lamurire asupra celor săvârşite în Taina Sf. Botez - Sf Ioan Gura de Aur(Omilia II)
 

30. Şi prin aceasta Îl veţi atrage spre o şi mai mare bunăvoinţă. Fiindcă dacă va vedea atâta grijă din parte-vă faţă de mădularele (36) voastre şi preocupaţi de mântuirea celorlalţi, vă va învrednici pentru aceasta de o mare îndrăzneală [înaintea Lui]. Căci nimic nu-L bucură aşa de mult ca noi să fim împreună-pătimitori faţă de mădularele noastre şi să arătăm multă dragoste fată de fraţi şi să ne îngrijim cu ardoare de mântuirea aproapelui.

31 . Aşadar, ştiind acestea, iubiţilor, cu bucurie şi veselie duhovnicească să vă pregătiţi pentru primirea harului ca şi voi să vă împărtăşiţi de preabogatul dar şi toţi împreună, arătând o vieţuire vrednică de har, să dobândim (37) bunătăţile veşnice şi negrăite, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care împreună Tatălui şi Duhului Sfânt, slavă, putere şi cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

1 viaţa biologică a lui Adam era şi ea lipsită de efort şi chinuri. 2 desemnează acţiunea de a-şi depăşi în mod nepermis, din mândrie, limitele fireşti.

3 nu înseamnă neapărat împotrivire, ci o neluare în serios şi pe deplin a poruncii, a fi distrat şi a lăsa să treacă pe lângă urechi ceea ce s-a spus, considerându-1 ca ceva nu atât de important. Poate sensul este mai degrabă de neluare aminte, de neacordare a întregii atenţii.

4 este lipsa de frică, sentimentul deplinei siguranţe, dar prin aceasta poate deveni şi al lipsei de responsabilitate şi atenţie.

5 închipuirea aceasta nu are consecinţele celei sugerate de demon (vezi paragraful 7), deşi mecanismul este acelaşi: se cere credinţă faţă de ceva nevăzut, pornind de la realitatea văzută. Criteriul de deosebire este persoana căreia îi acordăm încredere şi a cărei intenţie – bună sau rea – se dezvăluie în rezultatul faptelor sale, rezultat observat prin experienţă: realitatea morţii ca alternativă oferită de diavol şi realitatea învierii în cazul lui Hristos (paragraful 7). Dăm aici un text al fericitului Teodoret – şi el aparţinând formal aceleiaşi şcoli antiohiene, ca şi Sfântul Ioan – din comentariul la Cântarea Cântărilor, în care închipuirea are un înţeles apropiat de cel folosit aici de Sfântul Ioan: „să se observe că şi în vremea Liturghiei, când primim trupul Mirelui, îl sărutăm şi îl luăm de mână şi ne lipim cu ochii şi cu inima, şi ne închipuim o oarecare îmbrăţişare nupţială şi socotim că suntem împreună cu El, iar El ne ţine de mână şi ne sărută, dragostea alungând frica, după dumnezeiasca Scriptură” (P. G. 81, 53). A se vedea şi analizele făcute de Sfântul Ioan în cateheza a VII-a în legătură cu chinurile mucenicilor, în nici un caz nu este vorba de un act de imaginaţie, în înţelesul modern al cuvântului.

6 Termenul e acelaşi cu cel folosit pentru «scăldătoare» în cazul bolnavului de la Vitezda.

7 Rolul catehezei este de a întări credinţa şi nu atât unul strict intelectual, de a dobândi noi informaţii. 8 Oare de ce nu se mai fac în biserici cateheze zilnice sau măcar periodice referitoare la botez, căsătorie, sau despre cum să abordăm creştineşte realităţile şi problemele vremurilor de azi? Nu cumva să auzim pe Mântuitorul spunându-ne – asemenea fariseilor şi cărturarilor- în ziua judecăţii că nici noi nu intrăm, dar nici pe alţii nu i-am lăsat să intre şi să ne fie osânda îndoită.

9 A se remarca importanţa glasului în actele de exorcizare. Literal traducerea ar fi: „vă conducem la / vă lăsăm în seama, glasurilor exorciştilor”.

10 care a dat în româneşte „evlavie”, nu conţine ideea unei pietăţi sentimentale, ci din contră ea este starea străjerului ce stă pe meterzele cetăţii şi a pândarului ce îşi aşteaptă prada. Este deci o stare de maximă trezvie, stare duhovnicească asupra căreia sfântul Ioan insistă aproape obsesiv în toate cele opt cateheze. Rolul exorcismelor era şi acela de a-i face pe viitorii creştini perfect conştienţi de realitatea şi duritatea luptei duhovniceşti. În al doilea rând, starea de străpungere a inimii este esenţială pentru o reală pocăinţă (în sensul adânc de „schimbare a minţii”) şi această stare nu ne-o putem provoca singuri (doar dorinţa de schimbare a minţii este a noastră), ci este nevoie de o putere exterioară care să ne „atace” inima. Exact aşa s-a întâmplat şi cu convertirea celor 3000 de oameni la Cincizecime. Sfântul Petru le-a atins prin puterea Duhului inima şi doar apoi le-a spus „pocăiţi-vă”.

11 Acest fapt arată că naşii erau prezenţi împreună cu catehumenii la catehizarea acestora. Prin acest fapt, cei doi auzeau aceleaşi învăţături, încât fiecare ştia exact care-i sunt datoriile şi drepturile. Greaca nu avea termenul propriu-zis de „naş”, ci folosea un termen juridic ce desemna garantul ce-l lua un debitor în faţa creditorului său.

12 Imaginea oferită de textul original este foarte concretă şi personală: călăuza îl ţine de mână pe noul drumeţ şi pe măsura parcurgerii împreună a drumului -cunoscut în detaliu de îndrumător – îl atenţionează, îl mustră sau îl îndeamnă asupra pericolelor sau întâmplărilor favorabile ce pot apărea de-a lungul călătoriei.

13 La începutul paragrafului se spunea că lucrurile din Biserică sunt extrem de serioase. Naşii sunt datori să ţină cont de această realitate adâncă (şi nu convenţie religioasă, cum uneori se crede), luând aminte la cele petrecute în timpul ritualului. Pentru gândirea patristică, numirea realităţilor duhovniceşti nu este ceva convenţional ori „simbolic” (în sensul denaturat în care îl înţelege societatea modernă), ci acest nume (de “părinte duhovnicesc”) este cuvânt lucrător ce angajează pe cel căruia i se adresează şi îl face răspunzător de neîmplinirea lui. Numele de „părinte duhovnicesc” presupune nişte realităţi cutremurătoare, la care vechii creştini se raportau cu maximă gravitate şi luare-aminte.

14 Verbul folosit nu este al simplei primiri, ci: primesc pe cineva, făcându-mă garantul lui.

15 Ceea ce se pune în comun din partea ambilor parteneri, învoiala comună.

16 Formularea greacă permite analogia unu la unu a celor patru elemente: scrise „întru hârtie”, „cu /prin cerneală”, respectiv „întru Dumnezeu”, „cu / prin Duhul”.

17 Atitudinea cu picioarele desculţe şi mâinile ridicate despre care s-a vorbit mai sus.

18 Această formulare nu credem că ţine de un artificiu retoric, ci de o realitate duhovnicească mai accentuat resimţită de Sfântul Ioan în momentul când, vorbindu-le catehumenilor, şi-a adus aminte de starea analogă în care se aflase şi el cu mulţi ani în urmă. Simţirea propriei păcătoşenii nu ar trebui să fie o etalare a unei false smerenii, ci o stare lăuntrică trăită sincer (într-un acord deplin al faptelor şi gândurilor) şi care atestă că suntem pe calea cea bună. Pentru un creştin care îşi simte sincer starea de păcătoşenie, singura preocupare ar trebui să fie pocăinţa reală, schimbarea minţii reflectată în modul zilnic de a trăi şi gândi nu doar proiectată în, de multe ori, „savante” discuţii despre felurile lacrimilor etc. (dar care – trebuie s-o recunoaştem – în multe situaţii pot fi folositoare).

19 Uşurătatea cu care a trăit după botez.

20Am tradus cu trufie, respectând formularea din cărţile de cult. Totuşi termenul grec presupune mult mai mult decât trufia. El desemna cortegiile ce se alcătuiau la sărbătorile păgâne, latura exterioară ce marca acea sărbătoare. Aceste manifestări conţineau, printre altele, spectacole, cântece, reprezentări teatrale de orice natură, alaiul şi îmbulzeala feluritelor categorii sociale, manifestări sportive etc. Contextul social actual nu este diferit faţă de cel păgân antic. Trebuie doar identificate cu smerenie şi sinceritate formele sub care se camuflează astăzi vechile rituri necreştine. Lepădarea pe care o facem la botez ne-ar cere în acest caz renunţarea la multe distracţii considerate nevinovate de către majoritatea creştinilor de azi

. 21 Este vorba despre o ungere prebaptismală, nu de Taina Mirungerii.

22 Cel ce oficiază botezul trebuie să fie extrem de conştient de ce implicaţii ontologice au actele săvârşite în această taină a iniţierii creştine. Credem că nu este vorba de o cunoaştere dobândită intelectual (verbul folosit a cărui înţeles etimologic este de fapt „a văzut”), ci de o experienţă pe care însuşi a avut-o în prealabil.

23 Textul grec marchează limpede cele patru faze: a. ridicarea de sub tirania demonului

b. lepădarea de el

c. trecerea de partea lui Hristos

d. unirea cu El.

Conştientizarea maximă a întregului parcurs se face în fazele 2 şi 4. Azi nu mai facem atâta caz de aceste lepădări şi uniri tocmai din cauza moleşelii în care ne trăim credinţa şi a desconsiderării realităţii duhovniceşti: prezenţa şi acţiunea reală atât a lui Hristos, cât şi a diavolului. Aceste lepădări şi uniri de fapt se actualizează în fiecare clipă a vieţii, căci permanent suntem puşi să alegem. 24 Editorul francez dă şi alte locuri paralele unde se comentează acest ritual: „ungerea aceasta este făcută şi cu mir şi cu ulei. Mir pentru a-l unge (sufletul neofitului) ca mireasă, iar ulei ca luptător”. Într-o altă cateheză se spune: ŢHristos îţi pune pe frunte crucea”. Deci această pecete avea forma crucii.

25 Nici aici nu este vorba de Taina Mirungerii, ci doar de o ungere „întăritoare” pentru lupta duhovnicească ce va urma.

26 Acestea erau arme cu care se lovea la distanţă: săgeţi, lance, suliţă etc.

27 Acest ritual este botezul.

28 De la baptisteriu, care în perioada primelor secole cel mai adesea se afla într-o clădire anexă a bisericii.

Sf. Euharistie in scrierile Sf. Ioan Gura de Aur(articol al unui teolog contemproran)
 

I. Pregatirea pentru primirea Sfintelor Taine

Trebuie subliniat de la inceput faptul ca „de la Sfantul Ioan Gura de Aur nu ne-a ramas o scriere mica si metodica despre dumnezeiasca Euharistie, ci fragmente de o rara frumusete si de o adanca simtire crestina in mai toate scrierile sale” . Inainte de a vorbi despre pacatele care ne impiedica de la o participare activa si constienta la Sfanta Liturghie, trebuie sa stim de ce anume avem nevoie de o astfel de pregatire (valabila atat pentru mireni cat si pentru clerici). De ce trebuie sa fim atat de atenti cu noi insine? Inaintea cui trebuie sa ne infatisam? Cu cine ne vom impartasi?

La toate aceste intrebari, Sfantul Ioan Gura de Aur ne da un raspuns pe masura. El ne atrage atentia asupra faptului ca participarea noastra la Sfanta Liturghie nu se poate face oricum, ci doar pregatiti trupeste si sufleteste (duhovniceste), fiindca noi Il vom vedea si chiar ne vom hrani cu Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Cel care pe drept cuvant a fost numit „Doctor Eucharistiae” a incercat din rasputeri sa ne constientizeze asupra faptului ca Trupul si Sangele pe Care noi il primim in cadrul Sfintei Liturghii sunt chiar cele ale Domnului Iisus Hristos istoric, deci nu sunt simboluri ori inchipuiri, ci prin intermediul si cu ajutorul elementelor fizice palpabile si vazute, painea si vinul (dar care se sfintesc la Epicleza) ne impartasim cu (adica mancam) Insusi Trupul si Sangele Fiului lui Dumnezeu , Persoana a adoua a Sfintei Treimi, Care „S-a pogorat din ceruri... si din fecioara Maria S-a facut om” ; „Corpul Domnului din Cinea cea de Taina... intru nimic nu se deosebeste de Corpul Lui. Se intelege ca noi, care ne impartasim din Corpul si din Sangele Lui, ne impartasim din Corpul Aceluia ce este in ceruri si anchinat de ingeri” .

Ceea ce a surprins intotdeauna pe cei care s-au aplecat asupra scrierilor Sfantului Ioan Hrisostom a fost realismul cu care acesta vorbeste despre prezenta reala a Lui Iisus Hristos in Sfanta Euharistie. Lecturand aceste pasaje, nu mai ramane nici o urma de indoiala ca in cadrul Sfintei Liturghii, Iisus Hristos este jertfa si jetfitorul („Cel ce se imparte...”), ca exista o singura jertfa si un singur Jertfitor (aceeasi si Acelasi de la Cina cea de Taina) . „Astazi tot El este cel care lucreaza si Care Se preda, ca si atunci” . „Masa aceasta este aceea de la Cina cea de Taina, intru nimic mai prejos. N-a facut-o pe aceea Hristos, iar pe aceasta un om. Nu, ci si pe aceasta tot El. Acesta este foisorul acela unde era El cu ucenicii lui atunci” . „Domnul, Care le-a savarsit atunci la cina aceea, acelasi le savarseste si le preface” „Credeti, dar, ca si acum este Cina cea de taina la care Domnul a mancat. Intru nimic nu se deosebeste aceea de aceasta. Pe aceasta n-o savarseste un om, iar pe cealalta Hristos, ci El o savarseste si pe aceasta si pe aceea. Cand il vezi pe preot ca-ti da trupul si sangele Lui, nu socoti ca preotul face aceasta, ci ca mana lui Hristos se intinde spre tine” .

Daca noi ne dam seama de realitatea acestor lucruri, atunci nu mai putem sau nu ar trebui sa ne mai apropiem oricum si oricand de Sfintele lui Hristos Taine, ci mai inainte de a face aceasta trebuie sa urmarim sa ne curatim atat trupeste cat si sufleteste. Sfantul Ioan Gura de Aur cere tuturor acelora care doresc sa se impartaseasca un singur lucru: o constiinta curata. Pentru ca noi sa dobandim o astfel de constiinta, trebuie „sa ne eliberam de obiceiurile cele lumesti si paganesti, sa ne departam mult de ele, ca sa vedem pe Hristos” . Obiceiurile paganesti de care vorbeste Sfantul Ioan Gura de Aur sunt pacatele, atat sufletesti cat si trupesti. Amandoua ne tin departe de Iisus Hristos, dar pot fi abandonate prin conlucrarea si colaborarea dintre vointa noastra si harul dumnezeiesc (care ajuta doar pe cel care isi doreste cu adevarat sa paraseasca pacatul) .

