahahah, elizabeta, daca ai fi fost acum un an sau mai mult pe forum cred ca te-ai fi suparat cam in fiecare zi pe tema asta. Pe vremuri, inainte sa vii tu, inainte sa vina Fani, au fost cel putin doi catolici pe forum, cel putin de care imi aduc eu aminte, Padrecory, preot, si MariaB, oameni de treaba, dar care in final s-au lasat pagubasi. Erau mai tot timpul atacati ca ecumenisti, papistasi, eretici, provocatori...etc. :D :57:

Canoanele disciplinare nu aveau sens legalist, nu erau considerate o pedeapsa, ci un mijloc de indreptare a credinciosulul, care se facea pe sine insusi inapt pentru participarea la sfintele taine prin pacat.
Insa canoanele au fost intotdeauna aplicate la credincios, preotul sau episcopul hotarand dupa cazul fiecaruia.
Cifrele care se dau sunt orientative. Si nu au legautra cu vreo jignire a lui Dumnezeu care trebuie stearsa. este vorba, cum ziceai, de vindecarea credinciosului.

Un exemplu pe care cand o sa am timp o sa il gasesc: am uitat ce mare sfant, parca sfantul Vasile, a fost confruntat cu cazul unui tanar care se folosise de vraji si facuse pact cu Satana ca sa poata castiga inima unei fete. Pana la urma se casatoreste cu ea dar fata isi da sseama ca ceva nu e in regula cu el, ca nu se impartasa. Barbatul ii marturiseste sfantuli ce a facut, si acesta il readuce la Hristos si il impartaseste imediat.. Si tinerii raman casatoriti.
Desi dupa canoane nu ar mai fi trebuit sa se impartasasca pana la moarte.

Canoanele disciplinare nu se pot aplica decat analog, ocricum, in zilele noastre. Ceea ce nu este valabil pentru dogme este valabil pentru canoane: ele trebuie citite in context.
Conceptia populara de pedeapsa este pur si simplu o greseala.

In acest sens, gandeste-te si la pilda datornicului nemilostiv si la cea a talantilor.... si la Hristos Redemptor - rascumparator (al pacatelor), iar cuvantul vine exact din acelasi radical al termenilor pe care i-ai enuntat mai sus...

Pai este, adevarat. Dar in general nu iese fum fara foc.

Canon
 

Eu nu cred ca Dumnezeu se supara. Sau se ofenseaza. Poate face si mofturi?
Iar cele scrise par ilogice, pentru mine.

Am pacatuit. Urmeaza sa fiu pedepsit de Dumnezeu. Cand, cum si cat numai El stie.
Prin spovedanie se iarta pacatul, greseala? Sau vina de a fi pacatuit? Care este deosebirea intre ele? Primesc pedeapsa pentru pacat sau pentru ca l-am facut?
Daca pacatul sau grasala sunt iertate, de ce sa mai fiu pedepsit?

Pai de ce crezi ca Dumnezeu ar fi interesat sa te pedepseasca? Ai impresia ca asta ii e rostul? De fapt de auto=pedepsesti singur...

Dar am impresia ca ne invartim in jurul cozii. :106: