![]() |
Biserica nu poate face mai mult dpdv social,ea are rolul de a ne mantui.Guvernarea a ajuns in mana unor oameni fara Dumnezeu si nu mai este nimic de facut.
In rest,da sunt multumit de completarea pe care ai adus-o,mi-am adus aminte ca a doua oara ai luat si tu o catisma. |
Citat:
1 - acolo unde slujitorii ei au astfel de initiative (personal am vazut cel putin doua cazuri - o biserica din Asau- Comanesti, si la Manastirea din Lunca Marcusului - langa Brasov), unde am participat la Sf Liturghie cu totul intamplator. 2 - acolo unde slujitorilor ei li se cere sa faca asta, iar in urma hotararii noastre, in postul trecut, am trimis numai eu la noua manastiri pomelnicele care sa fie citite 40 de zile, iar acum doar la trei. Multi dintre cei implicati au trimis si ei, macar la cate o manastire. Ti se pare putin lucru pentru Romania? |
Eu stiu ca pomelnicele sunt pentru persoane nu pentru tara.
|
Citat:
Sunt convins ca ai inteles (sau ai fi putut intelege) din ce-am spus mai sus referitor la cele doua exemple (Asau si Poiana Marcusului). Aceleasi detalii au fost scrise pe asa-zisele pomelnice. Dar cand omu' e Gigi-contra, trebuie sa-i desenezi! |
Nu am inteles,astept desenul.
|
Citat:
E bine că nu s-au tăiat pensiiile.Eu sunt pensionară,am o pensie modestă și faptul că nu s-a aprobat această nedreptate am considerat-o ca mila lui Dumnezeu atâta cât merităm după neputințele și păcatele noastre. Și ploaia care a vanit chiar dacă a produs și stricăciuni tot dar de la Dumnezeu o consider căci omul harnic va avea ce mânca oricât de grele vor fi timpurile. Iar necazurile pe care le-am avut în familie poate nu sunt necazuri ci așezare a lucrurilor plăcută lui Dumnezeu și folositoare pentru mântuire. N-aș vrea să repet dar la sfârșitul Psaltirii sunt două pagini întitulate POMENIC care cuprind rugăciuni și pentru țară - dar am mai spus-o aceasta. Vrei să-ți reproduc aceste rugăciuni? Văd că eviți cele care nu -ți plac. Ce-ar fi să ne spui cine ești și în ce calitate judeci? Ești preot,ești mason,ești leader de partid,ești sociolog,analist politic sau ești doar căutător de nod în papură? |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Dumnezeu este ca un tata bun care stie cand si ce sa ne dea pentru a dobandi in primul rand mantuirea. Sa ascultam indemnurile parintelui Proclu: Parintele Proclu: [COLOR=#FF0000]Toti diavolii din iad au iesit pe fata pamantului[/COLOR] Trebuie sa facem un efort suplimentar pentru a reusi sa fim uniti in rugaciune. Ispite au mai fost si vor mai fi. Crestinii se aseamana cu albinele care se aseaza pe flori. Nu trebuie sa ne lasam ispititi intr-atat incat sa ajungem sa ne asemanam cu mustele astfel incat sa vedem peste tot gunoi si in final chiar sa ne asezam pe gunoi, ocolind florile! Haide, frate Daniel! Inca mai faci niste confuzii. Sa ne ajute Dumnezeu sa intelegem frumusetea Ortodoxiei! |
Cand ceri un lucru cu credinta,atunci acel lucru se va indeplini.Dar pentru aceasta iti trebuie mult discernamant si multa credinta.Discernamant pentru a cere lucruri care nu sunt impotriva mantuirii tale.
Spune Mantuitorul: Daca ati avea credinta cat un bob de mustar si ati spune muntelui sa vina.... Mie mi se pare aici o cerere concreta.E adevarat ca avem si rugaciunea Faca-se voia Ta,pentru ca daca nu suntem siguri pe ceea ce cerem spunem ,dar Faca-se Voia Ta Doamne si nu a mea. Cand ne rugam pentru tara nu avem aici o rugaciune concreta si intr-adevar aici lasam voia lui Dumnezeu sa se manifeste.Dar tocmai de aceea nu cred ca trebuia asa un efort pentru o cerere generala.Mie mi-ar fi placut ca sa existe o cerere concreta,unde se vedeau rezultate palpabile si masurabile,si exista responsabilitate fata de rugaciune.Asa,am facut rugaciunea bine sau prost,ce putem spune,o fi facut Dumnezeu ceva,daca ne-am rugat.Nu stim ce,dar ceva trebuie sa fi facut. Daca a taiat salariile guvernul este pentru ca asa trebuia sa se intample,daca nu a taiat pensiile este pentru ca poate ne-am rugat noi..etc.Am dat un exemplu,nu am facut o judecata concreta. Eu raman la parerea ca Dumnezeu vrea sa ne curatim sufletele si inimile noastre mai intai,asta este principalul obiectiv,iar ce o sa se intample cu tara si cu lumea aceasta se ocupa El.Dar obiectivul principal nu e lumea aceasta sau tara aceasta ,ci lumea cealalta care va exista in vesnicie.Deci ,daca ar fi sa ne rugam pentru lumea cea vesnica,da ,as fi de acord. Daca noi o sa fim mai buni,curati,mai aproape de Hristos,poate asa vom schimba ceva in tara asta,schimbandu-i pe cei din jurul nostru,insa daca ramanem aceiasi,degeaba ne rugam pentru tara. As fi de acord cu un obiectiv prin care am schimba ceva in noi insine,ceva din comportamentul nostru.Daca ramanem aceiasi,nu am facut nimic,sau aproape nimic. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 03:15:11. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.