Cu totii stim si recunoastem ca esantionul pacatelor este foarte larg si foarte variat, insa avand in vedere participarea noastra la Sfanta Euharistie, Sfantul Ioan Hrisostom condamna in primul rand acele pacate care l-au facut atat pe Iuda, cat si pe cei ce-i urmeaza acestuia, sa se lepede de Iisus Hristos. In acest fel, orice crestin trebuie sa se fereasca in primul rand de iubirea de argint – arghirofilia (care se opune virtutii milosteniei). Dar nu doar aceasta patima ne pateaza constiinta, ci in general tot pacatul, bine stiind ca „pacatele sunt pricina tutror relelor” . Astfel ca si prefacatoria, rautatea, inselarea aproapelui, fatarnicia, rapirea (furtul si hotia), hulirea invrajbirea, zgarcenia, desfranarea sunt piedici si obstacole in urcusul nostru duhovnicesc, cu alte cuvinte, pacate care nu il recomanda pe crestin in fata Domnului nostru Iisus Hristos.

Crestinul, confor spuselor Sfantului Ioan Gura de Aur, este omul inaltimilor , de aceea, „cel ce pacatuieste, acela este un om pur si simplu, pe cand cei ce fac fapte virtuoase aceia sunt oameni spirituali” . Pentru a ajunge la inaltimile duhovnicesti, crestinul este dator sa lucreze pamantul virtutii. In lupta omului cu pacatul, virtutea care il insoteste pe om pe tot parcursul urcusului sau catre Dumnezeu este pocainta. Pocainta este virtutea careia Sfantul Ioan i-a acordat o atentie deosebita si o preocupare speciala, asa incat a fost pe drept cuvant numit dascal al pocaintei. De ce este atat de mult pretuita de Sfantul Ioan aceasta? Raspunsul ni-l da chiar el insusi:

„ – Pentru ce te infricosezi, diavole, cand este laudata pocainta? Pentru ce te jelesti, pentru ce te cutremuri?

- Da, pe dreptate ma jelesc si ma tangui, raspunde diavolul, pentru ca mari trofee mi-a rapit mie pocainta asta!

- Care trofee?

- Pe desfranata, pe vames, pe talhar, pe hulitorul si marele prigonitor Pavel!” .

Prin urmare, mare este virtutea pocaintei! Cel ce o imbratiseaza pe aceasta poate scapa foarte usor de cursele vrasmasului si capcanele diavolului, chiar de ar fi cel mai mare pacatos. Drept dovada ne stau exemplele enumerate mai sus. Insa pocainta nu este doar o sfortare de moment, ci ea implica (ca toate celelalte virtuti) un efor permanent si continuu din partea omului, efort sustinut totdeauna de Dumnezeu, prin harul Sau cel sfant si sfintitor. Dumnezeu, ne spune Sfantul Ioan Hrisostom, i-a dat omului multe feluri de pocainta, astfel ca nimeni nu poate spune ca este o virtute imposibil de indeplinit.

Daca Dumnezeu ne-ar fi dat o singura modalitate si cale de pocainta, n-am fi primit-o, ci am fi spus: „Nu putem sa mergem pe aceasta cale, nu putem sa ne mantuim”. Dar asa, Dumnezeu ti-a taiat cuvantul acesta, ca nu ti-a dat numai o cale de pocainta, nici doua, nici trei, ci multe si felurite, ca, prin multimea lor, sa-ti faca lesnicioasa suirea la cer” . Dintre „multele si feluritele” cai de pocainta oferite noua de Dumnezeu, Sfantul Ioan Gura de Aur ne pune inaintea constiintei noastre cinci feluri sau modalitati de a ne intoarce dinspre pacat spre Dumnezeu: recunoasterea pacatului in fata lui Dumnezeu (ori de cate ori pacatuim) , plangerea pacatelor savarsite (care spala prin lacrimi de cainta sincera) , smerenia , milostenia (numita si „marea si principala pocainta, in stare sa rupa lantul pacatului” si fara de care „pocainta este moarta si lipsita de aripi”) si rugaciunea (care poate mult la Dumnezeu pentru iertare) .

Pocainta trebuie facuta asadar in Biserica (fiindca Biserica-i spital nu tribunal) , ori de cate ori este nevoie, fara a ne pierde nadejdea in mila si ajutorul lui Dumnezeu: „Ai pacatuit? Intra in Biserica si sterge-ti pacatul! Nu-i asa ca de cate ori cazi cand mergi pe drum tot de atatea ori te si ridici? Fa tot asa, de cate ori pacatuiesti, pocaieste-te de pacat, nu deznadajdui!” . Insa, pentru ca nu dorim sa extindem doctrina hrisostomica despre pocainta, ne vom opri in chip deosebit asupra unui aspect al ei: cel al milei ori al binefacerii. Pentru a intelege valoarea si importanta acestei virtuti in gandirea si conceptia Sfantului Ioan Gura de Aur, trebuie sa aratam modul in care acest Sfant Parinte al Bisericii intelege semnificatia Trupului lui Iisus Hristos. In lucrarile si scrierile sale, Sfantul Ioan Hrisostom ne arata si ne demonstreaza ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos se identifica atat cu Trupul Euharistic, totodata si cu fiecare membru si madular al Bisericii. De aceea, cel ce vrea sa se impartaseasca de Trupul si Sangele Sau – Euharistic, trebuie ca mai intai sa-si indrepte atentia asupra aproapelui sau, oricare si oricine ari fi acesta.

Sf. Euharistie in scrierile Sf. Ioan Gura de Aur(articol al unui teolog contemproran)
 

Domnul nostru Iisus Hristos doreste sa Il cinstim precum voieste El, nu precum vreau ori cred oamenii ca ar trebui cinstit. De aceea, Sfantul Ioan condamna obiceiul unora de a aduce daruri sfinte la Biserica in detrimentul aproapelui lor, care ramane in continuare gol, flamand si insetat. Un astfel de gest, de a impodobi biserica construita, nu il curateste pe crestin, pe cand celelalte fapte de milostenie, da. „Biserica nu este un loc unde se aduna vase de aur si de argint, ci un loc de adunare a ingerilor; de aceea trebuie sa aducem la biserica sufletele noastre. Dumnezeu se apropie de darurile noastre de aur numai daca si sufletul nostru este de aur. Nu era de argint masa aceea de la Cina cea de taina, nici nu era de aur potirul din care a dat Iisus Hristos ucenicilor Sangele Sau! Dar toate erau de pret, toate infricosatoare, pentru ca erau pline de Sfantul Duh! Vrei sa cinstesti trupul lui Hristos?

Nu-L trece cu vederea cand este dezbracat! Nu-L cinsti aici in biserica cu haine de matase, iar afara il lasi sa degere de frig, ca n-are cu ce se imbraca! Cel ce a spus: „Acesta este Trupul Meu”, si prin cuvant a intarit lucrul, Acelasi a spus si „Flamand M-ati vazut si nu M-ati hranit” si „Intrucat n-ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut”. Trupul lui Hristos de pe altar nu are nevoie de acoperaminte pretioase, ci de suflet curat; dar cel gol, cel flamand are nevoie de multa ingrijire. Sa invatam, dar, sa filozofam si sa cinstim pe Hristos, asa cum vrea El. Cea mai placuta cinste pentru Cel pe Care Il cinstim este sa-L cinstim asa cum se cuvine, cum vrea El, nu cum socotim noi. Si Petru socotea ca-L cinsteste, oprindu-L sa-I spele picioarele. Dar ceea ce voia sa faca nu era cinste, ci cu totul dimpotriva. Tot asa si tu, cinsteste-L pe Hristos cu cinstea pe care El ti-a poruncit-o, cheltuind cu saracii avutia ta. Dumnezeu n-are nevoie de vase de aur, ci de suflete de aur” . „Noi trebuie sa-L hranim pe Hristos, sa-L adapam si sa-L imbracam. Acestea sunt vrednice de aceasta masa sfanta” . Acestea sunt motivele pentru care Sfantul Ioan Gura de Aur cere tuturor credinciosilor sa se aplece cu staruinta asupra acestei virtuti, fiindca „Cel ce miluieste pe sarac, imprumuta pe Dumnezeu” (Pilde 19, 17). Multe sunt lucrurile care caracterizeaza crestinismul, dar, mai mult decat toate si mai bine decat toate, iubirea reciproca dintre oameni si pacea” .

Potrivit Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan (I Ioan 4, 20 – 21) iubirea este capul virtutilor, acest lucru fiind temelia tuturor poruncilor lui Dumnezeu, caci „prin iubirea fata de Dumnezeu intra si iubirea fata de aproapele” . In fata Dumnezeiestii Euharistii, ne invata Sfantul Ioan Hrisostom, trebuie sa se vina cu iubire de Dumnezeu. Trupul si Sangele Domnului trebuie mancat si baut numai de iubitorii Lui, si iubitori ai Lui nu pot fi cei care urasc si trec cu vederea pe aproapele lor . Cei care doresc sa calatoreasca cu aceasta fapta buna spre Imparatia lui Dumnezeu, trebuie sa fie ferm convinsi de faptul ca: „Nu exista pacat pe care sa nu fie in stare sa-l curete milostenia, pe care sa nu-l poata ea stinge... ea este un leac prielnic pentru orice rana...

Este cu drept cuvant, desavarsire” ; „Mila este baie a sufletului. De aceea, asa cum in fata usilor bisericii sunt vase de spalat pline cu apa, ca sa-ti speli mainile, la fel, afara din biserica stau jos saracii, ca sa-ti speli de pete mainile sufletului” ; „Oricat de mare ar fi pacatul, mila este in stare sa-l spele” . Pentru a ne atrage si mai mult spre a infaptui acte de milostenie, Sfantul Ioan Gura de Aur ne dovedeste ca Imparatia Cerurilor poate fi „cumparata” de aici de pe pamant, prin faptele noastre de milostenie fata de aproapele nostru, oricine si oricare ar fi el: „Cerul este negutatorie si afacere buna, iar noi o neglijam. Da o bucata de paine si ia Raiul; da lucruri mici si ia lucruri mari; da cele pieritoare si ia pe cele nepieritoare; da pe cele stricacioase si ia cele nestricacioase” . Totusi faptele noastre bune trebuie savarsite din toata inima, pentru ca „fapta facuta de sila nu are plata, ci fapta facuta de bunavoie” .

Asadar, toata viata noastra trebuie sa „fim aplecati spre savarsirea binelui” . Daca ne intrebam care este timpul cel mai potrivit pentru pocainta (sub toate cele cinci aspecte prezentate de Sfantul Ioan), tot el ne da raspunsul: postul . Postul trebuie sa fie indragit si imbratisat de fiecare crestin, deoarece axesta alunga si invinge dusmanii mantuirii noastre . La fel ca in cazul oricarei alte virtuti „postul iubeste pe cei ce il iubesc si uraste pe cei ce il urasc” .

In alta ordine de idei, am vazut si constatat ca atat pacatele cat si virtutile sunt deopotriva sufletesti si trupesti. Sfantul Ioan Gura de Aur ocorda o importanta deosebita (si) pacatelor savarsite prin intermediul trupului. El are in vedere mai cu seama, acele organe ale trupului care intra in contact nemijlocit cu Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, fara insa a le exclude pe celalte. Astfel, dintre toate madularele noastre, limba este organul prin care crestinul greseste si pacatuieste cel mai mult si cel mai des, fapt ce ni-l relateaza si confirma si Sfantul Apostol Iacov in Epistola sa si care spune ca „Limba, mic madular este si cat codru aprinde...”. „Gura se murdareste cu defaimari, blasfemii, ocari, cuvinte pline de manie, cuvinte de rusine, ras si glume” . Impotriva acestor pacate care se savarsesc prin intermediul limbii, Sfantul Ioan Hrisostom este foarte categoric: „Paziti-va, dar. Limba mai mult decat lumina ochilor! Limba este cal imparatesc; daca-i pui frau si o inveti sa mearga frumos, imparatul se va odihni pe ea si va sta pe ea; dar daca o lasi sa umble fara frau si sa zburde, ajunge caruta diavolului si a demonilor” . Cu toate ca noua ni se pare ca pacatele savarsite prin intermediul ei sunt nesemnificative, Sfantul Ioan este de alta parere si anume ca: ocara si insulta sunt pacate ce ne arunca in iad . Trebuie sa stim ca nu este suficient a ne spala gura inainte de a merge la Biserica , ci trebuie, mai inainte de aceasta sa ne impodobim limba cu blandete, smerenie, binecuvantare, cuvintele legilor dumnezeiesti, milostenie .

Acelasi lucru trebuie sa facem si cu mainile, ochii si urechile noastre, si in general tot trupul nostru trebuie deprins cu virtutea. In ajutor ne vine tot Sfantul Ioan Gura de Aur care ne arata si modul in care putem savarsi aceasta: „Cerceteaza-ti cu luare aminte mana dreapta, limba, buzele, care au devenit portile de intrare ale lui Iisus Hristos. Gandste-te la timpul in care te apropii de Sfintele Taine si intinzand o masa vazuta, indreapta-ti cugetul spre acea masa, adica vreau sa zic, spre Cina Domnului, spre privegherea ucenicilor din acea noapte sfanta” ; prin urmare „atunci cand vei cugeta ce a patimit pentru tine Stapanul, vei fi mai cu bagare de seama si mai filozof” .

In concluzie, Sfantul Ioan Gura de Aur indeamna pe tot credinciosul care doreste sa se uneasca cu Domnul Iisus Hristos in cadrul Sfintei Liturghii, sa faca eforturi pentru a dobandi o constiinta curata (eforturi sustinute de Harul lui Dumnezeu). Acest efort implica o parte negativa si una pozitiva. Cea negativa presupune parasirea pacatului (indiferent de natura lui, trupesc ori sufletesc), iar partea pozitiva inseamna colaborarea si impreunalucrarea noastra cu Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos la cultivarea si (de)savarsirea virtutilor (care implica si trupul, dupa cum am aratat mai sus. Toate virtutile au drept scop transformarea noastra launtrica, astfel incat noi sa devenim deopotriva cu ingerii (blanzi, milostivi, rugatori), atunci cand ne apropiem de infricosatoarele lui Hristos Taine. Ca atare, toate acestea sunt posibile cu conditia ca noi „sa nu ne lenevim spre mantuirea noastra” . Starea si dispozitia de evlavie euharistica, ca de altfel starea de evlavie in general, nu poate rezulta numai dintr-un efort si solicitare spirituala de moment, ori una mai indelungata, ci dintr-un permanent exercitiu spiritual, dintr-o continua deprindere a inimii si gandului de la cele pamantesti, spre o viata filosofica, adica in Iisus Hristos, cum ne indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur in incheierea fiecareia din predicile sale .

Am afirmat si sustinut ca noi suntem ajutati in permanenta de Harul lui Dumnezeu, insa acest Har ni se comunica noua cu prisosinta atunci cand ne impartasim. Mai mult, noi nu putem ajunge la unirea cu Dumnezeu (dupa har) decat prin primirea lui Iisus Hristos Euharistic. Prin aceasta noi dobandim inca de pe acum siguranta ca vom trai vesnic impreuna cu El. Este o legatura tainica intre partea omului si cea a lui Dumnezeu in lucrarea virtutii. Nu se poate ajungela aceasta fara participarea ambelor parti, insa trebuie sa subliniem ca ajutorul lui Dumnezeu (dat noua prin intermediul Sfintei Impartasanii) este covarsitor: „virtutea nu se agoniseste fara lucrarea poruncilor, iar porunca nu se savarseste fara dragoste, si nici dragostea nu se reinnoieste fara Sfanta Impartasire. Astfel ca fara Sfanta Impartasire este zadarnic sa ne ostenim” .

