Cred, doar ca nu e vorba de numar de oameni, e vorba de variabilitatea lor genetica

Numarul respectiv, chiar si impartit la 1000000000 face o baza suficient de buna pentru variabilitate genetica, conditionata probabil si de mediu.

In orice caz, personal nu iau cei 6000 ani ca litera de lege insa cifra este destul de plauzibila.

Inca ceva interesant:

ADN-ul din Rai, sau semnătura mitocondrială a Evei timp de 7517 de ani

http://saccsiv.wordpress.com/2009/12...de-ani…/

Nu e vorba de numarul de specimene, e vorba de numarul de generatii (6000 de ani/20 de ani=300 de generatii)
Calculasem la un moment dat ca diferenta de genom intre om si maimuta duce la un punct comun la 7 milioane de ani

Ba le-ar fi ajuns si 600 de ani, uita-te numai cate rase de caini s-au obtinut in 2-3 sute de ani...

Nu se bazeaza deloc...

Ai facut si calcule cumva?

Ai dreptate, dar uiti ceva.
Cainii ajung la maturitate sexuala in mai putin 1 an de la nastere.
Iar in plus, procreaza aproape in fiecare an (mai ales cei vagabonzi).
Este o diferenta destul de mare.

Variabilitatea in genom nu se estimeaza vizual :)

VIATA (animala) inseamna trup si suflet
 

(Doar) sufletul omului are spirit (duh).
Ratiunea (gandirea) este singura caracteristica care il deosebeste pe om de animale. (Deci din punct de vedere trupeste, adica fiziologic, noi oamenii suntem asemenea animalelor. Diferenta intre om si animale o face partea spirituala care tine de suflet nu de trup!).
Ratiunea (spiritul sufletului) omului, este singura caracteristica comuna firii umane si firii Dumnezeiesti si firilor ingeresti.

“Lumea spirituală este înrudită cu El – căci înrudită cu Dumnezeu este firea raţională care se poate sesiza numai cu mintea. … Sufletul este o substanţă vie, simplă, necorporală, prin natura sa invizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare, raţională, spirituală, fără de formă; se serveşte de un corp organic şi ii dă acestuia puterea de viaţă, de creştere, de simţire şi de naştere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a lui. Căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet ... Trebuie să se ştie că facultăţile oricărei vieţuitoare se împart în facultăţi sufleteşti, facultăţi vegetative şi facultăţi vitale.” (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea II-a, cap 12).

“Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor pasărilor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au in ele suflare de viaţă …” (Facerea 1,30).

“luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.” (Facera 2,7).

“Şi a mai grăit Dumnezeu cu Noe şi cu fiii lui, care erau cu el, şi a zis:* "Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului” “ Facerea 9,9-10.

“duhul minţii voastre” (Efeseni 4,23).

“despărţitura sufletului si duhului” (Evrei 4,12).

“şi întreg duhul vostru şi sufletul vostru şi trupul vostru să se păzească” (I Tesaloniceni 5,23)

“Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.* … Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc. Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă“ ” (I Corinteni 15,40-45.)

Nu confundăm inteligenţa cu raţiunea (gândirea)
 

Inteligenţa este facultatea de a descoperi proprietăţile obiectelor şi fenomenelor înconjurătoare, cât şi a relaţiilor dintre acestea, dublată de posibilitatea de a rezolva probleme noi.

Raţiunea este definită în dicţionar ca fiind facultatea omului de a cunoaşte, de a gândi logic, de a înțelege sensul şi legătura fenomenelor; (judecată, minte). Treapta a doua a cunoaşterii, caracterizată prin faptul că operează cu noţiuni, judecăţi şi raţionamente (chiar şi abstracte). O altă definiţie afirmă că este capacitatea spiritului uman de a înţelege relaţii universale şi sensul lor şi de a acţiona conform acestora, inclusiv privitor la propria situaţie în viaţă. Raţiunea este cea mai importantă capacitate epistemologică, care controlează înţelegerea şi care îi fixează acesteia limite. Astefel, raţiunea este cel mai important mijloc al reflecţiei spirituale şi cel mai important instrument din filozofie.

A raţiona este activitatea prin care noi gândim (raţionăm), raţională este specia, iar raţional este individul (persoana). Prin definiţie raţionamentul este un sistem dinamic de cel puţin trei judecăţi între care există o relaţie necesară ce determină apariţia unei noi judecăţi pe baza celor precedente. În raţionament are loc o mişcare a minţii de la judecăţi cunoscute la judecăţi necunoscute, noi.

Nu confundăm inteligenţa cu raţiunea (gândirea). Inteligente sunt şi unele specii de animale, iar omul a inventat inteligenţa artificială, prin raţiune, gândire. Gândire (raţiune) artificială nu există.

"Cogito, ergo sum - Cuget, deci exist !" Cuvinte rostite de celebrul filozof francez René Descartes. Filosoful nu admite existenţa unui adevăr decât atunci când examenul raţiunii îl recunoaşte ca evident. Descartes aşează raţiunea la temelia întregii vieţi spirituale.

Conştiinţa este rezultatul gândiri (raţiunii) specifice pe pământ doar fiinţei (speciei) umane, întrucât doar omul are suflet spiritual. Duhul Sfânt se poate sălăşlui doar în fiinţele spirituale (raţionale, gânditoare), duhovniceşti adică numai în îngeri şi în oameni.

Raţiunea (gândirea) este singura caracteristică comună a fiinţei Dumnezeieşti, a fiinţei umane si a fiinţelor îngereşti.