Sf. Euharistie in scrierile Sf. Ioan Gura de Aur(articol al unui teolog contemproran)
 

II. Participarea la Cultul divin public



2. Venirea la Biserica si tinuta in cadrul Sfintei Liturghii



Pentru ca cineva sa se poata impartasi cu Sfintele Taine, trebuie ca mai intai de toate sa vina la Biserica. Din perspectiva Sfantului Ioan Hrisostom, orice crestin care vine la Sfanta Liturghie este dator sa se si impartaseasca la momentul potrivit si cuvenit. Sfantul Ioan nu imparte credinciosii in doua categorii: cei care doar asista la slujba si cei care se impartasesc. Nu! Ci odata ce ai venit la biserica, trebuie sa fii pregatit sa te si impartasesti. Ca stare sufleteasca, noi trebuie sa pastram o liniste totala, fiind atenti la desfasurarea Sfintei Slujbe, fiind convinsi ca ne aflam in prezenta lui Iisus Hristos Insusi. De asemenea, in timpul Sfintei Liturghii credinciosului i se cere o participare activa si constienta . Mai mult decat atat, toti trebuie sa fim inflacarati si entuziasmati, sa avem sufletele clocotitoare, sa fim cu mintile treze si sa nu ne apropiem cu scarba sau cu pasi sovaitori . Aceasta nu este un lucru imposibil ori cu neputinta de indeplinit, mai ales daca tinem seama ca „din cele o suta saizeci si opt de ceasuri ale saptamanii, macar unul sa fie dat lui Dumnezeu in intregime” . Vom fi inflacarati si entuziasmati, vom avea mintile treze doar daca, mai dinainte de a veni la biserica, ne-am cercetat pe noi insine (potrivit Cuvantului Sfantului Apostol Pavel: „Sa se cerceteze omul pe sine si asa sa manance din Paine si sa bea din Pahar” – I Cor. 11, 28). Drept urmare, cercetarea de sine este obligatorie pentru a nu ne impartasi cu nevrednicie, caci, cel ce face aceasta, vinovat este fata de Trupul si Sangele Mantuitorului (I Cor. 11, 23 – 31).

Am vazut ca Sfantul Ioan Hrisostom considera pacatul (oricare ar fi el – cu fapta, cu gandul sau cu lucrul) un obstacol si o piedica in vederea unirii cu Iisus Hristos in Euharistie. De aceea, pentru a scapa de ele, trebuie mai intai sa le (re)cunoastem pe fiecare in parte (fiindca doar constiinta noastra proprie le stie pe toate), iar cunoscandu-le sa ne debarasam si indepartam de ele. Trebuie sa ne infatisam inaintea Domnului nostru Iisus Hristos nu doar cu trupul curat, ci mai ales cu sufletul, in alt fel fiind vrednici de toata osanda: „Sa cunoastem, dar, care sunt cele ce spurca pe om! Sa le cunoastem si sa fugim de ele! Vad ca multi au un astfel de obicei in biserica; se sarguiesc sa vina la biserica cu haine curate, cu mainile spalate; dar ca sa se infatiseze cu sufletul curat inaintea lui Dumnezeu nu sufla nimeni vreun cuvant! Si spun lucrul acesta nu ca sa va opresc sa va spalati mainile sau gura, ci ca vreau sa va spalati asa cum se cuvine, nu numai cu apa, ci, in loc de apa, cu virtuti. Gura se murdareste cu defaimari, blasfemii, ocari, cuvinte pline de manie, cuvinte de rusine, ras si glume. Daca te stii ca nu rostesti nici una din acestea, nici nu esti murdarit cu aceasta murdarie, indrasneste de vino la biserica; dar daca te-ai intinat de nenumarate ori cu aceste pete, pentru ce te ostenesti degeaba clatindu-ti gura cu apa, dar purtand pe ea aceasta murdarie vatamatoare si ucigatoare” .



1. Problema desei sau rarei impartasiri

In privinta acestei probleme, Sfantul Ioan Hrisostom este la fel de nesovaitor, ca si pana acum. El spune ca nu trebuie sa vorbim de deasa sau rara impartasire, ci doar daca noi avem ori nu o constiinta curata. Aceasta este cea care ne indeamna sa ne impartasim, ori nu. Cel care are o constiinta curata este vrednic si dator – potrivit convingerilor Sfantului Ioan Gura de Aur – sa se impartaseasca ori de cate ori participa la Sfanta si Dumnezeasca Liturghie. Dimpotriva, cel ce nu s-a ingrijit sa-si curateasca sufletul, deci cel cu o constiinta patata, murdara si necurata, nu se poate impartasi nici macar o singura data pe an, intrucat timpul nu este dictat de vreo satbatoare (desi exista conceptia aceasta in timpul Sfantului Ioan, idee care mai persista si astazi), fie ea chiar Sfintele Pasti.”Apoi, acesta este raul cel mare, ca tu hotaresti vrednicia apropierii de Sfintele Taine nu dupa curatia cugetului, ci dupa intervalul de timp, si crezi ca aceasta este evlavie, de a nu te apropia de multe ori in cursul anului de Sfanta Impartasanie, nestiind, se vede, ca daca te apropii cu nevrednicie, fie chiar numai odata, aceasta iti pateaza si infiereaza sufletul; iar daca te-ai apropiat cu vrednicie, fie chiar si numai odata, ti l-ai mantuit” . „Stiu ca multi dintre noi ne apropiem de aceasta Sfanta Masa, pentru ca este obiceiul ca la aceasta sarbatoare sa ne impartasim.

Ar trebui, insa, asa precum v-am spus de multe ori si mai inainte, sa nu tinem seama de sarbatoare cand avem sa ne impartasim, ci sa ne curatim cugetul, si atunci sa ne apropiem de Sfanta Jertfa. Cel pangarit si necurat nici in sarbatori nu are dreptul sa se impartaseasca cu acest Trup sfant si infricosator; cel curat insa, cel care si-a sters bine, prin pocainta, pacatele, acela are dreptul, si in sarbatori, si oricand, sa se impartaseasca cu dumnezeiestile Taine, acela merita sa se bucure de darurile lui Dumnezeu. Dar nu stiu cum se face ca unii nu tin seama de lucrul acesta, si multi crestini, plini de mii si mii de pacate, cand vad ca vine sarbatoare, ca si cum ar fi impinsi chiar de sarbatoare, se apropie de Sfintele Taine, pe care niste oameni ca acestia nici n-au dreptul sa le vada; pe cei pe care ii cunoastem ii oprim, iar pe cei pe care nu-i cunoastem ii lasam in seama lui Dumnezeu, Cel ce stie ascunzisurile inimii fiecaruia” .

Asadar, Sfantul Ioan Gura de Aur condamna falsa evlavie a unora de a se impartasi doar in sarbatorile mari de peste an, cum ar fi: Nasterea Domnului, Botezul Domnului si Invierea Domnului, ca si cum aceasta impartasire rara i-ar indreptati si justifica ori scuza in fata lui Dumnezeu. „Vad pe multi impartasindu-se cu trupul lui Iisus Hristos, cum s-ar intampla, mai mult ca obicei si ca lege, decat ca impus de cuget. Cand va sosi, zice, timpul sfantului mare post, sau cand va sosi ziua Aratarii Domnului (Teofania sau Epifania) ma voi impartasi cu Sfintele Taine, desi timpul de castig nu este Epifania, nici Postul Mare, ci sinceritatea si curatenia sufletului. Cu acestea apropie-te, fara acestea, insa, niciodata . Nu sunt de laudat nici cei ce se impartasesc de multe ori pe an, chiar de este la fiecare Sfanta Liturghie, daca fac aceasta avand o constiinta patata, alterata, degradata.

Noi trebuie sa urmam exemplul celor care se unesc cu Iisus Hristos, fiind sfatuiti si indrumati la aceasta doar de constiinta, care nu-i judeca pentru faptele lor. „multi dintre voi se impartasesc din jertfa aceasta o singura data in cursul anului, altii de doua ori iar altii de mai multe ori. Deci cuvantul nostru este indreptat spre toti, nu doar catre cei de fata, ci si catre cei ce stau prin pustii, caci aceia mai cu seama o singura data in an se impartasesc, de multe ori si la doi ani. Deci ce? Pe care, oare, vom aproba noi? Pe cei ce se impartasesc o data, sau pe cei de mai multe roi, ori pe cei de mai putine ori? Nici pe cei de o data, nici pe cei de mai multe ori, nici pe cei de putine ori, ci pe cei cu cuget curat, pe cei cu inima curata, pe cei cu viata fara de prihana. Unii ca acestia, apropiindu-se pururea, iara de nu sunt asa, sa nu se apropie niciodata. De ce+ Fiindca isi iau cu sine judecata si osanda si pedeapsa nespusa. Si sa nu te minunezi de aceasta, caci precum mancarea, care prin natura sa este hranitoare, cade intr-un stomac bolnav si bicisnic si vatama si strica totul, devenind cauza bolilor, intocmai asa se petrece si cu impartasirea Sfintelor si dumnezeiestilor Taine” .

Toate acestea ni le spune Sfantul Ioan Hrisostom nu pentru a ne impiedica pe noi sa ne apropiem de Sfintele Taine, chiar si numai in sarbatori, ci dimpotriva, el doreste sa ne apropiem continuu de Ele , dar nu oricum; pentru ca cel ce se impartaseste cu nevrednicie, fie si numai o singura data in an, este la fel de vinovat ca si cei care L-au rastignit pe Iisus Hristos: „Indrasneala nu este a te apropia de mai multe ori in cursul anului, ci de a te apropia cu nevrednicie, fie chiar si doar o singura data in tot timpul anului. Noi, insa, ne gasim intr-o asemenea stare de ticalosie si indobitocire, ca desi in cursul anului facem mii de rele, totusi pentru indepartarea de acele rele nu avem nici o grija, ci credem ca ne este de ajuns de a nu indrazni ca sa ne apropiem des de trupul lui Iisus Hristos, sau ne apropiem cu batjocura, neintelegand pare-se, ca cei ce au rastignit pe Domnul nostru Iisus Hristos, o singura data l-au rastignit. Dar oare, fiindca o singura data l-au rastignit, pacatul lor este mai mic? Inca si Iuda, o singura data l-a vandut pe Iisus Hristos. Dar ce? Oare faptul acesta l-a scapat de raspundere? De ce faptul acesta sa-l indeplinim numai o data, si la un anumit timp in cursul anului?

Timp de curatie sa ne fie noua curatia cugetului” . Credinciosul prasnuieste Sfintele Pasti doar atunci cand se impartaseste, iar aceasta o face nu doar o singura data pe an (atunci cand sarbatorim Sfintele Pasti, din punct de vedere istoric), ci de fiecare data cand mancam si bem Trupul si Sangele Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Cei care nu se impartasesc, ci doar postesc, se aseamana catehumenilor, pentru ca ei fac acest lucru si astfel nu simt bucuria Pastilor fiindca nu se unesc cu Domnul Iisus Hristos: „Sfanta si marea Patruzecime este o singura data pe an. Dar pastile le facem (cu alte cuvinte, ne impartasim) de trei sau de patru ori pe saptamana; si ca sa zic mai bine, ori de cate ori dorim. Fiindca nu Postul face Pastile, ci comuniunea si impartasirea care se face la fiecare Liturghie. Si ca lucrul acesta este adevarat, auzi pe Pavel, care zice: „Pastile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi” (I Cor. 5, 7). Deci ori de cate ori te impartasesti cu constiinta curata, faci Pastile cele luminate.

Sf. Euharistie in scrierile Sf. Ioan Gura de Aur(articol al unui teolog contemproran)
 

Nu pentru ca ai postit Patruzecimea, ci pentru ca te-ai impartasit cu Dumnezeiestile Taine” . De aceea, cel ce nu este inca botezat, adica catuhumenul, niciodata nu face Pastile (chiar daca posteste Patruzecimea), deoarece nu se impartaseste. Precum si dimpotriva, crestinul care nu posteste, face Pastile cand se impartaseste. Precum si dimpotriva, crestinul care nu posteste, face Pastile atunci cand se impartaseste, fie azi, fie maine si in orice timp se va cumineca. Fiindca pregatirea cea mai buna si aleassa pentru impartasire nu se judeca dupa respectarea timpurilor, adica dupa trecerea celor opt sau patruzeci de zile, si atunci ne impartasim. Nu, ci se judeca dupa curatia constiintei .

Asadar, cei care nu se apropie de Sfantul Altar spre a se impartasi dau dovada faptului ca duc o viata duhovniceasca nestatornica: cand fac pacate, cand se ingrijesc sa cultiva virtuti (stiind ca trebuie sa se impartaseasca), pentru ca mai apoi sa revina la cele dintai. Insa aceasta periodicitate, pacat – virtute nu este decat „o gluma cu Hristos” . S-a ajuns la periodicitatea trairii noastre cu Iisus Hristos, la periodicitatea unirii noastre reale cu El, cand, de fapt, aceasta unire trebuie sa fie permanenta” . In vremea Sfantului Ioan Gura de Aur, Sfanta Liturghie se savarsea de mai multe ori pe saptamana: vineri, sambata, duminica, precum si in zilele de praznuire ale mucenicilor . Existau, asadar (ca si astazi), numeroase prilejuri si ocazii de a reinnoi unirea noastra cu Dumnezeu, de a ne intari si consolida in virtute si de a parasi cat mai deplin pacatul.

Referitor la modul cum trebuie sa primim Sfintele Taine si cand trebuie sa facem aceasta, retinem din cuvintele Sfantului Ioan Hrisostom urmatoarele: timpul primirii Sfantului Trup si Sange al lui Iisus Hristos este conditionat de modul in care trebuie sa facem acest lucru, si anume acela de a ne apropia de aceste Sfinte Taine, avand mereu o constiinta curata (cu tot ce include si implica ea). Aceasta este singura conditie pe care trebuie sa o respectam si fara implinirea ei sa nu indraznim sa ne apropiem de Domnul Iisus Hristos Euharistic, niciodata: „precum v-am spus adesea, s-ar cuveni ca pentru impartasit sa tineti seama nu de sarbatori, ci de curatia constiintei si atunci sa va atingeti de Sfanta Jertfa. Caci cel vinovat si patat nu se cuvine sa se impartaseasca nici in sarbatoare cu acest Sfant si Infricosator Trup, caci cel care este curat si spalat de pacatele sale, prin cainta desavarsita, acela este vrednic sa se impartaseasca cu dumnezeiestile Taine si sa se bucure de darurile lui Dumnezeu, atat in zi de sarbatoare, cat si in oricare alt timp” . Cel ce nu tine cont de aceste lucruri, nu isi da seama cu Cine se impartaseste (si nici macar pentru ce face aceasta; este doar o obligatie, pe care se simte dator, din pricina obisnuintei, sa o indeplineasca).



3. Scopul pentru care ne impartasim



Nimic din cele spuse mai sus nu pot avea o rezonanta in viata credinciosului dreptmaritor crestin daca acesta nu stie care este scopul primirii Sfintelor Taine, mai precis de ce este neaparat nevoie sa se impartaseasca cu Iisus Hristos (si dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, este ideal ca acest lucru sa se intample la fiecare Sfanta Liturghie). Il vom lasa si de data aceasta tot pe Sfantul Ioan sa ne explice care este acest scop, de ce Iisus Hristos ni se comunica noua astfel si de ce trebuie sa ne unim cu El ori de cate ori participam la Cina Sa. El ne reaminteste un adevar recunoscut de toti oamenii, acela ca fiecare dintre noi pretuim cel mai mult viata, o viata care insa dorim sa fie vesnica.

Acest lucru a constituit tema si subiectul central din propovaduirea Mantuitorului: „Iisus Hristos vorbeste adesea despre inviere pentru a imprima in sefletele ascultatorilor acest adevar. Caci acela era punctul cel mai important din invatatura Sa, sa stabileasca si sa intareasca credinta in aceste lucruri: invierea si viata vesnica. Viata este ceea ce cer oamenii mai mult; nimic nu este mai dulce, nici mai placut, ca a nu muri deloc” . Trebuie sa ne aducem aminte, continua Sfantul Ioan, ca, in Vechiul Testament, El le promitea o viata lunga insa in Noul Testament ne promite una fara de sfarsit; astfel, comparativ cu mana, care a prelungit viata de pe pamant, Euharistia are scopul si menirea de a ne tine in viata si dincolo de moarte (ne va invesnici si indumnezei) , intrucat aceasta „mancare si bautura duhovniceasca” nu este un aliment trimis de Dumnezeu, ci Insusi Trupul Stapanului.

Este un lucru binestiut ca viata vesnica nu se poate dobandi de catre om doar prin propriile sale puteri, fiindca omul nu poate face si misca nici macar un singur fir de par (Matei 5, 36). Atunci, cum putem noi sa dobandim acest dar de nepretuit? Raspunsul, pe cat este de simplu, pe atat este de ferm: doar prin participarea noastra la viata Mantuitorului Iisus Hristos, Singurul Care are viata intru Sine. Iar aceasta participare, deoarece vorbim despre o relatie intre persoane, trebuie sa fie una reala, dorita de amandoua partile. Mantuitorul nostru Iisus Hristos a facut primul pas, acela de a se intrupa (de a lua firea noastra umana) si de a o ridica in sferele Sfintei Treimi. Mai mult decat atat, El continua aceasta opera, de invesnicire a noastra, prin faptul ca acorda, de bunavoie, fiecaruia dintre cei care doresc, posibilitatea de a-I manca Trupul si a-I bea Sangele Sau cel Sfant. Acestea constituie semnul unei iubiri vesnice si desavarsite. Ca noi sa devenim partasi acestei iubiri, in mod real, trebuie sa ne unim cu acest Trup divin.

Este efectul pe care il produce alimentul pe care Mantuitorul Iisus Hristos ni l-a dat pentru a ne face sa cunoastem caldura si prinosul iubirii Sale. Iata pentru ce a unit El, pentru ce a amestecat Trupul Sau cu al nostru, ca noi sa fim toti un singur Trup, legat de un singur Cap. Acesta este semnul unei iubiri fierbinti. Iov arata acest adevar, atunci cand spune despre slujitorii sai ca el ii iubea atat de mult, incat ei ar fi dorit sa-l manance. Caci, pentru a arata atasamentul lor viu si frumos, ei ziceau: „Unde s-ar fi gasit unul care sa nu se fi saturat la masa lui?” (Iov 31, 33). „Iata ce a facut Iisus Hristos pentru noi; El ne-a oferit carnea Sa sa o mancam pentru a ne angaja ca sa avem pentru El o iubire din cele mai mari si a ne-o arata pe aceea pe care o are El pentru noi; El nu s-a facut numai vazut celor ce doreau sa-L contemple, ci S-a lasat atins, S-a dat sa fie mancat, sa fie infipti dintii in el, absorbind in asa fel incat sa multumeasca cea mai ferbinte iubire” . „eu am vrut sa fiu fratele vostru din iubire fata de voi, eu am luat trupul si sangele vostru ca si unul si altul sa fie comun intre voi. Eu va dau acest trup si acest sange, prin care Eu am devenit de aceeasi natura cu voi.

Tuturor a dat acest trup spre impartasire, ca astfel hranindu-se cu dansul, si lepadand de la noi moartea cea dinainte, sa ne amestecam cu dansul, prin aceasta masa sfanta, si sa intram in aceasta viata vesnica si nemuritoare” . Noi ne-am nascut cu un dor nespus dupa vesnicie, dar Sfantul Ioan Gura de Aur ne atrage atentia de atatea ori asupra faptului ca acest dor nu isi poate gasi satisfacerea deplina decat atunci cand se alimenteaza si se adapa permanent la Izvorul vesniciei, care este unul singur, adica Impartasirea cu Insusi Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Impartasania nu este asadar, o chestiune de alegere, pentru ca nu ai posibilitatea sa alegi intre doua lucruri bune, ci trebuie sa alegi fie viata (adica a fi mereu cu Iisus Hristos), fie moartea 8prin gestul de a-L refuza constant pe El). El nu se poate rezuma nici la o obisnuinta, caci daca ne impartasim (fie doar o singura data) fara a avea o constiinta care sa nu ne condamne, nu tragem nici un folos din aceasta , ci dinmpotriva, il maniem si mai mult pe Dumnezeu prin obraznicia si impertinenta noastra. Telul si scopul Sfintei Euharistii este insa unul indoit: nu doar acela de a se uni Iisus Hristos personal cu fiecare dintre cei ce mananca si beau Trupul si Sangele Sau, ci si ca cei ce se impartasesc sa se uneasca intre ei. Aceasta unire a lui Dumnezeu cu oamenii si a acestora intreolalta este scopul pentru care Iisus Hristos se aduce si se imparte la fiecare Sfanta si Dumnezeaisca Liturghie.

Dar unirea aceasta (sub ambele aspecte) nu se poate savarsi daca omul nu isi da tot interesul, efortul si toata osteneala de a face primul pas in aceasta directie si privinta, mai inainte de a veni la biserica, prin implinirea poruncilor (cu ajutorul carora omul se apropie de Dumnezeu, dar si de aproapele, oricine si oricare ar fi acesta). Impartasirea trebuie doar sa consfinteasca si sa desavarseasca efortul omului de a fi impreuna in iubire, atat cu Dumnezeu, cat si cu oamenii. Aceasta unire intre oameni, prin intermediul lui Dumnezeu primit in Sfanta si Dumnezeiasca Euharistie, formeaza Biserica – aceasta a fost si este intelesul ei autentic. Odata cu primirea Sfintelor Taine, noi devenim (fiecare in parte) membre, organe si madulare ale Corpului lui Iisus Hristos, al Carui Cap si este.

Sf. Euharistie in scrierile Sf. Ioan Gura de Aur(articol al unui teolog contemproran)
 

III. Despre urmarile si efectele primirii Sfintelor Taine

Tinand seama de cele enuntate mai sus, inseamna ca Sfanta si Dumnezeasca Euharistie primita de cei dreptmasitori si dreptcredinciosi are drept urmare, in primul rand, unirea acestora cu Iisus Hristos, dar si a lor intre ei, laolalta. „Ce spun eu impartasire? Zice, caci noi suntem una cu Trupul acela. Ce este Painea din proaducere? Trupul lui Iisus Hristos. Deci ce ajung cei care se impartasesc din ea? Trupul lui Iisus Hristos si numai multe trupuri, ci un singur trup.

Dupa cum painea, fiind compusa din mai multe boabe de grau, este unita intr-un singur intreg, fara sa se vada ori sa se observe undeva boabele de grau, cu toate ca sunt, de fapt, in fiinta, in acest fel si noi ne unim unii cu altii si cu Iisus Hristos. Tu nu te hranesti din alt trup, iar acela din altul, ci din acelasi ne hranim cu totii” . Acesta este cel mai important si mai de seama efect al Sfintei Impartasanii, care inseamna si implinirea ori indeplinirea scopului ei inittial si prim. Acesta este efectul general pe care Iisus Hristos, prin impartasirea cu El, il produce de fiecare data cand ne unim cu El. Dar trebuie din nou subliniat (chiar daca poate fi obositor si obsedant) faptul ca acest lucru se produce doar in cazul celor ce se impartasesc cu Domnul Iisus Hristos, avand o constiinta purificata si curata.

Venirea lui Iisus Hristos in sufletul si in trupul nostru are insa si un efect special sau o consecinta deosebita in viata fiecaruia (concret vorbind, in manifestari si in fapta). De ce? Pentru ca unii se apropie cu credinta (fata de Cel cu Care Se impartaseste) si bucurie (de a se uni cu Cel pe Care Il doresc), iar altii cu nepasare si cu indoiala. Si in primul si in al doilea caz, primirea Trupului si a Sangelui Domnului nostru Iisus Hristos se alege si ramane cu consecinte, atat sufletesti cat si trupesti. Astfel, cei ce l-au primit pe Iisus Hristos cu inima deschisa il simt pe Iisus Hristos, in intreaga lor fiinta, care ii copleseste cu pace si cu bucurie. Aceasta ii face sa-si doreasca prelungirea acestei trairi in mod permanent, fiind pe deplin constienti ca, pentru a se realiza acest fapt, se cere si se impune din partea lor o si mai mare ravna in realizarea virtutilor .

Pentru a intelege si mai bine efectele unei Sfinte Impartasanii primite cu toata credinta, nadejdea si dragostea, va trebui sa-l lasam tot pe preaiscusitul nostru Parinte Ioan sa ne descrie aceasta stare, ca unul ce a facut intotdeauna experienta aceasta. „Acest sange se raspandeste imediat in suflet imdediat ce ste baut, el il adapa si il hraneste. Acest sange, cand este primit cu vrednicie, ii pune pe fuga pe diavoli, ii face si-i cheama sa vina la noi pe ingeri si chiar pe Domnul ingerilor Il face sa vina la noi. Caci imediat ce vad diavolii sangele Domnului, ei fug, dar ingerii vin. Acest sange, prin spalarea lui a curatit lumea intreaga” . „Acest sange este sfintirea si mantuirea sufletului. Acesta il spala, il curata, il impodobeste, il largeste: el face inteligenta noastra mai stralucita decat focul, sufletul mai luminos decat aurul” . „Prin acest sange impodobeste si infrumuseteaza cu totul Biserica Sa” . „Cei ce iau parte la acest sange traiesc impreuna cu ingerii, cu arhanghelii si cu puterile ceresti; ei sunt imbracati cu haina regeasca a lui Iisus Hristos si echipati cu arme duhovnicesti. Dar este prea putin spus; ei sunt imbracati chiar cu Regele Insusi” . „Sfintele Taine din fata noastra sunt medicament si leac vindecator al ranilor noastre, sunt bogatie neimputinata, pricinuitoare a Imparatiei Cerurilor” .

Exista, din pacate, si oameni care fac parte din a doua categorie, adica aceia care se apropie de Sfintele Taine ale lui Iisus Hristos „asa cum s-ar intampla”, fara o pregatire corespunzatoare. Primirea Sfintei Impartasanii de catre acestia are urmari si in viata lor. Ele sunt numeroase, Sfantul Ioan Gura de Aur obisnuind sa apeleze la cuvintele Sfantului Apostol Pavel, precum descrie toate aceste urmari: „Pentru aceasta sunt multi dintre voi neputinciosi, bolnavi si multi au murit, ca daca ne-am judeca noi insine, nu am fi judecati” (I Cor. 11, 30 – 31). Insa Sfantul Ioan Hrisostom tine sa remarce si sa sublinieze un lucru foarte important, si anume: toate aceste urmari, percepute ca fiind nefaste de catre oameni, nu se datoreaza Sfintelor Taine in sine (deci nu Dumnezeu este cauza lor, caci cum ar putea El sa doreasca raul oamenilor, din moment ce el ne cheama la sfintenie), ci ele sunt rodul impartasirii unor oameni care nu s-au pregatit pentru aceasta.

Ei isi atrag prin aceasta osanda lui Dumnezeu (care nu doreste moartea pacatosului, necazurile fiind o pedeapsa in vederea intoarcerii celui ce a gresit ori pacatuit), asemanandu-se lui Iuda, datorita faptului ca, desi au fost invredniciti de o atat de mare cinste (aceea de a lua parte la Masa Dumnezeiasca si chiar de a se impartasi de rolul ei), n-au cules nici un folos duhovnicesc, ramanand pe mai departe in starea lor de pacatosenie. „Vai, cat de mare este orbirea vanzatorului! S-a impartasit cu Tainele si a ramas acelasi; s-a desfatat de masa cea prea infricosatoare si nu s-a schimbat” . „Pacatul lui Iuda a ajuns mai mare din doua pricini. Si pentru ca s-a apropiat de Taine cu asemenea gand, si pentru ca apropiindu-se n-a ajuns mai bun, nici datorita fricii, nici datorita binefacerii primite, nici datorita cinstei ce i s-a facut ; iar toate aceste lucruri se vad in viata lor de zi cu zi: „plecati de la cult, nu se observa la ei nici o imbunatatire de viata, incat de multe roi era mai bine ca felul acesta de crestini sa ramana acasa, spre a unu insulta macar pe Dumnezeu, caci de felul lor de viata intre oameni nu mai pomenim” .

IV. Datoria credinciosului dupa primirea Sfintelor Taine

1. De asta pana la sfarsitul Sfintei si Dumnezeiestii Liturghii

Aproape toate cuvintele pe care Sfantul Ioan le adreseaza credinciosilor sai referitor la problema evlaviei euharistice, ii are in vedere pe cei slabi in credinta, cei care dau dovada, prin faptele lor, ca nu sunt pe deplin lamuriti asupra importantei pe care o constituie participarea la Sfanta Liturghie si mai ales impartasirea cu Cerestile si Dumnezeistile lui Hristos Taine. De o asemenea indiferenta si nepasare ori aroganta fata de Cele Sfinte dau dovada nu doar cei ce nu se impartasesc, sau cei care fsc aceasta fara a fi pregatiti, ci si cei care pleaca de la Sfanta Slujba, inainte ca aceasta sa fi ajuns la sfarsit. Impotriva unora ca acestora Sfantul Ioan Gura de Aur are doar cuvinte de mustrare: „Ce faci tu, omule? In vreme ce Iisus Hristos este de fata, in vreme ce ingerii stau de fata, in timp ce aceasta infricosatoare Masa sta intinsa, in vreme ce fratii ti se instruiesc mai departe in Taine, tu, parasindu-l, pleci? Dar, pana si la o masa oarecare, sigur, de vei fi fost chemat, chiar de te vei fi saturat tu mai intai, nu cutezi sa pleci inaintea prietenilor tai. Aici insa, in vreme se savarsesc tainele lui Iisus Hristos, in vreme ce sacrificiul acela este inca pe cale de savarsire, tu lasi totul la mijloc si pleci? Cu ce aparare te vei apara? Vreti sa va spun a cui fapta implinesc cei ce pleaca mai inainte de savarsirea Tainelor, si de sfarsit, si nu aduc cantari de multumire dupa sfarsitul Mesei Euharistice? Vi se parea poate spus cu asprime ceea ce am sa zic, dar este necesar sa zic, din pricina neglijentei celor mai multi: cand Iuda s-a impartasit din ultima Cina, in noaptea cea din urma, cand toti ceilalti sedeau mai departe la masa, acela, repezindu-se, a iesit afara. Pe el il urmeaza acestia care pleaca inainte de ultima rugaciune de multumire” .

2. De a multumi, cu recunostinta, pentru Sfintela Taine primite

Pentru ce este atat de important de a sta pana la Sfarsitul Sfintei Liturghii, mai ales daca ne-am impartasit? Exista o regula in acest sens, sau este doar ravna unora care au mai multa rabdare decat ceilalti? La toate aceste intrebari si nelamuriri, Sfantul Ioan ne da un singur raspuns, insa foarte exact si precis. Importanta ramanerii la Sfanta Liturghie (deci implicit si aceasta „regula”, care nu trebuie respectata doar de unii, ci de catre toti cei ce participa la cultul divin public) pana la sfarsit (mai ales dupa ce ne-am invrednicit sa-L primim pe Iisus Hristos), reiese din exemplul dat de Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos Apostolilor Sai, dupa terminarea Cinei celei de Taina. Pornind de la cuvintele Sfintei Scripturi: „Iar dupa ce au cantat laude, au iesit la Muntele Maslinilor” (Matei 26, 30), Sfantul Ioan spune ca „Trebuie sa se ridice de la masa, multumind si cantand lui Dumnezeu laude. Ascultati aceste cuvinte toti cati nu asteptati sa se citeasca cea din urma rugaciune facuta de Domnul Iisus Hristos dupa terminarea Cinei cele de Taina. Domnul Hristos a multumit inainte de a da ucenicilor Sai Sfintele Taine, ca si noi sa multumim; a multumit si a cantat laude si dupa ce le-a dat, ca si noi sa facem la fel” .

V. Liturghia de dupa Liturghie

Dupa terminarea Sfintei Liturghii, crestinul este dator sa faca dovada faptului ca a participat la o masa atat de bogata in daruri duhovnicesti, si mai ales ca-L poarta in el pe Domnul Iisus Hristos. Iar aceasta o face nu atat prin cuvinte, cat mai ales prin fapte . Ei vor dori intotdeauna sa se impartaseasca de Datatorul pacii si al bucuriei, dar sunt pe deplin constienti ca pentru aceasta este nevoie de implinirea pe mai departe a poruncilor Sale. Insa tocmai aceasta unire cu Iisus Hristos ii intareste pe unii ca acestia sa indeplineasca cu mai multa usurinta orice este nevoie pentru a nu cadea de la iubirea Lui. Ei se pun in slujba aproapelui, in care Il vad in permanenta pe Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Nu poate exista in viata unui crestin adevarat o pauza intre o Sfanta Liturghie si alta, ci acest timp trebuie puternic cultivat si fructificat, in vederea savarsirii binelui (si) in lupta noastra cu pacatele si cu patimile (deoarece, prin Sfanta Euharistie, noua ni se iarta pacatele, dar pornirile spre pacat nu pot fi sterse, fiindca depinde de noi cum ne folosim de puterile si resursele sufletesti: ratiune, dorinta, vointa, vigoare, dinamism). Iar acest lucru devine usor pentru cel ce se gandeste cu Cine s-a unit, si ca va trebui sa-l intampine in curand, la fel de curat si cinstit: „Sa ne gandim atunci in noi insine la binefacerile cu care ne-a cinstit Mantuitorul Iisus Hristos, ca sa ne amintim cat este de minunat duhul pe care l-am orimit. Acest gand va indeparta, inlatura si va potoli patimile noastre” .

Dimpotriva, cei care dupa primirea unor atat de multe si mari daruri duhovnicesti se intorc la aceleasi fapte rusinoase, sunt la fel de vinovati ca cei ce s-au impartasit cu nevrednicie, intrucat si ei (ca si ceilalti) isi atrag mania lui Dumnezeu, ostenindu-se in zadar: „Te bucuri de masa cea duhovniceasca, de masa cea imparateasca, si tu iti umpli gura cu lut? Esti uns cu mir si te manjesti cu putoare? Caci, spune-mi te rog, dupa un an de zile, primind Sfanta Impartasanie, crezi tu ca cele aptruzeci de zile iti sunt de ajuns spre curatirea pacatelor din trecut? Si dupa trecerea unei saptamani, te dedai iarasi celor dintai? Spune-mi te rog: daca dupa tecerea a patruzeci de zile de la insanatosirea ta de o boala lunga, te dedai iarasi acelor mancari aducatoare de boli, oare nu ai pierdut si munca ta dinainte?... patruzeci de zile intrebuintezi pentru sanatatea sufletului, si poate ca nici patruzeci, si astepti ca sa imblanzesti pe Dumnezeu? Te joci, o omule?”

Pentru a fi si mai convingator, Sfantul Ioan Hrisostom recurge din nou la exemplul celui ce a fost Apostolul Iuda, aratandu-se cruda realitate (dar intru totul adevarata) ca precum acestuia nu i-a fost de nici un folos faptul de a fi fost mereu in preajma lui Iisus Hristos, intrucat nu a parasit pacatul (si prin aceasta a dobandit nu Inparatia Cerurilor impreuna cu Invatatorul Sau, ci Iadul, pentru ca desi era totdeauna cu Domnul Iisus Hristos, inima sa era inchinata diavolului), aceeasi soarta o vor avea toti cei ce se impartasesc ce nevrednicie, cat si cei ce se impartasindu-se cu vrednicie, ii intorc spatele lui Dumnezeu, complacandu-se in propriile placeri: „Ca aceste adevaruri ne fac foarte atenti si totdeauna veghetori.

Daca cel ce era ales in ceata Apostolilor, care a primit un asa de mare dar, care a facut minuni; caci el a fost trimis cu ceilalti pentru a invia mortii si a-i vindeca pe leprosi; daca, zic eu, un ucenic, pentru ca s-a lasat biruit de cruda si trista boala a lacomiei, L-a vandut pe Stapanul sau, daca atatea binefaceri si daruri, daca nici petrecerea, nici familiaritatea cu Iisus Hristos, nici spalarea picioarelor, nici insotirea de la masa, nici pastrarea pungii, nu i-au folosit la nimic, sau daca aceste lucruri lui i-au deschis mai repede prapastia in care s-a aruncat, sa tremuram si sa ne temem noi insine, sa nu imitam intr-o zi pe acest urat si perfid lacom. Voi nu-L tradati pe Iisus Hristos? Dar atunci cand iL dispretuiesti pe sarac care se usuca de foame, sau care ingheata de frig ori moare de sete, voi meritati soarta si pedeapsa lui. Si atunci cand luam parte cu nevrednicie la Sfintele taine, cadem in acelasi adanc in care s-au aruncat cei ce L-au omorat pe Domnul Iisus Hristos” .

Enuntand, in cele din urma, cateva concluzii, vom afirma si sublinia ca viata in Iisus Hristos o dobandim prin Sfintele Taine, care isi au baza in Taina originara sau Taina Tainelor care este Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos; dar recunoastem cu totii, ca cea mai plina de mister dintre toate Tainele este Dumnezeu – Omul, Iisus Hristos si dupa El este Euharistia si Biserica. Prin Botez, Mirungere si Euharistie ne incorporeaza in Sine in Trupul Sau tainic – Biserica, ne ridica la comuniunea cu Sine asezandu-ne in intimitatea Sa, daruindu-ne infinita si nemarginita Sa bogatie duhovniceasca prin care putem sa crestem neincetat „pana la masura barbatului desavarsit, a varstei deplinatatii lui Iisus Hristos” (Efeseni 4, 13).

Sf. Euharistie in scrierile Sf. Ioan Gura de Aur(articol al unui teolog contemproran)
 

In fiecare Taina, Iisus Hristos ni se daruieste cu o lucrare a Sa, in Euharistie, insa, ni se daruieste cu Insusi Trupul si Sangele Sau, deplin penetrate de Dhul Lui si prin care ne spiritualizeaza si pe noi, avand acordul vointei noastre libere. Euharistia este Taina care – L extinde pe Hristos in noi, sau prin care suntem noi asimilati la umanitatea Sa preamarita prin Inviere si Inaltare. Aceasta extindere a lui Hristoos in noi constituie Biserica – o comunitate de persoane unite intre ele prin acelasi Trup si Sange al lui Hristos, pline de Duhul Sfant. Biserica care este astfel constituita ca o comunitate concreta, vizibila, a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfant, are la randul ei puterea sacramentala de a-L extinde mai departe pe Hristos in alti oameni, prin organele alese si sfintite de Hristos Insusi in ea si pentru ea, prin Duhul Lui cel Sfant, adaugand Trupului Sau noi madulare.

De asemenea, puterea sacramentala, sfintita si sfintitoare a Bisericii izvoraste tot prin puterea lui Hristos Cel salasluit in ea prin Duhul Sfant. Euharistia si Biserica sunt doua realitati nedespartite, intr-o continua si indisolubila legatura, una implicand-o pe cealalta, una fiind conditie a celeilalte, iar in amandoua este prezent Acelasi Hristos prin Trupul Lui, deplin pnevmatizat, atragand toate madularele si membrele Sale spre inaltimea la care se afla El.

Asadar, importanta si semnificatia Euharistiei sunt fundamentale si maxime pentru viata omului, pentru viata lumii, caci ea este unirea cea mai inalta care se poate realiza intre om si Domnul nostru Iisus Hristos, cu Dumnezeu, in Imparatia Sa. Dumnezeiasca Impartasanie din cadrul Sfintei Liturghii care se savarseste in Biserica pentru credinciosi, ne uneste cu Hristos si pe noi unii cu altii, deoarece toti credem in Unicul Hristos – Care este ieri, azi si in veci Acelasi si prin Care ne impartasim cu aceleasi Sfinte Taine. Ea este Taina a Bisericii si a unitatii Bisericii fiindca in ea se pecetluieste unitatea de credinta incununand Liturghia Cuvantului.

Ea sustine cresterea permanenta a crestinilor in Iisus Hristos, in Trupul Sau tainic – Biserica – in comuniunea iubirii cu Iisus Hristos si intre ei, Euharistia fiind prin aceasta un sacrament al impacarii , al iubirii si a unitatii profunde a oamenilor in Hristos, a mantuirii in El si prin El, asa dupa cum am mai spus in acest studiu. Unitatea crestina trebuie sa se rasfranga asupra lumii intregi, pentru ca sa se pregateasca in acest chip unitatea eshatologica pe care Sfanta Impartasanie o prefigureaza, Imparatia lui Dumnezeu cea vesnica pe care o pregustam inca din viata aceasta terestra si care nu este o comuniune umana, ci o unitate in Dumnezeu, in plenitudinea adevarului si in bucuria Imparatiei - aceasta conceptie ar trebui sa asigure ecumenicitatea sau gindirea si miscarea ecumenica Bisericii cea una dupa cum si Iisus Hristos – Adevaratul Dumnezeu – doar Unul este!....

Incheiem cu constatarea ca Euharistia actualizeaza intr-un dinamism convergent, spre plenitudinea existentei, marile potentialitati umane care semnifica si simbolizeaza ceea ce trebuie sa devina lumea adica o daruire si un imn de lauda adus, neincetat, Creatorului; o comuniune universala in Trupul lui Hristos, o imparatie a dreptatii, a iubirii si a pacii in Duhul Sfant, pentru unitatea si mantuirea tuturor in Hristos Domnul si prin Hristos, ajungand, astfel, la desavarsirea noastra cu ajutorul Sfintei Euharistii careia ii descoperim, in acest fel, valoarea ei duhovniceasca de nepretuit.

Draga Cipri,

Faci cum vrei. Sfantul Ioan Gura de Aur a zis foarte clar, negru pe alb chiar, ca nu au pacate copiii, dar cum tu iti permiti sa acuzi de erezie oamenii dupa bunul plac avand in vedere incapacitatea ta de a intelege cele ce ti se spun (si aici am dovada pentru ca niciodata nu am afirmat ceea ce ai tu in cap ci omul iti zice una si tu pricepi alta), ca atare avand in vedere judecata ta nedreapta la adresa altora, exact aceeasi judecata primesti si ca atare nu fac nici cel mai mic efort sa iti arat cuvintele Sfantului referitor la lipsa de pacate a copiilor. O sa le gasesti singur cand o sa-ti mai scada mandria. Pana atunci, celor mandri Dumnezeu le sta impotriva.
Numai bine!

Si inca ceva Cipri85,
Daca tot esti chitibusar la treaba cu oamenii si norii, care sunt toti sau nu sunt toti, te invit sa aplici acelasi mecanism de gandire si la Cuvintele Domnului care a zis ca nu a venit pentru cei drepti ci pentru pacatosi, ca nu cel sanatos are nevoie de medic ci cel bolnav. Asa ca raspunde-ti tie (ca mie am inteles ca nu imi mai raspunzi) daca de aici se intelege ca ar fi venit pentru toti oamenii sau nu, fara sa recurgi la solutia Ap. Pavel care a afirmat ca, cine spune ca este fara de pacat, minte.

Eu raman credincios cuvintelor lui Hristos- si anume ca nimeni nu va ajunge la Tatal decat prin Fiul, Fiul este usa care duce catre camara Tatalui.

Imi pare rau ca-mi incalc promisiunea de a nu-ti mai da replici. Draga, nu mi-am spus propriile pareri. Am expus doar conceptia orotodoxa cu privire la mantuire. Iar asta nu inseamna mandrie dupa cum spune apostolul:'sa nu-mi fie mie a ma lauda decat cu numele Domnului Dumnezeului meu'. Aceasta nu inseamna mandrie. Spre deosebire inseamana mandrie sa vii acilea pe forum si sa torni la invataturi proprii pe care cu greu le poti incadra nici macar in proportie de 50% intr-o religie existenta, un ghiveci a la Adriana. Mandrie inseamna sa te ridici pe tine mai presus de Dumnezeu(manipulandu-i dupa bunul tau plac cuvintele, alegand doar ce ne convine si tinand in umbra aruncand la gunoi invataturile care contravin propriilor mentalitati, obiceiuri si patimi), Sf. Apostoli sau Sfintilor Partinti. Draga asta inseamna mandrie, si nu a sustine anumite puncte de vedere(scripturistice, patristice) rodate in timp si dovedite valabile, mantuitoare. Draga mandrie inseamna sa-ti creezi propria invatatura de credinta, mandrie mai inseamna ca atunci cand ti se dovedeste ca e construita pe nisip si mai e si evident sa te incapatanezi si sa continuii in acceasi directie.

Si draga nu eu te-am numit eretica. Draga te numeste eretica Biserica prin Sinodul Apostolic din anul 50 apoi prin cele 7 sinoade ecumenice, te mai numesc eretica(si implicit pe cei asemenea tie) scrierile Sf Parinti. Te mai numeste eretica insasi cuvantul Bibliei al carui continut il manipulezi dupa bunul plac. Alegi din Biblie ce-ti place si restul arunci la gunoi completand cu concepte din propria gandire sau din alte religii. Draga cand tagaduiesti cuvintele Mantuitorului cu privire la Euharistie, sau la Botez, sau cand contrazici practica apostolica cu privire la cele doua Taine, draga singura te pozitionezi in postura ereticului. Si draga daca nu cunosti semnificatia cuvantului eretic iata-l(nu-l pretind a fi exhaustiv): se considera a fi eretica persoana ce invata invataturi ce se abat de la preceptele scripturistice, de la hotararile Sf. Sinoade, si implicit de la invatatura de credinta a Sf. Parinti. Draga prin prostiile afirmate l-ai depasit pana si pe Arie. Ai afirmat niste 'enormitati' cu privire la persoana Mantuitorului, la Botez, la Euharistie sau Spovedanie(si lista-i mai lunga) contrazicand flagrant 'stalpii' crestinismului amintiti mai sus.

Si draga toti Sfintii Parinti inclusiv Sf. Ioan Gura de Aur considera copii fara de pacat personal(pana la o anumita varsta n-au cum sa-l savarseasca), dar ii considera mostenitori ai pacatului original(Adamic) cel care ne-a privat de comuniunea cu Dumnezeu pana la Jertfa Mantuitorului pe Cruce. Iar acest pacat se sterge tocmai prin Taina Sf. Botez. Asta e si unul din motivele pentru care be botezam copii cat mai devreme pentru ca acest pacat sa fie sters, iar copii nostrii sa fie inca din frageda pruncie madulare ale trupului tainic al lui Hrisitos: Biserica si mladite aducatoare de roada ale Vitei: Hristos. Draga abia dupa Botez copii pot fi consierati sfinti. Draga fa o comparatie intre ce spune Sf. Ioan Gura de Aur cu privire la Sf. Botez, cu privire la Sf. Euharistie si pocainta si enormitatile afrimate de persoana ta. Draga cunosc foarte bine pasajul la care faci referire, face parte din omilia a treia baptismala, situata undeva pe la mijlocul acesteia, si draga, cand am timp am sa o postez si pe aceasta in intregime(+ alte scrieri patristice ce privesc subietele discutate de-a lungul acestui thread). Sper ca dupa ce vei citi cele deja postate o vei citi si pe aceasta, poate iti vei lamuri astfel invatura crestina cu privire la Sf Botez. Draga daca doresti sa afli cu adevarat cum e vazut urcusul spre mantuire in Biserica Ortodoxa(asemantor in multe privinte cu cel din BC intrucat avem o istorie comuna), ce inseamna erezia, cum condamna Biserica Ortodoxa invataturile eretice(in mod pasnic prin cuvant si nu prin masuri punitive), cum diferentiaza un sfant intre erezie si adevar, pune mana si-l citeste in intregime pe Sf Ioan Gura de Aur. Daca te nemultumeste modul in care pune problema acest sfant treci la altii. Mai mult ca sigur o sa te nemultumeasca si acestia, nefiind de acord cu credintele dumitale. Nu te limita la lecturi izolate cu atat mai putin la versete sau pasaje desprinse din context(de preferabil alea care ne convin). Draga noi crestinii nu acceptam invataturi paralele cu Sf. Scriptura. Tot ceea ce credem trebuie sa fie perfect fundamentat scripturistic. Respectand cuvintele Mnatuitorului 'chiar de ar venii inger(vezi islamul) din ceruri si ne-ar vesti alta invatura' nu-i dam crezare. Cu atat mai putin am da crezare celor care afirma ca iubirea omeneasca(ne autentica) ar ajungea pentru mantuire iar celelalte invataturi ar fi doar balast. Draga Adriana iubirea(autentica lucrurile aici sunt foarte fine) e importanta in mantuire dar singura iubire autentica e iubirea dumnezeiasca si la aceasta nu poti ajunge de unul singur(asta a daca nu esti plin de mandrie). Pentru a ajunge la aceasta iubire pentru a ajunge hristofor, teofori Mantuitorul ne-a lasat o serie de unelete indispensabile dupa cum insusi afirma: nasterea din nou(Sf Botez) din apa si Duh Sfant(si vezi care e practica atat apostolica cat si cea actuala), iertarea pacatelor prin intermediul slujitorilor Bisericii de catre Sf. Duh('si sufland catre ei le-a zis: luati Duh Sfant carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi si in cer iar care le veti tine tinute vor fi si in cer' sau trimiterea la propovaduire a apostolilor cu indemnul de a boteza toate neamurile in numele Tatalui al Fiului si al Sf. Duh) si Sf Euharistie sau impartasirea cu Tupul si Sangele Mantuitorului(vezi ce spune Mantuitorul vezi ce afirma Sf Ioan Gura de Aur(am postat deja un articol) sau ceilalti Sf. Parinti). Draga 99.9999999...% dintre noi muritorii traim o dragoste, o iubire pervertita de multe ori egista. Iubim in fuctie de ce suntem noi ca presoana, de propriile preconcepte, nepurtinte si patimi. Multi iubim ca trebuie sa iubim ca as-i bine, ca asa zice Hristos, sau ca trebuie sa ne vada lumea ca suntem virtuosi, de multe ori iubim posesiv impunand-une vointa peste cea a fratelui nostru de multe ori il iubim pe semenul nostru obligand-ul sa fie asa cum noi dorim netinand seamaa de palnul lui Dumnezeu cu fiecare dintre noi, de ce Dumnezeu a lasat in fiecare si si mai putin de ceea ce doreste sa fie o anumita persoana. Mai iubim iarasi pe cel de langa noi pentru ca are o infatisare placuta sau pentru ca ne satisface anumite placeri, dorinte. Draga majoritatea cand dispare motivul pentru care iubim automat ajungem la racirea sentimentelor iar uni ajung chiar la raca, la ciuda, la ura. Ne apropiem de modul de iubire dumnezeiesc doar facand apel la mijloacele pe care ni le-a lasat Hristos in acest scop. Ai vazut care sunt acelea citiind Biblia si talcuirea Sf. Ioan Gura de Aur(asemnatoare si la ceilalti sfinti) cu privire la Euharistie, pocainta si Sf. Botez.

Si draga la modul in care iti schimbi afirmatiile de la un post la altul e greu sa te intelegem. Nu mi s-a intamplat doar mie. E si cazul lui Catalin. Cu riscul de a ma repeta, draga nici tu nu stii in ce crezi. Catalin ti-a numit credinta la un moment dat o forma de iudaism. Dupa care te-a incadrat in curentul New Age si implicit in paganism. In prezent te localizez si eu in aceeasi categorie. E dificil sa cataloghezi in alt mod ghiveciul de convingeri pe care l-ai expus aicea. Asa ca vezi si tu unde ar putea fi problema la emitator sau la receptor? Si draga e greu sa intelegi pe cineva care minimalizeaza Sf. Euharistie(il contazice flagrant pe Hristos) relativizeaza si minimalizeaza Sf. Botez, face afirmatii contrare cuvintelor Mantuitorului marsand pe invaturi propii sau provenite din alte religii(contrare cuvintelor Mantuitorului), dupa care vine si cu emfaza tranteste un verset scripturistic desprins din context pentru a-si propti elucrubatiile. Cum e draga pana la urma? Azi Hristos nu e bun, pentru ca maine sa fie bun sau anumite afirmatii ale Mantuitorului sunt false pentru ca altele sa fie adevarate? Din pacate draga alegi din toate numa ce-ti place, numa ce nu contravine cu propriul eu cu propriile conceptii, slabiciuni si patimi. Cam asta au facut si contemporanii lui Hristos: i-au ascultat cu placere invatura cand le tamaduia neputintele si nu le certa caderile si pacatele, pentru ca apoi dupa ce Hristos le arata Calea ingusta si grea spre mantuire inselandu-le astepatarile sa-l rastigneasca. Sunt convins ca ar avea aceasi soarta si in zilele noastre.

Draga Cipri85,
Mandrie este sa te crezi tu insusi Sinodul, sa aduci acuzatii nefondate pentru ca nu ai adus nici un citat din cuvintele mele cu care sa iti demonstrezi afirmatiile mincinoase in ceea ce ma priveste, ca si cea cum ca as schimba parerea de la un post la altul in timp ce nici poveste sa schimb ci dimpotriva, sustin in continuare cele zise, mandrie este sa crezi ca ceea ce zici tu este Adevarul intreg in conditiile in care pana si Ap. Pavel a recunoscut ca el cunoastea doar in parte, darami-te tu, mandrie este sa calci cuvantul luo Iisus care nu iti da voie sa numesti parinte decat pe Dumnezeu, mandrie este si faptul de a nu-mi fi cerut sa iti arat citatul in care Sf. Ioan Gura de Aur zice ca nu au pacate copiii, in timp ce bunul simt ar fi cerut sa imi pui intai aceasta intrebare inainte sa ma defaimezi. Ai defaimat fara sa demonstrezi prin citate din cuvintele mele ca acuzatiile tale ar fi fondate. Asta este mandrie.

Si draga care-i rostul acestei postari? Am afirmat eu cumva ca Hristos n-a venit pentru toti oameni. Draga am afirmat acest lucru chiar repetandu-ma de cateva ori. Acesta e si motivul pentru care si-a trimis apostolii la toate neamurile care spre deosebire de iudei se aflau in toatal ratacire(asta n-o intelegi matale punand semnul egal intre un crestin care a primit intru totul invatatura lui Hristos si un hidus sau apostat care numa urmatori a lui Hristos nu sunt; ). Iar faptul ca-si trimite apostolii la indieni(hidusi) la greci, romani(le cunosti religiile) atesta inca o data dupa cum ii spune Hristos femeii samrinence ca 'mantuirea este de la iudei' iar celelalte religii, unele mentinandu-se si astazi(hiduism, panteism, samanism...si a carei apologie ai facut-o in unle dintre postarile tale) sunt in intuneric, in ratacire , sunt doar surogate(nici p-asta n-o intelegi, pe cine sa credem pe Hristos sau pe Adriana). Draga Hristos a venit pentru toti oamenii, dar din nefericire nu toto oamenii au fost evangehlizati. Si tot din nefericire chiar si din aceea la care Cuvantul lui Histos a ajuns si a prins o cat de mica radacina se inacapataneaza sa ramana in ratacire preferand lui Hristos surogatul(hiduismul, budismul...)

Si mai grav, mai nou avem o specie de noi propovaduitori (unii se numesc pe fata iar altii asemenea lupilor descrisi de Hristos imbraca piei de oaie si patrund in turma cautand pe cei mai slabi de inger sa-i inhate) ai noii ere(o singura conducere mondiala, globalizare(lucruri care pot sa nu fie nocive atat timp cat libertatile omului sunt pastrate), o singura credinta, New Age()) care incearca sa-i sminteasaca pe cei aflati in Biserica sa-i faca sa dilueze adevarul de credinta, sa se relativizeze incet, incet azi un pic, maine un pic, asteptand momentul propice pentru a-i smulge din turma lui Hristos si ai duce la paganism(asta e New Age). De altfel poseda un 'arsenal' de metode foarte variat, gasesc foarte usor metoda potrivita fiecaruia in parte, in numele iubirii gasesc foarte usor citatul Biblic, imperativ desprins din context, cel din Coran sau pilda hindusa pentru a impresiona pe fiecare.

Cine a afirmat ca e fara de pacat? Eu insumi m-am facut pacatos enumerand in unele postari patimile, pacatele care se lupta cu mine. Urmareste-mi te rog postarile si ai sa le gasesti. Am enumerat de asemnea 'medicamentele' pe care Hristos in marea Sa milostivire le-a lasat Bisericii: Botezul, Euharistia(Trupul si Sangele), Spovedania(iertarea pacatelor), Maslul('si chemand preotii Bisericii sa se roage pentru el ungandu-ul cu untdelemn'), rugaciunile Bisericii si rugaciunea personala. Da sunt pacatos sunt bolnav mi se intampla de multe ori sa cad datorita firii mele pacatoase sa fac asemena apostolului(fara pretentia de a ma compara cu el in virtuti) 'raul pe care nu-l voiesc intrucat inima omului din tinrete este indreptata spre pacat'; dar facand parte activ din Una Soborniceasca si Apostoleasca Biserica recurg la 'medicamentele' acesteia care cu mai multa sarguinta m-ar putea duce la asemanarea cu Hristos. Imi vindec astfel ranile pacatului si ma ridic din nou la lupta cu acesta, cu patimile din mine pentru ca dupa cum spune apostolul Imparatia lui Dumnezeu 'se ia prin asalt'.



Draga Adriana faci un mare pacat cand reletivizezi aceste 'medicamente' contrazicand practica si indemnul Mantuitorului si apoi implicit pe cele apostolice si actuale. Draga Adriana nu vreau sa te jignesc dar Hristos este mai presus de gandirea noastra omeneasca, iar aceste practici sunt mostenite de la Hristos prin ucenicii lui prin Sf Apostoli si de la acestia prin Sf. Parinti(oameni cu mult mai patrunsi de harul Duhului Sfant si l mai inzestrati intelectual decat noi doi ). Adriana e total deplasat sa vii in zilele noastre si sa-ti dai cu parerea dupa ce ai citit cateva capitole din Biblie si la fel cateva pasaje din Sf. Parinti. E chiar strigator la cer sa vii si sa relativizezei adevaruri de credinta(noi asa le numim) pentru care incepand cu primul secol crestin si-au dat viata multime nenumarata de mucenici.

Draga Adriana 'medicamentele' respective se gasesc doar in Biserica lui Hristos(cea marturisita prin simbolul de credinta) si din nefericire putin apeleaza la el chiar dintre cei ce se considera a face parte din Biserica. Draga aceste medicamente nu le gasesti in hinduism sau in alte surogate de credinta. N-ai sa le gasesti nici in gandirea proprie.

Si draga Adriana un crestin isi raspunde la intrebari citind Biblia, scririle sfintilor parinti(pentru a nu interpreta gresti Biblia e recomandabil sa-i consultam) sau cerand sfatul Duhovnicului. Abia apoi trage concluzia. Cam asta ar fi obiceiul ortodox.

Spre deosebire Adriana tu tragi concluzii in functie de propriiul eu de Dumnezeul care ti s-ar potrivi, si de lecturile mai multe sau mai putine(tu le stii mai bine) dupa care atunci cand aceste invataturi iti sunt contrazise te repliezi si incerci sa le sustii cu citate izolate din Biblie sau Sf. Parinti dar si mai grav cu invaturi din alte religii. Draga Adriana faci o mare greseala: incerci sa-l adaptezi pe Dumnezeul crestin Intreit Sfant dupa propria ta persoana. Adriana noi trebuie sa ne adaptam in functie de ce e Dumnezeu(cel crestin singurul adevarat conform Bibliei) si nu invers. Vrei sa ajungi la sfintenie, apai procedeaza in consecinta, sfinteste-te pe tine insuti(folosind acele ''medicamente' ) si nu-l mai reletiviza pe Dumnezeu.

Si draga Adriana ti-am dat replica intrucat n-as vrea sa-ti fiu partas pacatului de a raspandii invataturi eretice provocandu-te la replica si tu raspunzand in consecinta.

Singurul amanunt care ar putea considerata schimbare de opinie este in legatura cu sfinta Euharistie fiindca Adriana in afara de prezentarea oficiala a bisericii mai intelege ca ea are si alte semnificatii duhovnicesti -legate de sacrificiul pe care in oglnda sintem si noi invitati sa il facem in legatura cu viata noastra pacatoasa spre a dobindi cununa.

In rest nu vad nici o legatura intre ce spune ea si new age sau alte credinte pagine decit poate ca intelege ca iubirea divina depaseste granita crestinatatii. Si asta nu e ceva nou in crestinatate , au mai spus si alti sfinti acest lucru, plus ca nu exista dovezi biblice clare in acest sens.
Iisus nu a folosit niciodata cuvintul pagin dar a spus ca a venit la oile pierdute.
Ceea ce inseamna ca celelalte oi care nu sint pierdute au ramas fara Iisus.
Insa nefiind piedute nu sufera o lipsa atit de mare din acest punct de vedere.

Chestia e ca Iisus fiind linga cele pierdute ele acum considera ca celelalte sint cele pierdute.
Asta nu inseamna ca toate religiile sint la fel de bune sau de rele ci ca unele nu au nevoie de sfaturile Lui fiindca le cunosc deja fiind continute intro forma sau alta in doctrinele lor si probabil ca unele le implinsc prin traire mai bine decit oile occidentale.

Draga Adriana am spus doar ce am vazut. Si nu-s singurul. Ti-au spus-o inaintea mea si altii.

Draga vad ca nu intelegi ce e mandria, sau te faci ca nu intelegi, ba chiar victimizezi.

Draga nu ma consider nici Sinodul(spre deosebire de matale care sustii niste lucruri proprii), nu ma consider nici detinatorul Adevarului absolut la fel cum ti se intampla matale(ramane de vazut de unde iti provin acele adevaruri, cele citate de mine provin din crestinismul ortodox al carui adept sunt) DAR, sunt un crestin ortodox care isi sustine religia, care consiera ca singurul lucru infailibil pe lumea asta e Biserica lui Hristos(pe care dupa cum spune apostolul nici macar portile Iadului nu o vor birui), Trupul tainic al lui Hristos a carui Cap e insusi Hristos. Draga asta sustin, la fel cum sustine intreaga Biserica ca: in afara adevarului propovaduit de aceasta toate sun relative. Asta o sustin toate Sinoadele incepand cu primul: cel Apostolic si sfarsind cu ultimul. Asta o sustin si scrierile sfintilor parinti. Nu ma consider infailbil dar consider infailibile Biserica, Sf Scriptura si Sf.Traditie. Pe cand matale ce sustii, pareri proprii, si asta inca cu enfaza...

Unde e mandria? In a sustine invataturile (perfect fundamentate scripturistic, astept sa ma contrazici daca ai o alta parere)unei Biserici rodate in timp si dovedit mantuitoare sau a sustine impresii proprii, de moment provenite din relativismul, sincretismul religios al epocii in care traim(ai oscilat destul de mult de-a lungul discutiei)

Draga n-am de ce sa-ti cer citatul din Sf Ioan Gura de Aur. La ce bun sa-l cer daca i-am citit omiile respective. La ce buna sa ma aflu in treaba? Sa cer lucruri care le cunosc deja? Draga am sa postez intreaga omilie(parca a treia baptismala, pana caum ti-am postat mi se pare primele 2, sper sa nu ma insel...)+ altele ziditoare de suflet dar asta cand o sa am timp. Sper ca maine dimineata intrucat azi am pierdut destul timp pe forum si as avea si eu anmite indatoriri...

Ai dreptate Mihai.
Iar ieri am descoperit ca ceea ce am spus eu in plus despre Euharistie se gaseste deja in rugaciunea de dupa Impartasanie de la anglicani asa ca acum chiar am sa caut sa vad daca nu exista aceeasi rugaciune si la catolici si daca nu a existat si la Ortodocsi. Pentru ca facea parte din vechiul rit anglican cand inca nu erau despartiti de Papa si parte din rugaciunile lor sunt ortodoxe.

Cipri85,
Userul dinaintea ta care a venit cu aceleasi acuzatii mincinoase ca si tine a fost invitat, la fel ca si tine, sa-si sustina acuzatiile cu probe, adica cu citate din cele spuse de mine. Acela s-a oprit. Doar tu ai continuat sa arunci cu acuzatii mincinoase fara a putea sa le dovedesti prin citate din cuvintele mele. Asa ca nu te mai ascunde dupa ceilalti.
Si tribunalele omenesti care nu au atins desavarsirea judecatii Domnului, judeca pe baza de probe, demonstrabile, numai tu arunci cuvinte in vant.
Tot ce am afirmat am afirmat din Biblie si am argumentat. Si nu anuleaza deloc credinta ortodoxa, ci credinta ortodoxa stie doar cum se vor mantui ortodocsii, ori aici este vorba despre mantuirea paganilor care a fost explicata oricum de Ap. Pavel inaintea mea. Nu am adus eu nimic nou, ci am afirmat exact aceleasi lucruri ca si el.
Cat despre completarea despre Euharistie, este perfect adevarata, insa cine nu cere crezand ca nu mai are ce afla, iata ca nu primeste. Oricum este posibil sa o gasesc in ceva rugaciuni ortodoxe uitate prin vreo carte.
Si degeaba te lauzi ca stii ce a scris Sf. Ioan Gura de Aur daca habar nu ai de treaba cu copiii. Asta-i mandrie, sa crezi ca stii tu totul si nu ai de ce intreba. Asa ca ramai in atotstiinta ta.

Iisus a venit pentru toti dar se pare ca crestinatatea nu e pentru toti .
Iisus nu a venit pentru toti doar in sensul ca toti ar trebui sa beneficieze de religia crestina ci ei pot beneficia de El si in afara organizarii oficiale e bisericii atita vreme cit Il urmeaza prin fapte chiar si fara sa Ii stie Numele sau faptele.

Desigur ca noi credem ca in crestinatate e numai lapte si miere si ca intotdeauna conducerea ei a fost calauzita infailibil, dovada contrara este tocmai farimitarea unitatii initiale si derapajele istorice unele necunoscute noua inca.
spui de new age ca si cum ar fi o singura doctrina reprezentativa pentru toate curentele religioase din lume. Insa nu este deloc asa , in lume exista cam 2000 de ramuri diferite pe cind in new age sint grupate printro asociatie -mai mult simblica -doar vreo 20 a caror doctrine se bat cap in cap si nu are nimeni intentia sa le fuzioneze incit sa devina una. fiecare isi pastreaza specificul, mai prost sau mai putin prost dupa cum ii este felul.

Asa incit daca unii de acolo cred in Iisus asta nu inseamna ca din start orice zic ei nu au dreptate , mai au si bucatele de adevar unii dintre ei . deci nu tot ce cred ei este automat fals doar ca formal sint asociati cu diferite alte aberatii care nici nu se pot numi religii.
daca ei ar visa la o religie unica ar face o doctrina unica insa chiar daca viseaza si ei si poate multi altii la o religie unica ea nu este posibila fara prezenta lui Dumnezeu pe pamint care sa ii converteasca pe toti nazuitorii.

daca altii viseaza la o religie unica si bisericile iar se opun asta nu inseamna ca Dumnezeu nu vrea o singura inchinare unica intro religie unica cu un singur Domn si un singur Nume dupa cum scrie si dupa cum promite Domnul ca "tot genunchiul se va pleca in fata Lui".
Insa diferenta este in ce mod va face Dumnezeu acest lucru si cu ajutorul caror vrednici.

Hristos s-a referit la o comunitate atunci cand a spus ca "acolo unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu acolo voi fi si Eu", dar nu la o grupare care se raporteaza subiectiv la adevarul descoperit de El. Noi suntem madulare ale unui singur Trup- Biserica.

Atita vreme cit nu detii cunoasterea deplina sau harisme de cunoastere nu poti fi sigur cine se rapoteaza obiectiv si cine nu , fiecare considera ce gruparea lui se raporteaza obiectiv insa Iisus nu a zis nimic de raportare nici obiectiva nici subiectiva , raportarea este adaugata de noi.

Sintem madularele in masura in care manifestam calitatile interioare , sfintenia , msura in care Il urmam, daca si altii le manifesta inseamna ca si ei sint madulare fara sa stie.
cel care doar crede si nu are fapte nu prea mai este madular , mai degraba madular este cel care nu crede dar are fapte pentru ca altfel nu ar mai fi placut Domnului mai mult decit cel credincios si pacatos.

Asa incit nu stiu daca Iisus s-a referit strict la Biserica crestina. ma degraba la cei care implinesc Legea caci prin Lege vom fi judecati in final si nu doar prin credinta fara de fapte.

Nu m-am oprit din acea cauza, ci pentru ca nu imi pierd timpul sa citesc toate erorile pe care le scrii. Stiu ce conceptii ai si stiu ca din mandrie nu o sa vrei sa afli adevarul.
Ceea ce propovaduiesti tu e o noua religie, a ta. Noi sunte de religie ortodoxa, singura mantuitoare. In religia asta a ta, adrianism sa-i spunem, ai inventat o noua invatatura, bazata pe conceptiile tale despre divinitate. Pentru aceasta talcuiesti Sfintele Scripturi in cheia ta, ca sa se potrivesca cu ce crezi tu. Nu esti doar tu, sunt mai multi cu aceste conceptii, fac parte din noua era, noua ordine si religie care se incearca a fi propagata. Acesta este New-Age. Fara sa stii tu esti adepta fidela a acestor conceptii, capatate probabil din lecturi sau ascultand alte pareri.

iar ceea ce vorbeam -o singura religie poate sa nu aibe neaparat o unitate de monolit ar putea sa fie o singura credinta cu "un singur Nume" dar cu diferite ramuri si comunitati.
Insa chiar si asa este imposibil sa convertesti intreaga lume la o singura credinta. Atunc cind omul nu are o cale spirituala clara si nu are rezultate deosebite se lasa usor convertiti , cum au fost si vechi europeni si americanii si altii care nu erau multumiti de religia sau ramura lor insa altii care isi dau toata silinta si au si rezultate e mai greu sa ii convertesti.
Altii poate sint orbiti de atasament religios , fanatism , poate unii sint vinovati doar ca s-au nascut intro anume religie sau loc in care crestinatatea nu a ajuns niciodata in sute de ani pe acolo si poate nici nu va ajunge prea curind.


Insa este posibil sa fie vb ntradevar de o singura religie nedifentiata avind in vedere expresia o singura turma si un singur pastor.
probabil ca "mireasa" tocmai la aceasta turma unica se refera.

Eu prin expresia a aduna lalalta toate popoarele din gura lui Dumnezeu asta inteleg -in primul rind o unitate religioasa si poate apoi eventual si una economica politica cine stie o noua orinduire mai dreapta lipsita de spirit concurential acerb, una mai frateasca in care leul sa nu manince mielul ci sa stea amindoi la masa sa pasca iarba impreuna.
In care oamenii sa nu faca doar casele altora ci sa isi ridice casele lor.

Evreii in desert nu au mai asteptat sa coboare Moise de la Dumnezeu cu adevarul, si-au facut un vitel de aur la care sa se inchine, un idol.
Un om poate sa-si faca un idol fara sa foloseasca aur sau un alt material, isi face o divinitate cum isi inchipuie el, in minte. Si spune, divinitatea e asa si asa pentru ca eu asa cred ca e logic si asa as dori eu sa arate. Si nu dupa cum S-a revelat chiar El. Si se apuca sa talcuiasca, nu asculta de sfinti sau de altii, crede ca el intelege cel mai bine.

Legat acum de pasajul cu Noul Legamant din inimi, nu ai inteles, acesta e harul. Spune ca e ceva nou, care nu era inainte. Astfel oamenii vor putea mai usor sa implineasca legile. Harul se capata prin Sfantul Botez si Mirungere si se actualizeaza prin Sfanta Impartasanie. Aceasta e ceea ce a spus Mantuitorul, acesta e ceea ce va schimba pe om.
In legatura cu cei 1%, pe timpul potopului cat reprezenta Noe si familia lui din totalul populatiei? Doar el a fost salvat din potop. Cati din evrei l-au acceptat pe Mantuitor, desi au fost martori? Crestini nu sunt evreii care L-au vazut si urmasii lor, ci urmasii paganilor de atunci, care nu L-au vazut niciodata.

Din intuitie si ratiune s-au nascut toate religiile si idolatria. De aceea religia crestina a revelata, adica Dumnezeu ne-a aratat El insusi care e adevarul. Cu intuitia nu mai gaseau niciodata adevarul, pentru ca oadata cu ruperea legaturii cu Dumnezue aceasta s-a atrofiat.

Copiii nu au pacate, nici nu ar avea de unde sa aiba. Noi spunem ca oamneii mostenesc urmarile pacatului stramosesc, nu pacatul lui Adam. Catolicii spun ca mostenesc chiar pacatul. La fel, copiii mostenesc si urmarile pacatelor parintilor si stramosilor, nu pacatele. De exemplu in medicina s-a arata asta, prin bolile ereditare, mostenim genele parintilor.

E bine de stiut ca nu faptul de a aduce marturii mincinoase pe care nu le poti demonstra te-a oprit.
Draga Catalin, tu esti cel care interpretezi aiurea pentru ca ai zis ca Judecata Domnului dupa fapte (cap. 25 de la Matei) se va face in cazul paganilor pentru a stabili o pedeapsa mai mare sau mai mica in Iad, in timp ce Iisus a zis ca o va face pentru a separa caprele la stanga care vor merge in Iad de oile la dreapta care vor merge cu El in Imparatie. Eu nu am facut altceva decat sa redau cuvintele Domnului in timp ce tu ai dat interpretarea ta absolut originala, ba chiar m-ai acuzat ca as tine Legea Veche de parca pe de o parte eu as fi scris capitolul 25 de la Matei si eu as fi decis cum sa se faca Judecata, si pe de alta parte de parca eu as confunda faptele Legii Vechi cu Noul Legamant si nu tu.
Asa ca draga Catalin, tu esti care interpretezi, si nu o sa gasesti nicaieri ca Domnul va judeca altfel decat dupa faptele iubirii aproapelui la Judecata finala. Singurul lucru pe care o sa il gasesti este faptul ca cei care au in plus si cunoasterea lui ca Fiu al lui Dumnezeu nu vor mai fi judecati asa cum si viceversa, cei care il vor cunoaste si vor face chiar minuni in numele Lui dar nu au faptele iubirii, vor ajunge la Judecata si prin Judecata vor ajunge la stanga Lui, in Iad. Toate acestea le gasesti in Biblie, varianta ta insa nu.
Numai bine!

Draga dovezile sunt propriile tale postari. Si sa stii ca ti le-am urmarit cu atentie dandu-ti raspuns la mai multe din ele. Si sa stii ca nu sunt chiar ata de chitibusar incat sa ma apuc si sa-ti copiezi afirmatiile de acum o saptamana sau acu 3 zile. Care Biblie? Cea dupa Adriana rastransa si selecatata in functie de eul propriu, la fel si interpretarea? Draga adevarul Biblic e unul singur, nu exista mai multe interpretari, dupa cum nu exista mai multi Hristosi, sau variante ale invataturii lui Hristos. Hristos chiar ne avertizeaza sa nu-i modificam invattura sa nu i-o interpretam dupa bunul plac. Vezi ce spune Hristos despre cel care ar indrazni sa schimba chiar si o cirta. Asa ca n-ar fi bine sa ne jucam de-a interpretatu' de texte sfinte mai ales daca n-avem nici macar calificrea minima necesara. Draga toata Biserica(nu numai cea Ortodoxa vezi si Biserica inrudit acu noi Catolica; si implicit si Pavel caruia ii pui in carca invataturi, se pare ca a venit si randul lui) afirma ca mantuirea paganilor este una exceptionale(cazuri foarte rare) pentru ca nu poseda 'uneltele' pe care Hristos ni le-a lasat prin activiatea Sa culminata cu Jertfa pe Cruce: Botezul in numele Sf. Treimi, Euharistia, Spovedania plus celelalte Sf. Taine. Hristos ii trimite la propovaduire pe apostoli tocmai pentru ca in lumea pagana nu exista mantuire. Crezi ca de florile marului ajunge Toma in India incercand sa le arate hindusilor adevarul de credinta? Din nefericire pentru indieni doar putini l-au acceptat si majoritatea sunt inca hidusi. Draga stii care era sfatul adresat de Hristos apostolilor cu privire la casele/orasele ce nu vor primii invatatura de credinata crestina: sa-si scuture pana si incaltarile de praful acestor comunitati pentru ca completeaza Hristos: 'Mai usor le va fi in ziua judecatii celor din Sodoma si Gomora decat acestor comunitati'.
Draga Hristos afirma foarte clar ca in afara de ce a lasat El nu mai exista altceva care sa duca la mantuire. El e singura Cale, Singurul Adevar, si singura Viata. Daca poti si te tine contrazice-l. N-ar fi prima data. Nu consider ca stiu totul cu privire mantuire. In schimb Biserica stie totul prin Sf. Scripatura si Sf Traditie(inclusiv contributia Sf. Ioan Gura de Aur). Stand pe langa Biserica si nu visand posibilitati alternative de mantuire am sa ajung daca ma va invrednici Dumnezeu sa ajung sa stiu mai multe. N-ai inteles nici acum "treaba cu copiii" rostul botezului inca din frageda pruncie.

Legat de citatul acela invocat aici, nu mai gasesc mesajul, cand cineva care nu mergea dupa Iisus scotea demoni "49. Iar Ioan, răspunzând, a zis: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele Tău, scoate demoni şi l-am oprit, pentru că nu-Ţi urmează împreună cu noi.
50. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi."
Biserica ortodoxa spune ca Biserica a fost intemeiata de Iisus la cincizecime, odata cu coborarea Duhului Sfant. Aici nu e vorba de grupari separate de Biserica, pentru ca Biserica apare mai tarziu. E o persoana care a crezut in Iisus si e posibil ca dupa cincizecime sa fi fost Botezata si sa intre astfel in Biserica Sa.

In sfarsit un adevar, copiii nu au pacate! Merci mult! Exact asta a zis si Sf. Ioan Gura de Aur, copiii nu au pacate. Ei, atunci explica tu cum de marturisesti un Botez spre iertarea pacatelor, si nu un Botez spre stergerea urmarilor pacatului stramosesc.
Si apoi citeste cu bagare de seama profetia de la Ieremia care vesteste Noul Legamant si care zice ca in acele zile nu se va mai zice ca parintii au mancat agurida si copiilor li s-a strapezit dintii (asa cum era in VT) ci ca dimpotriva, se vor strapezi dintii celor care vor manca, fiecare va plati pentru nelegiuirea lui. Cum iti explici? Asta arata ca in varianta ta exista o profunda neintelegere a faptului ca Iisus a platit o data si pentru totdeauna pacatul stramosesc si pacatele tuturor oamenilor. Daca nu-i asa ci este cum zici tu, daca in continuare se strapezesc dintii pentru augurida mancata de parinti, inseamna ca minte profetia lui Ieremia. Te las pe tine sa decizi, in ceea ce te priveste, care din voi doi zice adevarul, tu sau profetia. In ceea ce ma priveste, dau crezare profetiei si nu nestiintei omenesti.
Numai bine!

Parerile omenesti nu pot inlocui cuvantul Domnului. El nu a zis sa nu-l opreasca pentru ca va intra mai tarziu in Biserica cand va fi Botezat, ci Iisus a dat motivul pentru care nu trebuie oprit: cine nu-i impotriva apostolilor, este cu ei. Nu a zis ca va fi in viitor, ci a zis ca este. Tu interpretezi cuvintele Domnului si acuzi pe cel care zice identic ca nu ar vorbi din Biblie. Cam asta-i problema.
Si raman oricum cuvintele Ap. Pavel care arata ca faptele paganilor ii vor acuza sau ii vor apara in ziua judecatii, exact cum a zis si Domnul, ii va trece la stanga sau la dreapta. Nu exista interpretare in ceea ce zic, ci scrie negru pe alb. Interpretarea o faci tu schimband cele scrise.

Iisus nu a spus niciodata ca pe intregul pamint nu mai exista revelatie in afara de cea pe care a aduso El. ca nimeni nu mai detine bucatele de cunoastere revelata venita prin prooroci si sfinti in alte culturi despre care apostolii nu aveau habar. ca Dumnezeu nu ar lucra decit pentru evrei sau doar pentru crestini.
Ar inseamna sa fie un Dumnezeu nedrept.

Intradevar dogma si canonul ortodox spune prin anumite rationamente de interpretare ca in afara ortodoxiei nimeni nu se poate mintui sau ca ei sint judecati dupa legamintul lor (dupa care ar putea sau nu sa fie mintuiti caci altfel -vorba Adrianei ce rost ar mai avea judecata lor ?)

Insa din logica trairii iubirii -pe care Arsenie o flutura -mintuirea nu poate fi detinuta doar de o singura ramura crestia care nici nu face prea mari eforturi sa se raspindeasca si nici nu a ajuns in orice generatie la indemina oricarui pamintean.
ca sa crezi ca esti singurul pompier din lume si sa stai sa te falesti cu asta fara sa cauti foc de stins in intreaga lume nu m-i se pare o logica prea buna.

E ca si cum ai spune ca Dumnezeu iubeste parinteste intreaga lume iar pe de alta parte te contrazici si apui ca iubeste doar pe aceia la care ortodoxia ajunge si reuseste sa ii converteasca prin exemplul personal. daca reuseste ii iubeste si El, daca nu .. la foc cu ei.

Catalin,
Eu am inteles foarte bine, scrie de n-ori negru pe alb in Biblie la ce se refera:
TOATA legea si proorocii se afla in poruncile de iubire
Porunca noua ne-a fost data: iubirea
Noul Testament este Legea lui Dumnezeu scrisa in inimile si cugetele noastre ca sa nu mai avem nevoie sa ne invete nimeni (ca atunci cand erau scrise pe piatra si in carti) iar Legea Lui este ceea ce a zis El: TOATA LEGEA SI PROOROCII se cuprind in cele doua porunci de iubire.
Toata Evanghelia contine exemple despre ce inseamna iubirea cu faptele ei si ce inseamna faptele fariseice de care sa ne ferim (aluatul fariseilor).

Si ce o dai cu potopul lui Noe? Iisus nu a venit sa salveze o mana de oameni ca la potop, ci toata omenirea, a spalat pacatele intregii omeniri. Tu esti cel incapabil sa scoti capul din VT si sa ti-l bagi in NT.

Un ritual este si va ramane ceva exoteric iar ceea ce ascunde el, partea initiatica, adica partea tainica, aceea este esoterica. Niciodata nu va conduce exotericul la esoteric asa cum se credea in VT, ci dimpotriva, in NT esotericul a condus la exoteric, Taina a condus la ritual. Asta nu intelegi tu.

Cat despre vitelul de aur, este exact dovada ca la evrei prima exotericul, ritualul exterior, si nu esotericul, taina iubirii din inima omului. Daca o religie are un Dumnezeu nevazut care este iubire, nu poti sa il compari cu vitelul de aur evreiesc. Si sa nu imi spui ca evreii au inceput sa creada in vitelul de aur de la venirea lui Iisus incoace ca nu te cred. Ei cred exact in acelasi Dumnezeu ca si inainte, asa ca nu este nicidecum idol ci Dumnezeu adevarat. Doar ca ei nu stiu ca Dumnezeu este mai mult decat cred ei, cunosc doar partial adevarul despre Dumnezeu. Si asta nu il face dintr-o data pe Dumnezeu idol!

Dar la musulmani e acelasi Dumnezeu ..?
„El este Cel Iertător, Cel Plin de Dragoste – Al-Ghafur, Al- Wadud. ” (Qur’an 85:14).
Si daca caut si la hindusi sigur gasesc ceva calitati de iubire/compasiune la unele din Tronuri (zeitati).

Daca religia crestina ar fi ramas unita, mai ca ti-as fi dat dreptate. Avand insa in vedere ca s-a faramitat atat de mult, inseamna ca umanul si-a bagat foarte mult "codita". Daca ar fi primat legea iubirii asa cum a dorit Iisus, in care toti oamenii sa fie frati si in care sa nu mai il considere dusman pe vecinul doar pentru ca are un alt mod de a-L urma pe Iisus, atunci Biserica ar fi ramas unita. Si cum Biserica a fost condusa de barbati si ca atare faramitata, poate ca se va uni din nou cand acesti barbati conducatori vor invata sa zica la fel ca Sfanta Fecioara "fie mie dupa cuvantul tau" si ca atare sa lase Duhul Sfant sa conduca intr-adevar biserica, sa nu ii mai faca obstacol.

Draga Cipri85,
Din nou marturii mincinoase pe care nu le dovedesti cu citate din cuvintele mele. Avand in vedere ca ti-am cerut de atatea ori sa dovedesti prin citate din cuvintele mele acuzatiile aduse de tine, si iata ca nici acum nu ai facut-o, eu consider defaimare cu rea intentie din partea ta.

Cat despre scuturatul prafului asa este, cei care nu primesc Cuvantul Domnului pentru a se cai de pacate si a lua Calea cea buna a iubirii cu faptele ei, aspru vor fi judecati. Insa nu despre acestia este vorba aici, ci despre cei la care nu le-a propovaduit nimeni pe Iisus. Din acestia sunt oameni buni si rai, unii asculta Legea iubirii pusa in inimile lor si altii nu. Despre acestia este vorba, la Judecata cei care l-au imbracat pe Hristos (adica pe aproapele), i-au dat sa manance lui Hristos (adica aproapelui) etc il vor auzi pe Judecator zicandu-le sa treaca la dreapta Lui pentru ca L-au hranit si imbracat. Iar ei vor fi foarte mirati intreband cand au facut toate acestea, tocmai pentru ca ei nu sunt crestini ca sa stie ca de fapt atunci cand au facut toate acelea, lui Hristos i-au facut. Ei nu au stiut, dar Judecatorul a stiut si este Judecator drept.

Daca nu stii totul despre mantuire, cum faci pentru a te mantui si mai ales cum faci sa acuzi pe un altul ca ar spune gresit din moment ce ai goluri? Si daca tot stii treaba cu scuturatul prafului, tu stii pentru ce motiv au fost trimisi apostolii cu Evanghelia in lume, motivul spus de Iisus insusi? "Ca sa nu mai zica ca nu au stiut". Deci cine aude/citeste Evanghelia nu mai are nici o scuza la Judecata ca nu a stiut. Tu insa vad ca mereu gasesti scuze, ba ca interpretarea n-ar fi buna (care interpretare cand scrie negru pe alb??), ba ca Evanghelia nu poate fi primita fara interpretarile a multime de sfinti (cine interpreta oamenilor care il ascultau pe Iisus??), ba ca tu nu stii totul despre mantuire - normal, este prea simplu: TOATA legea si proorocii se afla in cele doua Legi de iubire, de Dumnezeu si de aproapele. Iar iubirea de Dumnezeu se manifesta prin iubirea de aproapele ajungand la cuvintele Ap. Pavel : TOATA legea si proorocii inseamna sa iti iubesti aproapele. Simplu.

Cat despre Botezul copiilor, aspectul pe care l-am adus in discutie a fost lipsa de pacate la copii si marturisirea Botezului spre iertarea pacatelor (din Crez) de cei botezati copii, cand de fapt ei nu aveau pacate inainte de Botez. Pentru acest aspect sa-mi aduci argumente daca ai de unde.

In ceea ce ii priveste pe musulmani, ei au acelasi Dumnezeu ca si crestinii si evreii: Dumnezeul lui Abraham, Isaac etc. Iar legea lor morala, cei 5 pilieri ai Islamului seamana cu cea crestina. Nu il cunosc in mod desavarsit pe Dumnezeu necunoscandu-L pe Fiul si ca atare, prin Legea lor, faptele nu merg dincolo de legea Thalionului. Insa cum si ei au Noul Legamant scris in inima lor, sunt care trec dincolo de legea Thalionului si acestia sunt cei care il vor recunoaste imediat pe Iisus im momentul in care cineva ajunge sa le vorbeasca despre El. Isi dau imediat seama ca Dumnezeu in care credeau este cel propovaduit de Iisus. Si sunt bucurosi ca L-au gasit, ca in parabolele despre Imparatie Cerurilor si bucuria celor care o afla.

Despre hindusi cunosc prea putine ca sa ma pot pronunta, dar daca au aceeasi moralitate ca si crestinii in baza religiei lor, atunci si Dumnezeul lor trebuie sa fie acelasi cu cel al crestinilor pentru ca pomul dupa roade se cunoaste. Insa nu imi dau seama daca religia lor pune accent mai mult pe ajutorarea aproapelui sau dimpotriva, este egocentrica intoarsa mai mult spre realizarea personala prin efort propriu. Pentru ca varianta din urma este o varianta de ascetism care nu este recomandata in crestinism fiind comparata cu Legea ebraica in sensul ca omul crede ca prin fapte proprii s-ar putea mantui si nu invers, mantuirea vine din iubirea lui Dumnezeu iar faptele noastre reflecta aceasta iubire primita neconditionat si nicidecum nu o castiga prin fapte personale. In orice caz, independent de religia lor, Legea iubirii este scrisa si in inima lor iar cei care ii dau ascultare il recunosc imediat pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu atunci cand il intalnesc in propovaduirea altora.*

Draga am sa ma repet din nou. Se pare ca nu ai inteles. Daca ai sa-mi citesti postarile ai sa afli poate cu stupoare ca am afirmat ca pruncii nu au pacate personale(pana la o anumita varsta ar fi si greu sa le faca) ci sunt doar mostenitorii caderii starmosilor nostri Adam si Eva. Iar aceasta consecinta se anuleaza tocmai prin Taina Sf Botez. Fiecare intelege cat il duce mintea sau il lasa potrivnicul si orgoliul propriu.

Apo, atunci cand botezul se face la maturitate(la inceputurile crestinismului erau foarte comune convertirile la maturitate) prin acesta se iarta toate pacatele savarsite de neofit de-a lungul intregii sale vieti si inclusiv sunt anulate consecintele caderii lui Adam din Rai. La asta se refera pasajul din Crez 'marturisesc un Botez spre iertarea pacatelor'.